Caracterizarea peronajului principal Onache Cărăbuş

din opera ,,Povara bunătăţii noastre ” de Ion Druţă

Ion Druţă este un mare scriitor moldovean. Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la
începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din câmpie",
"Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre", "Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii
în pământ", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale
contemporane.

"Povara bunătății noastre" este o lucrare deosebită, ea poate fi inclusă în curentul literar realism,
deoarece autorul are ca preocupare reprezentarea obiectivă, veridică a realităţii. El ne arată viaţa
reală a ţăranilor moldoveni în timpul războiului şi după acesta.

Protagonistul operei este Onache Cărăbuş, este un personaj realist deoarece provine din
pătura socială inferioară este prototipul muncitorului de la ţară, adică tipul ţăranului perseverent,
structurat pe pricipiul adevărului. Este în permanentă transformare, iar evoluţia sa este reflectată
prin opoziţie şi corelaţie cu alte persomaje, de exemplu cearta cu Haralampie şi bunele relaţii cu
Tincuţa, acestuia îi lipseşte idealizarea.

Onache are o soartă grea, deaceia este nevoit să se adapteze la diverse medii de viaţă. Aceasta se
observă în momentul cînd Onache se întoarce de la războiul greu şi vede că satul său Ciutureni a ars.
In acel moment el este nevoit să-şi construiască altă casă cu mîinele sale.

Onache Cărăbuş realizează imaginea generalizată a omului din spaţiul mioritic,al omului care
întruchipează în timp şi în spaţiu concepţia şi destinul poporului nostru. Personaj exponenţial al
cărui destin simbolizează soarta unui întreg sat. La prima vedere este un ţăran obişnuit, harnic,
acesta se conturează din momentul cînd îşi înecepe a construi casa nouă şi pînă unde se povesteşte
cum el prelucrează pămîntul pe care îl are, cum el încearcă să crească oi macar că în familia lui nu
erau ciobeni. Toate aceste lucruri demostrează că Onache este şi un ţăran optimist, plin de viaţă.

Este un om norocos, braţele lui au fost cele mai căutatea printre Ciutureni, era mîndru cînd era
rugat să facă ceva pentru oameni sau atunci cînd aceştea cereau diverse sfaturi de la el.

Onache şi Tincuţa sunt păstrătorii virtuţilor şi tradiţiilor naţionale, purtătorii principali în cadrul
romanului ai ideilor de vatră părintească, muncă cinstită ca izvor al vieţii şi dăinuirii, optimism,
afirmat chiar şi în cele mai cumplite condiţii ale realităţii, cinste (soveste, zice Onache Cărăbuş),
toate aceste îl însoceşte pe Onache pe parcursul întregii vieţi.

Dacă ne referim la strucutra afectiv – intelectivă şi de caracter aş putea spune că protagonistul

operei ,,Povara bunătăţii noastre ‘’ Onache Cărăbuş are un temperament de viaţă mobil şi acesta
este vizibil pe parcursul întregii lucrări, deoarece el mereu se află în mişcare, el munceşte din greu în
cîmp pentru a-şi atinge scopirile sale.

Nu era el chiar foarte inteligent, deoarece era un ţăran ce nu prea bine ştia carte. Vorbea
ţărăneşte, cum se vorbea atunci. Nu era nici foarte cult , adică nu are un nivel înalt de cultură și de
cunoștințe; nu este instruit bine, măcar că cunoştea foarte multe istorii intereresante, captivante.
Avea un caracter loial, consecvent, deoarece era credincios în ideile sale, acţionează potrivit cu
principiile sale.

Onache Cărăbuş este o figură dominantă în întreaga operă deaceia el mereu este discutat de
toţi, adică se află în centrul tuturor acţiunilor, şi este caracterizat direct şi indirect.

Direct este caracterizat de autor ca fiind un băiat cinstit, curat ca lacrima, chibziut, toate aceste
trăsături se observă în momentul în care după patru ani de despărţire cu casa, pămîntul el vrea să se
întoarcă dar apele rîului se dezgheţaseră şi el nu putea trece Nistrul, era nevoit să aştepte vreo
săptămînă două pînă se liniştesc apele. Dorul de casă era cumplit şi a urlat de durere strigînd-o pe
Molda căţeaua lui care şi l-a ajutat să treacă Nistrul.

,,Onache ştia tîlcul la cîntece, apoi le ţinea minte, le tot aduna şi le cînta întruna – în fiecare clipă
îngîna în sinea lui o melodie, potrivindu-ţi versul cu necazurile şi grijile pe care le avea.’’

El era caracterizat şi de către alte peronaje. Haralampie spunea : ,,Deşteptul cela de Onache o tot
împroşcat el satul cu zicale şi porecle, dacă minte Dumnezeu nu i-o prea dat’’ deunde putem înţelege
cu uşurinţă că Onache şi Haralampie nu se aflau în cele mai bune relaţii de prietenie, ba chiar au avut
şi multe conflicte din cauza unei parcele de pămînt care i-a revenit lui Onache încă de la moşii lui, dar
acesta se afla în mijlocul loturilor de pămînt a lui Haralampie, deundeşi se iscau toate neplăcerile şi
neîmţelegerile dintre aceşti doi oameni. Dominte Secară spunea despre Onache că este un nebun că
se pune în ceartă cu Haralampie.

Onache Cărăbuş este caracterizat şi indirect :

După fapte :,, Pentru a opri oarecum lăcomia vecinului, Onache s-a apucat şi a sădit vreo zece-
cinsprezece vişinari în lungul hatului , aşa numai unde şi unde, pentru a însemna mai mult locul. Lui
Haralampie nu-i plăceau vişinile, şi într-o toamnă i-a scos cu plugul. Ca să nu fie peurmă cu bănat din
partea lui Onache, a sădit vreo cincisprezece cireşari, dar nu acolo unde creşteau vişinile, ci cam pe-
acolo pe unde i se părea lui c-ar fi trebuit ei să crească. Asta fireşte, nu-l mai aranja de Haralampie, şi
el a smuls cireşarii. După care fireşte, a venit rîndul judecăţilor.’’ Deunde şi ne dăm seama că Onache
ţinea mult la bucata lui de pămînt şi făcea tot posibilul ca să şi-o menţină.

Era un bun gospodar, căci atunci cînd s-a întors de la judecată mai întîi şi-a săpat grădina că se
apropia iarna şi era cît pe ce să intre aşa cu grădina ne îngrijită.

După limbajul şi vestimentaţia sa, ne dăm seama că era un ţăran tipic basarabean : ,,...Iaca, bre
Tudorache, zici tu de pădurar că nu vrea să-ţi dăie lemne cît îţi trebu...’’,

Onache şi-a coborît pălăria pînă pe frunte, ascunzînd o umbră de zîmbet, fapt ce ne
demonstrează că acesta era şi glumeţ.

După părerea mea protagonistul lucrării a reuşit să transmită acele sentimente, trăiri a ţăranilor
basarabeni pe care autorul tindea să ni le aducă la cunoştinţă.