Silaba

Acasă » Fonologia » Silaba
Pentru uz școlarMai multe detalii

Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete care cuprinde în mod obligatoriu o vocală și

care se pronunță printr-un efort expirator (printr-o singură deschidere a gurii).
După numărul de silabele, cuvintele sunt monosilabice, bisilabice sau plurisilabice, adică sunt
formate dintr-o singură silabă, două, respectiv mai multe silabe.

cuvinte monosilabice: om, rac, sar, clar

cuvinte bisilabice: a-er, a-pă, ca-să, cla-să
cuvinte plurisilabice: pro-fe-sor, mar-gi-ne; gra-ma-ti-că; cu-ră-țe-ni-e
Pentru mai multe exemple, vezi cuvintele monosilabice, bisilabice și plurisilabice.

Alcătuirea unei silabe

O silabă poate fi alcătuită din cel puțin un sunet (o vocală) sau din maximum 6 sunete succesive.
Atunci când silaba are numărul maximal de sunete, 5 dintre ele sunt consoane, dintre care 3 se
află înainte sau după vocală. Sunetele care formează o silabă pot fi în același cuvânt sau în
cuvinte diferite.

Deci, silaba poate fi alcătuită din:

un sunet a-er, a-pă,  a-vi-on, e-li-cop-ter, po-e-zi-e

două până la șase sunete alăturate într-un cuvânt: ma–să, car-te, e-chi-dis-tant, splen-did, vârst-nic, co

două până la șase sunete care formează un cuvânt: ca, măr, parc, sfert,  strâmt

două cuvinte întregi: să-mi (iau), nu-i (dau)

un cuvânt întreg și începutul altui cuvânt: mi-a-duci

sfârșitul unui cuvânt și un cuvânt întreg: ce-rân-du-mi

sfârșitul unui cuvânt și începutul altui cuvânt: floa-re-al-bas-tră

Accentul în silabă
1
În limba română, accentul este mobil, adică poate să cadă pe orice silabă dintr-un cuvânt.

pentru mai multe detalii, vezi accentul.

Despărțirea în silabe
Limita dintre silabe este stabilită pe baza unor reguli de despărțire a cuvintelor în silabe.

Pentru mai multe detalii, vezi despărțirea cuvintelor în silabe.

Silaba reprezintă segmentul fonologic superior fonemului, format dintr-o
grupare de foneme și reprezintă cea mai mică structură fonologică. În fapt,
silaba este o secvență fonică (sintagmă minimală în planul expresiei) ce
cuprinde obligatoriu o vocală (numai una) și poate primi un accent (numai
unul).
Silaba a fost definită ca fiind un segment fonetic rezultat dintr-o singură
pulsație de aer fonator (expirație), însă cercetările au arătat că în timpul
unei expirații pot fi emise mai multe silabe.

După numărul de silabe, cuvintele limbii române se împart

în monosilabice, bisilabice, polisilabice.
Structura silabei
Silaba este formată dintr-un segment vocalic (obligatoriu) și un
segment consonantic (nu este obligatoriu), care poate urma, preceda sau
încadra segmentul vocalic. Segmentele vocalice și consonantice pot fi de
două feluri: simple sau complexe.
Segmentul vocalic simplu

Segmentul vocalic simplu este întâlnit în silabele care au ca nucleu o singură

vocală.

Atunci când segmentul vocalic constituie singur silaba, avem de a face cu o

silabă deschisă la ambele capete. (V-VC sau V-CV)
a-er,  e-ră, o-ră, a-ră
Atunci când segmentul vocalic este încadrat de un segment consonantic
avem de a face cu o silabă închisă. (CVC)
fac, sol, cum, vin
Când segmentul consonantic se află înainte sau după segmentul vocalic
silaba este închisă sau deschisă la un capăt. (CV- sau VC-)
ca, de,  es-te, us-cat
Atunci când, într-un cuvânt sau între două cuvinte succesive, se întâlnesc
două silabe deschise sau două capete deschise de silabă, apare hiatul.

2
Segmentul vocalic complex

Segmentul vocalic complex este format dintr-o vocală ca nucleu silabic

precedată, urmată sau încadrată de semivocală. Aceste segmente vocalice
complexe sunt cunoscute în fonetică sub denumirea de diftongi și triftongi.
Segment consonantic simplu

Segmentul consonantic simplu este constituit dintr-o consoană și poate fi

prevocalic (înaintea vocalei) sau postvocalic (după vocală).

 în poziția C- poate sta orice consoană (CV)

pas, toc,  măr, soc
 în poziția -C poate sta orice consoană (VC)
cap, mat, rit, sub
Segment consonantic complex

Segmentul consonantic complex este constituit din minimum două consoane

și poate fi prevocalic (înaintea vocalei) sau postvocalic (după vocală).

 în poziția CC- pot apărea doar următoarele grupuri de consoane: br, bl, kl, kn, kr, kt,
kv, dr, fl, fr, gl, gn, gr, gv, hl, žb, žg’, žm, žn, žv, ml, mr, pl, pn, pr, ps, sb, sk, sk’, sč, sf,
sg, sl, sm, sn, sp, st, sv, šk, šk’, šč, šf, šl, šm, šn, šp, št, šv, tr, vl, vr, sb, zg, zg’, zm, zn,
zv
brad, bloc,  drag, grav
 în poziția CCC- pot sta doar următoarele grupuri de consoane: spr, skr, str, štr, sfr, zdr,
zgr
sprint,  strat, zgri-bu-lit
 în poziția -CC pot apărea doar următoarele grupuri de consoane: bd, bz, ks, kt, ft, gd,
gn, žd, lb, lč, lk, ld, lf, lğ, lg, lm, lp, ls, lš, lt, lț, lv, lz, mb, mf, mn, mp, mt, mț, nz, nk’,
nk, nč, nd, nf, ng, nğ, nž, ns, nš, nt, nț, nz, pč, ps, pt, rb, rč, rk, rd, rf, rg, rğ, rh, rl, rm,
rn, rs, rš, rt, rț, rv, rz, sm, st, šk, tm, šd, zn
câlț, știft, larg, ritm
 în poziția -CCC pot sta doar următoarele grupuri de consoane: kst, mpt, mks, nkt, stm
prompt, punct, astm
Din combinațiile segmentelor prezentate anterior apar silabele limbii
române. Situațiile în care silabele sunt formate doar din segmente vocalice
sunt rare și sunt formate dintr-o vocală, (a-pă), un diftong (ia) sau un
triftong (iau).
În limba română cele mai multe silabe sunt formate prin asocierea
segmentelor vocalice cu segmentele consonantice, de tipul:

CV ‒ și, ca, ma-să CCVCC ‒ drept, scald, stâng

VC ‒ an, el, ar-mă CCCV ‒ stra-dă, stri-gă

3
 CVC ‒ bar, lat, car-te VCCC ‒ astm, istm
CCV ‒ cre-tă, pla-gă, cra-mă CCCVC ‒ sclav, scrum, strig, splen-did
VCC ‒ arc, alb, unt CVCCC ‒ punct, carst, vârst-nic
CCVC ‒ drag, praf, trac CCCVCC ‒ strâns, strâmt, strung
CVCC ‒ larg, parc, merg CCVCCC ‒ sconcs
După cum se observă din posibilitățile combinatorii enumerate mai sus, în
limba română numărul maxim de sunete într-o silabă este 6, din care 5 sunt consoane, iar
maxim 3 dintre ele așezate de-o parte a vocalei. Dintre cele 3 consoane cel
puțin una este fricativă sau lichidă.
Stabilirea limitei dintre silabe
Stabilirea limitei dintre silabe (sau tăietura silabică) înseamnă de
fapt despărțirea cuvintelor în silabe.
Despărțirea cuvintelor la capăt de rând

Despărțirea în silabe este importantă și din punct de vedere practic,

deoarece intervine în scris la despărțirea cuvintelor la capăt de rând.

Regula generală și obligatorie a despărțirii cuvintelor la capăt de rând constă

în interdicția de a lăsa la sfârșitul sau la începutul unui rând o secvență care
nu este silabă. Singurele excepții de la această regulă sunt cazurile în care
cuvintele sunt scrise cu cratimă (dintr-o, dintr-un etc). Dar și aici
recomandarea este de a se evita, pe cât posibil, despărțirea cuvintelor.