Grigore Vieru-cavaler al adevărului

Personalitatea care a cunoscut din tot timpul valoarea elementului „ce se creează cu toata inima şi cu tot
sufletul- adevărul”(Unamuno) şi care a reuşit să îl ilustreze pe o coală de hârtie prin diverse creaţii
lirice, Grigore Vieru este poetul român, patriotul care impresionează prin sinceritatea şi autenticitatea
stilului său.

Toate operele acestui scriitor exteriorizează propria viziune asupra realităţilor spaţiului, poporului şi
limbii române şi, de asemenea sentimentele profunde de dragoste pentru mamă, de dor pentru casa
părintească, de admiraţie faţă de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Constantin Brâncuşi şi
alte personalităţi marcante dragi poetului. Vieru a fost şi un iubitor de copii şi le-a dedicat versuri ce
stârneau hazul acestora : „Iedului îi cresc corniţe/ Două vârfuri de peniţe!/ Şi cu ele, ca baieţii,/
iscăleşte toţi pereţii” . Poetul le spunea celor mici adevăruri mari în imagini apparent simple, adânc
simţite şi uşor memorabile, datorită semnificaţiilor profunde completate de elemente umoristice .

De asemenea, scriitorul a abordat următoarele teme: mama („O, mamă!”, „Făptura mamei”), limba
maternă („În limba ta”, „Limba noastră cea română”), patria română („Plaiul meu”, „Basarabie cu
jale”), natură („Primăvara”, „Metafora”), locul natal („Casa părintească”, „Casa mea”).Toate
acestea reflectă elementele, fiinţele iubite şi respectate de Vieru, poetul destăinuindu-şi sentimentele şi
stările prin versurile creaţiilor sale.

Afirmaţia scriitorului: „ Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă” relevă
dragostea şi admiraţia sa faţă de acest element veşnic.Vieru a fost un adevărat patriot care a cunoscut
istoria spaţiului strămoşesc, natal: „Fusese vremea mult prea cruntă,/Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul” ;
care a ştiut despre curajul, vitejia neamului român ce lupta pentru libertate, dreptate şi apărare: „Şi-ai
năvălit pe-al meu pământ,/În vremea putredă şi goală” ; care s-a mândrit de existenţa limbii străvechi,
melodioase, caste ce prezintă faţa poporului nostru: „În al limbilor tezaur/ Pururea o să rămână”.
Poezia „În limba ta” reflectă graiul matern un element elogiat de eul liric vierian, ca fiind o forţă
capabilă să domine natura: „În aceeaşi limbă/ Râde un pământ”; să o întruchipeze pe mama: „În limba
ta/ Ţi-e dor de mamă”. Pentru poet acest mijloc de comunicare este foarte preţios, este ceea ce
caracterizează întreg poporul şi reprezintă, de asemenea metoda de autocunoaştere, deoarece când taci,
sufletul îţi vorbeşte „Tot în limba ta”.Grigore Vieru a fost numit părintele limbii române pentru creaţiile
sale profunde ce ilustrează superioritatea limbii materne faţă de oricare alta.

Fiinţa blândă, grijulie, îndrăgită de autor, mama, devine una dintre principalele subiecte ale operelor
sale. Această făptură întotdeauna a fost admirată de către poet, astfel dedicându-i următoarele poezii:
„Mi-e dor de tine mamă”; „Buzele mamei”; „Mâna aceea”, etc. „Făptura mamei” este creaţia în care
această fiinţă ce cunoaşte limbajul naturii: „Iarba ştie cum te cheamă/ Steaua ştie ce gândeşti” capătă
valenţe mitice, posedă trăsăturile zeiţei Artemis, iubitoare de văi şi de dealuri, de flori de luncă şi zboruri
de albine. Sacralizarea mamei, învestirea ei cu calităţi alese, scoaterea din rândul fiinţelor ordinare sunt
permanente în creaţia vieriană.
Căminul părintesc unde poetul şi-a petrecut copilăria devine unul dintre subiectele abordate de acesta în
operele sale. Poetul îşi exprimă profund dorul de meleagurile natale, de „Casa văduvă şi tristă/ De pe
margine de Prut” prin poeziile „Acasă”, „Casa mea”, etc.

Talentul viguros al scriitorului, grija lui permanentă faţă de arta cuvântului, dreptatea faţă de realităţile
pământului românesc a ridicat în mare măsură prestigiul poeziei noastre patriotice. Grigore Vieru
afirma: „O să spun să mă audă şi plin de floare pomul:< Şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul!
>”. Această afirmaţie îl caracterizează pe poet ce fiind cavaler al adevărului.