In acest spaţiu infinit

Ti-am rămas dator o stare de spirit

Mai elevata si asta din cauza ta.
Nu ca as voi sa-ti reproşez ceva, dimpotrivă,
Ia-o drept compliment, adus frumuseţii tale
Care – s-o spun pe şleau – prosteşte.
Nu, nu pe purtător, ce te uiţi aşa la mine?
Pe spectator, pe mine in cazul tau, ori al meu,
Ah, logica si poeţii de azi!
Sunt spectatorul dezlănţuirii tale de forte astrale.
Planeta nedescoperita,
Eu care bănuiam ca trebuie sa mai existe ceva
In acest spaţiu infinit,
Dar totul s-a întâmplat pe neaşteptate,
Si iată-mă spectatorul frumuseţii, buimac –
Si oricât mă scrutam – ideile nicăieri!
Tocmai când voiam sa fac si eu pe firoscosul…
Si-aşa ti-am rămas dator o stare de spirit
Mai elevata, culmea e ca nici acum n-o găsesc.
Unde am pus-o? unde mi-o fi capul, doamne?

Îmi vine sa vorbesc o limba străina,

De pilda limba florilor,
Pe care le-am cules azi singur.
De fapt, nici eu nu înţeleg ce spun,
Totul îmi vine pe buze de-a gata,
Ca vorbele cu sensuri uitate
Dintr-un descântec ciudat, auzit de la o baba…

Vreau sa-mi fac o descântotecă mare de dragoste…

Da-mi si tu o mina de ajutor,
Pune placa, pune-ti buzele,
Pielea fetii, coada ochilor la lucru,
Parul, da-i drumul pe spate,
Fa aşa ca si când ai matura cu el totul,
Inclusiv pe mine,
Prăfuitul – nu vezi ce sentimental sunt?
Asta ca sa faci vânt
Foarte trebuincios in vrăji,
Joaca, fa-te frumoasa,
Fa ce ştii – n-o sa te învăţ eu.

Sunt intr-o stare

Ca am trecut in partea cealaltă,
Mai inspirat decât trebuia,
Nu ştiu daca înţelegi,
Si cânta totul in jur,
Tu eşti o vrăjitoare, eu zgripţuroiul
Cel calare pe-o coada de matura
Si darnic in declaraţiile de dragoste.

Tertip

Ghici unde bat?

Pe cine vreau sa tapez de un sărut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar mai fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeieşti,
Deşi sunt de la natura,
Aşa pretinde natura.
Mulţumesc,
Eşti atât de plina de şocuri electrice.
Ce s-ar întâmpla, ce s-ar întâmpla?
Lasă ca ştii tu.
i-auzi cum arde focul in soba,
mai arde cineva cu noi, iţi dai seama,
ceva care vine din pământ, de milioane de ani –
nu vreau sa fac filozofie…
Stai, unde te duci?
Mă refeream la gazul metan, bogăţie naturala,
Arde odată cu noi
O părticica din trecutul geologic.

Du-te si pupa soba, te rog eu, as lua-o

In braţe si as dansa cu ea,
Daca n-as avea pe cineva gata sa meargă
Cu mine in jocul cel mai copilăresc…
Ştii ce, hai sa încercam…ori de-a ce
Se mai joaca azi copiii?
De-a v-aţi ascunselea – nu,
Ca ne-am mai pierdut o data,
De-atâtea ori,
Ar însemna sa cobim, hai sa ne jucam
„De-a v-aţi vaţelea!”
Nu ştiu cum e, eu am inventat cuvântul,
Ti-l fac cadou,
Tu da-i un conţinut, sensul major,
Demn de epoca noastră si hai sa-l jucam,
Chiar daca nu-l nimerim dintr-o data
Dar va fi atât de frumos,
Încât chiar si peste douăzeci, treizeci de ani
Numai sa se pronunţe „De-a v-aţi vaţelea”
Si toata lumea sa tresară, sa vezi ochii sticlind
Si cineva sa rostească plin de regret:
Eh, alte vremuri pe-atunci, domnule!
Mai exista poezie cat de cat,
Abia inventase Sorescu descântoteca,
Iar tinerii ştiau sa se iubească al naibii de frumos.