DESPĂRŢIREA CUVINTELOR ÎN SILABE ŞI LA CAPĂT DE RÂND

• Despărţirea după pronunţare a fost numită şi silabaţie fonetică, însă această

denumire este improprie, deoarece despărţirea cuvintelor la capăt de rând este o
problemă practică, în timp ce silabaţia este o problemă lingvistică.

• Despărţirea după structură a fost numită şi silabaţie morfologică, termen

impropriu, întrucât ea nu are în vedere silabaţia (care priveşte fonetica, nu
(morfologia), ci elementele componente din structura anumitor cuvinte.

Normele actuale prevăd despărţirea cuvintelor în silabe după pronunţare. Este

acceptată şi despărţirea după structură, însă cu unele restricţii faţă de recomandările
din DOOM1. Despărţirea după pronunţare prezintă şi avantajul că pentru ea se pot stabili
reguli mai generale decât pentru despărţirea după structură, care are mai mult caracter
cult.

Se pot despărţi şi după structură:

- cuvintele compuse: i-na-bil/ in-a-bil; des-pre/ de-spre; arterios-clerozâ/ arlerio-
scleroză; al-tundeva/ alt-undeva; drep-tunghi/ drept-unghi; por-tavion/ por-avion;
Pronos-port/ Prono-sport; Romar-ta/ Rom-arta:

- derivate cu prefixe: anor-ganic/ an-organic; de-zechilibru/ dez-echilibru; ine-gal/ in-

egal; nes-prijinit/ ne-sprijinit; nes-tabil/ ne-stabil; nes-trămulat/ ne-strămutat; pros-
cenium/ pro-scenium; su-blinia/sub-linia.

Normele actuale nu mai admit despărţirile după structură, dacă secvenţele nu sunt
silabe
(ca: într-ajutorare, nevr-algic) sau ar contraveni pronunţării, ca în apendic-ectomie
(apendicectomie), laring-ectomie (laringectomie). Pentru cuvintele a căror structură nu
mai este clară, deoarece elementele componente sunt neînţelese sau neproductive în
limba română, normele actuale recomandă exclusiv despărţirea după pronunţare
(abstract, subiect) sau evitarea despărţirii, dacă aceasta ar contraveni regulilor: a-broga;
o-biect.

Despărţirea în scris a cuvintelor la capăt de rând se face după reguli care diferă,
parţial, de regulile despărţirii în silabe [...]. Limita dintre secvenţe se marchează prin
cratimă, care se scrie numai după secvenţa de la sfârşitul primului rând. Sunt
posibile două modalităţi de despărţire la capăt de rând: pe baza pronunţării şi pe baza
structurii morfologice a cuvintelor - modalităţi pe care le vom numi în continuare
despărţire după pronunţare şi, respectiv, după structură. (Regula generală şi
obligatorie a despărţirii cuvintelor la capăt de rând în limba română, valabilă pentru
ambele modalităţi, este interdicţia de a lăsa la sfârşit sau la început de rând o secvenţă
care nu este silabă. Excepţie fac grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-/un,
într-/însa), la care se recomandă însă, pe cât posibil, evitarea împărţirii.

• Nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor:

- abrevierile scrise legat (UNESCO, SIDA) sau despărţite prin blancuri (S N C F
R), prin puncte (a.c.) ori prin cratimă (lt.-maj., N-V);
- numele proprii de persoane: Popescu, Abil el-Kader nu: Po-pescu / Popes-cu; Abd
el-ZKader);
- numeralele ordinale scrise cu cifre şi litere: V-lea, 5-« (nu: V-/lea, 5-/a);

• Se recomandă să nu se separe de la un rând la celălalt, ci să se treacă împreună pe

rândul următor:
- prenumele (sau abrevierile prenumelor) şi numele de familie: Ion Popescu, I.
Popescu (nu: Ion/ Popescu, I./Popesecu),
- notaţiile care includ abrevieri: 10 km, art.3 (nr. 10/km, art./3).

Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a , abrevierilor pentru nume generice şi a

numelor j proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: Roman/ S.A.;
SC Sevemav / SA., dar şi F.C. / Argeş, RA / "Monitorul Oficial", SC/ Sevemav SA (ca şi
în scrierea completă: Fotbal Club Argeş etc).

Atenţie!
Nu se despart în silabe substantivele proprii sau acele substantive ale căror silabe sunt
cacofonice: Şte-fan; Mi-hai; Car-men; Plo-ieşti; Vas-lui; cur-be; cur-ri-cu-lum; caca-o
etc.