www.e-referate.

ro

` Caracterizarea lui Ghita din Moara cu noroc

Ghiţă trăieşte o dramă psihologică concretizată prin trei înfrângeri/ pierderi: încrederea
în sine, încrederea celorlalţi în el şi încrederea Anei, soţia lui, în el. Consecinţele nefaste
ale setei de înavuţire şi procesul înstrăinării de familie sunt magistral analizate de
Slavici, autorul aducând în prim-plan conflictul dintre fondul uman cinstit al lui Ghiţă şi
dorinţa de a face avere alături de Lică.
La început, „cârciurnarul este un ins energic, cu gustul riscului şi al aventurii, şi nu o
palidă umbră hamletică, pierdută într-un peisaj autohton"(Magdalena Popescu). El
hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc. Ghiţă este capul
familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se dovedeşte un om
de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, iar familia
trăieşte în armonie. Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade, Ghiţă doreşte să
agonisească atâţia bani cât să-şi angajeze vreo zece calfe cărora să le poată da de cârpit
cizmele oamenilor. Aspiraţia lui e firească şi nu:i depăşeşte puterile.
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel
interior, al lui Ghiţă. Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el şi
familia lui, nu se poate sustrage ispitei malefice pe care acesta o exercită asupra lui, mai
ales că tentaţia îmbogăţirii, dar şi a existenţei în afara normelor etice sunt enorme: „se
gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă
înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii". Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate
măsurile de precauţie împotriva lui Lică: merge la Arad să-şi cumpere două pistoale,
îşi ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci şi angajează o slugă
credincioasă, pe Marţi, „un ungur înalt ca un brad".
Din momentul apariţiei lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă
faţă de familie. Gesturile, gândurile, faptele personajului, trădează conflictul interior şi
se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă. Naratorul surprinde în mod direct
transformările personajului: Ghiţă devine „de tot ursuz", „se aprindea pentru orişice
lucru de nimic", „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci rădea cu hohot, încât îţi venea să te
sperii de el", iar când se mai juca, rar, cu Ana, „îşi pierdea repede cumpătul şi-i lăsa
urme vinete pe braţ" (caracterizare directă). Devine mohorât, violent, îi plac jocurile
crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînţeleasa faţă de Ana, se poartă brutal cu
cei mici.

La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate
asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior
sunt redate gândurile şi frământările personajului, realizându-se în felul acesta
autocaracterizarea: „Ei! Ce să-mi fac?... Aşa m-a lăsat Dumnezeu!... Ce să-mi fac dacă
e în mine ceva mai tare decât voinţa mea? Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are
cocoaşe în spinare".
 Sub pretextul că o voinţă superioară îi coordonează gândurile şi acţiunile, Ghiţă devine
laş, fricos şi subordonat în totalitate Sămădăului. În plus, se îndepărtează din ce în ce
mai mult de Ana („îi era parcă n-a văzut-o demult şi parcă era să se despartă de
dânsa"), aruncând-o în braţele sămădăului: „Joacă, muiere, parcă are să-ţi ia ceva din
frumuseţe", îi spune Ghiţă Anei, într-un rând.

Ghiţă este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta îşi dă seama că Ghiţă e om de
nădejde şi chiar îi spune acest lucru: „Tu eşti om, Ghiţă, om cu multă ură în sufletul
tău, şi eşti om cu minte: dacă te-aş avea tovarăş pe tine, aş rade şi de dracul şi de
mumă-sa. Mă simt chiar eu mai vrednic când mă ştiu alăturea cu un om ca tine". Totuşi
Sămădăului nu-i convine un om pe care să nu-1 ţină de frică şi de aceea treptat distruge
imaginea celorlalţi despre cârciumar ca om onest şi cinstit. Astfel, Ghiţă se trezeşte
implicat fără voie în jefuirea arendaşului şi în uciderea unei femei. Este închis şi i se dă
drumul acasă numai „pe chezăşie". La proces jură strâmb, devenind în felul acesta
complicele lui Lică. Are totuşi momente de sinceritate, de remuşcare, când cere iertare
soţiei şi copiilor: „Iartă-mă, Ano! îi zise el. lartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă
iert cât voi trăi pe faţa pământului Ai avut tată om de frunte, ai neamuri oameni de
treabă şi ai ajuns să-ţi vezi bărbatul înaintea judecătorilor". Axa vieţii lui morale se
frânge; se simte înstrăinat de toţi şi de toate. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de
conştiinţă pentru modul în care s-a purtat. De ruşinea lumii, de dragul soţiei şi al
copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să plece de la Moara cu noroc. Începe să
colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici faţă de acesta. Ghiţă îi oferă
probe în ceea ce priveşte vinovăţia Sămădăului numai după ce îşi poate opri jumătate din
sumele aduse de acesta.

Ghiţă ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie şi
dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, îşi aruncă soţia, la sărbătorile Paştelui,
drept momeală, în braţele Sămădăului. Speră până în ultimul moment că se va produce o
minune şi că Ana va rezista influenţei malefice a sămădăului. Dezgustată însă de
laşitatea lui Ghiţă care se înstrăinase de ea şi de familie, într-un gest de răzbunare, Ana i
se dăruieşte lui Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e „om", pe când Ghiţă
„nu e decăt muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti". „Sentimentul lui [Ghiţă] faţă de Ana
e unul împărţit între vanitate masculină şi dragoste"(Magdalena Popescu). De aceea în
momentul în care îşi dă seama că soţia 1-a înşelat, Ghiţă o ucide pe Ana, încercând să o
scape de chinul păcatului. La rândul lui, Ghiţă este ucis de Răuţ, din ordinul lui Lică.
Ghiţă depăşeşte limita normală a unui om care aspiră spre o firească satisfacţie
materială şi socială. Patima pentru bani şi fascinaţia diabolică a personalităţii
Sămădăului îl determină să ajungă pe ultima treaptă a degradării morale. Sfârşitul lui şi
al celor care-1 înconjoară este în mod inevitabil tragic.
Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten