Aron COTRUS - biografie - (opera si scrierile)

n. 2 ian. 1891, corn. Hasag (azi Loam-nes), jud. Sibiu - m. 1 nov. 1961, Long Beach,
California (SUA), inmormantat la Detroit.

Poet

Fiul lui Aron Cotrus, preot, si al Anei (n. Isaila). Unchiul lui Ovidiu Cotrus.

Scoala primara inceputa in satul natal, continuata in corn. Lupu, unde se muta familia;
liceul la Blaj si Brasov (1911-1912); doua semestre la Facultatea de Litere a Univ. din
Viena, abandonata din lipsa de mijloace materiale. intors la Arad, intra in redactia
ziarului Romanul (1913) si a Gazetei de Transilvania (1915). inrolat in armata austro-
ungara (1916), e trimis pe frontul italian; trece la italieni si se inroleaza in Legiunea
romana; membru in Comisia Interaliata de Propaganda impotriva Puterilor Centrale, cu
sediul la Padova, redactand aici gazeta saptamanala de front. Neamul romanesc (1918). in
urma armistitiului. Legatia Romaniei din Roma ii incredinteaza Serviciul de Propaganda
pentru unitatea tuturor romanilor (1919-1920). in 1920 se stabileste la Arad si Timisoara,
redacteaza rev. Banatul si conduce col. ,.Samanatorul". Membru al Soc. Scriitorilor
Romani (1920); presedinte al Sindicatului Presei din Ardeal si Banat (1928); diurnist in
Ministerul Afacerilor Straine (1929); atasat de presa la Milano (1930) si Varsovia (1930-
1937); atasat de presa in Ministerul din Bucuresti (1937-1940); consilier de presa la
Madrid si Lisabona (1940-1945). Desfasoara, in Polonia, Spania si Portugalia, o intensa
activitate de propagare a valorilor literare romanesti (in 1931, publica in lb. polona
antologia Te-maty rumunskie — Teme romanesti, in care figureaza cei mai reprezentativi
poeti romani moderni); sprijina reprezentarea unor piese de L. Blaga, T. Musatescu pe
scenele poloneze; publica art. in rev. spaniole si portugheze despre cultura si literatura
romana. Din 1945 este director al ziarului Carpatii si presedinte al Asoc. Romanilor din
Spania. Debuteaza in rev. Luceafarul (1908) si editorial cu voi. Poezii (1911). Poezie
austera, cu accente expresioniste, inspirata din realitatea violenta a razboiului in
Sarbatoarea mortii (1915); energetism si revolta sociala in Neguri albe (1920), Versuri
(1924), In robia lor (1926), Cuvinte catre taran (1928), Maine (1928), Printre oameni in
mers (1933). Perspectiva eroica, inceputa cu poemul Horia (1935), se accentueaza in
Peste prapastii de potrivnicie (1938) si Rapsodie valalia (1940). Premiul Soc. Scriitorilor
Romani (1926; 1943). Viforos si teluric, versul lui COTRUS e dezordonat, inform,
premeditat anticalofil. Stabilit in Spania (1945-1956), publica aici voi. in lb. spaniola
Poemas de Montserrat (1951) si Cantos a Raman Lull (1952); in lb. romana: Drumuri in
furtuna (1951), intre Volga si Mississippi (1956). in 1957 se stabileste in SUA, unde, tot
mai bolnav, izolat, moare intr-un spital din Long Beach.

Departe de orice idealitate si transcendenta (singura transcendenta pe care o admite e, de

fapt, o nontranscen-denta, o transcendenta a neantului: „N-as mai vedea: in dosul
zambetului lui: ranjetul. / in dosul carnii fragede: scheletul / Si-n dosul biruintei omului:
zadarnicia"), poezia lui COTRUS frapeaza si azi prin statura ei neguroasa, prin
exuberanta si suculenta limbajului. Traditionalismul ardelenesc, incrancenat si robust,
osciland intre infmita rabdare, intelepciune si violenta, si-a gasit in COTRUS unul dintre
cei mai indreptatiti reprezentanti. Domeniul poeziei sale ramane, in mod exclusiv,
imanenta - haotica, nedeterminata, opaca -, imanenta nesubordonata vreunui principiu,
izvorand din ea insasi, intr-o sufocanta navala. Procedeul este realist, exagerat realist
(limitat realist). Totul se reduce la contingenta. De aici si pesimismul consubstantial
acestei atitudini (si acestor scrieri), pesimism de neocolit, abia mascat de o uriasa emotie
vita-lista. Prea putin metafizic (macar ca program), sin-cronizandu-se, prin aceasta, cu un
anumit modernism, poetul se cufunda, cu voluptate, in infinitatea aparentei, lasand
deoparte forma si sensul, transcrie apasat, hiperbolic, invalmasala vanjoaselor sale
senzatii (neluminata de vreo alcatuire suprasensibila si neorientate neaparat de vreun tel
care l-ar depasi). Ceea ce umple campul vizual, ceea ce ramane si nu se clinteste sunt
obiectele (si numai ele), obiectele in sens larg, fireste, obiectele in nenumaratele lor
avalanse. Concretete implacabila si absurda. Individul izbeste, se izbeste in ea ca in
peretii negri si duri ai unei galerii subterane: „Izbesc mereu in straturi goale, mute si
pustii () / si voi izbi / pan voi albi / si voi orbi / si-oi impietri". Prin aceasta tendinta a
temperamentului sau (el este un ingenuu, o forta), COTRUS se izoleaza categoric de
marii imaginativi (si, in genere, de neoplatonici), de toti aceia ce intrezaresc unitatea in
multitudine, de creatori de lumi, de cosmoizi (Eminescu, Macedonski, L. Blaga, I. Barbu
sau Al. Philippide). Lumea operei sale e mai degraba contigua decat similara (in esenta)
ontologiei. Ca tipologie stilistica, el e mult mai aproape de autorii descriptivi, de cei egal
impartiti intre luciditate si afecte. Imaginatia sa (si a acestora) produce reprezentari
plastice, nu ideale (posibile, adica, doar in eternitate), reprezentari plastice care au,
deseori, o vigoare rar intalnita aiurea. Pentru COTRUS contactul cu mediul nu este
niciodata bland si jubilatoriu, ci neconditionat, iritant si disfonic (in ciuda imensei bucurii
a simturilor pe care, chiar in durere, pare a o resimti). Intr-o panorama vast-
generalizatoare, COTRUS este un poet al suferintei, al chinului, un poet al infernului.
Aceasta este singura organizare, singura forma pe care fragmentele selectate de intuitia sa
si revarsate in tumultuoasele-i expuneri o evidentiaza (si o accepta). Sa se vada, intre
altele, tablourile inspirate de primul razboi (Sarbatoarea mortii, 1915). Pamantul, luat in
stapanire de demonul distrugerii, pare a strabate inca de pe acum cele dintai trepte ale
apocalipsului. Amestecate cu sange si amestecate intre ele, elementele tarasc viata in
primordiala si inspaimantatoarea lor indistinctie (focul, noroiul reprezinta materia groasa,
dispusa numai in suprafata, a acestor tablouri). Totul e inregistrat si trait paroxistic, fie ca
e vorba de confruntari armate, de natura, de dragoste sau de istorie. O probeaza sarjele de
imagini, in maniera expresionista, o probeaza, de asemenea, nume si grupuri nominale
precum groaza, noaptea, dezgustul imens, jindul salbatic, diavolesc, crunte goane, patima
nebuna, calea blestemata etc. Vitalitatea inchisa in asemenea texte (epitetele se dezlantuie
in cascade) nu este un suport al ascensiunii, al zborului spre lumina, ci al inaintarii
tenace, crancene, prin relieful noroios al infernului (al apocalipsului). Intervine insa
acum, in sinuozitatea acestui periplu, un element neprevazut si fascinant. Aici, in bezna
perpetua, in intunericul compact, pipaibil (Murind), individul intalneste mereu o sclipire
stranie, aducatoare de neliniste, o stralucire ce-i sporeste teroarea launtrica. Sunt propriii
sai ochi, e privirea sa (a unui strabun, a lui Horia?) arzatoare si sumbra. Faptul este
surprinzator si - esteticeste - pasionant. Fiindca o asemenea dedublare configureaza un
(pre-)simbol de tip macedonskian (Faunul), construit pe identitatea ins-alter ego
(daimon). Or, in ciuda titanismului sau, o sinteza narcisiaca ar trebui sa fie - la prima
vedere - straina de viziunea unui autor extravertit si teluric, cum este acela care a scris
Bivolii, de pilda. Si totusi, inegala si contradictorie (chiar si aceasta decizie simbolica o
dovedeste, fara a-i reduce, ci, dimpotriva, sporindu-i interesul), poezia lui COTRUS isi
revendica, pe de alta parte, o incontestabila modernitate. Nu e vorba de teme (temele sunt
perene). Nu e vorba, in mare masura, nici de tratare: in ceea ce-1 priveste, metafora nu
are rol reproductiv, ci platicizant (sa ne amintim „tunurile" - monstri apocaliptici), e
pragmatica si exaltata, nu vizionara. Adancimea fondului nu se asociaza cu o profunzime
de stil. Nu se constata vreo framantare a constiintei artistice. Nu in aceste dezbateri
inoveaza poetul. Modernitatea lui (a ceea ce este izbutit din opera lui) rezida in
formularea (implicita si suficient de confuza) a unei intrebari: pot, oare, lucrurile, asa
cum sunt, fara dincoace si fara dincolo grele, neutre, pot fi ele purtatoare de semnificatie?
Este exact intrebarea care, dupa o remarca a lui Roland Barthes, ar adresa-o lumii
literelor si noul roman francez, in rest, elaborarea, detasarea, eleganta constructiei sunt
aproximative. Caracteristic ramane si acel gen de atletism artistic (tirada urieseasca) nu
lipsit de pregnanta, dar suferind de pe urma „intemperantei verbale" (E. Lovinescu) si a
redundantei.

OPERA
Poezii, Orastie, 1911; Sarbatoarea mortii. 1914-1915, Arad, 1915 (ed. II, Bucuresti, f.a.);
Neguri albe. Alba Iulia, 1920 (ed. II, 1921); Romania. Poema, Brasov, 1920 (ed. II, Arad,
1922); Versuri, Bucuresti, 1924 (ed. noua. Arad, 1925; 1928); in robia lor. Arad, 1926
(ed. II, 1927); Strigat pentru departari. Timisoara, 1927; Cuvinte catre taran. Versuri
alese, Arad, 1928; Maine, Craiova. 1928 (ed. II, Cluj, 1928); Printre oameni in mers,
Sosnowiec, 1933; Horia, Varsovia, 1935 (ed. II, Brad. 1935; ed. IV, Bucuresti, 1937; ed.
V. 1938); Tara, Bucuresti, 1937; Maria Doamna. Poem, Bucuresti, 1938; Peste prapastii
de potrivnicie. Bucuresti, 1938; Eminescu. Poem, Bucuresti, 1939; Rapsodie valalia,
Madrid, 1940 (ed. II, Bucuresti, 1941); Tara, Lisboa, 1940; Rapsodie daca. Bucuresti,
1942; Poemas, Madrid, 1951; Versuri, antologie de O. Cotrus, pref. de I. D. Balan. 1978
(ed. II, 1985); Opere complete, Madrid, 1978; Horia, Bucuresti, 1984; Poezii, MI, ed..
tabel cronologic si bibliografie de Al. Ruja, Timisoara, 1991; Peste prapastii de
potrivnicie, versuri, ed., pref., tabel cronologic de Al. Ruja, Bucuresti, 1995.