Iubirea

Aceasta tema are in centru femeia care imbraca la eminescu mai multe
ipostaze:femeia-inger,femeia-demon,femeia-misterioasa,o permanenta
enigma.Indiferent de ipostaza in care este surprinsa , femeia reperezinta
partenera prin care eul lyric realizeaza idila intr-un cadru natural
adecvat.Spatiul natural este in deplina concordant cu stadiul relatiei
amoroase:naturi luxuriante, cu motive specific eminesciene(teiul, lacul ,teiul
inflorit, salcamul,codrul) alcatuiesc un cadru ocrotitor pentru perechea ce isi
impartaseste sentimentele;iubirea trecuta este ilustrata printr-o natura cu
elemente specific elegiace:S-a dus amorul ,De cate ori, iubito, Pe langa
plopii fara sot.Totodata in aceste poezii spatial natural , vegetal, este inlocuit
de cel citadin , ca marca a deteriorarii sentimentului de iubire.

Iubirea impartasita este intalnita in poezii precum : "Floare albastra","Lacul",

"Dorinta", "Sara pe deal".

In poeziile lui Eminescu iubirea este un vis, un ideal mereu neimplinit;

diferenta dintre cele doua perioade de creatie ale poetului este ca in prima
parte natura aparea ca un spatiu feeric, elementele acesteia constituind
motive romantice: codrul(spatiu magic si plin de mister), teiul(arbore sfant
care ii imbraca pe tineri cu vesmantul nevinovatiei), lacul(element
lamartinean al visului de iubire), luna si multimea de flori.

Daca citim poeziile inchinate dragostei, remarcam ca Eminescu reface

destinul Luceafarului; el traieste visul unei iubiri pamantene mereu
neimplinite:

"Dar nu vine.singuratic

In zadar suspin si sufar

Langa lacul cel albastru

Incarcat cu flori de nufar."

("Lacul")

"Pe langa plopii fara sot

Adesea am trecut;

Ma cunosteau vecinii toti

Tu nu m-ai cunoscut"

("Pe langa plopii fara sot")

Un alt motiv este neintelegerea de care da dovada femeia ce i-a oferit

maretia eternizarii. Iubita este si ea o fata de imparat, pe care poetul o
apara de scurgerea timpului si o pune in lumina Genezei. Dar pe masura ce
visul de iubire se stinge, iubita se pierde in negurii uitarii, in mit:

"Caci astazi, daca mai ascult

Nimicurile -aceste,
Imi pare-o veche, de demult

Poveste."

4.Natura

Una din temele abordate cu precadere de Eminescu in creatia sa

este natura ,natura , conturata sub doua ipostaze:marile
imensitati spatiale(reprezentate de mare si cer), la care se opun
padurile salbatice, codrul si teiul .

Natura cosmic prezinta motive :luan , stelele si luceferii , intalnite

toate in poeziile care abordeaza nasterea universului:Scrisoarea I
,Luceafarul.

Natura terestra apare in poeziile de dragoste prezentand motive specific

eminesciene :teiul in floare, codrul,plopii , floarea albastra,marea, lacul (Pe
langa plopii fara sot,Lacul, Dorinta.)Aceasta din urma poezie im pletest cele
doua teme natura si iubirea ilustrand chemarea erotica a barbatului,
invitarea iubitei intr-un cadru natural mitic:

"Vino-n codru la izvorul

Care tremura pe prund

Unde prispa cea de brazed

Pleci plecate o ascund

Adormind de armonia

Codrului batut de ganduri

Flori de tei deasupra noastra

Or sa cada randuri-randuri"

Detasat de tema iubirii , fara a mai fi raporatat la ea, natura este

ilustrata individual si independent Icreatii in care reprezinta
nostalgia poetului pentru cadrul copilariei sale:

Fiind baiet paduri cutreieram

Si ma culcam ades langa izvor

Iar bratul drept sub cap eu mil puneam

S-aud cum apa suna incetisor

("Fiind baiet paduri cutreieram")

Tot dorul copilului Eminescu dupa cadrul natal natural al

ipotestiului este regasit in versurile:

"O ramai ,ramai la mine,

Te iubesc ata de mult!

Ale tale doruri toate

Numa eu stiu sa le-ascult

Astazi chiar de mas intoarce

A-ntelege n-o mai pot.

Unde esti copilarie ,

Cu padurea ta cu tot"

( "O, ramai." )

Dragostea poetului pemtru natura il determina pe acesta sa doreasca sa fie

inmormantat in mijlocului cadrului natural:

"Mai am un singur dor

In linistea serii

Sa ma lasati sa mor,

La marginea marii.

Sa-mi fie somnul lin

Si codrul aproape

P-entinsele ape

Sa ma un cer senin"

( "Mai am un singur dor")

Acelasi testament poetic se regaseste si in variantele : "De-oi

adormi"," Nu voi mormant bogat", "Iar cand voi fi pamant".   
Folclorul

Se incadreaza si el in totalitatea temelor romantice, iar Eminescu

sub doua aspect:pe de o parte ca si culegator de folclor ,
preluand direct anumite creatii de unde le-a auzit , in
peregrinarile sale prin tara iar pe de alta parte stilizand sau
transformand aceste opere .Ajunge astfel la mai multe variante:

basmul Fata in gradina de aur devine Luceafarul , iar poemul

Calin Nebunul capata versiunea finala a creatiei Calin (File din
poveste )

Multe dintre poeziile in care abordeaza tema naturii (Revedere, Ce te legeni,

La mijloc de codru des ) au si ele la baza creatii populare culese personal de
Eminescu in momentele in care era peregrine prin tara:

-Codrule ,codrutule ,

Ce mia faci dragutule

Ca de cand nu ne-am vazut

Multa vreme a trecut

(Revedere)

La mijloc de codru des

Toate pasarile ies

Din huceag de alunis

La voiosul luminis"

(La mijloc de codru.)

-Ce te legeni codrule

Fara ploaie ,fara vant

Cu crengile la pamant?

-De ce nu m-as legana

Daca trece vremea mea !

(Ce te legeni)

Renarcam ca toate cele trei opere au ca ssubiect codrul, motiv

des intalnit in creatia eminesciana , marturisind dragostea
poetului manifestata in timp si niciodata uitata pentru cadrul
natal al Ipotestiului.

Poemele "Calin(file din poveste)" si "Luceafarul" au la baza mitul

Zburatorului. Cele doua poeme au elemente comune: dragostea nefireasca
dintre o pamanteanca si o fiinta nemuritoare se termina in vis si este
proiectata in basm; fata isi cheama iubitul pe pamant(dar singura care se
supune dorintei acestuia -"Iar tu sa-mi fii mireasa" -este fata de crai
-"Calin."). Numai in poemul "Calin(file din poveste)"are loc nunta ca mijloc
de integrare in armonia cosmica; faptul ca arborii capata stralucire argintie
datorita luminii lunii, iarba care "pare de omat" si albastrul florilor
inzestreaza nunta cu acea puritate caracteristica inceputurilor.
In "Luceafarul", "preafrumoasa fata" isi cauta un alt iubit(care sa-i semene),
dar la final poetul o salveaza, asezand perechea umana in lumina nasterii
Universului:

"Caci este sara-n asfintit

Si noaptea o sa-nceapa

Rasare luna linistit

Si tremurand in apa"

Destinul geniului.

Geniul este prezent in patru ipostaze :omul superior prin inteligenta,

profund nefericit de conditiile in care este nevoit satraiasca

(batranul dascal din Scrisoarea I),Creatorul sau Demiurgul (forta
cosmica ce a dat nastere Universului : Luceafarul), fiinta care nu
se supune mortii biologice (Hyperion din Luceafarul) si demonul
ca forta a raului (in "Inger si demon).

In toate poemele, geniul este o fiinta fara de stea, o forma de manifestare a

divinitatii supreme unice, deoarece Demiurgul l-a creat inaintea lumii.
Originea sa deosebita aseaza geniul deasupra lumii, a framantarilor ei si a
timpului.

Aceasta tema romantica a liricii eminesciene este intalnita si in poezia

"Oda",in care nefericirea si nemurirea sunt conditiile interioare ale geniului;
de aici vine si tentatia de a cobori pe pamant pentru a cauta ceea ce nu i s-a
dat: dragostea.

"Nu credeam sa-nvat a muri vreodata;

Pururi tanar infasurat in manta-mi,

Ochii mei visatori naltam la steaua

Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,

Suferinta tu, dureros de dulce.

Pan-in fund baui voluptatea mortii

Neinduratoare."
("Oda")

Condamnat sa ramana de-a pururi singur ,neinteles de ceilalti si aspirand in

permanenta la iubire , geniul se retrage in sine insusi , ocrotit fiind de spatial
in care exista:

"Traind in cercul nostru stramt

Norocul va petrece,

Ci eu in lumea mea ma simt

Nemuritor si rece.

(Luceafarul)

Conditia nemuritoare il face sa sesizeze diferenta uriasa dintre el

si pamanteni , care , pe durata scurtei lor exsitente se afla sub
semnul norocului.