Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE DREPT CLUJ-NAPOCA

Organizarea si functionarea CEDO

Nume: Sipos Vasile Marian


An: II FR

Organizarea si functionarea CEDO


Activitatea Curtii Europene a Drepturilor Omului se desfasoara datorita
adoptarii si a existentei Conventiei europene a drepturilor omului din 1950.
Activitatea Curtii Europene a Drepturilor Omului se desfasoara datorita adoptarii
si a existentei Conventiei europene a drepturilor omului din 1950.
Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale,
elaborata in cadrul Consiliului Europei, deschisa pentru semnare la Roma, la 4
noiembrie 1950, a intrat in vigoare in septembrie 1953. In spiritul autorilor sai,
este vorba de luarea primelor masuri menite sa asigure garantarea colectiva a
unora dintre drepturile enumerate in Declaratia universala a drepturilor omului din
1948.
Conventia consacra, pe de o parte, o serie de drepturi si libertati civile si
politice si stabilea, in primul rand, un sistem vizand garantarea, respectarea de
catre statele contractante a obligatiilor asumate de acestea. Existau trei institutii
care isi imparteau responsabilitatea acestui control, si anume: Comisia Europeana
a Drepturilor Omului (infiintata in 1954), Curtea Europeana a Drepturilor Omului
(instituita in 1959) si Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei, compus din
ministrii afacerilor externe ai statelor membre sau din reprezentantii lor.
Conform Conventiei din 1950, statele contractante si solicitantii individuali
(particulari, grupuri de particulari sau organizatii neguvernamentale), acolo unde
acestea din urma au acceptat dreptul de plangere individuala, puteau adresa
Comisiei plangeri impotriva statelor contractante, pe considerentul ca ar fi violat
drepturile garantate de Conventie. Cererile faceau, mai intai, obiectul unei
examinari preliminare a Comisiei care se pronunta in privinta admisibilitatii lor.
Cele care erau retinute faceau obiectul unei incercari de rezolvare amiabila. In caz
de esec, Comisia redacta un raport care stabilea faptele si formula un aviz privind
fondul cauzei, raportul fiind transmis Comitetului Ministrilor.
Atunci cand statul acuzat a acceptat jurisdictia obligatorie a Curtii, Comisia
si oricare stat contractant interesat dispunea de un termen de trei luni, de la data
transmiterii raportului catre Comitetul Ministrilor, pentru a aduce cazul in fata
Curtii, pentru ca aceasta sa adopte o hotarare definitiva si obligatorie. Persoanele
particulare nu erau abilitate sa sesizeze Curtea. Daca un caz nu era deferit Curtii,
Comitetul Ministrilor hotara daca s-a violat sau nu Conventia si acorda, daca era
cazul, satisfactie echitabila victimei. Acesta era, de asemenea, raspunzator de
supravegherea executarii hotararilor Curtii.
De la intrarea in vigoare a Conventiei, dezvoltari importante au intervenit
ca urmare a adoptarii unui numar de treisprezece Protocoale aditionale.
Protocoalele nr. 1, 4, 6, 7, 12 si 13 au adaugat drepturi si libertati celor consacrate
de Conventie. Protocolul nr. 2 a conferit Curtii puterea de a emite avize
2

consultative.
Protocolul nr. 9 a deschis petitionarilor individuali posibilitatea de a-si prezenta
cauza in fata Curtii, sub rezerva ratificarii instrumentului respectiv de catre statul
acuzat si a accceptarii de catre un comitet de filtrare.
Protocolul nr. 11 a restructurat mecanismul de control. Celelalte Protocoale
se refereau la organizarea institutiilor infiintate de Conventie si la procedura de
urmat in fata acestora.
Incepand din 1980, cresterea continua a numarului de cazuri aduse in fata
organelor Conventiei a facut tot mai dificila sarcina de a mentine durata
procedurilor in limite acceptabile. Supraincarcarea sistemului a avut ca efect
prelungirea execsiva a procedurii, putand sa dureze cinci ani de la introducerea
plangerii si pana la adoptarea deciziei finale. Situatia s-a agravat odata cu aderarea
de noi state contractante incepand din 1990. Fata de 404 cazuri inregistrate in anul
1981, Comisia a inregistrat 2.037 de cazuri in 1993 si 4.750 in 1997.
O reforma a mecanismului de control instituit prin Conventie se dovedea necesara
ca urmare a multiplicarii numarului de plangeri, a cresterii continue a
complexitatii lor si a extinderii Consiliului Europei, care a trecut de la 23 la 40 de
state membre intre 1989 si 1996. Este contextul in care un nou protocol la
Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Protocolul nr. 11, a creat o Curte
unica si permanenta care a inlocuit cele doua institutii precedente. Scopul
reformei, fixat de sefii de stat si de guvern ai statelor membre ale Consiliului
Europei, reuniti la Viena la 9 octombrie 1993, a fost de a creste eficacitatea
mijloacelor de protectie, de a reduce durata procedurilor, de a face sistemul
accesibil fiecarei persoane si de a mentine nivelul ridicat al protectiei drepturilor
omului. Rolul decizional al Comitetului Ministrilor a fost desfiintat.
In perioada celor trei ani de la intrarea in vigoare a Protocolului nr. 11,
numarul cazurilor aduse in fata Curtii a inregistra o crestere extraordinar de mare:
de la 5.979 in 1998 la 13.858 in 2001, reprezentand o crestere de aproximativ
130%. Preocuparile in ceea ce priveste capacitatea Curtii de a face fata situatiei
create nu au intarziat sa apara. In aceste conditii si-a croit drum ideea unei noi
reforme.
Conferinta ministeriala cu privire la drepturile omului ce a avut loc la Roma, in
noiembrie 2000, convocata pentru a marca cea de a 50-a aniversare a deschiderii
spre semnare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului, a adoptat o declaratie
referitoare la Curtea Drepturilor Omului pentru Europa" prin care Comitetul
Ministrilor a fost chemat sa initieze, cat mai curand posibil, un studiu aprofundat
al diferitelor posibilitati si optiuni in vederea asigurarii eficacitatii Curtii, in
lumina noii situatii.
In temeiul acestei Declaratii, Comitetul Ministrilor a creat, in februarie
2001, un Grup de evaluare care si-a prezentat raportul in septembrie 2001. Grupul
a recomandat elaborarea unui proiect de protocol la Conventie prin care Curtea sa
fie autorizata sa decline examinarea plangerilor care nu ridica nici un aspect de
fond potrivit Conventiei.
3

De asemenea, Grupul a recomandat intocmirea unui studiu de fezabilitate vizand


crearea in cadrul Curtii a unei divizii noi si separate pentru examinarea
preliminara a plangerilor". La 8 noiembrie 2001, Comitetul Ministrilor a adoptat o
declaratie in termenii careia raportul grupului de evaluare a fost salutat in mod
calduros. Totodata, s-au dat instructiuni Delegatilor ministrilor sa procedeze la
examinarea urgenta a tuturor recomandarilor, inclusiv cele referitoare la adoptarea
unui protocol de amendare a Conventiei.
Depinzand de ratificarea de catre ansamblul statelor contractante, intrarea
in vigoare a Protocolului nr. 11 a avut loc la 1 noiembrie 1998, la un an dupa
depunerea pe langa Consiliul Europei a ultimului instrument de ratificare.
Conceput ca o perioada pregatitoare, termenul mentionat, de un an, a permis, intre
altele, alegerea judecatorilor. Acestia au avut o serie de reuniuni pentru a lua
masurile organizatorice si procedurale necesare pentru functionarea Curtii. Astfel,
ei si-au ales presedintele, doi vicepresedinti (de asemenea, presedinti de sectiune),
doi presedinti de sectiune, patru vicepresedinti de sectiune, un grefier si doi
grefieri adjuncti. Ei au redactat si un nou regulament.
Noua Curte Europeana a Drepturilor Omului a inceput sa functioneze la 1
noiembrie 1998, data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11. La 31 octombrie
1998, vechea Curte si-a incetat existenta. Totusi, conform Protocolului nr. 11,
Comisia va continua timp de un an sa instrumenteze cazurile declarate admisibile
de catre ea, inainte de data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11".

Organizarea Curtii
Curtea europeana a Drepturilor Omului, instituita de Conventia amendata de
Protocolul nr. 11, se compune dintr-un numar de judecatori egal cu acela al statelor
contractante, compozitia Ccrtii numarand 45 de judecatori.
In prezent, nu exista nici o restrictie in ceea ce priveste numarul de judecatori de
aceeasi nationalitate. Judecatorii sunt alesi de fiecare data pe o perioada de sase
ani, de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Totusi, mandatul unei
jumatati din numarul judecatorilor alesi la primele alegeri va expira dupa trei ani,
astfel incat reinnoirea madatelor unei jumatati din numarul judecatorilor sa se faca
la fiecare trei ani.
Judecatorii isi desfasoara activitatea cu titlu individual si nu reprezinta nici un stat.
Ei nu pot exercita vreo activitate incompatibila cu obligatiile lor de independenta
si impartialitate sau cu disponibilitatea ceruta de o activitate exercitata pe timp
complet. Mandatul judecatorilor expira la atingerea varstei de saptezeci de ani.
Curtea, in plenul ei, isi alege presedintele, doi vicepresedinti si doi
presedinti de sectiune, pe o perioada de trei ani. Actualul presedinte al Curtii este
Luzius Wildhaber (Elvetia).
4

Conform Regulamentului sau, Curtea este formata din patru sectiuni, a caror
compozitie, fixata pe trei ani, trebuie sa fie echilibrata atat din punct de vedere
geografic, cat si din punct de vedere al reprezentarii pe sexe si tinand seama de
diferitele sisteme juridice existente in statele contractante. Fiecare sectiune este
prezidata de un presedinte, doi dintre presedintii de sectiune fiind in acelasi timp si
vicepresedinti ai Curtii. Presedintii de sectiune sunt asistati si, daca este cazul, sunt
inlocuiti de vicepresedintii de sectiune.
Comitetele formate din trei judecatori sunt constituite pe o perioada de 12 luni, in
cadrul fiecarei sectiuni. Acestea reprezinta un element important al noii structuri
intrucat ele afecteaza o mare parte din munca de filtrare efectuata pana acum de
Comisie.
Camerele de sapte membri sunt constituite in cadrul fiecarei sectiuni, pe
baza sistemului rotatiei, presedintele de sectiune si judecatorul ales in numele
statului interesat participand de drept. Atunci cand judecatorul ales in numele
statului interesat nu este membru al sectiunii, el participa in calitate de membru de
drept al camerei. Membrii sectiunii care nu sunt membri plini ai Camerei iau parte
ca membri supleanti.
Compusa din saptesprezece judecatori, Marea Camera este constituita pentru o
perioada de trei ani. In afara membrilor de drept (presedintele, vicepresedintii si
presedintii de sectiuni), ea se compune, dupa sistemul rotatiei, pornind de la doua
grupe care alterneaza la fiecare noua luni si a caror compozitie se doreste
echilibrata din punct de vedere geografic si tine seama de diferitele sisteme
juridice existente in statele contractante.
Curtea dispune de o Grefa condusa de un grefier ales de plenul acesteia si
plasat sub autoritatea presedintelui Curtii. El este asistat de unul sau mai multi
grefieri adjuncti alesi de asemenea de plenul Curtii. Fiecare dintre cele patru
sectiuni judiciare este asistata de un grefier si un grefier adjunct. Rolul Grefei este
acela de a asigura Curtii sprijinul juridic si administrativ in exercitarea functiunilor
sale judiciare. Ea se compune din juristi, personal tehnic si administrativ si
traducatori.
Sarcina principala a Grefei consta in tratarea si pregatirea in vederea deciziei a
cererilor mentionate de indivizi Curtii. Juristii Curtii sunt repartizati in 20 de
divizii. In afara diviziilor care se ocupa cu tratarea cererilor, Grefa dispune si de o
serie de divizii pentru unele sectoare de activitate cum ar fi: informatica,
informarea privind jurisprudenta si publicatiile, cercetarea si biblioteca, relatii cu
presa si publicul sau administratia interna. Exista, de asemenea, doua divizii
lingvistice si un birou central care gestioneaza corespondenta, dosarele si arhivele
Curtii. In prezent, numarul aproximativ al personalului de care dispune Grefa este
de 500.

S-ar putea să vă placă și