Pantazi Alexandru-Cosmin

clasa a X a F

CIULINII BĂRĂGANULUI
Panait Istrati

Operă analitică, romanul ,,Ciulinii Bărăganului,, de Panait Istrati conturează într-un mod
inedit perspectiva asupra spațiului rural tradițional ce manifestă totodată un orizont social,
psihologic în care sunt ilustrate dramele și durerile ființei umane provocate de dimensiunea tragică
a existenței și vegetalul, un univers ce alternează trăirile lăuntrice ale individului.
Opera se deschide cu un motto ce oferă lectorului posibilitatea de a anticipa intenția,
atitudinea autorului, precum și premizele acestuia,prin care se reliefează caracterul subiectiv al
creației și veridicitatea cadrului spațial: ,,Dedic această carte:/Poporului României,/Celor
unsprezece mii ai săi de asasinați/ De către guvernul român,/Celor trei
sate:Stănilești,Băilești,/Hodivoaia,rase cu lovituri de tun/Crime săvârșite în martie 1907/Și rămase
nepedepsite,, ,fiind realizată o proiecție profundă asupra unei viziuni pamfletice prin descalificarea
realității evocate.
Reprezentarea tabloului terestru se conturează treptat, Bărăganul fiind o limitare a
umanului, o trăire infinită în fața demnității sociale, ce marchează profund condiția esențială
determinantă a individului într-un univers în care zbuciumul lăuntric și imaginea puternic stilizată
a naturii alternează, fiind realizat un contrast direct al elementelor(,,Visări,gânduri,înălțare și
pântec gol,iată ce dă gravitate omului născut pe Bărăgan-această pustietate care ascunde apa în
străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine,nimic,în afară de ciulini,,).
Astfel ciulinii devin o transpunere crudă a realității cu efect ireversibil asupra
metafizicului, ce exprimă o dorință perpetuă de a evada dintr-un spațiu utopic, protector,spre
infinitul teluric. Umanul transcede propria condiție în care elementele vegetale și planul terestru se
manifestă distructiv în micro și macro cosmos, provocând suferințe intense o dată cu venirea
ciulinilor care urmăresc degradarea fizică și morală într-un mediu ostil, dominat de monotonie și
singurătate.
 Evoluția procesului de introspecție declanșat în conștiința ființei umane determină o
contemplare profundă a lumii exterioare percepută de instanță printr-o focalizare mixtă, atât
subiectivă cât și obiectivă a elementelor vegetalului ce compun o dimensiune apocaliptică a
veridicului(,,Căci Bărăganul e singuratec.Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai
tot timpul să mori de sete.Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor
două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan:e
ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie. ,,).
În această ipostază Bărăganul devine un desăvârșit mediator al visului și al evaziunii din
cotidianul auster,banal spre o aspirație superioară.
Explozia florală determină o deteriorare a câmpului vizual în care ciulinii accentuează
elementele cromatice și stârnesc o fericire efemeră, superficială: ,,...parcă-am trecut în altă
lume:răsărea soarele pe neașteptate, arunca peste singurătatea noastră jerbele lui de raze violacee
pe care mă duceam să le pipăi cu degetele sau să le culeg cu vârful limbii,, .
Peisajul ulcerat al câmpiei,suferința și sărăcia,situarea difuză în spațiu și timp a oamenilor
și obiectelor, reperele arhaice, toate acestea alcătuiesc un registru al unui univers infernal, dantesc
cu elementele specific macabre într-un spațiu tradițional.
Drumul parcurs de ciulini în existența lor vegetativă urmărește provocarea suferințelor, a
unor răni preexistente ce nu se pot vindeca și influențează cu predilecție universul metafizic al
omului. Totodată individul este supus chinurilor de către ciulini, în plan mitic fiind asociați unor
forțe divine , de repulsie,care determină existența umanului, viața cotidiană, creându-se astfel o
legătură reciprocă.(,,Poți vedea atunci, din depărtare în depărtare un cioban care stă cu spatele
întors spre miazănoapte și întârzie cu turma.În jurul lui,atât cât privirea poate să cuprindă roată nu
mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini,stufoși ai zice că-s niște oi cu lâna de
oțel.Numai spini și sămânță.Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini,numai ciulini,,).
Prin acest procedeu de observație și cercetare a planului fizic și moral din diferite
unghiuri conferă operei un caracter analitic, cu o amplă forță de generalizare.Aventura existențială
a eroului și contemplarea cadrului veridic subliniază sensul unei generice experimentalizări a
suferinței umane.
Aventura copilului Matache în cunoașterea lumii oferă posibilitatea de a pătrunde în
tainele vieții și ale existenței și parcurge etapele unui drum inițiatic,o formulă specifică
basmelor.Astfel, lumea se reduce în viziunea sa candidă la universul palpabil,accesibil ochiului,
dar și cel bănuit a exista dincolo de el, fabulos, hiperbolic ce permite maturizarea treptată de-a
lungul perceperii drumului, echivalând cu dezidealizarea realității, eșuarea în distopie manifestată
prin cunoșterea de sine și explorarea verosimilului.
 Devenirea lui Matache va fi reprezentată ca o suită de revelații prin care copilul se
deschide Cosmosului și experienței ontologice. Procesul acestei conștientizări începe o dată cu
prima descoperire, cea a realității fizice ce determină în universul metafizic al umanului
beatitudinea,sentimentul fericirii, o contopire a spațiului limitat cu cel nelimitat(,,Spre sfârșitul
vijeliei vin ciulinii sungurateci.Sânt cei mai iubiți, fiind cei mai așteptați. Fie că tulpina lor n-a fost
destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un timp
în cine știe ce șanț, fie, în fine că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit în drumul lor,ei sosesc cu
întârziere sărmanii. Și-i vezi cum se perindă izolați, rostogolindu-se ca niște cocoloașe de omuleți
grăbiți.Văzduhul și tot Bărăganul îi privesc. Sunt ciulinii singurateci,adică cei mai iubiți.,,) .
Ființa umană , respectiv copilul va descoperi țăranul bărăgănean , omul unei veșnice
subdeterminări față de alt semen al său, boierul, dorința perpetuă de a-și depăși limitele propriei
existențe, de a aspira spre absolut, idealul viziunilor unor idei superioare. Totodată va descoperi
sărăcia, condiția rurală a țăranului din Bărăgan: ,, Părinții mei , olteni amândoi , săraci ca Iov, au
plecat în lume când aveam numai doi anișori. […] După nesfârșite pribegii prin nu știu câte
județe, își aruncară dăsagii și pe mine care eram cât o ciubotă, în cătunul ăsta care se oglindește-n
Borcea ’’
Evenimentele percepute de personaj constituie o perspectivă socială și morală ce devine
o realitate a propriei sale conștiințe. Aventura sa începe cu peripeții infantile ale stimulilor lumii
efemere, planului exterior și sfârșește în sistematizări conștiente, în lumea interioară marcată de
dimensiunea tragică a existenței. ( ,, Oceanul de ciulini își unduia valurile cu crestele împurpurate
de asfințit, în timp ce dealurile cu coamele lor pleșuve și rotunjite vegheau pustietatea. Pe cerul
limpede, berze și cocori se-nvârteau în loc, dansul de adio dinaintea plecării. Mă durea ceafa de-
atâta privit și inima mi-era grea, știindu-mă țintuit de pământ “).
În universul romanului, toate aceste etape ale existenței personajului se reflectă sub forma
unor orizonturi concentrice, în plan simbolic reprezentând progresive alunecări în vârsta telurică.
Astfel, este sugerată imaginea Bărăganului pustiit, un tărâm al inexistenței, dominat de monotonie
și singurătate, în somnolența sa milenară tulburată de apariția ciulinilor. Infinitul spațiului rural
arhaic trezește sentimentul solitudinii, transformându-l într-un cadru ostil ( ,, Bărăganul se află, cât
ține primăvara și vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză
orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia “ ).
Ciulinii reprezintă un simbol vegetal, fiind singura manifestare a fecundității ( ,, dacă e
cald, ei năpădesc pământul ,, ) într-un mediu secetos și steril. Totodată, ca simbol spiritual este
ilustrat zbuciumul și durerea pe care aceștia le aduc o dată cu venirea lor, ca element determinant
asupra ființei umane. Aceștia vor deveni cilini-ciocoi, imaginea lor căpătând o extensie metaforică
( ,, Ciulinii ciocoi, ciulinii călăi ! Lepra asta atotputernică ce tot bântuie peste toată țara prea
răbdătoare, ajunsă toată un Bărăgan ,, ). Sfera ciulinilor se răsfrânge învăluitoare și asupra unei
categorii sociale, care , la nivelul spațiului pustiu își extind ,, fermecătoarea ,, lor infecunditate și
existență vegetativă.
Metafora ciulinilor cu cele două trepte de simbolizare corespunzătoare în plan
compozițional la două compartimente distincte, realizează o stilizare a tabloului descris. Bărăganul
devine astfel tărâmul în care ,, viața se încheagă din somnolență și dăinuie în miraj ,, .
Alterarea mitică la nivelul orizontului social se manifestă în narațiune în paralel cu
visurile eroilor de a transcede inerția stabilă a sărăciei. La acest nivel narațiunea istratiană
accentuează nuanțările planului fizic, prin intermediul viziunilor infantile dominatoare și
sentimentelor lăuntrice exprimate.
Realitatea crudă a satului tradițional este transfigurată în semnificații larg umane și
sociale, perspectiva narativă omniscientă prezentând drama existențială a eroului central. În acest
cadru al suferinței, ostil ființei umane, individul este transformat într-un damnat, simbol al
conștientizării suferinței. Experiența acestei lupte conferă sens existenței personajului. Deschizând
ochii asupra lumii Bărăganului, copilul Matache va cunoaște suferința ei și o va asimila lucrurilor
eterne. Răscoala ,, jidanilor,, amplifică dorința de a-și depăsi limitele existențiale, drumul parcurs
de personaj ducând la cunoașterea adevărului despre zbuciumul psihic al cojanului, însă rămâne
suspendat în fața unei perspective mereu deschise asupra acestei suferințe fără posibilitatea altei
soluții decât a repetării ciclului.
Prin realismul său tradițional, perspectiva proiectată asupra universului uman și cel
cosmic, procedeele stilistice de analiză ce manifestă într-un mod inedit motivul vegetalului și al
durerii în romanul ,,Ciulinii Bărăganului,, ,Panait Istrati oferă lectorului posibilitatea de cunoștere
și explorare a unei teme de inspirație rurală ce revine în actualitate cu o evoluție ciclică a
elementelor și o continuitate a expresiilor artistice.
 BIBLIOGRAFIE:

• Panait Istrati: ,,Ciulinii Bărăganului’’ ,București,Editura Modernă,1942

• ,,Panait Istrati:Ciulinii Bărăganului’’ ,Editura Minerva,1974
• ,,Dicționar de simboluri’’ Jean Chevalier, Alain Gheerbrant
• George Călinescu, ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent,, ,Editura
Saeculum,2008