Radu M.

Florian

Marea Revoluie Socialist din Octombrie, de la a crei victorie se mplinesc azi 91 de

ani, rmne unul din cele mai de seam, dac nu cel mai de seam, eveniment din
sec. XX si al intregii istorii a omenirii. De ce? Pentru c a fost pentru prima oar n
istorie cnd clasa muncitoare, condus de un partid marxist de avangard a reuit s
preia puterea n stat, a reuit s nving, i s nving ntr-un mod mai durabil dect
oricnd pn atunci n istorie. Comuna din Paris din 1871 a fost primul exemplu de
revoluie muncitoreasc victorioas, dar atunci muncitorii au fost nfrni dup nici
dou luni. ns regimul muncitoresc instaurat prin Revoluia din Octombrie 1917 s-a
meninut zeci de ani, chiar dac ulterior a suferit anumite degenerri.
Delimitarea in timp este una din primele provocari pe care incercarea de a contura un
profil revolutiei ruse le creeaza. In 1917, evenimentele revolutionare din februarie si
noiembrie (octombrie pe stilul calendaristic vechi) sunt, fara indoiala, doua
componente vitale ale termenului generic "revolutia rusa", insa s-a limitat revolutia
rusa doar la anul 1917 ? Trei viziuni se impun in fata acestei dileme : revolutia rusa
inseamna, de fapt, doar preluarea puterii de catre bolsevici, octombrie 1917 este doar
o etapa de final a unei ample revolutii care incepe inca din veacul anterior si revolutia
se identifica cu perioada existentei lui Lenin, figura principala a sa (John D. Basil,
Russia and the Bolshevic Revolution, p. 43). Fara a neglija sugestiile autorilor care s-au
ocupat intr-un mod profund de evenimentele evocate, articolul de fata va pleca de la
premisa ca Revolutia Rusa reprezinta un ansamblu de evenimente care incep cu
revolutia din februarie 1917, continua cu lovitura de stat din noiembrie si razboiul civil,
incheindu-se in 1922, o data cu crearea Uniunii Sovietice si debutul Noii Politici
Economice.
O dificultate notabila in contextul schimbarii de registru politic consta in caracterizarea
modului in care Partidul Bolsevic condus de Lenin ajunge sa preia puterea in octombrie
1917. Nu este un secret faptul ca fiecare aniversare pare sa aduca o noua perceptie
asupra lui Octombrie Rosu. Istoriografia sovietica priveste acest moment prin prisma
implinirii logice, previzibile si de neocolit ale unui itinerariu liberator intreprins de
mase, raliate bolsevismului (Nicolas Werth in Le livre noir du communisme, p. 46).
Dimpotriva, in spiritul traditiei istoriografice liberale, asa-numita Revolutie din
Octombrie nu a fost decat un puci impus prin maxima violenta unei societati pasive
sau chiar un accident istoric caruia poporul rus i-a cazut victima (Werth, p. 45). Intre
aceste doua hotare, aspiratia de a elibera investigatia istorica de balastul ideologic l-a
facut pe Marc Ferro sa considere Octombrie Rosu nici revolutie a maselor, nici lovitura
de stat a unei persoane, ci o insurectie ca rezultat al unei miscari de mase la care insa
doar un mic numar de persoane a participat (Werth, p. 46).

Rusia era, la nceputul secolului XX, o ar napoiat comparativ cu rile din Apus,
dar n acelai timp o ar unde clocotea nemulumirea. Era o ar n care poporul era
asuprit nu numai de capitaliti, ci i de moierii rmai din Evul Mediu, n frunte cu

arul, care era unul din cei mai bogai oameni ai lumii i tria ntr-un lux de nedescris.
Muncitorii erau asuprii de capitaliti, iar ranii de moieri, precum i de noii capitaliti
ce se ridicau la sate- arendaii i chiaburii.
nc din 1898 se crease Partidul Muncitoresc Social Democrat din Rusia, ca partid al
muncitorilor i altor categorii de oameni asuprii. Dar acest partid s-a scindat n curnd
n dou aripi- bolevicii(majoritarii, in lb.rusa), care aprau cu consecven interesele
celor asuprii, i menevicii(minoritarii, in lb rusa), care cutau compromisuri cu
burghezia pe seama poporului. Bolevicii, condui de Vladmir Ilici Lenin (1870-1924),
doreau rsturnarea din temelii a arismului i instaurarea unei puteri muncitoretirneti, care s treac ct mai rapid de la revoluia burghezo-democratic (antiarist i anti-moiereasc) la cea proletar, socialist. Menevicii cutau s
domoleasc spiritual revoluionar al maselor i cereau ca la putere s fie adui nu
muncitorii i ranii, ci burghezia liberal (cadeii), care, chipurile, ar conduce Rusia pe
drumul democraiei burgheze, urmnd ca abia dup aceea muncitorii s nceap lupta
pentru putere. Liberalii erau ns mai apropiai de moieri i de ar dect de popor, de
aceea poporul nu-i putea pune nici un fel de sperane n ei.
Curnd s-a vzut c cei care nu doreau s lupte cu burghezia nu erau n stare s lupte
nici cu arismul. n vara anului 1914 a izbucnit Primul rzboi mondial, n care marile
puteri capitaliste i imperialiste au nceput lupta pentru stpnirea i remprirea
lumii. Rusia a intrat i ea n rzboi, de partea Franei i Angliei, i mpotriva Germaniei,
Austro-Ungariei i Turciei. Exact aa cum prevzuse Lenin, capitalitii rui s-au neles
cu moierii i cu arul pe seama poporului i au aruncat Rusia n rzboi.
Menevicii s-au grbit, n cea mai mare parte, s aplaude rzboiul imperialist, adic
faptul c muncitorii rui i germani se mcelreau ntre ei n folosul capitalitilor i
moierilor de ambele pri. Bolevicii ns, condui de V.I, Lenin, precum i o parte din
menevici, n frunte cu Leon Troki, s-au ridicat de la bun nceput mpotriva rzboiului,
artnd c acest rzboi este un rzboi criminal, un rzboi de jaf, n folosul marilor
capitaliti i moieri, un rzboi din care muncitorii i ranii nu au nimic de ctigat. Din
contr, ei au chemat clasa muncitoare i rnimea s se opun rzboiului imperialist,
iar n rndul soldailor, n cea mai mare parte rani i muncitori, au nceput o agitaie
n vederea convingerii acestora s ntoarc armele mpotriva celor care-i trimiteau s
trag n fraii lor germani, oameni sraci i asuprii la fel ca ei. Nu rzboi al
muncitorilor ntre ei, ci rzboi al muncitorilor cu capitalitii i moierii, nu rzboi de
ras, ci rzboi de clas, aceasta era lozinca pe care Lenin i bolevicii au lansat-o.
La nceput bolevicii i trokitii care se opuneau rzboiului imperialist nu s-au bucurat
de popularitate. Chiar muli muncitori s-au lsat cuprini de avntul patriotic Dar ei
nu s-au dat btui, i au mers n continuare pe aceeai linie, pentru c tiau c este o
linie corect, i mai devreme sau mai trziu va da rezultate.
ntr-adevr, de la o vreme a nceput s se vad c nemulumirea celor muli cretea pe
zi ce trece. Rzboiul nu ducea nicieri, iar ara ncepea s fie cuprins de foamete.
Soldaii mureau sau se ntorceau acas invalizi, muncitorii flmnzeau, n timp ce
capitaliii i moierii o duceau la fel de bine ca nainte i nu preau s sufere n vreun

fel. ntreaga ar a nceput s vad c, de fapt, rzboiul era ntr-adevr un rzboi

criminal, purtat pentru ca cei deja ghiftuii s devin i mai ghiftuii. Rzboiul nu era al
poporului, ci al dumanilor poporului. Protestele populare au nceput.
n noaptea de 24 spre 25 octombrie Lenin a sosit la Smolni, cartierul general al
bolevicilor, i a luat n minile sale conducerea insureciei. n aceeai noapte, potrivit
indicaiilor sale, detaamente ale Grzilor Roii (formate din muncitori narmai) au
ocupat toate instituiile guvernamentale i au organizat paza fabricilor i uzinelor.
Grzile narmate ale burgheziei (iuncherii) au fost dezarmate i li s-a dat drumul pe
cuvnt de onoare, ceea ce rstoarn calomniile burgheze conform crora bolevicii ar
fi fost de la nceput violeni i intolerani. n minile Guvernului Provizoriu mai rmnea
Palatul de Iarn. Kerensky, care conducea acest guvern, a chemat n ajutor un corp de
cavalerie de pe front, dar nainte de a ajunge n capital soldaii au desclecat i au
refuzat s mai nainteze, ajutndu-i astfel pe fraii lor din Petrograd. Ca urmare, n
istorica noapte de 25 spre 26 octombrie 1917( 7spre 8 noiembrie n stil nou) Grzile
Roii au luat Palatul de Iarn cu asalt, la semnalul dat de salvele crucitorului
Aurora, al crui echipaj trecuse de partea poporului. Minitrii burghezi s-au predat i
au fost arestai. Marea Revoluie Socialist din Octombrie nvinsese. n zilele urmtoare
ea s-a extins n toate oraele mari ale Rusiei. Lua natere primul stat muncitoresc din
istorie, Rusia Sovietic, primul stat n care muncitorii nu mai erau sclavii capitalitilor,
ci propriii lor stpni.
De la bun nceput Revoluia din Octombrie a produs o puternic impresie asupra
muncitorilor nu doar din Rusia ci i din ntreaga lume. Muncitorii i ranii sraci din
ntreaga lume simeau c aceast cauz a muncitorilor i anilor rui este i cauza lor.
Cu toat opoziia burgheziei mondiale, care s-a grbit s sar n ajutorul capitalitilor
rui, spiritul revoluionar nu a putut fi nvins. Intervenia armat mpotriva Rusiei a
euat nu numai din cauza opoziiei muncitorilor rui, ci i din cauz c trupele trimise
mpotriva bolevicilor s-au rsculat i au trecut de partea Armatei Roii. Aa s-a
ntmplat, de pild, La Odessa, n 1919.

Nu este locul s vorbim aici de cauzele care au dus la prbuirea regimului sovietic i a
altor regimuri similare, inclusiv din Romnia. Trebuie ns subliniat c aceleai idei ale
bolevicilor care i-au dus pe muncitorii rui la victorie n 1917 rmn valabile i zilele
noastre. Lupta mpotriva imperialismului i a rzboiului imperialist rmne o
necessitate vital i n zilele noastre. Acum, cnd lumea se mparte din nou n blocuri
imperialiste rivale care pun la punct un nou mcel planetar, se impune ca muncitorii
ambelor blocuri s lupte n primul rnd cu propriul imperialism, aa cum au fcut
Lenin, Troki, Sverdlov, Rakovski acum 9 decenii, s nu se lase amgii de fraze
naionaliste i s lupte nu cu muncitorii din alte ri, ci cu propria lor oligarhie, cu
propriii lor stpni, cu propriii lor tlhari care le iau i pielea de pe ei. In contrast cu
Octombrie, ceea ce s-a intamplat in Februarie 1917 este indeobste privit drept o
miscare spontana, incoerenta, incompleta, orchestrata de principalele forte politice ale
Dumei emanate din reformele anului 1905 - Cadetii si Octombristii (Hughes p. 111) in
care factorii sociali si economici au jucat un rol secundar (Pipes, p. 353).

Octombrie 1917
Pe fondul cresterii in popularitate al bolsevicilor, al esecului Guvernului Provizoriu de a-l
aresta pe Lenin, al adeziunii lui Trotski la miscarea bolsevica dupa ce initial isi
exprimase neincrederea (un revolutionar profesionist, participant in revolutia din 1905)
si nu in ultimul rand, al obtinerii majoritatii in sovietul de la Petrograd, bolsevicii se
aflau la sfarsitul lui septembrie mai aproape ca oricand de putere. Mai mult,
centralizarea partidului, impresia de unitate si fermitate pe care o lasa in exterior,
contrasta puternic cu divizarea partidelor existente care-si consumau ultimele resurse
de incredere. Una din sursele opozitiei venea insa din chiar interiorul partidului. Cu
doua saptamani inainte de preluarea puterii la 25 octombrie, configuratia Biroului
Politic (Politburo) al Comitetului Central al Partidului Bolsevic era urmatoarea: Lenin,
Zinoviev, Kamenev, Stalin, Trotski, Bulnov, Sokolinkov. Trei tendinte se afirmau, toate in
functie de perspectiva insurectiei armate: cei care se opuneau pe motiv ca este
prematura (Zinoviev, Kamenev), cei care o doreau cat mai repede posibil (Lenin) si
realizarea insurectiei din partea Congresului partidului (Trotski). Pentru Lenin era clar
ca insurectia trebuia realizata inainte ca Adunarea Constituanta sa stabileasca forma
de guvernamant a Rusiei a carei data se apropia foarte repede.
Manipuland cu abilitate Biroul Politic si aducandu-l in cele din urma in favoarea sa,
Lenin vede realizata insurectia in data de 25 octombrie / 7 noiembrie 1917. "Marea
revolutie socialista din octombrie" dupa cum figureaza in istoriografia comunista nu a
avut nimic spectaculos in desfasurarea ei. Sunt autori care sustin ca nu s-a tras nici un
glont, ocuparea centrelor de comanda ale Guvernului Provizoriu facandu-se aproape
natural. Chiar si cu un schimb de focuri, acesta a fost modest. In plus, guvernul a opus
o rezistenta minima (desi membrii cabinetului il asteptau, Kerenski nu si-a mai facut
aparitia in acea zi, plecand direct in Statele Unite unde a si murit ca profesor de
istorie), pregatirile au fost foarte firave (cu toate ca avea informatii privind iminenta
unei insurectii), iar foarte putini oameni obisnuiti s-au implicat. Pentru cei mai multi
ziua a decurs ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Acestea spuse, demistificarea asazisei revolutii s-a realizat. Ceea ce conteaza, in schimb, este schimbarea pe care
insurectia a realizat-o. In numele Sovietului Comisarilor Poporului, noua structura care
a inlocuit deja defunctul Guvern Provizoriu, Lenin a emis doua decrete importante:
Decretul asupra pacii (care nu prevedea inca incetarea focului) si Decretul asupra
pamantului prin care se incepe procesul nationalizarii prin realizarea proprietatii
comunale.
Inainte de a reflecta asupra efectelor interne ale schimbarii de regim, se cuvine
reafirmat faptul ca dupa intrarea Statelor Unite in razboi, razboiul european devine
unul mondial, revolutia bolsevica contribuie decisiv la ideologizarea sa. Este limpede
de imaginat ca preluarea puterii de catre bolsevici si desfiintarea Guvernului Provizoriu
a ruinat sperantele initiale ale presedintelui W. Wilson. Din acest moment, viziunea lui
Wilson (continuarea razboiului pana la capat) intra in coliziune cu cea a lui Lenin
(pacea fara victorie) si asa cum sublinia un autor elvetian: "Este sigur ca umanitatea
va trebui sa se situeze fie de partea lui Wilson, fie de cea a lui Lenin" (Arno J. Mayer,
Political Origins of the New Diplomacy, p. 393). Cu oarecare precautie, se poate spune
ca orizontul diferit, opus chiar, de percepere a realitatii va anticipa confruntarea

bipolara de dupa cel de-al doilea razboi mondial. In orice caz, confruntarea ideologica a
secolului incepe in mod odifical o data cu noiembrie 1917.

Concluzii
Daca exista o concluzie care se poate desprinde in baza celor descrise pana aici,
aceasta este ca bolsevismul a esuat inca inainte de a se vede deplin in exercitiul
puterii. Contradictia dintre simptomele esecului inca inainte ca revolutia sa se incheie
si cele mai bine de sapte decenii de existenta a regimului comunist pot fi explicate
doar prin utilizarea terorii si resursele naturale si umane dificil de epuizat ale vastului
teritoriu geografic ocupat de administratia statului rus. Richard Pipes arata ca revolutia
rusa ne invata ca metodele stiintifice de administrare a vietii oamenilor sunt
inaplicabile, ca scopul autoritatii politice nu trebuie sa fie cel ideologic, iar gandirea
omului doar ca un complex material a carui personalitate depinde exclusiv de context,
fara a tine cont de aspiratii, emotii individuale este o sursa sigura de esec (Pipes, pp.
366 367). Acestea ar fi, sa spunem, concluziile anilor 90 cand profesorul de la
Harvard si-a scris reflectiile asupra revolutiei. In masura in care acceptam ca poate nu
atat revolutia in sine cat concluziile acesteia se vad diferit de la deceniu la deceniu,
provocarea fireasca (si, de ce nu?, sarcina) este de a observa in ce fel revolutia rusa se
vede 90 de ani mai tarziu si ce tip de concluzii este dispusa sa traga o posteritate
intrata deja in secolul XXI.