DREPTUL LA EUTANASIE

INTRODUCERE

            Actualitatea temei investigate. Dintotdeauna, viata umana a reprezentat o valoare sociala incontestabila, indiferent
de etapa de dezvoltare istorica a societatii sau de situatia economica si politica a oricarui stat. Chiar daca, la prima vedere,
s-ar parea ca subiectul viata si moartea omului reprezinta un subiect destul de vulnerabil din punct de vedere juridic ori
unul al carui specific este deja cunoscut, problema vizand aprecierea calitatii vietii umane si luarea deciziei cu privire la
lipsirea de viata a omului in anumite circumstante specifice ramane absolut nedeterminata.

           Eutanasia, ca fenomen social si ca concept juridico-penal, genereaza dezaprobare din partea unora si acceptare din
partea altora. Asemenea atitudini contradictorii duc la aparitia conflictelor de idei si a diferitelor solutii legislative, datorita
imposibilitatii aprecierii unanime a impactului social si juridic al acesteia. La etapa actuala, odata cu recunoasterea legala a
eutanasiei in Olanda si Belgia, discutiile asupra regimului juridic al acesteia s-au amplificat, axandu-se pe cautarea unei
solutii viabile pentru fiecare stat in parte, bazata pe principiile si valorile declarate de Constitutia fiecarui stat, de
conventiile internationale semnate si ratificate, pe conditiile de dezvoltare economica si politica, atitudinea populatiei,
precum si pe nivelul acordarii serviciilor de sanatate, totodata luandu-se in calcul capacitatea, posibilitatea crearii si
administrarii organelor de control necesare. Mai mult ca atat, atitudinea instantelor de judecata din diferite tari vis-à-vis de
unele cazuri, devenite rasunatoare, si posibilitatea aparitiei unor asemenea situatii in oricare areal geografic readuce
eutanasia in actualitate, de fiecare data cu o tot mai puternica rezonanta.

         1.CONSIDERATII GENERALE

             Problema regimului juridic al eutanasiei este una de durata, care s-a manifestat diferit pe parcursul evolutiei sale,
fiind caracterizata prin necesitatile perioadelor isto 242b11c rice respective si prin atitudinea luata de un stat sau altul fata
de un asemenea fenomen. Problema vietii si mortii persista chiar de la inceputul aparitiei comunitatilor umane, fiind
determinata de factori naturali, geografici si fiziologici. Pe parcurs, odata cu aparitia statului si dreptului, s-a incercat sa se
gaseasca o solutie viabila privind natura eutanasiei si importanta ei pentru o anumita comunitate, civilizatia sec. XXI

ramanand in cautarea unei asemenea solutii.

               Din punct de vedere istoric, trebuie de mentionat si faptul ca in perioada razboaielor medievale se practica
omorarea persoanelor grav ranite pe campul de lupta, fapt care era privit ca un act de binefacere crestina. In acest scop erau
folosite pumnale cu manere sub forma de cruce cu urmatoarea inscriptie pe ele „Miserikordia” (indurare). Existau si unele
societati monarhale ce purtau denumirea „Alina-mi suferintele”, care, la intelegerea cu rudele, grabeau moartea celor grav
bolnavi.

              Posibilitatea aplicarii eutanasiei in anumite situatii nu i-a lasat indiferenti nici pe imparatiisi regii acelor timpuri.
Imparatul Hadrian a cerut medicului sau sa-i prescrie un anumit tratament pentru a muri cu demnitate, in urma carui fapt
medicul nu s-a invrednicit insa de nici un avantaj. Iar in 1936 doctorul Lord Dawson a decis sa-l ajute sa moara cu
demnitate si fara mari suferinte pe George al V-lea si chiar a prezentat in fata Camerei Lorzilor un discurs in care sustinea
ca „ orice medic bun trebuie sa curme suferintele unui bolnav incurabil, indiferent de rangul acestuia sau de importanta
pacientului pe pamant” In acelasi an, Societatea pentru Eutanasie Voluntara (Voluntary Euthanasia Society) nou-creata a
initiat o lege in Camera Lorzilor cu privire la legalizarea eutanasiei pentru persoanele care sufera de boli incurabile si
fatale, precum si de dureri puternice.

                In ceea ce priveste determinarea conceptului de eutanasie, autorii de specialitate pornesc de la cunoscuta idee
emisa in 1623 de Farancis Bacon, care in lucrarea sa „Instauratio Magna” sustine ca misiunea medicilor este nu numai de a
restabili sanatatea, ci si de a indulci durerile si suferintele pricinuite de boli. Aceasta indulcire a durerilor contribuie si
conduce la convalescenta, dar poate si „sa procure bolnavului, cand nu mai exista nici o speranta, o moarte dulce si
linistita”.

               In concluzie putem mentiona ca abordarea eutanasiei in contextul miscarilor de legalizare a acesteia s-a conturat
pe parcursul unei perioade de timp indelungate. Cu toate acestea, atitudinea societatii nu a capatat o forma unitara, fiind
divizata in doua tabere, formate din cei care accepta legalizarea eutanasiei si, respectiv, cei care se pronunta contra,
indiferent de etapa de dezvoltare istorica. Acest fapt poate fi explicat prin specificul eutanasiei si legatura nemijlocita a
acesteia cu continuitatea vietii umane, indiferent de calitatea ei; or, viata umana a fost considerata in toate timpurile ca fiind
cea mai de pret valoare sociala.

                                
2. Definirea conceptului de eutanasie

              Eutanasia reprezinta unul dintre controversatele subiecte ale jurisprudentei, medicinei si bioeticii, care ridica
variate dispute si polemici. Cu toate ca este incriminata penal in majoritatea statelor lumii, tot mai des apare problema
necesitatii, perspectivelor si importantei legalizarii unei asemenea proceduri intr-un stat sau altul, luandu-se ca baza
legislatiile statelor unde eutanasia are sau a avut un cadru legal de aplicabilitate.

              In ceea ce priveste definirea unui asemenea concept, literatura juridica si cea medicala din diferite tari incearca sa
stabileasca unele elemente comune eutanasiei, care ar putea s-o caracterizeze si sa evidentieze trasaturile specifice nu doar
pentru asa-numitul „fenomen” al eutanasiei, dar si pentru infractiunea de eutanasie. In general, conceptul de eutanasie
implica mai multe elemente obligatorii, iar elaborarea unei definitii unanim recunoscute constituie un procedeu destul de
complex. Din aceste considerente, majoritatea autorilor prefera sa elucideze doar unele aspecte ale acestei notiuni, plecand
de la intelesul etimologic si semantic al cuvantului „eutanasie”.

              Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarea definitie: eutanasia este o metoda de provocare a unei morti
nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinta grea si indelungata. Dictionarul juridic penal defineste
eutanasia ca: uciderea savarsita sub impulsul unui sentiment de mila, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care
sufera de o boala incurabila si a carei moarte este, din aceasta cauza, inevitabila. De fapt, aceste definitii general-explicative
determina sensul multifunctional al termenului de eutanasie: „metoda de provocare a mortii”, „ucidere” „activitate de
pregatire a mortii”, „act medical”, legate in principal de lipsirea de viata a unei persoane bolnave incurabil.

                       Etimologic, notiunea de eutanasie provine din grecescul „euthanasia”. Paradoxal si metaforic, putem spune
ca notiunea de eutanasie inseamna „moarte usoara”, in sensul unei morti linistite, acceptate si dorite de catre persoana in
cauza. Eutanasia este procesul prin care o viata umana este luata de catre o alta persoana pentru a evita efectele chinuitoare
ale unei boli. In limbajul curent eutanasia desemneaza prescurtarea voluntara a vietii de catre medic, la cererea explicita a
unui pacient, prin anumite mijloace. Scopul urmarit nu este, in sine, neaparat de scurtare a vietii; el trebuie sa evite mai ales
prelungirea inutila a durerii si suferintei. Deci, eutanasia poate fi definita ca fiind acea metoda de provocare de catre medic
a unei morti precoce nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferinta grea si prelungita.

               Elaborarea unei definitii unanim acceptate cu privire la conceptul de eutanasie implica expunerea tuturor
elementelor constitutive ale acesteia, care rezida in: stabilirea categoriilor de persoane fata de care poate fi aplicata
eutanasia, identificarea trasaturilor privind rugamintea

victimei, determinarea motivului faptei de eutanasie. Astfel, in sens juridico-penal, propunem urmatoarea definitie a
conceptului de eutanasie: lipsirea intentionata de viata a unei persoane, care

sufera de o boala incurabila, la rugamintea insistenta, clara, repetata si liber exprimata a acesteia sau a reprezentantului
sau legal, din motiv de compatimire fata de bolnav. Totodata, consideram necesara clasificarea eutanasiei in activa si
pasiva datorita specificului fiecarei forme,

luand in consideratie gradul prejudiciabil al fiecareia, cu urmatoarea specificare:

           1) eutanasia activa reprezinta actiunea intentionata in scopul lipsirii de viata a unui bolnav incurabil pentru
curmarea suferintelor fizice, prin mijloace care vor produce in mod direct moartea acestuia, precum si aplicarea mijloacelor
predestinate pentru usurarea suferintelor lui, dar care in aceeasi masura sunt capabile sa-i scurteze viata;

           2) eutanasia pasiva reprezinta intreruperea intentionata a tratamentului sau a mijloacelor de mentinere a vietii unui
bolnav incurabil in scopul lipsirii de viata a acestuia pentru curmarea suferintelor fizice.

3. Eutanasia si dreptul la viata: compatibilitati si controverse

               Drepturile omului reprezinta niste garantii necesare fiecarei societati care contribuie la formarea unor reguli
pentru convetuirea sociala si care permit instalarea unor prerogative pentru respectarea acestora. Subiectul drepturile
omului este foarte des vehiculat, mai ales in ultimul timp, cand se incearca „democratizarea” unor anumite tari. Uneori,
notiunea „drepturile omului” este folosita pentru camuflarea unor actiuni, mai mult sau mai putin corecte, alteori este
folosita pentru declararea unor puncte de plecare in realizarea anumitor politici statale. Cu toate acestea, nu putem sa nu
apreciem importanta si necesitatea lor pentru fiecare cetatean al unui stat.

              Examinarea vietii ca componenta a dreptului de proprietate mult timp a fost discutata in jurisprudenta. Cu toate ca
initial ea constituia temeiul criminalizarii suicidului, ulterior a capatat si un aspect diametral opus. Cand in societate a
aparut ideea ca imparatul nu mai este proprietarul vietilor supusilor sai, a aparut intrebarea: nu este oare proprietar al vietii
sale insusi cetateanul? Daca omul poseda un asemenea drept de proprietate, respectiv lui ii apartine si dreptul de a dispune
de ea. Dreptul la viata reprezinta unul dintre drepturile fundamentale ale omului care se cere a fi respectat si protejat de
legislatia fiecarui stat. Legatura dintre dreptul la viata si dreptul penal este una semnificativa, deoarece Codul penal
incrimineaza cateva categorii de infractiuni, care pot aduce unele atingeri acestuia. Cu toate ca in calitate de obiect al
infractiunilor contra vietii este recunoscuta viata persoanei, dreptul la viata ramane o valoare care la fel poate suferi in urma
atentatelor criminale. Deseori, in literatura de specialitate se discuta corelatia sau legatura dintre asa fapte infractionale ca
genocidul, provocarea ilegala a avortului, eutanasia, pruncuciderea si dreptul la viata, posibilitatea influentarii reciproce si
coexistentei lor. De altfel, problema eutanasiei implica si examinarea conotatiilor juridico-practice in legatura cu realizarea
libera a drepturilor fundamentale ale omului si, in particular, a dreptului la viata. Poate oare fi considerata decisiva
compatibilitatea sau incompatibilitatea eutanasiei cu dreptul la viata? Raspunsul poate fi doar unul afirmativ, deoarece prin
prisma acestei abordari poate fi determinat statutul juridic al eutanasiei si cadrul de aplicare a acesteia.

              Ocupand locul central in ierarhia tuturor drepturilor civile subiective prevazute de legislatia in vigoare, fiind dupa
natura sa juridica strict personal, absolut, exclusiv si inalienabil, dreptul la viata se atribuie, cum corect se mentioneaza in
literatura, la drepturile personale nemateriale, care asigura existenta fizica a persoanei. Continutul dreptului la viata este
compus din urmatoarele drepturi: dreptul la inviolabilitatea vietii, dreptul la dispunerea libera de viata, dreptul la salvarea
vietii. Obiectul protectiei juridice a dreptului la inviolabilitatea vietii si a dreptului la salvarea vietii este insasi viata ca
valoare. Dar, in unele situatii juridic este protejata nu viata, ci posibilitatea reala a omului liber de a dispune de ea. Dreptul
la viata ca drept natural al omului are cateva aspecte, inclusiv dreptul la mentinerea vietii si la dispunerea de ea, care se
disting si se manifesta, in special, in dreptul de a decide asupra intreruperii propriei vieti. Orice drept natural al omului
presupune

oferirea posibilitatii de a dispune de acest drept cu conditia ca folosirea acestui dreptul subiectiv nu este insotita de
cauzarea unei daune societatii sau statului. De aceea, cand se hotaraste problema

dreptului omului la moarte – nici statul si nici societatea nu sunt in drept de a-i impune ceva, care pretinde a fi un bine.
Dreptul la moarte este, ca si dreptul la viata, un drept natural, iar eutanasia urmeaza a fi privita ca o varietate a realizarii
dreptului omului la moarte. Astfel, se poate vorbi despre dreptul la viata in sens ingust si in sens larg. In sens ingust el
reprezinta, de fapt, continutul dreptului constitutional subiectiv. In acest sens, dreptul la viata nu protejeaza nici calitatea
vietii, nici insasi viata, nu constituie o baza pentru aparitia vietii. Dreptul la viata in sens

larg reprezinta principiul interdependentei dintre om, societate si stat, datorita careia omul devine centrul politicii statale.

              Legislatia penala romana ocroteste viata persoanei prin incriminarea, intr-o sectiune distincta intitulata
„Omuciderea”, a faptelor prin care este suprimata viata altei persoane. Aceasta ocrotire incepe, in cadrul sectiunii amintite,
din momentul cand copilul se naste si isi incepe

existenta sa independenta de corpul mamei si dureaza pana la incetarea din viata a persoanei (moartea biologica). Dreptul la
viata este ocrotit in raport cu orice alta persoana. Nu intereseaza daca victima este tanara sau batrana, sanatoasa sau
bolnava, barbat sau femeie. Chiar un muribund are dreptul la ocrotirea vietii.

               O alta problema ce apare in legatura cu eutanasia ca continut al dreptul la viata este posibilitatea legitimizarii
eutanasiei in cadrul legal al respectarii dreptului la viata, adica posibilitatea de a recunoaste dreptul la eutanasie ca o
realizare naturala a dreptului la viata. Cu toate

ca s-ar parea ca se afla in opozitie, exista posibilitatea ca aceste doua concepte sa coexiste pe viitor. Dreptul la viata ridica
unele discutii si in legatura cu recunoasterea asa-numitului „drept la moarte”.

In baza instrumentelor privind protectia drepturilor omului apare posibilitatea de a pleda pentru existenta dreptului pozitiv
la moarte, cu toate ca nu exista nici o prevedere expresa privind acest drept in nici unul din instrumentele care proclama
drepturile omului. Cu toate acestea, putem afirma ca dreptul la moarte sau, cel putin, libertatea de a fi asistat la o moarte
timpurie poate fi stabilit in baza altor prevederi ale acestor instrumente, cum ar fi dreptul la viata sau dreptul la viata intima
si siguranta persoanei. Tentativa de a analiza dreptul la moarte ridica dificultati enorme, incepand cu notiunea populara a
dreptului la moarte, avand intelesul ca moartea este inevitabila pentru fiecare persoana. Mai mult ca atat, dreptul la moarte
este un drept ambiguu, deoarece el poate semnifica orice: incepand cu dreptul de a nu fi tinut in viata impotriva vointei
pana la un drept mai pozitiv, ca acela de a solicita asistenta la moarte.

              Problema eutanasiei este una dintre cele mai complicate si controverse, dat fiind faptul ca prin aplicarea ei se
atenteaza la dreptul fundamental al omului – dreptul la viata. Fiecare om poate sa-si decida el insusi soarta, dar in cazul in
care este marcat de o maladie incurabila, cand nu mai suporta chinurile fizice si psihice proprii, acest om poate lua, intr-o
clipa de slabiciune, o decizie radicala. Aceasta decizie poate fi uneori inconstienta. Si atunci cand nu exista un cadru juridic
bine determinat privind aplicarea eutanasiei, cine poate da garantii ca medicii sau persoanele implicate nu vor folosi actul
eutanasiei in alte scopuri decat cele de compasiune, cu atat mai mult cu cat criteriul incurabilitatii este dificil de a fi
determinat in raport cu progresele stiintei in domeniul

medicinii. In orice moment pot aparea metode avansate de vindecare, inovatii care pot prelungi viata omului. Dupa cum
sustine, pe buna dreptate, S. Agachi, aceste motive, precum si convingerile morale si religioase ne determina a ne pronunta
impotriva legalizarii eutanasiei.