C.

Regiunea mamară
Regiunea mamară este o regiune parietală pereche, suprapusă regiunii
costale în partea sa antero-superioară; ea este ocupată de către
mamelă. Aproape fără importanţă la bărbat, la care glanda mamară a
rămas într-un stadiu rudimentar, ea dobândeşte o mare importanţă la
femeie, din punct de vedere fiziologic, patologic şi estetic
Mamela este cea care dă forma caracteristică regiunii. Ea
are în general forma unei emisfere sau a unui con turtit,
care repauzează cu baza pe peretele toracic anterior.
Aproximativ în centrul feţei convexe prezintă proeminenţa
rotunjită a papilei mamare, înconjurată de areola mamară.
în general forma emisferică a mamelei este mai accentuată în jos şi
medial, unde se formează - şanţul submamar. Este locul frecvent al
intertrigo-ului. între cele două mamele se găseşte şanţul intermamar ce
corespunde regiunii sternale. în copilărie, mamelele sunt mici, şi până
la pubertate sunt puţin dezvoltate, în perioada puberală ele se dezvoltă
brusc, odată cu aparatul genital şi ajung destul de repede la
configuraţia lor obişnuită de la femeia adultă.
Limitele regiunii mamare sunt următoarele: în sus - coasta a III-a; în jos
Coasta a Vl-a sau a Vll-a; medial, marginea sternului; lateral - linia axilară
anterioară, în profunzime se întinde până la fascia pectoralului mare
STRATIGRAFIA regiunii este următoarea

a) Tegumentul - este
subţire, fin, neted şi
mobil. I se disting două
zone: cea periferică are
structura şi caracterele
obişnuite şi conţine foliculi
piloşi, glande sebacee şi
sudoripare; zona centrală
sau aria papilară, este
constituită din areola
mamară şi papila mamară
centrul ei, pentru ca să dispară complet la
nivelul papilei. Această grăsime este
compartimentată în loji prin tracturi conjunctive
lamelare. Prezenţa acestora explică de ce un
abces mamar poate fi localizat la o singură lojă
grăsoasă. în acest plan se găsesc vase
sangvine şi limfatice superficiale, precum şi
nervii corpului mamelei
c) Corpul mamelei - se prezintă ca o
formaţiune alb-gălbuie, aproximativ discoidală,
care se subţiază spre periferie. Faţa anterioară
a corpului mamelei este convexă şi foarte
accidentată, datorită unor creste neregulate
anastomozatc între ele; sunt crestele
fibrobroglandulare, care delimitează fosete ce
cuprind în ele periniţele de grăsime. Pe ele se
fixează tracturi conjunctive numite ligamentele
suspensoare ale mamelei (Cooper). Acestea
traversează glanda şi se fixează pe fascia
muşchiului pectoral mare. Faţa posterioară a
corpului mamelei este plană sau uşor
concavă, şi repauzează prin intermediul
grăsimii retromamare, pe fascia ce
acoperă muşchii pectoral mare şi dinţat
anterior.
 D.Regiunea diafragmatică

Este regiunea parietală inferioară a toracelui, constituită de un singur

plan, cel al muşchiului diafragma. Ea separă cavitatea toracică de cea
abdominală, astfel încât reprezintă în acelaşi timp şi peretele superior
al acesteia din urmă.
Forma regiunii este cea a diafragmei: ca prezintă pe linia mediană o
puternică boltire cu convexitatea în sus, în timp ce periferia regiunii
corespunzând inserţiilor musculare, rămâne fixată mult mai jos. În
acest fel, conţinutul abdominal se ridică mult în torace în porţiunea
mijlocie, în timp ce cavitatea şi viscerele toracice se insinuează spre
abdomen la nivelul circumferinţei bolţii diafragmatice. în consecinţă, pe
o secţiune transversală trecând prin baza toracelui, vom întâlni atât
organe toracice cât şi organe abdominale, deşi cele două cavităţi sunt
separate prin diafragmă.
Muşchiul diafragma prezintă
două porţiuni distincte, una
centrală - aponevrotică, şi una
periferică - musculoasă

Centrul tendinos
al diafragmei este
porţiunea
aponevrotică, în
formă de trifoi
Componenta musculară are
la rândul său trei porţiuni.
Porţiunea lombară are două
componente. Cea mai
puternică dintre ele porneşte
de pe vertebrele lombare prin
cei doi stâlpi. Stâlpul drept se
insera pe corpul primelor trei
vertebre lombare şi pe discurile
intervertebrale dintre acestea;
stâlpul stâng ia naştere de pe
primele două vertebre lombare
şi de pe discurile învecinate.
Marginile mediale, tendinoasc,
ale celor doi stâlpi se întâlnesc
pe linia mediană, pentru a
forma ligamentul arcuat
median, situat înaintea aortei;
apoi, stâlpii schimbă o serie de
fascicule musculare între ei.
Cea de-a doua componentă a
porţiunii lombare ia naştere de pe
două perechi de arcade
aponevrotice, situate lateral de
stâlpii precedenţi: ligamentul arcuat
medial întins de la corpul vertebrei
L2 la procesul costal al primei
vertebre lombare; pe sub acest
ligament trece muşchiul psoas. Cea
de a doua arcadă aponevrotică este
ligamentul arcuat lateral (arcada
pătratului lombelor) care trece ca o
punte peste muşchiul pătrat al
lombelor; ligamentul se prinde pe
procesul costal al vertebrei L1 şi pe
coasta Xll-a.
Porţiunea costală a diafragmei îşi
arc originea pe feţele mediale ale
ultimelor şase coaste, prin digitaţii
încrucişate cu cele ale transversului
abdominal. Porţiunea sternală naşte
prin două fascicule de pe procesul
xifoid. Toate fibrele musculare ale
acestor porţiuni se termină pe
centrul tendinos
Porţiunea
sternală naşte prin
două fascicule de
pe procesul xifoid.
Toate fibrele
musculare ale
acestor porţiuni se
termină pe centrul
tendinos.
 Orificiile diaframei

Hiatul aortic este delimitat

între vertebra T12, cei doi
stâlpi ai diafragmei şi
ligamentul arcuat median. Dă
trecere aortei şi duetului
toracic.
Hiatul esofagian, situat pe un
plan mai anterior şi superior faţă
de precedentul (în dreptul
vertebrei T10), este cuprins de
cele mai multe ori în grosimea
stâlpului drept al diafragmei.

Orificiul venei cave

inferioare este situat în
centrul tendinos, la unirea
foliolei anterioare cu cea
dreaptă. Pereţii venei
aderă de marginile
orificiului
Raporturi

Faţa superioară a diafragmei

răspunde: în partea centrală -
pericardului care aderă de
foliola anterioară, iar de o
parte şi de cealaltă - pleurei
diafragmatice şi bazei
plămânilor. Faţa inferioară a
diafragmei, tapetată de
peritoneul parietal, răspunde -
de la dreapta la stânga - feţei
diafragmatice a ficatului,
fundului stomacului şi feţei
diafragmatice a splinei; în
partea posterioară este în
raport cu rinichii şi glandele
suprarenale. Stâlpii diafragmei
vin în raport înainte cu: area
nuda a ficatului, cu duodenul şi
cu pancreasul, iar prin bursa
omentală, cu faţa posterioară
a stomacului.