Cazul Haya de la Torre

Acest caz este un diferend intre Peru si Columbia asupra azilului diplomatic.
Odata cu izbucnirea rebeliunii militare din Peru din 3 octombrie 1948 Victor
Haya de la Torre a fost acuzat ca el ar fi fost cel care a condus aceste
rebeliuni. Impreuna cu alti lideri ai partidului politic din Peru, Haya de la
Torre a fost cercetat penal pentru rebeliune militara. Acesta a fost acuzat de
catre autoritatile peruane iar ulterior a cerut si a primit azil la Ambasada
Columbiei din Lima. Curtea Internationala de Justitie a considerat ca in
acest caz azilul nu era asigurat in conformitate cu Conventia asupra azilului
semnatata la Havana in 1928. La 31 august 1949, Peru si Columbia au dorit
sa stie daca in cazul de fata poate fi aplicat dreptul de azil diplomatic si cand
ia acesta sfarsit si de asemenea cum trebuie interpretate regulile Conventiei
semnate la Havana in 1928.
Pe 27 octombrie 1948 o grupare militara din Peru a publicat un decret prin
care furniza curtilor militare un instrument pentru judecarea cazurilor de
rebeliune, tulburarea a linistii si ordinii publice. Acest decret insa nu a fost
aplicat in cazul lui Victor Haya de la Torre si a celorlalti lideri politici.
In data de 4 ianuarie 1949 Ambasadorul Columbiei a informat Guvernul
din Peru asupra azilului politic acordat lui Haya de la Torre. De asemenea
acesta a inceput formalitatile de extradare pentru a-i permite lui Haya de la
Torre sa paraseasca Columbia. Guvernul din Peru afirma ca Haya de la Torre
a comis mai multe infractiuni si nu are dreptul de a se bucura de azil.
Ulterior, in data de 31 august 1949 Guvernul din Peru si cel din Columbia
au semnat un act prin care au decis de comun acord ca acest caz sa fie
judecat de Curtea Internationala de Justitie. Cele doua guverne au adresat
Curtii diferite intrebari cu privire la acest caz, intrebari care au fost

prezentate intr-o cerere de chemare in judecata de catre Columbia si intr-o

intampinare formulata de Peru. In sentinta cazului Haya de la Torre Curtea a
declarat prin vot unanim ca nu face parte din atributiile judiciare ale sale sa
hotarasca asupra modurilor in care azilul poate lua sfarsit. De asemenea
Curtea a mai declarat prin 13 voturi pentru si unul impotriva faptul ca
Columbia nu are nicio obligatie sa il predea pe Haya de la Torre autoritatilor
din Peru.
La 15 octombrie 1949 Columbia a sesizat Curtea Internationala de Justitie
sustinand ca ea poate sa decida unilateral si obligatoriu daca cel care cere
azil politic este urmarit pentru un delict politic sau pentru un delict de drept
comun si de asemenea Columbia cerea ca Peru sa garanteze libertatea
plecarii din Peru a lui Haya de la Torre. Curtea Internationala prin sentinta
din 20 noiembrie 1950 a respins cererea Columbiei pe motiv ca doar in cazul
azilului de drept comun, statul, pe teritoriul caruia se afla cel urmarit,dispune
de suveranitate teritoriala pe cand in cazul azilului diplomatic statul care
acorda azilul nu este stapanul teritoriului pe care se afla cel urmarit si in
concluzie nu dispune de suprematie teritoriala. Curtea a precizat de altfel ca
Peru nu a demonstrat ca ca Haya de la Torre a fost un delicvent de drept
comun. Curtea Internationala a decis ca in speta era vorba de un delict
politic insa Columbia nu trebuia sa acorde azil deoarece nu era vorba de un
caz "urgent". Columbia a cerut ulterior o interpretare a sentintei de catre
Curte si cere clarificarea chestiunii potrivit careia Haya de la Torre rebuia
predat autoritatilor din Peru insa Curtea a respins aceasta cerere.
In sentinta sa, Curtea analizeaza posibilitatea Guvernului Cubanez de a
interveni pentru a interpreta Conventia de la Havana. Acest Guvern
beneficiaza de dreptul pe care Statutul Curtii il confera statelor care iau parte
la o Conventie. Curtea observa faptul ca ambele parti, atat Guvernul Peruan

cat si cel Columbian, urmaresc obtinerea unei decizii in maniera in care

sentinta din 20 noimbrie urmeaza sa fie executata. Acea judecata, pentru a
decide asupra regularitatii azilului, s-a limitat in a defini relatiile legale pe
care Conventia de la Havana le-a stabilit in ceea ce priveste chestiunea
dintre cele doua parti.Aceasta Conventie a determinat cele doua parti sa
respecte hotararea sentintei. Potrivit Conventiei de la Havana, azilul
diplomatic, care este o masura temporara pentru a proteja infractorii politici,
trebuie sa fie ia sfarsit cat mai repede, insa Conventia nu ofera un raspuns
complet asupra modului in care acest azil trebuie sa ia sfarsit. In privinta
persoanelor vinovate de infractiuni comune a Conventia sustine ca ele
trebuie predate autoritatilor locale. In ceea ce priveste infractorii politici
Conventia este de parere ca ar trebui sa li se garanteze o cale de iesire sigura
din tara. Insa aceasta cale de iesire poate fi solicitata doar in cazul in care
azilul a fost garantat si mentinut si statul in care refugiatul se afla considera
ca acesta ar trebui alungat din tara. Pentru cazul in care azilul nu a fost
garantat si unde statul nu a facut prea multe cereri Conventia nu aplica nicio
prevedere.
In final, Curtea analizeaza observatiile Guvernului Peruan pe care
Columbia a cerut sa le respinga in ceea ce priveste sfarsitul azilului. Curtea
hotaraste ca sentinta din 20 noiembrie prin care se declara faptul ca azilul a
fost acordat ilegal implica o consecinta legala si anume aceea de a pune
capat acestei neclaritati prin incheierea azilului. Deci, prin urmare Peru
poate pretinde ca azilul ar trebui sa ia sfarsit. Totusi, Peru a afirmat ca azilul
ar trebui incheiat pentru ca justitia din Peru sa isi poata relua cursul normal
care i-a fost suspendat. Aceasta conditie insa, care implica cererea indirecta
pentru predarea refugiatului nu a fost acceptata de Curte.

Curtea a ajuns insa la concluzia ca azilul trebuia sa ia sfarsit insa Columbia

nu trebuie sa renunte la un refugiat deoarece aceasta nu este singura
modalitate prin care se poate pune capat unui azil.