Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SUPORT DE CURS
Modulul I - 3 ore
In general, notiunea de valoare isi gaseste aplicatie in economia de schimb, intrucat aceasta
categorie economica s-a nascut din necesitatea aprecierii si compararii bunurilor transferate.
Consultand dictionarele putem defini valoarea ca pe o marime care masoara munca inglobata intr-un
bun economic sau care apreciaza calitatile acelui bun. Valoarea este conventionala si subiectiva.
Studiul, calculul si analiza ei constituie preocuparea multor economisti.
Termenul de valoare descinde etimologic din verbul latin valere, al carui sens primitiv era de
a putea, a fi puternic, a procura satisfactie. Valoarea desemneaza calitatile stabile, perene,
constatabile empiric ale lucrurilor. Filosofia separa doua concepte referitoare la valoare: pe de o
parte axia - valoare, pe de alta parte timo - pret.
Asa cum arata L. Grunberg, „Exista lucruri care au valoare in sens detimo (pret), ca atare pot
fi schimbate, cumparate si vandute, fara a fi valori in sens strict axiologic (...). Au insa caracter
axiologic obiectele sau actele care sunt valori (in sensul de axia), chiar daca au valoare in sensul
de timo (o pictura, al carei pret creste prin trecerea timpului) sau daca nu au valoare in sensul
de timo (in cazul actelor morale, apreciate si ierarhizate pentru demnitatea si valabilitatea lor, dar
care nu pot fi schimbate, vandute sau cumparate). Exista lucruri care au pret , dar n-au valoare, in
timp ce prietenia, generozitatea sau solidaritatea au valoare (in sens de axia), dar n-au pret (in sens
de timo).”[1]
Dupa L. Grunberg, „Valoarea apare astfel ca acea relatie intre subiect si obiect, in care, prin
polaritate si ierarhie, se exprima pretuirea acordata (de o persoana sau o colectivitate umana) unor
insusiri sau fapte (naturale, sociale, psihologice), in virtutea capacitatii acestora de a satisface
trebuinte, necesitati, dorinte, aspiratii umane, istoriceste conditionate de practica sociala”.[2]
Dupa dictionare, prin evaluare se intelege actiunea de a evalua si rezultatul ei; apreciere,
pretuire, calcul. Prin a evalua se intelege a determina, a stabili pretul, valoarea, numarul, cantitatea;
a calcula, a socoti, a aprecia. Aceasta actiune se presupune a fi efectuata de catre un subiect asupra
unui obiect (un activ, o afacere, o datorie...).
1.2. Valoarea intreprinderii
In domeniul evaluarii firmei teoria este de data recenta. Practica de evaluare mai veche s-a
ghidat de regula dupa criterii exterioare. Evaluarile erau utilizate pentru stabilirea bazei de
impozitare sau pentru calculul garantiei creditelor.
Intre acceptiunile generale ale conceptului de valoare si valoarea afacerii, firmei, exista
elemente comune.
Interesul subiectului evaluator poate proveni din dorinta de a-si satisface nevoi de natura
economica, teoretica, etica, politica, estetica, religioasa. Interesul poate sa fie cauzat de utilitatea,
raritatea ori alte proprietati pe care subiectul evaluator le intrezareste la obiectul evaluarii.
- piata trebuie sa fie libera (un vanzator hotarat, un cumparator hotarat, marketing adecvat,
tranzactie echilibrata);
O alta categorie utilizata in domeniul evaluarii economice este cea de valoare de
investitie. Daca valoarea de piata tinde sa se apropie de o marime normala, neutra, obiectiva,
valoarea de investitie are profund caracter subiectiv.
Valoarea de investitie este valoarea specifica unui anumit investitor sau unei clase de
investitori si apare ca o consecinta a modului diferit de estimare a potentialului de a aduce profit, de
percepere a riscurilor, de impozitare.
Aceasta valoare specifica poate sa fie si consecinta legaturilor cu alte afaceri pe care
investitorul respectiv le detine sau le controleaza.
In ultima instanta, aceasta valoare specifica unui investitor este masura propriului sau interes
pentru proprietatea respectiva.
Evaluatorul de afaceri se poate situa intr-una dintre urmatoarele trei ipostaze:
- expert neutru, caz in care evaluarea se face de pe pozitia unui investitor cu capacitate de actiune
medie, fara a se tine seama de asteptarile subiective ale clientului cu interese speciale;
- expert consultant, cand evaluarea se va face in functie de oportunitatile specifice ale clientului,
valoarea estimata fiind prezentata in cea mai favorabila ipostaza, servind la estimarea celui mai
avantajos pret pentru client; este vorba deci de o valoare categoric subiectiva;
Evaluatorul se situeaza de cele mai multe ori pe pozitie de consultant, subscriind intereselor
utilizatorului evaluarii.
Menirea sa este de a diagnostica starea firmei si aprecia dupa caz valoarea (sau scala de
valori) din perspectiva utilizatorului evaluarii.
Din aceasta abordare se poate vorbi de valoare ca despre o marime mai mult sau mai putin
subiectiva. Cu cat masoara interesul unui grup mai mare ori interesul general si pe o durata mai
mare, valoarea isi pierde gradul de subiectivitate, devenind aproape obiectiva.
O marime a valorii de piata va fi masura interesului general, mediu la un moment dat (deci
schimbatoare) si pentru o arie mai larga sau restransa (deci relativa, in functie de piata
respectiva). Pentru un obiect evaluat marimea valorii de piata ar trebui sa fie comparabila cu pretul
mediu. O marime a valorii de investitie va fi masura interesului specific al unui investitor anumit.
Pentru fiecare obiect evaluat in parte, pretul ar trebui sa oscileze in jurul valorii de investitie. Pretul
va fi rezultatul direct al negocierilor si va fi influentat de valoarea de investitie, raportul cerere-
oferta, valoarea de piata, constrangerile generale si conjuncturale.
Evaluarea economica a intreprinderii a devenit dupa 1989 necesara de cate ori este nevoie
de:
- stabilirea bazei de negociere pentru vanzarea-cumpararea unei firme sau a unui activ;
- determinarea bazei de calcul pentru impozitarea unui transfer de proprietate (vanzare, donatie,
mostenire);
- lichidari de intreprinderi.
Dintre criteriile obiective fac parte: marimea patrimoniului si veniturile pe care acest
patrimoniu le produce.
- preluarea unei firme concurente, a unui furnizor sau a unui client poate interesa in mod
special pe prezumtivul cumparator, aducand un plus de valoare firmei evaluate;
- priceperea investitorului pentru un anumit gen de afacere poate garanta obtinerea unor
rezultate superioare (poate fi suportul unor previziuni mai optimiste in ce priveste rezultatele
investitiei), ceea ce determina cresterea valorii afacerii;
- legatura investitiei cu alte afaceri pe care cumparatorul le detine sau le controleaza poate
genera un plus de valoare;
Privita din punctul de vedere al proprietarului, valoarea intreprinderii sale poate sa aiba
dimensiuni diferite. O determinanta importanta a valorii este intentia detinatorului afacerii cu privire
la aceasta. Evaluarea pentru exploatare continua difera de evaluarea din punctul de vedere al
vanzatorului.
Proprietarul poate fi mai mult sau mai putin legat sufleteste de firma pe care o detine, fie ca
este rodul muncii sale, fie ca poarta numele familiei, fiind mostenita de mai multe generatii. Un
astfel de punct de vedere, sentimental, emotional, va face ca firma respectiva sa fie de nepretuit.
Numele, emblema sa valoreaza mai mult in ochii proprietarului in acest caz.
Intreprinzatorul practic si eficient va cauta in orice clipa sa fie sigur ca investitia sa este
rentabila. El va compara profitul obtinut de el cu profitul ce s-ar putea obtine in orice alta afacere
accesibila daca s-ar face aceleasi eforturi (consum de timp pentru conducerea afacerii, cheltuieli) si
in aceleasi conditii de risc (o afacere la fel de sigura ca si cea actuala). Nivelul valorii firmei ar
depinde in acest caz de posibilitatile proprietarului de a dezvolta alt proiect sau de a efectua alt
plasament.
De multe ori, pentru a aprecia calitatea activitatii de conducere a unei intreprinderi, o buna
modalitate ar fi masurarea cresterii/scaderii valorii sale. O crestere a valorii economice poate fi
considerata efectul unui management performant, daca ceilalti factori care influenteaza valoarea
firmei nu produc modificari semnificative asupra sa.
Pentru proprietarul firmei, fie ca este si conducator in acelasi timp, fie ca nu este direct
implicat in administrarea firmei, este necesara urmarirea evolutiei valorii sale. Acest demers
conduce la cunoasterea in permanenta a valorii firmei, care ar putea oricand sa devina obiectul unei
tranzactii. Chiar si in lipsa acestei perspective, proprietarul are nevoie sa-si aprecieze performantele
financiare, comparand investitia prezenta cu plasamente alternative.
Alta este situatia in cazul unei afaceri de familie, care trebuie pastrata de dragul numelui si al
traditiei, chiar si in perioadele mai delicate.
El ar putea consta in dezinteresul pentru afacerea in sine, pentru care proprietarul nu are
suficient timp sau inclinatii, aptitudini.
Lipsa pietelor de desfacere sau penuria de materii prime ar putea determina scaderea
eficientei afacerii si chiar ameninta continuitatea exploatarii, determinand nevoia de a vinde firma.
Noi ingradiri legislative care afecteaza activitatea firmei pot conduce la alegerea solutiei
vanzarii.
Existenta unor alte posibilitati de plasament, mai eficiente determina renuntarea la afacerea
prezenta pentru a investi in alt mod resursele recuperate.
Aparitia unor alte preocupari, care impun renuntare 16316b122q a la afacere; poate sta la
baza deciziei de vanzare.
Nevoia de lichiditati pentru achitarea diverselor obligatii poate impune renuntarea la afacere.
Evaluarea in acest caz, din punctul de vedere al vanzatorului, va avea un grad ridicat de
subiectivitate.
Valoarea afacerii pe care el este hotarat sa o cedeze poate fi cu atat mai mica, cu cat sunt
prezente mai multe constrangeri asupra vanzarii.
In acest fel valoarea firmei poate cobori mult sub valoarea sa de piata.
O altfel de vanzare fortata este cea in care vanzatorul continua sa prezinte un interes puternic
pentru firma respectiva. Pentru el firma poate avea o valoare mare, dar va trebui sa fie sacrificata.
Constrangerea poate sa se rasfranga asupra pretului acceptat in final.
Se vor studia in detaliu toate aspectele care privesc fiecare functie a intreprinderii in parte.
Se va cauta sa se obtina cat mai multe informatii, apelandu-se la surse diferite, atat din
exteriorul, cat si din interiorul firmei evaluate.
Sursele externe firmei pot fi: organele financiare, furnizorii firmei, clientii sai, vecinii.
Pentru ca informatiile obtinute sa nu fie irosite ulterior din lipsa de sistematizare si pentru a
se evita risipa de munca si de resurse prin detalierea exagerata, culegerea datelor se face cu ajutorul
unor chestionare speciale.
Atunci cand evaluatorul nu are inca destula experienta pentru a concepe singur aceste
chestionare, el poate sa utilizeze pentru formularea intrebarilor modele elaborate de specialisti. In
functie de raspunsurile obtinute evaluatorul va putea atribui un punctaj, o nota sau un calificativ
pentru intreprinderea in cauza.
Catalogarea intreprinderii, incadrarea ei intr-un anumit barem, va permite atat alegerea
metodologiei de evaluare adecvate, cat si validarea rezultatelor evaluarii.
Este interesanta gruparea principalelor criterii pe care le are in vedere cumparatorul, care are
mobilitate mare si acces la optiuni alternative.
In evaluarea unei firme potentialul cumparator nerezident are in vedere urmatoarele criterii
exterioare:
repatrierea capitalului
stabilitatea politica
taxele vamale
Pe baza acestor criterii generale, exterioare investitia analizata poate fi considerata tentanta
sau nu prin prisma mediului economic.
Urmarirea sistematizata va oferi posibilitatea evidentierii cator mai multi factori cu influenta asupra valorii. Cunoasterea
actiunii acestora va permite adoptarea deciziei de investire.
Modulul II – 10 ore
- sfera si continutul drepturilor, privilegiilor sau altor conditionari, atasate proprietatii, care
afecteaza transferul drepturilor de proprietate;
- istoricul afacerii;
- activele, datoriile, capitalul, situatia financiara si capacitatea de a obtine profit si a plati dividende;
- cotatiile pe piata bursiera a actiunilor afacerii evaluate si/sau preturile de tranzactionare a unor
intreprinderi sau participatii la acestea, care fac parte din acelasi domeniu de activitate;
- separarea si evaluarea la valoarea neta de piata a activelor in afara exploatarii, a celor care nu sunt
necesare functionarii afacerii.
2.1. Diagnosticul juridic
Prima etapa in diagnosticare este cea care are ca scop verificarea, studierea incadrarii
activitatii firmei in normele de drept.
Existenta contractelor care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor si celorlalte
imobilizari si existenta actelor care certifica legalitatea activitatii firmei dau garantie pentru o
evaluare corecta, pe principii de normalitate.
In mod concret, ce anume trebuie sa afle evaluatorul despre intreprinderea evaluata? Ce va
trebui sa verifice evaluatorul?
De asemenea, trebuie semnalat pericolul aparitiei unor noi litigii, cum ar putea fi de exemplu
cele care ar surveni din cauza: nerespectarii de catre firma a unor conditii contractuale in relatiile
sale cu partenerii comerciali sau cu salariatii; nerespectarii legislatiei financiar-fiscale si a muncii,
incalcarii normelor de mediu etc.
2.2. Diagnosticul comercial
Evaluatorul va trebui sa afle care este ramura de activitate a firmei, care este in acel moment
starea acelei ramuri, ce perspective exista, ce pozitie ocupa firma si ce planuri are, daca acele planuri
sunt viabile sau nu.
Apoi va trebui sa descopere daca firma ocupa o pozitie importanta pe piata, cum este piata
firmei structurata, ce sanse de extindere are.
Se urmareste apoi modul in care sunt fixate preturile si in ce masura, prin practicarea
preturilor diferentiate, exista sanse de atragere si pastrare a clientelei.
Distributia este analizata din punctul de vedere al dimensiunilor pe care le are reteaua si din
punctul de vedere al modului in care se deruleaza activitatea acestei retele.
Publicitatea firmei este si ea analizata sub aspectul actiunilor derulate, al cheltuielilor pe care
le efectueaza firma pentru publicitate si sub aspectul imaginii firmei si produselor sale.
In cadrul acestui diagnostic sectorial se identifica in primul rand punctele tari si punctele
slabe privind activitatea de cercetare-dezvoltare.
A. Activitatea de aprovizionare
Este analizata sub aspectul modului in care este organizata si riscurilor care decurg de aici si
sub aspectul dependentei de un numar mic de furnizori sau unei anumite categorii de furnizori ori
existentei altor astfel de constrangeri.
Pot sa existe si implicatii asupra organizarii cumpararii si stocarii materiilor prime sau
marfurilor, avand ca rezultat imobilizarea unor resurse financiare voluminoase pentru a evita riscul
aparitiei unor intreruperi in ciclul de exploatare.
Se analizeaza mai intai caracteristicile productiei: daca se realizeaza pe stoc sau pe comanda,
in ce cantitate se realizeaza, daca productia este sezoniera, care sunt procedeele de fabricatie pe care
le utilizeaza firma, acestea comparandu-se cu procedeele de fabricatie utilizate de concurenta, care
sunt perspectivele firmei din acest punct de vedere.
Se studiaza apoi ciclul de productie, determinandu-se posibilitatile de reducere a sa, atat prin
eliminarea locurilor inguste printr-o mai buna organizare si printr-o dotare superioara, cat si prin
utilizarea unor noi tehnologii. Utilajele si tehnologiile firmei se studiaza prin comparatii cu
competitorii.
Se identifica punctele tari si punctele slabe privind nivelul de automatizare si perspectivele
sale.
Un loc important in cadrul tematicii analizei il au preocuparile firmei pentru asigurarea
calitatii, acordarea de garantii, costul garantiei etc.
C. Activitatea de depozitare/ambalare
Se face atat o analiza globala, urmarindu-se vechimea si uzura tehnica a imobilizarilor
corporale, cat si analiza individuala a principalelor elemente de natura constructiilor si
echipamentelor, selectandu-se cele a caror valoare detine o pondere mare in volumul total al
imobilizarilor.
Analiza resurselor umane are ca obiectiv determinarea punctelor tari si punctelor slabe
privind dotarea firmei cu resurse umane. In cadrul sau se determina principalele trasaturi ale
factorului uman aflat la dispozitia firmei si se analizeaza adecvarea potentialului uman existent la
nevoile prezente si viitoare ale firmei.
Ca modalitate tehnica, diagnosticul resurselor umane se efectueaza printr-un chestionar care
urmareste sa delimiteze structura personalului pe varste, vechime, sexe, nivel de pregatire, calificare.
Stabilitatea, perenitatea personalului, angajarile temporare, fluctuatia personalului vor fi criterii de
apreciere a resurselor umane.
Se vor evidentia si datele privind salarizarea personalului si alte aspecte legate de motivatia
muncii salariatilor intreprinderii.
Se va analiza starea sanatatii personalului si se vor pune in evidenta eventualele pericole
specifice activitatii firmei, conditiilor de lucru sau de mediu.
Se va studia apoi modul in care s-a desfasurat activitatea sindicatelor existente in firma in
ultima perioada si se vor analiza conflictele de munca de amploare din ultima perioada (daca ele au
existat).
A. Caracteristicile conducerii
Se urmaresc: numarul de conducatori si relatiile dintre ei, stilul de conducere, modul in care
sunt repartizate atributiile conducatorilor, profilul, varsta, motivatia, vechimea, stabilitatea
conducatorilor.
Se apreciaza si performantele managementului, atat prin efectele pe termen scurt, cat si prin
efectele pe termen lung.
Indicatorii de gestiune (vitezele de rotatie si in special cele ale stocurilor si creantelor), pot fi
apreciati in corelatie cu cei de lichiditate si rentabilitate[5].
B. Remunerarea conducerii
Evaluatorul trebuie sa afle cine anume detine rolul decisiv in determinarea marimii
drepturilor banesti ale conducatorilor firmei.
C. Impactul conducatorului
Se identifica trasaturile deosebite ale managerilor-cheie, pe de o parte, si relatiile speciale ale
managerilor cu mediul in care isi desfasoara activitatea firma, pe de alta parte. Ambele aspecte sunt
importante pentru a intui in ce masura activitatea firmei si performantele sale depind de prezenta
persoanelor respective in conducerea sa.
2.5. Diagnosticul financiar-contabil
Mai mult, diagnosticul financiar-contabil poate fi considerat un fel de test, al carui obiect il
reprezinta atat intreprinderea evaluata, cat si diagnosticele sectoriale deja efectuate.
Datele necesare analizei se preiau din evidenta contabila a firmei, in primul rand din
situatiile de sinteza, adica din bilant si din contul de rezultate.
- analiza rentabilitatii prin excedentul brut de exploatare (EBE), capacitatea de autofinantare (CAF),
excedentul de trezorerie de exploatare (ETE), rezultatul net (RN[6] sau PN);
- analiza politicii de finantare si structurii financiare, prin binomul autonomie financiara – levier
financiar;
- indicatori de structura – atat care privesc structura activului patrimonial, cat si care privesc
structura pasivului patrimonial;
- indicatori de evolutie - pentru fiecare element patrimonial in parte, apoi pentru evolutia structurii,
a ponderii fiecarui element patrimonial in total
- indicatori de lichiditate - lichiditatea curenta, calculata ca raport intre activele curente si pasivele
curente (active curente / pasive curente); lichiditatea rapida, calculata ca raport intre activele curente
cu lichiditate foarte buna ( creante si disponibilitati) si pasivele curente: ( active curente - stocuri)
/pasive curente;
- indicatori de risc financiar – ca de exemplu gradul de indatorare, calculat ca raport intre datorii si
total activ: total datorii / total activ, indicator care arata in ce masura datoriile firmei sunt garantate
cu patrimoniul sau si structura capitalului, calculata ca raport intre elementele de capital permanent
imprumutat si respectiv propriu: CTLM / CPR, indicator ce arata riscul financiar.
B. Pe baza contului de profit si pierdere se pot analiza mai multe aspecte.
Astfel, pornind de la datele privind veniturile se pot efectua: o analiza a influentei productiei
fizice si a influentei preturilor asupra veniturilor, o analiza a influentei structurii produselor asupra
veniturilor, o analiza a veniturilor pe activitati etc.
Dupa natura lor, acestea reflecta consumurile de: munca ( salariile), materii prime, uzura
imobilizarilor ( amortizarea), consumul de energie electrica, combustibil, apa, costul resurselor
imprumutate ( dobanzile) etc.
Dupa relatia lor cu volumul de activitate cheltuielile se impart in: constante si variabile.
Dupa relatia lor cu functiunile intreprinderii structurarea cheltuielilor se poate face astfel: de
cercetare, comerciale, financiare, administrative etc.
Dupa relatia lor cu fazele ciclului de exploatare, cheltuielile pot fi: de aprovizionare, de
productie, de desfacere etc
Se poate apoi urmari corelatia intre cheltuieli si venituri si se poate analiza structura
rezultatelor.
Analiza prin cheltuieli directe pe produs arata in ce mod a reusit intrepriderea sa promoveze
produsele cu marja mare asupra cheltuielilor directe.
Analiza pe baza pragului de rentabilitate permite calculul cifrei de afaceri pentru care
rezultatul este nul, profitul previzional la o variatie data a cifrei de afaceri, cifra de afaceri necesara
pentru a obtine beneficiul dorit, cifra de afaceri necesara pentru a mentine beneficiul anterior in
conditiile cresterii cheltuielilor fixe. Determinarea coeficientului de siguranta serveste ca baza
aprecierilor cu privire la riscul de pierdere din cauza eventualei reduceri a productiei.
C. Combinand date preluate din bilant si din contul de profit si pierdere se pot determina o serie
de indicatori pentru aprecierea gestiunii si indicatori de eficienta.
Indicatorii de eficienta:
- rentabilitatea capitalului = ( profit net + cheltuieli financiare x 0,80) / ( capital propriu + credite
pe termen lung)
- rentabilitatea capitalului propriu sau retabilitatea financiara = profit net /capital propriu
indicatori de lichiditate
indicatori de gestiune
indicatori de rentabilitate
nivelul cifrei de afaceri aferent unui profit minim = (cheltuieli fixe totale + profit minim
aferent unui anumit volum al cifrei de afaceri)/[1 – cheltuieli variabile totale/ (cheltuieli fixe
totale +cheltuieli variabile totale)]
necesar de finantat = fond de rulment permanent + plati restante - fond de rulment propriu +
pierderi neacoperite din exercitiile financiare anterioare
gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu = fond de rulment propriu/ fond
de rulment total
1. Indicatori de lichiditate:
Active curente
Datorii curente
Datorii curente
2. Indicatori de risc:
unde:
b) Indicatorul privind acoperirea dobanzilor - determina de cate ori entitatea poate achita cheltuielile
cu dobanda.
Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia entitatii este considerata mai riscanta.
Cheltuieli cu dobanda
- Capacitatea entitatii de a controla capitalul circulant si activitatile comerciale de baza ale entitatii;
- Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) - aproximeaza de cate ori stocul a fost rulat de-a
lungul exercitiului financiar
Costul vanzarilor
sau
Numar de zile de stocare - indica numarul de zile in care bunurile sunt stocate in unitate
Stoc mediu
--------------------- x 365
Costul vanzarilor
• exprima numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita datoriile catre entitate.
---------------------- x 365
Cifra de afaceri
O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat
clientilor si, in consecinta, creante restante.
---------------------------------------- x 365,
unde pentru aproximarea achizitiilor se poate utiliza costul vanzarilor sau cifra de afaceri.
Cifra de afaceri
------------------
Active imobilizate
- Viteza de rotatie a activelor totale
Cifra de afaceri
-------------------
Total active
4. Indicatori de profitabilitate
a) Rentabilitatea capitalului angajat - reprezinta profitul pe care il obtine entitatea din banii investiti
in afacere:
----------------------------------------------------------------,
Capital angajat
unde capitalul angajat se refera la banii investiti in entitate atat de catre actionari, cat si de creditorii
pe termen lung, si include capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii
curente.
----------------------------- x 100
Cifra de afaceri
O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca entitatea nu este capabila sa isi controleze
costurile de productie sau sa obtina pretul de vanzare optim.
Analiza indicatorilor amintiti mai sus trebuie facuta prin comparatie cu alte intreprinderi din
cadrul ramurii respective si cu uzantele internationale[10]. Utila este si urmarirea evolutiei in timp a
indicatorilor realizati de firma.
Pe baza aspectelor desprinse din diagnosticele sectoriale si intarite, certificate de diagnosticul
financiar-contabil se pot stabili atuurile si slabiciunile firmei in comparatie cu mediul in care isi
deruleaza activitatea. Cu ajutorul informatiilor disponibile se poate anticipa evolutia viitoare a
intreprinderii, se pot aprecia sansele ei in comparatie cu intreprinderi similare din cadrul ramurii
respective si in comparatie cu restul economiei.
Sinteza diafnosticelor presupune regruparea informatiilor rezultate din diagnosticele
sectoriale, informatii privind:
- istoricul intreprinderii si al activitatilor sale, identificarea modului in care elemente din trecut vor
evolua in viitor;
- atuurile, calitatile recunoscute ale firmei, piata si concurenta, dependenta fata de furnizori,
strategia firmei;
Rolland Berger;
CEMATT;
B.C.R.;
Histograma;
Metoda scorurilor
Fiecare model ia in calcul, pe rand, diferite segmente de analiza, atribuind pentru fiecare in
parte fie o nota sau un punctaj, fie o apreciere pozitiva sau negativa. Dupa efectuarea aprecierilor de
obicei se stabileste prin medie ponderata o nota finala, un punctaj general. Pe baza sa ori pe baza
aprecierilor pe diferitele criterii se incadreaza firma diagnosticata intr-o anumita categorie de
performanta.
Fiecare model este interesant in felul sau. Optiunea pentru o varianta sau alta depinde de
preferintele utilizatorului, de trasaturile specifice firmei, de disponibilitatea unor date de referinta
pentru a aprecia comparativ nivelul indicatorilor calculati. Modelele care ofera coordonate precise
pentru efectuarea diagnosticului ingradesc imaginatia utilizatorului, dar sunt deosebit de utile pentru
un analist mai putin experimentat. Optiunea utilizatorului pentru libertate necesita insa multa
experienta si intuitie.
Un model complet este cel propus de Alexandru Gheorghiu[13], model care grupeaza
aspectele de interes pentru diagnosticul global al firmei in urmatoarele componente, cu ponderi
diferite in media finala, si criterii, notate cu noua note, de la 1 la 5, din 0,5 in 0,5 puncte:
cifra de afaceri
profit
capital propriu
lichiditate
datorii totale
patrimoniul net
pragul de rentabilitate
piata interna
piata externa
structura concurentei
competitivitate
raportul performanta-pret
know-how
nivel tehnologic
gama de produse
cooperari externe
managementul cercetarii-dezvoltarii
managementul productiei
managementul comercial
managementul financiar-contabil
amplasamente
organizare
calitate-tehnologii
probleme ecologice
clienti interni
clienti externi
furnizori interni
furnizori externi
canale de distributie
service post-vanzare
actiuni promotionale
numar de personal
structura personalului
competenta personalului
productivitatea muncii
Urmarind unele dintre modelele de diagnostic global [14] putem selecta si grupa factorii cu influenta favorabila sau
nefavorabila asupra valorii firmei:
nivelul salariilor
posibilitati de export
accentuarea concurentei
nivelul lichiditatii
blocaj financiar
inflatie
dobanzi ridicate
buna organizare a productiei in raport cu concurenta
competitivitatea productiei
credite avantajoase
rata indatorarii
innoirea productiei
raportul performanta/pret
colaborari externe
ratele de rentabilitate
amplasamentele
extinderea clientelei
diversificarea furnizorilor
reteaua de distributie
promovarea produselor
fluctuatiile de personal
productivitatea muncii.
1.Determinati cota de piata a intreprinderii daca CA totala a domeniului intreprinderii este 89000000
lei, iar vanzarile proprii insumeaza 12000 lei, piata fiind atomizata. Cum apreciati rezultatul obtinut?
3.Calculati fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria neta si cash-flow, daca se
cunosc datele:
SUPORT DE CURS
Pentru a aplica diferitele metode de evaluare vom delimita activul net contabil, capacitatea
beneficiara, rata de actualizare/capitalizare.
Activul net sau averea neta desemneaza partea din valoarea totala a resurselor, bunurilor
detinute/controlate intr-o afacere ce se obtine prin deducerea obligatiilor acelei intreprinderi.
Termenul de activ net contabil (ANc) este cunoscut din studiul contabilitatii:
Pentru acuitatea imaginii averii nete este insa necesara o retratare, o corectie a cifrelor
furnizate de contabilitate.
Rezultatul il constituie bilantul economic, in care se retin cifrele relevante strict pentru
afacerea evaluata. Acesta sta la baza stabilirii activului net corectat (ANC).
1. Se separa si se evalueaza distinct activele in afara exploatarii. Acestea pot sa fie ori bunuri cu
destinatie separata de activitatea de exploatare, ori bunuri fara o utilitate aparenta.
- clientela - daca este fidela si in relatii bune, daca atitudinea clientilor este binevoitoare, numarul de
clienti, estimandu-se calitatea clientilor, posibilitatile de extindere a clientelei;
-concurenta - numarul concurentilor, pozitia lor pe piata, calitatea lor, pozitia lor geografica.
- categoria localitatii,
- amplasarea terenului,
- pozitia cladirilor,
- costul actual,
- durata de viata,
- starea tehnica,
- aspectul,
- titlurile imobilizate se evalueaza la cursul bursier sau la pretul celei mai recente tranzactii.
3. Se evalueaza apoi activul circulant, tinandu-se cont de natura, vechimea, destinatia, starea si
amplasamentul fiecarui element in parte:
- materiile prime, materialele, piesele, componentele se evalueaza la costul de achizitie sau, daca
sunt depreciate ori inutilizabile, la pretul de vanzare.
- produsele finite se evalueaza la cost de productie, pret posibil de vanzare sau pret de vanzare
minus marja de adaos; pentru produsele care nu mai pot fi vandute se constituie provizioane.
In metodele financiare de evaluare utilizam un profit sau un flux teoretic, estimat prin
corectia rezultatelor trecute pe seama estimarilor pentru viitor. Capacitatea beneficiara se poate
exprima prin indicatorii: profitul brut, profitul net, dividendul si fluxul de trezorerie.
Este utila conversia rezultatelor trecute in preturi constante si eliminarea din acestea a
influentelor fiscale inainte de a studia dinamica acestor rezultate. De exemplu, daca pentru ultimii 2
ani cota de impozit pe profit a fost 16 %, iar pentru cei anteriori 25%, rezultatele nete ale acelor ani
mai vechi vor fi reintregite cu diferenta de impozit de 9 puncte procentuale sau se va studia
dinamica profitului brut.
Daca pentru o anumita perioada trecuta nu se cunoaste explicatia unor rezultate anormale,
rezultatele perioadei in cauza nu vor fi cuprinse in calculul capacitatii beneficiare.
Dupa observarea tendintelor profitului se pot estima valorile viitoare ale acestuia, prin
diferite variante de calcul.
B.Se calculeaza o medie ponderata, acordand ponderi mai mari perioadelor mai recente, atunci cand
rezultatele trecute sunt diferite, dar cauzele diferentelor nu sunt aparente – de aceea considerim mai
degraba reproductibile rezultatele mai recente:
C.Se estimeaza rezultatul anilor urmatori si se determina media luand in calcul atat rezultate trecute,
cat si rezultate viitoare:
Astfel, o prima tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a actualizarii. Prin
intermediul acesteia, fluxurile de numerar pe care le genereaza firma pentru investitor sunt
convertite in valoare. Se tine cont de dimensiunile lor previzionate si de momentul in care ajung la
proprietar.
Dimensiunile ratei de actualizare pornesc de la nivelul ratei de baza, la care se adauga prima
de risc.
rata de baza sau neutra, de exemplu rata la obligatiunile de stat pe 8-10 ani
o prima de risc determinata pe baza datelor statistice bursiere. Aceasta ia in calcul numai riscul
sistematic (economic) al intreprinderii cotate, nu si pe cel specific.
- rata de baza;
t = Rf + Er,
3. Se calculeaza riscul ca procent la rata de baza, intre 25% si 75% din aceasta.
4. Se determina dimensiunile riscului global, iar calculul ratei se face prin multiplicare, cu formula:
R poate lua valori intre 0,25 pentru risc mic si 2 pentru risc foarte ridicat[20].
5. Se calculeaza o rata medie pentru un numar de firme vandute. Pentru calcul se raporteaza profitul
net al ultimului exercitiu la pretul tranzactiei.
O alta tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a capitalizarii. Principiul se preteaza
la utilizarea fluxurilor de venituri, in special de venit net. In esenta este vorba de transformarea
fluxurilor de venit net in valoare, urmarindu-se recuperarea investitiei.
Respectarea corelatiilor intre ratele utilizate este una dintre conditiile obtinerii unor rezultate
coerente.
In unele metode se utilizeaza si valoarea reziduala a afacerii, a carei semnificatie este cea a
valorii firmei la sfarsitul perioadei de previziune explicita. Dimensiunile acesteia trebuie sa fie in
corelatie cu datele modelului.
Tehnica actualizarii este utilizata de obicei atunci cand fluxurile previzionate variaza in timp.
Specialistii recomanda utilizarea tehnicii capitalizarii in evaluarea intreprinderilor aflate in faza de
maturitate, cu evolutie stabila, pentru care se poate miza pe perpetuarea fluxurilor din anul evaluarii
pe perioada de previziune explicita.
Se precizeaza ca:
-3000 lei este ajustare pentru depreciere aferenta unor stocuri de marfuri greu vandabile,
-creante in suma de 2000 lei au o vechime de 18 luni.si sunt ajustate in proportie de 50%.
2.Asigurati comparabilitatea rezultatelor unei intreprinderi pentru doi ani consecutivi, daca:
-lei-
-in cursul anului 2005 (aprilie) intreprinderea decide sa nu mai comercializeze haine de blana si
cedeaza tot stocul unui concurent,
-in 2005 (februarie) incepe sa vanda incaltaminte din piele, segment de activitate ajuns la maturitate
in 2007,
4. Daca rezultatele unei entitati in ultimii cinci ani sunt fluctuante, iar intreprinderea va trebui sa-si
reimprospateze si diversifice utilajele si instalatiile, cum dimensionati capacitatea sa beneficiara?
Explicati.
-rata neutra 8%
-prima de risc 3%
-rata inflatiei 6%
SUPORT DE CURS
Modulul IV – 3 ore
Pentru elementele patrimoniale imobilizate se definesc si se pot calcula mai multe tipuri de
valoare:
- valoarea de achizitie sau costul de achizitie, care cuprinde costul de cumparare si punere in
functiune, mai putin taxele deductibile;
- valoarea lichidativa care poate fi definita ca pretul la care s-ar face vanzarea de lichidare fortata;
- valoarea de lichidare, reprezentand pretul la care s-ar derula tranzactia in cazul vanzarii normale;
- valoarea de inlocuire sau costul de inlocuire de nou, reprezentand costul de achizitie sau de
productie in cazul in care elementele evaluate s-ar inlocui cu altele echivalente, dar noi;
- valoarea de utilizare, in cazul unui bun de exploatare reprezinta valoarea altui bun echivalent ca
performante si calitate.
In cazul unor spatii construite cu destinatie multipla sunt adecvate metode bazate pe cost sau
comparatii de piata. In cazul instalatiilor, utilajelor, masinilor a caror destinatie ar putea cu greu fi
schimbata metodologia de evaluare se poate extinde spre metode financiare, bazate pe venit.
-calculul valorii de piata / valorii de piata pentru utilizarea existenta, costului de inlocuire net, valorii
de lichidare sau valorii de vanzare fortata, valorii de recuperare, valorii de licitatie realizabila,
pretului de tranzactionare curent, costului de inlocuire brut.
-metoda comparatiei directe, aplicabila pentru estimarea valorii de piata a mijloacelor fixe
tranzactionate in mod curent ;
-metoda costului de inlocuire net, aplicabila pentru evaluarea mijloacelor fixe specializate, care nu
se tranzactioneaza in mod curent.
Aplicand diferite metode de evaluare, se vor determina variante diferite de valoare, deci o
gama de valori pentru acelasi obiect.
Aceasta gama va fi cu atat mai omogena, cu cat se vor selecta cele mai adecvate metode in
functie de obiectul evaluarii. Selectia metodologiei va porni de la destinatia si utilitatea viitoare a
bunului in cauza.
De exemplu, in alegerea metodelor pentru evaluarea unei cladiri care urmeaza sa se vanda
sunt definitorii:
-destinatia actuala si eventualele costuri de restaurare sau modificare daca destinatia ar fi schimbata,
precum si valoarea materialelor care s-ar recupera cu acest prilej.
Doar in cazul in care actuala utilizare a cladirii s-ar mentine, rentabilitatea trecuta generata
de folosirea cladirii in cauza ar putea afecta valoarea sa.
Exercitii
1.O intreprindere detine productie in curs si semifabricate. Cum evaluati aceste structuri de activ cu
prilejul vanzarii intreprinderii? Explicati.
-o intreprindere de transport,
-un taximetrist,
Sunteti consultat de oricare dintre aceste persoane. Cum ati prezenta clientului dumneavoastra
valoarea acestui bun?
Evaluarea goodwill-ului
Pentru evaluator este necesara determinarea goodwill-ului inainte de tranzactie, pentru a-l
cuprinde in valoarea globala a firmei, adaugandu-l la activul net contabil.
Determinarea goodwill-ului se face tinand cont de profitul care s-ar putea realiza in mod
normal pe baza exploatarii aceluiasi capital tehnic ca al firmei evaluate. Se va lua in calcul fie
valoarea substantiala bruta, fie activul net contabil, fie capitalul permanent necesar exploatarii.
Asupra sa se va aplica o rata normala a rentabilitatii financiare (a capitalului propriu) pentru ramura
de activitate respectiva. Partea din profitul realizat de firma care depaseste acest nivel calculat se
explica pe baza atuurilor, punctelor tari detectate in cadrul diagnosticului.
Intrucat existenta goodwill-ului este discutabila, ca si durata mentinerii sale, unii autori
recomanda ca determinarea goodwill-ului sa se efectueze abia dupa calculul activului net, pe de-o
parte, si valorii afacerii, pe de alta parte, aceasta fiind superioara[22].
- metoda anglo-saxona[23]
GW = [pn – (i x ANC)]/t
unde:
GW = goodwill-ul,
CB = capacitatea beneficiara,
pn = profitul net,
i = rata medie a rentabilitatii financiare la nivelul ramurii sau economiei sau rata deflatata a dobanzii
la creditele pe termen mediu,
2) Metoda indirecta[25]:
GW = VR - ANC
GW = goodwill-ul,
3) Metode directe, prin practicarea baremurilor aplicabile firmelor cu profil comercial[26], care tin
cont, de la caz la caz, de cifra de afaceri anuala, de profitul net anual, de incasarile brute
saptamanale, de incasarile zilnice sau de profitul anual si valoarea echipamentelor.
SUPORT DE CURS
Modulul V – 8 ore
In prima categorie intra factorii interni, endogeni, ale caror dimensiuni si directii de actiune
provin din organizarea si managementul firmei.
A doua categorie este cea a factorilor externi, exogeni, care actioneaza din afara, din mediul
in care fiinteaza firma.
Factorii interni cu influenta asupra evaluarii intreprinderii ar putea fi astfel clasificati: factori
juridici, factori comerciali, factori operationali, resursele umane, managementul, factori financiar-
contabili.
La randul lor, factorii externi firmei care influenteaza evaluarea acesteia pot fi impartiti in:
factori tehnici, factori economici, factori de suprastructura, factori naturali.
Dupa alte criterii de clasificare factorii ce influenteaza evaluarea afacerii pot fi impartiti si
astfel:
in functie de posibilitatea dirijarii lor exista: factori obiectivi, care nu pot fi manevrati si factori
subiectivi, a caror actiune poate fi dirijata;
in functie de posibilitatea prevederii actiunii si influentei lor exista: factori previzibili, cu
tendinte de actiune care se pot studia si prevedea si factori cu actiune intamplatoare,
imprevizibili;
in functie de modul de manifestare a actiunii lor, exista factori care au legatura cu caracterul
ciclic al economiei, factori conjuncturali, si factori care nu au aspecte ciclotimice.
in manualele de specialitate[27] am gasit un grupaj al factorilor care influenteaza valoarea unei
intreprinderi mici.
Sunt cuprinsi aici factorii care privesc aspecte direct legate de activitatea intreprinderii, si
anume: amplasarea geografica si conditiile demografice, clientela, relatiile contractuale, raportul
intre cerere si oferta, concurenta, reputatia, referintele, dotarile si tehnologia, angajatii, spatiul de
lucru, potentialul sinergetic.
Se apreciaza ca influente favorabile: situarea intreprinderii in mediul urban, intr-o zona in
dezvoltare, cu populatie numeroasa si stabila, de varsta tanara; stabilitatea clientelei (si, adaug eu,
numarul mare al clientilor); detinerea a numeroase contracte, relatii contractuale stabile, puternice; o
cerere mare si o oferta redusa pentru produsele firmei; o concurenta nesemnificativa (ca numar si
putere); o buna reputatie a firmei; referinte de la multi clienti; dotari noi, tehnologii moderne in
comparatie cu cele utilizate in tara si in strainatate; angajati corespunzator calificati, stabili, dedicati;
spatiu de lucru bine organizat, conditii bune de lucru; existenta surselor de venituri suplimentare
probabile.
A.Factori interni
Cea mai buna modalitate de studiu al factorilor interni cu influenta asupra evaluarii si
respectiv valorii intreprinderii o constituie diagnosticul pentru evaluare.
In principiu factorii interni sunt factori subiectivi, dimensiunile lor si influentele lor
datorandu-se deciziilor luate la nivel microeconomic.
1.Factori juridici
Desprinsi din diagnosticul juridic, factorii din aceasta prima categorie privesc modul in care
intreprinderea este asigurata pe viitor prin indeplinirea tuturor conditiilor juridice de functionare.
Acestea se refera la: existenta actului legal de infiintare a firmei - inexistenta unui act legal
de infiintare atrage aprecieri negative privind valoarea firmei respective, chiar si atunci cand exista
intentii de legalizare a activitatii ori de demarare a afacerii; detinerea actelor de proprietate asupra
bunurilor mobile si imobile - in practica se intampla de multe ori ca unele bunuri sa fie folosite de
firma fara a fi inregistrate ca facand parte din patrimoniul sau, fie din cauza nor imperfectiuni ale
legislatiei (cum este cazul dreptului de proprietate asupra terenului), fie din cauza principiilor
contabile (de exemplu, stadardele contabile nu reglementeaza separat atributele proprietatii, ceea ce
nu va permite o evidenta justa a drepturilor decurgand din inchiriere si leasing); probleme deosebite
ridica existenta in utilizarea firmei a unor bunuri asupra carora aceasta nu-si poate dovedi drepturile,
ceea ce atrage riscul pierderii acestor bunuri si diminueaza valoarea firmei; detinerea drepturilor
privative asupra: firmei, emblemei, marcilor de fabrica, de comert, de servicii, brevetelor de
inventie, desenelor si modelelor industriale.
Desfasurarea activitatii fara existenta acestor drepturi atrage in unele cazuri riscul unor
revendicari ale titularilor, riscul unor conflicte juridice, ceea ce diminueaza valoarea firmei.
Vor fi apreciate contractele de finantare si calitatea lor - existenta unor contracte de finantare
certe da siguranta previziunilor privind derularea activitatii firmei in viitor, calitatea acestor
contracte, modul in care au fost formulate conditiile si clauzele contractuale avand implicatii asupra
viitoarelor rezultate financiare si, prin intermediul acestora, asupra valorii firmei.
Calitatea relatiilor cu furnizorii si clientii - existenta unor conflicte poate atrage pierderi prin
intreruperea legaturilor cu furnizorii respectivi, prin plata unor penalitati sau cheltuieli de judecata,
prin neincasarea creantelor fata de clienti.
Calitatea relatiilor cu fiscul - existenta unor conflicte anterioare sau care inca nu s-au
solutionat implica riscul diminuarii rezultatelor prin aparitia unor cheltuieli suplimentare,
neprevazute privind amenzi sau penalitati de platit, cheltuieli de judecata; sanctiunile care pot sa
apara ulterior pot uneori sa conduca chiar la sistarea activitatii intregii firme sau unor subunitati sau
sectii ale sale;
Actiunea in sens negativ a factorilor juridici apare in cazul in care firma nu respecta normele
de drept sau in cazul unor contracte care prezinta pericole latente pentru desfasurarea activitatii
firmei in viitor. Existenta acestor riscuri determina minusuri de valoare si alegerea unor variante
pesimiste in previziunile privind activitatea viitoare a firmei.
2.Factori comerciali
Relatiile cu clientii pot fi apreciate din urmatoarele puncte de vedere: dependenta de clienti,
vanzarea sau existenta posibilitatilor de vanzare la export, stabilitatea/fragilitatea relatiilor cu
clientii.
Caracteristicile produselor sau serviciilor pe care le ofera firma pot influenta valoarea firmei.
Acesti parametri ar trebui sa fie urmariti in corelatie cu evolutia generala a sistemului de nevoi si cu
riscul aparitiei productiei de inlocuitori.
Durata de viata a produsului (cati ani se estimeaza ca se poate fabrica) implica variatii ale
valorii. Aceasta depinde de existenta si disponibilitatea resurselor utilizate la fabricarea sa, de
nevoile de utilizare a produsului respectiv, de mentinerea destinatiilor sale initiale sau de
posibilitatea aparitiei unor noi utilizari, de riscul aparitiei inlocuitorilor. Cu cat durata de viata a
produsului va fi mai mare, cu atat valoarea firmei poate fi mai mare.
Vechimea, varsta produsului, pozitia sa pe curba de viata sunt factori determinanti pentru a
aprecia perspectivele afacerii. Un produs cu vechime mare sau un produs care se situeaza in
apropiere de capatul curbei de viata atrage diminuarea valorii firmei deoarece in viitorul apropiat
aceasta va trebui sa se orienteze spre un nou produs, ceea ce implica cheltuieli suplimentare. Uneori
poate fi imposibila adaptarea liniilor de productie pentru produse noi, pierderile fiind de dimensiuni
mari. In anumite cazuri insasi continuitatea activitatii poate deveni indoielnica intr-un viitor
apropiat, iar calculul valorii firmei in acest caz se va face printr-o metodologie specifica. Un produs
abia creat poate fi explicatia unor pierderi sau unor rezultate inferioare fata de situatia in care
produsul este cunoscut, apreciat si cautat. Valoarea de exploatare continua se bazeaza chiar pe
principiul maturitatii produsului.
Pretul si politica de pret pot fi considerate si ele factori cu influenta asupra valorii. Analiza
politicii de pret in corelatie cu performantele produsului conduce la un diagnostic comercial realist
al firmei.
Marketingul poate fi apreciat prin piata actuala si posibilitatea largirii ei, pozitia detinuta de
firma pe piata, pietele potentiale.
3.Factori operationali
Mijloacele fixe sunt de urmarit ca factor de influenta asupra valorii firmei. Ele vor fi privite
sub urmatoarele aspecte: noutatea sau vechimea utilajelor, starea tehnica si fiabilitatea utilajelor,
instalatiilor.
si in acest domeniu de analiza pot sa apara puncte tari (cand firma detine utilaje si instalatii
noi, moderne si de calitate, care functioneaza in conditii bune, fara intreruperi si cheltuieli
neprevazute) si puncte slabe (instalatii vechi si care au probleme, care produc intreruperi si
genereaza pierderi).
Posibilitatea reprofilarii firmei este un alt aspect de stiut. Flexibilitatea firmei din acest punct
de vedere contribuie la cresterea valorii sale, conferindu-i relativa imunitate in situatia in care s-ar
impune renuntarea la vechiul profil in urma scaderii drastice a productiei. Cauzele unui astfel de
fenomen ar putea fi: reducerea cererii, penuria de materii prime, ineficienta activitatii.
Influenta acestor factori asupra evaluarii poate sa fie directa. Astfel, de exemplu, daca durata
ramasa de viata a intreprinderii este scurta, atunci posibilitatea de utilizare a unei asemenea investitii
este limitata. Ca o solutie, atunci cand este posibil, la sfarsitul acesteia firma ar trebui reprofilata. In
aceasta situatie capacitatile existente vor fi adaptate la noul profil sau casate, dupa caz.
Fiecare coordonata in parte va conduce la alt tip de valoare, la alt model de evaluare sau la
alte scenarii de previziune.
4.Resursele umane
In fapt, calitatea personalului si relatiilor cu salariatii, precum si alte elemente legate de
personal constituie parte componenta a goodwill-ului.
Influenta resurselor umane asupra valorii firmei poate fi cuantificata prin intermediul
riscului.
In ce priveste personalul pe care il utilizeaza, firma risca sa ramana eventual descoperita prin
pierderea asa-numitilor oameni-cheie. Chiar daca uneori good-will-ul porneste tocmai de la
renumele unor astfel de oameni de neinlocuit, relatiile cu acestia pot deveni incomode in cazul
schimbarii proprietarilor sau managementului.
Nu trebuie neglijate aspectele psihologice, referitoare la motivatiile salariatilor, mai ales
atunci cand acestia ar fi greu de inlocuit.
O structura adecvata a personalului pe varste, sexe, grupe de pregatire va aduce un plus de
valoare. Dinamismul, puterea de munca, entuziasmul si dorintele de afirmare ale celor tineri vor
putea fi valorificate numai alaturi de experienta si maturitatea gandirii personalului cu relativa
vechime in intreprindere. Actiunea conjugata a tenacitatii si puterii de munca masculine cu intuitia
feminina va conduce la obtinerea unor rezultate superioare.
5.Factori financiar-contabili
Un grad mare de indatorare reduce posibilitatea contractarii unor imprumuturi ulterioare.
Fondul de rulment analizat in comparatie cu alte firme din aceeasi ramura exprima tipul de
politica financiara pe care il practica managementul firmei.
Structura activului si gradul de utilizare a activului vor sta la baza determinarii valorii
patrimoniale. La fel amortizarea si corelarea ei cu uzura reala a imobilizarilor.
Decalajele dintre venituri si incasari exprima viteza desfacerii, viteza de rotatie a creantelor-
clienti. Acesti factori influenteaza rentabilitatea reala a firmei, eficienta activitatii, eficienta
investitiei prin rapiditatea realizarii fluxurilor sperate de investitor.
Influenta acestei grupe de factori asupra valorii intreprinderii este de cele mai multe ori usor
de cuantificat.
Ea se exercita in primul rand asupra evaluarii patrimoniale, in calculul activului net si in
efectuarea corectiilor patrimoniale.
De asemenea, se resimte asupra evaluarii financiare, in previzionarea profitului net sau
fluxurilor de lichiditati, estimarea riscurilor, estimarea cresterii interne, calculele coeficientilor
multiplicatori sau ratelor de capitalizare si in calculele ratelor de actualizare.
Nici efectuarea evaluarii pe baza comparatiilor cu alte firme nu este independenta de factorii
financiar-contabili.
6.Managementul
Managementul constituie factorul intern decisiv, cel mai in masura sa determine un spor al
valorii firmei de la o perioada la alta.
Calificarea adecvata a managerilor nu presupune existenta unei formule general valabile, dar
se poate aprecia ca pentru nivelul inalt al managementului este nevoie de pregatire speciala, de
cunostinte de management, pentru nivel mediu si jos este utila pregatirea tehnica, de profil.
Persoanele situate in pozitii cheie pot aduce spor de valoare firmei, dar exista si riscul ca la
pierderea lor firma sa sufere influente notabile, prin migrarea simultana a intregii sfere de relatii ale
respectivelor persoane.
B.Factori externi
Factorii externi, exogeni, pot fi evidentiati prin analiza-diagnostic a mediului in care firma isi
desfasoara activitatea.
Mediul trebuie abordat din aproape in aproape, intr-un sistem integrat: mediul tehnic, mediul
economic, suprastructura, natura.
Urmarind starea fiecarui sistem se vor desprinde aspecte pozitive si negative datorate
factorilor prezenti in cadrul sau.
Influenta factorilor externi se resimte in efecte economice. Dar chiar si influenta factorilor
extraeconomici se transforma in efecte economice.
Uneori, cum este cazul volumului de resurse naturale sau a factorilor ecologici, influenta
factorilor exogeni poate fi anticipata.
In general factorii externi actioneaza asupra nivelului previziunilor, duratei de previziune
explicita, ratelor de capitalizare sau de actualizare.
1.Factori tehnici
Factorii de aceasta natura care actioneaza asupra evaluarii intreprinderii privesc: varsta
ramurii de activitate, performantele tehnice si tehnologice generale, aparitia de noi utilaje, mai
performante, aparitia de noi tehnologii, cercetarea-dezvoltarea in domeniu, aparitia unor inlocuitori
pentru produsele firmei.
Valoarea unei firme a carei activitate se inscrie intr-o ramura in declin se calculeaza tinand
cont de scurtarea perioadei de viata ramase, ceea ce implica reducerea valorii in comparatie cu
situatia unei ramuri in ascendenta ori matura.
La fel se intampla si in cazul aparitiei inlocuitorilor, daca producerea acestora necesita
costuri mai mici.
Influenta factorilor tehnici se exercita atat asupra valorii patrimoniale, prin intermediul
costului de inlocuire si comparatiilor cu utilajele moderne, cat si asupra valorii financiare, existand
plasamente mai rentabile si mai sigure pentru capitalul disponibil.
2.Factori economici
Factorii economici exogeni privesc evolutia ramurii din care face parte inteprinderea,
evolutia pietelor in amonte si in aval de intreprinderea evaluata, evolutia economiei nationale,
evolutia economiei globale, deci a intregului mediu economic exterior.
Ei afecteaza evaluarea si valoarea firmei prin influentele pe care le pot avea asupra
volumului activitatii si rentabilitatii firmei.
Din aceasta categorie de factori fac parte: factorii economici generali, factorii economici
monetari, factorii economici financiari si potentialul demografic.
Factorii economici monetari de refera la: inflatie, viteza de circulatie a banilor, ritmicitatea
fluxurilor de moneda in economia nationala, dinamica creditului pe termen scurt, dobanda pe piata
monetara si devalorizarea monedei nationale.
Inflatia poate aduce efecte pozitive sau negative in functie de modul in care managementul
va reusi sa anticipeze evolutia ei, sa manevreze fluxurile financiare in beneficiul firmei.
Potentialul demografic sta la baza procurarii resurselor umane si va influenta starea generala
a economiei nationale, dinamica pietelor si valoarea firmei.
2.Factori de suprastructura
In campul de relatii ale firmei cu mediul exterior suprastructura institutionala ocupa un loc
deosebit. Factorii care provin din acest mediu sunt multipli si au influente imprevizibile si
incontrolabile.
Intr-o succinta grupare, aceasta categorie include: factorii juridici exogeni, factorii sociali,
factorii financiari exogeni si factorii politici si militari.
Factorii juridici exogeni privesc: stabilitatea legislatiei, incidenta legislatiei fiscale asupra
veniturilor nete si/sau fluxurilor de trezorerie, ingradirile decurgand din reglementarile financiar-
contabile, conditiile juridice privind proprietatea (reglementarile privind transferul de proprietate si
siguranta dreptului de proprietate), legislatia muncii si protectiei sociale, legislatia vamala.
Factorii sociali constau in: stabilitatea relatiilor sociale, coordonatele pietei muncii,
organizarea generala sindicala, conflictele de munca, grevele in cadrul ramurii, in domeniul firmei,
grevele generale, nivelul somajului, asigurarile sociale, protectia sociala, asistenta sociala, structura
pe nationalitati, existenta unor conflicte interetnice.
Factorii financiari exogeni privesc: dobanda bancii centrale, gradul de fiscalitate, deficitul
bugetar, subventionarea unor ramuri ale economiei nationale, alte forme de implicare a statului in
economie.
Legislatia muncii si protectiei sociale influenteaza profitul, fie prin practicarea salariului
minim obligatoriu, fie prin cotele procentuale mari sau mici cu care se calculeaza contributiile
sociale obligatorii ale firmei. Varsta de pensionare si nivelul somajului vor determina si ele indirect
aceleasi efecte asupra valorii, prin influenta pe care o exercita asupra cotelor de contributii necesare
pentru echilibrarea bugetelor speciale. Pentru firma cheltuielile suplimentare rezultate in cazul unor
cote mari vor determina scaderea profitului, economiile de cheltuieli in cazul unor cote mici vor
determina cresterea profitului.
Impozitarea profitului si salariilor, celelalte impozite directe vor influenta rezultatele nete ale
firmei.
Taxa pe valoarea adaugata si celelalte impozite indirecte vor diminua si ele profitul firmei
prin intermediul scaderii productiei din cauza reducerii cererii ca urmare a cresterilor de pret sau
direct, daca firma nu mareste pretul.
Existenta unor conflicte zonale induce riscuri mari, de la incasarea cu intarziere a creantelor
la reducerea cererii pentru produsele firmei (pierderea pietei de desfacere) sau chiar la pierderea,
distrugerea intreprinderii.
3.Factori naturali
Factorii naturali privesc : potentialul de resurse naturale existent, modul de utilizare a acestui
potential, posibilitatea atragerii de noi resurse, existenta unor posibilitati de utilizare mai rentabila
pentru aceleasi resurse, clima, forta majora (cutremure, inundatii, alunecari de teren) si poluarea
mediului.
Reducerea resurselor disponibile intr-o ramura atrage declinul sau, caz in care in evaluarea
afacerii se va tine cont de perioada de viata ramasa a acelei intreprinderi.
Uneori estimarea resurselor disponibile este incerta. Alteori pot sa apara sau sa fie atrase noi
resurse. In ambele situatii calculul valorii de rentabilitate are grad mare de aproximare.
In situatia in care exista utilizari alternative, mai rentabile, pentru aceleasi resurse, valoarea
intreprinderii scade intrucat apare riscul ca in viitor piata in amonte sa nu mai fie accesibila.
In ce priveste actiunea factorilor de forta majora, nu se pot urmari decat efectele
manifestarilor trecute. Se poate presupune repetarea acestora. Absenta manifestarilor trecute nu
exclude posibilitatea unor manifestari viitoare.
Poluarea mediului poate atrage cheltuieli suplimentare, uneori cu decalaj in timp si chiar
deteriorarea grava a conditiilor generale economico-sociale in zona respectiva, cu grave implicatii
asupra activitatii firmei. Riscurile acestea vor determina reducerea valorii de rentabilitate a
intreprinderii.
O prima abordare[30] a valorii intrepriderii este cea pe baza de active. Aceasta consta in
calculul valorii firmei, unei participatii sau actiunilor pornind de la valoarea de piata a activelor sale
individuale, din care se scad datoriile.
O a doua abordare[31] a valorii intrepriderii este cea pe baza de venituri. Aceasta consta in
determinarea valorii prin convertirea castigurilor anticipate.
O a treia abordare[32] a valorii intrepriderii este cea prin comparatii de piata. In acest caz
evaluarea se face pe baza similitudinilor cu cazuri precedente.
Conform legislatiei romanesti (Legea 77/1994) la evaluarea firmelor privatizate prin metoda
MEBO s-au utilizat cel putin doua dintre metodele:
- activul net corectat cu plusul sau minusul de valoare datorat elementelor intangibile (plus goodwill
sau minus badwill),
- valoarea de reconstituire = costul reproducerii unei intreprinderi identice sau a unuia dintre
elementele sale, la data evaluarii,
- capitalizarea dividendelor,
- alte metode.
Standardele de evaluare europene delimiteaza trei grupe de metode pentru evaluarea afacerii:
1. pe baza de active, caz in care evaluarea unei intreprinderi sau a unei participatii se face pornind de
la valoarea de piata a activelor, din care se scad datoriile totale;
5.2.1.Metode patrimoniale
- substitutiei, ceea ce inseamna ca un activ nu valoreaza mai mult decat costul de inlocuire al
partilor sale;
- transformarea bilantului contabil intr-un bilant economic prin retratarea activelor corporale si
necorporale si a datoriilor;
- utilizarea bazei de evaluare adecvate, in functie de situatia firmei in cauza: valoarea de piata,
valoarea de lichidare fortata;
Intr-o prima varianta se determina marimea activului net contabil[34], ca diferenta intre total
activ si datorii totale:
- soldul contului 471 Cheltuieli inregistrate in avans (pentru intreprinderile care au profit suma
scazuta din activ ar trebui sa fie 84% din soldul acestui cont, daca pentru impozitul pe profit cota
este de 16%)
- o parte din soldul contului 151 Provizioane pentru riscuri si cheltuieli, si anume:
- partea de 16% (sau cota adecvata de impozit pe profit) din soldul contului 151 Provizioane
pentru riscuri si cheltuieli daca aceste provizioane au fost deductibile la constituire.
In a doua varianta se determina activul net actualizat printr-un coeficient de corectie.
Coeficientul se calculeaza pornind, de exemplu, de la cursul dolarului. Corectia se aplica
elementelor de activ si pasiv care se preteaza la astfel de reconsiderare (nu se corecteaza cheltuielile
de infiintare).
Metoda activului net corectat[35], cea de-a treia varianta, prezentata in subcapitolul 3.1.
Metoda este mai exacta decat variantele prezentate anterior, dar necesita un volum mare de
munca si timp mai mult pentru efectuarea evaluarii.
A patra metoda, cea a valorii substantiale[36] a patrimoniului, are ca principiu urmarirea
tuturor mijloacelor necesare desfasurarii activitatii firmei, indiferent de modul de finantare a lor.
CC - cheltuieli de constituire,
Valoarea substantiala redusa se obtine prin deducerea datoriilor pe termen scurt nepurtatoare
de dobanzi acordate de actionari sau manageri si creditelor furnizor cu dobanda redusa.[38]
Valoarea substantiala neta se obtine prin deducerea integrala a datoriilor din valoarea
substantiala bruta.
A cincea metoda, cea a capitalului permanent necesar exploatarii are ca obiect calculul
capitalului necesar pentru a obtine o intreprindere cu caracteristicile intreprinderii evaluate:
In eventualitatea redresarii firmei, evaluarea porneste de la valoarea la termen a firmei, dupa
efectuarea schimbarilor necesare, diminuata cu cheltuielile de redresare.
Fundamente
Calculul valorii intreprinderii in acest context porneste de la datele trecute din evolutia firmei
privind profitul, fluxul de lichiditati, cifra de afaceri. Datele furnizate de evidenta contabila sunt
analizate si, pe baza lor, se fac previziunile fluxurilor viitoare.
Valoarea de randament este definita ca „suma tuturor fluxurilor nete pe care le poate genera
o intreprindere pentru detinatorii capitalului propriu, luand in considerare factorul timp si factorul
risc”[40]
Prin urmare, o intreprindere are valoare de randament numai in cazul continuitatii exploatarii
si obtinerii de castiguri nete pentru proprietarii sai. Pentru o firma ce nu ar indeplini aceste conditii,
evaluarea ar trebui sa se faca prin alte metode.
Problema previziunilor este, pentru aceasta grupa de metode, cel putin la fel de dificila ca si
determinarea valorilor de inlocuire pentru elementele de activ, in cadrul metodelor
patrimoniale. Dificultatile provin din doua unghiuri. Trebuie mai intai sa fie corect estimate
tendintele si posibilitatile firmei insasi, prin resursele de care dispune. In al doilea rand, trebuie sa
fie apreciate si restrictiile de mediu, evolutia generala a economiei.
Rezultatul acestor estimari reprezinta fluxurile cele mai probabile pe care ar trebui sa le
obtina firma in perioada urmatoare, in conditiile date.
Daca evaluarea patrimoniala este relativ imuna la influenta actiunii viitoare a factorilor
interni si externi firmei, evaluarea financiara este supusa unei actiuni puternice a acestora.
Pentru cumparator, motivul actiunii este speranta de a obtine rezultate mai bune decat intr-o
alta varianta posibila de plasament sau de investitie. Dincolo de <ce se vede>, cumparatorul poate
miza pe oportunitati disponibile ulterior, uneori in exclusivitate pentru el. Acestea se iau insa in
calcul numai la solicitarea expresa a beneficiarului evaluarii afacerii.
- lipsa de lichiditate,
Posibilitatile practice de a prevedea viitorul firmei sunt limitate. Ţinand cont mai mult sau
mai putin de evolutia probabila a tuturor variabilelor implicate se pot intocmi mai multe scenarii
diferite pentru urmatoarea perioada de viata a firmei evaluate.
Previziunile optimiste sau pesimiste isi au originea intr-un diagnostic global relevant,
indispensabil pentru evaluarea firmei. Cu mare atentie trebuie sa fie studiat, analizat si mediul
economico-social in care activeaza firma in cauza.
Perioadele de previziune uzuale sunt de 2-8 ani. Toate fluxurile intrate (deci resursele),
respectiv iesite din afacere (rezultatele) trebuie sa fie apreciate numai dupa ce au fost ajustate, pentru
a deveni comparabile. Ajustarea se face in primul rand in functie de timp. O suma investita astazi va
trebui sa fie integral recuperata peste un an. In plus, la ea trebuie sa se adauge pretul renuntarii,
pretul amanarii utilizarii sale.
Pentru simpla renuntare la utilizarea curenta si acceptare a unei utilizari amanate posesorul
sumei respective isi asuma riscul cel mai mic si face efortul cel mai prost platit. Pretul sau se
calculeaza utilizand un procent mic, denumit rata de baza sau neutra, aplicat la suma initiala. Acest
castig trebuie sa acopere si deprecierea monetara de pe durata de la investire pana la recuperare.
Rata de baza poate fi rata dobanzii la bonurile de tezaur sau la obligatiunile de stat. Ea are si
o componenta inflationista. Aceasta rata este una fara risc, iar castigul pe care il procura
investitorului este minim, dar sigur, garantat.
Pe baza acestui rationament, sumele ce reprezinta castigurile viitoare ale investitorului sunt
transformate in sume comparabile cu resursele investite in prezent. Procedeul se numeste
actualizare.
Ratele utilizate in practica pot sa se abata de la rata de baza, in functie de conditiile concrete.
Rata de actualizare este rata rentabilitatii utilizata pentru convertirea unor sume viitoare in sume
actuale.
Printr-un alt rationament, se poate considera ca o investitie se recupereaza intr-un anumit
timp prin rezultatele pe care le degaja anual. Cunoscand marimea rezultatului anului in curs si
dimensiunile investitiei, putem calcula numarul de ani in care s-ar recupera investitia. Astfel se
obtine coeficientul multiplicator. Aplicand acest coeficient la un rezultat cunoscut, putem determina
marimea unei investitii.
- cash-flow brut,
- dividendul net al actionarului, caz in care valoarea reziduala ar fi cursul la revanzarea actiunilor,
Data fiind diferenta clara intre notiunile de venituri si incasari evidentiata de principiile
contabilitatii romanesti, manualele de evaluare separa de multe ori metodele de randament sau
rentabilitate, pe de-o parte, si metodele de flux de numerar, pe de alta parte. Conceptual insa, ele au
suport comun.
Clasificare
- rentabilitatea medie;
Profitul net
Calculul valorii va consta in divizarea veniturilor nete anuale printr-un divizor (rata de
capitalizare), respectiv in multiplicarea acestor venituri nete anuale cu un coeficient multiplicator
(inversul ratei de capitalizare).
Semnificatia ratei de capitalizare (t) este: raportul intre venitul net anual si investitia care il
produce.
Constructia modelului de calcul al valorii in aceasta maniera porneste de la date ipotetice din
ambele sensuri:
Din acest motiv este necesara o corecta estimare atat a evolutiei viitoare a firmei, cat si a
mediului in care aceasta fiinteaza.
In ce priveste prima variabila a modelului, venitul net, se vor avea in vedere tendintele
sustinute ale dimensiunilor venitului ales.
De exemplu, pentru profitul net se recomanda o ajustare a profitului net contabil,
eliminandu-se veniturile sau/si cheltuielile exceptionale si impozitul aferent rezultatului exceptional.
In acest fel se obtine profitul net corectat.
Pentru capacitatea beneficiara se ia in calcul acelasi profit net corectat, la care se adauga
cheltuielile ce mentin valoarea substantiala bruta (dobanzile si locatiile platite).
Usor de aplicat, modelul de evaluare prin capitalizarea profitului net anual constant va fi:
- riscul.
Pentru situatia in care se estimeaza ca profitul net anual va creste an de an cu o rata g (nu e
vorba de o crestere datorata inflatiei! ), formula devine (Gordon - Shapiro):
Dupa cum se poate observa din formula, cresterea sperata anuala a profitului conduce la o
valoare superioara a afacerii respective.
Metoda este utila, facila, valoarea astfel calculata surprinde utilitatea investitiei. Se preteaza
insa numai la firme cu rentabilitate superioara acelei rate de baza. Un alt dezavantaj al acestei
metode il reprezinta faptul ca se mizeaza pe extrapolarea conditiilor si tendintelor prezente, ceea ce
este greu de acceptat in general si credibil doar pentru firme in faza de maturitate.
Fluxul de lichiditati
Metoda este usor de asociat cu viziunea contabila americana. Prima imagine a patrimoniului
unei firme la un moment dat apare in bilant. Pentru sistemul contabil continental ordonarea datelor
prezentate in activ porneste de la imobilizari, de la activele cu lichiditate slaba. Disponibilitatile si
elementele patrimoniale cu lichiditate buna se afla in partea de jos a bilantului. In bilantul american
pe primul plan sunt asezate disponibilitatile in numerar, ceea ce dovedeste un simt practic dezvoltat
si inradacinat.
Pentru a calcula acest indicator va trebui in principiu sa adaugam la profitul net corectat
cheltuielile care nu genereaza plati (amortizarile si provizioanele cu caracter de rezerva) si sa
scadem din acesta platile pentru investitti, care nu reprezinta cheltuieli.
Cum de regula situatia nu sta asa, fluxurile anuale vor fi previzionate si actualizate.
Previziunile fluxurilor viitoare se fac in preturi curente. Pentru actualizare se utilizeaza rate
nedeflatate.
+ profitul net
+ amortizarea
Previziunile sunt delicate intrucat necesita o buna fundamentare tehnica. Ele s-ar putea baza
pe planurile de afaceri elaborate deja pentru firma de specialistii proprii. Nu peste tot acestea exista!
Durata de previziune poate fi prelungita pentru toata perioada pentru care exista suficiente
informatii disponibile. Extinderea duratei de previziune este utila, dar posibila numai in conditii de
stabilitate a mediului si de cunoastere a evolutiei probabile a firmei.
Scenariile se intocmesc pentru perioade de 5-10 ani, in functie de situatie. Aceasta perioada
se cheama durata de previziune explicita. In continuare viata firmei isi urmeaza cursul pe o perioada
de previziune neexplicita. Valoarea firmei la inceputul acestei perioade se numeste valoare
reziduala.
Vrn/(1+t)n
Cu conditia unor previziuni realiste si facand abstractie de volumul mare de munca pe care il
necesita, metoda pare cea mai sincera.
In functie de variabilele implicate se pot construi pentru aceeasi firma scenarii diferite.
Esenta acestor metode consta in compararea intreprinderii analizate sau afacerii evaluate cu
alte afaceri similare care au fost tranzactionate recent pe aceeasi piata, fara constrangeri.
In efectuarea comparatiei se tine cont de toate asemanarile si deosebirile dintre cazurile luate
in calcul si cel de fata. Evaluatorul trebuie sa tina cont de urmatorii factori:
- afacerile comparate trebuie sa fie amplasate in acelasi domeniu de activitate, fiind influentate de
aceleasi variabile;
- afacerile cu care se face comparatia trebuie sa fie alese dupa criterii simple si obiective.
- daca exista diferente privind marimea participatiei sau se compara intreprinderi cotate si
intreprinderi necotate, atunci se vor efectua corectii.
Evaluarea bursiera a aparut din nevoia de a fundamenta luarea deciziilor de cumparare sau
vanzare de actiuni.
Un investitor ar trebui sa studieze inainte de a-si plasa capitalul disponibil nu numai cursul,
ci si valoarea actiunilor, in conexiune cu firma emitenta.
Adeptii teoriei EFFICIENT MARKET HYPOTHESIS cosidera chiar ca, date fiind
posibilitatile rapide si facile de informare, cursul actiunilor ar fi chiar masura valorii lor intrinseci.
- firma insasi:
- bilantul
- contul de rezultate
- dividendele acordate
- perspectivele comerciale
- rata dobanzii
- masa monetara
- rata inflatiei
- indicii bursieri
BV = CPR/N, unde
N= numarul de actiuni.
Intrucat la bursa data distribuirii dividendelor atrage diminuarea cursului, in teorie se
definesc separat:
2) rate de curs:
PER = C/E
E = beneficiul pe actiune
6) rate de distribuire:
8) alte rate:
- amortizari/vanzari,
- rotatia stocurilor.
C = curs
CA = cifra de afaceri
CC = cheltuieli de cercetare.
Pentru calculul valorii actuale a actiunilor pe baza fluxurilor viitoare se pot utiliza formulele:
a)
Va = Vf / (1+i/m)nm
D = dividendul anual,
k = rata de capitalizare.
Autorul formulei, J.B.Williams (1938) considera cursul egal cu valoarea actuala a dividendelor.
C = D/(t-g).
C = cursul actiunii,
D = dividendul anual,
C = D/k.
C = cursul actual,
D = dividendul anual,
k = rata de capitalizare.
c) In modelul Gordon-Shapiro:
D = dividendul anual,
PN = profitul net,
t = rata de actualizare,
E = beneficiul pe actiune,
n
p=1
t = rata de actualizare,
Tratamentul alternativ il reprezinta calculul valorii corecte (valorii juste, conform IAS 16 si
IAS 2), o categorie similara valorii de piata.
-costul istoric, ca suma platita la data cumpararii activului sau valoarea echivalentelor obtinute in
schimbul datoriei,[50]
-costul curent, ca suma care ar trebui platita pentru achizitionarea acelui activ in prezent, respectiv
valoarea necesara pentru a deconta in prezent datoria,[51]
-valoarea realizabila, ca suma care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a activelor, si
valoarea de decontare, ca valoare neactualizata care trebuie platita pentru a achita datoriile,[52]
Metodologia de evaluare aplcabila va tine cont de premisele valorii deduse prin dignsotic.
Astfel, in cazul unei intreprinderi redresabile se poate aplica una dintre variantele:
-actualizarea valorii la termen a intreprinderii considerata redresata si reducerea capitalului necesar
redresarii, la care se aplica o decotare;
-metoda Schnettler[55], constand in evaluarea intreprinderii sub nivelul capitalurilor sale proprii,
conducand la obtinerea unei rentabilitati viitoare prin reducerea implicita a cheltuielilor cu
amortizarea.
In prima faza a activitatii de evaluare este necesara derularea unor operatiuni pregatitoare.
Astfel, pentru stabilirea sarcinilor ce vor reveni echipei de evaluatori, este indispensabila o
cunoastere preliminara a obiectului evaluarii - intreprinderea sau activul in cauza. De asemenea,
trebuie cunoscute: scopul evaluarii, beneficiarul (destinatarul) evaluarii, perioada aproximativa in
care ar trebui sa se efectueze evaluarea. Dupa ce se stabilesc coordonatele generale ale evaluarii in
cauza se calculeaza volumul de munca necesar si se fomeaza echipa de evaluatori (in principiu).
Apoi se poate face oferta pe baza careia se va licita si contracta evaluarea, se va cumpara caietul de
sarcini.
Pregatirea evaluarii este importanta pentru ca asigura premisele necesare castigarii licitatiei
(altfel evaluarea nu se va realiza). Ea este indispensabila pentru ca creeaza conditii pentru
desfasurarea unei activitati bine organizate, eficiente si care sa se incadreze in termenul contractat cu
beneficiarul evaluarii.
Dupa ce s-a definitivat programul dupa care se va realiza evaluarea si s-au stabilit sarcinile concrete
pentru fiecare membru al echipei, se trece la desfasurarea evaluarii.
Aceasta presupune efectuarea unor vizite la fata locului in scopul obtinerii a cat mai multe
date referitoare la obiectul evaluarii.
Acestea vor fi sintetizate apoi intr-un diagnostic global pentru evaluare. Diagnosticul global
pentru evaluare pregateste campul de lucru pentru aplicarea metodologiei de evaluare.
- scopul evaluarii;
- informatiile relevante;
Pentru a clarifica de la inceput tipul de valoare care se va calcula pentru afacerea in cauza
este necesara o buna cunoastere a starii de fapt privind:
- pe de alta parte mediul sau de viata si manifestarile unor factori conjuncturali.
Care sunt factorii care determina optiunea pentru un tip de valoare sau altul?
In functie de scopul evaluarii si pozitia evaluatorului se va opta pentru tipuri diferite de
valoare, fie valoarea de piata, ca varianta cvasi-obiectiva, fie valoarea de utilizare, de investitie, ca
varianta subiectiva.
O mare importanta o are diagnosticul intreprinderii in cauza, care permite identificarea
tuturor aspectelor care evidentiaza starea reala a firmei.
In functie de aceasta se va calcula fie o valoare de continuitate pentru utilizarea existenta, fie
o valoare pentru o utilizare alternativa, fie o valoare de lichidare.
Teoria legata de evaluarea afacerilor este vasta. Preocuparile actuale ale asociatiilor
profesionale constau in elaborarea standardelor de evaluare. Unii cercetatori isi indreapta atentia
spre evaluarea elementelor intangibile si in mai ales a goodwill-ului.
In momentul de fata ridica probleme pentru toate economiile in tranzitie modul in care se
stabileste riscul de tara.
In tara noastra multe tranzactii de capital au avut ca obiect al vanzarii firme cu capital de stat,
iar cumparatorii au fost deseori parteneri straini. Din acest motiv ar fi trebuit sa fie bine cunoscute
conditiile pietelor de pe care vin acesti parteneri si luate in calcul la stabilirea valorii de catre
vanzator. In plin proces de globalizare a economiei, in evaluarea afacerilor trebuie sa se tina cont de
caracteristicile pietelor mondiale.
De aceea, desi standardele prezinta valoarea de piata ca tipul de valoare cel mai des adecvat,
pentru fiecare afacere evaluata in calitate de consultant al vanzatorului este insa necesara
cunoasterea situatiei si intentiilor cumparatorului prezumtiv.
Metodele alese depind in cea mai mare masura de informatiile acumulate deja pe baza
diagnosticului pentru evaluare.
Rezultatele obtinute din calcule vor fi apoi corelate cu concluziile diagnosticului pentru
evaluare si cu datele disponibile referitoare la evaluari sau tranzactii similare sau asemanatoare,
pentru a li se testa validitatea.
Pentru obtinerea unor rezultate valabile este necesar ca metodologia abordata sa fie cea
adecvata tipului de valoare care se estimeaza. In practica de scurta durata si relativ recenta s-a putut
constata tendinta de a utiliza un numar cat mai mare de metode de evaluare, datorata abundentei de
literatura de specialitate care trateaza cu preponderenta metodologia de evaluare.
Fireste, acest fapt conduce la obtinerea unor rezultate complet diferite, incomparabile si
uneori incompatibile. Din aceasta cauza misiunea evaluatorului va fi cu atat mai grea, pentru ca el va
trebui sa isi explice diferentele aparute si sa aleaga o valoare corecta sau un interval corect de valori.
Ce-i de facut atunci cand se intampla sa se ajunga la rezultate mult diferite? Variantele de
valoare diferite sunt firesti atunci cand baza de calcul difera. Este normal ca marimea valorii
patrimoniale si celei financiare sa fie diferite.
Valorile rezultate din calcule vor trebui interpretate. In functie de variabilele luate in calcul si
de previziunile avute in vedere evaluatorul va selecta acea valoare sau acel interval de valori care ar
avea cel mai inalt grad de realism, de veridicitate.
Daca se obtin valori incomparabile este greu de facut o apreciere finala. Explicatia rezida
intr-o abordare gresita, neadecvata obiectului evaluarii. Merita studiate exemple de calcul in care,
chiar utilizand o paleta variata de metode, se determina valori asemanatoare[56].
Numai in acest mod utilizatorul evaluarii va putea sa ia deciziile optime, rationale, economice,
pentru ca se bazeaza pe informatii corecte.
SUPORT DE CURS
Modulul VI – 3 ore
- prima categorie se refera la persoanele care efectueaza si carora le este destinata evaluarea, data
evaluarii, obiectul si scopul evaluarii, instructiunile evaluarii;
- a doua categorie se refera la tipul ( baza) de valoare, metodologia utilizata, factorii specifici,
valoarea / valorile ce rezulta din calcul;
- a treia categorie cuprinde informatii privind riscurile si rezervele pe care le are evaluatorul in
vedere si diferitele clauze de declinare a responsabilitatii.
Informatia trebuie sa fie concisa, raportul nu trebuie sa se piarda in detalii. Pe de alta parte,
acest document nu trebuie sa fie vaduvit de acele informatii care pot fi considerate semnificative, a
caror absenta ar putea influenta, ar putea schimba deciziile utilizatorului.
Un raport de evaluare mult prea detaliat risca sa il lase pe cel care-l citeste sa isi piarda
treptat interesul, sa se plictiseasca sau sa nu inteleaga. Un raport de evaluare mult prea sintetic risca
sa-l priveze de informatie pe utilizator.
Evaluatorul va trebui sa reuseasca sa selecteze toate acele informatii care vor fi utile celor
interesati, fara a omite nici una dintre informatiile necesare, semnificative, care ar influenta deciziile
utilizatorului.
Fiecare raport de evaluare trebuie sa fie astfel redactat, incat sa satisfaca nevoile celor carora
le este adresat.
-prezentarea intreprinderii / descrierea proprietatii care este supusa evaluarii (identificarea sa,
drepturile si restrictiile pe care le include dreptul de proprietate, caracteristicile de evaluare, starea
fizica);
-obiectul misiunii de evaluare (determinarea valorii, estimarea costului etc.) si data la care se aplica;
-conditiile incidentale si limitative la care sunt supuse constatarile in urma evaluarii (cum sunt
informatiile obtinute de evaluator de la alti specialisti, membri ai altor profesii, sau din surse
oficiale;
-o declaratie in care evaluatorul precizeaza ca nu are nici un interes prezent sau viitor la proprietatea
in cauza sau care ar putea impiedica efectuarea unei evaluari corecte, nepartinitoare;
-semnaturile celor care au efectuat si supervizat evaluarea, precizandu-se eventualele opinii diferite.
-prezentarea intreprinderii,
-gama de valori,
Utilizarea anumitor materiale intocmite de alte persoane in anumite prezentari trebuie facuta
mentionand acele surse.
Profesia poate aplica, prin comisia de disciplina, sanctiuni membrilor care se abat de la
regulile de etica si conduita.
SUPORT DE CURS
IVS face referire la aceste standarde de contabilitate, ori de cate ori le aplica in munca
evaluatorilor.
2.Pentru a servi ca un etalon profesional pentru evaluatorii din intreaga lume, si astfel permitandu-le
acestora sa raspunda cerintelor pietelor internationale pentru evaluari credibile si sa satisfaca
cerintele pentru raportari financiare ale comunitatii internationale de afaceri; si
3.Pentru a furniza Standarde de evaluare si raportare financiara care sa satisfaca cerintele tarilor in
dezvoltare sau in curs de industrializare.
Aceste Standarde de Practica in Evaluare pot fi impartite in trei grupe. Patru dintre acestea se ocupa
de aspectele specifice evaluarii diferitelor categorii de proprietati, cum ar fi: proprietatea imobiliara;
drepturile de inchiriere; instalatii, masini si echipamente; bunuri mobile (corporale si necorporale).
Trei din standarde se refera la evaluarea de proprietati sau active pe baza fluxurilor de numerar
incluzand activele necorporale, intreprinderile si unitatile generatoare de afaceri. Doua din
Standardele de Practica in Evaluare contin instructiuni de aplicare a metodologiilor de evaluare
(Costul de inlocuire net pentru raportarea financiara – CIN si Analiza fluxului de numerar actualizat
– DCF). Datorita elementelor comune care stau la baza lor, Standardele de Practica in Evaluare
trebuie privite ca un intreg.
Din restul de cinci GN-uri, unul se refera la probleme de mediu (Consideratii cu privire la
substantele periculoase si toxice), doua se refera la evaluarea proprietatilor specializate (proprietati
agricole si din industria extractiva), unul furnizeaza instructiuni intr-un domeniu profesional al
practicii de evaluare (Verificarea evaluarilor) si unul prezinta aria practicii de evaluare (Evaluarea
globala pentru impozitare).
IVS 2 trateaza bazele de evaluare diferite de valoarea de piata. IVS 2 are doua obiective: in
primul rand sa identifice si sa explice bazele de evaluare altele decat valoarea de piata si sa
stabileasca standarde pentru aplicarea lor; in al doilea rand, sa prezinte deosebirea dintre aceste baze
si valoarea de piata. IVS 2 prezinta categoriile: valoarea de utilizare, valoarea de
investitie sau subiectiva, valoarea de exploatare continua, valoarea unei intreprinderi in ansamblul
ei, valoarea de asigurare, valoarea de impozitare, de impunere sau valoarea impozabila, valoarea de
recuperare, valoarea de lichidare sau valoarea de vanzare fortata, valoarea speciala, valoarea de
garantare a creditului ipotecar.
IVS 3 prezinta cerintele de prezentare a raportului de evaluare. Acest standard are urmatoarele obiective principale:
-sa comenteze cerintele privind raportarea, care corespund celei mai bune practici profesionale;
De asemenea, cele trei standarde servesc ca baza pentru cele doua Standarde Internationale
de Aplicatii in Evaluare (IVA), care prezinta modalitatile de realizare a evaluarilor in scopuri de
inregistrari contabile si de garantare a imprumuturilor.
Evaluarile sunt realizate pentru diverse scopuri. In cadrul acestor standarde sunt descrise
modalitatile de realizare a evaluarilor de active apartinand sectorului public sau privat, in scopul
utilizarii acestora in cadrul raportarilor financiare sau pentru adoptarea deciziilor de acordare a
imprumuturilor garantate.
Scopul IVA 2 este de a oferi instructiuni evaluatorilor care elaboreaza evaluarile pentru
garantarea imprumuturilor. IVA 2 ofera cadrul in care evaluatorii pot face evaluari mai degraba
pentru institutiile de creditare si alte institutii care ofera finantari, care trebuie garantate cu active
imobilizate, decat pentru creditele destinate persoanelor fizice sau intreprinderilor.
Probleme referitoare la aplicarea Standardelor apar frecvent din practica de evaluare sau din
partea celor care apeleaza la serviciile de evaluare.
Standardele de Practica in Evaluare furnizeaza instructiuni referitoare la probleme specifice
de evaluare si la modalitatile de aplicare a standardelor in diverse situatii si domenii de activitate
specifice.
Ele cuprind:
GN 6: Evaluarea intreprinderii
GN 9: Analiza fluxului de numerar actualizat pentru evaluarea de piata sau in afara pietei
[1] Vezi Ludwig Grunberg, Axiologia si conditia umana, Editura Politica, Bucuresti, 1987, pag.47.
[2] Idem, pag.61.
[3] Vezi SEV 4.03, in Culegere de standarde ANEVAR, Editura IROVAL, Bucuresti, 2001, pag. 43
[4] Vezi Bran, Paul – modelul expus in Relatiile financiar-bancare ale societatii comerciale, pag. 122
[5] Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina analiza economico-financiara, pag.35
[6] Vezi Toma, Marin – Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 54
[7] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Fundamentele metodei ratelor, in Finante, Banci, Asigurari Nr.2-3/1998.
[8] Vezi Principalii indicatori economico-financiari, Anexa 4 la Norma metodologica din 4 mai privind intocmirea bugetului de
venituri si cheltuieli de catre agentii economici, in M.O. 286/26 iunie 2000
[9] Vezi Nota 9 Exemple de calcul si analiza a principalilor indicatori economico-financiari, in OMFP 1752
[10] Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina analiza economico-financiara, pag.35
[11] Vezi Toma, Marin - Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 66-67.
[12] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica nr. 49/1997, pag.52
[13] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica nr. 49/1997, pag. 58
[14] Vezi Gheorghiu, Alexandru - Diagnosticul global al firmei, in Tribuna Economica nr. 49/1997, pag.52
[15] Idem, pag. 56
[16] Idem, pag. 58
[17] In sistemele contabile guvernate de principiul substance over form, cum este si cazul Romaniei la ora actuala, inregistrarea operatiunilor
de leasing este privita inca de la incheierea contractului ca o achizitie din punctul de vedere al locatarului.
[19] Sau rata neutra (Rn), vezi Toma, Marin - Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 89
[21] Important este acordul intre rata utilizata in calcul si modul de exprimare a previziunilor privind rezultatele sau fluxurile
viitoare
[24] Idem, pag. 81
[25] Idem, pag. 83
[26] Idem, pag. 83
[27] Badescu Gh. si colectiv – Evaluarea intreprinderilor, curs ANEVAR, Bucuresti, 1995, pag. 207.
[28] Vezi Bran, Paul - Relatiile financiar-bancare ale societatii comerciale, Ed. Tribuna Economica, Bucuresti, 1994, pag.72.
[29] Vezi Gheorghiu, Alexandru, Anghel, Flavia - Caiet de lucrari aplicative la disciplina analiza economico-financiara, pag.39
[31] Idem
[32] Idem
[34] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, Editura Teora, Bucuresti, 1996, pag. 13
[35] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, Editura Teora, Bucuresti, 1996, pag. 16
[36] Vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, Editura Teora, Bucuresti, 1996, pag. 21
[37] Idem, pag.22.
[39] Idem, pag.164.
[41] Vezi Stan, Sorin, Anghel, Ion - Aspectele teoretice si metodologice de stabilire a ratei de actualizare si ratei de capitalizare, in Buletin
Informativ nr.3/1997, IROVAL.
[43] PER desemneaza raportul dintre cursl unei actiuni si dividend, fiind un indicator utilizat pentru aprecierea investitiilor
financiare si evolutiilor bursiere. Un PER mediu al unei piete bursiere la un moment dat poate sta la baza determinarii unui
coeficient multiplicator in cazul metodei VR.
[44] Modelul este criticat de reputati autori, vezi Stan, Sorin, Evaluarea intreprinderilor - metode si uzante, pag. 87 si ibidem, Rata de
capitalizare pentru intreprinderile necotate, in Buletin Informativ IROVAL nr.1/2000, pag.11.
[46] Vezi Norme privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de activ si de pasiv, aprobate prin Ordinul
ministrului finantelor publice nr. 1753/2004, in M.O. nr. 1174/2004 si Legea nr. 259/2007 pentru modificarea si
completarea Legii contabilitatii nr. 82/1991, in M.O. nr. 506/2007
[47] Vezi IAS 16 Imobilizari corporale, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 1033-1065 si IAS 2 Stocuri,
in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 863-882,
[48] Vezi IAS 40 Investitii imobiliare, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 2157-2205,
[49] Vezi Cadrul general pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007,
pag. 51, 52,
[50] Idem, pag. 53, paragraf 100 (a),
[54] Vezi IAS 2 Stocuri, in IFRS 2007, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 873-874, paragrafele 28-33.
[55] Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag.142-144,
[59] Idem, pag.162,
[60] Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 218
[61] Vezi Toma, Marin, Initiere in evaluarea intreprinderilor, Editura CECCAR, Bucuresti, 2007, pag. 202