Sunteți pe pagina 1din 11

Trebuie să ne revizuim mereu gândirea și agenda motivațională.

Trebuie să îmi revizuiesc permanent motivațiile care stau în spatele a


ceea ce fac.

Manifestări de ordinul patologicului și manifestarea Duhului.

Relevanța – macul din câmpul verde. O ridicătură de pământ în mijlocul


unui planton. Relevo, relevare.

apologetică
I. Ce este apologetica?
a. Apare în procedurile legale ale Atenei antice. Se naște pe tărâmul
jurisprudenței grecești.

Kategoria (acuzarea)
Apologia (cuvânt de apărare, răspuns)
- Încercare de a demonstra falsitatea „kategoriei”
- Să înțeleagă și să priceapă foarte bine kategoria pentru a-și susține
argumentele
- Retorica era insuficientă.
- Apologestai – a da replică, a oferi răspuns, a apăra legal pe cineva.
- Apologia – răspunsul dat, apărarea oferită.
- Apologeticus – omul care aduce cuvântul apărării

1 Petru 3:15
Apologia:
• Informația
• Atitudinea – nu ai de apărat o imagine, ai de apărat o credință.
o Apologetică beligerantă – omul care nu a trecut prin viață, „nu l-a
durut o unghie.”
o Apologetică pastorală – persoana care a trecut prin suferință și o
abordează ca atare
2 Corinteni 10:5, Filipeni 1:7 Iuda 3, Tit 1:9

(I) Apologetica – apărarea formală a credinței.

Apologetică – Polemica – Irenică.

Polemică
• Arta de a purta dispute sau controversii. Respingerea vehemente a unei
poziții sau concepții opuse.
• Superioritatea învățăturii creștine asupra rivalelor ei (în teologie)

Irenică
• Practica de a discuta și de a dezbate doctrine creștine cu alți creștini de
convingeri ortodoxe.
Necreștinii pot avea adevăruri relative dar nu pot răspunde profundului: cum
poate un păcătos să răspundă unui Dumnezeu sfânt.
1 Corinteni 2:14 – Dumnezeu este cunoscut doar în contextul revelațional. Nu
există o determinare spirituală înspre El.

Diferențe dintre evanghelizare și pre-evanghelizare


• Evanghelizarea
o făcută de toți creștinii
o oriunde, oricând
o Evanghelia
o Bazată pe revelație (Cuvântul lui dumnezeu)
o Proclamăm Ev.
o Scop: Credința mântuitoare

• Pre – ev.
o făcută de orice creștin când e nevoie.
o Doar dacă este nevoie
o Doctrina teistă
o Rațiune
o Clarifică învățătura creștină
o Scop: Înțelegere rațională

II. Ce este apologetul creștin?


- Ce apără apologetul creștin? Violența creștină, Inchiziția, Cruciade,
Ipocrizie, Credință laicizată (prea puțină aromă cerească în ea).

Răspuns: creștinismul a făcut și lucruri bune. Crucea Roșie. Mișcarea de abolire


a sclaviei. Conceptul „Maica Teresa”.

Răspuns: Ateismul ce a făcut pentru umanitate?

• Nu avem sarcina să scoatem pe nimeni basma curată, nu avem sarcina


de a ascunde adevăruri de netăgăduit.
• Apologetica – doar apărare? Cea mai bună metodă nu este doar să stăm
și să așteptăm ci trebuie să fim gata să atacăm chiar dacă nu au fost
ridicate obiecții „per se.” – Fapte 17 – Pavel nu se sperie de cultura
ateniană nudă. REACȚIE .16 Creștinul angajează cultura.
• Care sunt sursele de influență a culturii. Nu doar observă vizual ci ascultă
cultura. Ascultă ce are aceasta să comunice.
• Confruntarea culturii – apologetica. Nu doar apărare, dar și atac chiar
dacă nu există o confruntare directă. Ofensivă culturală indirectă.

Este oare necesar să apărăm creștinismul?


- Biblia nu are nevoie să fie apărată. Se apără singură. „Lasă leul afară din
cușcă.”
o Apologetica se ocupă de omul care stă în fața leului. Pregătește
mintea.
- Apologetica nu este folosită în Scriptură.
o Pentru cine a fost scrisă Scriptura? Credincioși sau necredincioși?
o Biblia apologetului – plină de exemple.

Spre cine se îndreaptă apologetica?


-
Lumea necreștină.
- Creștină. Luca 24:41 – nu credeau de bucurie. Nu doar îndoiala rațională,
dar îndoiala sentimentală. Prea frumos ca să fie adevărat. Preferă
siguranța îndoielii decât riscul credinței.
Când nu vedem problema din perspectiva credinței vom vedea credința din
perspectiva problemei, însușindu-ne punctul de vedere al acesteia.

III. Relația dintre Rațiune și Credință

Rațiunea se află într-o poziție totală și irevocabilă cu credința?


Până și în cele mai emoționante situații, rațiunile conferă greutate. Apologetica
se adresează tot inimii dar calea pe care ajunge acolo este rațiunea, mintea.

Apologetica – trambulina care mă ajută să fac un salt în credință, dar nu unul în


întuneric ci în lumină.

Conținutul credinței: Declarații ale credinței, afirmații ale credinței, propoziții


ale credinței. Prin urmare, haideți să ne cântăm doctrinele. Nu sentimentele, nu
fiorii, credința în propoziții. Conținutul trebuie să trimită către obiectul credinței
– Isus Cristos.
- Nu poți să excluzi rațiunea, credința are fascicole raționale: propoziții ale
- Credința creștină – merită să trăiești sau să mori pentru această credință.

Rațiunea – trei acțiuni ale minții:


1. Toate adevărurile pot fi înțelese prin rațiune
2. Toate adevărurile pot fi descoperite prin rațiune
3. Toate adevărurile pot fi dovedite prin rațiune
Înțelegere Descoperire Dovedire
Doar prin Stelele Planeta Pluto Teorema lui
Rațiune Pitagora
Rațiune și De ce este Viața istorică a lui Sufletul nu moare
Credință Unviersul ordonat Cristos
Doar prin Planul lui Dragostea lui
Credință Dumnezeu de Dumnezeu
răscumpărare

Cinci posibilități grafice ale relației dintre Credință și Rațiune.

1. Raționalismul

C
R

2. Fideismul

C
R

3. Identitate

C =
R

4. Dualismul

C R
5. dd/

C R

Elementele Apologeticii.

1. contextul

a. Cultural – valorile culturale ale interlocutorului. Confort, materialism,


secularism.
b. Dogmatic – credințele lui religioase.
c. Personal – experiențele personale a interlocutorului la momentul dat.

2. Punctul de vedere –
3. Punctul de pornire – cred pentru a înțelege sau înțeleg pentru a crede.

Funcțiile Apologeticii (W. L. Craig)

1. Modelarea culturii – oamenii trebuie convertiți atât spiritual cât și


intelctual.
a. Wesley: păstorul – un gentleman, un aristocrat prin excelență, un
bun comunicator în ce privește istoria, filosofia, cultura.
b. Apologetica – prezentă în Universități – să modelăm cultura prin
modelatorii de cultură (erudiții zilelor noastre). Creștinii de la
catedră vor influența viitorii juriști, medici, învățători.
2. Împuternicirea/întărirea credincioșilor.
a. Teologia te face să te simți arid, lipsit de esență din pricina
conceptelor abstracte cu care lucrează. Secretul motivațional – „eu,
nu mă inspir de nici unde. Nu mă inspir, nu mă pregătesc,
împărtășesc propriile mele lupte, frământări, năzuințe.” DAR
emoțiile se termină și atunci ai nevoie de oameni plini de Cuvânt,
oameni care se umplu numai prin studiul acestuia.
b. Un trup bine-îngrijit, bine-dezvoltat are nevoie și de un sistem
imunitar bun – apologetică. Nu doar în mod natural, dar Biserica
trebuie să înțeleagă în termeni clar nevoia de apologetică.

Apologetica Corolară
- Corolar: consecința practică a unei teoreme, aplicație.
Există o abrodare intelectuală a apologeticii, dar trebuie să existe și o
apologetică ce ține de practică, apologetică trăită.

Apologetică:
- Prin arhitectură: folosită pentru a transmite un mesaj societății în care se
ridică.
o În Ev. Mediu – centru de referință a urbei (Biserica, Universitatea):
Centrul vieții urbei este biserica.
o Astăzi, s-a produs o schimbare. Mai impozante sunt băncile,
mallurile – vorbește despre materialismul nostru. Orice artefact
transmite un text.
- Sub performanțe laice: oamenii de știință, muzicienii, industriașii – succes
din lumea laică, pentru Cristos. Atenție: Creștinismul nu este un garant al
succeselor! Nu este calea succesului, este calea către cer.
- Dezvăluirea puterii: Biserica va trebui să recupereze forța Duhului pe
care a pierdut-o. Biserica se impune azi în peisaj, folosindu-se de
pârghiile pe care se bizuie, socialul sau ce îi pune societatea la dispoziție.
Extrema cealaltă – transformarea manifestărilor Duhului în circ în
biserică.
- Mentalitatea de getho.

IV. Apologeții și apologiile începuturilor

- Apologeții înțelegeau prin relevanță trăirea de fiecare zi – moral și


practic.
1. În NT – Mesianitatea lui Isus – teza.
a. Matei: tot ce VT a profețit despre Cristos, Acesta a trăit în timpul
vieții Sale.
b. Marcu: Apologia lui Isus în ce privește mesianitatea Sa.
c. Luca: pentru Teofilus – răspuns la acuzele nesupunerii creștine
față de autoritățile romane.
d. Ioan: Scop enimanente apologetic – Ioan 20:31 – scris ca să
credeți.

- Dumnezeul nu se poate revela în formele schimbătoare ale vizibilului – El


rămâne veșnic invizibil – Creștinii (Pavel) spune: Tocmai aceasta este
nebunia crucii.
- Pavel demonstrează faptic nebunia ca realitate istorică. Ceea ce spun
creștini filosofic, poate fi verificat de în realitatea bisericii.
- Teologia naturală Fapte 14:8-18, Fapte 17. Dumnezeu, Creatorul ordinii
naturale.
- În confruntarea cu Imp. Roman – neiolalitatea autorității romane:
susținerea principiului lui Cristos. Fiecare are pr. sferă de influență și
trebuie onorată în aceste domenii. În ce privește moralitatea și
spiritualitatea Cezarul primește ce este a lui și Cristos asemenea.
2. Sec. II – III: Înainte de această perioadă predicarea, evanghelizarea și
apologetica nu sunt neaparat despărțite. Acum însă lucrurile se
specializează.
- Foarte importantă opinia urbei față de creștini. Scrisori către împărați, de
mai largă circulație. Atacau păgânismul și respingeau acuzațiile aduse
creștinismului.
Acuzații:
- Bârfe populare: incest, canibalism infantil, închinătoari la organele
sexuale ale preoților, Dumnezeul lor – un fund sofisticat.
o Agapa: după întâlniri urmau adevărate orgii sexuale.
o Eucharistia: acoperă un copil cu un voal și se pretindea că este o
pâine. După rostirea rugăciunii, un novice „tăia pâinea” și apoi
creștinii mâncau bebelușul.
- Acuzații mai sofisticate, intelectualizate la adresa creștinismului. Tot ce
ține de ramura filosofică a creștinismului.
o Ignoranța și incopentența învățătorilor creștini. Proști, aparținând
straturilor celor mai de jos ale societății. Aceasta pentru că ei știu
că dacă s-ar adresa păturilor intelectuale credința lor ar fi
desființată.
o Credința că se închină unui Dumnezeu nevredinic implicat în
chestiunilor mărunte a umanității. Dă-ne păinea nouă astăzi. Banal!
o Evangheliile creștine sunt pline de contradicții. Puținul bine găsit în
învățătura lor este preluat de la Platon și alți filosofi greci. Chiar și
acest adevăr este corupt. Ex: doctrina absurdă a învierii.
o Creștinii considerați elemente subversive și periculoase ale
Imperiului. Se opuneau statului, nu acceptau divinitatea Cezarului.
Pentru a răspunde acestor acuzații au apărut lucrările de Apologie: liderii
creștini răspund sistematic acestor acuze. În aceste lucrări de apologie
încercau să prezinte învățătura creștină și elemente de practică. Dar
argumentul era prea puterinc. Libația! Cezar este Domn!

 Iustin Martirul: Apologia I și II – I: răspunde la acuzațiile aduse creștinilor


că ar fi oameni subversivi imperiului. Ei nu așteptă o împărăție
omenească. Evidență – nu caută să fugă de moarte în speranța unei vieți
aici pe pământ. Propăvăduind învățătura creștină, Iustin aduce
argumentul justiției divine ce generează o morală mai rafinată. I, p a 2-a:
Relatările despre Cristos sunt superioare celor din literatura păgână.
Respectivii eroi sunt pline de imoralitate pe când Isus este un exemplu
de etică și moralitate. Ap. II: o poveste.
o Morala și etica creștină – cea mai puternică apărare. Nu ar trebui
condmanați pentru numele lor ci ar trebui luat în considerare ceea
ce acest nume implică înainte de a-i condamna.
 Tertulian – montanist. avocat de excepție.
o De ce creștinii sunt singurii care nu au dreptul de a-și venera
propriul zeu în contextul în care egiptenii își zeifică și păsările și
poți fi executat dacă ucizi vreuna.
o Argumentul final – morala și etica creștină. Evlavia și bunătatea
erau semnele caracteristic creștine.
o Sângele martirilor, sămânța bisericii. Apologetica începuturilor:
identificarea cu adevărurile până la moarte.

V. Adevăr și Relativism
- Circumstanțele serioase ale vieții ne amintesc faptul că dificultatea
descoperirii adevărului nu este o scuză pentru a nu-l căuta.
- Întrebări: Cine sunt? De unde vin? De ce exist? Cum să trăiesc? Unde mă
duc?
o Relativismul: nu există adevăr – doar perspectivă. Punctele de
vedere diferite infirmă existența unui adevăr final și absolut.
o Poveștile tribale: nu există o metanarațiune. Fiecare grup
funcționează pe baza propriei narațiuni. Toată societatea se divide
în grupuri – fiecare are dreptul de a-și susține propria narațiune
nimeni nu are dreptul de a o invalida.
1. Ortodoxia
2. Progresiștii – judecata personală a individului, subiectivă, definește ce
este drept și greșit, adevărat și neadevărat.
- Origini în anthichitate. Sofistul Protagoras – omul e măsura tuturor
lucrurilor, meșterul adevărului.
a. Relativismul obiectiv: adevărul este valabil pentru o persoană sau
un grup de persoane. Adevărul unei persoane poate intra în conflict
cu adevărul altuia și totuși ambele adevăruri sunt valide.
b. Relativismul religios: nici o religie nu poate fi universal adevărată.
Teză: credințele religioase – un simplu accident al nașterii. Dacă o
persoană se naște în America are toate șansele să devină un
creștin-baptist. În India – hindus.
c. Relativism moral: nu există absoluturi morale și nici norme etice
obiective. Valorile morale sau etice sunt autentice pentru anumiți
indivizi.
d. Relatvismul cultural: ceea ce este normal într-o cultură este
anormal într-o altă cultură.
Revizionism istoric. Interpretarea Holocaustului.
e. Relativismul estetic: frumusețea este-n ochiul privitorului. Valoarea
operei de artă este percepută de cel căruia i se adresează.
- În relativism convingerea este interzisă. Retorica, arta persuasiunii, nu
mai este necesară. Exclusivismul înseamnă a fi arogant. A pretinde că tu
știi despre ceilalți că sunt în afara adevărului, înseamnă rea-intenție și
aroganță.
- Toleranța este fundamentală:
o Lozinca postmodernă: toleranța – relativism – scurtcircuitarea
adevărului absolut – prin urmare, creștinismul este exclus. Rezultat
implicit.
Axiome:
1. Adevărul este întotdeauna descoperit și nu inventat. (Legea gravitației)
2. Adevărul este transcultural.
3. Adevărul este întotdeauna neschimbător.
4. Crezurile noastre nu schimbă niciodată adevărul.
5. Adevărul nu este

Observații:
1. Orice adevăr este absolut.
2. Putem avea crezuri contrare dar nu adevăruri contrare.
3. S

Contradicții:

1. Nu există adevăr. Este adevărat?


2. Adevărul nu poate fi cunoscut. Cum ai ajuns să cunoști acest adevăr?
3. Orice adevăr este relativ. Este și acesta un adevăr relativ?

Relativismul se autofalsifică/uzurpă.

David Hume. Scepticism.


Sunt doar două categorii de informații adevărate.
- Ecuații sau definiții matematice.
- Cele verificabile prin simțuri, empirice.
Dar observarea nu ne ajută să dăm un verdict în ce privește realitatea
întotdeauna, observând un timp îndelungat.

A: Soarele răsare după ce cântă cocoșul în fiecare dimineața timp de 750 de


dimineți. Prin urmare cântatul cocoșului face soarele să răsară!
R: Fals. Avem nevoie de informații din alte domenii.

Em. Kant – Dacă nu pot cunoaște nimic cu privire la lumea reală cum pot fi
sigur cu privire că ar exista o lume reală. Dacă n-am ajuns să o cunosc, cum
pot să cunosc despre ea? De unde sunt aceste intuiții din mintea mea.

Relativismul prin urmare este clădit pe aceste contradicții de netrecut.


Relativismul ca filosofie este bazată pe imagine și nu pe cuvânt. De aceea
astăzi oamenii nu mai pot asculta, gândi abstract. Imaginea transferă
activitatea creierului în latență. Imaginea

Cuvântul pe cale de dispariție – Hunt.

Inamici ai apologeticii
- Indiferența creștinilor – ne lipsește suflu musulmanilor
- Iraționalismul – evidențiat prin nedarea de socoteală
- Frica și lașitatea
Argumentul formal câștigat de creștini.
Obiecții aduse la credibilitatea adusă conținutului documentelor
• Istoria nu poate fi cunoscută.
o Istoria poate consemna evenimente petrecute la câțiva zeci de ani
de memoria martorilor oculari.
o Ce fel de evenimente au fost cele descrise în mss NT?
- C.S.Lewis – dacă acesta (criticul biblic) vine să-mi spună că Nt este doar
un roman sau o legendă, vreau să știu câte romane a citit, câte legende,
pentru că eu nu găsesc nimic din acestea în stilul NT.

- Creștinismul se răspândește în mai multe zone și pe măsură ce se


răspândesc, apostolii se simt obligați să scrie pentru că ei nu mai puteau
ajunge peste tot.

- Integritatea autorilor: calitatea juridică a martorilor – ocularitatea


acestora. Este mărturia autorilor una directă sau de mâna a doua, a treia.
Avem măruturii directe ale martorilor direcți: Fapte 2:32, 3:15, 4:18-20,
5:30-32, 10:39-40, 1 Cor 15:3-8, 1 Petru 5:1, 2 Petru 1:16, Ioan 19:33-35,
Ioan 20:24-30, 1 Ioan 1:1-2.

- Mărturii indirecte de la martori direcți: Luca 1:1-2, Evrei 2:2-4,

- 14 martori bărbați ale căror nume erau cunoscute. Cei 12 ap. Iacov și
Pavel.
Femeile. Fapte 1:21-23.

- Argument – acuratețea detaliilor în Ev. lui Luca. Am început cu o atitudine


nefavorabilă cărții dar în ultima vreme mi-am dat seama că în multele ei
detalii narațiunea prezintă un adevăr de netăgăduit. F.A. – miracolele
povestite fără înflorituri.
• David Hume: pentru a fi creidibili, autorii ar trebui să fie nepărtinitori.
Autorii sunt deja convertiți la creștinism.
o Întrebarea nu este dacă erau sau nu convertiți ci de ce s-au
convertit la creștinism... erau evrei, prin urmare nu ar fi avut nici
un motiv să născocească o nouă credință prin care să iasă din
acest cadru de siguranță pe care îl oferea sistemul evreiesc.
o Oamenii convertiți nu pot fi obiectivi.
• Principiul stânjenelii.
- Slabi la minte (Ioan 18:6)
- Au lăsat să se înțeleagă că sunt niște lași
- S-au lepădat
- Gafe ale unor ucenici – Petru numit satana, mustrat de Pavel.
- Nuîncrezători cu evenimentele învierii în contrast cu femeile – de
neîncredere
- Cristos: ieșit din minți, bețiv, posedat, nebun, i se șterge picioarele cu
părul unei prostituate,
- Includ detalii care nu ar conta: îngroparea lui Isus, Iosif din Arimateea.
- Explicația iudeilor pentru înviere:
- Scriitorii NT au murit pentru ceea ce au scris. De ce ar fi scris?
- Oamenii simplii nu mor pentru idei.

Divinitatea lui Cristos


• Percepție exarcebată.
• Trilema lui C.S. Lewis – fie un mincinos, fie un nebun, fie Domnul vieții.
Absurditate. Nu un mare învățător moral – sau un nebun, fie cel mai mare
mincinos, dracul iadului.
• VT: Cântecele Robului (Isaia): ales, uns, succes în toate lucrările pe care
le va face, principala preocupare a slujirii Lui – dreptatea, slujirea Lui –
efecte universale, predestinat pentru lucrarea Lui de către Dumnezeu,
Învățător talentat (Is.49:2) dar și descurajat, va cuprinde neamurile în
lucrarea Sa, va întâmpina împotrivire puternică, puține perspective
pentru succes
• 1040 AD: Rabinul Rashi – pasajele mesianice interpretate în contextul
istoriei lui Israel.
• A iertat păcatele, a acceptat închinarea.

Coloseni 1:15
- Termenul de întâi-născut. În VT:
o Ordinea nașterii – principalul moștenitor al familiei. Nu întotdeauna
primul-născut este cel care s-a născut primul.
o Dreptul moștenirii.
Studiu pe caz:
- Avraam – Ismael s-a născut primul dar primul-născut este Iacov.
- Isaac: Esau primul, primul Iacov.
Așa dar nu are deaface cu nașterea ci a dreptului de moștenire.
Întâiul născut dintre animale – reprezentativitate din toate. Â

Tematica pentru examenul de apologetică:


1. Terminologie – ce înseamnă apologetica, problematica în sensul general
și în particular, polemica, irenică.
2. Încercări de validare a creștinismul în cadrul apologeticii – doar în
creștinism există adevăr.
3. Diferențe între Ev. și Pre-evanghelizare.
4. Apologetul creștin – ce apără și cum apără. Studiu de caz: Fapte 17
5. Aplogetica și Rațiunea – credință vs rațiune
6. Elementele apologeticii – punctul de vedere/punctul de pornire.
7. Apologetica corolară. (Ap în lumea postmodernă de la 37-51)
8. Apologeții și apologiile începuturilor. – doar Tertulian
9. Adevăr vs. Relativism – tot în afară de fațetele relativismului, hume și
kant.
10. Inamicii apologeticii. Doar să îi numim.
11. Existența lui Dumnezeu – argumentele creației, cosmologic,
axiologic și argumentul din credință.
12. Concepții despre Dumnezeu. Ateismul, Deismul și Panteismul.
13. Problema răului și a suferinței. Def, sursa, scopurile răului.
14. Miracolele – caracterul stiințific cu miracolele. Relația cu știința.
15. Istoricitatea și sursele extra ale NT.
16. Divinitatea lui Cristos – dilema lui C. S. Lewis

S-ar putea să vă placă și