“Povara bunătăţii noastre”

lucru pe text
cl. XI-a, umanist
Profesor: Tatiana Midoni

Ion Druţă
Ion Druţă (n. 3septembrie 1928, Horodişte, 
Judeţul Soroca, în prezent în raionul Donduşeni, 
Republica Moldova) este un scriitor, poet,
dramaturg şi istoric literar din Republica Moldova
, membru de onoare al Academiei Române.
 Din 1960 locuieşte la Moscova, Rusia.
Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de
dor", "Balade din câmpie", "Ultima lună de
toamnă", "Povara bunătăţii noastre",
"Clopotniţa", "Horodişte", "Întoarcerea ţărânii în
pământ", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ş.a.
fac parte din fondul de aur al literaturii naţionale
contemporane.
 Ion Druţă- scriitor al polemicilor
• POLÉMIC, -Ă, polemici, -ce,  Discuție în
contradictoriu, controversă pe o temă literară,
științifică, politică etc., critic, combativ,
contradictoriu.
• Operele druţiene= realităţi
• Schema ex 1.1, pag 182
• Debut: culegere de nuvele(20) “La noi în sat”
1953: existenţa satului
• Frunze de dor, 1955- duritatea războiului
• Nuvele: Vînătoarea de raţe, Dor de oameni, Piept
la piept, Pădureanca, Problema vieţii…- temele
trecutului, prezentului şi problemele
general/umane
• Biserica Albă, Toiagul Păstoriei, Clopotniţa- neam
şi origine
• Dramaturgie: Casa Mare, Cervus Divinus, Frumos
şi Sfînt
 Povara Bunătăţii Noastre
• Revenirea la formula adecvată a realismului:
veridicitatea caracterelor, a descriierilor, a
dialogului, esenţa etică a trecutului şi valori
spirituale, tradiţii
• Codul moral moştenit din strămoşi, exprimat
prin datini
 Cuprins
• POVARA BUNATAJII NOASTRE
• Capitolul I Miruirea
• Capitolul II Pădure, verde pădure
• Capitolul III Semănatul şi culesul
• Capitolul IV Seminţe de voie bună
• Capitolul V Nopţi de vară, nopţţ de cîmpie
• Capitolul VI Maci rosii, maci fierbinţi
• Capitolul VII Norocul
• Capitolul VIII Ostinţe pentru copii
• Capitolul IX Domnişoara în alb
• Capitolul X Cina cea de taina
• Capitolul XI Inălţarea şi prăbusirea caselor
• Capitolul XII Masura
• Capitolul XIII Luna
• Capitolul XIV Binecuvintarea
• Capitolul XV Colindele si colindătorii
• Capitolul XVI Cumătria
• Capitolul XVII Fluturi negri
• Ce se înţelege prin miruirea, prezentă în cap I?
• De ce lupii devin o situaţie dificilă pentru sat?
• Despre care sat este vorba în operă?
• Ce relaţie este între Onache şi Tincuţa?
• Ce relaţie este între Onache şi Haralambie?
• Cine era Nuţa?
• Nominalizează trăsăturile lui Mircea Moraru
 I. Pămîntul
• Poartă în sine mesajul străbunilor
• Este testamentul străbunilor pentru noua generaţie
• Sprijin moral de nădejde cu toate roadele lui
materiale şi spirituale, mai ales pentru Nică şi
Mircea: “ Pămîntul- atîtea aveau ei comun, încolo
erau departe unul de altul|..|Un rost în viaţă- cam
asta căutau ei în ultimii ani şi nici să-I fi trecut prin
cap că nimic mai frumos pe lumea asta nu putea fi
decît o roadă de răsărită secerată şi făcută snopi…”
II Pămîntul
In momentul cînd Mircea Moraru folosindu-se
de botezul copilului, îşi sărbătoreşte succesul
în prosperarea materială necinstită,
încălcînd ,astfel, codul moral, cinstit de secole
de săteni, satul îl izolează:
“ în amurg însă, cînd au intrat muzicanţii în sat şi
în ogradalui Mircea s-a înălţat sîrba cea
pipărată, Ciuturii într-o clipă i-a sărit ţandăra.
Care muzică? Ce fel de cumătrie? Satul nici nu
vroia să ştie.Oamenii s-au închis prin case şi s-
au dus la culcare.”
 Satul
“ Incetul cu încetul, vilcica de la încheietura celor
două dealuri a început- a se numi Valea Ciuturii,
iar cum au prins a se aşeza oameni în valea ceea de-
şi făceau case, i s-a zis si satului Ciutura, ajungînd
acum un sat destul de măricel, dar, între noi fie
vorba, nu era el nici prea-prea, nici foarte-foarte.”
”Ciutura se considera un sat vechi, de razesi, cu me-
rite deosebite in istoria intregii cimpii, dar, vai,
meri-tele celea, in afara de ciutureni, nimeni nu mai
vroia sa stie de dinsele”
 tematică
• Cuprinde viaţa Basarabiei de la primul război
mondial pîna la etapa de “colectivizare”
• Colectivizare/ “elită colhoznică”
• Foametea
• Deportările
• războiul
 Argumentaţi
• 2 cupluri
- Onache Cărăbuş/ Tincuţa- păstrătorii
tradiţiilor naţionale, purtătorii de idee: vatra
părintească, muncă cinstită ca izvor al vieţii,
optimism, cinste (soveste cum afirmă Onache)
- Mircea Moraru/ Nuţa- se îndepărtează
definitiv de valorile milenare ale poporului
 Onache şi Mircea simbolizează două
moduri diferite de viaţă, de ce?

La început se împăcau de minune: “părea că ei cu o singură pereche

de ochi văd lumea, cu o singură minte judecă, cu un singur
tractor ară”
Mircea devine străin pentru Onache: “ se dă cu puterea, îşi pierde
serile la şedinţele de la sediul gospodăriei, ajunge brigadir,
aşteaptă să-I vină la cumătrie şefi mari, uită să-l invite pe socru.”
Mircea deviază de la modul de viaţă natural şi cinstit al lui Onache,
fapt resimţit de Nuţa: “ ce folos că bărbatul instrase la putere şi
trăiau bine, ce folos din bunurile celea, odată ce ea, nu avea
bărbat, rămînînd şi gospodina şi gospodarul casei”
 Onache Cărăbuş
• E prezent în întreaga naraţiune
• Setea de viaţă, optimism, păstrarea valorilor spirituale
ale neamului, întruchiparea în muncă (“Ară şi seamănă
şi vei avea dreptate”), cumsecădenia, perpetuarea
obiceiurilor şi tradiţiilor (“ Onache cunoaşte colinde
vechi, pe care le cînta cînd se iveşte ocazia, el dă
toturor trecătorilor de pomană pere din livada sa, el
organizează praznice în amintirea soţiei sale Tincuţa în
termene prevăzute de tradiţia milenară”)
• Atitudini simbolice: trecerea Nistrului 1918, îndemnul
către ciutureni de a merge în pădure, atitudinea faţă de
maci
 Onache Cărăbuş
• “Ciutura zîmbea de necaz si ba îl asculta, ba nu-l
mai asculta pe Onache Cărăbuş.” …“Onache
acela, prea era arţăgos, ca nu degeaba, iaca, de
cum s-a însurat, şi-a făcut casa acolo pe dealul
cel mare. Apoi, pe dealul cela, gospodaria ca
gospodăria, soaţa ca soaţa, dar marea lui
plăcere era să tot arunce sageţi otrăvite din
vîrful dealului în vale, peste sat.”
• Ciutura ba se supăra, ba nu-l mai ia în sama.
• De ce Onache este personaj “viu”?
 Onache Cărăbuş
• Vorbire puternic nuanţată
• Ironică, ex…
• Subtext semnificativ, ex…
• Zeflemeaua, ex…
• ZEFLEMEÁ, zeflemele, s. f. Ironie ușoară,
luare în râs, glumă batjocoritoare. ◊ Expr. A
lua în zeflemea = a-și bate joc de cineva, a
lua în râs
 Haralambie
“Baiatul cela, adica Haralambie, fiind mai tăcut,
mai închis în sine, era, în schimb, mai
cumpătat, mai cruţător. Ceea ce i-ar fi putut
prinde bine, el vede, ceea ce n-ar fi trebuit de
văzut, el nu vede, nu aude, şi Ciutura, îl tot
alinta, îl preamărea, zicîndu-i pîna la urmă
„deşteptul cela de Haralambie".
De ce satul considera “deşteptul cela de
Haralambie“ şI “ prostul cela de Onache”
• Cu toata nestatornicia satului, Haralambie si Onache
rămîneau buni prieteni.
• Dupa ce-au tot holteit si zburdat, si si-au facut de cap cît
ce-au putut, hai că se însoară amîndoi într-o iarna, intr-o
singura duminica. De obicei, insurateii ramîneau să
trăiasca о vreme împreuna cu bătrînii.
• “- No, si-au zis cei doi prieteni, ca noi о s-o ţinem pe lîngă
bătrîni pînă în primăvara, da cum se va in-cepe a se zbici,
ieşim din sat şi ne facem case pe deal”
• - care a fost cauza cerţii celor doi?
• Locul de casă, chiar dacă la început s-au înţeles să
construiască alături.
• “ Apoi, ce frati de cruce or mai fi şi aceia, cind unul
gospodareşte pe dealul cel mic, altul pe dealul cel mare?”
• “Haralambie — a dovedit о minte deosebita atunci
cind si-a ales loc de casa. Onache insa, rau de gura
si hazliu cum l-a facut Dumnezeu, daca minte nu i-a
prea dat la alesul locului de casa.”
• Argumentaţi.
• Pădurea — nici prea aproape, nici prea departe,
Pamînturi bune, si apoi pîrăul la doi paşi. De ai о
vita, de ai о pasăre la casa — si de păscut are unde.
• Loc deschis, batut de vinturi, pamint hleios, zgircit
pe vreme de seceta, zgircit pe vreme de ploaie.
Onache insa habar de grija! Umbla si se lauda ca din
ograda lui se vede in toate cele patru parti ale lumii
 Tincuţa
“Tincuta, oricind о si vezi e cu ochii plinsi. Josuta si
putina la trup, cu fata-i rotunda, vesela, zim-bitoare,
umbla Tincuta ceea prin Ciutura ca о palarie de
rasarita data in floare. Harnica si plina de voie buna,
se incalzea un sat intreg linga sufletul ei, pentru ca
lumina ochilgr ceia caprii, zimbareti, ardea-ardea si nu
se mai stingea odata. De dragul ochilor celora caprii s-
au batut flacaii din Ciutura о iarna intreaga, dar n-a
avut noroc biata fata. şi-a legat capul cu prostul ista de
Onache, care, iaca, a luat-o de la parinti ca s-o scoata
pe dealul ista, in pustietatea asta.”
De ce era tristă? De ce e fără noroc?
 Matuşa Tincuţei
• “Matuşa ceea a Tincutei era cam lipsita de
umor si, cind i se intimpla şi ei sa faca о gluma,
fericita cum era, pornea a ride prima, si tot
ridea pina ce incepea sa uite despre ce-a fost
vorba. Rîsul cela al ei, noduros şi sunător, tot
venea şi venea la vale ca о căruta deşarta pe un
drum bolovănos. Cind se nimerea cite-un
bolovan mai mare, matusa repezea capul
inapoi pe spate, pentru care lucru, rîsul cela al
ei aducea întrucitva a nechezat.”
 Matuşa lui Onache
• Cu toata batrinetea, matusa era atit de senina, atit de
gospodaroasa, atit de preocupata de ale sale
• Minile matusii aveau un farmec, о vraja ce te fura chiar
din prima clipa. Erau intr-o continua miscare, minile celea
ale ei, tot ajutindu-se una pe alta,
• Să fi trecut vreo zece ani de cînd îl văzuse mătusa în casa
tatălui său.
• i-a mai facut о mamaliguta, l-a hranit, dupa care a
inceput a-i gati de drum. I-a dat obiele noi, ceva haine,
iar in locul mantalei rusesti i-a dat un suman cu gluga, pe
semne, sumanul raposatului sau barbat. A coborit citeva
caldari de papusoi, le-a turnat intr-un sac, şi le-a dat “de
sămînţă”
 Laitmotivul romanului
• Cîmpia Sorocii
• Analizaţi pasajul descrierii prin utilizarea:
- Digresiunilor lirice
DIGRESIÚNE, digresiuni, s. f. Abatere de la
subiect, în vorbire sau în scris; excurs; parte a
unei lucrări care conține o asemenea abatere
Stil cu o expresie substanţială, ce exteriorizează
atitudini sufleteşti