Sunteți pe pagina 1din 12

Analele Universităţii Dunărea de Jos

Filosofie
Lect dr. ION CORDONEANU
Catedra de Filozofie
Facultatea de Istorie şi Filozofie
Universitatea Dunărea de Jos Galaţi

ASPECTE ISTORICE PRIVIND CONCILIUL DE LA NICEEA ŞI


DOCTRINA ARIANISTĂ ÎN SECOLUL AL IV-LEA d. Hr.
Historical aspects about Niceea Council and arianist theory
in 4-th century A. Ch.

Abstract

Arie negates ontological equality which exists beetwen Holy Trinity


Persons. the first ecumenical Council from Niceea denies Arian doctrine which
clams the subordonation of the Persons . The Ortodoxie makes abuses of
homoousions term whith ontological signification to designate the euality beetwen
Father and Son.

109
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
1. Doctrina lui Arie precauţii de genul celor cuprinse în
afirmaţia că Logosul a fost născut
În anii premergători “înaintea tuturor timpurilor, înaintea tuturor
Conciliului de la Niceea Arie era veacurilor” şi în precizarea că, deşi a
preot al Bisericii din Alexandria. fost creat, este o creatură divină
Născut în anul 256 în Libia şi instruit perfectă – asemenea precauţii sunt
în teologie de martirul Lucian de inutile.
Antiohia (+312), Arie se opunea Episcopul Alexandriei, în
episcopului Alexandru într-o urma unui sinod ţinut în 320/321,
problemă teologică de mare împreună cu alţi ierarhi se vor
importanţă întrucât era legată de pronunţa împotriva ereziilor lui Arie,
teologia trinitară1. “La origine acesta din urmă împreună cu
arianismul prezintă caracterul unei susţinătorii lui fiind excomunicaţi. În
discuţii purtate înlăuntrul bisericii Scrisoarea către Eusebiu al
din Alexandria, între două tendinţe Nicomidiei ereticul se plânge că
teologice care aparţineau, şi una şi este persecutat pentru ideile sale,
cealaltă, de tradiţia acesteia(...)”2, conform cărora el susţine că Fiul are
Arie reprezentând latura extremă a un început spre deosebire de Tatăl şi
origenismului. că Fiul provine din nimic, pentru că
Arie3 neagă statutul ontologic nu e nici parte din Dumnezeu, nici
egal şi consubstanţialitatea Fiului cu ceva în subordine.
Tatăl, fiind aşadar susţinător al Refugiindu-se în Palestina la Eusebiu
subordinaţianismului, aceasta din de Cezareea, merge apoi la Nicomidia unde va
dorinţa de a păstra în Sfânta Treime scrie Thalia, o lucrare în proză şi
întâietatea şi superioritatea Tatălui. versuri, care mai e numită şi
Numai Tatăl este ne-creat şi ne- Banchetul, unde explicitează clar
zămislit, dar şi lipsit de devenire4, raporturile dintre Tatăl şi Fiul:
singurul principiu veşnic, fără Dumnezeu n-a fost tată
început şi dincolo de fiinţă. Numai dintotdeauna, deci nici Fiul n-a
Tatăl – după Arie – este arche, existat dintotdeauna, ci El a fost
principiul tuturor celor făcute. Deşi creat din voinţa Tatălui (έξ ουκ
nu se caută decât exprimarea όντων γέγονε) (nu din fiinţa Lui),
superiorităţii ontologice a Tatălui, fiind creatură deopotrivă cu
subordinaţianismul este evident. celelalte.
Considerarea Tatălui ca principiu Fiul este cea dintâi creatură a
unic al fiinţelor, conduce la lui Dumnezeu, crearea Lui având ca
devalorizarea ontologică a Logosului; scop crearea lumii. Fiind absolut pur,
acesta “nu este etern, părtaş la Dumnezeu nu poate crea lumea
veşnicia Tatălui, ne-creat cum e materială decât prin intermediar,
Acesta, căci Tatăl este Acela de la numit Fiul, Logosul sau
care a primit viaţa şi fiinţa”5. Chiar Înţelepciunea, căci materia este în
dacă Arie nu afirmă în mod clar că sine rea şi L-ar întina pe Dumnezeul
“a fost un timp în care Fiul nu a existat” , absolut (idee de influenţă gnostică).

109
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
După Sf. Atanasie, Arie Roma, scrisori în care va afirma
afirmă că Logosul nu este Dumnezeu unitatea de fiinţă dintre Tatăl şi Fiul -
adevărat, după fiinţă, ci numai prin Logosul, susţinând deopotrivă
participare la har6. Aşadar El se existenţa distinctă a Fiului ca
numeşte Dumnezeu prin participare ipostază şi nu că ar fi un atribut al lui
(μετοκη λεγεθαι θεος) şi este Fiu Dumnezeu7, stăruind asupra naturii
numai prin adopţie. După natură divine şi superiorităţii dintre El şi
Tatăl şi Fiul sunt complet deosebiţi şi creaturi.
infinit neasemănaţi, iar nume De textele Sfântului Alexandru se
precum duh, înţelepciune, adevăr, va ţine seama la Niceea, unde,
Logos, etc. Sunt deducţii (επινοιαι; pentru a se depăşi situaţia complexă
vezi Origen), simple denumiri. şi tulbure produsă în Biserică de
Fiul este numit Logos prin Arie, împăratul Constantin a hotărât
deducţie şi este Fiu după har. Aşa să convoace primul sinod ecumenic.
cum rezumă Sf. Alexandru, episcopul Aflat la Nicomedia, în 324, după ce îl
Alexandriei, doctrina lui Arie, într-o biruise definitiv pe Licinus, el primi
scrisoare păstrată în Istoria plângerile celor două tabere
bisericească (I, 6) a lui Sozomen, Fiul “e doctrinare, neputând admite ca
numit în mod abuziv Logos şi aceste certuri dogmatice să tulbure
Înţelepciune, întrucât şi El există pacea romană. El scrise Patriarhului
prin Logosul propriu lui Dumnezeu şi Alxandriei şi lui Arie, invitându-i să
prin Înţelepciunea cea din se înţeleagă, recomandând clerului
Dumnezeu, prin care Dumnezeu a alexandrin exemplul filosofilor elini
făcut toate şi pe El.” care discutau asupra concepţiilor
unii împotriva celorlalţi fără ură.
2. Sinodul de la Niceea Episcopul Hosius de Cordoba din
însărcinarea împăratului duse
Disputa nu rămâne să se scrisoarea, imformându-l pe
desfăşoare doar în limitele Egiptului. Constantin în legăturp cu agitaţia
Arie va găsi sprijin în Palestina şi produsă de arianism. Împăratul avu
restul Orientului şi Asia Mică, fiind atunci o mare idee politică, hotărând
susţinut de Eusebiu de Cezareea şi convocarea la un sinod a tuturor
Eusebiu de Nicomidia din iniţiativa episcopilor din lumea creştină8 În
cărora sinoadele provinciale din Viaţa lui Constantin cel Mare,
Bitinia şi Palestina l-au reabilitat pe Eusebiu de Cezareea notează: ,, ...
Arie. Reacţiile nu s-au lăsat s-a hotărât împăratul să adune
aşteptate, episcopul Ierusalimului întreaga oaste a lui Dumnezeu într-
Macarie protestând, alături de un sinod ecumenic, poftind prin
episcopii de Tripoli şi Antiohia (anul scrisori pline de curtenie pe
323/324). episcopii de pretutindeni să vină cât
Alexandru, la rândul lui, va mai degrabă spre a lua parte la el.
lua atitudine prin scrisori adresate N-a fost o poruncă oarecare, fiindcă
grecilor şi papei Silvestru de la la plinirea ei şi-a pus cuvântul

110
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
străduinţa personală a împăratului, Eusebiu de Cezareea propune
fie în alegerea curierilor oficiali, fie în cadrul lucrărilor conciliului
spre înlesnirea procurării mărturisirea de credinţă13 la care
nenumăratelor animale de povară sinodalii vor adăuga termenul
de care avea să fie nevoie. A fost homoousius (de-o-fiinţă), precizându-se
desemnat şi oraşul potrivit sinodului, astfel, împotriva lui Arie,
un oraş purtând numele biruinţei, consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl.
anume Niceea, din provincia Bitiniei” 9. Discuţia asupra termenului a fost
Sinodul s-a deschis în 20 mai largă şi complexă, ajungându-se la
325 şi a durat până la 25 august concluzia că deofiinţimea nu
acelaşi an, participând la el episcopi înseamnă nici excrescenţă
din tot imperiul, dar şi din afara lui (asemenea lăstarului din rădăcină),
(Goţia, Armenia, Persia)10. nici curgere (asemenea copiilor ieşiţi
Spectrul doctrinar-teologic al din părinţi), nici o parte din altul
Părinţilor care au participat la Niceea (asemenea bulgărelui de aur folosit
este unul variat, existând la un pentru modelarea a mai multor vase
moment dat trei direcţii. Alexandru de aur14. Însuşi împăratul Constantin
cu Atanasie şi Osius al Cordobei ajunge la concluzia că ,,asemenea
reprezintă ortodoxia, susţinând că lucruri trebuie înţelese prin raţiuni
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este divine şi de negrăit.”15
Dumnezeu şi om, atenţionând astfel Marea realizare a Sinodului I este
împotriva doctrinei lui Arie de partea adoptarea acestui termen (homoousios) care
căruia sunt Secund al Ptolemaidei, va face obiectul discuţiilor aprige şi a
Teonas al Marmaricii şi alţi 20 de cărui acceptare este făcută uneori
episcopi. Eusebiu de Nicomidia se va cu reţinere şi îndoială. Departe de a
situa la mijloc, precizând raportul fi fost redus la tăcere, arianismul va
dintre Tatăl şi Fiul prin termenul deveni o criză a secolului IV în
omiusios =asemămător după fiinţă cu teologia creştină, uneori fiind în joc
Tatăl. Eusebiu de Cezareea asociază (în funcţie de numărul de
subordinaţionismul moderat de susţinători) chiar supravieţuirea
inspiraţie origenistă cu hotărârilor dogmatice de la Niceea.
conservatorismul preocupat mai Al doilea Sinod ecumenic, desfăşurat
mult de ,,păstrarea unităţii decât de la Constantinopol în 381, va arăta
dobândirea preciziei, şi tocmai de pentru a doua oară în istoria Bisericii
aceea ostil oricărei formule noi, importanţa autorităţii imperiale în
căutând să urmeze îndeaproape problema stabilirii unităţii religioase.
învăţătura primită prin tradiţie,
exprimată în termeni strict biblici.”11 b. Arianismul până la Teodosie cel
Ortodocşii vor fi susţinuţi de către Mare (379-395)16
Eustaţiu de Antiohia şi Marcel de
Ankyra, acesta din urmă un anti- Împăratul Constantin cel
arian fervent care va afirma totuşi Mare, conform hotărârilor de la
sabelianismu112. Niceea, a exilat pe Arie, arătând

111
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
astfel că sprijină ortodoxia (chiar Generaţia care urmează după
dacă după trei ani l-a rechemat din moartea lui Arie (335), Eusebiu de
exil). Această atitudine nu este Cezareea (340), Eusebiu de
valabilă şi în cazul lui Constanţiu sau Nicomidia (341), va încerca să
Valens care susţin arianismul, stabilizeze, fără a-l urma orbeşte pe
exilând episcopi ortodocşi. Arie19, însă fără a fi precişi în
Numeroase sinoade17 ţinute în anii ce formulele privitoare la asemănarea
vor urma conciliului ecumenic din dintre Dumnezeu şi Logos. Conciliul
325 vor înlătura din mărturisirile de din Antiohia (345) va prelungi epoca
credinţă cuvântul homoousios în chip de echivoc dogmatic, chiar dacă
sistematic. Începând cu Constanţiu, sunt respinse formule ca ,,Fiul scos din
Sfântul Atanasie va fi exilat de cinci neant” şi ,,a fost un timp în care Fiul nu
ori. Revenirea din ultimul exil (362) exista.”
marchează începutul fazei de Anul 350 aduce cu sine
reconciliere prin sinodul de la apariţia unui tip de neoarianism mai
Alexandria (362) în care se cerea radical decât cel al lui Arie, anume
acceptarea hotărârilor de la Niceea anomeismul susţinut de Aetius şi
în ceea ce priveşte teologia trinitară Eunomos.
şi respingerea arianismului. Lucru Pentru Aetius, esenţa divină
dificil, atât din cauza multiplelor caracteristică Tatălui este
obiecţii aduse termenului nenăscută, iar Fiul trebuie să fie
homoousios18, cât şi datorită împărţirii complet diferit (anomoios), iar
arianismului în mai multe direcţii. Eunomos, practic, nu va nuanţa cu
În primii ani de după Niceea nimic această poziţie. Reacţiile care
se constituie frontul împotriva au apărut vor refuza anomeismul,
ereziei sabeliene, reprezentată de dar răspunsurile la problema
Marcel de Ankyra, considerată asemănării dintre Tatăl şi Fiul vor fi
răspunzătoare pentru echivocul diferite. Unii vor afirma că Tatăl şi
termenului ,,consubstanţial”. Logosul sunt asemenea în toate
Această coaliţie, organizată de privinţele, deci şi în ceea ce priveşte
Eusebiu de Cezareea şi Eusebiu de substanţa (de unde şi numele de
Nicomidia, vor elimina sistematic pe homoiousios). Din rândul lor, şi
susţinătorii ortodoxiei. bătând în retragere datorită
Situaţia este instabilă. apropierii de ortodoxia niceeană, se
Constantin moare în 337. Urmaşul vor desprinde homeenii sau homeii,
lui în Occident este Constant ale care vor proclama o simplă
cărui convingeri sunt niceene. asemănare generală între
Orientul, sub Constanţiu II, va persoanele trinitare (homois)20.
rămâne arian. Odată cu uciderea lui Perioada domniei lui Constanţius
Constant, şi partea occidentală se va cuprinsă între anii 357-360 cunoaşte
alinia la poziţia oficilală a Orientului, o înmulţire a conciliilor, un factor în
puţinii care vor rămâne fideli faţă de plus fiind şi indecizia împăratului de
ortodoxie fiind exilaţi. a adopta o teologie sau alta. La 1

112
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
ianuarie 360, Constantius acceptă echivalenţa a două formule care
homeismul lui Acacius şi această rezumau doctrina despre trinitate: o
teologie va fi considerată arianismul ousia şi trei ipostaze la capadocieni, o
istoric. substanţă şi trei persoane la latini,
Următoarele două decenii cea dintâi suspectată de arianism,
înregistrează o altă discuţie: paralel cea de-a doua de sabelianism23. Îi
cu divinitatea Fiului, este pusă sub revine meritul de a fi încercat
semnul întrebării divinitatea unificarea celor două teologii
Sfântului Duh. Erezia Sfântului Vasile.
pneumatomahă se va răspândi în La 19 ianuarie 379, succesorul lui
Asia Mică, în rândurile homiusienilor, Valens în Orient devine generalul
împotriva cărora se va lupta şi iberic Teodosie, un niceean convins
Sfântul Atanasie şi Sfântul Vasile cel care la 28 februarie 380 dă un edict
Mare. prin care este impusă ortodoxia. În
În anul 362, Apollinarios din 388 Teodosie recucereşte
Laodiceea, niceean riguros în problema Occidentul, intervenind pentru
trinităţii, va dezvolta o teologie împărăteasa Iustina şi fiul ei
hristică mai puţin sigură, Valentinian II, împotriva
reacţionând împotriva celei ariene: uzurpatorului Maximus şi abrogând
Cuvântul divin are în întrupare rolul măsurile de toleranţă în favoarea
spiritului – acela de principiu activ – arienilor. De acum înainte,
lucru care – va obiecta ortodoxia - arianismul este învins, iar ortodoxia
mutilează umanitatea lui Hristos21. devine religia oficială a Imperiului
După scurta domnie a lui roman.
Iulian (361-363), Valentinian (364-
375) îl asociază pe fratele său 1. De altfel, discuţia era veche, încă
Valens (364-378). Dacă Valentinian de pe vremea lui Dionysos al
era un niceean care nu se amesteca Alexandriei (260-265), care , mai
în teologie, Valens adoptă arianismul întâi a susţinut subordinaţionismul,
homeean, împotriva anomeilor, însă, la intervenţia episcopului
homeusienilor şi niceenilor. Acum Dinoysos de la Roma, afirmă
Sfântul Atanasie va fi alungat pentru egalitatea deplină dintre Tatăl şi
a cincea oară din Alexandria22. Logos; conf. H.I.Marrou, Biserica în
Totuşi, în timpul lui Valens se antichitatea târzie 303 – 604, Ed. Teora,
dezvoltă o grupare neo-ortodoxă la 1999, p. 40.
care aderă unii homeeni ca Meletius
de Antiohia, Vasile cel Mare, Grigore 2. ibidem.
de Nazianz şi Grigore de Nyssa, care
susţineau perfecta asemănare a 3. Principalele surse pentru a
Fiului cu Tatăl în toate privinţele; cunoaşte doctrina arianistă sunt: 1)
această grupare va fuziona în cele scrierile lui Arie însuşi;a) scrisoarea
din urmă cu niceenii. Până atunci a lui Arie către Eusebiu de Nicomidia,
fost necesar să se demonstreze păstrată de către Sfântul Epifanie

113
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
(Haer. LXIX, 6) şi de către Teodoret arianismului după condamnarea
(Hist. eccl. I, 4); b) scrisoarea lui Arie lui la Niceea 325, în Glasul Bisericii,
către Alexandru al Alexandriei, nr. 5-6, 1969, p. 567-571; Ion
păstrată de către Sfântul Atanasie Rămureanu, Lupta ortodoxiei contra
(De synodis, 16) şi Sfântul Epifanie arianismului, în Studii teologice nr. 1-2,
(Haer. LXIX, 7,8); c) fragmente din Thalia 1961, p.13-31; idem, Sinodul I ecumenic de
păstrată de către Sfântul Atanasie la Niceea. Condamnarea ereziei lui Arie.
(Contra arienilor, I, 5, 6, 9; De synodis, 15); Sinodul niceean, în Studii teologice, nr. 1-
d) mărturisirea de credinţă a lui Arie 2, 1977, p. 15-60; N. Chifăr,
către Constantin, păstrată de Răsăritul şi Apusul creştin în
Socrates (Hist. eccl., I, 26) şi apărarea dogmei Sfintei Treimi
Sozomenos (Hist. eccl., II, 27); e) în secolul al IV-lea, în Dialog teologic
Textele citate reproduse de către (revista Institutului teologic romano-catolic),
Sfântul Atanasie (Epist. encycl. ad nr. 5 (Sfânta Treime - izvorul şi temeiul
episcop. AEgipt, 12 şi De sententia unităţii creştine), Ed. Presa Bună,
Dionysii, 23); 2) expunerile doctrinei lui Iaşi, 2000, p. 89- 106.
Arie făcute de către primii săi
opozanţi: Sfântul Alexandru (Epistula 4. Întrucât nu exista distincţie clară
encyclica, 3, reprodusă de Socrate în între formele de participiu ale
Hist. eccl., I, 6, Sfântul Atanasie şi verbelor gennao (a naşte, a zămisli) şi
alţii); 3) însemnările furnizate de ginomai (a deveni).
către istorici (Socrate, Sozomen,
Sfântul Epifanie, Philostorg, etc.); pentru 5. Scrisoarea lui Arius către
completarea bibliografiei, vezi J. Tixeront, Alexandru din Alexandria; ap. H.I.Marrou,
Histoire des dogmes, vol. II (325-430), op. cit.
Paris, Libraire Victor Lecoffre, 1922,
cu o analiză amănunţită (p. 19-31); 6. Contra arienilor, I, 6.
I.G.Coman, Patrologie, III, 1988, p. 77-
82; I. Rămureanu, Istoria Bisericii 7. Sozomen, Istoria bisericească, I, 6.
universale, EIBMBOR, Bucureşti, 1992,
p. 121-123; H.I.Marrou, op. cit., cap. 4 8. ”Cel mai important act în legătură
şi 5; Cicerone Iordăchescu, Istoria cu biserica creştină în perioada
vechii literaturi creştine, Iaşi, anilor 324-337, a fost fără îndoială
1935, II, p. 62-66; Anton I. Adămuţ, primul sinod ecumenic de la Niceea
Literatură şi filosofie creştină, Ed. (325), convocat şi prezidat de însuşi
Fides, Iaşi, 1997, I, p. 41-42; Histoire des împăratul, ca adevărat şef suprem al
conciles d΄apres les documents originaux, bisericii, ale cărui hotărâri, tot el, în
Paris, tome I, premiere parti, 1907, p. 349- calitate de şef al statului, a dispus să
363. fie făcute cunoscute şi respectate de
Privind aspectele istorice ale creştinii din toate provinciile
arianismului şi dezbaterile de la Imperiului roman, cei care nu se
Sinodul I ecumenic, vezi şi: pr. Ilie supuneau fiin exilaţi.” ; “în toate
Negoiţă, Unele aspecte ale acţiunile sale, Constantin urmărea

114
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
menţinerea unităţii bisericii, ca o 13. ,,Credem într-un Dumnezeu, Tatăl
condiţie absolut esenţială pentru atotputernic, făcător al tuturor celor
unitatea statului.”(Ion Barnea, O. văzute şi nevăzute. Şi într-un Domn
Iliescu, Constantin cel Mare, EŞE, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Bucureşti, 1982, p. 72). născut din Tatăl (ca) Unul- Născut,
adică din fiinţa Tatălui, Dumnezeu
9. Viaţa lui Constantin, 3, 6, 1. din Dumnezeu şi lumină din lumină,
10. printre cei mai importananţi: Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
Alexandru al Alexandriei cu diaconul adevărat, născut nu făcut, de-o
Atanasie, devenit episcop (328-373), fiinţă (homoousios) cu Tatăl, prin
Eustaţiu al Antiohiei, Macarie al carele toate s-au făcut, cele din cer
Ierusalimului, Eusebiu al Cezareei, şi cele de pe pământ. Care pentru
Marcel de Ankyra, Nicolae al Mirelor noi oamenii şi pentru a noastră
Lichiei, Spiridon al Trimitundei, mântuire, s-a pogorât, s-a întrupat şi
Leonţiu din Cezareea Capadociei, s-a făcut om, a pătimit şi a înviat a
Teofil al Goţiei. Pentru sinoadele dinaintea treia zi, s-a înălţat la ceruri, va veni
anului 325, vezi Histoire des conciles..., p. să judece viii şi morţii. (Credem) şi
363ş.u. (Alexandria, 320), p. 378 ş.u. în Duhul Sfânt.” ,, Cât despre cei ce
(Bithinia); ca şi pentru desfăşurarea spun că ,,era o vreme când Fiul nu
sinodului de la Niceea (p. 386 ş.u.) era” şi că ,,El nu era înainte de a fi
fost născut” şi că ,,A fost făcut din
11. H.I.Marrou, op. cit., p. 43. De altfel, nimic”, ori afirmă că Fiul lui
la obiecţia adusă termenului Dumnezeu din altă ipostază sau
homoousios =deofiinţimea Tatălui şi fiinţă (ousie), sau creat ori
Fiului, diconul Atanasie şi alţi schimbător, pe aceştia Sfânta
episcopi arată că formula este de Biserică Universală (catolică) şi
fapt preluată de la Clement, Origen, apostolică îi anatemizează.” (Socrate,
Tertulian, Dionisie al Romei şi alţii. Istorie bisericească, I, 8)

12. după modalişti, ,,divinitatea este 14. v. I.G.Coman, op. cit., p. 93-94.
o unitate (monas) nedistinctă, dar
ea iese din sine însăşi în timp pentru 15. Socratre, op. cit., 1, 8.
scopurile lumii. Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh nu sunt persoane distincte ale 16. v. H.I.Marrou, op. cit., cap. 5.
dumnezeirii, ci trei numiri într-o
singură ipostază sau trei moduri ale 17. Roma (341), Antiohia (341),
lui Dumnezeu” (A. I. Adămuţ, op. cit., p. Sardica (343), Sirmium (351), Arles
41). Alături de modalişti, dinamicii (353), Milano (355), Sirmium (357),
afirmă că Fiul şi Sfântul Duh sunt Seleucia şi Ariminium (359).
puteri/însuşiri ale lui Dumnezeu.
Modaliştii şi dinamicii sunt cele două 18. ,,I se reproşa caracterul său prea
categorii de erezii antitrinitare. material, dacă nu chiar materialist
(în limba comună termenul

115
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
homoousios se folosea în legătură cu primară. Oυσία astfel
două obiecte, de pildă două monezi înţeleasăechivalează la Paul de
făcute din acelaşi material), ca şi Samosata cu ύπόστασις, ceea ce
felul suspect în care fusese explică respingerea lui όμοουσις de
întrebuinţat de către eretici, către sinod. termenul nu este biblic,
începând cu gnosticii, şi probabil dar fundamentele sale sunt textele
ceva mai recent de către Paul de de la Ioan10,30 (Ego et Pater unum
Samosata, în legătură cu care sensul sumus; εγω και πατηρ έν εσμεν) şi în
trinitar al termenului fusese respins Ioan 16, 15 (Omnia quaecumque
în mod oficial” (H.I.Marrou, op. cit., p. 45). habet Pater, mea sunt; παντα όσα
Pentru discuţia privind εχει ό πατηρ εμά εστιν ). În ciuda
doctrina lui Paul de Samosata, vezi faptului că termenul nu poate fi găsit
Histoire des conciles, tome I, premiére parti, în Scriptură, se reclamă de la câteva
Paris, 1907, p. 195-206 (Trois concile autorităţi patristice. Tertulian(Adv.
d`Antiochie, à l`occasion de Paul de Praxeam II, P.L., t.II, col. 157) şi
Samosate, 264-269); p. 434 ş.u. Lactanţiu (Divin. instit. IV, 29, P.L., t.IV,
Acest termen, destinat unei col. 539) folosesc expresia: unius
notorietăţi atât de mare, a fost substanţiae. Dionisie al Alexandriei
repudiat de sinodul ţinut la Antiohia, acceptă şi el termenul, conform
în 269, împotriva lui Paul de Sfântului Atanasie (De decret. Nic.
Samosata. Această decizie nu poate syn.,25; De sentent. Dionysii, 18, P.G., t.
fi explicată decât prin sensul XXV, col. 462, 506.). Sfântul Pamfil, în
modalist de care termenul era Apologia lui Origen, citează un pasaj
susceptibil; mai exact, condamnarea din maestrul său, extras din
nu s-a făcut asupra termenului în comentariul Epistolei către Evrei,
sine, ci asupra unei propoziţii în care care conţine termenul όμοουσιος
el intrase cu sens fals, sabelian sau (Apologia, 5, P.G., t. XVII, col. 581).
modalist. Aceasta este explicaţia la Termenul este folosit în general de către
care se opreşte Sfântul Hilarie, Eusebiu de Cezareea, în scrisoarea
Sfântul Vasile şi Sfântul Atanasie. către cei din eparhia sa, spunând
Ultimii doi reprezintă problema că ,,mai mulţi episcopi şi sciitori
astfel: Paul a susţinut că dacă Iisus învăţaţi şi celebri s-au folosit de
Hristos nu a trecut de la umanitate acest termen vorbind de Tatăl şi
la divinitate, el nu este όμοουσιος Fiul" (P.G., t.XX, col. 1541). termenul
τω πατρί. În acest caz, trebuie όμοουσιος se găseşte într-un fragment
admise trei substanţe, din care două din Thalia lui Arie: ,,αλλ`ουδε όμοουσιος
derivă din a treia. astfel, continuă αυτω". Astfel termenul nu intervine
Sfântul Hilarie, Iisus nu va fi brusc; a existat o perioadă de
όμοουσιος cu Tatăl decât cu condiţia testare pentru a-şi dovedi
ca ceea ce este divinitatea în el să consistenţa teologică. Sfântul
fie ceva impersonal, care nu diferă Atanasie însuşi, în De decretis Nicaeae
de ουσία Tatălui; în caz contrar, synodi afirmă: ,,Sub raport material, două
amândouă vor deriva dintr-o ουσία lucruri pot semăna, fără a fi unul în

116
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
celălalt şi fiind separaţi printr-un Bună, Iaşi, 1998.
spaţiu mare, cum sunt copiii şi
părinţii lor. Nu astfel este raportul 22. primul exil sub Constantin (11 iulie 335 –
dintre tatăl şi Fiul. Fiul nu doar 22 noiembrei 337);
seamănă cu Tatăl; ci, mai mult, El al doilea exil, sub Constantius (16 aprilie
este în mod substanţial inseparabil 339 – 21 octombrie 346);
de El. El şi Tatăl sunt una, cum o al treilea exil, sub Constantius (9 februarie
spune El însuşi, şi totdeauna Tatăl 356 – 21 februarie 362);
este în Cuvântul, precum Cuvântul al patrulea exil, sub Iulian (24 octombri 362
în Tatăl; este exact acelaşi raport – 5 septembrie 363);
ca cel dintre raţiune şi lumina care al cincilea exil, sub Valens (5 octombrie
iese din ea; iată ceea ce vrea să 365 – 31 ianuarie 366).
spună cuvântul όμοουσιος" (22, P.G., t.
XXV, col. 453 ş.u.). Cuvântul 23. hypostasis= stare dedesupt, aşadar
deofiinţă nu se aplică decât la două substanţă. Sfântul Hieronim, în două
fiinţe cu condiţia ca ele să fie două scrisori adresate papei Damasius
persoane distincte, ,,deoarece, spune (376/377) ridică problema identităţii
Sfântul Vasile, un lucru nu este dintre ipostază şi ousia (substanţă,
niciodată consubstanţial - deofiinţă natură).
cu sine însuşi, dar întotdeauna cu un Conform schemei aristotelice,
altul" (Epit. 2, P.G., t.XXXII, col. 392 individualitatea concretă a unui
ş.u.). El continuă că despre Tatăl şi lucru (hypostasis) înseamnă că acel
Fiul nu se poate spune că sunt lucru este (adică ousia sa), dificultatea
consubstanţiali, decât dacă ne constând, în acest caz, în
referim la natură, distingându-se ca incapacitatea de a identifica
persoane. Astfel όμοουσιος conţine “înlăuntrul” substanţei o alteritate
respingerea ereziei sabeliene (p. care să nu fie bazată pe voinţă.
435-436). Disocierea lui hypostasis (care pentru
occidentali este traducerea exactă a
19. prima formulă a conciliului din latinului substantia) de ousia şi
Antiohia (341). apropierea lui de prosopon (care
corespunde latinescului persona) este
20. homiusienii sunt reprezentaţi de soluţia dogmatică întrevăzută de
Eusebiu de Nicomidia, Asterius capadocieni.
Sofistul, Teogon de Niceea; Ontologic, însă, formula “o
homeismul este poziţia de mijloc ousia în trei hypostasis sau personae”
afirmată de Acaciu al Cezareei în presupune că un termen relaţional,
jurul anului 355. cum este cel din urmă, pătrunde
pentru prima dată în ontologie şi că
21. v. I.G.Coman, Şi Cuvântul S-a o categorie ontologică precum cea
făcut trup, Timişoara, 1993, cap. II de hypostasis devine o categorie
(Hristologia ariană şi apolinaristă); relaţională. Aceasta înseamnă că a fi
Eduard Ferenţ, Cristologie, Ed. Presa devine identic cu a fi în relaţie. ,,Pentru ca

117
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie
cineva sau ceva să fie, două lucruri sunt persoane. Răsăritul, dimpotrivă,
necesare în acelaşi timp: să fie el consideră că afirmaţia ontologică
însuşi (hypostasis) şi să fie în relaţie ultimă despre Dumnezeu nu trebuie
(adică o persoană)” (Zizioulas, op. căutată în ousia Sa, ci într-un hypostasis,
cit., p. 88). De aici pornindu-se, se adică în persoana Tatălui. Primii
vor configura două modalităţi de a pornesc de la una şi ajung la trei,
formula dogma despre Trinitate. ceilalţi invers. Pentru unii persoana e
Apusul va prezenta mai întâi fiinţa în mod al firii, pentru ceilalţi firea e
ea însăşi şi continuă până la conţinut al persoanei.

118
Analele Universităţii Dunărea de Jos
Filosofie

109