Sunteți pe pagina 1din 32

PARTEA A IV-A

Anul 178 (XX) — Nr. 4328 Marți, 19 octombrie 2010


PUBLICAȚII ALE AGENȚILOR ECONOMICI

PUBLICAȚII ALE AGENȚILOR ECONOMICI


Societatea Comercială din data de 04.10.2010, aducem următoarele modificări
PROMPT SYSTEMS - S.R.L. la actul constitutiv al societății:
1. Retragerea din societate a doamnei GHIDICEANU
NOTIFICARE MANUELA ALINA, prin cesionarea tuturor celor 10 părți
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul sociale a 10 lei fiecare parte socială pe care le deține, în
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 valoare totală de 100 lei, domnului GHIDICEANU RADU-
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu VASILE, care devine astfel asociat unic.
modificările și completările ulterioare, depunerea textului Eu, GHIDICEANU MANUELA ALINA, în calitate de
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale cedent, declar că cedez 10 părți sociale în valoare totală
PROMPT SYSTEMS S.R.L., cu sediul în București, de 100 lei, din cele 10 părți sociale pe care le dețin în
Bd. Decebal nr. 24, bloc S 2A, scara 1, etaj 2, ap. 19, calitate de asociat al societății, domnului GHIDICEANU
sector 3, înregistrată sub nr. J40/11229/2005, cod unic de RADU-VASILE, care se subrogă în toate drepturile și
înregistrare 17723533, care a fost înregistrat sub obligațiile mele de orice natură ce decurg din deținerea
nr. 520270 din 04.10.2010. părților sociale cesionate.
Declar că am primit contravaloarea tuturor celor
(1/1.835.663)
10 părți sociale și că nu mai am nicio pretenție asupra
profitului societății și nici asupra patrimoniului ei.
Societatea Comercială Eu, GHIDICEANU RADU-VASILE, în calitate de
PROMPT SYSTEMS - S.R.L. cesionar, declar că am preluat de la cedenta
GHIDICEANU MANUELA ALINA 10 părți sociale în
ACT ADIȚIONAL AL S.C. PROMPT SYSTEMS S.R.L. valoare totală de 100 lei, reprezentând 50% din capitalul
I. GHIDICEANU MANUELA ALINA, cetățean social al societății, urmând să preiau și toate drepturile și
român, domiciliată în București, Bd. Decebal nr. 24, obligațiile ce decurg din deținerea părților sociale
bl. S2A, sc. 1, ap. 19, sector 3, posesoare a C.I. seria RD cesionate, și că am cedat contravaloarea părților sociale.
nr. 540768, eliberată de S.P.C.E.P. S3 bir. nr. 3, la data de În urma cesiunii, capitalul social total este de 200 lei,
01.10.2007, C.N.P. 2740414414515, în calitate de părțile sociale fiind în număr de 20 a câte 10 lei fiecare
asociat cedent, și parte socială.
II. GHIDICEANU RADU-VASILE, cetățean Părțile sociale aparțin în totalitate și exclusiv
român, domiciliat în București, Bd. Decebal nr. 24, asociatului unic GHIDICEANU RADU-VASILE, căruia îi
bl. S2A, sc. 1, et. 2, ap. 19, sector 3, posesor al C.I. aparțin, de asemenea, în totalitate și exclusiv beneficiile
seria RR nr. 511940, eliberată de S.P.C.E.P. S3 Birou 3, societății, precum și toate riscurile și consecințele
la data de 27.02.2008, C.N.P. 1710203414513, născut la pierderilor, până la limita capitalului social.
03.02.1971 în București, sector 7, în calitate de asociat 2. Revocarea din funcția de administrator a doamnei
cesionar, ca urmare a Hotărârii Adunării Generale nr. 1 GHIDICEANU MANUELA ALINA.
2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
În articolele unde se folosește sintagma “asociați” se în București, Str. Aninului nr. 23, sector 1, Cod Unic de
va vorbi de asociat unic, iar atribuțiile adunării generale a Înregistrare 23591984, nr. de ordine în registrul comerțului
asociaților vor reveni asociatului unic. J40/829/2009, capital social de 240 lei, azi, data de mai
Ca urmare a modificărilor intervenite se va redacta un sus, la sediul societății, am hotărât următoarele:
nou act constitutiv. Subscrisa S.C. NEI GUARD S.R.L. prin reprezentantul său
(2/1.835.664) TUDOSIE SINICA-ADRIAN, declară că cedează toate cele
15 părți sociale a câte 10 lei fiecare, în total 150 lei,
reprezentând 62,5% din capitalul social al S.C. NEI
Societatea Comercială TECHNICS & STRATEGIES S.R.L., în modul următor:
NEI TECHNICS & STRATEGIES - S.R.L. - către NEICU MIHAI, cedează 8 părți sociale a
câte 10 lei fiecare, în total 80 lei, și
HOTĂRÂREA
- către NEICU FLORENTINA-NOROCICA,
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR cedează 7 părți sociale a câte 10 lei fiecare, în total 70 lei,
S.C. NEI TECHNICS & STRATEGIES S.R.L. Persoane de la care declară că a primit prin
NR. 8 DIN DATA DE 29.09.2010 reprezentantul acesteia c/val. părților sociale și înțelege
astfel să se retragă din firmă nemaiavând nicio pretenție
Subscrisa S.C. NEI GUARD S.R.L., cu sediul în de nicio natură.
oraș Voluntari, șos. Erou Iancu Nicolae nr. 69-71, Vila 27, Dl NEICU MIHAI este de acord să primească de
jud. Ilfov, Cod Unic de Înregistrare 19501312, la S.C. NEI GUARD S.R.L. cele 8 părți sociale, în valoare
nr. de ordine în registrul comerțului J23/2519/2006, de 80 lei, aport în numerar, căreia i-a achitat
capital social de 200 lei, reprezentată de administratorul c/val. acestora, înțelegând să preia toate drepturile și
său dl TUDOSIE SINICA-ADRIAN și subsemnații obligațiile pe care le implică aceste părți sociale,
TUDOSIE SINICA-ADRIAN, cetățean român, domiciliat devenind astfel asociat la S.C. NEI TECHNICS &
în București, str. Nicolae Oncescu nr. 28, bl. 101, sc. 1, STRATEGIES S.R.L., cu aport la beneficii și pierderi în
et. 5, ap. 31, sector 6, născut la data de 12.10.1969 în cota totală de 37,5%.
mun. Reșița, județul Caraș-Severin, C.N.P. Dna NEICU FLORENTINA-NOROCICA este de
1691012250546, posesor al C.I. seria DP nr. 108548, acord să primească de la S.C. NEI GUARD S.R.L. cele 7
emisă de INEP la data de 23.09.2004; NEICU TUDOR- părți sociale, în valoare de 70 lei, aport în numerar, căreia
EDUARD, cetățean român, născut la 06.04.1983 în i-a achitat c/val. acestora, înțelegând să preia toate
București, sectorul 2, domiciliat în București, Str. Aninului drepturile și obligațiile pe care le implică aceste părți
nr. 23, sector 1, C.N.P. 1830406420036, identificat cu sociale, devenind astfel asociat al S.C. NEI TECHNICS &
C.I. seria RT nr. 493367, emisă de S.P.C.E.P. S 1 biroul STRATEGIES S.R.L., cu aport la beneficii și pierderi în
nr. 4 la 04.07.2007; POP CĂTĂLIN-GEORGE, cetățean cota totală de 33,32%.
român, născut la 20.10.1973 în București, sectorul 5, Toți ceilalți asociați sunt de acord cu această cesiune
domiciliat în București, Str. Virtuții nr. 12, bl. R11A, sc. A, intervenită și cu schimbarea structurii capitalului social al firmei.
et. 4, ap. 18, sector 6, C.N.P. 1731020441512, identificat Prețul total al cesiunii este de 150 lei, respectiv cedarea
cu C.I. seria RR nr. 074161, emisă de Secția 21 la părților sociale s-a făcut la valoarea nominală a acestora.
25.11.1999; BARCA STAN, C.N.P. 1541104400019, Transmisiunea părților sociale s-a făcut în temeiul
cetățean român, născut la data de 04.11.1954 în art. 202, alin. 1 din L. nr. 31/1990.
com. Viișoara, județul Teleorman, domiciliat în București, Capitalul social subscris și vărsat în valoare de 240 lei
sector 1, str. Mitropolit Varlaam nr. 117, posesor al C.I. împărțit în 24 părți sociale a câte 10 lei fiecare, va fi
seria II nr. 000198, emisă de INEP la data de 01.10.2007; deținut ca urmare a cesiunii intervenite între asociații
NEICU MIHAI, cetățean român, domiciliat în firmei, astfel: TUDOSIE SINICA-ADRIAN - 2 părți sociale
com. Voluntari, jud. Ilfov, șos. Erou Nicolae Iancu nr. 69-71, a câte 10 lei fiecare, în total 20 lei, reprezentând 8,34%
născut la data de 17.02.1963 în com. Ciocârlia, din capitalul social; NEICU TUDOR-EDUARD - 2 părți
jud. Ialomița, C.N.P. 1630217400187, legitimat cu sociale a câte 10 lei fiecare, în total 20 lei, reprezentând
C.I. seria EP nr. 000383, eliberată la 15.05.2002 de 8,34% din capitalul social; BARCA STAN - 2 părți sociale
D.G.E.I.P.-D.E.P. și NEICU FLORENTINA-NOROCICA, a câte 10 lei fiecare, în total 20 lei, reprezentând 8,34%
cetățean român, născută la 4.05.1968 în București, din capitalul social; POP CĂTĂLIN-GEORGE - 1 parte
sectorul 3, domiciliată în com. Voluntari, șos. Erou Nicolae socială în valoare de 10 lei, reprezentând 4,16% din
Iancu nr. 69-71, jud. Ilfov, C.N.P. 2680504420034, capitalul social; NEICU MIHAI - 9 părți sociale în valoare
posesoare a C.I. seria EP nr. 000384, emisă la de 90 lei, reprezentând 37,5% din capitalul social și
15.05.2002 de D.G.E.I.P.-D.E.P, toți în calitate de asociați NEICU FLORENTINA-NOROCICA - 8 părți sociale în
ai S.C. NEI TECHNICS & STRATEGIES S.R.L., cu sediul valoare de 80 lei, reprezentând 33,32% din capitalul
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 3

social; fiecare asociat având o cotă de participare la Societatea Comercială


profitul și pierderile societății direct proporțională cu cota BEST MANAGEMENT - S.R.L.
de participare la capitalul social.
Prezenta hotărâre completează în mod corespunzător actul ROMÂNIA
constitutiv al S.C. NEI TECHNICS & STRATEGIES S.R.L., MINISTERUL JUSTIȚIEI
celelalte prevederi ale actului constitutiv rămânând OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI
neschimbate.
DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
(3/1.835.665)
DOSAR NR. 520372/2010
Societatea Comercială
COD UNIC DE ÎNREGISTRARE 16630029
NEI TECHNICS & STRATEGIES - S.R.L.
NR. DE ORDINE ÎN REGISTRUL COMERȚULUI
NOTIFICARE J40/12102/2004

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul REZOLUȚIA NR. 97695


București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 DIN DATA DE 06.10.2010
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, depunerea textului PRONUNȚATĂ ÎN ȘEDINȚA
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale NEI DIN DATA DE 06.10.2010
TECHNICS & STRATEGIES S.R.L., cu sediul în
București, Str. Aninului nr. 23, sector 1, înregistrată sub MĂGLAȘU MARIA CORNELIA - PERSOANĂ
nr. J40/829/2009, cod unic de înregistrare 23591984, DESEMNATĂ CONFORM O.U.G. NR. 116/2009,
care a fost înregistrat sub nr. 520278 din 04.10.2010. APROBATĂ CU MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI PRIN
LEGEA NR. 84/2010, PRIN DECIZIA D.G.
(4/1.835.666) NR. 20 DIN 14.01.2010
GEORGESCU MIRELA NICOLETA - REFERENT ÎN
Societatea Comercială CADRUL OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE
BEST FINANCE S&B - S.R.L. PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Pe rol, soluționarea cererii de radiere formulate de
HOTĂRÂREA
BEST MANAGEMENT S.R.L., cu sediul ales în
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR București, Sectorul 1, Str. Cpt. Av. Șerbănescu nr. 14,
NR. 2 DIN DATA DE 27.09.2010 bloc 14A, sc. 1, etaj 1, ap. 8, sector 1, prin care se solicită
înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind
Subsemnații radierea BEST MANAGEMENT S.R.L., cod unic de
1. BULEANDRA ROMICA, domiciliată în Ploiești, înregistrare 16630029, număr de ordine în registrul
str. Ghiocei nr. 1, posesor al C.I. seria PH nr. 445103, comerțului J40/12102/2004.
eliberată de Poliția Ploiești la data de 11.02.2004, C.N.P. PERSOANA DESEMNATĂ
1590618293103. Asupra cererii de față:
2. SIMION ELENA MIRELA, domiciliată în Prin cererea înregistrată sub nr. 520372 din
București, str. Vidin nr. 62-64, sector 2, posesoare a C.I. 04.10.2010 s-a solicitat înregistrarea în registrul
seria RD nr. 454762, C.N.P. 2780110420022, comerțului a mențiunii cu privire la radierea
în calitate de asociați ai S.C. BEST FINANCE S&B S.R.L. BEST MANAGEMENT S.R.L.
București, având nr. de ordine în registrul comerțului În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile
J40/12710/2006 și cod unic de înregistrare 8912816, cu menționate în opisul inclus în cererea de radiere.
sediul în București, str. Matei Basarab nr. 104, bl. 72, Examinând înscrisurile menționate, PERSOANA
sc. 1, et. 2, ap. 10, sector 3, am hotărât: DESEMNATĂ, constatând că sunt îndeplinite cerințele
1. Dizolvarea și lichidarea societății; legale, în conformitate cu art. 1, 2 și 6 din O.U.G.
2. Numirea ca lichidator a dlui Calinescu Horia,
nr. 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin
atestat nr. 1B1593, aflat pe lista practicienilor în
Legea nr. 84/2010, cu prevederile Legii nr. 31/1990,
insolvență publicată în Monitorul Oficial;
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
3. Încetarea mandatului administratorului
Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și
Buleandra Romica.
completările ulterioare, urmează a admite prezenta
(5/1.835.667) cerere de radiere.
4 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
PENTRU ACESTE MOTIVE 18.05.1964, în București, Sector 2, carte de identitate,
ÎN CONDIȚIILE LEGII seria RT număr 577751, emitent S.P.C.E.P. S2 biroul
DISPUNE: nr. 4, data 16.07.2008, C.N.P. 1640518400121, în calitate
Admite cererea de radiere așa cum a fost formulată și de asociat unic,
dispune înregistrarea în registrul comerțului a radierii și cu prezența dlui
firmei BEST MANAGEMENT S.R.L., cu datele de ANDREI CIPRIAN LAURENȚIU, cetățean român,
identificare mai sus menționate. domiciliat în București, Sectorul 3, aleea Adjud nr. 2, bl.
Motivul radierii este dizolvarea. F1, sc. 1, et. 9, ap. 38, născut la data de 04.02.1977, în
Dispune publicarea prezentei rezoluții în Monitorul
București, Sector 5, carte de identitate seria RR număr
Oficial al României, Partea a IV-a.
167996, emitent Secția 13 la data de 17.04.2001,
Executorie de drept.
Cu drept de plângere, în termen de 15 zile, la C.N.P. 1770204434552, în calitate de invitat,
Tribunalul București, în condițiile art. 6 alin. (3)-(5) și Decide:
următoarelor din O.U.G. 116/2009, aprobată cu Art. 1. Radierea următoarelor obiecte secundare de
modificări și completări prin Legea nr. 84/2010. activitate: 0162 - activități auxiliare pentru creșterea
Pronunțată în ședința din data de 06.10.2010. animalelor, 0240 - activități de servicii anexe silviculturii,
7740 - leasing cu bunuri intangibile (exclusiv financiare),
(6/1.835.668)
8552 - învățământ în domeniul cultural (limbi străine,
muzică, teatru, dans, arte plastice etc.), 8291 - activități
Societatea Comercială ale agențiilor de colectare și a birourilor (oficiilor) de
DATA ARTISAN - S.R.L. raportare a creditului.
Art. 2. Modificarea structurii societății, conform
DECIZIA
cesiunii intervenite, astfel:
ASOCIATULUI UNIC AL Asociatul unic al societății MEDIA LINK
S.C. DATA ARTISAN S.R.L. COMMUNICATION S.R.L., BICA CLAUDIU, având
(J40/4366/2006, C.U.I. 18484094) calitatea de cedent, cedează și ANDREI CIPRIAN
NR. 4 DIN 23.09.2010 LAURENȚIU, cetățean român, domiciliat în București,
Sectorul 3, aleea Adjud nr. 2, bl. F1, sc. 1, et. 9, ap. 38,
Subsemnatul ALEXANDRU OVIDIU-DORIN,
născut la data de 04.02.1977, în București, Sector 5, carte
cetățean român, domiciliat în București, Bd. Chișinău
nr. 21, bl. B6, sc. D, et. 8, ap. 142, sector 2, posesorul de identitate, seria RR, număr 167996, emitent Secția 13
C.I. seria RD nr. 409263, emisă Secția 9 la data de la data de 17.04.2001, C.N.P. 1770204434552, denumit
21.09.2004, C.N.P. 1730923370024, asociat unic în în prezentul contract și având calitatea de cesionar,
cadrul S.C. DATA ARTISAN S.R.L., la sediul social din cesionează un număr de 20 părți sociale, pe care cedentul
București, Bd. Chișinău nr. 21, bl. B6, sc. D, et. 8, ap. 142, le deține la S.C. MEDIA LINK COMMUNICATION S.R.L.,
sector 2, am hotărât: societate de naționalitate română având sediul în
- dizolvarea și lichidarea simultană a S.C. DATA București, Sector 1, Str. Știrbei Vodă nr. 68, sc. A, et. 1,
ARTISAN S.R.L., în temeiul art. 227 și art. 235 din ap. 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe
Legea societăților comerciale nr. 31/1990, republicată. lângă Tribunalul Bucureștisub nr. J40/4943/2003, C.U.I.
Societatea nu are datorii și nici creanțe, iar activele 15362548, cu o valoare nominală de 10 lei, per parte
rămase vor reveni integral asociatului unic. socială, respectiv o valoare nominală totală de 200 lei
Prezenta decizie a fost semnată în două exemplare originale.
pentru întregul pachet de 20 părți sociale, reprezentând
(7/1.835.669) 100% capitalul social total al societății și din numărul total
al drepturilor de vot existente.
Societatea Comercială Art. 3. Față de cesiunea operată, asociatul unic al
MEDIA LINK COMMUNICATION - S.R.L. societății este domnul:
• ANDREI CIPRIAN LAURENȚIU, asociat cu un
DECIZIA număr de 20 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei
per parte socială, respectiv o valoare nominală totală de
ASOCIATULUI UNIC 200 lei pentru întregul pachet de 20 părți sociale deținute,
AL S.C. MEDIA LINK COMMUNICATION S.R.L. reprezentând 100% capitalul social total al societății și din
NR. 1/17.09.2010 numărul total al drepturilor de vot existente.
Asociatul societății comerciale MEDIA LINK Art. 4. Se revocă din funcția de administrator al
COMMUNICATION S.R.L.: societății Dl Bica Claudia și se numește în funcția de
BICA CLAUDIU, cetățean român, domiciliat în administrator Doamna HINTZ IOANA CRISTINA,
București, Sectorul 2, Str. Costache Conachi nr. 12, cetățean român, domiciliată în București, Sectorul 5,
bl. 6C, sc. 1, etaj 8, ap. 47, sect. 2, născut la data de str. Dr. Zaharia Petrescu nr. 7, născută la data de
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 5

26.02.1974, în București, Sector 4, carte de identitate cesionar/cumpărător) domiciliată în mun. București,


seria RR număr 512932, emitent S.P.C.E.P. sector 1, str. Caraiman nr. 13-15, identificată cu C.I.
mun. București, la data de 04.03.2008, C.N.P. seria RT nr. 641895, eliberată de S.P.C.E.P. S1 biroul
2740226461511, cu puteri depline, pe perioadă nelimitată. nr. 4, la data de 17.07.2009, C.N.P. 2570323400167, a
Art. 5. Se vor înregistra modificările survenite la unei părți sociale din capitalul social al S.C. ALICAT
Registrul Comerțului prin împuternicit. GRUP S.R.L., cu sediul în București, sect. 5, Bd. Unirii
Întocmită, redactată și semnată în 3 exemplare. nr. 15, bl. 3, sc. 2, ap. 48, J40/4481/1995,
C.U.I. 7400217, la valoarea nominală de 25 lei.
(8/1.835.670)
Art. 2. Pe cale de consecință, se retrage din societate
asociatul S.C. Scarlat General Consulting S.R.L.
Societatea Comercială Art. 3. Având în vedere cele menționate mai sus,
ALICAT GRUP - S.R.L. structura capitalului social, părților sociale și participării la
profit și pierderi ale S.C. ALICAT GRUP S.R.L. va fi
NOTIFICARE următoarea:
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul - Doamna Anca Vlad (ASOCIAT) deține 95 părți
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 sociale, reprezentând 95% din capitalul social al societății
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu și participă la profit și pierderi în proporție de 95%;
modificările și completările ulterioare, depunerea textului - Domnul George Radu-Gabriel (ASOCIAT)
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale deține 5 părți sociale, reprezentând 5% din capitalul
ALICAT GRUP S.R.L., cu sediul în București, Bd. Unirii social al societății și participă la profitul și pierderile
nr. 15, bloc 3, scara 2, etaj 6-7, ap. 48, sector 5, societății în proporție de 5%.
înregistrată sub nr. J40/4481/1995, cod unic de Art. 4. Se aprobă în unanimitate modificarea
înregistrare 7400217, care a fost înregistrat sub corespunzătoare a Actului constitutiv al S.C. ALICAT
nr. 520417 din 04.10.2010. GRUP S.R.L., urmată de republicarea acestuia în formă
(9/1.835.671) actualizată.
(10/1.835.672)
Societatea Comercială
ALICAT GRUP - S.R.L. Societatea Comercială
SAMART CONSTRUCT COM - S.R.L.
HOTĂRÂREA
NOTIFICARE
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
DIN DATA DE 29.09.2010, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
DESFĂȘURATĂ LA SEDIUL SOCIETĂȚII București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
- Dna VLAD ANCA, domiciliată în București, modificările și completările ulterioare, depunerea textului
str. Caraiman nr. 13-15, sector 1, posesoare a C.I. actualizat al actului constitutiv al societății comerciale
seria RT nr. 641895, eliberată la data de 17.07.2009 de SAMART CONSTRUCT COM S.R.L., cu sediul în
S.P.C.E.P. S1 biroul nr. 4, C.N.P. 2570323400167, București, str. Gheorghe Doja nr. 37, sector 3,
- Dl GEORGE RADU-GABRIEL, domiciliat în înregistrată sub nr. J40/17850/2004, cod unic de
București, str. Caraiman nr. 13-15, sector 1, identificat cu înregistrare 16911997, care a fost înregistrat sub
C.I. seria RT nr. 422245, emisă de S.P.C.E.P. S1 biroul nr. 520423 din 04.10.2010.
nr. 4, la data de 03.08.2006, C.N.P. 1610524400058,
- S.C. SCARLAT GENERAL CONSULTING S.R.L., (11/1.835.673)
cu sediul social în București, Șos. Chitilei nr. 60, sector 1,
J40/1695/2002, C.U.I. 14494699, reprezentată prin Societatea Comercială
administrator Mihalache George, SAMART CONSTRUCT COM - S.R.L.
în calitate de asociați ai S.C. Alicat Grup S.R.L., în
baza prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată și HOTĂRÂREA
modificată, precum și ale Actului Constitutiv, adoptă în
unanimitate prezenta, ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
HOTĂRÂRE: S.C. SAMART CONSTRUCT COM S.R.L.
NR. 01/01.10.2010
Art. 1. Se aprobă vânzarea/cesionarea de către
S.C. Scarlat General Consulting S.R.L. (în calitate de TOMAH KAHLED A., cetățean român, domiciliat în
cedent/vânzător) către Vlad Anca (în calitate de București, șos. Gheorghe Ionescu Șișești nr. 199,
6 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
sector 1, posesor al C.I. seria RD nr. 605647, eliberată de Societatea Comercială
S.P.C.E.P. S1 biroul nr. 5, la data de 05.12.2008, PROFIPACK - S.R.L.
C.N.P. 1620115400913, și HUSSAIN JAMILA, cetățean
NOTIFICARE
român, domiciliată în București, șos. Gheorghe Ionescu
Șișești nr. 199, sector 1, posesoare a C.I. seria RR Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
nr. 561451, eliberată de S.P.C.E.P. S1 biroul nr. 5, la data București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
de 26.02.2009, C.N.P. 2720418400031, asociați ai alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
S.C. SAMART CONSTRUCT COM S.R.L., cu sediul în modificările și completările ulterioare, depunerea textului
București, sector 6, Șos. Orhideelor nr. 12B, camera 514, actualizat al actului constitutiv al societății comerciale
J40/17850/2004, C.U.I. 16911997, capital social PROFIPACK S.R.L., cu sediul în București, Str. Sold.
10.000 lei, și BUMBU-DUMITRU, cetățean moldovean, Nicolae Sebe nr. 4, bloc L11, scara 2, etaj 3, ap. 73,
născut la data de 23.05.1983, în Chișinău, Republica sector 3, înregistrată sub nr J40/5260/2008, cod unic de
înregistrare 23560481, care a fost înregistrat sub
Moldova, fiul lui Ion și Maria, domiciliat în Republica
nr. 520445 din 04.10.2010.
Moldova, Chișinău, Sîngera, str. Bogdan Petriceicu
Hașdeu nr. 9, posesor al Pașaportului nr. B0518527, (13/1.835.675)
eliberat de autoritățile din Chișinău, la data de
14.04.2010, nr. de identificare 2000042130765, în Societatea Comercială
calitate de nou asociat prin cooptare, hotărâm: PROFIPACK - S.R.L.
1. Majorarea capitalului social de către noul asociat
prin cooptare, BUMBU DUMITRU, cu 1.000 lei, respectiv HOTĂRÂREA
de la 10.000 de lei la 11.000 lei, totodată cu majorarea
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
numărului de părți sociale de la 100 părți sociale, la
SOCIETĂȚII PROFIPACK S.R.L.
110 părți sociale în valoare nominală de 100 lei fiecare, NR. 1 DIN DATA DE 22.09.2010
valoare totală 11.000 lei.
2. În urma majorării capitalului social prin cooptare de BOTEZ BOGDAN ȘTEFĂNUȚ, de cetățenie română,
nou asociat, capitalul social are valoarea totală de născut la data de 15.02.1982, în mun. Adjud,
jud. Vrancea, fără antecedente penale, C.N.P.
11.000 lei, format din 110 părți sociale în valoare
1820215394088, domiciliat în București, Cal. Călărașilor
nominală de 100 lei fiecare, și are următoarea structură:
nr. 173, bl. 42, sc. 4, et. 4, ap. 117, sec. 3, identificat cu
- TOMAH KAHLED A. deține 9.000 lei, adică
C.I. seria RT nr. 383152, emisă de S.P.C.E.P. S3 biroul
90 părți sociale, în valoare nominală de 100 lei fiecare,
nr. 1, la data 04.10.2005, și MIHUT ALEXANDRU
reprezentând 81,80% din capitalul social - 81,80% cota COSMIN, de cetățenie română, născut la 02.04.1987, în
de participare la beneficii și pierderi. mun. București, Sec. 1, C.N.P. 1870402410057,
- HUSSAIN JAMILA deține 1.000 lei, adică domiciliat în București, Str. Vicina nr. 3, bl. 33, sc. 3, et. 6,
10 părți sociale, în valoare nominală de 100 lei fiecare, ap. 149, Sec. 5, identificat cu C.I., seria RD nr. 163262,
reprezentând 9,10% din capitalul social - 9,10% cota de emisă de Secția 18 Pol. la data de 16.05.2002, în calitate
participare la beneficii și pierderi. de asociați, au hotărât:
- BUMBU DUMITRU deține 1.000 lei, adică 1. Se cedează de către BOTEZ BOGDAN
10 părți sociale, în valoare nominală de 100 lei fiecare, ȘTEFĂNUȚ, toate cele 8 părți sociale, a câte 100 lei
reprezentând 9,10% din capitalul social - 9,10% cota de fiecare, în valoare totală de 800 lei, reprezentând 80%
participare la beneficii și pierderi. din capitalul social total și cota de participare la beneficii
3. Revocarea din funcția de administrator a lui și pierderi, pe care le deține în calitate de asociat către
TOMAH KAHLED A., și numirea în această funcție a lui MIHUT ALEXANDRU COSMIN, care devine unic asociat.
BUMBU DUMITRU, azi, 01.10.2010, pentru un mandat Capitalul social total este de 1.000 lei, împărțit în
nelimitat cu puteri depline. 10 părți sociale a câte 100 lei fiecare parte socială,
4. Schimbarea sediului social în: București, reprezentând 100% capitalul social total și cota de
str. Gheorghe Doja nr. 37, camera 5, sector 3. participare la beneficii și pierderi, deținut în urma cesiunii
în totalitate de MIHUT ALEXANDRU COSMIN.
5. Radierea obiectului secundar de activitate și
2. Se revocă din funcția de administrator BOTEZ
completarea cu: 6810 - cumpărarea și vânzarea de bunuri
BOGDAN ȘTEFĂNUȚ și COZLOSCHE LUCIAN.
imobiliare proprii; 6831 - agenții imobiliare; 6832 -
3. Se numește în funcția de administrator dl MIHUT
administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract.
ALEXANDRU COSMIN, cu puteri depline, pe o perioadă
(12/1.835.674) nelimitată.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 7

4. Se modifică sintagma “Hotărârea Adunării Generale - CHIRIAC TUDOR, cetățean român, născut la
a Asociaților” în “Decizia Asociatului Unic”. data 14.07.1983 în mun. București, sector 1, domiciliat în
5. În urma modificărilor intervenite se va redacta un București, str. Lacul Plopului nr. 5, bl. P73, sc. 2, et. 6,
act constitutiv actualizat, cuprinzând toate modificările. ap. 53, sector 5, identificat cu C.I. seria RD număr 647457,
(14/1.835.676) eliberată de S.P.C.E.P. S5 biroul nr. 2, la data de
26.08.2010, C.N.P. 1830714410031, deține un număr de
10 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, în
Societatea Comercială
valoare totală de 100 lei, reprezentând o cotă de participare
ARTEX SERVICES INTERNATIONAL - S.R.L.
la capitalul social, la beneficii și pierderi de 50%.
HOTĂRÂREA 4. În urma modificărilor intervenite, se va redacta un
Act Constitutiv consolidat.
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
(15/1.835.677)
S.C. ARTEX SERVICES INTERNATIONAL S.R.L.
NR. 11 DIN DATA DE 23.09.2010
Societatea Comercială
Subsemnații BONSAI TRADUCERI - S.R.L.
VIȘAN CĂTĂLIN-MARIUS, cetățean român,
născut la data 09.04.1969 în București, domiciliat în HOTĂRÂREA
mun. București, Șos. Virtuții nr. 13, bl. R5b, sc. 2, et. 8, ap.
71, sector 6, identificat cu C.I. seria RR nr. 578381, ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
eliberată de S.P.C.E.P. S6 biroul nr. 4, la data de SOCIETĂȚII BONSAI TRADUCERI S.R.L.
30.03.2009, având C.N.P. 1690409441539, și VIȘAN NR. 1 DIN 29.09.2010
ALICE-ROSSANA, cetățean român, născută la data MARINESCU MARIA, domiciliată în București,
02.01.1968 în București, domiciliată în mun. București, sectorul 3, Str. Fizicienilor nr. 16, bl. 10A, sc. 1, ap. 38,
Șos. Virtuții nr. 13, bl. R5b, sc. 2, et. 8, ap. 71, sector 6, C.N.P. 2590329400389, identificată cu C.I. seria RR
identificată cu C.I. seria RR nr. 578382, eliberată de nr. 184579, eliberată de secția 11 Pol. la 06.12.2001 și
S.P.C.E.P. S6 biroul nr. 4, la data de 30.03.2009, MARINESCU CRISTINA-FLORENTINA, domiciliată în
C.N.P. 2680102461510, în calitate de asociați ai București, sectorul 3, Str. Fizicienilor nr. 16, bl. 10A,
S.C. ARTEX SERVICES INTERNATIONAL S.R.L., în sc. A, et. 6, ap. 38, C.N.P. 2810419450010, identificată cu
prezența invitatului Chiriac Tudor, am hotărât următoarele: C.I. seria RT nr. 579936, eliberată de S.P.C.E.P. S3 biroul
1. Asociatul VIȘAN ALICE-ROSSANA, cesionează nr. 2 la 22.07.2008, în calitate de asociați, au hotărât:
10 (zece) părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei
Societatea BONSAI TRADUCERI S.R.L., intră în
fiecare, în valoare totală de 100 lei, deținute în cadrul
proces de dizolvare fără numirea unui lichidator, în
societății, reprezentând 50% din capitalul social,
conformitate cu prevederile art. 227, alin. (1), lit. b) și d)
domnului CHIRIAC TUDOR.
și cu prevederile art. 235, alin. (1) și alin. (2) din
2. În urma cesiunii, VIȘAN ALICE-ROSSANA, pierde
Legea nr. 31/1990, așa cum a fost completată și
calitatea de asociat în cadrul societății.
modificată prin Legea nr. 441/2006.
3. În urna cesiunii capitalul social al S.C. ARTEX
Capitalul social al societății în valoare de 200 lei a fost
SERVICES INTERNATIONAL S.R.L. este de 200 lei,
împărțit între asociați prin atribuirea acestuia, în funcție
împărțit în 20 părți sociale cu o valoare nominală de 10 lei
de cota de participare la capitalul social prevăzut în actul
fiecare și este deținut de către:
constitutiv al societății, astfel MARINESCU MARIA - 50%
- VIȘAN CĂTĂLIN-MARIUS, cetățean român,
în valoare de 100 lei și MARINESCU CRISTINA-
născut la data 09.04.1969 în București, domiciliat în
FLORENTINA - 50% în valoare de 100 lei.
mun. București, Șos. Virtuții nr. 13, bl. R5b, sc. 2, et. 8,
Valoarea activelor societății este 0 (zero) lei.
ap. 71, sector 6, identificat cu C.I. seria RR nr. 578381,
Societatea BONSAI TRADUCERI S.R.L., prin
eliberată de S.P.C.E.P. S6 biroul nr. 4, la data de
asociați, declară sub sancțiunile aplicate faptei de fals în
30.03.2009, având C.N.P. 1690409441539, deține un
acte publice, că nu are datorii către furnizori, alți creditori,
număr de 10 părți sociale cu o valoare nominală de
bugetul de stat, bugetul local, bugetul asigurărilor
10 lei fiecare, în valoare totală de 100 lei, reprezentând o
sociale, și că toate datele sunt corecte și complete.
cotă de participare la capitalul social, la beneficii și
pierderi de 50%. (16/1.835.678)
8 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
Societatea Comercială Colentina nr. 26, bloc 64, sc. C, etaj 4, ap. 215, sector 2,
A.P.S.A. INTERNATIONAL - S.R.L. prin care se solicită înscrierea în registrul comerțului a
mențiunii privind radierea CRIMUNT IMPEX S.R.L., cod
DECIZIA unic de înregistrare 3805935, număr de ordine în registrul
comerțului J40/2485/1992.
ASOCIATULUI UNIC AL
SOCIETĂȚII A.P.S.A. INTERNATIONAL S.R.L., PERSOANA DESEMNATĂ
NR. 1 DIN DATA DE 27.09.2010 Asupra cererii de față:
RADULESCU ION, de cetățenie română, domiciliat în Prin cererea înregistrată sub nr. 520489 din
București, Str. Secuilor nr. 1, bl. B17A, sc. 2, et. 5, ap. 48, 04.10.2010 s-a solicitat înregistrarea în registrul
Sec. 4, C.N.P. 1580220400516, identificat cu C.I.
seria RT nr. 241625, emisă de Secția 15 Pol. la data de comerțului a mențiunii cu privire la radierea
15.10.2002, în calitate de asociat unic, a decis: CRIMUNT IMPEX S.R.L.
1. Societatea A.P.S.A. INTERNATIONAL S.R.L., intră În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile
în proces de dizolvare, fără numirea unui lichidator, în
conformitate cu prevederile art. 227, alin. (1), lit. b) și d) menționate în opisul inclus în cererea de radiere.
și cu prevederile art. 235, alin. (1) și alin. (2) din Examinând înscrisurile menționate, PERSOANA
Legea nr. 31/1990, așa cum a fost completată și
modificată prin Legea nr. 441/2006. DESEMNATĂ, constatând că sunt îndeplinite cerințele
2. Capitalul social al societății, în valoare de 200 lei, a legale, în conformitate cu art. 1, 2 și 6 din O.U.G.
fost repartizat, prin atribuirea acestuia, asociatului unic. nr. 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin
3. Valoarea activelor societății este de 0 (zero) lei.
4. Societatea A.P.S.A. INTERNATIONAL S.R.L., prin Legea nr. 84/2010, cu prevederile Legii nr. 31/1990,
asociatul unic, declară sub sancțiunile aplicate faptei de republicată, cu modificările și completările ulterioare,
fals în acte publice că nu are datorii către furnizori, alți
creditori, bugetul de stat, bugetul local, bugetul asigurărilor Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și
sociale, și că toate datele sunt corecte și complete. completările ulterioare, urmează a admite prezenta
(17/1.835.679) cerere de radiere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
Societatea Comercială ÎN CONDIȚIILE LEGII
CRIMUNT IMPEX - S.R.L. DISPUNE:
Admite cererea de radiere așa cum a fost formulată și
ROMÂNIA
MINISTERUL JUSTIȚIEI dispune înregistrarea în registrul comerțului a radierii
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI firmei CRIMUNT IMPEX S.R.L., cu datele de identificare
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI mai sus menționate.
DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Motivul radierii este dizolvarea.
DOSAR NR. 520489/2010 Dispune publicarea prezentei rezoluții în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a.
COD UNIC DE ÎNREGISTRARE 3805935 Executorie de drept.
NR. DE ORDINE ÎN REGISTRUL COMERȚULUI
J40/2485/1992 Cu drept de plângere, în termen de 15 zile, la
Tribunalul București, în condițiile art. 6 alin. (3)-(5) și
REZOLUȚIA NR. 97450 următoarelor din O.U.G. 116/2009, aprobată cu
DIN DATA DE 06.10.2010
modificări și completări prin Legea nr. 84/2010.
PRONUNȚATĂ ÎN ȘEDINȚA Pronunțată în ședința din data de 06.10.2010.
DIN DATA DE 06.10.2010.
(18/1.835.680)
MĂGLAȘU MARIA CORNELIA - PERSOANĂ
DESEMNATĂ CONFORM O.U.G. NR. 116/2009, Societatea Comercială
APROBATĂ CU MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI PRIN EVA INTERNATIONAL IMPEX - S.R.L.
LEGEA NR. 84/2010, PRIN DECIZIA D.G.
NR. 20 DIN 14.01.2010 HOTĂRÂREA
STAN MIHNEA DOREL - REFERENT ÎN CADRUL
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE
LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI NR. 3/01.10.2010

Pe rol, soluționarea cererii de radiere formulate de Subsemnații SADEEM SH. MAHMOUD AL-KUBAISI,
CRIMUNT IMPEX S.R.L., cu sediul ales în București, șos. cetățean irakian, domiciliat în Irak, Baghdad,
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 9

str. Al Mahar nr. 9, posesor al pașaportului G nr. 2511545, Societatea Comercială


eliberat de Autoritățile Irakiene la 29.11.2008, KANNAS SPIN MEDIA SERVICES - S.R.L.

MOHAMMED ABED KANNAS, cetățean irakian, ROMÂNIA


domiciliat în Irak, Al-Anbar, str. Al Tahar nr. 19, MINISTERUL JUSTIȚIEI
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI
cu reședința în București, bd. Ion Mihalache nr. 146, bl. 9,
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI
et. 1, ap. 7, sector 1, C.N.P. 7900713400024, posesor al DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
permisului de ședere H nr. 0098957, eliberat de O.R.I. la
DOSAR NR. 520516/2010
21.10.2008, și AMER MAHMUD ABDULRAZZAK,
cetățean irakian, domiciliat în Irak, cu reședința în COD UNIC DE ÎNREGISTRARE 24657190
NR. DE ORDINE ÎN REGISTRUL COMERȚULUI
Bulgaria, Sofia, str. Liulin, bl. 371, et. 13, ap. 57, posesor J40/18222/2008
al documentului de călătorie nr. 860013488, eliberat de
REZOLUȚIA NR. 97669
Autoritățile din Bulgaria la 07.07.2008, în calitate de
DIN DATA DE 06.10.2010
asociați ai societății comerciale EVA INTERNATIONAL
IMPEX S.R.L., am hotărât următoarele: PRONUNȚATĂ ÎN ȘEDINȚA
DIN DATA DE 06.10.2010
1) Se retrag din societate asociații SADEEM
SH. MAHMOUD AL-KUBAISI și KANNAS MOHAMMED MĂGLAȘU MARIA CORNELIA - PERSOANĂ
ABED KANNA prin cesionarea a câte 50 p.s. către DESEMNATĂ CONFORM O.U.G. NR. 116/2009,
dl AMER MAHMUD ABDULRAZZAK care astfel devine APROBATĂ CU MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI PRIN
LEGEA NR. 84/2010, PRIN DECIZIA D.G.
asociat unic al societății.
NR. 20 DIN 14.01.2010
Ca urmare dl AMER MAHMUD ABDULRAZZAK va STAN MIHNEA DOREL - REFERENT ÎN CADRUL
deține 105 p.s. x 29,32 RON/p.s. = 3.078,60 RON, format OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE
din 10.000 $ SUA și 146,60 RON, adică 100% capitalul LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
social. Se înlocuiește Hotărârea A.G.A. cu Decizia Pe rol, soluționarea cererii de radiere formulate de
Asociatului Unic. SPIN MEDIA SERVICES S.R.L., cu sediul ales în
București, str. Mihăilescu Vintilă geolog nr. 1, bloc 44,
Urmează actualizarea actului constitutiv al societății.
sc. 1, etaj 8, ap. 43, sector 6, prin care se solicită
(19/1.835.681) înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind
radierea SPIN MEDIA SERVICES S.R.L., cod unic de
înregistrare 24657190, număr de ordine în registrul
Societatea Comercială comerțului J40/18222/2008.
EVA INTERNATIONAL IMPEX - S.R.L. PERSOANA DESEMNATĂ
Asupra cererii de față:
NOTIFICARE Prin cererea înregistrată sub nr. 520516 din
04.10.2010 s-a solicitat înregistrarea în registrul
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
comerțului a mențiunii cu privire la radierea SPIN MEDIA
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 SERVICES S.R.L.
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile
modificările și completările ulterioare, depunerea textului menționate în opisul inclus în cererea de radiere.
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale Examinând înscrisurile menționate, PERSOANA
DESEMNATĂ, constatând că sunt îndeplinite cerințele
EVA INTERNATIONAL IMPEX S.R.L., cu sediul în
legale, în conformitate cu art. 1, 2 și 6 din O.U.G.
București, str. Harghita nr. 5, ap. camera 4, sector 1, nr. 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin
înregistrată sub nr. J40/6275/1996, cod unic de Legea nr. 84/2010, cu prevederile Legii nr. 31/1990,
înregistrare 8672350, care a fost înregistrat sub republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și
nr. 520507 din 04.10.2010.
completările ulterioare, urmează a admite prezenta
(20/1.835.682) cerere de radiere.
10 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
PENTRU ACESTE MOTIVE 3. Griffin Reginald, legitimat cu Permis de Ședere
ÎN CONDIȚIILE LEGII Permanentă seria ROU 0062924, domiciliat în București,
DISPUNE: Bd. Octavian Goga nr. 23, bl. M106, sc. 3, ap. 69, sector 3,
Admite cererea de radiere așa cum a fost formulată și
În calitate de asociați ai S.C. Griffin & Associates S.R.L.,
dispune înregistrarea în registrul comerțului a radierii
firmei SPIN MEDIA SERVICES S.R.L., cu datele de cu sediul în București, Bd. Octavian Goga nr. 23,
identificare mai sus menționate. bl. M106, sc. 3, ap. 69, înregistrată la Registrul
Motivul radierii este dizolvarea și lichidarea. Comerțului sub numărul J40/5649/2006 și cod fiscal RO
Dispune publicarea prezentei rezoluții în Monitorul 18553917, hotărâm dizolvarea, lichidarea și radierea
Oficial al României, Partea a IV-a. societății comerciale conform art. 227 alineatul 1, litera d)
Executorie de drept.
Cu drept de plângere, în termen de 15 zile, la și art. 235 alineatul 1 din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul București, în condițiile art. 6 alin. (3)-(5) și (23/1.835.685)
următoarelor din O.U.G. 116/2009, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 84/2010.
Pronunțată în ședința din data de 06.10.2010. Societatea Comercială
(21/1.835.683) PET TEST 3000 - S.R.L.

HOTĂRÂREA
Societatea Comercială
ACT COMMUNICATION TEAM - S.R.L. ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
NR. 1/28.09.2010
DECIZIA ASOCIATULUI UNIC
Subsemnatele MANCAS VIOLETA, cetățean român,
NR. 1/23.09.2010
sex feminin, necăsătorită, născută la data de 06.02.1971,
Subsemnatul Filote Puiu Dorian, posesor al C.I. în mun. Iași, jud. Iași, părinții: Florin și Viorica, domiciliată
seria RD nr. 267820, eliberată de Secția 3, București, în în mun. București, Sector 5, str. Dr. Carol Davila nr. 57,
calitate de asociat unic și administrator al
ap. 1, identificată cu C.I. seria RD nr. 462456/S.P.C.E.P.
S.C. ACT COMMUNICATION TEAM S.R.L., decid
cesionarea părților sociale deținute la societatea mai sus S5 biroul nr. 1/03.02.2006, C.N.P. 2710206450013, și
menționată în valoare de 500 RON (50 de părți sociale a MANCAS VIORICA, cetățean român, sex feminin,
câte 10 RON fiecare) către Bigu Cristian Gabriel, căsătorită, născută la data de 14.01.1948, în sat Hlincea,
C.N.P. 1821219375511, care se legitimează cu C.I. jud. Iași, părinții: Ioan și Maria, domiciliată în
seria VS nr. 030247.
mun. București, Sector 5, Str. Dr. Carol Davila, nr. 57,
Odată cu cesionarea părților sociale Bigu Cristian
Gabriel va prelua drepturile și obligațiile asociatului unic, ap. 1, identificată cu C.I. seria RT, nr. 159456/Secția 17
devenind asociat unic și administrator al S.C. ACT Poliție/30.04.2001, C.N.P. 2480114400513, în calitate de
COMMUNICATION TEAM S.R.L. asociate, deținând împreună 10 părți sociale a 100 lei
(22/1.835.684) fiecare, cu o valoare totală de 1000 lei, reprezentând
100% capitalul social al S.C. PET TEST 3000 S.R.L., în
baza prevederilor legale și statutare și a Art. 227 alineat
Societatea Comercială
GRIFFIN & ASSOCIATES - S.R.L. 1, lit. d, privind hotărârea asociaților, din Legea nr.
31/1990 a societăților comerciale, republicată, și conform
HOTĂRÂREA legislației în vigoare, am hotărât dizolvarea și lichidarea,
simultană a societății.
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
S.C. GRIFFIN & ASSOCIATES S.R.L. Conform Art. 235, alin. 1, din Legea nr. 31/1990 a
societăților comerciale, republicată, asociații pot hotărî,
Noi,
odată cu dizolvarea și modul de lichidare a societății,
1. Voinea Griffin Andreea Emilia, legitimată cu
C.I. seria DP numărul 079086 și C.N.P. 2690917434510, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și
domiciliată în București, Bd. Octavian Goga nr. 23, lichidarea patrimoniului societății, și când asigură
bl. M106, sc. 3, ap. 69, sector 3, stingerea pasivului sau regularizarea lui, în acord cu
2. Voinea Carmen Stela, legitimată cu C.I. creditorii.
seria RT numărul 609700 și C.N.P. 2440306400489, Redactată de părți, în 3 exemplare astăzi, 28.09.2010.
domiciliată în București, str. Arhiereul Calist nr. 27, parter,
ap. 1, sector 2, (24/1.835.686)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 11

Societatea Comercială către S.C. METROPOLIS & PARTENAIRES S.A., de


FRONT LAKE VIEW - S.R.L. naționalitate română, constituită și funcționând în
conformitate cu legile române, având sediul social în
HOTĂRÂREA București, sector 1, Șos. Nordului nr. 94 E, etaj P, ap. 2,
camera 2, înregistrată la O.N.R.C. - București sub
ADUNĂRII GENERALE nr. J40/6431/2007, având C.U.I. 21471205, în schimbul
EXTRAORDINARE A ASOCIAȚILOR plății prețului părților sociale, respectiv suma de
S.C. FRONT LAKE VIEW S.R.L. 200.000 (douăsutemii) EURO, echivalentul în lei la cursul
NR. 01/15.06.2010 BNR din ziua plății;
(1) S.C. General Management Construction Group S.R.L., 3. Se aprobă cesiunea unui număr de 5 părți sociale
societate comercială cu răspundere limitată, de deținute de către Dl Manu Gheorghe, în S.C. Front Lake View
naționalitate română, constituită și funcționând în S.R.L., cu o valoare nominală de 10 RON fiecare,
conformitate cu legile românești, având sediul social în reprezentând 20% din capitalul social al S.C. Front Lake View
București, str. Armenească, nr. 36, corp A, parter, ap. 1, S.R.L. către S.C. METROPOLIS & PARTENAIRES S.A., de
sector 2, înregistrată la Registrul Comerțului București naționalitate română, constituită și funcționând în
sub nr. J40/17375/2003, Cod Unic de Înregistrare conformitate cu legile române, având sediul social în
R16004815, reprezentată prin Administrator Ionescu București, sector 1, Șos. Nordului nr. 94 E, etaj P, ap. 2,
Orlando Sorin, camera 2, înregistrat la O.N.R.C. - București sub
(2) Manu Gheorghe, cetățean român, nr. J40/6431/2007, având C.U.I. 21471205, în schimbul
C.N.P. 1460609400191, născut la data de 09.06.1946, în plății prețului de 40.000 (patruzecimii) EURO,
București, domiciliat în București, str. Argentina nr. 22, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății;
ap. 1, sector 1, identificat cu C.I. seria RX nr. 331617, 4. Se aprobă cesiunea unui număr de 3 părți sociale
eliberată de S.P.C.E.P. S1, biroul nr. 1 la data de deținute de către Raverta Limited, societate comercială
08.07.2005, cu răspundere limitată, de naționalitate cipriotă în
(3) Raverta Limited, societate comercială cu S.C. Front Lake View S.R.L., cu o valoare nominală de
răspundere limitată, de naționalitate cipriotă, constituită 10 RON fiecare, reprezentând 12% din capitalul social al
și funcționând în conformitate cu legile din Cipru, având S.C. Front Lake View S.R.L. către S.C. METROPOLIS &
sediul social în Limassol, str. Pikioni, nr. 4, înregistrată la PARTENAIRES S.A., de naționalitate română, constituită
Registrul Comerțului din Cipru la data de 13.02.2007, și funcționând în conformitate cu legile române, având
legal reprezentată de către Dl Andri Athanasiou, în sediul social în București, sector 1, Șos. Nordului nr. 94
calitate de director, reprezentată convențional prin E, etaj P, ap. 2, camera 2, înregistrat la O.N.R.C. -
av. Dan Borbely, conform Hot. nr. 1/14.06.2010. București sub nr. J40/6431/2007, C.U.I. 21471205, în
În calitate de asociați ai S.C. Front Lake View S.R.L., schimbul plății prețului părților sociale, respectiv 30 RON.
societate comercială cu răspundere limitată, de 5. În urma cesiunii părților sociale, Capitalul social al
naționalitate română, constituită și funcționând în societății Front Lake View S.R.L. este de 250 RON,
conformitate cu legile românești, având sediul social în împărțit în 25 de părți sociale, a câte 10 RON fiecare
București, sector 1, str. Argentina nr. 22, ap. 1, parte socială, subscris de către asociatul unic astfel:
înregistrată la Registrul Comerțului București sub a) aportul asociatului S.C. METROPOLIS &
nr. J40/1081/2007, având C.U.I. 20714241, atribut fiscal PARTENAIRES S.A. este în valoare de 250 RON,
RO (denumită în cele ce urmează “Societatea”), reprezentând 100% capitalul social al Societății,
AVÂND ÎN VEDERE: constituit în numerar; asociatul deține 25 de părți sociale.
a) Dispozițiile actului constitutiv al Societății (denumit 6. Se revocă din funcția de administrator și se descarcă
în continuare “Act Constitutiv”); de gestiune Bogos Octavian, identificat cu C.I. seria RR
b) Hotărârea Raverta Limited; nr. 653281, eliberată de către S.P.C.E.P. S3, biroul nr. 4, la
c) Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 002 data de 23.02.2010, C.N.P. 1770216461517.
din 15.06.2010 a S.C. GENERAL MANAGEMENT 7. Se numește în funcția de administrator cu puteri
CONSTRUCTION GROUP S.R.L.,
depline pentru o perioadă de 4 (patru) ani,
ADOPTĂ URMĂTOAREA HOTĂRÂRE:
Dl DUMBRAVA GHEORGHE, cetățean român, născut la
1. Se schimbă sediul social al Societății de la adresa
data de 18.03.1981 în Republica Moldova Cojușna, fiul lui
din București, sector 1, Str. Argentina nr. 22, ap. 1 la
Vasile și Ana, domiciliat în mun. București, Aleea Avrig nr.
adresa București, sector 1, str. Teodosie Rudeanu nr. 35,
10, bloc P5, scara 3, et. 6, ap. 114, sector 2, legitimat cu
parter, camera 2.
C.I. seria RX nr. 349584, eliberată de S.P.C.E.P. S 2, biroul
2. Se aprobă cesiunea unui număr de 17 părți sociale
nr. 3, la data de 16.08.2005, C.N.P. 1810318420109.
deținute de către Societatea General Management
Prezenta hotărâre a fost redactată în 3 (trei)
Construction Group S.R.L. în S.C. Front Lake View S.R.L.,
exemplare în limba română.
cu o valoare nominală de 10 RON fiecare, reprezentând
68% din capitalul social al S.C. Front Lake View S.R.L. (25/1.835.687)
12 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
Societatea Comercială Art. 2. Schimbarea sediului social din București,
AGRO SEGNARELLO - S.R.L. Sector 3, str. Alexandru Moruzzi nr. 4, bl. B1, sc. 2, parter
Ap. 28 la următoarea adresă: oraș Bragadiru,
NOTIFICARE Str. Garofiței nr. 20 bis, județul Ilfov.
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Se va întocmi contract de cesiune și actualizarea
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 actului constitutiv.
Toate celelalte prevederi ale Actului Constitutiv rămân
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
neschimbate.
modificările și completările ulterioare, depunerea textului
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale (27/1.835.689)
AGRO SEGNARELLO S.R.L., cu sediul în București,
str. Alexandru Moruzzi nr. 4, bloc B1, scara 2, etaj P, Societatea Comercială
ap. 28, sector 3, înregistrată sub nr. J40/780/2009, cod GB - TUPO IMPEX - S.R.L.
unic de înregistrare 24988380, care a fost înregistrat sub
nr. 520609 din 04.10.2010. NOTIFICARE
(26/1.835.688) Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă
Tribunalul București notifică, în conformitate cu
Societatea Comercială prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990,
AGRO SEGNARELLO - S.R.L. republicată, cu modificările și completările ulterioare,
depunerea textului actualizat al actului constitutiv al
HOTĂRÂREA NR. 2 DIN DATA DE 15.09.2010 societății comerciale GB - TUPO IMPEX S.R.L., cu sediul
Subsemnații: în București, str. Alexandru Vlahuță nr. 6, bloc M46,
PAOLO LUCACCIONI, cetățean italian, născut la scara 3, etaj 3, ap. 82, sector 3, înregistrată sub
data de 20.01.1968, în Italia, Cita'Di Castello (PG) nr. J40/9474/1999, cod unic de înregistrare 12727615,
Bosciano-Vocabolo Alberello nr. 48, identificat cu C.I. care a fost înregistrat sub nr. 520637 din 04.10.2010.
seria AK nr. 7977942 eliberată la data de 16.09.2005 de
către autoritățile italiene; (28/1.835.690)
ROBU PAUL, cetățean român, născut la data de
20.10.1962 în sat Tecuci, județul Teleorman, domiciliat în
București, sector 6, Int. Crainicului nr.5, bl. Z10, sc. 1, Societatea Comercială
ap. 2, posesor al C.I. seria RT nr.302144, eliberată de GB - TUPO IMPEX - S.R.L.
secția 21 Poliție, la data de 18.12.2003, C.N.P.
1621020400509; HOTĂRÂREA
ROBU GEORGE, cetățean roman, născut la data
de 13.04.1967 în sat Tecuci, județul Teleorman, domiciliat ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
în București, sector 2, Str. Plantelor nr. 45 ap. 1, SOCIETĂȚII COMERCIALE
identificat cu C.I. seria RR nr. 518046 eliberată la data de GB - TUPO IMPEX S.R.L.
31.03.2008 de către S.P.C.E.P. S2, C.N.P.
NR. 01/01.10.2010
1670413341713,
în calitate de Asociați ai societății comerciale AGRO Subsemnatele
SEGNARELLO S.R.L., am hotărât, cu majoritate GRIGORE ALINA-AURELIA, cetățean român,
absolută de voturi, următoarele: sex femeiesc, necăsătorită, născută la data de
Art.1. Cesionarea de părți sociale astfel: 12.01.1984 în București, domiciliată în București,
a) Cesionarea a 24 părți sociale la valoarea nominală Str. Alexandru Vlahuță nr. 6, bl. M46, sc. 3, et. 3, ap. 82,
de 10,00 lei fiecare, în valoare totală de 240,00 lei, cu sector 3, identificată cu C.I. seria RR nr. 502498,
toate drepturile și obligațiile ce decurg din aceste părți eliberată de S.P.C.E.P. S3 biroul nr. 2, la data de
sociale, de către domnul Robu George, reprezentând 17.01.2008, C.N.P. 2840112430053, și GRIGORE
24% din capitalul social, domnului Robu Paul. VASILICA, cetățean român, căsătorită, domiciliată în
În urma acestei cesiuni domnul Robu George se București, str. Alexandru Vlahuță, nr. 6, bl. M46, sc. 3,
retrage din societate. Ca urmare a acestei cesiuni, et. 3, ap. 82, sector 3, născută la data de 06.05.1958 în
capitalul social al S.C. AGRO SEGNARELLO S.R.L., com. Chiselet, jud. Călărași, identificată cu C.I. seria RR,
C.U.I. RO 24988380, înregistrată la Registrul Comerțului nr. 502494, eliberată de S.P.C.E.P. S3 biroul nr. 2, la data
sub nr. J40/780/2009 va fi împărțit astfel: de 17.01.2008, C.N.P. 2580506400911, în calitate de
1. Paolo Lucaccioni va deține 51 părți sociale în asociate ale S.C. GB - TUPO IMPEX S.R.L., cu sediul în
valoare nominală de 10,00 lei fiecare, cu o valoare totală București, sector 3, str. Alexandru Vlahuță nr. 6, bl. M46,
de 510,00 lei, reprezentând 51% din capitalul social, cu sc. 3, et. 3, ap. 82, înmatriculată la Oficiul Registrului
cota aferentă de participare la beneficii și pierderi; Comerțului București sub nr. J40/9474/1999, C.U.I.
2. Robu Paul va deține 49 părți sociale în valoare 12727615, am hotărât:
nominală de 10,00 lei fiecare, cu o valoare totală de 1. Cesionarea de către GRIGORE VASILICA, către
490,00 lei, reprezentând 49% din capitalul social, cu cota GRIGORE ALINA-AURELIA, a o parte socială în valoare
aferentă de participare la beneficii și pierderi. de 10 lei.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 13

În urma cesiunii, asociatul unic, GRIGORE ap. 85, sector 2, C.N.P. 2730504410016, în calitate de
ALINA-AURELIA va deține 100% capitalul social în asociat unic al S.C. IMAGE DESIGN S.R.L., am decis
valoare de 200 lei, având 20 părți sociale, în valoare de următoarele:
10 lei fiecare. Acest procent îl reprezintă și participarea la
beneficii și pierderi. 1. În conformitate cu prevederile art. 227 lit. d și
2. Închiderea punctului de lucru de la adresa: art. 235 din Legea nr. 31/1990, am hotărât dizolvarea și
București, șos. Sălaj nr. 129A, sector 5. lichidarea societății, fără numire de lichidator.
Societatea nu are datorii față de bugetul de stat,
(29/1.835.691)
furnizori sau alți creditori, iar patrimoniul net constând în
numerar ce va rămâne după achitarea taxelor pentru
Societatea Comercială dizolvarea și radierea societății, va fi distribuit asociaților
SIMBAD INSTAL - S.R.L. conform participării la capitalul social și participarea la
beneficii și pierderi.
HOTĂRÂREA Prezentul act a fost întocmit în 3 exemplare.
ADUNĂRII GENERALE (31/1.835.693)
A ASOCIAȚILOR
S.C. SIMBAD INSTAL S.R.L.
Societatea Comercială
La adunarea generală de astăzi, 01.10.2010, s-au LACRIS COMEXIM - S.R.L.
prezentat asociații SPRINCEANA NICOLETA CAMELIA,
cetățean român, domiciliată în București, str. Sold. Ilie NOTIFICARE
Mihai nr. 1, bl. M132, sc. 1, parter, ap. 1, sect. 5, născută
la data de 10.02.1978 în București, identificată cu Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă
C.I. seria RX nr. 146279 eliberată de secția 19 la data de Tribunalul București notifică, în conformitate cu
21.06.2002, C.N.P. 2780210453041, și prevederile art. 204 alin. (5) din Legea nr. 31/1990,
SPRINCEANA NICOLAE SORIN, cetățean român,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
domiciliat în București, Str. Sold. Ilie Mihai nr. 1, bl. M 132,
sc. 1, parter, ap. 1, sect. 5, născut la data de 19.09.1975, depunerea textului actualizat al actului constitutiv al
posesorul C.I. cu seria RR nr. 634831, eliberată de secția societății comerciale LACRIS COMEXIM S.R.L., cu
19 la data de 19.09.2009, C.N.P. 1750919450013, sediul în București, Șos. Iancului nr. 35, bloc 104,
adunarea fiind statutar constituită și am hotărât, în scara 1, etaj 3, ap. 16, sector 2, înregistrată sub
conformitate cu dispozițiile art. 227 alin. 1 lit. d coroborat nr. J40/3594/1995, cod unic de înregistrare 7318290,
cu art. 235 alin. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a
fost modificată și completată, dizolvarea, lichidarea și care a fost înregistrat sub nr. 520711 din 04.10.2010.
radierea societății, fără numire de lichidator. (32/1.835.695)
Având în vedere că, potrivit actelor contabile, nu
există creditori ai societății sau debite către bugetul
statului sau al asigurărilor sociale, asociaților le revin în Societatea Comercială
totalitate capitalul social al societății, în cuantum de LACRIS COMEXIM - S.R.L.
200 lei, raportat la aportul de capital social al fiecărui
asociat, respectiv asociatului SPRINCEANA NICOLETA HOTĂRÂREA
CAMELIA - 100 lei, iar asociatului SPRINCEANA
NICOLAE SORIN - 100 lei.
Hotărârea adoptată respectă condițiile prevăzute în ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
actul constitutiv al societății precum și legislația în vigoare S.C. LACRIS COMEXIM S.R.L.,
și va fi dusă la îndeplinire cu respectarea condițiilor de CU SEDIUL ÎN BUCUREȘTI, ȘOS. IANCULUI NR. 35,
formă și publicitate impuse de dispozițiile legale în materie. BL. 104, SC. 1, ET. 3, AP. 16, SECTOR 2,
Prezenta s-a redactat în trei exemplare originale. ÎNMATRICULATĂ LA OFICIUL REGISTRULUI
(30/1.835.692) COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL
BUCUREȘTI SUB NR. J40/3594/1995, C.U.I. 7318290,
NR. 1/29.09.2010
Societatea Comercială
Subsemnații
IMAGE DESIGN - S.R.L. LAZAR AUREL, cetățean român, domiciliat în
București, Bd. Râmnicu Sărat nr. 9, bl. 19B, sc. 2, et. 2,
DECIZIA ap. 55, sector 3, identificat cu C.I. seria RR nr. 348849
eliberată de Secția 11 Pol. la data de 10.12.2004,
ASOCIATULUI UNIC AL C.N.P. 1460713400442,
S.C. IMAGE DESIGN S.R.L. LAZAR VASILE CRISTIAN, cetățean român,
DIN 01.10.2010 domiciliat în București, Șos. Iancului nr. 35, bl. 104, sc. 1,
et. 3, ap. 16, sector 2, identificat cu C.I. seria RR
Subsemnata CARABULEA IOANA, domiciliată în nr. 191778, eliberată de Secția 9 Pol. la data de
București, Aleea Trestiana nr. 4, bl. 20, sc. B, et. 10, 15.02.2002, C.N.P. 1761005424510,
14 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
BALASA CONSTANTIN, cetățean român, Astfel:
domiciliat în București, Șos. Pantelimon nr. 231, bl. 69, DIMA NICUȘOR SORIN cesionează 200 părți sociale,
sc. 3, et. 10, ap. 89, sector 2, identificat cu C.I. seria RD reprezentând 90,09% din capitalul social, către
nr. 612814 eliberată de S.P.C.E.P. S2 biroul nr. 4 la data RUSEN MARIA.
de 21.09.2009, C.N.P. 1531005400060, și Societatea va funcționa în continuare cu asociații:
BALASA CODRUT ALEXANDRU, cetățean RUSEN MARIAN și RUSEN MARIA.
român, sex masculin, domiciliat în București, str. Muntele 2. Capitalul social are următoarea structură:
Mare nr. 33, sector 4, identificat cu C.I. seria RD Capitalul social este de 3.330 lei, subscris și vărsat
nr. 653357 eliberată de S.P.C.E.P. S4 biroul nr. 2 la data integral în numerar, împărțit în 222 părți sociale, cu
de 03.09.2010, C.N.P. 1860825420017, valoarea nominală de 15 lei, deținute astfel:
în calitate de asociați ai S.C. LACRIS COMEXIM RUSEN MARIA - 200 părți sociale în valoare totală
S.R.L. înmatriculată la Registrul Comerțului, sub nr. de 3.000 lei, reprezentând 90,09% din capitalul social;
J40/3594/1995, C.U.I. 7318290, am hotărât următoarele: RUSEN MARIAN - 22 părți sociale în valoare
Art. 1. Cesionarea unui nr. de 20 părți sociale ale totală de 330 lei, reprezentând 9,91% din capitalul social.
societății a 10 RON fiecare, în valoare de totală 200 RON Participarea la beneficii și pierderi este conform
deținute de LAZAR AUREL și LAZAR VASILE CRISTIAN, cotelor de participare la capitalul social.
către BALASA CONSTANTIN. 3. Având în vedere dispozițiile art. 204 din Legea
Art. 2. În urma cesiunii capitalul social, structura de nr. 31, modificată și completată, se adoptă un act
participare la beneficii și pierderi va fi următoarea: constitutiv în forma actualizată, cuprinzând modificările
BALASA CONSTANTIN - 30 p.s. x 10 Ron = 300 Ron - intervenite și respectând prevederile legii referitoare la
75% societatea cu răspundere limitată cu doi asociați.
BALASA CODRUT ALEXANDRU - 10 p.s. x 10 Ron = Societatea urmează să funcționeze în baza noului act
100 Ron - 25%. constitutiv, care îl va înlocui pe cel anterior și în baza
Redactată și dactilografiată de către părți în Legii nr. 31/1990, modificată și completată.
5 exemplare, din care 4 exemplare s-au eliberat părților.
(34/1.835.697)
(33/1.835.696)

Societatea Comercială
Societatea Comercială
SANATATEA FARM - S.R.L.
M.D. FARM IMPEX - S.R.L.

HOTĂRÂREA HOTĂRÂREA

ADUNĂRII GENERALE ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR


A ASOCIAȚILOR S.C. SANATATEA FARM S.R.L.
S.C. M.D. FARM IMPEX S.R.L. NR. 7 DIN 30.09.2010
NR. 4 DIN 27.09.2010 În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990,
republicată, privind societățile comerciale, cu modificările
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990,
ulterioare, și ale actului constitutiv al societății,
republicată, privind societățile comerciale, cu modificările
ulterioare, și ale actului constitutiv al societății, - Gavrila Cornelia, cetățean român, născută la
- DIMA NICUȘOR SORIN, cetățean român, data de 11.04.1976 în mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița,
născut la data de 12.12.1975 în orașul Răcari, cu domiciliul în județul Prahova, orașul Ploiești,
județul Dâmbovița, cu domiciliul în municipiul București, Bd. București nr. 33, bl. 12A, sc. A, et. 6, ap. 22,
sectorul 4, Str. Secuilor nr. 2, bl. 21, sc. 4, et. 2, ap. 71, identificată cu C.I. seria PH, nr. 779711, eliberată de
identificat cu C.I. seria DP, nr. 132072, eliberată de S.P.C.L.E.P. Ploiești la data de 08.08.2008,
I.N.E.P. la data de 12.12.2008, C.N.P. 1751212154216, C.N.P. 2760411151839, în calitate de asociat,
- RUSEN MARIAN, cetățean român, născut la - Dima Nicușor Sorin, cetățean român, născut la
data de 13.08.1975 în municipiul București, sectorul 3, data de 12.12.1975, în comuna Răcari,
domiciliat în municipiul București, str. Theodor D. jud. Dâmbovița, cu domiciliul în București, sectorul 4,
Sperantia nr. 98, bl. S28, sc. 3, et. 1, ap. 68, sector 3, Str. Secuilor nr. 2, bl. 21, sc. 4, et. 2. ap. 71, identificat cu
identificat cu C.I. seria R.D., nr. 308536, emisă de Secția C.I. seria DP, nr. 132072, eliberată de I.N.E.P. la data de
10 Poliție la 03.04.2003, C.N.P. 1620813400446, 12.12.2008. C.N.P. 1751212154216, în calitate de
în prezența invitatei RUSEN MARIA, cetățean român, asociat și de reprezentant legal al S.C. MATACHE
născută la 24.06.1963 în București, sectorul 3, IMPEX FARM S.R.L., cu sediul în București, Aleea
domiciliată în București, str. Theodor D. Sperantia nr. 98, Terasei nr. 6, bl. R2, sc. 1, ap. 1, înmatriculată la O.R.C.
bl. S28, sc. 3, et. 1, ap. 68, sector 3, identificată cu București sub nr. J40/13472/1993, C.U.I. 4417583,
C.I. seria RD nr. 623284, emisă de S.P.C.E.P. S3 biroul 1 HOTĂRĂSC:
la data de 24.06.2019, C.N.P. 2630624400703, Cesionarea de către asociatul GAVRILA CORNELIA
HOTĂRĂSC: către S.C. MATACHE IMPEX FARM S.R.L., cu sediul în
1. Retragerea din societate a asociatului DIMA București, Aleea Terasei nr. 6, bl. R2, sc. 1, ap. 1,
NICUȘOR SORIN prin cesionarea către RUSEN MARIA înmatriculată la O.R.C. București sub nr. J40/13472/1993,
a tuturor părților sociale deținute, precum și a drepturilor C.U.I. 4417583, a celor 750 părți sociale deținute,
și obligațiilor aferente acestora. precum și a drepturilor și obligațiilor aferente acestora.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 15

Societatea va funcționa în continuare cu asociații: ap. 21, sector 4 prin care se solicită înscrierea în registrul
DIMA NICUSOR SORIN și S.C. MATACHE IMPEX comerțului a mențiunii privind radierea NEW MEDIA ADV
FARM S.R.L. S.R.L., cod unic de înregistrare: 15252855, număr de
Capitalul social are următoarea structură: ordine în registrul comerțului: J40/2979/2003.
Capitalul social este de 15.000 lei, în numerar, împărțit
în 1.500 de părți sociale a câte 10 lei fiecare. Părțile PERSOANA DESEMNATĂ
sociale sunt deținute după cum urmează: Asupra cererii de față:
DIMA NICUSOR SORIN -750 părți sociale, în valoare Prin cererea înregistrată sub nr. 520728 din
totală de 7.500 lei, reprezentând 50% din capitalul social, 04.10.2010 s-a solicitat înregistrarea în registrul
S.C. MATACHE IMPEX FARM S.R.L. - 750 părți comerțului a mențiunii cu privire la radierea
sociale, în valoare totală de 7.500 lei, reprezentând 50%
din capitalul social. NEW MEDIA ADV S.R.L.
Asociații vor participa la beneficiile și pierderile În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile
rezultate din activitatea societății astfel: menționate în opisul inclus în cererea de radiere.
DIMA NICUSOR SORIN 50% Examinând înscrisurile menționate, PERSOANA
S.C. MATACHE IMPEX FARM S.R.L. 50% DESEMNATĂ, constatând că sunt îndeplinite cerințele
Participarea la beneficiile și pierderile realizate până
la data cesiunii va fi conform cotei de participare la legale, în conformitate cu art. 1, 2 și 6 din O.U.G.
capitalul social. nr. 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin
Având în vedere dispozițiile art. 204 din Legea nr. 31, Legea nr. 84/2010, cu prevederile Legii nr. 31/1990,
modificată și completată, se adoptă un act constitutiv în republicată, cu modificările și completările ulterioare,
forma actualizată, cuprinzând modificările intervenite și Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și
respectând prevederile legii referitoare la societatea cu
răspundere limitată cu doi asociați. completările ulterioare, urmează a admite prezenta
Societatea urmează să funcționeze în baza noului act cerere de radiere.
constitutiv, care îl va înlocui pe cel anterior și în baza PENTRU ACESTE MOTIVE
Legii nr. 31/1990, modificată și completată. ÎN CONDIȚIILE LEGII
(35/1.835.698) DISPUNE:
Admite cererea de radiere așa cum a fost formulată și
dispune înregistrarea în registrul comerțului a radierii
Societatea Comercială firmei NEW MEDIA ADV S.R.L., cu datele de identificare
NEW MEDIA ADV - S.R.L.
mai sus menționate.
ROMÂNIA Motivul radierii este dizolvarea și lichidarea.
MINISTERUL JUSTIȚIEI Dispune publicarea prezentei rezoluții în Monitorul
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI Oficial al României, Partea a IV-a.
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ Executorie de drept.
TRIBUNALUL BUCUREȘTI Cu drept de plângere, în termen de 15 zile, la
Tribunalul București, în condițiile art. 6, alin. (3) - (5) și
DOSAR NR. 520728/2010 următoarele din O.U.G. 116/2009, aprobată cu modificări
și completări prin Legea nr. 84/2010.
COD UNIC DE ÎNREGISTRARE: 15252855 Pronunțată în ședința din data de 06.10.2010.
NR. DE ORDINE ÎN REGISTRUL COMERȚULUI:
J40/2979/2003 (36/1.835.699)

REZOLUȚIA NR. 97650 Societatea Comercială


DIN DATA DE: 06.10.2010 MEDWORLD - S.R.L.
PRONUNȚATĂ ÎN ȘEDINȚA
HOTĂRÂREA
DIN DATA DE: 06.10.2010
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
MĂRGĂRIT VALENTINA - PERSOANĂ DESEMNATĂ
SOCIETĂȚII MEDWORLD S.R.L.
CONFORM O.U.G. NR. 116/2009, APROBATĂ CU
MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI PRIN LEGEA DIN 01.10.2010
NR. 84/2010, PRIN DECIZIA D.G. Adunarea Generală a Asociaților S.C. MEDWORLD S.R.L.
NR. 20 DIN 14.01.2010 (denumită în continuare “Societatea”) înregistrată la Oficiul
STAN MIHNEA DOREL - REFERENT ÎN CADRUL Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București
OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE sub nr. J40/12454/02.08.2006, cod unic de înregistrare
LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI 18900544, întrunită la 01.10.2010 după cum urmează:
Pe rol, soluționarea cererii de radiere formulate de 1. GARDESCU MARIE-JEANNE deținând 50%
NEW MEDIA ADV S.R.L., cu sediul ales în București din capitalul social al Societății reprezentată de
Sectorul 4, str. Stoian Militaru nr. 8, bloc 17, sc. 1, etaj 5, GARDESCU ȘTEFAN-IOAN, domiciliat în București,
16 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
str. Liviu Rebreanu nr. 6, bl. B1, sc. 5, et. 1, ap. 183, Societatea Comercială
sector 3, posesor al C.I. seria RR nr. 184046 eliberată la STUFF DISTRIBUTION GRUP - S.R.L.
data de 30.11.2001 de secția 13 Poliție, C.N.P.
1670829434608, împuternicit prin procură autentică HOTĂRÂREA
nr. 1507/21.09.2010 (BNP Asociați Petras Cozeta, Radu
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
Mirela și Racolta Georgian).
NR. 02/04.10.2010
2. TEODORESCU OLGA deținând 50% din
capitalul social al Societății, reprezentată de GARDESCU Subsemnații
ȘTEFAN-IOAN, domiciliat în București, str. Liviu • STOICULESCU RADU-CRISTIAN, cetățean
Rebreanu nr. 6, bl. B1, sc. 5, et. 1, ap. 183, sector 3, român, născut la data de 27.07.1976 în mun. București,
posesor al C.I. seria RR nr. 184046 eliberată la data de Sector 7, domiciliat în București, str. George Vâlsan nr. 6,
30.11.2001 de secția 13 Poliție, C.N.P. 1670829434608, bl. 65A, sc. 1, et. 3, ap. 24, Sector 6, identificat cu C.I.
împuternicit prin procură autentică nr. 2468/27.08.2010 seria DP nr. 123777, emisă de I.N.E.P. la data de
15.03.2007, C.N.P. 1760727460021;
(BNP Batrânu Elena).
• NEGREA OVIDIU, cetățean român, născut la
Se constată ca cvorumul corespunde cerințelor legale
data de 12.01.1973, în mun. Mangalia, jud. Constanța,
și statutare pentru modificarea actului constitutiv,
domiciliat în București, str. Olănești nr. 3, bl. 76A, sc. 1
respectiv 100% capitalul social, motiv pentru care
et. 5, ap. 36, Sector 6, identificat cu C.I. seria RT
Adunarea Generală nr. 364879, emisă de S.E.P. la data de 29.10.2004,
DECIDE: C.N.P. 1730112133681;
I. Dizolvarea și lichidarea simultană a • MENABIT MIHAELA-AURELIA, cetățean
S.C. MEDWORLD S.R.L. în temeiul art. 235 din Legea român, născută la data de 28.10.1978, în mun. Mangalia,
Societăților Comerciale nr. 31/1990 și art. 227 litera “D”. jud. Constanța, domiciliată în București, Cal. Crângași
Societatea nu are datorii, creanțe și nici active. nr. 8, bl. 18A, sc. 2, et. 9, ap. 90, Sector 6, identificată cu
II. Împuternicirea lui GARDESCU ȘTEFAN- C.I. seria RD nr. 254323, emisă de Secția 20 la data de
IOAN, domiciliat în București, str. Liviu Rebreanu nr. 6, 08.07.2002, C.N.P. 2781028133683;
bl. B1, sc. 5, et. 1, ap. 183, sector 3, posesor al C.I. • CANTARAGIU LILIANA-RODICA, cetățean
seria RR nr. 184046 eliberată la data de 30.11.2001 de român, născută, la data de 18.05.1968, în mun. Fetești,
secția 13 Politie, C.N.P. 1670829434608 să jud. Ialomița, domiciliată în București, șos. Ștefan cel
îndeplinească toate activitățile necesare conform Mare nr. 224, bl. 43, sc. B, ap. 35, Sector 2, identificată cu
legislației române și actului constitutiv pentru C.I. seria RD nr. 607150, emisă de S.P.C.E.P. S2 biroul
înregistrarea prezentei hotărâri și a tuturor consecințelor nr. 2, la data de 12.12.2008, C.N.P. 2680518211677;
ce decurg din aceasta, și să reprezinte Societatea în fața • ZAMFIR MARIAN, cetățean român, născut la
autorităților competente în scopul arătat. data de 06.03.1969, în mun. București, Sector 8,
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate, domiciliat în sat Ștefăneștii de Jos, com. Ștefăneștii de
Jos, jud. Ilfov, identificat cu C.I. seria IF nr. 112934, emisă
semnându-se 4 (patru) exemplare originale ale
de S.P.C.L.E.P. Voluntari, la data de 18.05.2006,
înscrisului constatator al hotărârii astfel adoptate.
C.N.P. 1690306470043;
(37/1.835.700) • STANCU MIRON, cetățean român, născut la
data de 24.06.1968, în sat Ștefăneștii de Jos,
com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, identificat cu C.I.
Societatea Comercială
seria IF nr. 08974.1, emisă de S.P.C.L.E.P. Voluntari la
STUFF DISTRIBUTION GRUP - S.R.L.
data de 19.07.2005, C.N.P. 1680624163257.
În calitate de asociați ai S.C. STUFF DISTRIBUTION
NOTIFICARE
GRUP S.R.L., de comun acord, am hotărât următoarele:
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul 1. Eu, Stoiculescu Radu-Cristian, declar că cesionez
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 6 părți sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu 60 lei, reprezentând 15% din întregul capital social
modificările și completările ulterioare, depunerea textului domnului Zamfir Marian.
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale 2. Eu, Negrea Ovidiu, declar că cesionez 6 părți
STUFF DISTRIBUTION GRUP S.R.L., cu sediul în sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 60 lei,
București, Calea Crângași nr. 8, bloc 18A, scara 2, etaj 9, reprezentând 15% din întregul capital social domnului
ap. 90, sector 6, înregistrată sub nr. J40/11699/2002, cod Stancu Miron.
unic de înregistrare 15023460, care a fost înregistrat sub 3. Eu, Menabit Mihaela-Aurelia, declar că cesionez
6 părți sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de
nr. 520794 din 04.10.2010.
60 lei, reprezentând 15% din întregul capital social astfel:
(38/1.835.701) domnului Zamfir Marian - 3 părți sociale, a câte 10 lei
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 17

fiecare, în valoare totală de 30 lei și domnului Stancu 5. S-a întocmit Act constitutiv actualizat.
Miron - 3 părți sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare Prezenta Hotărâre a Adunării Generale a Asociaților
totală de 30 lei. s-a semnat astăzi, 04.10.2010, în 4 (patru) exemplare originale.
4. Eu, Cantaragiu Liliana-Rodica, declar că cesionez
(39/1.835.702)
2 părți sociale, a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de
20 lei, reprezentând 5% din întregul capital social astfel:
domnului Zamfir Marian - 1 parte socială, a câte 10 lei Societatea Comercială
fiecare, în valoare totală de 10 lei și domnului M.V.P.- 888 - INTERNATIONAL TRADE
Stancu Miron - 1 parte socială, a câte 10 lei fiecare, în COMPANY - S.R.L.
valoare totală de 10 lei.
Subsemnatul Stoiculescu Radu-Cristian declar că ROMÂNIA
renunț la calitatea de asociat al societății, declar că am MINISTERUL JUSTIȚIEI
primit contravaloarea părților sociale cesionate și nu am OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI
realizat niciun câștig din această tranzacție și că nu mai OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ
am nicio pretenție prezentă sau viitoare de natură TRIBUNALUL BUCUREȘTI
pecuniară sau de orice altă natură față de această
societate sau față de cesionari și, odată cu predarea DOSAR NR. 520810/2010
întregului patrimoniu al societății, m-am descărcat total
de gestiune. Subsemnatul Negrea Ovidiu, declar că COD UNIC DE ÎNREGISTRARE: 10140494
renunț la calitatea de asociat al societății, declar că am NR. DE ORDINE ÎN REGISTRUL COMERȚULUI:
primit contravaloarea părților sociale cesionate și nu am J40/81/1998
realizat niciun câștig din această tranzacție și că nu mai
am nicio pretenție prezentă sau viitoare de natură REZOLUȚIA NR. 97632
pecuniară sau de orice altă natură față de această DIN DATA DE: 06.10.2010
societate sau față de cesionari și, odată cu predarea
întregului patrimoniu al societății, m-am descărcat total PRONUNȚATĂ ÎN ȘEDINȚA
de gestiune. DIN DATA DE: 06.10.2010
Subsemnata Menabit Mihaela-Aurelia declar că
renunț la calitatea de asociat al societății, declar că am MĂRGĂRIT VALENTINA - PERSOANĂ DESEMNATĂ
primit contravaloarea părților sociale cesionate și nu am CONFORM O.U.G. NR. 116/2009, APROBATĂ CU
realizat niciun câștig din această tranzacție și că nu mai MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI PRIN LEGEA NR.
am nicio pretenție prezentă sau viitoare de natură 84/2010, PRIN DECIZIA D.G. NR. 20 DIN 14.01.2010
pecuniară sau de orice altă natură față de această DAVID DOINA GABRIELA - REFERENT ÎN CADRUL
societate sau față de cesionari și, odată cu predarea OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE
întregului patrimoniu al societății, m-am descărcat total LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
de gestiune.
Pe rol, soluționarea cererii de radiere formulate de
Subsemnata Cantaragiu Liliana-Rodica declar că
M.V.P.- 888 - INTERNATIONAL TRADE COMPANY S.R.L.,
renunț la calitatea de asociat al societății, declar că am
cu sediul ales în București Sectorul 2, Șos. Colentina
primit contravaloarea părților sociale cesionate și nu am
realizat niciun câștig din această tranzacție și că nu mai nr. 24, bloc 10, sc. A, etaj 12, ap. 85, sector 2 prin care se
am nicio pretenție prezentă sau viitoare de natură solicită înscrierea în registrul comerțului a mențiunii
pecuniară sau de orice altă natură față de această privind radierea M.V.P.- 888 - INTERNATIONAL TRADE
societate sau față de cesionari și, odată cu predarea COMPANY S.R.L., cod unic de înregistrare: 10140494,
întregului patrimoniu al societății, m-am descărcat total număr de ordine în registrul comerțului: J40/81/1998.
de gestiune. PERSOANA DESEMNATĂ
Subsemnații Zamfir Marian și Stancu Miron declarăm că Asupra cererii de față:
acceptăm cesiunea așa cum aceasta este mai sus Prin cererea înregistrată sub nr. 520810 din 04.10.2010
specificată și că ne-a fost adusă la cunoștință întreaga situație s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii
economică a societății pe care suntem de acord să o preluam cu privire la radierea M.V.P.- 888 - INTERNATIONAL
proporțional de la cedenți cu întregul ei activ și pasiv. TRADE COMPANY S.R.L.
În urma cesiunii structura capitalului social în sumă de În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile
400 lei va fi următoarea: menționate în opisul inclus în cererea de radiere.
- domnul Zamfir Marian deține 20 părți sociale, a Examinând înscrisurile menționate, PERSOANA
câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 200 lei, DESEMNATĂ, constatând că sunt îndeplinite cerințele
reprezentând 50% din întregul capital social. legale, în conformitate cu art. 1, 2 și 6 din O.U.G.
- domnul Stancu Miron deține 20 părți sociale, a nr. 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin
câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 200 lei, Legea nr. 84/2010, cu prevederile Legii nr. 31/1990,
reprezentând 50% din întregul capital social. republicată, cu modificările și completările ulterioare,
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și I. Cesionarea a 8 părți sociale a 20 lei,
completările ulterioare, urmează a admite prezenta reprezentând 80% din capitalul social dnei FRUNZĂ
cerere de radiere. GABRIELA MIHAELA, cetățean român, domiciliată în
PENTRU ACESTE MOTIVE București, str. Moldovița nr. 16, bl. M2D9/1, sc. A, et. 6,
ÎN CONDIȚIILE LEGII ap. 50, sector 4, fără antecedente penale, născută la data
DISPUNE: de 19.06.1979, în București, căsătorită, legitimată
Admite cererea de radiere așa cum a fost formulată și C.I. seria RR nr. 650530, eliberată de S.P.C.E.P. S4 biroul
dispune înregistrarea în registrul comerțului a radierii firmei nr. 2 la data de 12.10.2009, C.N.P. 2790619441564, care
M.V.P.- 888 - INTERNATIONAL TRADE COMPANY S.R.L., devine asociat cu drepturi depline al S.C. RESTAURANT
cu datele de identificare mai sus menționate. CASA ȚĂRĂNEASCĂ NICO S.R.L., cu toate drepturile și
Motivul radierii este dizolvarea. obligațiile aferente.
Dispune publicarea prezentei rezoluții în Monitorul II. Denumirea de asociat unic din Actul Constitutiv al
Oficial al României, Partea a IV-a.
societății va fi înlocuită cu aceea de asociați.
Executorie de drept.
III. Urmare a cesiunii, structura participării asociaților
Cu drept de plângere, în termen de 15 zile, la
la capitalul social total de 200 lei, aport în numerar,
Tribunalul București, în condițiile art. 6, alin. (3) - (5) și
împărțit în 10 părți sociale a 20 lei fiecare, va fi
următoarele din O.U.G. 116/2009, aprobată cu modificări
următoarea:
și completări prin Legea nr. 84/2010.
1. - FRUNZĂ GABRIELA MIHAELA - 8 (opt) părți
Pronunțată în ședința din data de 06.10.2010.
sociale, în valoare de 20 lei fiecare, valoare totală 160 lei,
(40/1.835.703) reprezentând 80% din capitalul social total.
2. - NIȚULESCU IRINA - 2 (două) părți sociale, în
Societatea Comercială valoare de 20 lei fiecare, valoare totală 40 lei,
PRO SKATE TRIBE COM - S.R.L. reprezentând 20% din capitalul social total.
IV. Participarea asociaților la beneficii și pierderi este
DECIZIA ASOCIATULUI UNIC proporțională cu numărul de părți sociale deținute.
Subsemnatul Buda Dumitru Teodor, domiciliat în V. Prevederile referitoare la capitalul social din
București, str. Gorgan Spătaru nr. 44a, sector 2, Actul Constitutiv al societății se modifică conform
identificat cu C.I. seria RT nr. 245444, C.N.P. prezentei decizii.
1801231410091 în calitate de asoc. unic al S.C. Pro VI. Celelalte prevederi ale Actului Constitutiv rămân
Skate Tribe Com S.R.L. având numărul de ordine în neschimbate.
Registrul Comerțului J40/15401/2003 și C.U.I. RO VII. Actul Constitutiv actualizat cu toate modificările la
15906143, am hotărât dizolvarea voluntară a S.C. Pro zi va fi depus la O.R.C.-T.B.
Skate Tribe Com S.R.L. și după plata creditorilor activele Redactată în 5 exemplare originale.
societății vor trece în posesia asociatului unic, conform
(42/1.835.705)
art. 227 alin. 1 lit. d) și art. 235 din Legea nr. 31/1990.
Data 30.09.2010.
Societatea Comercială
(41/1.835.704)
EXPERT EUROPROIECTE EDILITARE - S.R.L.

Societatea Comercială NOTIFICARE


RESTAURANT CASA ȚĂRĂNEASCĂ NICO - S.R.L.
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
DECIZIA NR. 3/01.10.2010 București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
Subsemnata NIȚULESCU IRINA, cetățean român, modificările și completările ulterioare, depunerea textului
domiciliată în București, str. Moldovița nr. 16, actualizat al actului constitutiv al societății comerciale
bloc M2D9/1, sc. A, et. 6, ap. 50, sector 4, fără
EXPERT EUROPROIECTE EDILITARE S.R.L., cu sediul
antecedente penale, născută la data de 16.04.1982 în
în București, Str. Răcari nr. 6, bloc 38, scara A, etaj 9,
Chișinău, Republica Moldova, necăsătorită, legitimată cu
ap. 1 17, sector 3, înregistrată sub nr. J40/12539/2008,
C.I. seria RR nr. 650533 eliberată de S.P.C.E.P. S4 biroul
cod unic de înregistrare 24209625, care a fost înregistrat
nr. 2 la data de 12.10.2009, C.N.P. 2820416440056,
sub nr. 520877 din 04.10.2010.
asociat unic al S.C. RESTAURANT CASA ȚĂRĂNEASCĂ
NICO S.R.L., hotărăsc următoarele: (43/1.835.706)
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 19

Societatea Comercială Societatea Comercială


EXPERT EUROPROIECTE EDILITARE - S.R.L. PREF SERV GIOB - S.R.L.

HOTĂRÂREA HOTĂRÂREA

ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR


S.C. EXPERT EUROPROIECTE EDILITARE S.R.L. S.C. PREF SERV GIOB S.R.L.
NR. 71/15.06.2010 ÎNREGISTRATĂ LA OFICIUL REGISTRULUI
COMERȚULUI - BUCUREȘTI SUB
Adunarea generală a asociaților s-a întrunit în NR. J40/11956/2007, C.U.I. 21970965
conformitate cu prevederile Actului Constitutiv și ale NR. 2/04.10.2010
Legii nr. 31/1990, republicată, azi, 15.06.2010, la sediul Adunarea Generală a Asociaților S.C. PREF SERV
social al Societății. GIOB S.R.L., cu sediul în mun. București, str. Budieni
La Adunarea generală a asociaților, statutar și legal nr. 5, sector 6, înmatriculată la O.R.C. - T.B. sub
convocată, participă asociații reprezentând 100% nr. J40/11956/2007, C.U.I. 21970965, capital social
capitalul social, astfel: 200 Ron, este legal constituită, în prezența asociaților societății:
1. CHIRIAC MIHAI VALENTIN, deținător a - VLAD CRISTIANA având C.N.P. 2791027150397,
15 p.s., reprezentând 50% din cap. soc, cetățean român, cu care deține un număr de 10 părți sociale, în valoare de
domiciliul în Brăila, Str. Școlilor nr. 94, bl. AC 1, sc. 4, apt. 61, 10 lei fiecare, în valoare totală de 100 lei reprezentând 50%
județul Brăila, posesorul C.I. seria XR nr. 170411 eliberată din capitalul social;
de Poliția mun. Brăila la data de 15 septembrie 2004, - VLAD DANIELA având C.N.P. 2710505150376,
C.N.P. 1770823090040, născut la 23.08.1977 în Brăila. care deține un număr de 10 părți sociale, în valoare de
10 lei fiecare, în valoare totală de 100 lei, reprezentând
2. DIACOMATU SERGIU IONUȚ, deținător a
50% din capitalul social.
15 p.s., reprezentând 50% din cap. soc, cetățean român,
În prezența administratorului societății VLAD CRISTIANA.
cu domiciliul în București, Sector 3, Str. Răcari nr. 6, Adunarea Generală a Asociaților a decis cu
bloc 38, sc. A, et. 9, ap. 117, posesorul C.I. seria RT unanimitate de voturi următoarele:
nr. 515745, eliberată de S.P.C.E.P. S3, biroul nr. 2 la data Art. 1. Dizolvarea societății cu lichidare
de 21.09.2007, C.N.P. 1810921090097, născut la simultană, fără numire de lichidator, conform art. 227
21.09.1981 în Brăila. lit. D din art. 235 Legea nr. 31/1990.
Adunarea Generală a Asociaților, statutar și legal Art. 2 Activul și pasivul societății, în sumă de
întrunită, cu unanimitate de voturi a hotărât următoarele: 584 lei fiecare, se va distribui conform normelor în vigoare.
1. Retragerea din societate a asociatului Art. 3. Asociații sunt de acord cu împărțirea bunurilor.
Diacomatu Sergiu Ionuț, cetățean român, cu domiciliul în (45/1.835.708)
București, Sector 3, Str. Răcari, nr. 6, bloc 38, sc. A, et. 9,
ap. 117, posesorul C.I. seria RT nr. 515745, eliberată de
Societatea Comercială
S.P.C.E.P. S3, biroul nr. 2 la data de 21.09.2007,
BANTAS SERVICE - S.R.L.
C.N.P. 1810921090097, născut la 21.09.1981 în Brăila.
2. Subrogarea dlui Chiriac Mihai Valentin, DECIZIA ASOCIATULUI UNIC
cetățean român, cu domiciliul în Brăila, str. Școlilor nr. 94,
bl. AC 1, sc. 4, apt. 61, județul Brăila, posesor C.I. seria NR. 1 DIN DATA DE 09.08.2010
XR nr. 170411, eliberată de Poliția mun. Brăila la data de Subsemnatul BANTAȘ GEORGE-CRISTIAN,
15 septembrie 2004, C.N.P. 1770823090040, născut la cetățean român, născut la data de 24.04.1989 în
23.08.1977 în Brăila, în toate drepturile dlui. Diacomatu București, domiciliat în București, Str. Epigonilor nr. 61,
Sergiu Ionuț, conform contract de cesiune nr. 4 din data sector 5, cod numeric personal: 1890424450016,
de 15.06.2010. posesor al C.I. seria RD nr. 319570, eliberată de
3. Capitalul subscris și vărsat de 300 Ron se Secția 19 Poliție București la data de 11.06.2003, cod
divide în 30 părți sociale a 10 Ron partea socială și va fi numeric personal: 1890424450016, asociat unic al
structurat astfel: S.C. BANTAS SERVICE S.R.L., cu sediul în București,
Chiriac Mihai Valentin - 300 Ron = 30 p.s. -100% profit sector 5, str. Epigonilor nr. 61, camera 1, înregistrată la
și pierderi. Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/10175/
Redactată azi, 15.06.2010, în București, în 3 10.06.2008, cod unic de înregistrare: 24029209, în
conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990,
exemplare.
republicată, am decis să-i cesionez lui BANTAȘ PETRU,
(44/1.835.707) cetățean român, născut la data de 14.08.1961 în comuna
20 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
Albești, județul Botoșani, domiciliat în București, C.N.P. 1540629400387, în calitate de asociați ai
Str. Epigonilor nr. 61, sector 5, posesor al C.I. seria RD S.C. MIRAL TRAVEL S.R.L., cu sediul în București,
nr. 166867, eliberată de Secția 19 Poliție București la str. Popa Soare nr. 53 ap. 1, sector 2, am convenit
data de 30.05.2001, cod numeric personal: următoarele:
1610814400741, un număr de 10 părți sociale - libere de Art. 1. Cesionarea de către DRAGOTOIU RODICA, a
sarcini, la valoarea nominală de 10 lei fiecare, respectiv unui număr de 49 părți sociale cu valoare nominală de
100 lei, în numerar, reprezentând 50% din capitalul social 10 lei, în valoare totală de 490 lei reprezentând 49% din
al societății, structura capitalului social fiind următoarea: beneficiile și pierderile societății către asociatul,
BANTAȘ GEORGE-CRISTIAN: 100 lei, respectiv MOCANU GHEORGHE, cetățean român, născut în
10 părți sociale în valoare de 10 lei fiecare, reprezentând București sect. 1 la data de 29.06.1954 fiul lui
50% din capitalul social; GHEORGHE și IOANA domiciliat în București,
BANTAȘ PETRU: 100 lei, respectiv 10 părți str. Aviator Zorileanu Mircea nr. 27, sector 1, identificat cu
sociale în valoare de 10 lei fiecare, reprezentând 50% din C.I. seria RR nr. 471510 eliberată de S.P.C.E.P. S1 biroul
capitalul social. nr. 2 la data de 16.07.2007, C.N.P. 1540629400387.
Participarea la beneficii și pierderi a asociaților este Art. 2 Ca urmare a modificării intervenite capitalul
corespunzătoare participării la capitalul social, respectiv: social în valoare de 1000 lei împărțit în 100 părți sociale,
50% pentru BANTAȘ GEORGE-CRISTIAN și 50% pentru cu valoare nominală de 10 lei, numerotate de la 1 la
BANTAȘ PETRU. 100 va fi deținut în totalitate de dl. MOCANU
Totodată, se numește în funcția de administrator al GHEORGHE, care devine ASOCIAT UNIC.
societății BANTAȘ PETRU, urmând să îndeplinească Art. 3 Se retrage din societate dna. DRAGOTOIU RODICA.
această funcție alături de BANTAȘ GEORGE-CRISTIAN. Celelalte prevederi ale actului constitutiv rămân
(46/1.835.709) neschimbate.
(48/1.835.711)
Societatea Comercială
MIRAL TRAVEL - S.R.L. Societatea Comercială
CAPITAL IMPACT AGENT DE ASIGURARE - S.R.L.
NOTIFICARE
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul DECIZIA
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
ASOCIATULUI UNIC AL
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată,
S.C. CAPITAL IMPACT AGENT DE ASIGURARE S.R.L.
cu modificările și completările ulterioare, depunerea
NR. 1/25.06.2010
textului actualizat al actului constitutiv al societății
comerciale MIRAL TRAVEL S.R.L., cu sediul în Subsemnatul GHIRESCU Cristian Liviu, cetățean
București, str. Popa Soare nr. 53, ap. 1, sector 2, român, necăsătorit, născut la data de 14.04.1981, în
înregistrată sub nr. J40/3648/2003, cod unic de mun. București, sector 3, domiciliat în mun. București,
înregistrare 15279397, care a fost înregistrat sub str. Sg. Maj. Cara Anghel, nr. 9, bloc C56, scara 1, etaj 1,
nr. 520938 din 04.10.2010. apt. 66, posesor al C.I. seria RT, nr. 599789, emisă de
către S.P.C.E.P. S6 B3, la data de 15.09.2008,
(47/1.835.710) C.N.P. 1810414430088,
în calitate de Asociat Unic al S.C. Capital Impact Agent
Societatea Comercială de Asigurare S.R.L., cu sediul în București, str. Cara Anghel
MIRAL TRAVEL - S.R.L. nr. 9, bloc C56, scara 2, etaj 2, apt. 72, sector 6, cod de
identificare fiscală 22445573, înregistrată la Registrul
HOTĂRÂREA NR. 1 DIN 30.09.2010 Comerțului sub nr. J40/17657/2007,
împreună cu COZIANU Iacob-Sebastian, cetățean
A ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR român, necăsătorit, născut la data de 11.08.1990, în
S.C. MIRAL TRAVEL S.R.L. mun. București, domiciliat în mun. București Sect. 6,
Str. Sg. Maj. Cara Anghel nr. 9, bl. C56, sc. 2, et. 2,
Subsemnații DRAGOTOIU RODICA, cetățean român, ap. 72, posesor al C.I. seria RD, nr. 402080, eliberată de
domiciliată în București str. Lainici nr. 39-41, sector 1, către Secția 22, la data de 04.08.04, C.N.P.
identificată cu C.I. seria RT nr. 339014 eliberată de 1900811450036,
Secția 4 Poliție, la data de 16.06.2004, C.N.P. în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 -
2550924400595, și MOCANU GHEORGHE, cetățean Legea Societăților Comerciale, cu modificările și
român, domiciliat în București, str. Aviator Zorileanu completările ulterioare, și ale Actului Constitutiv al
Mircea nr. 27 sector 1, identificat cu C.I. seria RR Societății, am decis modificarea Actului Constitutiv al
nr. 471510 eliberată de S.P.C.E.P. S1 biroul nr. 2, S.C. Capital Impact Agent de Asigurate S.R.L., astfel:
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 21

Art. 1 Se modifică Actul Constitutiv al S.C. Capital AIR TRADE CENTRE S.R.L. (denumită în continuare
Impact Agent de Asigurare S.R.L. prin ieșirea din societate “Societatea”), o societate cu răspundere limitată
a Dlui Ghirescu Cristian Liviu, în următoarele condiții: organizată și funcționând în baza legilor din România,
Dl Ghirescu Cristian Liviu cesionează 20 de părți având sediul social în București, Șos. Odăi nr. 307-309,
sociale, în valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare etaj 2, modul dreapta, camera 1, sector 1, Cod Unic de
totală de 200 lei, cu cotă de participare la beneficii și Înregistrare R15646493, nr. înregistrare la Registrul
eventualele pierderi de 100% către Dl COZIANU Iacob- Comerțului J40/10645/2003, prin care:
Sebastian. (i) s-a aprobat transferul a opt (8) părți sociale
Valoarea cesiunii este contravaloarea părților deținute în Societate de Dl Dan Cristian Nicolaescu,
sociale, adică 200 lei. având o valoare nominală de 74,04 RON, și o valoare
Dl Ghirescu Cristian Liviu declară că a primit totală de 592,3 RON, având numerele de ordine de la
integral contravaloarea părților sociale, pe care le 34 la 41, către Air Trade Centre International B.V., la
cedează, și că înțelege că renunță la orice pretenție, de prețul de cumpărare de 3.158.079 RON.
orice natură, asupra societății. Ca urmare a transferului părților sociale menționate,
Art. 2 În urma cesionării, structura capitalului social Air Trade Centre International B.V. va avea toate
este următoarea:
drepturile și obligațiile în legătură cu cele opt (8) părți
Dl COZIANU Iacob-Sebastian deține 20 de părți
sociale transferate.
sociale, în valoare nominală de 10 lei fiecare, în valoare
(ii) Ca urmare a transferului părților sociale,
totală de 200 lei, cu cotă de participare la beneficii și
Air Trade Centre International B.V. va deține 41 de
eventualele pierderi de 100%, fiind Asociat Unic.
părți sociale cu o valoare nominală de 74,04 RON fiecare
Art. 3 Se modifică Actul Constitutiv al S.C. Capital
Impact Agent de Asigurare S.R.L. prin schimbarea și o valoare totală de 3.035,64 RON, reprezentând 82%
Administratorului Societății, astfel: din capitalul social total al Societății; și
Începând cu data de 1.07.2010 se revocă din funcția Nicolaescu Dan Cristian, va deține 9 părți sociale cu o
de Administrator al Societății și se descărcă de gestiune valoare nominală de 74,04 RON fiecare și o valoare
Dl Ghirescu Cristian Liviu. Începând cu aceeași dată, se totală de 666,36 RON, reprezentând 18% din capitalul
numește în funcția de Administrator al Societății, cu puteri social total al Societății.
depline, pe perioadă nedeterminată, Dl COZIANU Iacob- (iii) S-a hotărât ca Air Trade Centre International
Sebastian. B.V. va reține la sursă impozitul pe profit în cuantum de
Art. 4 Se modifică Actul Constitutiv al Societății prin 505.293 RON aferent Prețului de Cumpărare, și îl va
recodificarea obiectului de activitate, după cum urmează: transfera către Bugetul de Stat.
Domeniul de activitate este: Activități auxiliare de Actul Constitutiv al Societății se modifică după cum
asigurări și fonduri de pensii - cod CAEN 662 urmează:
Activitatea principală a societății este: Activități 1. Art. 7. denumit Părțile Sociale, din Actul Constitutiv
ale agenților și brokerilor de asigurări - cod CAEN 6622 al Societății se modifică și va avea următorul conținut:
Activitatea secundară a societății este: “Art. 7. PĂRȚILE SOCIALE
Activități de evaluare a riscului de asigurare și a Capitalul social este format din 50 părți sociale în
pagubelor - cod CAEN 6621; valoare nominală de 74,04 RON fiecare, repartizate între
Alte activități auxiliare de asigurări și fonduri de asociați după cum urmează:
pensii (activitatea de marketing al prospectelor AIR TRADE CENTRE INTERNATIONAL B.V. deține
schemelor de pensii facultative și al fondului de pensii 41 părți sociale a 74,04 RON cu un total de 3.035,64 RON
administrat privat) - cod CAEN 6629; echivalentul a 820 euro, (din care 3.035,44 RON
Prezenta Decizie a fost redactată în trei exemplare echivalentul a 820 euro și 0,20 RON) reprezentând 82%
originale, dintre care 1 exemplar va fi depus la Oficiul din capitalul social total și participare la beneficii și pierderi.
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul NICOLAESCU DAN CRISTIAN deține 9 părți sociale
Municipiului București. a 74,04 RON cu un total de 666,36 RON echivalentul a
(49/1.835.712) 180 euro, (din care 666,26 RON echivalentul a 180 euro
și 0,10 RON) reprezentând 18% din capitalul social total
și participare la beneficii și pierderi.”
Societatea Comercială 2. Art. 20 din Capitolul VIII intitulat Beneficii și Pierderi
AIR TRADE CENTRE - S.R.L. din Actul Constitutiv al Societății se modifică și va avea
următorul conținut:
ACT ADIȚIONAL “Art. 20. Beneficiile reale și eventualele pierderi
ale societății vor fi distribuite asociaților pe baza
LA ACTUL CONSTITUTIV AL
bilanțurilor, proporțional cu părțile sociale deținute de
SOCIETĂȚII AIR TRADE CENTRE S.R.L.
aceștia, astfel:
Ca urmare a Hotărârii din data de 30 septembrie 2010 AIR TRADE CENTRE INTERNATIONAL B.V. 82%
a Adunării Generale a Asociațiilor societății NICOLAESCU DAN CRISTIAN 18%”.
22 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
3. Actul Constitutiv al Societății va fi actualizat, în Asociații:
conformitate cu dispozițiile Art. 204 din Legea nr. 31 din - ROMAGNOLI MARCO, cetățean italian, sex
1990, republicată, incluzând modificările aduse prin masculin, născut în Italia, la data de 26.05.1965, cu
prezentul Act Adițional și va fi depus la Registrul Comerțului. reședința în România, municipiul București, strada
Prezentul Act Adițional face parte integrantă din Nicolae Cinea, nr. 17, sector 2, legitimat cu Certificat de
Actul Constitutiv al Societății, Act pe care îl modifică în înregistrare, nr. ROU 0001824, eliberat de autoritățile
mod corespunzător. Toate celelalte dispoziții ale române la data de 26.07.2007 și C.N.P. 7650526400014
Actului Constitutiv al Societății rămân neschimbate. - ROMAGNOLI SABRINA, cetățean italian, sex
feminin, născută în Italia, la data de 15.07.1970, cu
Încheiat în 4 (patru) exemplare în limba română, astăzi,
reședința în România, municipiul București, strada
30.09.2010, atestat și înregistrat de avocat Maria-Magdalena
Nicolae Cinea, nr. 17, sector 2, legitimat cu Certificat de
Alexandru în Registrul de Înregistrare a Actelor Atestate de
înregistrare, seria ROU0001868, eliberat de Autoritatea
Buzescu ca sub nr. 355 din data de 30.09.2010. pentru străini - București, la data de 30.07.2007 și C.N.P.
(50/1.835.713) 8700715400010
Structura părților sociale la data de 30.06.2010 se
prezintă astfel:
Societatea Comercială
AIR TRADE CENTRE - S.R.L. Valoare Capital Procent
Denumire Număr părți
nominală social deținut
asociați sociale
părți sociale lei (%)
NOTIFICARE
Romagnoli
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul 10 20 200 50
Marco
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
Romagnoli
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu 10 20 200 50
Sabrina
modificările și completările ulterioare, depunerea textului
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale Obiectul principal de activitate al societății conform
actului constitutiv este:
AIR TRADE CENTRE S.R.L., cu sediul în București,
“Activități de producție cinematografică, video și
Șos. Odăi nr. 307-309, etaj 2, sector 1, înregistrată sub
programe de televiziune” cod CAEN 5911.
nr. J40/10645/2003, cod unic de înregistrare 15646493, Societatea a înregistrat la Oficiul Registrului
care a fost înregistrat sub nr. 520991 din 04.10.2010. Comerțului de pe lângă Tribunalul București un sediu
(51/1.835.714) secundar în Str. Franceză nr. 30, sector 3, București,
locație în care sunt autorizate să se desfășoare activități
specifice conform claselor CAEN 1071 “Fabricarea pâinii,
Societatea Comercială fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de
M & S TOP MEDIA - S.R.L. patiserie”; 5610 “Restaurante”, 5621 “Activități de
alimentație (catering) pentru evenimente“; 5629 “Alte
PROIECT DE DIVIZARE PARȚIALĂ servicii de alimentație n.c.a.”; 5630 “Baruri și alte activități
de servire a băuturilor”.
A SOCIETĂȚII COMERCIALE B. Fundamentarea și condițiile în care are loc
M&S TOP MEDIA S.R.L. divizarea
BUCUREȘTI B1. Fundamentarea divizării
Prin divizare se dorește separarea activităților
A. Elemente de identificare și caracterizare a desfășurate de S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L., prin înființarea
Societății Comerciale M&S TOP MEDIA S.R.L., unei societăți noi S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L. care
București, supusă divizării. va prelua în totalitate activitățile desfășurate la sediul
Denumirea societății: S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L.; secundar din Str. Franceză nr. 30, sector 3, București
Sediul social înregistrat: București, Bd. Camil Ressu precum și o parte din activele și pasivele societății existente.
nr. 68, bl. 21, sector 3; Divizarea Societății Comerciale M&S Top Media S.R.L.,
Sediul secundar înregistrat: Str. Franceză nr. 30, București, se impune ca o necesitate din motive de ordin:
Sector 3, București; a) Economic
Forma juridică: Societate cu răspundere limitată; - Dimensionarea viitoarelor afaceri conferă noilor
societăți o stabilitate mai mare și posibilitatea dezvoltării
Locul înregistrării: Oficiul Registrului Comerțului
mult mai eficiente a activităților desfășurate și strict legate
București, Sector 3; de domeniile lor de activitate;
Numărul și data înregistrării: J40/16248/2008; - Societatea comercială care va lua ființă în urma
Cod unic de înregistrare: 19098504; divizării M&S TOP MEDIA BETA S.R.L. va putea adopta
Atribut fiscal: R; strategii flexibile de fluidizare a fluxului financiar al
Capital social: 400 lei; societății și va organiza și planifica judicios activitățile
Durata societății: nedeterminată; desfășurate în prezent la sediul secundar al societății;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 23

- S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L. se va axa în Divizarea va fi simetrică astfel încât după operațiune,
principal pe activitățile desfășurate până în prezent, atât asociatul Romagnoli Marco cât și Romagnoli Sabrina
altele decât cele desfășurate la sediul secundar. vor avea câte 5 părți sociale, a câte 20 lei fiecare parte,
b) Financiar cu o cotă de participare de 50% în fiecare dintre cele
- Prin divizare, societatea comercială rezultată va două societăți participante la divizare.
găsi surse de finanțare noi și va putea desfășura o În urma divizării, S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L. își va
activitate cât mai eficientă; diminua capitalul social cu suma de 200 lei.
- Autorizațiile de funcționare precum și aprobările S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L., nou înființata va
obținute necesare desfășurării activității în locația avea capitalul social de 200 lei rezultat în urma divizării.
aferentă sediului secundar se transmit prin divizare noii B.3. Stabilirea și evaluarea activului și pasivului,
societăți înființate, nefiind nevoie de costuri suplimentare care se transmit Societății Comerciale M&S TOP MEDIA
de taxe și impozite. BETA S.R.L.
- Se va putea obține creșterea ratei rentabilității Evaluarea activelor și pasivelor societății ce urmează
prin separarea activităților; a fi divizată s-a realizat la valoarea contabilă a acestora
- Capitalurile proprii vor putea să fie utilizate mai și este reflectată în bilanțul contabil întocmit la data de
eficient. 30.06.2010, conform Ordinului Ministerului Finanțelor
c) Managerial nr. 3055/2009.
- Sursele disponibilizate și atrase pentru Patrimoniul societății M&S TOP MEDIA S.R.L. este
investițiile proprii ale fiecărei societăți în parte pot să fie constituit din active imobilizate și circulante în valoare de
folosite în mod eficient și oportun de către acestea în 39.042.441 lei conform bilanțului contabil întocmit la data
conformitate cu obiectivele propuse; de 30.06.2010.
- Creșterea eficientei actului decizional; Activele și pasivele societății care fac obiectul divizării și
- Posibilitatea stabilirii unei strategii manageriale care vor fi transferate în urma procesului de divizare
eficiente în conjunctura economică în care își va societății nou înființate, S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L.
desfășura activitatea fiecare societate; au fost stabilite ca având următoarea structură:
- Noua societate rezultată în urma divizării va • Mijloace de transport în suma de 154.879 lei:
avea asigurat necesarul de resurse umane și utilaje - motocicletă marca DUCATI 999, serie sașiu
putând astfel funcționa independent. ZDMH400AK4BO10510 în valoare de 98.876 lei;
B.2. Condițiile divizării - motocicleta marca APRILIA RSV 4 FACTORY
Divizarea parțială va avea loc conform cu prevederile Racing Black, serie sașiu ZD4RK00008S000022 în
art. 250 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu valoare de 56.003 lei;
modificările și completările ulterioare prin desprinderea • Obiecte de inventar în sumă de 17.260 lei: casa de
unei părți din patrimoniul S.C. M&S Top Media S.R.L. și marcat în valoare de 655 lei, ventilator Tx9 în valoare de
transmiterea acesteia către societatea comercială care ia 1.345 lei, instant electric de apă caldă în valoare de
229 lei, vas wc în valoare de 672 lei, 2 expresoare de
ființă, respectiv S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L.
cafea Podstar SGL inox în valoare de 2.075 lei, 51
Capitalul social va fi divizat astfel:
scaune de terasă în valoare de 8.794 lei, 9 mese Acantus
Denumirea în valoare de 871 lei, 8 mese Bologna în valoare de 1.822
Număr Valoare Capital Procent
societății Denumire lei, imprimantă Datecs EP50 în valoare de 503 lei, boiler
părți părți social deținut
comerciale asociați electric în valoare de 294 lei;
sociale sociale lei (%)
și forma • Capital social în valoare de 200 lei.
• Mărfuri în valoare de 110.569 lei;
Romagnoli
S.C. M&S 5 20 100 50 • S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L. va prelua pe
Marco
TOP MEDIA baza de protocol toate contractele și comenzile încheiate
S.R.L. Romagnoli pentru activitatea desfășurată la sediul secundar din
5 20 100 50
Sabrina Str. Franceză nr. 30, sector 3, București cu furnizorii
Romagnoli (ALANKA FOODS S.R.L., AREXIM S.A., AVEC PLAISIR
5 20 100 50
S.C. M&S Marco PRODUCTION S.R.L., BEST IGIENA S.R.L.,
TOP MEDIA BRICOSTORE ROMÂNIA S.A., BRITISH AMERICAN
BETA S.R.L. Romagnoli 5 20 100 50 TOBACCO TRADING S.R.L., COCA-COLA HBC
Sabrina ROMÂNIA S.R.L., COMECODEXIM S.R.L., COMITETUL
ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI FRANCEZA 30,
TOTAL 20 20 400
CRISSYS PROD S.R.L., DUAL PROD COM S.R.L.,
Actul constitutiv, precum și celelalte caracteristici ale ECO STAR REL S.R.L., ECORECA FOOD SERVICE
societății nou înființate vor fi supuse aprobării Adunării S.R.L., ELECTROSTABIL S.R.L., INTERDRINKS
Generale a Asociaților S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L., DISTRIBUTION S.R.L., KARA DISTRIB S.R.L., MABRO
care se va pronunța asupra divizării. PROFESIONAL S.R.L., ROSAL GRUP S.R.L., KARA
24 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
DISTRIBUTION S.R.L., MARU LIQUORS S.R.L., MEDIC Ministerul de Finanțe etc. și de asemenea nicio creanță
LINE S.R.L., PREMIUM QUALITY FLAVOURS de la beneficiarii serviciilor prestate de S.C. M&S TOP
&SERVICES S.R.L., ROMTELECOM S.A., STV MEDIA S.R.L.
EUROHOUSE S.R.L., INFORMEDIA CASH SYSTEMS Prezentul proiect de divizare conține cinci pagini și a
S.R.L., etc.) precum și cu clienții (COCA-COLA HBC fost aprobat azi, 27.09.2010 prin Hotărârea Adunării
ROMÂNIA S.R.L., HEINEKEN ROMÂNIA S.R.L., etc.) de Generale a Asociaților nr. 279 pe baza calculelor
produse și servicii. efectuate de S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L. și a balanțelor
• Sediul secundar din Strada Franceză nr. 30, de verificare, respectiv bilanțului contabil încheiate la
sector 3, București va fi transferat societății nou înființate data de 30.06.2010.
concomitent cu contractul de închiriere încheiat cu
Consiliul General al Municipiului București - Administrația (52/1.835.715)
Fondului Imobiliar - Oficiul de administrare nr. 3, respectiv
calculul contravalorii folosinței pentru spațiul cu altă Societatea Comercială
destinație decât cea de locuințe situat în Strada Franceză TOBA DE AUR SERVICE - S.R.L.
nr. 30, sector 3, București înregistrat sub nr. 1474/
19.05.2010 precum și cu contractul de închiriere încheiat în DECIZIA
data de 09.09.2009 cu S.C. DENIS STYLE S.R.L.
S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L. va avea sediul ASOCIATULUI UNIC AL
social la aceeași adresă cu S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L. TOBA DE AUR SERVICE S.R.L. BUCUREȘTI,
în București, Bd. Camil Ressu nr. 68, bl. 21, sector 3. SECTOR 4, STR. ȘOIMUȘ NR. 23, BL. 2, SC. B, ET. 1,
• Personalul va fi transferat pe baza de protocol la data AP. 19, J40/16300/03.12.2003, C.U.I. 15957309
semnării acestuia, în funcție de obiectivul de activitate al NR. 1 DIN 04.10.2010
fiecărei societăți, păstrându-se specificul locurilor de
muncă, drepturile personalului prevăzute în contractele Subsemnatul ZAMMAR WALEED, cetățean român,
individuale de muncă, fiind achitate până la data finalizării născut la data de 12.03.1955 în Siria Homs, domiciliat în
divizării de către S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L. București, sector 4, str. Șoimuș nr. 23, bl. 2, sc. 2, et. 1,
• Toate drepturile și obligațiile care izvorăsc din orice ap. 19, posesor al C.I. seria RT nr. 231921 emisă de
licențe și autorizații emise în trecut în favoarea S.C. M&S Secția 16 Poliție la data de 28.05.2002, C.N.P.
TOP MEDIA S.R.L. și care privesc activitatea noii 1550312400971, căsătorit, sex masculin, asociat unic al
societăți, vor fi transferate prin divizare către S.C. M&S TOBA DE AUR SERVICE S.R.L., am decis următoarele:
TOP MEDIA BETA S.R.L. Art. 1. Dizolvarea S.C. TOBA DE AUR SERVICE S.R.L.,
B.4. Raportul de schimb este de 1:1 și reflectă conform art. 227 litera b din L31/1990 republicată prin
numărul de părți sociale care revin pentru o parte socială “imposibilitatea realizării obiectului de activitate al acesteia”.
deținută de asociați. S.C. M&S TOP MEDIA S.R.L. va Conform art. 235 din L 31/1990 republicată simultan cu
anula un număr de 10 părți sociale, cu o valoare dizolvarea societății se face și lichidarea acesteia.
nominală de 20 lei fiecare, iar S.C. M&S TOP MEDIA Repartizarea și lichidarea patrimoniului societății se face
BETA S.R.L. va emite un număr de 10 părți sociale noi, către asociatul unic, acesta deținând 100% capitalul social.
cu o valoare nominală de 20 lei fiecare. S.C. TOBA DE AUR SERVICE S.R.L. nu are datorii
B.5. Cuantumul primei de divizare Divizarea se face față de terți și nici față de bugetul de stat sau contracte în
fără primă. derulare care să conțină clauze de natură să producă
B.6. Data bilanțului contabil de divizare parțială va fi efecte ulterioare.
30.06.2010.
Cele două societăți comerciale vor funcționa efectiv în (53/1.835.716)
noua formă, după parcurgerea etapelor prevăzute de
legislația în vigoare.
Societatea Comercială
Predarea elementelor de activ și pasiv între S.C. M&S
SOUNDFIELD EXPERT - S.R.L.
TOP MEDIA S.R.L. și S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L.
se va face pe bază de protocol. HOTĂRÂREA
Operațiunile care au loc după data întocmirii Bilanțului
de divizare și care privesc activitatea noii societăți, vor fi ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
transferate ulterior acesteia în condițiile legii. Activitățile NR. 1 DIN DATA DE 01.08.2010
respective vor fi evidențiate în contabilitățile celor două
societăți și vor fi avute în vedere la întocmirea Subsemnații
documentelor privind protocolul de predare - primire și a Creimerman Theodor-Dan, C.N.P. 1581022400048,
balanțelor de verificare. domiciliat în București, Str. Ing. Nicolae Teodorescu
S.C. M&S TOP MEDIA BETA S.R.L. nu va prelua nicio nr. 26, sector 6, identificat cu C.I. seria RR nr. 099836,
datorie către furnizori, bugetul de stat, Bugetul local, emisă de Secția 20 Poliție la data de 10.03.2000,
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 25

Soare Ioan-Daniel, C.N.P. 1860405450048, domiciliat • Băjenaru Corneliu deține 1 parte socială, cu
în București, Str. Ion Brezoianu nr. 51, corp A, sc. 1, et. 2, numărul 100, cu o valoare nominală de 10 RON,
ap. 10, sector 1, identificat cu C.I. seria RR nr. 116325, reprezentând 1% din capitalul social.
emisă de Secția 3 Poliție la data de 14.06.2000, în Restul prevederilor actului constitutiv rămân
calitate de asociați, am hotărât: nemodificate.
1. În conformitate cu prevederile art. 227 alin. 1 litera d)
din Legea nr. 31/1990 modificată și republicată, se hotărăște (55/1.835.718)
începerea procedurii de dizolvare și lichidare a societății.
Având în vedere dispozițiile art. 235 alin. 1 și 2 din
Legea nr. 31/1990 modificată și republicată, asociații Societatea Comercială
hotărăsc stingerea activului net și repartizarea acestuia M+M CHEMIE INVEST - S.R.L.
în patrimoniul propriu. Menționăm că societatea nu are în
patrimoniu mijloace fixe sau mobile. HOTĂRÂREA
Asociații hotărăsc să nu numească lichidator.
2. În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 din ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
Legea nr. 31/1990 modificată și republicată, după NR. 2 DIN DATA DE 30.09.2010
aprobarea și repartizarea patrimoniului, registrele și Subsemnații
actele societății se vor depune la asociatul Creimerman
- MACOVEI ION, cetățean austriac, născut la
Theodor-Dan care le va păstra timp de 10 ani conform
data de 28.02.1958 în București, România, domiciliat în
alin. 3 al aceluiași articol menționat anterior.
Austria, localitatea 6100 Seefeld Innsbruk,
(54/1.835.717) str. Speckbacher nr. 120 identificat cu pașaport seria P,
nr. 3803116, eliberat de autoritățile austriece la data de
Societatea Comercială 18.08.2009, și
RESIDENCY PROIECT-CONSULT - S.R.L. - MAAS CHRISTIAN HUGO, cetățean german,
născut la data de 14.01.1972 în Germania, localitatea
HOTĂRÂREA A.G.A. KOLBERMOOR, ASCHAU I CHIEMGAU, identificat cu
Subsemnații pașaport nr. 8315032570, eliberat de autoritățile
Mirea Oana Daniela, domiciliată în București, sect. austriece la data de 16.12.1999 asociați ai S.C. M+M
2, str. Maica Domnului nr. 16, bl. T51, sc. 1, ap. 33, CHEMIE INVEST S.R.L. cu sediul în București,
identificată prin C.I. seria RT 533650, emisă de S.P.C.E.P. șos. Pantelimon, nr. 1, sector 2, înregistrată la RC cu
S2, biroul nr. 2 la 08.01.2008, C.N.P. 2741230131266, nr. J40/7309/2004, C.I.F. RO16401114, am hotărât:
asociat cu 99% din părțile sociale, Dizolvarea societății precum și lichidarea sa simultană
Dobre Carmen, domiciliată în București, sect. 4,
conf. art. 227 Legea nr. 31/1990 și art. 235 Legea
Aleea Zânelor nr. 9, identificată prin C.I. seria RT 202245,
nr. 31/1990, fără lichidator.
emisă de Secția 14 Poliție la 22.11.2001, C.N.P.
2560907400515, asociat cu 1% din părțile sociale, reuniți Societatea nu are active patrimoniale, nu are datorii la
la sediul societății, am hotărât: bugetul de stat sau alți creditori.
- Revocarea calității de Administrator, și (56/1.835.719)
descărcarea de gestiune a dnei Dobre Carmen.
- Numirea ca Administrator a dlui Băjenaru
Corneliu, domiciliat în București, sector 2, șos. Colentina Societatea Comercială
nr. 31, bl. R48, sc. B, et. 7, ap. 73, identificat prin C.I. seria GLOBAL MOTORS TRADE - S.R.L.
RR nr. 654698, eliberată de S.P.C.E.P. S2 biroul nr. 2, la
data de 24.02.2010, C.N.P. 1800314420046, NOTIFICARE
- Acceptarea contractului de cesiune din
27.09.2010, prin care dna Dobre Carmen renunță la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
calitatea de asociat în favoarea dlui Băjenaru Corneliu, București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
domiciliat în București, sector 2, șos. Colentina nr. 31, alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
bl. R48, sc. B, et. 7, ap. 73, identificat prin C.I. seria RR modificările și completările ulterioare, depunerea textului
nr. 654698, eliberată de S.P.C.E.P. S2 biroul nr. 2, la data actualizat al actului constitutiv al societății comerciale
de 24.02.2010, C.N.P. 1800314420046. GLOBAL MOTORS TRADE S.R.L., cu sediul în
În urma acestei cesiuni structura capitalului social va București, str. Nicolae Licăreț nr. 1, bloc 33B, scara B,
fi următoarea: etaj 7, ap. 75, sector 3, înregistrată sub
• Mirea Oana Daniela deține 99 părți sociale, nr. J40/9769/2007, cod unic de înregistrare 21772003,
numerotate de la 1 la 99, cu o valoare nominală de
care a fost înregistrat sub nr. 521279 din 04.10.2010.
10 RON fiecare, cu valoare totală de 990 lei,
reprezentând 99% din capitalul social (57/1.835.720)
26 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
Societatea Comercială din capitalul social, participarea sa la beneficii și la
GLOBAL MOTORS TRADE - S.R.L. pierderi este de 75%.
Art. 3. Cesiunea se efectuează la valoarea nominală a
HOTĂRÂREA părților sociale, respectiv 100 lei/parte socială.
Art. 4. Se aprobă revocarea din funcția de
ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR administrator a dlui SURCEL FLORIAN și i se acordă
NR. 1/01.09.2010 acestuia descărcare de gestiune.
Subsemnații Art. 5. Se prelungește mandatul administratorului
- ALEXANDRU ROXANA, cetățean român, ALEXANDRU MIHĂIȚĂ-CĂTĂLIN pe o durată nelimitată
născută în București la data de 23.12.1973, domiciliată în și cu puteri depline.
București, sector 3, str. Codrii Neamțului nr. 13, sector 3, Art. 6. Se aprobă editarea noului Act Constitutiv al
bl. NB1, sc. 3, ap. 140, posesoare a C.I. seria RD societății, care va cuprinde toate modificările intervenite de
nr. 528614, eliberată de S.P.C.E.P. S3, biroul nr. 4 la data la constituire până în prezent, conform prezentei Hotărâri.
de 19.05.2007, C.N.P. 2731223434518; Redactată și semnată la sediul societății, astăzi,
- ALEXANDRU MIHĂIȚĂ-CĂTĂLIN, cetățean 01.09.2010, în 3 exemplare originale.
român, născut în București la data de 30.08.1971,
(58/1.835.721)
domiciliat în București, sector 6, str. Pravat nr. 14,
sector 6, bl. P7, sc. G, et. 3, ap. 134, posesor al C.I.
seria RR, nr. 203408, eliberată de S.E.P. la data de Societatea Comercială
29.04.2002, C.N.P. 1710830463059, PRO ACTIV CASA - S.R.L.
- SURCEL NELA, cetățean român, născută în
București la data de 08.02.1970, domiciliată în București, HOTĂRÂREA NR. 02/22 SEPTEMBRIE 2010
str. Ion Tuculescu nr. 42A, bl. PM40, sc. C, et. 3, ap. 121,
sector 3, posesoare a C.I. seria DP nr. 124390, eliberată A ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
de INEP la data de 25.04.2007, C.N.P. 2700208434515 S.C. PRO ACTIV CASA S.R.L. STR. ELENA ȘI VASILE
- SURCEL FLORIAN, cetățean român, născut în COJOCARU NR. 8, BUCUREȘTI, SECTOR 5
București la data de 15.09.1968, domiciliat în București, J40/14064/2006, C.U.I. 18987550
str. Barajul Rovinari nr. 9, bl. Y12, sc. A, ap. 3, sector 3,
SIMIONESCU ADRIAN, ENE COMAN EDUARD,
posesor al C.I. seria RT, nr. 225719, eliberată de Secția
IACOB VLAD, DRĂGULINESCU CORINA, PASCA
12 la data de 02.04.2002, C.N.P. 1680915434523
CONSTANTIN CEZAR, S.C. PRO ACTIV GLOBAL S.R.L.,
în calitate de asociați ai S.C. GLOBAL MOTORS
reprezentată de dna Vlădilă Alina-Maria, RADU MARIUS
TRADE S.R.L., deținători a 100% din capitalul social,
LAURENȚIU, CÎMPEANU VASILE,
am hotărât următoarele: în calitate de asociați, am hotărât următoarele:
Art. 1. Se aprobă cesiunea părților sociale după cum - Se aprobă cesionarea a 15 părți sociale, în
urmează: valoare totală de 750 RON de la SIMIONESCU ADRIAN
- SURCEL NELA cesionează cele 5 părți sociale către RADU MARIUS-LAURENȚIU.
a 10 lei fiecare, în valoare totală de 50 lei, reprezentând - Se aprobă cesionarea a 15 părți sociale, în
25% din capitalul social, către ALEXANDRU MIHĂIȚĂ- valoare totală de 750 RON de la ENE COMAN EDUARD
CĂTĂLIN și părăsește societatea ca urmare a cesiunii; către RADU MARIUS-LAURENȚIU.
- SURCEL FLORIAN cesionează cele 5 părți - Se aprobă cesionarea a 10 părți sociale, în
sociale a 10 lei fiecare, în valoare totală de 50 lei, valoare totală de 500 RON de la IACOB VLAD către
reprezentând 25% din capitalul social, către RADU MARIUS-LAURENȚIU.
ALEXANDRU MIHĂIȚĂ-CĂTĂLIN și părăsește - Se aprobă cesionarea a 10 părți sociale, în
societatea ca urmare a cesiunii. valoare totală de 500 RON de la DRĂGULINESCU
Art. 2. Ca urmare a cesiunii, structura capitalului CORINA către RADU MARIUS-LAURENȚIU.
social, contribuțiile asociaților la formarea acestuia și - Se aprobă cesionarea a 10 părți sociale, în
participarea acestora la beneficii și pierderi vor fi valoare totală de 500 RON de la PASCA CONSTANTIN
următoarele: CEZAR către RADU MARIUS-LAURENȚIU.
Capitalul social al societății este de 200 lei, împărțit în - Se aprobă cesionarea a 40 părți sociale în
20 părți sociale, în valoare de 10 lei fiecare, repartizate valoare nominală de 50 RON fiecare, în valoare totală de
pe asociați astfel: 2000 RON de la S.C. PROACTIV GLOBAL S.R.L. către
- ALEXANDRU ROXANA - deține 5 părți sociale RADU MARIUS-LAURENȚIU.
a 10 lei fiecare, în valoare totală de 50 lei, reprezentând - Ca urmare a modificărilor survenite, capitalul
25% din capitalul social, participarea sa la beneficii și la social este de 5200 RON iar asociații și aportul la
pierderi este de 25%; capitalul social sunt următoarele:
- ALEXANDRU MIHĂIȚĂ-CĂTĂLIN - deține • CÎMPEANU VASILE: - 5100 RON - 102 p.s. a
15 părți sociale în valoare de 150 lei, reprezentând 75% câte 50 RON;
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 27

• RADU MARIUS LAURENȚIU: - 100 RON - 2 2. În urma acestor modificări Capitalul social al
p.s. a câte 50 RON; societății va fi de 2.964.980 lei, structurat astfel: aport în
- Participarea la beneficii și pierderi este următoarea: natură în sumă de 2.412.917 lei și aport în numerar în
• RADU MARIUS LAURENȚIU: 95%; valoare 552.063 lei, care se divide în 296.498 părți sociale
• CÎMPEANU VASILE: 5%. și va fi deținut de către asociați după cum urmează:
Actul constitutiv actualizat se va depune la Registrul
- MIHĂESCU GABRIEL, va deține un număr de
Comerțului.
Redactată în 8 (opt) exemplare. 212.155 părți sociale în valoare totală de 2.121. 550 lei, din
care 284.444 lei în numerar și 1.837.106 lei aport în natură;
(59/1.835.722) - PETRE MICHAEL, va deține un număr de
84.343 părți sociale în valoare de 843.430 lei, din care
Societatea Comercială 267.619 lei în numerar și 575.811 lei aport în natură;
PRO ACTIV CASA - S.R.L. 3. COTA DE PARTICIPARE LA BENEFICII ȘI
PIERDERI va fi:
NOTIFICARE MIHĂESCU GABRIEL = 72%,
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul PETRE MICHAEL = 28%.
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 (61/1.835.724)
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, depunerea textului actualizat al
actului constitutiv al societății comerciale PRO ACTIV Societatea Comercială
CASA S.R.L., cu sediul în București, str. Elena și Vasile SUCCESS CONSTRUCT - S.R.L.
Cojocaru nr. 8, sector 5, înregistrată sub
nr. J40/14064/2006, cod unic de înregistrare 18987550, NOTIFICARE
care a fost înregistrat sub nr. 521302 din 04.10.2010.
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
(60/1.835.723) București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
Societatea Comercială modificările și completările ulterioare, depunerea textului
GAMA MANAGEMENT - S.R.L. actualizat al actului constitutiv al societății comerciale
SUCCESS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în București,
HOTĂRÂREA NR. 44 DIN DATA DE 01.10.2010 Str. Pop de Băsești nr. 31, sector 2, înregistrată sub
nr. J40/23148/1994, cod unic de înregistrare 6547652,
A ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR SOCIETĂȚII care a fost înregistrat sub nr. 521353 din 04.10.2010.
COMERCIALE GAMA MANAGEMENT S.R.L.,
ÎNMATRICULATĂ LA OFICIUL REGISTRULUI (62/1.835.725)
COMERȚULUI BUCUREȘTI DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL BUCUREȘTI, SUB Societatea Comercială
NR. J40/5408/2004, AVÂND SEDIUL SOCIAL ÎN SUCCESS CONSTRUCT - S.R.L.
BUCUREȘTI STR. NICOLAE CONSTANTINESCU,
NR. 6, BL. 15A, SC. B PARTER, AP. 13, SECTOR 1, HOTĂRÂREA
C.U.I. 16301301
Subsemnații PETRE MICHAEL, cetățean român, ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
domiciliat în București, str. Sold. Savu Marin nr. 39, S.C. SUCCESS CONSTRUCT S.R.L.
identificat cu C.I. seria RT nr. 670691, eliberată de SEDIU SOCIAL - BUCUREȘTI, STR. POP DE
S.P.C.E.P. S2, biroul nr. 1, la data de 28.10.2009, BĂSEȘTI NR. 31, SECTOR 2, COD UNIC DE
C.N.P. 1640430400213 și MIHĂESCU GABRIEL, cetățean ÎNREGISTRARE 6547652, COD DE ÎNREGISTRARE
român cu domiciliul în București, str. Pictor Ion Andreescu ÎN SCOPURI DE TVA RO6547652, J40/23148/1994
nr. 25, sector 2, identificat cu C.I. seria RT CAPITAL SOCIAL: 1.500 LEI
nr. 509784 eliberată de S.P.C.E.P. S2, biroul nr. 3, la data de NR. 6/01.10.2010
17.08.2007, C.N.P 1631124400050, în calitate de asociați ai
societății comerciale GAMA MANAGEMENT S.R.L., În data de 01.10.2010, la sediul social al
am hotărât următoarele: S.C. SUCCESS CONSTRUCT S.R.L. din București, str.
1. Se reduce Capitalul social al societății cu suma Pop de Băsești nr. 31, sector 2 s-a întrunit, conform
de 1.278.120 lei, din care: 1.278.112 lei aport în natură prevederilor actului constitutiv al societății și ale Legii
constând în spațiul comercial din București, Calea nr. 31/1990, republicată și modificată, Adunarea Generală
Moșilor nr. 221 bl. 31 A, parter, sector 2, și 8 lei numerar, a Asociaților S.C. SUCCESS CONSTRUCT S.R.L.,
prin diminuarea aportului la capitalul social al societății de având număr de ordine în Registrul Comerțului de pe
către asociatul PETRE MICHAEL. lângă Tribunalul București J40/23148/09.12.1994, Cod
28 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
unic de înregistrare 6547652, Cod de înregistrare în c) După încheierea exercițiului financiar aferent anului
Scopuri de TVA RO6547652 (“Societatea”), în 2010, în cazul în care, conform situațiilor financiare ce vor
următoarea componență: fi întocmite și aprobate în concordanță cu dispozițiile legii
• BLIDAR DINU - cetățean român, căsătorit, și ale actului constitutiv al Societății, societatea va
născut la data de 29.11.1952 în com. Fundu Moldovei înregistra profit repartizabil sub formă de dividende,
jud. Suceava, cu domiciliul în București, sector 2, cedentul BLIDAR DINU va fi îndreptățit la dividendele
str. Dragoș Vodă nr. 63A, posesor al C.I. seria RT corespunzătoare perioadei cuprinsă între 01.01.2010 și
nr. 262006 emisă de Secția 6 la data de 10.03.2003, data perfectării contractului de cesiune. De asemenea, Dl
C.N.P. 1521129400017, deținând 15 părți sociale, cu o BLIDAR DINU va fi îndreptățit și la încasarea
valoare nominală de 10 lei și o valoare totală de 150 lei, dividendelor cuvenite pentru anii precedenți și a căror
numerotate de la 1 la 15 inclusiv, reprezentând 10% din repartizare a fost deja aprobată prin hotărâri adoptate
capitalul social al Societății; anterior de Adunarea Generală a Asociaților, plata
• SIBICEANU ALEXANDRU - cetățean român, acestor dividende urmând a fi efectuată în conformitate
căsătorit, născut la data de 09.12.1957 în București, cu cu prevederile respectivelor hotărâri, cu respectarea
domiciliul în București, str. Nerva Traian nr. 9, bloc M 67, dispozițiilor legale;
scara 2, etaj 9, apartament 54, sector 3, posesor al C.I. d) Ca urmare a cesiunii, cedentul BLIDAR DINU va
seria RD nr. 139469 eliberată de Secția 10 Poliție la data pierde calitatea de asociat al Societății, declarând că este
de 31.10.2000, C.N.P. 1571209400213, deținând 135 de acord cu condițiile cesiunii, astfel cum au fost
părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei și o valoare aprobate de prezenta adunare și că nu va mai invoca față
totală de 1350 lei, numerotate de la 16 la 150 inclusiv, de Societate și/sau față de asociatul unic rămas în
reprezentând 90% din capitalul social al Societății. Societate niciun fel de pretenții suplimentare, financiare
La Adunare fiind prezenți asociații deținând 100% sau de orice altă natură;
capitalul social, sunt îndeplinite condițiile cerute de actul e) Ca rezultat al cesiunii, asociatul cesionar
constitutiv al Societății și de Legea nr. 31/1990, SIBICEANU ALEXANDRU va dobândi calitatea de
republicată, adunarea fiind legal constituită și astfel asociat unic al Societății, cu toate drepturile și obligațiile
asociații putând adopta hotărâri în mod valabil. legale și statutare implicate de această calitate;
S-au adoptat în unanimitate următoarele hotărâri:
f) Ca rezultat al cesiunii, structura capitalului social al
1. Se aprobă cesionarea de către asociatul cedent
S.C. SUCCESS CONSTRUCT S.R.L., în valoare totală de
BLIDAR DINU către asociatul cesionar SIBICEANU
1.500 lei, integral subscris și vărsat în numerar, în lei,
ALEXANDRU a tuturor celor 15 (cincisprezece) părți
divizat în 150 părți sociale cu o valoare nominală de
sociale, cu o valoare nominală de 10 lei și o valoare totală
10 lei, numerotate de la 1 la 150 inclusiv - va fi următoarea:
de 150 lei, numerotate de la 1 la 15 inclusiv, reprezentând
• SIBICEANU ALEXANDRU va deține toate cele
10% din capitalul social al Societății, deținute în Societate
150 de părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei și o
de asociatul cedent BLIDAR DINU.
valoare totală de 1500 lei, numerotate de la 1 la 150 inclusiv,
În vederea realizării cesiunii, se decide ca cedentul și
cesionarul vor încheia un contract de cesiune, care va reprezentând 100% capitalul social al Societății.
reflecta condițiile transferului dreptului de proprietate Cota de participare a asociatului unic la profitul și
asupra părților sociale de la cedent către cesionar, cu pierderile înregistrate de Societate va fi egală cu cota sa
respectarea deciziilor adoptate de prezenta adunare, de participare la capitalul social, respectiv 100%.
după cum urmează: 2. Se aprobă revocarea Dlui BLIDAR DINU din
a) Prețul cesiunii celor 15 (cincisprezece) părți sociale poziția de administrator unic al Societății, precum și
ale Societății cesionate de asociatul cedent BLIDAR numirea în aceeași poziție a Dlui SIBICEANU
DINU către asociatul SIBICEANU ALEXANDRU este ALEXANDRU, începând cu data adoptării prezentei
reprezentat de valoarea nominală a părților sociale hotărâri. Mandatul noului administrator unic este acordat
cesionate, respectiv prețul cesiunii este de 10 lei/parte pentru o perioadă nelimitată de timp.
socială, rezultând un preț total al cesiunii în cuantum de 3. Se aprobă actualizarea actului constitutiv al
150 (osutăcincizeci) lei, preț pe care cesionarul îl va plăti Societății, în vederea reflectării deciziilor adoptate de
către cedent în numerar, în lei, la data semnării prezenta adunare, respectiv cesiunea de părți sociale și
contractului de cesiune dintre cedent și cesionar; trecerea Societății la Societate cu asociat unic (care va
b) Transferul dreptului de proprietate asupra părților avea toate prerogativele prevăzute de actualul act
sociale cesionate, libere de orice sarcini, va opera de constitutiv al Societății pentru Adunarea Generală a
drept, fără îndeplinirea vreunei alte formalități, la data Asociaților), precum și revocarea Dlui BLIDAR DINU din
încheierii contractului de cesiune. După încheierea poziția de administrator unic și numirea în aceeași poziție
contractului de cesiune și plata integrală de către a Dlui SIBICEANU ALEXANDRU.
cesionar a prețului cesiunii, cedentul declară că nu va Totodată, se aprobă menținerea în actul constitutiv al
mai invoca față de cesionar niciun fel de pretenții, Societății și a prevederilor referitoare la convocarea
financiare sau de orice altă natură, în legătură cu Adunării Generale a Asociaților, la condițiile de validitate
transferul de părți sociale mai sus menționat; a hotărârilor Adunării Generale a Asociaților, la atribuțiile
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 29

Adunării Generale a Asociaților, precum și la exercitarea comerțului a mențiunii cu privire la radierea GENERAL
de către asociați a dreptului de preemțiune în cazul MANAGEMENT CONSULTING S.R.L.
cesiunii de părți sociale, aceste prevederi urmând a fi În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile
aplicabile doar în situația în care în viitor Societatea va menționate în opisul inclus în cererea de radiere.
avea mai mulți asociați. Examinând înscrisurile menționate, PERSOANA
4. Se împuternicește Dl SIBICEANU ALEXANDRU DESEMNATĂ, constatând că sunt îndeplinite cerințele
să efectueze (personal sau prin mandatar, la alegerea sa) legale, în conformitate cu art. 1, 2 și 6 din O.U.G.
toate operațiunile, să îndeplinească toate formalitățile și nr. 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin
să semneze toate documentele necesare pentru Legea nr. 84/2010, cu prevederile Legii nr. 31/1990,
aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri și pentru republicată, cu modificările și completările ulterioare,
înregistrarea mențiunii subsecvente prezentei hotărâri la Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și
Oficiul Registrului Comerțului București și la celelalte completările ulterioare, urmează a admite prezenta
autorități competente. cerere de radiere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
(63/1.835.726)
ÎN CONDIȚIILE LEGII
DISPUNE:
Societatea Comercială Admite cererea de radiere așa cum a fost formulată și
GENERAL MANAGEMENT CONSULTING - S.R.L. dispune înregistrarea în registrul comerțului a radierii
firmei GENERAL MANAGEMENT CONSULTING S.R.L.,
ROMÂNIA cu datele de identificare mai sus menționate.
MINISTERUL JUSTIȚIEI Motivul radierii este dizolvarea.
OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI Admite raportul de repartizare a activului rămas în
OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI urma lichidării asociatului unic.
DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI Dispune publicarea prezentei rezoluții în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a.
DOSAR NR. 521406/2010 Executorie de drept.
Cu drept de plângere, în termen de 15 zile, la
COD UNIC DE ÎNREGISTRARE: 5425355 Tribunalul București, în condițiile art. 6 alin. (3) - (5) și
NR. DE ORDINE ÎN REGISTRUL COMERȚULUI: următoarele din O.U.G. 116/2009, aprobată cu modificări
J40/5564/1994 și completări prin Legea nr. 84/2010.
Pronunțată în ședința din data de 06.10.2010.
REZOLUȚIA NR. 97564
DIN DATA DE: 06.10.2010 (64/1.835.727)

PRONUNȚATĂ ÎN ȘEDINȚA Societatea Comercială


DIN DATA DE: 06.10.2010 SHINE DESIGN - S.R.L.
DUMITRAȘCU CARMEN MIHAELA - PERSOANĂ HOTĂRÂREA
DESEMNATĂ CONFORM O.U.G. NR. 116/2009,
APROBATĂ CU MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI PRIN ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
LEGEA NR. 84/2010, PRIN DECIZIA D.G. NR. 02/29.09.2010
NR. 20 DIN 14.01.2010
MIHALACHE ANCA - REFERENT ÎN CADRUL Subsemnații PETRE ION-DANIEL, cetățean român,
fiul lui Dumitru și Viorica, născut la 29.05.1981, în
OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE
mun. București, sector 2, domiciliat în mun. București,
LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Aleea Măgura Vulturului nr. 7, bl 434, sc. B, ap. 76, et. 8,
Pe rol, soluționarea cererii de radiere formulate de sector 2, posesorul C.I./RX/290207/06.04.2005/Secția 9,
GENERAL MANAGEMENT CONSULTING S.R.L., cu C.N.P. 1810529430013, și MARIN NICULAE, cetățean
sediul ales în București, str. Barbu Văcărescu nr. 93, român, fiul lui Dobre și Elena, născut la 30.07.1980, în
sector 2, prin care se solicită înscrierea în registrul mun. București, sector 1, domiciliat în mun. București,
comerțului a mențiunii privind radierea GENERAL Aleea Măgura Vulturului nr. 7, bl. 434, sc. A, ap. 32, et. 7,
MANAGEMENT CONSULTING S.R.L., cod unic de sector 2, posesor C.I./RD/421493/15.11.2004/Secția 9,
înregistrare: 5425355, număr de ordine în registrul C.N.P. 1800730410019, în calitate de asociați,
comerțului: J40/5564/1994. am hotărât următoarele:
PERSOANA DESEMNATĂ I. Subsemnatul asociat MARIN NICULAE, cetățean
Asupra cererii de față: român, fiul lui Dobre și Elena, născut la 30.07.1980, în
Prin cererea înregistrată sub nr. 521406 din mun. București, sector 1, domiciliat în mun. București, str.
04.10.2010 s-a solicitat înregistrarea în registrul Aleea Măgura Vulturului, nr. 7, bl. 434, sc. A, ap. 32, et. 7,
30 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
sector 2, posesorul C.I./RD/421493/15.11.2004/Secția 9, str. Siret nr. 83, demisol, ap. camera 1, sector 1,
C.N.P. 1800730410019, mă retrag din societate prin înregistrată sub nr. J40/11015/2004, cod unic de
cesionarea tuturor părților sociale deținute, către înregistrare 16581864, care a fost înregistrat sub
asociatul PETRE ION-DANIEL, cetățean român, fiul lui nr. 521461 din 04.10.2010.
Dumitru și Viorica, născut la 29.05.1981, în mun.
(67/1.835.730)
București, sector 2, domiciliat în mun. București,
Aleea Măgura Vulturului, nr. 7, bl. 434, sc. B, ap. 76,
et. 8, sector 2, posesorul C.I./RX/290207/06.04.2005/ Societatea Comercială
Secția 9, C.N.P. 1810529430013. OPTIMAL SERVICII - S.R.L.
Urmare a modificărilor realizate în baza contractului
de cesiune alăturat, menținându-se același capital social HOTĂRÂREA
(200 lei), același număr total de părți sociale (2 ), precum
și aceeași valoare nominală a fiecărei părți sociale ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
(10 lei), capitalul social al societății este deținut integral DIN DATA DE 4 OCTOMBRIE 2010
de asociatul unic astfel:
Subscrișii
II. PETRE ION-DANIEL deține 20 părți sociale, cu o
1. OMNIUM MANAGEMENT S.A., o societate pe
valoare nominală de 10 Lei, având o contribuție în
acțiuni de naționalitate luxemburgheză, cu sediul social
numerar la capitalul social al societății de 200 Lei,
reprezentând o participare la beneficii și pierderi de 100%; în strada route d’Arlon nr. 291, L - 1150, Luxemburg,
III. Se schimbă sediul social prevăzut în Actul înregistrată la Registrul Comerțului din Luxemburg sub
Constitutiv, la adresa: Aleea Măgura Vulturului nr. 7, nr. B 137 727, reprezentată de Dl Octavian Morariu, în
bl. 434, sc. B, ap. 76, et. 8, sector 2, București calitate de administrator delegat cu puteri depline pentru
Restul prevederilor din Actul Constitutiv al societății semnarea prezentei hotărâri și
rămânând neschimbate. 2. XOR-IT SYSTEMS S.R.L., o societate cu
Întocmit și semnat astăzi, la sediul societății, în trei răspundere limitată de drept român, cu sediul în Splaiul
exemplare, dintre care un exemplar este necesar la Independenței, nr. 319, sector 6, București, înregistrată la
O.R.C.-T.B. Registrul Comerțului București sub nr. J40/6206/2009,
(65/1.835.728) cod unic de înregistrare (C.U.I.) 14730293, reprezentată
de dl Dan Ionuț Rizea, în calitate de administrator unic,
în calitate de asociați ai societății cu răspundere
Societatea Comercială limitată de drept român OPTIMAL SERVICII S.R.L.,
SHINE DESIGN - S.R.L. având datele de identificare din antet (denumită în
continuare “Societatea”), reprezentând împreună
NOTIFICARE
100% capitalul social al Societății;
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul în conformitate cu Articolele 10 și 11.2 din Actul
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 constitutiv al Societății,
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu HOTĂRĂSC:
modificările și completările ulterioare, depunerea textului 1. Constatarea noii adrese a asociatului OMNIUM
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale MANAGEMENT S.A.
SHINE DESIGN S.R.L., cu sediul în București,
Asociații constată prin prezenta noua adresă a
Aleea Măgura Vulturului nr. 7, bloc 434, scara B, etaj 8,
asociatului OMNIUM MANAGEMENT S.A. și anume:
ap. 76, sector 2, înregistrată sub nr. J40/20093/2008, cod
strada route d’Arlon nr. 291, L - 1150, Luxemburg.
unic de înregistrare 24811484, care a fost înregistrat sub
nr. 521442 din 04.10.2010. 2. Constatarea cesiunii tuturor părților sociale deținute
în Societate de către Dl Octavian Morariu către OMNIUM
(66/1.835.729) MANAGEMENT S.A.
Asociații constată prin prezenta cesiunea tuturor
Societatea Comercială părților sociale deținute de către Dl Octavian Morariu la
OPTIMAL SERVICII - S.R.L. capitalul social al Societății, și anume 10 părți sociale
având o valoare nominală de 20 RON fiecare și o valoare
NOTIFICARE nominală totală de 200 RON, reprezentând 5,10% din
Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul capitalul social al Societății, către OMNIUM
București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204 MANAGEMENT S.A., în conformitate cu termenii și
alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu condițiile contractului de cesiune.
modificările și completările ulterioare, depunerea textului 3. Constatarea cesiunii a 10 părți sociale deținute în
actualizat al actului constitutiv al societății comerciale Societate de către XOR-IT SYSTEMS S.R.L. către
OPTIMAL SERVICII S.R.L., cu sediul în București, OMNIUM MANAGEMENT S.A.
MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010 31

Asociații constată prin prezenta cesiunea a 10 părți Redactată și semnată la București, la data de 4
sociale deținute de către XOR-IT SYSTEMS S.R.L. la octombrie 2010, în 4 (patru) exemplare originale în limba
capitalul social al Societății, având o valoare nominală de română.
20 RON fiecare și o valoare nominală totală de 200 RON, (68/1.835.731)
reprezentând 5,10% din capitalul social al Societății,
către OMNIUM MANAGEMENT S.A., în conformitate cu
termenii și condițiile contractului de cesiune. Societatea Comercială
4. Modificarea și actualizarea Actului constitutiv al INTERNATIONAL CONNECTIONS M&A - S.R.L.
Societății.
DECIZIA ASOCIATULUI UNIC
Ca urmare a cesiunilor de părți sociale mai sus
menționate, capitalul social al Societății în valoare de NR. 1/06.09.2010
3.920 lei, reprezentând 196 de părți sociale, numerotate
FRANCU ANDREI-CRISTIAN, domiciliat în București,
de la 1 la 196 inclusiv, având valoarea nominală de 20 de
Sector 5, str. Moțoc nr. 4, bl. P56, sc. A, et. 5, ap. 104,
lei fiecare este structurat după cum urmează:
identificat cu C.I. seria RR nr. 176992, eliberată de Secția
• OMNIUM MANAGEMENT S.A. deține un număr
18, la data de 27.IX.2001, C.N.P. 1810217100147, în
de 110 de părți sociale, numerotate de la 1 la 110 inclusiv, calitate de asociat unic, am decis următoarele:
având o valoare de 20 de lei fiecare, valoarea totală a 1. Dizolvarea și lichidarea simultană a societății
aportului fiind de 2.200 lei reprezentând 56,12% din conform articolului 227, alin. (1), din Legea nr. 31/1990,
capitalul social; litera D și al articolului 235 alin. (2) din Legea
• XOR-IT SYSTEMS S.R.L. deține un număr de nr. 31/1990, cât și lichidarea fără numire lichidator.
86 de părți sociale, numerotate de la 111 la 196 inclusiv, 2. Precizăm că societatea nu are datorii la Bugetul
având o valoare de 20 de lei fiecare, valoarea totală a Statului sau alți creditori
aportului fiind de 1.720 lei reprezentând 43,88% din 3. Repartizarea activelor societății revine asociatului
capitalul social. unic FRANCU ANDREI-CRISTIAN.
Astfel asociații decid cu unanimitate modificarea și (69/1.835.732)
actualizarea Actului constitutiv al Societății în vederea
integrării hotărârilor de mai sus.
5. Împuternicire Societatea Comercială
Asociații decid cu unanimitate acordarea de INTRA-MUROS PROIECT - S.R.L.
împuternicire următoarelor persoane:
DECIZIA ASOCIATULUI UNIC AL
■ Av. Elena Andrei, cu domiciliul în Str. Vasile
Alecsandri, Moinești, jud. Bacău, România, identificată S.C. INTRA-MUROS PROIECT S.R.L.
cu C.I. nr. XC 429525, eliberată de Poliția din Moinești la NR. 2/20.09.2010
data de 22 august 2005 și
Subsemnatul PHILIPPE JEAN ALAIN ROBERT,
■ Dl Marius-Mihail Duță, cu domiciliul în
domiciliat în Franța, 6 Rue Verdelet 2900 Quimper,
str. Cetatea Histria nr. 7, bl. MIIB8/16, sc. B, et. 1, ap. 51,
cetățean francez, născut la data de 25.02.1969 în
sector 6, București, România, identificat cu C.I. nr. RR Nantes, identificat cu pașaportul seria FRA
639414, eliberată de S.P.C.E.P. S6 biroul nr. 5 la data de nr. 05AP17216, eliberat de autoritățile franceze la data de
16 septembrie 2009, 04.10.2005, în calitate de asociat unic al S.C. INTRA-
Fiecare dintre acești mandatari putând acționa MUROS PROIECT S.R.L., cu sediul în București - Sector 1,
personal și separat, cu posibilitatea de a-și substitui orice str. Dionisie Lupu nr. 82, Parter, ap. 1, înregistrată la
persoană pe care o vor desemna pentru: întocmirea și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
semnarea Actului Constitutiv actualizat al Societății; București la numărul J40/11699/18.07.2006, cod unic de
efectuarea tuturor formalităților necesare în vederea înregistrare 18861810, am luat următoarea decizie, azi,
înregistrării la Registrul Comerțului București și a 20.09.2010:
publicării în Monitorul Oficial a prezentei decizii și a 1. Dizolvarea și lichidarea simultană a societății în
Actului Constitutiv actualizat; semnarea în legătură cu conformitate cu Art. 227 al. (1) litera d și Art. 235 al. (2) din
operațiunile sus-menționate a oricărui alt document în Legea nr. 31/1990 cu completările și adăugările ulterioare.
fața notarului sau a oricărei autorități publice sau private 2. Societatea nu are obligații față de terți. Eventualele
din România, precum și plata tuturor taxelor care se vor active care rămân în urma procedurilor de dizolvare și
dovedi necesare. lichidare revin asociatului unic.
Prezenta împuternicire este valabilă până la 3. Eventualele pierderi se suportă de asociatul unic.
îndeplinirea formalităților sus menționate. (70/1.835.733)
32 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA A IV-A, Nr. 4328/19.X.2010
Societatea Comercială 3. Încetează funcția de administrator a Dlui KAHVECI
TECNO STAR IDEAL - S.R.L. Hakan, această funcție fiind preluată cu drepturi depline și
pe durată nelimitată de către asociatul CIGERCI Harun.
HOTĂRÂREA NR. 3 DIN 01.10.2010 4. Se împuternicește Dl Consilier Juridic DUMITRESCU
Grigore, cu C.N.P. 1310319400068, să semneze actele
A ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR
S.C. TECNO STAR IDEAL S.R.L., necesare, inclusiv actul constitutiv actualizat, și să ne
CU SEDIUL ÎN BUCUREȘTI, ȘOS. COLENTINA NR. reprezinte la toate organele competente, semnătura
310 B, ETAJ 1, CAMERA 1, SECTORUL 2, acestuia fiindu-ne opozabilă.
ÎNMATRICULATĂ SUB Redactată și semnată de Părți în 4 exemplare, astăzi,
NR. J40/937/2010, CU C.U.I. 26453463 01 octombrie 2010.
Adoptată de către subsemnații: KAHVECI Hakan, cu C.N.P. (71/1.835.734)
7751217400034, STAN Alexandra, cu C.N.P.
2700420470021, și CIGERCI Harun, cu C.N.P.
Societatea Comercială
7700303400013, toți trei în calitate de asociați în cadrul acestei
TECNO STAR IDEAL - S.R.L.
societăți, la adunarea generală fiind reprezentat întregul capital
social, prin care, în baza Contractului de Cesiune nr. 2 din
NOTIFICARE
aceeași dată, de comun acord, decidem următoarele:
1. Urmare a Contractului de Cesiune invocat mai sus, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul
asociatul KAHVECI Hakan se retrage din societate cu București notifică, în conformitate cu prevederile art. 204
cedarea tuturor părților sociale deținute în favoarea alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu
co-asociatului său - CIGERCI Harun. modificările și completările ulterioare, depunerea textului
2. Capitalul social în sumă de 400 lei - aport în actualizat al actului constitutiv al societății comerciale
numerar - rămâne nemodificat, acesta fiind divizat în TECNO STAR IDEAL S.R.L., cu sediul în București,
40 p.s., a câte 10 lei fiecare, și repartizat între cei doi șos. Colentina nr. 310B, etaj 1, sector 2, înregistrată sub
asociați, după cum urmează: CIGERCI Harun deține
nr. J40/937/2010, cod unic de înregistrare 26453463,
38 p.s. în valoare de 380 lei, reprezentând 95%, iar
care a fost înregistrat sub nr. 521766 din 05.10.2010.
STAN Alexandra deține 2 p.s. în valoare de 20 lei,
reprezentând 5% din capitalul social. (72/1.835.735)

Motivul:Format electronic AUTENTIC, conform Legii nr. 202/1998, republicata.


Florentina-Magdalena P. Constandache Locatia:Bucuresti

EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282,
IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București

&JUYDGY|478602|
și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București
(alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro
Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1,
bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72
Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 4328/19.X.2010 conține 32 de pagini. Prețul: 6,40 lei ISSN 1220–4889

S-ar putea să vă placă și