Comunismul dinastic al lui Ceausescu 1965-1989:

A. La sfarsitul anilor 60 si in anii 1970, Nicolae Ceausescu , secretarul general al PCR si

presedintele Romaniei, era descris de catre mijloacele de informare occidentale ca un fel de
rebel. Era la moda la sfarsitul anilor 1960, sa fie recunoscuta autonomia politice externe a lui
Ceausescu si sa se considere ca acesta avea un atasament sincer fata de valorile nationale
romanesti. Mitul comunismului national romanesc , avandu-l pe Ceausecu drept simbol al
contestarii dominatiei in Europa Centrala si de Est , se construia cu rapiditate. Deziluzia liderului
roman fata de URSS incepuse odata cu atacul lui Hrusciov impotriva lui Stalin.

B. Agravarea situatiei economice dupa 1975 si esecul regimului de face fata provocarilor
modernizarii au grabit evolutia crizei social-politice din Romania. Dupa 1985, Ceausescu, cel
care reusise pe vremuri sa-i pacaleasca pe jurnalistii occidentali si sa pozeze in promotor la
marxsismului luminat, era stigmatizat ca fiind ,, omul bolnav al comunismului’’ si descris ca o
rusine pentru noua elita comunista sovietica, din ce in ce mai inclinata spre reforme, aflata sub
conducerea lui Mihail Gorbaciov. Obsesia lui Ceausescu pentru industrializare , politica de
austeritate legata de decizia din anii 80 de a plati datoria externa a Romaniei pentru a obtine
rapid o independenta financiara absoluta, atasamentul sau fata de un sistem de planificare
hipercentralizat, rigid si depasit, precum si profunda sa ostilitate fata de reforme orientate catre
piata au dus la declinul dramatic al calitatii vietii si la cresterea nemultumirii populare.

Opozanti si dizidente:

Disedenta fata de regimurile comuniste din blocul sovietic reprezinta un fenomen cu

caracteristici si dinamica propria, asociat sfarsitului anilor 1970 si anilor 1980. Mai precis , este
un fenomen a carui aparitie a fost posibila numai datorita unor schimbari fundamentale pe plan
international, initiate prin semnarea Actului final de la Helsinki 1975, care s-au suprapus peste
un process paralel de transformari interne a regimurilor comuniste.
In cazul Romaniei, pana la inceputul anilor 1960, atat teroarea indreptata impotriva tuturor
celor care se revoltasera sau erau considerati potential opozanti, cat si pierderea sperantei intr-o
interventie occidentala salvatoare au contribuit la anihilarea aproape totala a capacitatii
societatii de a actiona impotriva regimului.
Actiunile de contestare a regimului au reizbucnit in forta abia in 1977 an marcat de doua
evenimente de o importanta deosebita: miscarea pentru drepturile omului initiate de scriitorul
Paul Goma si greva minerilor din Valea Jiului. Din acel moment si pana la prabusirea sa , regimul
communist se va confrunta cu proteste mai mut sau mai putin semnificative . Cu toate acestea ,
cu exceptia revoltei de la Brasov din noiembrie 1987, nici un alt protest nu le va mai egala in
amploare pe cele din 1977.