Evaluarea Firmei

Curs 1 – 6 octombrie
1 VALOARE, EVALUARE. VALOAREA ÎNTREPRINDERII – 2 ore

1.1.Valoare, evaluare
Incursiunea în studiul valorii întreprinderii şi al măsurării sale impune un demers teoretic, spre înţelegerea
conceptelor cheie utilizate în lucrările de specialitate.
În acest sens, este în primul rând necesar să vedem ce se înţelege prin valoare, atât în limbajul general,
cât şi din punct de vedere economic.
În general, noţiunea de valoare îşi găseşte aplicaţie în economia de schimb, întrucât această categorie
economică s-a născut din necesitatea aprecierii şi comparării bunurilor transferate.
Consultând dicţionarele putem defini valoarea ca pe o mărime care măsoara munca înglobată într-un bun
economic sau care apreciază calităţile acelui bun.
Valoarea este convenţională şi subiectivă.
Studiul, calculul şi analiza valorii constituie preocuparea multor economişti.
Termenul de valoare descinde etimologic din verbul latin valere, al cărui sens primitiv era de a putea, a fi
puternic, a procura satisfacţie.
Valoarea desemnează calităţile stabile, perene, constatabile empiric ale lucrurilor.
Filosofia separă două concepte referitoare la valoare: pe de o parte axia - valoare, pe de alta parte timo -
preţ.
Aşa cum arata L. Grunberg, „Există lucruri care au valoare în sens de timo (preţ), ca atare pot fi schimbate,
cumpărate şi vândute, fără a fi valori în sens strict axiologic (...). Au însă caracter axiologic obiectele sau
actele care sunt valori (în sensul de axia), chiar dacă au valoare în sensul de timo (o pictură, al cărei preţ
creşte prin trecerea timpului) sau dacă nu au valoare în sensul de timo (în cazul actelor morale, apreciate
şi ierarhizate pentru demnitatea şi valabilitatea lor, dar care nu pot fi schimbate, vândute sau cumpărate).
Există lucruri care au preţ, dar n-au valoare, în timp ce prietenia, generozitatea sau solidaritatea au valoare
(în sens de axia), dar n-au preţ (în sens de timo).”1
După L. Grunberg, „Valoarea apare astfel ca acea relaţie între subiect şi obiect, în care, prin polaritate şi
ierarhie, se exprimă preţuirea acordată (de o persoană sau o colectivitate umană) unor însuşiri sau fapte
(naturale, sociale, psihologice), în virtutea capacității acestora de a satisface trebuinţe, necesităţi, dorinţe,
aspiraţii umane, istoriceşte condiţionate de practica socială”.2
După dicţionare, prin evaluare se înţelege acţiunea de a evalua şi rezultatul ei; apreciere, preţuire, calcul.
Prin a evalua se înţelege a determina, a stabili preţul, valoarea, numărul, cantitatea; a calcula, a socoti, a
aprecia.
Aceasta acțiune se presupune a fi efectuată de către un subiect evaluator, asupra unui obiect (un bun, un
activ, o afacere, o datorie...).
1.2.Valoarea firmei/ întreprinderii
Majoritatea economiştilor au definit şi studiat valoarea mărfii, nu valoarea firmei, întreprinderii.
În domeniul evaluării firmei teoria este de dată recentă.
Practica de evaluare mai veche s-a ghidat de regulă după criterii exterioare. Evaluările erau utilizate pentru
stabilirea bazei de impozitare sau pentru calculul garanţiei creditelor.
Între accepţiunile generale ale conceptului de valoare şi valoarea afacerii, firmei, există elemente comune.
1
Vezi Grunberg Ludwig, Axiologia şi condiţia umană, Editura Politică, Bucureşti, 1987, pag.47.
2
Idem, pag.61.
1
Afacerea, întreprinderea este în principiu o valoare-mijloc, deţinută sau dorită pentru a obţine bani, la
rândul lor tot o valoare-mijloc.
Rareori se întâmplă ca altul să fie motivul aproprierii unei întreprinderi, deci interesul proprietarului
prezumtiv să fie altul decât derularea în continuare a activităţii firmei respective.
Indiferent de obiectul evaluat, valoarea reprezintă măsura interesului subiectului evaluator (înțelegând
prin acesta nu evaluatorul, ci beneficiarul evaluării).
Interesul subiectului evaluator poate proveni din dorinţa de a-şi satisface diferite nevoi de natură
economică, teoretică, etică, politică, estetică, religioasă ...
Interesul poate să fie cauzat de utilitatea, raritatea sau de alte proprietăţi pe care subiectul evaluator le
observă, le percepe, la obiectul evaluării.
Pentru întreprindere, standardele de evaluare definesc în primul rând valoarea de piaţă3, care, sintetic,
reprezintă o măsură echilibrată a valorii, întrunind condiţiile:
- valoarea astfel apreciată duce la preţul cel mai probabil;
- piaţa trebuie să fie liberă (un vânzător hotărât, un cumpărător hotărât, marketing adecvat, tranzacţie
echilibrată);
- evaluarea nu are termen de valabilitate, informația este perisabilă (tranzacţia trebuie să se desfăşoare
la momentul evaluării);
- nu se iau în considerare ofertele unor cumpărători cu interese speciale.
O altă categorie utilizată în domeniul evaluării economice este cea de valoare de investiţie.
Dacă valoarea de piaţă tinde să se apropie de o mărime normală, neutră, obiectivă, valoarea de investiţie
are profund caracter subiectiv.
Valoarea de investiţie este valoarea specifică unui anumit investitor sau unei clase de investitori şi apare
ca o consecinţă a modului diferit de estimare a potenţialului de a aduce profit, de percepere a riscurilor,
de impozitare.
Această valoare specifică poate să fie şi consecinţa legăturilor cu alte afaceri pe care investitorul respectiv
le deţine sau le controlează.
În ultimă instanţă, această valoare, specifică unui anumit investitor, este măsura propriului său interes
pentru proprietatea respectivă.
Evaluatorul de afaceri se poate situa într-una dintre următoarele trei ipostaze:
- expert neutru, caz în care evaluarea se face de pe poziţia unui investitor cu capacitate de acţiune medie,
fără a se ţine seama de aşteptările subiective ale clientului cu interese speciale;
- expert consultant, când evaluarea se va face în funcţie de oportunităţile specifice ale clientului, valoarea
estimată fiind prezentată în cea mai favorabilă ipostază, servind la estimarea celui mai avantajos preţ
pentru client; este vorba deci de o valoare categoric subiectivă;
- mediator/arbitru al unor evaluări subiective, pe baza intereselor speciale ale vânzătorului şi
cumpărătorului potenţial; misiunea evaluatorului va fi de a alege influenţele subiective relevante
semnalate de evaluările subiective ale vânzătorului şi cumpărătorului, determinând o valoare corectă.
3
Definiția valorii de piață apare în toate seturile de norme (IVS, EVS, SEV, standarde CECCAR), vezi SEV 4.03, în
Culegere de standarde ANEVAR, Editura IROVAL, Bucuresti, 2001, pag. 43, Standardul profesional nr. 37, Misiunea
de evaluare a întreprinderii. Ghid de aplicare, Editura CECCAR, București, 2011, pag. 176, SEV 100 Cadrul general, în
Standardele de evaluare, ANEVAR, București, 2015, pag. 29-34, respectiv SEV 104 Tipuri ale valorii, în Standardele
de evaluare a bunurilor, ANEVAR, București, 2018, pag. 33-52.
2
Evaluatorul se situează de cele mai multe ori pe poziţie de consultant, subscriind intereselor utilizatorului
evaluării.
Menirea sa este de a diagnostica starea firmei şi aprecia după caz valoarea (sau scala de valori) din
perspectiva utilizatorului evaluării.
Din această abordare se poate vorbi de valoare ca despre o mărime mai mult sau mai puțin subiectivă.
Cu cât măsoară interesul unui grup mai mare ori interesul general şi pe o durată mai mare, valoarea îşi
pierde gradul de subiectivitate, devenind aproape obiectivă.
O mărime a valorii de piaţă va fi măsura interesului general, mediu la un moment dat (deci schimbătoare)
şi pentru o arie mai largă sau restrânsă (deci relativă, în funcţie de piaţa respectivă). Pentru un obiect
evaluat mărimea valorii de piaţă ar trebui să fie comparabilă cu preţul mediu.
O mărime a valorii de investiţie va fi măsura interesului specific al unui investitor anumit.
Pentru fiecare obiect evaluat în parte, preţul ar trebui să oscileze în jurul valorii de investiţie. Preţul va fi
rezultatul direct al negocierilor şi va fi influenţat de valoarea de investiţie, raportul cerere-ofertă, valoarea
de piaţă, constrângerile generale şi conjuncturale.
În general, scopurile evaluării unei întreprinderi pot fi: aplicaţii financiare, vânzarea/ cumpărarea unei
firme sau unei participaţii la aceasta, lichidarea unei intreprinderi, fuzionări, divizări de întreprinderi,
dispute legale (exproprieri, litigii, moşteniri), stabilirea bazei de impozitare, evaluarea aportului non-cash
de capital, estimarea cotaţiilor acţiunilor, majorări de capital.
Evaluarea economică a întreprinderii a devenit după 1989 necesară și în țara noastră, de câte ori este
nevoie de:
- stabilirea bazei de negociere pentru vânzarea-cumpărarea unei firme sau a unui activ;
- constituirea unor garanţii pentru credite;
- determinarea bazei de calcul pentru impozitarea unui transfer de proprietate (vânzare, donaţie,
moştenire);
- rezolvarea unor litigii patrimoniale;
- creşteri de capital;
- lichidări de întreprinderi.
Evaluarea economică a întreprinderii poate avea la bază deopotrivă criterii obiective şi subiective.
Dintre criteriile obiective fac parte: mărimea patrimoniului şi veniturile /încasările pe care acest
patrimoniu le produce.
Dintre criteriile subiective se pot menţiona cele:
- de natură psihologică - de exemplu notorietatea întreprinderii poate conduce la presupunerea că
existenţa sa va continua în timp, faptul că este cunoscută şi apreciată constituind chiar premisa unor
caştiguri suplimentare;
- de natură economică:
- raritatea unei afaceri (situaţia de monopol) atrage un spor de valoare;
- preluarea unei firme concurente, a unui furnizor sau a unui client poate interesa în mod special pe
prezumtivul cumpărător, aducând un plus de valoare firmei evaluate;
- priceperea investitorului pentru un anumit gen de afacere poate garanta obţinerea unor rezultate
superioare (poate fi suportul unor previziuni mai optimiste în ce priveşte rezultatele investiţiei), ceea ce
determină creşterea valorii afacerii;
3
- legătura investiţiei cu alte afaceri pe care cumpărătorul le deţine sau le controlează poate genera un plus
de valoare;
- experienţa evaluatorului poate conduce la previziuni corecte privind fluxurile viitoare.
Rezumat
Valoarea desemnează ansamblul de proprietăți ale unui obiect, care îl fac dezirabil. Ea este rezultatul
exprimării opiniei unui subiect evaluator.
Valoarea are dimensiuni obiective și subiective.
Poziția evaluatorului angajat poate să difere.
Valoarea întreprinderii depinde de mărimea patrimoniului şi veniturile pe care le produce, de notorietatea
ei, de priceperea investitorului, de legăturile cu alte afaceri.
4
2. EVALUAREA ÎNTREPRINDERII – PUNCTE DE VEDERE - 2 ore
2.1. Evaluarea întreprinderii şi proprietarul
Din punctul de vedere al proprietarului, valoarea întreprinderii sale poate să aibă

dimensiuni multiple, diferite.
O determinantă importantă a valorii este intenţia deţinătorului afacerii cu privire la aceasta
pentru viitor.
Evaluarea pentru exploatare continuă diferă de evaluarea făcută din punctul de vedere al
vânzătorului.
Proprietarul poate fi mai mult sau mai puţin atașat de firma pe care o deţine, fie pentru că
aceasta este rodul muncii sale, a fost creată de el, fie pentru că afacerea poartă numele
familiei lui și a fost moştenită de mai multe generaţii. Un astfel de punct de vedere, unul
emoţional, va face ca firma respectivă să îi pară de nepreţuit. Numele, emblema sa,
valorează mai mult în ochii proprietarului în acest caz, decât în mod normal.
Întreprinzătorul rece, realist, practic şi eficient va căuta însă în orice clipă să fie sigur că
investiţia sa este una rentabilă. Acesta va compara profitul obţinut de el cu profitul care s-
ar putea obţine în orice altă afacere accesibilă dacă s-ar face aceleaşi eforturi (consum de
timp pentru conducerea afacerii, cheltuieli) şi în aceleaşi condiţii de risc (o afacere la fel
de sigură ca şi cea actuală). Nivelul valorii firmei ar depinde în acest caz de posibilităţile
proprietarului de a dezvolta alt proiect sau de a efectua alt plasament.
De multe ori, pentru a aprecia calitatea activităţii de conducere a unei întreprinderi, o bună
modalitate ar fi măsurarea creşterii sau scăderii valorii sale. O creştere a valorii economice
poate fi considerată efectul unui management performant, dacă ceilalţi factori care
influenţează valoarea firmei nu produc modificări semnificative asupra sa.
Pentru proprietarul firmei, fie că este şi conducător în acelaşi timp, fie că nu este direct
implicat în administrarea firmei, este necesară urmărirea evoluţiei valorii sale. Acest
demers conduce la cunoaşterea în permanenţă a valorii firmei, care ar putea oricând să
devină obiectul unei tranzacţii. Chiar şi în lipsa acestei perspective, proprietarul are nevoie
să-şi aprecieze performanţele financiare, comparând investiţia prezentă cu plasamentele
alternative.
Alta este situaţia în cazul unei afaceri de familie, care trebuie sau se vrea a fi păstrată de
dragul numelui şi al tradiţiei, chiar şi în perioadele mai delicate.
Pentru un proprietar vânzător, valoarea întreprinderii sale depinde de rentabilitatea pe care

el ar putea să o obţină şi de motivul vânzării, care poate fi atât de diferit de la caz la caz.
Dorinţa de a renunţa la o afacere ar putea să fie motivată de imposibilitatea de a face faţă
concurenţei, de lipsa de competitivitate.
1
Lipsa pieţelor de desfacere sau penuria de materii prime ar putea determina scăderea
eficienţei afacerii şi chiar să ameninţe continuitatea exploatării, determinând nevoia de a
vinde firma.
Îmbătrânirea produsului, tehnologiei sau a domeniului de activitate şi alocarea insuficientă
de resurse pentru cercetare şi modernizare ameninţă rentabilitatea viitoare a afacerii.
Apariția unor noi îngrădiri legislative care afectează activitatea firmei poate conduce la
alegerea soluţiei vânzării.
Existenţa altor posibilităţi de plasament, mai eficiente, determină renunţarea la afacerea
prezentă pentru a investi în alt mod resursele recuperate.
Nevoia stringentă de lichidităţi pentru achitarea diverselor obligaţii poate impune
renunţarea la afacere.
Motivul vânzării ar putea consta în dezinteresul pentru acel gen de afacere, pentru care
proprietarul nu are suficient timp sau înclinaţii, aptitudini.
Apariţia altor preocupări, care impun renunţarea la afacere, poate sta și ea la baza deciziei
de vânzare.
Evaluarea în acest caz, din punctul de vedere al vânzătorului, va avea un grad ridicat de
subiectivitate.
Valoarea afacerii pe care acesta este hotărât să o cedeze poate fi cu atât mai mică, cu cât
sunt prezente mai multe constrângeri asupra vânzării.
În acest fel valoarea firmei poate cobori mult sub valoarea sa de piaţă, proprietarul fiind
constrâns să vândă.
O altfel de vânzare forţată este cea în care vânzătorul continuă să prezinte un interes
puternic pentru firma respectivă.
Pentru el întreprinderea poate avea o valoare mare, dar afacerea va trebui să fie sacrificată.
Constrângerea de a vinde cu orice chip poate să se răsfrângă asupra preţului acceptat în
final.
Concluzionând, se poate spune ca valoarea firmei va avea atât o condiţionare obiectivă, cât
şi una subiectivă.
Condiţionarea obiectivă ţine de dimensiunile patrimoniului său, de rentabilitatea medie a
afacerilor similare, de evoluţia condiţiilor generale de derulare a activităţii.
Condiţionarea subiectivă, care este adesea una de dimensiuni considerabile, ţine de:
randamentul propriu afacerii, cu cauzele sale specifice: interesul sau dezinteresul pentru
firmă manifestat de proprietarul care este dispus să vândă, capacitatea sinergetică a afacerii
în condiţiile actualului proprietar.
2.2. Evaluarea întreprinderii şi cumpărătorul
În fundamentarea deciziei de cumpărare a unei întreprinderi, cumpărătorul porneşte de la

o gamă diversă de motivaţii: ea reprezintă un plasament relativ eficient, asigură acapararea
concurenţei şi extinderea afacerii propria prezente, oferă integrarea pe verticală a propriei
afaceri prin achiziţionarea furnizorului sau clientului, poate un plasament comod, neriscant,
ar putea fi o investiţie într-un domeniu atractiv, de viitor, cu piaţă sigură şi profit
2
considerabil, poate că valorifică priceperea, aptitudinile manageriale ale cumpărătorului

pentru afacerea respectivă, poate că această investiţie produce efect synergetic, combinată
cu afacerile deja deținute, duce la reîntregirea unei afaceri de familie, redobândirea unei
afaceri de familie.
Valoarea firmei, din perspectiva cumpărătorului, va fi determinată atât de criterii obiective

– patrimoniale şi financiare, cât şi de aspecte subiective, specifice - capacităţi superioare
de valorificare a investiţiei, experiență, intuiție, orgoliu, mândrie, ambiţie.
Este interesantă gruparea principalelor criterii pe care le are în vedere cumpărătorul, care
are o mobilitate mare şi acces la opţiuni alternative.
În evaluarea unei firme potenţialul cumpărător (ne)rezident are în vedere următoarele
criterii suplimentare:
- repatrierea capitalului,
- autorizarea participării străine,
- discriminări în raport cu firmele locale,
- stabilitatea monedei naţionale,
- rata anuală a inflaţiei,
- stabilitatea politică,
- taxele vamale,
- accesul la piaţa locală de capital.1
Pe baza acestor criterii generale, exterioare investiţia analizată poate fi considerată una
tentantă sau nu.
Pentru a aprecia situaţia particulară a întreprinderii este necesar să se urmărească într-un
diagnostic global manifestările factorilor care ar putea afecta decizia de cumpărare.
Urmărirea sistematizată va oferi posibilitatea evidenţierii cât mai multor factori cu
influenţă asupra valorii. Cunoaşterea acţiunii acestora va permite adoptarea deciziei de
investire.
Rezumat
Un proprietar poate decide să vândă o afacere care nu-i mulțumește așteptările de câștig,
una pe care nu o mai poate gestiona, una care nu-l mai interesează. El poate alege să nu
vândă o afacere de care este atașat în mod special.
Un cumpărător vizează profitul obtenabil dintr-o investiție, o ocupație plăcută, reîntregirea
unei afaceri de familie.
1
Vezi Bran Paul – modelul expus în Relaţiile financiar-bancare ale societăţii comerciale, Editura
Tribuna Economică, București, 1994, pag. 122
3
3. DIAGNOSTICUL PENTRU EVALUARE. DIAGNOSTICUL JURIDIC - 2 ore

3.1. Diagnosticul pentru evaluare, necesitate și conținut
Diagnosticul desemnează de această dată demersul de a cunoaște starea și funcționarea

unei întreprinderi, pentru a stabili dacă aceasta este viabilă, pentru a identifica atuurile,
pentru a repera eventualele disfuncționalități și riscuri.
Pentru o evaluare corectă și bine fundamentată este indispensabil diagnosticul
întreprinderii evaluate, luând în considerare:
- sfera şi conţinutul drepturilor, privilegiilor sau altor condiţionări, ataşate proprietăţii, care
afectează transferul drepturilor de proprietate;
- istoricul afacerii;
- mediul economic şi politic general şi mediul economic al afacerii;
- activele, datoriile, capitalul, situaţia financiară şi capacitatea de a obţine profit şi a plăti
dividende;
- identificarea activelor necorporale deţinute (individuale şi/sau grupate în good-will);
- evidenţierea tranzacţiilor anterioare cu participaţii la afacerea evaluată;
- mărimea participaţiei ce trebuie evaluată (majoritară sau minoritară);
- cotaţiile pe piaţa bursieră a acţiunilor afacerii evaluate şi/sau preţurile de tranzacţionare a
unor întreprinderi sau participaţii la acestea, care fac parte din acelaşi domeniu de
activitate;
- alte date/informaţii de piaţă ca:
- rate de rentabilitate pentru investiţii alternative;
- discount pentru necotare;
- prime de control;
- separarea şi evaluarea la valoarea netă de piaţă a activelor în afara exploatării, a acelor
active care nu sunt strict necesare funcţionării afacerii.
Analiza - diagnostic pentru evaluare decurge în linii mari ca o cunoaștere a terenului, o
prospectare a stării de fapt, la faţa locului.
Întrucât o simplă informare, o banală inspecţie, nu asigură necesarul cantitativ şi calitativ
de informaţii, va fi necesară apoi o atentă analiză, desfăşurată sistematizat.
Se vor studia în detaliu toate aspectele care privesc fiecare funcţie a întreprinderii în parte.
Se va căuta să se obţină cât mai multe informaţii, apelându-se la surse diferite, atât din
exteriorul, cât şi din interiorul firmei evaluate.
Sursele externe firmei pot fi: organele financiare, furnizorii firmei, clienţii săi, vecinii.
Sursele interne sunt: salariaţii firmei, sindicatele, managerii.
1
Pentru ca informaţiile obţinute să nu fie irosite ulterior din lipsa de sistematizare şi pentru
a se evita risipa de muncă şi de resurse prin detalierea exagerată, culegerea datelor se face
cu ajutorul unor chestionare speciale.
Atunci când evaluatorul nu poate concepe singur aceste chestionare, el poate să utilizeze
modele elaborate de specialişti.
În funcţie de răspunsurile obţinute evaluatorul va putea atribui un punctaj, o notă sau un
calificativ pentru întreprinderea în cauză.
Catalogarea întreprinderii, încadrarea ei într-un anumit barem, va permite atât alegerea
metodologiei de evaluare adecvate, cât şi validarea rezultatelor evaluării.
Diagnosticul pentru evaluarea întreprinderii se realizează abordând întreprinderea ca pe un
sistem, ca pe un organism complex, dar separând-o pentru studiu pe principalele
componente, pe principalele sale funcții.
3.2. Diagnosticul juridic
Prima etapă în diagnosticare este cea care are ca scop verificarea, studierea încadrării
activităţii firmei în normele de drept.
Existenţa contractelor care atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor şi celorlalte
imobilizări şi existenţa actelor care certifică legalitatea activităţii firmei dau garanţie pentru
o evaluare corectă, pe principii de normalitate.
Evaluatorul trebuie să verifice încadrarea activităţii firmei în normele de drept comercial,
al muncii, financiar-fiscal, al mediului etc.
Normalitatea şi siguranţa relaţiilor firmei cu mediul extern şi cu salariaţii constituie puncte
tari în aprecierea valorii firmei şi vor conduce la atribuirea unui calificativ bun.
Absenţa contractelor şi nesiguranţa activităţii firmei constituie puncte slabe, conducând la
obţinerea unui calificativ slab, date fiind riscurile care pot să apară în activitatea viitoare a
firmei.
În mod concret, ce anume trebuie să afle evaluatorul despre întreprinderea evaluată?
Ce anume va trebui să verifice evaluatorul?
El trebuie să se intereseze cu privire la următoarele aspecte: existenţa actului de constituire,
care este forma juridică a firmei, existenţa statutului societăţii, calitatea acestui statut,
existenţa autorizaţiilor sanitară, sanitar-veterinară, de mediu etc., existenţa autorizaţiilor
specifice activităţii firmei (cum ar fi de exemplu cele de comercializare a produselor din
alcool, cafea, tutun etc.), existenţa şi ţinerea la zi, cu îndeplinirea condiţiilor legale, a
registrelor societăţii şi evidenţei contabile, existenţa dreptului de proprietate asupra
terenului, existenţa dreptului de proprietate asupra celorlalte bunuri corporale şi
necorporale (inclusiv deţinerea licenţelor de fabricaţie necesare), situaţia bunurilor care au
2
fost date şi/sau luate cu chirie, existenţa contractelor de muncă şi condiţiile contractuale,
existenţa contractelor comerciale şi calitatea lor, existenţa unor litigii, eventual stadiul
acestora şi modul de soluţionare.
De asemenea, trebuie semnalat pericolul apariţiei unor noi
litigii, cum ar putea fi de exemplu cele care ar surveni din cauza: nerespectarii de către
firmă a unor condiţii contractuale în relaţiile sale cu partenerii comerciali sau cu salariaţii;
nerespectării legislaţiei financiar-fiscale şi a muncii, încălcării normelor de mediu etc.
Rezumat
Diagnosticul pentru evaluare identifică aspectele pozitive și negative care pot afecta
valoarea afacerii.
Studiul întreprinderii prealabil evaluării se poate face pe funcțiunile întreprinderii.
Diagnosticul juridic surprinde atu-urile și eventualele pericole privind activitatea viitoare
a firmei din perspectivă legală.
3
4. DIAGNOSTICUL COMERCIAL ȘI OPERAȚIONAL - 2 ore
4.1. Diagnosticul commercial
Studiul funcţiunii comerciale a întreprinderii se desfăşoară pe câteva direcţii, şi anume:

strategia firmei, piaţa de desfacere, clientela, produsele sau serviciile, politica de preţuri,
distribuţia, publicitatea, marketingul, furnizorii, concurenții.
Evaluatorul va trebui să afle care este ramura de activitate a firmei, care este în acel moment
starea acelei ramuri, ce perspective există, ce poziţie ocupă firma şi ce planuri are, dacă
acele planuri sunt viabile sau nu.
Apoi va trebui să descopere dacă firma ocupă o poziţie importantă pe piaţă, cum este piaţa
firmei structurată, ce şanse de extindere are.
Clientela este analizată din perspectiva calităţii clienților, numărului de clienți, structurii
pe categorii şi dimensiuni, ponderii în cifra de afaceri a firmei. Se estimează dependenţa
firmei faţă de un număr mic de clienţi sau faţă de o anumită categorie de clienţi.
Se analizează structura şi vechimea (vârsta) produselor/serviciilor, poziţia lor pe curba de

viaţă, riscul producției de a se demoda, posibilităţile reale pe care le are întreprinderea de
a-şi împrospăta produsele.
Se urmăreşte apoi modul în care sunt fixate preţurile sau tarifele şi în ce măsură, prin
practicarea preţurilor diferenţiate, există şanse de atragere şi păstrare a clientelei.
Distribuţia este analizată din punctul de vedere al dimensiunilor pe care le are reţeaua şi
din punctul de vedere al modului în care se derulează activitatea acestei rețele.
Publicitatea firmei este şi ea analizată, sub aspectul acţiunilor derulate, al cheltuielilor pe

care le efectuează firma pentru publicitate şi sub aspectul imaginii firmei şi produselor sale.
Se apreciază în ce măsură publicitatea este corect orientată.
În final se analizează modul în care este organizată activitatea de marketing.
1
4.2. Diagnosticul operațional (industrial, tehnic, tehnologic, de producție și exploatare)
Diagnosticul operaţional sau industrial urmăreşte funcţiunea de cercetare-dezvoltare şi pe

cea de producţie, în scopul de a aprecia viabilitatea şi fiabilitatea întreprinderii.
1. În cadrul acestui diagnostic sectorial se identifică în primul rând punctele tari şi

punctele slabe privind activitatea de cercetare-dezvoltare.
Se urmăresc: interesul pe care îl manifestă şi eforturile pe care le depune întreprinderea

pentru activitatea de cercetare-dezvoltare.
Analiza cheltuielilor de cercetare-dezvoltare se poate efectua sub aspectul dinamicii și prin

calculul ponderii acestora în totalul cheltuielilor şi în cifra de afaceri.
Se analizează obiectivele de inovare ale întreprinderii în corelaţie cu posibilităţile ei

concrete de a atinge obiectivele pe care şi le propune.
Se studiază modul în care este organizată activitatea de cercetare - dezvoltare, analizându-

se atribuţiile, competen-ţele şi libertăţile care îi revin sau îngrădirile care i se aplică.
Nu în ultimul rând, se apreciază ritmul înlocuirii produselor şi tehnologiilor, rodnicia şi

eficienţa activităţii de cercetare-dezvoltare la nivelul întreprinderii.
2. Într-o etapă următoare (a doua) se analizează funcţiunea de producţie, urmărindu-

se distinct procesul de fabricaţie şi respectiv starea mijloacelor de producţie –
utilajelor, echipamentelor folosite.
Astfel, procesul de exploatare, de fabricaţie este analizat pe faze, pe activități, după cum
urmează:
A. Activitatea de aprovizionare
Este analizată sub aspectul modului în care este organizată şi riscurilor care decurg de aici
şi sub aspectul dependenţei de un număr mic de furnizori sau de o anumită categorie de
furnizori ori existenţei altor astfel de constrângeri.
2
Pot să existe şi implicaţii asupra organizării cumpărării şi stocării materiilor prime sau
mărfurilor, având ca rezultat imobilizarea unor resurse financiare voluminoase pentru a
evita riscul apariţiei unor întreruperi în ciclul de exploatare.
B. Activitatea de producţie (exploatare)
Exploatarea este şi ea diagnosticată pe câteva direcţii.
Se analizează mai întâi caracteristicile producţiei: dacă producția se realizează pe stoc sau
pe comandă, în ce cantitate se realizează, dacă producţia este sezonieră, care sunt
procedeele de fabricaţie pe care le utilizează firma, acestea comparându-se cu procedeele
de fabricaţie utilizate de concurenţă, care sunt perspectivele firmei din acest punct de
vedere.
Se studiază apoi ciclul de producţie, determinându-se posibilităţile de reducere a sa, atât

prin eliminarea locurilor înguste printr-o mai bună organizare şi printr-o dotare superioară,
cât şi prin utilizarea unor noi tehnologii.
Utilajele şi tehnologiile firmei se studiază prin comparaţie cu competitorii.
Se identifică punctele tari şi punctele slabe privind nivelul de automatizare şi perspectivele

sale.
Se studiază productivitatea muncii și metodele folosite în organizarea producţiei şi a

muncii şi se evidenţiază posibilităţile de îmbunătăţire a acestora.
Se stabilesc eventualele limite, eventualele constrângeri existente în acest domeniu.
Un loc important în cadrul tematicii analizei îl au preocupările din cadrul firmei pentru
asigurarea calităţii, acordarea de garanţii, costul garanţiei etc.
C. Activitatea de depozitare/ambalare
Se determină atât dimensiunile şi importanţa stocurilor, deținute de întreprindere, dar și

posibilităţile de reducere a acestora, printr-o organizare mai bună.
3
Se stabilește modul în care sunt calculate de întreprindere ajustările pentru deprecierea

stocurilor.
Se stabilește ce se face în această întreprindere cu stocurile nevândute, dar cu ambalajele?
3. În a treia etapă se analizează starea mijloacelor de producţie.
Se poate face atât o analiză globală, urmărindu-se vechimea şi uzura tehnică a

imobilizărilor corporale, cât şi o analiză individuală a principalelor elemente de natura
construcţiilor şi echipamentelor, selectându-se acelea a căror valoare deţine o pondere mare
în volumul total al imobilizărilor.
Rezumat
Elementele de diagnostic comercial privesc piața întreprinderii, produsele/ serviciile sale,
prețurile, partenerii comerciali și modul în care aceste dimensiuni afectează valoarea
firmei.
Diagnosticul operațional măsoară implicațiile tehnice și tehnologice asupra valorii afacerii.
4
Curs 5 – 3 noiembrie
Cap. 5 DIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE ȘI MANAGEMENTULUI - 2 ore
Capitolul 5 propune identificarea influențelor factorului uman asupra viabilității și valorii

întreprinderii.
5.1. Diagnosticul resurselor umane
Analiza resurselor umane are ca obiectiv determinarea punctelor tari şi punctelor slabe
privind dotarea firmei cu resurse umane.
În cadrul său se determină principalele trăsături ale factorului uman aflat la dispoziţia
firmei şi se analizează adecvarea potenţialului uman existent la nevoile prezente şi viitoare
ale firmei.
Ca modalitate tehnică, diagnosticul resurselor umane se efectuează printr-un chestionar
care urmăreşte să delimiteze structura personalului pe vârste, vechime, sexe, nivel de
pregătire, calificare.
Stabilitatea, perenitatea personalului, angajările temporare, fluctuaţia personalului vor fi
criterii de apreciere a resurselor umane.
Se vor studia în continuare modalităţile în care se fac angajările şi promovările.
Se vor evidenţia şi datele privind salarizarea personalului şi alte aspecte legate de motivaţia
muncii salariaţilor întreprinderii.
Se va analiza starea sănătăţii personalului şi se vor pune în evidenţă eventualele pericole
specifice activităţii firmei, condiţiilor de lucru sau de mediu.
Se va studia apoi modul în care s-a desfăşurat activitatea sindicatelor existente în
întreprindere în ultima perioadă şi se vor analiza conflictele de muncă de amploare din
ultima perioadă (dacă ele au existat).
De asemenea, se vor urmări şi analiza fenomenele de indisciplină, absenteism, în cazul în
care aceste fenomene au ridicat probleme în trecutul companiei.
5.2. Diagnosticul managementului
Uneori realizat în cadrul diagnosticului resurselor umane, alteori distinct, diagnosticul

managementului este indispensabil pentru o bună cunoaştere a întreprinderii evaluate.
Scopul diagnosticului managementului este de a evidenţia punctele tari şi punctele slabe
privind modul în care este condusă firma şi de a determina gradul de dependenţă a
activităţii firmei faţă de oamenii-cheie.
Diagnosticul managementului se derulează pe trei direcţii, şi anume:
A. Caracteristicile conducerii
Se urmăresc: numărul de conducători şi relaţiile dintre ei, stilul de conducere, modul în

care sunt repartizate atribuţiile conducătorilor, profilul, vârsta, motivaţia, vechimea,
stabilitatea conducătorilor.
Se urmăreşte de asemenea să se stabilească dacă există legături semnificative de
dependenţă a managerilor faţă de diverse grupuri şi categorii de persoane care ar putea
influenţa activitatea firmei.
Se apreciază şi performanţele managementului, atât prin efectele pe termen scurt, cât şi
prin efectele pe termen lung.
Indicatorii de gestiune (vitezele de rotaţie şi în special cele ale stocurilor şi creanţelor), pot
fi apreciaţi în corelaţie cu cei de lichiditate şi rentabilitate.
B. Remunerarea conducerii
Evaluatorul trebuie să afle cine anume deţine rolul decisiv în determinarea mărimii
drepturilor băneşti ale conducătorilor firmei.
Este necesară cunoaşterea dimensiunilor tuturor drepturilor de care beneficiază
conducerea, atât salarii, cât şi alte drepturi băneşti şi alte avantaje speciale.
C. Impactul conducătorului
Se identifică trăsăturile deosebite ale managerilor-cheie, pe de o parte, şi relaţiile speciale

ale managerilor cu mediul în care îşi desfăşoară activitatea firma, pe de altă parte.
Ambele aspecte sunt importante pentru a intui în ce măsură activitatea firmei şi
performanţele sale depind de prezenţa persoanelor respective în conducerea sa.
Rezumat cap. 5
Factorul uman influențează marcant valoarea afacerii. Personalul tânăr, dinamic, eficient
sporește valoarea afacerii. Personalul indisciplinat, necalificat, costisitor, diminuează
valoarea afacerii.
Managementul motivat și performant crește și el valoarea afacerii.
Pierderea salariaților și/sau managerilor cheie la cedarea afacerii afectează valoarea sa
pentru cumpărător.
Test de evaluare
Enunț
Sintetizati aspectele pozitive și negative privind diagnosticul resurselor umane și
managementului, realizat la un salon de cosmetică și coafură, cunoscând următoarele:
- Acesta este situat în municipiului Ploiești;
- Personalul angajat este calificat adecvat;
- Un număr de 20 salariați au vechime între 10 și 25 ani, iar 12 salariați au vechime între
3 și 10 ani, în acest domeniu de activitate;
- Vârsta medie este 38 de ani;
- În întreprindere predomină personalul feminin – 85%;
- Programul de muncă este echilibrat, nu se solicită lucrul peste program;
- Personalul este remunerat cu salarii medii nete de 3000 lei, care au o componentă fixă
și una variabilă, depinzând de volumul de muncă;
- Nu există dispute, litigii între salariați;
- Două dintre salariatele salonului au grave probleme de sănătate, ceea ce face ca deseori
să fie necesară revizuirea programului, redistribuirea de sarcini între angajați sau
reprogramarea serviciilor;
- Personalul utilizează uniformă de lucru, care este aspectuoasă și de calitate, este pusă
la dispoziție de salon, iar întreținerea uniformelor este asigurată tot de salon;
- Angajații nu sunt înscriși în sindicat;
- În ultimii 4 ani, personalul plecat din întreprindere este fie pensionat (1 caz), fie și-a
întrerupt contractul de muncă în scopul creșterii copilului (2 cazuri), fie s-a mutat cu
familia – soțul lucează ăn industria petrolului - în altă țară (1 caz);
- Personalul cunoaște, dar nu respectă cu strictețe regulile de protecție a muncii;
- În ultimii 2 ani au existat 2 accidente profesionale;
- Două angajate au absentat nemotivat în mod repetat, în ultimele 6 luni;
- Un număr mic de salariați (3) pot presta anumite servicii specializate de înaltă
calificare, aceștia fiind școlarizați recent cu sprijinul salonului;
- Nu există în prezent litigii între salariați și conducere, un conflict anterior s-a stins prin
mediere;
- Salonul este condus de cei doi asociați, în vârstă de 33 și 35 ani;
- Cei doi au părți aproape egale din capitalul societății;
- Fiecare dintre aceștia este prezent pe câte una dintre turele de program, pe toată durata
ei;
- Cei doi au pregătire medie tehnică, sunt calificați apoi prin studii postliceale și au studii
superioare economice;
- Atribuțiile celor doi sunt clar delimitate, dar frecvent ei se suplinesc;
- Remunerațiile celor doi sunt apropiate ca nivel;
- Participările lor la profit sunt proporționale cu numărul de părți sociale deținute;
- Stilul de conducere practicat este colegial;
- Cei doi fac împreună recrutările de personal, pe bază de CV, recomandări, interviu și
apoi probă practică;
- Întreprinderea a înregistrat profit în creștere în ultimii 5 ani;
- De 2 ani se plătesc rate pentru achiziționarea imobilului în care salonul funcționează,
acest spațiu fiind inițial închiriat;
- Nivelul ratelor nu diferă semnificativ de nivelul chiriei.
Răspuns
Rezultatele diagnosticului pot fi sistematizate astfel:
a) Resurse umane
Aspecte pozitive Aspecte negative
- Număr de personal adecvat nevoilor - Personal vârstnic;
întreprinderii; - Probleme de sănătate;
- Personal calificat; - Accidente de muncă;
- Vechime mare, experiență, atașament față - Absenteism;
de profesie; - Nereguli privind protecția muncii;
- Structură pe sexe dezechilibrată, - Dependență față de persoanele
considerată adecvată domeniului; cheie;
- Program de lucru echilibrat; - Neapartenență la sindicat.
- Salarii motivante;
- Uniforma asigurată și întreținută de salon;
- Stabilitatea angajaților;
- Absență litigii;
- Modul de recrutare a personalului.
b) Management
- Managerii sunt și salariați; - Transferul nereglementat de
- Managerii sunt și proprietari; atribuții;
- Prezența permanentă a managerilor; - Program de lucru încărcat,
- Stilul de conducere; solicitant;
- Atribuții clare ale managerilor; - Accidente de muncă;
- Domeniul și nivelul de calificare adecvat; - Nereguli privind protecția muncii;
- Evoluția profitului; - Dependență față de persoanele
- Achiziționarea spațiului; cheie;
- Motivația managerilor; - Repetarea cazurilor de indisciplină;
- Uniforma; - Un litigiu în trecut.
- Vârstă;
- Absență litigii;
- Modul de recrutare a personalului.
6 DIAGNOSTICUL FINANCIAR ȘI GLOBAL - 2 ore

6.1. Diagnosticul financiar-contabil
Dacă diagnosticele sectoriale se bazează pe chestionare, pe criterii subiective, pe intuiţia
şi experienţa evaluatorului, diagnosticul financiar-contabil dispune de instrumente relativ
precise cu care să măsoare activitatea firmei.
Mai mult, diagnosticul financiar - contabil poate fi considerat un fel de test, al cărui obiect
îl reprezintă atât întreprinderea evaluată, cât şi diagnosticele sectoriale deja efectuate.
Metodologia de analiză dispune de o serie de indicatori speciali pentru aprecierea
activităţii firmei.
Datele necesare analizei se preiau din evidenţa contabilă a firmei, în primul rând din
situaţiile de sinteză, adică din bilanţ şi din contul de rezultate.
Obiectivele urmărite de diagnosticul financiar-contabil sunt:
- determinarea fiabilității și imaginii fidele a datelor contabile și eventuala ajustare a
acestora;
- studiul structurii cifrei de afaceri și producției în corelație cu generarea de rezultate;
- studiul dinamicii prețurilor și volumului vânzărilor și producției;
- analiza rentabilității prin excedentul brut de exploatare (EBE), capacitatea de
autofinanțare (CAF), excedentul de trezorerie de exploatare (ETE), rezultatul net (RN sau
PN);
- analiza politicii de finanțare și structurii financiare, prin binomul autonomie financiară –
levier financiar;
- analiza echilibrului financiar prin fondul de rulment;
- analiza structurală și dinamică a fluxurilor de numerar.
Sintetic, evaluatorul va avea în vedere următoarele aspecte:
A. Pe baza datelor cuprinse în bilanţul firmei în cauză evaluatorul va putea calcula şi
interpreta:
- indicatori de structură – atât care privesc structura activului patrimonial, cât şi care
privesc structura pasivului patrimonial;
- indicatori de evoluţie - pentru fiecare element patrimonial în parte, apoi pentru evoluţia
structurii, a ponderii fiecărui element patrimonial in total;
- indicatori de lichiditate;
- lichiditatea curentă, calculată ca raport între activele curente şi pasivele curente (active
circulante / pasive curente);
-- lichiditatea rapidă, calculată ca raport între activele curente cu lichiditate foarte bună
(creanţe şi disponibilităţi) şi pasivele curente: (active circulante - stocuri) /pasive curente;
- indicatori de risc financiar – ca de exemplu gradul de îndatorare, calculat ca raport între
datorii şi total activ: total datorii / total activ, indicator care arată în ce măsură datoriile
firmei sunt garantate cu patrimoniul său şi structura capitalului, sau calculat ca raport
între elementele de capital permanent împrumutat şi respectiv propriu: CTLM / CPR,

indicator ce arată riscul financiar.
B. Pe baza contului de profit şi pierdere se pot analiza mai multe aspecte.
Astfel, pornind de la datele privind veniturile se pot efectua: o analiză a influenţei
producţiei fizice şi a influenţei preţurilor asupra veniturilor, o analiză a influenţei structurii
produselor asupra veniturilor, o analiză a veniturilor pe activităţi etc.
Pornind de la datele privind cheltuielile putem analiza structura cheltuielilor.
După natura lor, acestea reflectă consumurile de: muncă (salariile), materii prime, uzura
imobilizărilor (amortizarea), consumul de energie electrică, combustibil, apă, costul
resurselor împrumutate (dobânzile) etc.
După relaţia lor cu volumul de activitate cheltuielile se împart în: constante şi variabile.
După relaţia lor cu funcţiunile întreprinderii structurarea cheltuielilor se poate face astfel:
de cercetare, comerciale, financiare, administrative etc.
După relaţia lor cu fazele ciclului de exploatare, cheltuielile pot fi: de aprovizionare, de
producţie, de desfacere etc
Se poate apoi urmări corelaţia dintre cheltuieli şi venituri şi se poate analiza structura
rezultatelor.
Este interesant de urmărit relaţia dintre numărul de salariaţi, cheltuielile salariale,
productivitatea muncii.
De asemenea este necesară şi prezintă interes corespondenţa dintre amortizarea
imobilizărilor şi uzura acestora.
Profitul va fi analizat ca volum, ca structură şi prin prisma ratei profitului (profit / cifra de
afaceri).
Datele referitoare la firma analizată vor fi comparate cu cele disponibile privind sectorul
său de activitate, cu media sectorului sau cu nivelul indicatorilor realizaţi de câteva
întreprinderi asemănătoare.
Adaosul comercial va fi surprins în evoluţia sa şi comparat cu cel al ramurii.
Analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune relevă modul în care se distribuie
valoarea adăugată.
Pe baza indicatorilor din acest model se pot determina diferite rate de tip: efect/efort,
efect/efect, efort /efort şi efort/efect. Efectele sunt măsurate prin: venituri din vânzarea
mărfurilor, producţia vândută, valoarea adăugată, excedentul brut al exploatării,
rezultatul exploatării, rezultatul curent al exerciţiului, rezultatul extraordinar, rezultatul
exerciţiului înainte de impozitare (brut), rezultatul exerciţiului după impozitare (net).
Analiza prin cheltuieli directe pe produs arată în ce mod a reuşit întreprinderea să
promoveze produsele cu marjă mare asupra cheltuielilor directe.
Analiza pe baza pragului de rentabilitate permite calculul cifrei de afaceri pentru care
rezultatul este nul, profitul previzional la o variaţie dată a cifrei de afaceri, cifra de afaceri
necesară pentru a obţine beneficiul dorit, cifra de afaceri necesară pentru a menţine
beneficiul anterior în condiţiile creşterii cheltuielilor fixe.
Determinarea coeficientului de siguranţă serveşte ca bază a aprecierilor cu privire la riscul

de pierdere din cauza eventualei reduceri a producţiei.
C. Combinând date preluate din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere se pot determina
o serie de indicatori pentru aprecierea gestiunii şi indicatori de eficienţă.
Indicatorii pentru aprecierea gestiunii sunt:
- viteza de rotaţie a activelor = cifra de afaceri / active
- viteza de rotaţie a capitalului = cifra de afaceri / capital
- durata de rotaţie a stocurilor = (stocuri / cifra de afaceri) x 360
- durata de încasare a clienţilor = (clienţi / cifra de afaceri) x 360
- durata de plata a furnizorilor = (furnizori / costuri terţi) x 360;
Indicatorii de eficienţă cuprind:
- rentabilitatea activelor = (profit brut + cheltuieli financiare) / active
- rentabilitatea capitalului = (profit net + cheltuieli financiare x 0,84) / (capital propriu +
credite pe termen lung)
- rentabilitatea capitalului propriu sau rentabilitatea financiară = profit net /capital
propriu
- capacitatea de rambursare = (profit net + amortizare) / rate scadente.
Ambele grupări servesc aprecierii performanţelor managementului.
Într-o altă grupare, sintetică, principalii indicatori economico - financiari se clasifică astfel:
- indicatori de lichiditate
- lichiditatea generală = active circulante / datorii curente
- lichiditatea imediată = (active circulante – stocuri) / datorii curente
- rata solvabilităţii generale = active totale - datorii curente
- indicatori de echilibru financiar
- rata autonomiei financiare = capital propriu / capital permanent
- rata de finanţare a stocurilor = fond de rulment / stocuri
- rata datoriilor = datorii totale / active totale
- rata capitalului propriu faţă de activele imobilizate = capital propriu / active imobilizate
- rata de rotaţie a obligaţiilor = cifra de afaceri / media datoriilor totale
- viteza de rotaţie în zile = 360 / rata de rotaţie a obligaţiilor
- indicatori de gestiune
- rotaţia activelor circulante = cifra de afaceri / active circulante
- viteza de rotaţie în zile = 360 / rotaţia activelor circulante
- rotaţia activului total = cifra de afaceri/active totale
- viteza de rotaţie in zile = 360 /rotaţia activului total
- durata medie de recuperare a creanţelor = cifra de afaceri / media creanţelor totale
- viteza de rotaţie în zile = 360 / durata medie de recuperare a creanţelor
- indicatori de rentabilitate
- rata rentabilităţii economice = profit brut / capital permanent
- rata rentabilitaţii financiare = profit net / capital propriu
- rata rentabilităţii resurselor consumate = profit net / cheltuieli totale

- punctul critic al rentabilităţii = cheltuieli fixe totale /
[1 – cheltuieli variabile totale / (cheltuieli fixe totale + cheltuieli variabile totale)]
- nivelul cifrei de afaceri aferent unui profit minim = (cheltuieli fixe totale + profit minim
aferent unui anumit volum al cifrei de afaceri) / [1 – cheltuieli variabile totale/ (cheltuieli
fixe totale + cheltuieli variabile totale)]
- indicatori ai fondului de rulment
- fondul de rulment total = total active – active imobilizate
- fondul de rulment permanent = capital propriu total + împrumuturi şi datorii financiare
– total active imobilizate
- fondul de rulment propriu = capital propriu total – total active imobilizate
- necesar de finanţat = fond de rulment permanent + plăţi restante - fond de rulment
propriu + pierderi neacoperite din exerciţiile financiare anterioare
- gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu = fond de rulment propriu /
fond de rulment total
- necesarul de fond de rulment = stocuri + creanţe + active de regularizare – datorii
curente – pasive de regularizare
- fondul de rulment net global = capital permanent – active imobilizate
- trezoreria netă = fondul de rulment net global – necesarul de fond de rulment
- fluxul de lichidităţi (cash-flow)
Într-o manieră sugestivă, în reglementările contabile se prezintă o gamă de indicatori de
analiză economico - financiară a întreprinderii, modul lor de calcul și valoarea de referință,
astfel:
1.Indicatori de lichiditate:
a)Indicatorul lichidității curente
(Indicatorul capitalului circulant) = Active curente / Datorii curente
- valoarea recomandată ca acceptabilă - în jurul valorii de 2;
- oferă garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente.
b)Indicatorul lichidității imediate
(Indicatorul test acid) = (Active curente – Stocuri) / Datorii curente
2.Indicatori de risc:
a) Indicatorul gradului de îndatorare = (Capital împrumutat / Capital propriu) x 100 sau
(Capital împrumutat / Capital angajat) x 100, unde:
- capital împrumutat = credite peste un an;
- capital angajat = capital împrumutat + capital propriu.
b) Indicatorul privind acoperirea dobânzilor = Profit înaintea plății dobânzii și impozitului
pe profit / Cheltuieli cu dobânda = Număr de ori
-determină de câte ori entitatea își poate achita cheltuielile cu dobânda.
-cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât poziția entității este considerată mai
riscantă.
3.Indicatori de activitate (indicatori de gestiune)

- furnizează informații cu privire la:
- Viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale entității;
- Capacitatea entității de a controla capitalul circulant și activitățile comerciale de bază
ale entității;
a)Viteza de rotație a stocurilor (rulajul stocurilor) – aproximează de câte ori stocul a fost
rulat de-a lungul exercițiului financiar = Costul vânzărilor / Stoc mediu = Număr de ori
sau
Număr de zile de stocare - indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în unitate
= (Stoc mediu / Costul vânzărilor) x 365
b)Viteza de rotație a debitelor-clienți = (Sold mediu clienți / Cifra de afaceri) x 365
- calculează eficacitatea entității în colectarea creanțelor sale;
- exprimă numărul de zile până la data la care debitorii își achită datoriile către entitate.
O valoare în creștere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului
acordat clientilor și, în consecință, creanțe restante.
c)Viteza de rotație a creditelor-furnizor = (Sold mediu furnizori / Achiziții de bunuri 1) x
365
- unde pentru aproximarea achizițiilor se poate utiliza costul vânzărilor sau cifra de
afaceri.
- aproximează numărul de zile de creditare pe care entitatea îl obține de la furnizorii săi.
În mod ideal calculul ar trebui să includă doar creditorii comerciali.
d)Viteza de rotație a activelor imobilizate - evaluează eficacitatea managementului
activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumită
cantitate de active imobilizate
= Cifra de afaceri / Active imobilizate
e)Viteza de rotație a activelor totale = Cifra de afaceri / Total active
4. Indicatori de profitabilitate
- exprimă eficiența entității în realizarea de profit din resursele disponibile:
a)Rentabilitatea capitalului angajat = Profit înaintea plății dobânzii și impozitului pe profit
/ Capital angajat
- unde capitalul angajat se referă la banii investiți în entitate atât de către acționari, cât și
de creditorii pe termen lung, și include capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau
active totale minus datorii curente.
- reprezintă profitul pe care îl obține entitatea din banii investiți în afacere.
b)Marja brută din vânzări = (Profitul brut din vânzări / Cifra de afaceri) x 100
O scădere a procentului poate scoate în evidență faptul că entitatea nu este capabilă să
își controleze costurile de producție sau să obțină prețul de vânzare optim.
Analiza indicatorilor amintiţi mai sus trebuie făcută prin comparaţie cu alte întreprinderi
din cadrul ramurii respective şi cu uzanţele internaţionale.
1
fără servicii
Utilă este şi urmărirea evoluţiei în timp a indicatorilor realizaţi de firmă.
6.2. Sinteza diagnosticelor. Diagnosticul global

Pe baza aspectelor desprinse din diagnosticele sectoriale şi întărite, confirmate de
diagnosticul financiar-contabil se pot stabili atuurile şi slăbiciunile firmei în corelaţie cu
mediul în care aceasta îşi derulează activitatea.
Cu ajutorul informaţiilor disponibile se poate anticipa evoluţia viitoare a întreprinderii, se
pot aprecia şansele ei în comparaţie cu întreprinderi similare din cadrul ramurii respective
şi în comparaţie cu restul economiei.
Sinteza diagnosticelor presupune regruparea informațiilor rezultate din diagnosticele
sectoriale, informații privind:
- istoricul întreprinderii și al activităților sale, identificarea modului în care elemente din
trecut vor evolua în viitor;
- acționariatul, managementul și personalul – ce relații și suprapuneri există între cele trei
categorii, interesele lor, climatul general din întreprindere, comportamentul și motivația
conducătorilor și personalului, metodele de conducere;
- atuurile, calitățile recunoscute ale firmei, piața și concurența, dependența față de
furnizori, strategia firmei;
- gradul de integrare a producției, rentabilitatea, nevoile financiare, fiscalitatea etc.
Cunoştinţele dobândite legate de punctele tari şi oportunităţile, punctele slabe şi riscurile
privind activitatea prezentă şi viitoare a firmei pot fi sintetizate şi notate cu ajutorul unui
barem. Evaluatorul poate utiliza modele concepute de specialişti sau poate să îşi creeze
propriul barem.
Un grupaj al modelelor de diagnostic global ar putea să includă următoarele tipuri de
dignostic:
- SWOT – (strenghts, weaknesses, opportunities and threats);
- Rolland Berger;
- A.G. (Alexandru Gheorghiu);
- modelul Anghel
- CEMATT;
- B.C.R.;
- Histograma;
- Metoda scorurilor
Fiecare model ia în calcul, pe rând, diferite segmente de analiză, atribuind pentru fiecare
în parte fie o notă sau un punctaj, fie o apreciere pozitivă sau negativă. După efectuarea
aprecierilor de obicei se stabileşte prin medie ponderată o notă finală, un punctaj general.
Pe baza sa ori pe baza aprecierilor pe diferitele criterii se încadrează firma diagnosticată
într-o anumită categorie de performanţă.
Fiecare model este interesant în felul său. Opţiunea pentru o variantă sau alta de lucru
depinde de preferinţele utilizatorului, de trăsăturile specifice firmei, de disponibilitatea
unor date de referinţă pentru a aprecia comparativ nivelul indicatorilor calculaţi.
Modelele care oferă coordonate precise pentru efectuarea diagnosticului îngrădesc
imaginaţia utilizatorului, dar sunt deosebit de utile pentru un analist mai puţin
experimentat.
Opţiunea utilizatorului pentru libertate necesită însă multă experienţa şi intuiţie.
Un model complet este cel propus de reputatul și regretatul Profesor universitar dr.
Alexandru Gheorghiu, model care grupează aspectele de interes pentru diagnosticul
global al firmei în următoarele componente, fiecare având ponderi diferite în media
finală, precum şi criterii, notate cu nouă note, de la 1 la 5, din 0,5 în 0,5 puncte:
- financiar, cu ponderea de 18%, şi criteriile:
- cifra de afaceri
- profit
- capital propriu
- lichiditate
- datorii totale
- necesarul de fond de rulment
- patrimoniul net
- pragul de rentabilitate
- piaţa şi concurenţa, cu ponderea de 14%, şi criteriile:
- piaţa internă
- piaţa externă
- tendinţe ale pieţei
- structura concurenţei
- competitivitate
- cercetare-dezvoltare, cu ponderea de 14%, şi criteriile:
- raportul performanţă-preţ
- capacitatea tehnică şi profesională a modulului de cercetare-dezvoltare
- know-how
- cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare în cifra de afaceri
- aportul cercetării-dezvoltării la reînnoirea producţiei
- produse, cu ponderea de 14%, şi criteriile:
- calitate-fiabilitate
- nivel tehnologic
- gama de produse
- cooperări externe
- vârsta critică a produselor
- management, cu ponderea de 14%, şi criteriile:
- managementul gestiunii activelor
- managementul cercetării-dezvoltării
- managementul producţiei
- managementul comercial
- managementul financiar-contabil
- managementul resurselor umane
- producţie, cu ponderea de 10%, şi criteriile:
- amplasamente
- organizare
- aparat tehnic (utilaje)
- calitate-tehnologii
- grad de utilizare a capacităţii de producţie
- probleme ecologice
- comercial, cu ponderea de 10%, şi criteriile:
- clienţi interni
- clienţi externi
- furnizori interni
- furnizori externi
- canale de distribuţie
- service post-vânzare
- acţiuni promoţionale
- personal, cu ponderea de 6%, şi criteriile:
- număr de personal
- structura personalului
- competenţa personalului
- stabilitatea forţei de muncă
- productivitatea muncii
Urmărind unele dintre modelele de diagnostic global putem selecta şi grupa factorii cu
influenţa favorabilă sau nefavorabilă asupra valorii firmei:
1.După modelul SWOT
- asigurarea cu cadre corespunzător calificate
- posibilităţi de recrutare a tinerilor bine pregătiţi
- nivelul salariilor
- nivelul dotării cu utilaje moderne
- gradul de utilizare a utilajelor
- posibilităţi de aprovizionare cu materii prime
- nivelul stocurilor de produse finite
- posibilităţi de export
- accentuarea concurenţei
- scăderea puterii de cumpărare
- ponderea capitalului propriu
- nivelul lichidităţii
- blocaj financiar
- inflaţie
- dobânzi ridicate
- buna organizare a producţiei în raport cu concurenţa
- competitivitatea producţiei
- segmente de producţie rămase în urmă
- posibilitatea asimilării unor noi produse pe baza cercetării-dezvoltării
- flexibilitate în comparaţie cu concurenţa
- soluţionarea problemelor ecologice etc.
2.După modelul A.G.
- evoluţia cifrei de afaceri
- rata profitului în comparaţie cu media ramurii
- ponderea capitalului propriu în sursele totale de finanţare
- credite avantajoase
- nivelul lichidităţii generale şi imediate
- rata îndatorării
- modul de acoperire a necesarului de fond de rulment
- evoluţia patrimoniului net
- pragul de rentabilitate şi intervalul de siguranţă
- stabilitatea pieţei şi posibilităţile de dezvoltare
- poziţia faţă de concurenţă
- creşterea calităţii producţiei
- înnoirea producţiei
- raportul performanţă / preţ
- personal de cercetare competent
- nivelul informaţiei tehnice şi tehnologice
- gradul de reînnoire a producţiei
- calitatea şi fiabilitatea produselor faţă de concurenţă
- nivelul tehnologiei şi gama de produse
- colaborări externe
- ritmul de reînnoire şi modernizare a produselor
- viteza de rotaţie a activelor
- ratele de rentabilitate
- amplasamentele
- gradul de utilizare a capacităţii de producţie
- încadrarea în limitele de poluare
- extinderea clientelei
- diversificarea furnizorilor
- reţeaua de distribuţie
- promovarea produselor
- numărul şi structura personalului
- fluctuaţiile de personal
- productivitatea muncii.
Nu mic este interesul analiştilor pentru a deţine o formulă care să permită aprecierea
performanţelor realizate de o întreprindere la un moment dat, în special sub aspectul
eficienţei, şi chiar perspectivele şi riscurile cu care se confruntă întreprinderea din acest
punct de vedere.
Previziunile privind activitatea firmei într-un viitor apropiat trebuie să ţină seama de
rezultatele diagnosticului, să se încadreze în coordonatele generale stabilite în acel
moment. Scenariile privind viitorul firmei sunt strâns legate de această analiză-diagnostic.
Dincolo de rigiditatea notelor şi punctajelor evaluatorul va trebui să întrezărească şansele
reale ale firmei, pentru a putea întocmi scenarii realiste.
Intuiţia şi logica sunt de departe trăsăturile de cea mai mare necesitate în munca
evaluatorului.
Rezumat cap. 6
Diagnosticul financiar-contabil surprinde informațiile calitative și cuantifică
performanțele afacerii. Concluziile sale certifică aprecierile formulate pe parcursul
diagnosticelor sectoriale.
Metodologia abundă de indicatori specifici și formule de calcul.
Sinteza diagnosticelor și diagnosticul global realizează coroborarea constatărilor
anterioare și permite formularea unor concluzii generale privind firma diagnosticată.
Cap. 7 COMPONENTELE FUNDAMENTALE ALE EVALUĂRII. ACTIVUL NET

CORECTAT - 2 ore
Capitolul 7 introduce principalele tehnici de pregătire și de ajustare a datelor necesare

pentru a calcula valoarea întreprinderii prin metode patrimoniale. Se așteaptă ca prin
parcurgerea acestei secțiuni cursanții să își însușească și să poată efectua corecțiile de bază.
7.1. Coordonate generale

În determinarea valorii unei afaceri trebuie să se țină cont de:
- costul reconstrucției acelei întreprinderi, în sensul de recreare a capacității respective de
producție și relațiilor sale cu resursele, cu factorii de producție și cu mediul;
- capacitatea sa, potențialul său de a produce profit și a genera fluxuri de numerar pentru
investitor;
- coordonatele pieței financiare.
Datele preluate de evaluatori din situațiile și rapoartele furnizate de întreprinderea evaluată
conțin adesea necorelări, fie datorate metodologiei diferite de calcul, fie atribuite doar
utilizării etalonului valoric, care este diferit în timp (prețurile curente). Acestea motive nu
permit efectuarea unor comparații relevante. Pentru eliminarea nepotrivirilor în scopul de
a asigura comparabilitatea datelor, acestea sunt atent retratate.
Pentru a aplica diferitele metode de evaluare vom delimita tehnicile de determinare a
activului net, capacității beneficiare, ratei de actualizare / capitalizare.
7.2. Determinarea activului net corectat (ANC)

Activul net sau averea netă desemnează partea din valoarea totală a resurselor, bunurilor
deținute/ controlate într-o afacere care se obține prin deducerea obligațiilor acelei
întreprinderi.
Termenul de activ net contabil (ANc) este cunoscut din studiul anterior al contabilității:
Activ net = Total activ – Datorii
Valoarea ANc este furnizată gata calculată prin bilanțul contabil.
Doar punctul de pornire în determinarea sa îl constituie bilanțul contabil. Pentru acuitatea
imaginii averii nete este însă necesară o retratare, o corecție a cifrelor furnizate de
contabilitate.
Rezultatul îl constituie bilanțul economic, în care se rețin cifrele relevante strict pentru
afacerea evaluată. Acesta stă la baza stabilirii activului net corectat (ANC).
Determinarea ANC presupune parcurgerea mai multor trepte, şi anume:
1
1. Se separă și se evaluează distinct activele în afara exploatării (AHE). Acestea pot să

fie, ori bunuri cu destinație separată de activitatea de exploatare, ori bunuri fără o utilitate
aparentă pentru acea afacere.
Evaluarea lor se va face în funcție de perspectivele privind utilizarea viitoare, de starea și
amplasamentul lor, de prețul pieței, la valoarea de cesionare.
2. Se evaluează imobilizările:
Imobilizările necorporale se evaluează în functie de perspectivele menținerii lor sub
controlul entității odată ce aceasta va fi transferată noilor proprietari.
- de aceea cheltuielile de constituire, cele de dezvoltare și alte drepturi netransferabile se
consideră non-valori și se elimină din activ;
- se exclud cheltuielile de dezvoltare care pot fi valorificate și care se evaluează separat;
- se evaluează toate celelalte active intangibile identificabile separat, care au valoare
independentă (dreptul de închiriere, vadul comercial, raritatea activității, starea localului,
posibilitatea de subînchiriere, clauzele privind chiria şi întreţinerea, posibilitatea de a
închiria apartamentul de deasupra localului, posibilitatea de a închiria localuri vecine,
durata contractului de închiriere);
- se evaluează goodwill-ul cu totul separat de restul activului, acesta necuprinzându-se în
activul net, ci adăugându-se ulterior la activul net pentru calculul valorii globale a firmei.
Această categorie, de good-will, cuprinde:
- clientela - dacă este fidelă şi în relaţii bune, dacă atitudinea clienţilor este binevoitoare,
care este numărul de clienţi, estimându-se calitatea clienţilor, dependența față de un număr
restrâns de clienți, posibilităţile de extindere a clientelei;
- furnizorii - posibilitatea de a alege furnizorii, posibilitatea de confruntare a lor, calitatea
produselor şi serviciilor furnizorilor, dependența față de un număr mic de furnizori;
- personalul - cunoştinţele, calitatea relaţiilor, absenteismul, calitatea muncii, competenţa,
facilitatea de a înlocui personalul, dinamismul conducerii, dinamismul funcţionarilor,
stabilitatea personalului, competenţa administratorului;
- banca – apreciindu-se calitatea şi stabilitatea relaţiilor, creditele pe termen lung;
- alţi terţi - organismele sociale, fiscul, sindicatul;
- patrimoniul întreprinderii - calitatea maşinilor, calitatea localurilor, mărcile, modelele,
aparatura informatică;
- producţia întreprinderii - calitatea ei, noutatea, notorietatea, cercetarea, preţul;
-concurenţa - numărul concurenţilor, poziţia lor pe piaţă, calitatea lor, poziţia lor
geografică.
Pentru evaluarea imobilizărilor corporale se vor respecta în principiu o serie de reguli
specifice.
Terenurile se evaluează în funcţie de:
2
- categoria localităţii,
- amplasarea terenului,
- dezvoltarea economică a localităţii,
- accesul la reţele de transport,
- echiparea tehnico-edilitară a zonei,
- caracteristicile geotehnice ale terenului,
- restricţiile de folosire a terenului conform planului urbanistic general şi regulamentelor
aferente,
- poluarea terenului etc.
Pentru terenurile construite se aplică o reducere de 30% faţă de terenurile neconstruite.
Imobilizările corporale în afara exploatării se evaluează separat, la valoarea de
cesionare, necuprinzându-se în activul net, ci direct în valoarea globală.
Mijloacele fixe de exploatare, inclusiv cele achiziţionate prin leasing1, se evaluează la
valoarea de utilizare, în funcţie de:
- poziţia clădirilor,
- costul actual,
- gradul de uzură morală,
- gradul de uzură fizică,
- durata de viaţă,
- starea tehnică,
- aspectul lor,
- cheltuielile necesare pentru asigurarea funcţionării lor normale etc.
Uneori legislaţia impune restricţii metodologice, de exemplu HG 945/1990 reglementa
reevaluarea mijloacelor fixe prin utilizarea indicilor de actualizare a preţurilor de producţie
şi de livrare.
Imobilizările financiare se tratează în funcţie de natura lor:
- împrumuturile se evaluează la valoarea rămasă,
- garanţiile, depozitele se evaluează la valoarea contabilă,
- titlurile imobilizate se evaluează la cursul bursier sau la prețul celei mai recente tranzacții.
Poziția de investitor majoritar poate atrage un plus de valoare, în timp ce o participatie
minoritară poate fi decotată.
Astfel, titlurile de participare se tratează în funcţie de procentul participaţiei şi de influenţa
exercitată asupra filialei:
1 În sistemele contabile guvernate de principiul substance over form, cum este și cazul României
la ora actuală, înregistrarea operaţiunilor de leasing financiar este privită încă de la încheierea
contractului ca o achiziţie de active din punctul de vedere al locatarului, în timp ce leasingul
operațional este tratat ca un contract de închiriere.
3
- uneori fiind necesară chiar evaluarea filialei,

- alteori fiind suficientă evaluarea convenţiilor comerciale, garanţiilor.
3. Se evaluează apoi activul circulant, ţinându-se cont de natura, vechimea, destinaţia,
starea şi amplasamentul fiecărui element în parte:
Stocurile se tratează astfel:
- materiile prime, materialele, piesele, componentele se evaluează la costul de achiziţie sau,
dacă sunt depreciate ori inutilizabile, la preţul de vânzare.
- produsele finite se evaluează la cost de producţie, preţ posibil de vânzare sau preţ de
vânzare minus marja de adaos; pentru produsele care nu mai pot fi vândute se constituie
ajustări.
- producţia neterminată, semifabricatele se evaluează în funcţie de stadiul în care se află și
de posibilitatea menținerii valorii lor prezente.
Creanţele se evaluează în funcţie de vechimea şi de probabilitatea lor de încasare.
Pentru creanţele cu vechime peste un an valoarea este 0 şi se constituie provizion/ ajustare
de neîncasare pentru suma integrală înregistrată.
Pentru creanţele cu vechime peste 6 luni se cere creanţierilor confirmarea debitului şi se
constituie ajustare pentru depreciere, diminuându-se astfel valoarea creanţelor cu 25-50%.
Creanţele în termen se evaluează la valoarea nominală.
Titlurile contabilizate ca investiții financiare pe termen scurt deţinute de firmă se
evaluează la cursul bursei cel mai recent.
Disponibilităţile în lei se reţin la valoarea nominală.
Disponibilităţile în valută se exprimă în lei la cursul de la data evaluării.
4.Ca şi în cazul activului net contabil, nu se includ cheltuielile înregistrate în avans.
5. Evaluarea pasivului presupune următoarele:
- provizioanele se scot din pasivul exigibil
- pentru datoriile pe termen lung se elimină prima de rambursare şi se actualizează valoarea
datoriei.
- se adaugă datoriile probabile/ contingente care nu s-au reflectat în contabilitate, de
exemplu o datorie viitoare reprezentând obligații ale întreprinderii pentru contractele pe
care aceasta le va sista, datorie neprovizionată și necontabilizată la data evaluării.
Rezumat cap. 7
La baza valorii patrimoniale stă activul net al întreprinderii. El se determină prin scăderea
din total activ a sumei datoriilor.
Asupra cifrelor contabile se practică o serie de corecții pentru a obține un nivel de valoare
cât mai realist.
4
Curs 8
Cap. 8 CAPACITATEA BENEFICIARĂ ȘI RATELE FINANCIARE - 2 ore
8.1. Determinarea capacității beneficiare (CB)

Profitul reflectat în contul de rezultate al întreprinderii este punctul de plecare în aplicarea
metodelor financiare de evaluare.
Valoarea sa va trebui însă redimensionată, orientată spre viitor.
Întreprinderea este interesantă pentru investitor prin potențialul său de a aduce profit, prin
profitul reproductibil, denumit capacitate beneficiară (CB).
În metodele financiare de evaluare utilizăm un profit sau un flux de numerar teoretic,
estimat prin corecția rezultatelor trecute, pe seama estimărilor pentru viitor.
Capacitatea beneficiară se poate exprima prin indicatorii: profitul brut, profitul net,
dividendul și fluxul de trezorerie.
Găsim în literatura de specialitate o multitudine de variante de determinare a CB.
Este utilă conversia rezultatelor trecute în prețuri constante și eliminarea din acestea a
influențelor fiscale înainte de a studia dinamica acestor rezultate. De exemplu, dacă pentru
ultimii 2 ani cota de impozit pe profit ar fi fost 16 %, iar pentru cei anteriori 25%, rezultatele
nete ale acelor ani mai vechi vor fi reîntregite cu diferența de impozit de 9 puncte
procentuale sau se va studia dinamica profitului brut.
Studiul rezultatelor trecute poate releva o evoluție constantă, o tendință de creștere sau de
scădere, o evoluție aleatorie a acestora.
Analiza rezultatelor conduce la retratarea acestora după caz, eliminându-se elementele
conjuncturale, care sunt nereproductibile.
De exemplu, constatăm că o întreprindere a înregistrat un profit substanțial în anul în care
a vândut un teren pe care nu îl (mai) exploata. Acest rezultat nu este reproductibil, iar
diferența, excedentul, nu se va include în calculul capacității beneficiare, corectându-se
rezultatul acelui an.
De asemenea, o cheltuială nereproductibilă în perioadele viitoare, ca: un cost suplimentar
datorat grevei transportatorilor, o amendă, o cheltuială de judecată etc., se va exclude la
calculul profitului reproductibil.
Dacă pentru o anumită perioadă trecută nu se cunoaște explicația unor rezultate anormale,
rezultatele perioadei în cauză nu vor fi cuprinse în calculul capacității beneficiare.
După observarea tendințelor profitului se pot estima valorile viitoare ale acestuia, prin
diferite variante de calcul.
A.Se poate calcula o medie aritmetică simplă a rezultatelor trecute, cu condiția ca acestea
să fi avut valori asemănătoare:
1
CB = (RNn-3 + RNn-2 + RNn-1): 3

B.Se calculează o medie ponderată, acordând ponderi mai mari perioadelor mai recente,
atunci când rezultatele trecute sunt diferite, dar cauzele diferențelor nu sunt aparente – de
aceea considerăm mai degrabă potențial reproductibile rezultatele mai recente:
CB = (1xRNn-3 + 2xRNn-2 + 3xRNn-1): 6
sau, luând în calcul rezultatele ultimilor 4 ani,
CB = (1xRNn-4 +2xRNn-3 + 3xRNn-2 + 4xRNn-1): 10
C.Se estimează rezultatul anilor următori și se determină media, luând în calcul atât
rezultate trecute, cât și rezultate viitoare:
CB = (RNn-2 + RNn-1 + RNn): 3
8.2. Determinarea ratei de actualizare/capitalizare (r, i, a sau t)

Cheia în utilizarea corectă a metodelor de evaluare pe bază de venit, sau cel puțin una dintre
chei, o constituie justa dimensionare a ratelor folosite în calcul.
Problema devine cu atât mai delicată, cu cât manualele prezintă o multitudine de rate,
majoritatea dintre ele fără să explice implicaţiile utilizării acestora.
Astfel, o primă tehnică utilizată în evaluarea financiară este cea a actualizării. Prin
intermediul acesteia, fluxurile de numerar pe care le generează firma pentru investitor sunt
convertite în valoare. Se ţine cont de dimensiunile lor previzionate şi de momentul în care
ajung la proprietar.
Dimensiunile ratei de actualizare pornesc de la nivelul ratei de bază, la care se adaugă
prima de risc.
Din literatura de specialitate se desprind următoarele metode de calcul al ratei de
actualizare:
1. După rentabilitatea acţiunilor firmei cotate:
- rata de bază sau neutră1, de exemplu rata la obligaţiunile de stat pe 8-10 ani,
datelor statistic- o primă de risc determinată pe baza unor date bursiere.
Aceasta ia în calcul numai riscul sistematic (economic) al întreprinderii cotate, nu şi pe cel
specific.
pr = β x (Rm - Rf), în care:
- pr = prima de risc a firmei cotate,
- β = coeficientul de volatilitate al firmei faţă de piaţă,
- Rm = rentabilitatea medie a pieţei,
1 Nominală, nedeflatată
2
- Rf = rata de bază nominală2,

- (Rm - Rf) = prima de risc a pieţei.
Formula ratei este:
t = Rf + β x (Rm - Rf).
- prima de risc adiţională de ţară.
Formula ratei devine:
t = Rf = β x (Rm - Rf) + Ra, în care:
- Ra = prima de risc adiţională de țară.
2. Cu prima de risc în trepte:
- rata de bază;
- riscul din exteriorul întreprinderii;
- riscul din interiorul întreprinderii;
Formula ratei este:
t = Rf + ∑r,
în care r ia valori de la 0 la 5% pentru fiecare treaptă de risc, rezultatul fiind unul subiectiv.
3. Se calculează riscul ca procent la rata de bază, între 25% şi 75% din aceasta.
4. Se determina dimensiunile riscului global, iar calculul ratei se face prin multiplicare, cu
formula:
t = Rf x (1 + R),
unde R poate lua valori între 0,25 pentru risc mic şi 2 pentru risc foarte ridicat.
5. Se calculează o rată medie pentru un număr de firme vândute.
Pentru calcul se raportează profitul net al ultimului exerciţiu la preţul tranzacţiei.
6. Pentru întreprinderi la începutul existenţei se utilizează rate de actualizare cuprinse între
20 şi 50%, în funcţie de stadiul firmei.
Utilizarea unor rate atât de mari reflectă riscul investiţiei.
Importantă este şi durata de previziune explicită, acea perioadă pentru care se estimează
fluxurile de numerar şi în care se presupune că activitatea firmei continuă în parametri
comparabili cu cei din momentul evaluării.
Ea trebuie dimensionată şi în funcţie de posibilităţile de efectuare a previziunilor.
În condiţii conjuncturale de siguranţă şi stabilitate orizontul previzibil poate fi mai mare
decât atunci când condiţiile exterioare nu permit elaborarea unor coordonate certe la
distanţă.
Interesant este că extinderea duratei de previziune explicită diminuează ponderea valorii
reziduale în totalul valorii întreprinderii. Ea atrage însă și o crestere a riscului de nerealizare
a previziunilor.
2 Sau rata neutră (Rn)

3
O altă tehnică utilizată în evaluarea financiară este cea a capitalizării. Principiul se

pretează la utilizarea fluxurilor de venituri, în special de venit net. În esenţă este vorba
despre transformarea fluxurilor de venit net în valoare, urmărindu-se recuperarea
investiţiei.
În ceea ce priveşte rata de capitalizare, întrucât se mizează pe menţinerea profitului din
ultimul exerciţiu, deci exprimat în preţuri constante, se recomandă utilizarea ratei de bază
reale, fără componenta inflaţionistă.
Important este acordul între rata utilizată în calcul și modul de exprimare a previziunilor
privind rezultatele sau fluxurile viitoare.
Dacă se prevede o creştere anuală a venitului, rata de capitalizare va fi diminuată cu această
creştere:
rc = tr- g sau
rc = [(tn - i) x 1/ (1 + i)] - g, unde:
rc = rata de capitalizare
tn = rata de actualizare nedeflatată
tr = rata de actualizare deflatată, reală
i = rata inflației
tr = (tn - i) x 1/ (1 + i);
g = rata de creştere.
În calcule se utilizează şi inversul ratei de capitalizare, denumit coeficient multiplicator.
Respectarea corelaţiilor între ratele utilizate este una dintre condiţiile obţinerii unor
rezultate coerente.
În unele metode se utilizează şi valoarea reziduală a afacerii, a cărei semnificaţie este cea
a valorii firmei la sfârşitul perioadei de previziune explicită. Dimensiunile acesteia trebuie
sa fie în corelaţie cu datele modelului.
Tehnica actualizării este utilizată de obicei atunci când fluxurile previzionate variază în
timp.
Specialiştii recomandă utilizarea tehnicii capitalizării în evaluarea întreprinderilor aflate în
fază de maturitate, cu o evoluţie stabilă, pentru care se poate miza pe perpetuarea fluxurilor
din anul evaluării pe perioada de previziune explicită.
Rezumat cap. 8
Capacitatea beneficiară exprimă profitul, dividendele, fluxul net de numerar pe care îl
poate genera investiția într-o afacere sau o participație.
Previziunile pot contura rezultate similare an de an sau rezultate variabile.
Tehnicile de conversie a capacității beneficiare în valoare presupun utilizarea unor rate și
tehnici financiare.
4
CURS 9 – SĂPTĂMÂNA A IX-A
Cap. 9 METODE DE EVALUARE A ACTIVELOR - 2 ore
9.1. Metode de evaluare pentru imobilizări corporale

Pentru elementele patrimoniale imobilizate se definesc şi se pot calcula mai multe
tipuri de valoare:
- valoarea de achiziţie sau costul de achiziţie, care cuprinde costul de cumpărare şi
punere în funcţiune, mai puţin taxele deductibile;
- valoarea lichidativă care poate fi definită ca preţul la care s-ar face vânzarea de
lichidare forţată;
- valoarea de lichidare, reprezentând preţul la care s-ar derula tranzacţia în cazul
vânzării normale;
- valoarea la casare, adică preţul probabil în cazul vânzării echipamentului casat;
- valoarea de înlocuire sau costul de înlocuire de nou, reprezentând costul de
achiziţie sau de producţie în cazul în care elementele evaluate s-ar înlocui cu altele
echivalente, dar noi;
- valoarea de cesionare (sau de vânzare) în cazul cesionării în condiţii normale;
- valoarea de utilizare, în cazul unui bun de exploatare reprezintă valoarea altui bun
echivalent ca performanţe şi calitate.
În cazul unor spații construite cu destinație multiplă sunt adecvate metode bazate
pe cost sau comparații de piață.
În cazul instalațiilor, utilajelor, mașinilor a căror destinație ar putea fi cu greu
schimbată, metodologia de evaluare se poate extinde spre metode financiare,
bazate pe venit.
În funcție de abordarea valorii, metodologia de evaluare pentru imobilizări
cuprinde:
-calculul valorii de piață / valorii de piață pentru utilizarea existentă, costului de
înlocuire net, valorii de lichidare sau valorii de vânzare forțată, valorii de
recuperare, valorii de licitație realizabilă, prețului de tranzacționare curent, costului
de înlocuire brut.
Metodele identificate de norme sunt:
1
-metoda comparației directe, aplicabilă pentru estimarea valorii de piață a
mijloacelor fixe tranzacționate în mod curent ;
-metoda costului de înlocuire net, aplicabilă pentru evaluarea mijloacelor fixe
specializate, care nu se tranzacționează în mod curent.
9.2. Sinteza evaluărilor

Aplicând diferite metode de evaluare, se vor determina variante diferite de valoare,
deci o gamă de valori pentru același obiect.
Această gamă va fi cu atât mai omogenă, cu cât se vor selecta cele mai adecvate
metode în funcție de obiectul evaluării.
Selecția metodologiei va porni de la destinația și utilitatea viitoare a bunului în
cauză.
De exemplu, în alegerea metodelor pentru evaluarea unei clădiri care urmează să
se vândă sunt definitorii:
-costurile de re-construcție a acelei clădiri;
-starea ei tehnică și funcțională, utilitățile;
-amplasamentul și coordonatele pieței imobiliare;
-eventualele restricții pentru noua destinație a clădirii;
-destinația actuală și eventualele costuri de restaurare sau modificare dacă
destinația ar fi schimbată, precum și valoarea materialelor care s-ar recupera cu
acest prilej.
Astfel, dacă o întreprindere vinde o construcție pe care nu o mai folosește, valoarea
sa se va desprinde de valoarea restului afacerii, iar rentabilitatea trecută nu va fi
reproductibilă.
Doar în cazul în care actuala utilizare a clădirii s-ar menține, rentabilitatea trecută
generată de folosirea clădirii în cauză ar putea afecta valoarea sa.
9.3. Metode de evaluare a activelor necorporale. Goodwill-ul

Putem determina goodwill-ul dacă realizăm că achiziţionarea unei firme se
efectuează la un preţ care depăşeşte valoarea individuală însumată a bunurilor care
compun patrimoniul respectiv.
Mărimea sa va fi tocmai acest suprapreţ.
2
Pentru evaluator este necesară determinarea goodwill-ului înainte de tranzacţie,
pentru a-l cuprinde în valoarea globală a firmei, adăugându-l la activul net contabil.1
Determinarea goodwill-ului se face ţinând cont de profitul care s-ar putea realiza în
mod normal pe baza exploatării aceluiaşi capital tehnic ca al firmei evaluate.
Se va lua în calcul fie valoarea substanţiala brută, fie activul net contabil, fie
capitalul permanent necesar exploatării. Asupra sa se va aplica o rată normală a
rentabilităţii financiare (a capitalului propriu) pentru economia sau ramura de
activitate respectivă.
Partea din profitul realizat de firmă care depăşeşte acest nivel calculat se explică
pe baza atuurilor, punctelor tari detectate în cadrul diagnosticului.
Întrucât existenţa goodwill-ului este discutabilă, ca şi durata menţinerii sale, unii
autori recomandă ca determinarea goodwill-ului să se efectueze abia după calculul
activului net, pe de-o parte, şi valorii afacerii printr-o metodă financiară, pe de altă
parte, aceasta din urmă fiind superioară.
Metodele de calcul al goodwill-ului se pot grupa astfel:
1) Metode bazate pe capitalizarea supraprofitului:
- metoda anglo-saxonă
GW = [CB - (i x VSB)]/t = supraprofit/t
- metoda Uniunii Experţilor Contabili Europeni
GW = [PN – (i x ANC)]/t = supraprofit/t
unde:
GW = goodwill-ul,
CB = capacitatea beneficiară,
PN = profitul net,
i = rata medie a rentabilităţii financiare la nivelul ramurii sau economiei sau rata
deflatată a dobânzii la creditele pe termen mediu,
t = rata de capitalizare deflatată, majorată cu o primă de risc,
VSB = valoarea substanţială brută,
ANC = activul net contabil.
2) Metoda indirectă:
GW = VR – ANC, unde
1 Vezi calculul valorii globale

3
GW = goodwill-ul,
VR = valoarea de randament sau de rentabilitate,
3) Metode directe, prin practicarea baremelor aplicabile firmelor cu profil
comercial, care ţin cont, de la caz la caz, de cifra de afaceri anuală, de profitul net
anual, de încasările brute săptămânale, de încasările zilnice sau de profitul anual şi
valoarea echipamentelor.
Rezumat cap. 9
Importante pentru ponderea lor în valoarea întreprinderii, activele imobilizate
deținute de aceasta se evaluează în funcție de stare, amplasament, prețul unor
tranzacții recente, utilitatea lor pentru acea întreprindere.
Semnificative pot fi adesea elementele necorporale, ca: notorietatea afacerii sau
mărcii, bunăvoința publicului, fidelitatea clientelei, rețetele de fabricație ș.a.
Good-will-ul poate majora semnificativ valoarea afacerii.
El se poate determina prin capitalizarea supraprofitului sau prin alte metode de
calcul.
Teste de evaluare cap. 9
Enunțuri
1.Se evaluează un utilaj, cu durata normală de utilizare de 10 ani și vechimea de 6
ani, a cărui valoare netă contabilă este 8.000 lei (20.000 lei – 12.000 lei).
La data evaluării întreprinderea ar putea înlocui acest utilaj cu unul nou, care costă
26.000 lei și are același randament ca și utilajul existent. Noul utilaj are durata
normală de utilizare tot 10 ani.
Dacă cifrele contabile reflectă uzura reală a utilajului deținut, care este valoarea sa,
pornind de la costul de înlocuire de nou?
2.Ce corecție ați fi aplicat în problema de mai sus dacă randamentul noului utilaj
este cu 10% mai bun?
Răspunsuri
1.Calculul valorii pornește de la nivelul de 26.000 lei.
4
Ținând cont de uzura sau vechimea utilajului deținut de întreprindere, valoarea
acestuia se așteaptă să fie redusă proporțional, la 40%.
26.000 lei x 0,40 = 10.400 lei
2.În acest caz ar fi necesară o corecție suplimentară
10.400 lei – (10/110) x 10.400 lei =
=10.400 lei – 945 lei = 9.455 lei
Sau 10.400 lei x (110 – 100) / 110 =
10.400 lei x 0,909 = 9.455 lei
Lucrare de verificare cap. 9

1.O întreprindere deține producție în curs și semifabricate. Cum evaluați aceste
structuri de activ cu prilejul vânzării întreprinderii?
Explicați.
2.Același autoturism, care este unul în stare de nou, îi interesează pe mai mulți
cumpărători prezumtivi:
-o persoană fizică, neavând calitatea de comerciant,
-o întreprindere care comercializează autoturisme,
-o întreprindere de transport,
-un taximetrist,
-o societate comercială care ar folosi pentru nevoile proprii acest autoturism.
În calitate de evaluator2, dumneavoastră, sunteți consultat de oricare dintre aceste
persoane.
Cum ați prezenta, din postură de evaluator, clientului dumneavoastră, în fiecare
dintre situații, valoarea acestui bun?
Diferă aceasta de la caz la caz?
De ce?
2Atenție: dumneavoastră nu sunteți vânzătorul, ci evaluatorul, căruia potențialul cumpărător îi

solicită opinia privind valoarea autoturismului
5
Curs 10
Cap.10 CLASIFICAREA METODELOR DE EVALUARE A ÎNTREPRINDERII. METODE

PATRIMONIALE - 2 ore
10.1. Principalele metode de evaluare a întreprinderii

O primă abordare a valorii întrepriderii este cea pe bază de active. Aceasta constă
în calculul valorii firmei, unei participaţii sau acţiunilor pornind de la valoarea de
piaţă a activelor sale individuale, din care se scad datoriile.
O a doua abordare a valorii întrepriderii este cea pe bază de venituri. Aceasta
constă în determinarea valorii prin convertirea câştigurilor anticipate.
O a treia abordare a valorii întreprinderii este cea prin comparaţii de piaţă. În acest
caz evaluarea se face pe baza similitudinilor cu cazuri precedente.
Problema este de o importanţă majoră pentru că între dimensiunile valorilor
calculate pentru întreprindere pornind de la o premisă sau alta există diferenţe
semnificative. Abordând valoarea întreprinderii fie din perspectiva trecutului, fie
din perspectiva viitorului, există o multitudine de metode de evaluare, grupate
astfel:
1. metode de evaluare patrimonială;
2. metode de evaluare bazate pe randament;
3. metode de evaluare bazate pe fluxul de disponibilităţi (cashflow);
4. metode bazate pe valoarea bursieră;
5. metode combinate;
6. metode bazate pe comparaţii de piaţă;
7. alte metode utilizate în cazuri particulare.
Conform legislaţiei româneşti (Legea 77/1994) la evaluarea firmelor privatizate prin
metoda MEBO s-au utilizat cel puţin două dintre metodele:
- metoda activului net actualizat
- metoda fluxurilor financiare actualizate
- metoda comparaţiilor de piaţă
- metoda capitalizării veniturilor.
Între metodele cel mai des practicate amintim:
- PRICE EARNINGS RATIO, constând în capitalizarea printr-un coeficient
multiplicator al capacitaţii beneficiare curente,
- activul net contabil corectat,
- activul net corectat cu plusul sau minusul de valoare datorat
- elementelor intangibile (plus goodwill sau minus badwill),
- valoarea de reconstituire = costul reproducerii unei întreprinderi identice sau a
unuia dintre elementele sale, la data evaluării,
- capitalizarea dividendelor,
- valoarea prezentă a cash-flow-ului viitor, diminuată cu investiţiile pentru
înlocuire,
- evaluarea pe baza cifrei de afaceri sau a producţiei,
- evaluarea prin comparaţie:
- cu preţul pieţei,
- cu cursul la bursă,
- cu tranzacţiile recente,
- alte metode.
Standardele de evaluare europene delimitează trei grupe de metode pentru
evaluarea afacerii:
1. pe bază de active, caz în care evaluarea unei întreprinderi sau a unei participaţii
se face pornind de la valoarea de piaţă a activelor, din care se scad datoriile totale;
2. pe bază de venit, caz în care se convertesc în valoare veniturile anticipate;
3. pe baza comparaţiilor de piaţă, utilizându-se datele existente referitoare la
afaceri asemănătoare.
10.2. Metode patrimoniale

Metodele de evaluare patrimoniale au în vedere măsura consumurilor care au
contribuit la crearea întreprinderii. Punctul de pornire în evaluarea patrimonială îl
reprezintă bilanţul contabil.
Abordarea pe bază de active trebuie, conform standardelor europene, să reflecte
următoarele principii:
- substituţiei, ceea ce înseamnă că un activ nu valorează mai mult decât costul de
înlocuire a părţilor sale;
- transformarea bilanţului contabil într-un bilanţ economic, prin retratarea activelor
corporale şi necorporale şi datoriilor întreprinderii;
- în cazul continuităţii activităţii se recomandă şi utilizarea celorlalte abordări;
- utilizarea bazei de evaluare adecvate, în funcţie de situaţia firmei în cauză:
valoarea de piaţă, valoarea de lichidare forţată;
Într-o grupare sumară, această categorie de metode cuprinde:
- Activul net contabil (ANc)
- Activul net actualizat (ANa)
- Activul net corectat (ANC)
- Valoarea substanţială brută (VSB)
- Capitalul permanent necesar exploatării (CPNE)
- Valoarea matematică (VM).
Într-o primă variantă se determină mărimea activului net contabil, ca diferenţă
între total activ şi datorii totale:
ANc = ACTIV - ACTIVE CONSIDERATE NON-VALORI - DATORII TOTALE
Calculul ANc presupune o retratare a cifrelor din bilanţ, astfel:
- se consideră non-valori şi se exclud din activ următoarele elemente:
- soldul contului 201 Chetuieli de constituire
- soldul contului 471 Cheltuieli înregistrate în avans (pentru întreprinderile care au
profit suma scazută din activ ar trebui să fie 84% din soldul acestui cont, dacă
pentru impozitul pe profit cota este de 16%)
- se consideră datorii şi:
- o parte din soldul contului 151 Provizioane, şi anume:
- provizioanele pentru cheltuieli cu grad mare de probabilitate (aproape certe) şi în
sumă cunoscută;
- provizioanele pentru riscuri inevitabile
- partea de 16% (sau cota adecvată de impozit pe profit) din soldul contului 151
Provizioane dacă acestea au fost deductibile la constituire.
Avantajele metodei constau în simplitate şi rapiditate.
Dezavantajele metodei provin din faptul că nu ţine cont de imobilizările
neînregistrate în activ, de imobilizările înregistrate în activ dar neutilizate, de
vechimea diferită a cifrelor agregate în bilanţ, în pofida eventualelor reevaluări, de
utilitatea întreprinderii, care constituie dealtfel motivul achiziţiei.
În cea de-a doua variantă se determină activul net actualizat printr-un coeficient de
corecţie. Coeficientul se calculează pornind, de exemplu, de la cursul dolarului.
Corecţia se aplică elementelor de activ şi pasiv care se pretează la astfel de
reconsiderare (nu se corectează cheltuielile de înfiinţare).
Metoda activului net corectat, cea de-a treia variantă, prezentată deja. …
Metoda este mai exactă decât variantele prezentate anterior, dar necesită un
volum mare de muncă şi timp mai mult pentru efectuarea evaluării.
A patra metodă, cea a valorii substanţiale a patrimoniului, are ca principiu
urmărirea tuturor mijloacelor necesare desfăşurării activităţii firmei, indiferent de
modul de finanţare a lor.
Valoarea substanțială brută reprezintă totalul activelor utilizate de întreprindere
pentru desfăşurarea activităţii şi se calculează astfel:
VSB = ANC + DTSML + BIL + CC - REP, unde:
VSB - valoarea substanțiala brută,
ANC - activul net corectat,
DTSML - datorii pe termen scurt, mediu şi lung,
BIL - bunuri închiriate şi în leasing,
CC - cheltuieli de constituire,
REP - cheltuieli de reparaţii pentru bunurile de producţie.
ANC + DTSML = ACTIV - AHE - GW.
GW = E(BENEF.PREVIZIBIL - RATA NEUTRA x VSB).
Activele în afara exploatării nu se includ în valoarea substanţială brută.
Valoarea substanțială redusă se obţine prin deducerea datoriilor pe termen scurt
nepurtătoare de dobânzi acordate de acţionari sau manageri şi creditelor furnizor
cu dobânda redusă.
Valoarea substanțială netă se obţine prin deducerea integrală a datoriilor din
valoarea substanțială brută.
A cincea metodă, cea a capitalului permanent necesar exploatării are ca obiect
calculul capitalului necesar pentru a obţine, a re-crea o întreprindere care să aibă
caracteristicile întreprinderii evaluate:
CPNE = INEC + NFR + BIL, unde:
CPNE = capitalul permanent necesar exploatării,
INEC = imobilizările nete pentru exploatare corectate,
NFR = necesarul de fond de rulment,
BIL = bunuri închiriate şi în leasing.
Trebuie să notăm că metodele VSB si CPNE servesc calculului rentei goodwillului și
nu reprezintă variante de valoare.
Valoarea matematică a întreprinderii este ANC diminuat cu valoarea elementelor
necorporale.
În caz particular, pentru întreprinderile în lichidare se calculează valoarea pornind
de la activul net corectat, diminuat cu cheltuielile de lichidare.
În eventualitatea redresării firmei, evaluarea porneşte de la valoarea la termen a
firmei, după efectuarea schimbărilor necesare, diminuată cu cheltuielile de
redresare.
Rezumat
Metodele de evaluare a întreprinderii se mulează pe abordările evaluării. Ele
propun calcule bazate comparații, pe active și costuri sau calcule bazate pe
câștigurile viitoare.
Aparent facile, metodele patrimoniale propun evaluarea întreprinderii ca activ net,
prin scăderea datoriilor din totalul activului. Pentru acuratețe sunt binevenite o
serie de corecții aplicate cifrelor de bilanț.
Teste de evaluare cap.10
Enunțuri
1.La o întreprindere, activele contabile totalizează 70.000 lei, din care cheltuielile
de constituire neamortizate 1.000 lei. Datoriile însumează 30.000 lei.
Întreprinderea a avut pierderi 2.000 lei.
Care este valoarea activului net corectat?
2.Cum efectuați corecția de mai sus dacă întreprinderea avea profit, iar cota de
impozit pe profit ar fi 10 %?
Răspunsuri
1.Activul va fi corectat cu valoarea cheltuielilor de constituire, corecție care în acest
caz nu va avea incidență fiscală.
70.000 lei -1.000 lei – 30.000 lei = 39.000 lei
2.În acest caz dezactivarea cheltuielilor de constituire diminuează profitul
impozabil cu 1.000 lei și implicit și impozitul pe profit cu 10% din 1.000 lei.
Astfel corecția netă este 1000 – 100 = 900 lei.
Activul net corectat va însuma
70.000 lei - 900 lei – 30.000 lei = 39.100 lei
Lucrare de verificare cap.10

1.Exemplificați corecții pe care le-ați putea efectua dacă întreprinderea evaluată
deține imobilizări corporale semnificative față de volumul total al activului
bilanțier.
2.Corectați creanțele ajustate de întreprindere, ținând cont de vechimea lor și de
riscul de neîncasare.
3.Întreprinderea are datorii cuantificabile, dar încă nefacturate de furnizor și
necontabilizate. Arătați cum le veți lua în calcul la evaluarea ei.
Cap.11 METODE FINANCIARE DE EVALUARE A ÎNTREPRINDERII - 2 ore
11.1. Caracterizare
Ca o caracteristică generală, aceste metode au în vedere valoarea întreprinderii ca
pe o sumă de fluxuri obţinute prin utilizarea capitalului, investiţiei. Unele dintre
lucrările de specialitate grupează metodele de evaluare bazate pe valori de
randament sub denumirea generică de metode financiare.
Fundamente
Dacă evaluarea patrimonială se orientează spre costurile care au contribuit la
crearea întreprinderii, metodele de randament se îndreaptă spre viitorul
întreprinderii.
Calculul valorii întreprinderii în acest context porneşte de la datele trecute din
evoluţia firmei privind profitul, fluxul de lichidităţi, cifra de afaceri. Datele furnizate
de evidenţa contabilă sunt analizate şi, pe baza lor, se fac previziunile fluxurilor
viitoare.
Valoarea de randament este definită ca „suma tuturor fluxurilor nete pe care le
poate genera o întreprindere pentru deţinătorii capitalului propriu, luând în
considerare factorul timp şi factorul risc”
Prin urmare, o întreprindere are valoare de randament numai în cazul continuităţii
exploatării şi obţinerii de câştiguri nete pentru proprietarii săi. Pentru o firmă ce nu
ar îndeplini aceste condiţii, evaluarea ar trebui să se facă prin alte metode.
Problema previziunilor este, pentru această grupă de metode, cel puţin la fel de
dificilă ca si determinarea valorilor de înlocuire pentru elementele de activ, în
cadrul metodelor patrimoniale.
Dificultăţile provin din două unghiuri.
- Trebuie mai întâi să fie corect estimate tendinţele şi posibilităţile firmei
însăşi, prin resursele de care dispune.
- În al doilea rând, trebuie să fie apreciate şi restricţiile de mediu, evoluţia
generală a economiei.
Rezultatul acestor estimări reprezintă fluxurile cele mai probabile pe care ar trebui
să le obţină firma în perioada următoare, în condiţiile date.
1
Dacă evaluarea patrimonială este relativ imună la influenţa acţiunii viitoare a
factorilor interni şi externi firmei, evaluarea financiară este supusă unei acţiuni
puternice a acestora.
Evaluarea financiară se bazează pe criteriul eficienţei investiţiei de capital.
Pentru cumpărător, motivul acţiunii sale este speranţa de a obţine rezultate mai
bune decât într-o altă variantă posibilă de plasament sau de investiţie. Dincolo de
<ce se vede>, cumpărătorul poate miza pe oportunităţi disponibile ulterior, uneori
în exclusivitate pentru el. Acestea se iau însă în calcul numai la solicitarea expresă
a beneficiarului evaluării afacerii.
Motivaţia vânzătorului unei firme ar putea fi:
- nevoia de resurse pentru un alt plasament, mai eficient,
- lipsa de lichiditate,
- insatisfacţia datorată utilizării prea puţin eficiente a investiţiei,
- incapacitatea totală sau parţială de a conduce afacerea.
Dincolo de aceste motive pot exista riscurile, viciile ascunse sau intuite uneori
numai de el (de vânzător):
- îmbătrânirea produsului şi, prin urmare, scăderea cererii, - îmbătrânirea
tehnologiei şi creşterea relativă a costurilor de producţie,
- migrarea clienţilor spre concurenţă,
- deteriorarea pieţei de aprovizionare,
- înăsprirea legislaţiei fiscale, vamale, etc.
Posibilităţile practice de a prevedea viitorul firmei sunt limitate. Ţinând cont mai
mult sau mai puţin de evoluţia probabilă a tuturor variabilelor implicate se pot
întocmi mai multe scenarii diferite pentru următoarea perioadă de viaţă a firmei
evaluate.
Previziunile optimiste sau pesimiste îşi au originea într-un diagnostic global
relevant, indispensabil pentru evaluarea firmei.
Cu mare atenţie însă trebuie să fie studiat, analizat şi mediul economico - social în
care activează firma în cauză.
Rezultatul acestor scenarii îl reprezintă aprecierea resurselor alocate şi utilizate, pe
de-o parte, respectiv calculul estimativ al rezultatelor care s-ar putea obţine.
Investirea capitalului este un proces ale cărui rezultate se văd în timp.
Perioadele de previziune uzuale sunt de 2-8 ani.
2
Toate fluxurile intrate (deci resursele), respectiv ieşite din afacere (rezultatele)
trebuie să fie apreciate numai după ce au fost ajustate, pentru a deveni
comparabile.
Ajustarea se face în primul rând în funcţie de timp. O sumă investită astăzi va trebui
să fie integral recuperată peste un an. În plus, la ea trebuie să se adauge preţul
renunţării, preţul amânării utilizării sale.
Pentru simpla renunţare la utilizarea curentă şi acceptare a unei utilizări amânate
posesorul sumei respective îşi asumă riscul cel mai mic şi face efortul cel mai prost
plătit. Preţul său se calculează utilizând un procent mic, denumit rată de bază sau
neutră, aplicat la suma iniţială. Acest caştig trebuie să acopere şi deprecierea
monetară de pe durata de la investire până la recuperare.
Rata de bază poate fi rata dobânzii la bonurile de tezaur sau la obligaţiunile de stat.
Ea are şi o componentă inflaţionistă.
Aceasta rată este una fără risc, iar câştigul pe care îl procură investitorului este unul
minim, dar sigur, garantat.
Pe baza acestui raţionament, sumele ce reprezintă câştigurile viitoare ale
investitorului sunt transformate în sume comparabile cu resursele investite în
prezent. Procedeul se numeşte actualizare.
Ratele utilizate în practică pot să se abată de la rata de bază, în funcţie de condiţiile
concrete. Rata de actualizare este rata rentabilităţii utilizată pentru convertirea
unor sume viitoare în sume actuale.
Printr-un alt raţionament, se poate considera că o investiţie se recuperează într-un
anumit timp prin rezultatele pe care le degajă anual. Cunoscând mărimea
rezultatului anului în curs şi dimensiunile investiţiei, putem calcula numărul de ani
în care s-ar recupera investiţia.
Astfel se obţine coeficientul multiplicator. Aplicând acest coeficient la un rezultat
cunoscut, putem determina mărimea unei investiţii.
Dacă se calculează raportul rezultat / investiţie (rata de capitalizare sau divizorul),
acesta poate fi apoi utilizat pentru a determina dimensiunile investiţiei. Divizorul
este inversul multiplicatorului.
Raţionamentul lasă în suspensie pe moment valoarea investiţiei după recuperare,
ea însăşi fiind o posibilă sursă de câştig.
Standardele de evaluare sugerează următoarele tipuri de venit:
3
- cash - flow brut,
- cash - flow net la dispoziţia furnizorilor de capital,
- cash - flow net la dispoziţia proprietarilor de capital,
- profitul net anual.
Pot fi considerate rezultate ale investiţiei într-o măsură mai realistă:
- profitul net anual al proprietarului,
- dividendul net al acţionarului, caz în care valoarea reziduală ar fi cursul la
revânzarea acţiunilor,
- fluxul net de numerar degajat de investiţie.
Dată fiind diferenţa clară între noţiunile de venituri şi încasări evidenţiată de
principiile contabilităţii româneşti, manualele de evaluare separă de multe ori
metodele de randament sau rentabilitate, pe de-o parte, şi metodele de flux de
numerar, pe de altă parte. Conceptual însă, ele au un suport comun.
Clasificare
În cadrul metodelor tradiţionale de evaluare financiară a investiţiei de capital, se
au în vedere:
- rentabilitatea medie;
- indicele de profitabilitate neactualizat;
- termenul de recuperare a capitalului investit neactualizat.
Metodele bazate pe actualizare iau în calcul:
- termenul de recuperare a investiţiei;
- valoarea actuală netă.
Astăzi metodele de evaluare bazate pe venit se pot clasifica:
- în funcţie de fluxurile utilizate:
- metode bazate pe profit;
- metode bazate pe dividende;
- metode bazate pe cash-flow;
- metode bazate pe cifra de afaceri;
- în funcţie de tehnica de calcul utilizată:
- metode care utilizează actualizarea;
- metode care utilizează capitalizarea.
4
11.2. Profitul net
Pentru a înţelege metodele de evaluare bazate pe profit trebuie să ne bazăm pe
conceptul de valoare - utilitate. Achiziţia unei întreprinderi sau a unor acţiuni pe
termen lung va fi privită ca o investiţie. Investiţia se va recupera în timp prin
veniturile nete pe care le produce: profitul net, respectiv dividendul.
Calculul valorii va consta în divizarea veniturilor nete anuale printr-un divizor (rata
de capitalizare), respectiv în multiplicarea acestor venituri nete anuale cu un
coeficient multiplicator (inversul ratei de capitalizare).
Semnificaţia ratei de capitalizare (t) este: raportul între venitul net anual şi
investiţia care îl produce.
Semnificaţia coeficientului multiplicator este: numărul de ani în care se
recuperează o investiţie cu rentabilitate anuală t.
Construcţia modelului de calcul al valorii în această manieră porneşte de la date
ipotetice din ambele sensuri:
- pe de-o parte se previzionează venitul net anual reproductibil;
- pe de altă parte se dimensionează rata de actualizare, respectiv coeficientul
multiplicator.
Din acest motiv este necesară o corectă estimare atât a evoluţiei viitoare a firmei,
cât şi a mediului în care aceasta fiinţează.
În ce priveşte prima variabilă a modelului, venitul net, se vor avea în vedere
tendinţele susţinute ale dimensiunilor venitului ales.
De exemplu, pentru profitul net se recomandă o ajustare a profitului net contabil,
eliminându-se veniturile sau / şi cheltuielile extraordinare şi impozitul aferent
rezultatului extraordinar. În acest fel se obţine profitul net corectat.
Pentru capacitatea beneficiară se ia în calcul acelaşi profit net corectat, la care se
adaugă cheltuielile ce menţin valoarea substanţială brută (dobânzile şi locaţiile
plătite).
În ce priveşte a doua variabilă a modelului, rata de capitalizare, ea va fi
dimensionată în funcţie de condiţiile generale economice şi de dobânda la
obligaţiunile de stat pe termen lung şi mediu (se utilizează ca rată de bază, dar
deflatată) şi de posibilităţile de realizare a previziunilor (se calculează prima de risc).
Uşor de aplicat, modelul de evaluare prin capitalizarea profitului net anual constant
va fi:
5
VR = PN / t, unde:
- VR = valoarea de randament;
- PN = profitul net;
- t = rata de capitalizare1.
Rata de capitalizare va cuprinde:
- rata neutră / de bază (deflatată),
- riscul.
Rata neutră deflatată Rata inflației (NU) Primă de risc
Pentru situaţia în care se estimează ca profitul net anual va creşte an de an cu o
rată g (nefiind e vorba despre o creştere datorată inflaţiei!), formula devine
(metoda Gordon - Shapiro):
VR = PN / (t - g).
După cum se poate observa din formulă, creşterea sperată anuală a profitului
conduce la o valoare superioară a afacerii respective.
Pentru calculul valorii pe aceleaşi baze se poate apela la coeficientul multiplicator,
coeficientul de capitalizare, k = 1 / t.
Metoda este utilă, facilă, valoarea astfel calculată surprinde utilitatea investiţiei. Se
pretează însă numai la întreprinderi care au o rentabilitate superioară acelei rate
de bază. Un alt dezavantaj al acestei metode îl reprezintă faptul că se mizează pe
extrapolarea condiţiilor şi tendinţelor prezente, ceea ce este greu de acceptat în
general şi credibil doar pentru firme aflate în faza de maturitate.
11.3. Fluxul de lichiditaţi

Metoda este uşor de asociat cu viziunea contabilă americană. Prima imagine a
patrimoniului unei firme la un moment dat apare în bilanţ. Pentru sistemul contabil
european ordonarea datelor prezentate în activ porneşte de la imobilizări,de la
activele care au lichiditate slabă. Disponibilităţile şi elementele patrimoniale cu
lichiditate bună se află in partea de jos a bilanţului. În bilanţul întocmit de
companiile americane2, pe primul plan sunt aşezate disponibilităţile în numerar,
ceea ce dovedeşte un simț practic dezvoltat şi înrădăcinat.
1 Se utilizează adesea notația i pentru această rată, de la termenul în limba engleză interest, adică
dobândă
2 dar și de instituțiile de credit
6
Înţelegerea metodei este condiţionată de diferenţierea conceptuală între încasări
şi venituri, plăţi şi cheltuieli. Profitul este rezultatul comparării veniturilor cu
cheltuielile.
Nu toate veniturile generează în acelaşi timp încasări; nu toate cheltuielile
generează plăţi. Înregistrarea acestora în contabilitate este decalată. Cash-flow-ul
reprezintă chiar evoluţia disponibilităţilor băneşti ale firmei, evoluţia trezoreriei
nete.
Pentru a calcula acest indicator va trebui în principiu să adăugam la profitul net
corectat cheltuielile care nu generează plăţi (amortizările şi provizioanele cu
caracter de rezervă) şi să scădem din acesta plăţile pentru investiții, care nu
reprezintă cheltuieli.
Dacă fluxul de disponibilităţi ar fi constant, valoarea firmei pe baza acestuia ar fi:
VCF = k x CF, unde:
- VCF = valoarea pe bază de cash-flow,
- k = un coeficient multiplicator,
- CF = fluxul anual de lichidităţi.
Cum de regulă situaţia nu stă aşa, fluxurile anuale vor fi previzionate şi actualizate.
Previziunile fluxurilor viitoare se fac în preţuri curente. În acord cu modul de
exprimare a previziunilor, pentru actualizare se utilizează rate nedeflatate.
Planificarea fluxurilor viitoare se poate face în trepte, pe activităţi:
1. Fluxul din activitatea curentă:
+ profitul net
+ amortizarea
+ scăderea necesarului de fond de rulment sau (-) creşterea necesarului de fond de
rulment;
2. Fluxul pentru investiţii:
- plăţi pentru cumpărarea mijloacelor fixe
+ încasări din vânzarea mijloacelor fixe
- plăţi pentru alte investiţii
+ vânzarea de alte active imobilizate.
3. Fluxul din activitatea de finanţare:
+ încasări de credite pe termen lung
- plăţi de rate pentru credite pe termen lung
7
+ încasări de la acţionari (din emisiunea de acţiuni).
Suma acestor trepte reprezintă fluxul net disponibil în anul respectiv.
Previziunile sunt delicat de formulat întrucât necesită o bună fundamentare
tehnică. Ele s-ar putea baza pe planurile de afaceri elaborate deja pentru
întreprindere de către specialiştii proprii. Nu peste tot acestea există!
Durata de previziune poate fi prelungită pentru toată perioada pentru care exista
suficiente informaţii disponibile.
Extinderea duratei de previziune este utilă, dar posibilă numai în condiţii de
stabilitate a mediului şi de cunoaştere a evoluţiei probabile a firmei.
Scenariile se întocmesc pentru perioade de 3-5-8-10-12 ani, în funcţie de situaţie.
Aceasta perioadă se cheamă durată de previziune explicită.
În continuare viaţa firmei îşi urmează cursul pe o perioadă de previziune
neexplicită. Valoarea firmei la începutul acestei perioade se numeşte valoare
reziduală.
Valoarea totală a firmei pe baza de cash-flow se obţine însumând două
componente:
VDCF = EDCF + DVrn
- valoarea cumulată a fluxurilor anuale din perioada de previziune explicită,
actualizate:
EDCF = CF1 / (1+t) + CF2 / (1+t)2 + CF3 / ( 1+t)3 + ... + CFn / (1+t)n
- valoarea reziduală a firmei la sfârşitul perioadei de previziune explicită actualizată:
DVrn = Vrn/(1+t) n
Valoarea reziduală se calculează:
- prin capitalizarea fluxului net din primul an de previziune neexplicită,
- prin capitalizarea profitului net operaţional din acel an,
- prin capitalizarea rezultatului net de exploatare din acel an,
- prin multiplicarea profitului net al ultimului an de previziune explicită cu un PER3
previzionat,
- ca activ net corectat previzionat pentru ultimul an de previziune explicită.
3PER desemnează raportul dintre cursul unei acţiuni şi dividend, fiind un indicator utilizat pentru
aprecierea investiţiilor financiare şi evoluţiilor bursiere. Un PER mediu al unei pieţe bursiere la un
moment dat poate sta la baza determinării unui coeficient multiplicator în cazul metodei VR.
8
Pentru acurateţea calculelor este bine ca perioada de previziune explicită să fie mai
lungă, dacă poziţia firmei pe curba de viaţă şi condiţiile de mediu o permit. În acest
caz erorile apărute în calculul valorii reziduale sunt nesemnificative, ponderea ei în
valoarea totală fiind oricum scăzută.
Cu condiţia existenței unor previziuni realiste şi făcând abstracţie de volumul mare
de muncă pe care îl necesită, metoda DCF pare cea mai sinceră.
În funcţie de variabilele implicate se pot construi pentru aceeaşi firmă scenarii
diferite.
Rezumat cap.11
Pe baza profitului net reproductibil putem stabili valoarea de randament. Aceasta
se obține prin multiplicarea profitului anual cu un număr de ani sau prin raportarea
sa la o rată de rentabilitate anuală riscată și, de obicei, deflatată.
Pe baza fluxurilor viitoare de numerar se obține VDCF, prin actualizarea acestora
pentru perioada de previziune explicită (EDCF) și cumulând suma actualizată a
valorii reziduale de la sfârșitul perioadei de previziune explicită.
Teste de evaluare pentru seminar 12 Enunțuri

1.La o întreprindere cu profil industrial se estimează că se vor obține fluxuri viitoare
de numerar în sumă de: 9000 lei, 11000 lei, 7000 lei și 10000 lei.
La finalul celui de-al patrulea an afacerea se va vinde la un preț estimativ de 30000
lei.
Valorile date pentru indicatorii de mai sus sunt exprimate în prețuri constante.
Pe piața financiară se așteaptă rata de rentabilitate anuală de 12%.
Rata anuală a dobânzii la obligațiunile de stat este 5%.
Rata anuală a inflației este 2%.
Se cer următoarele:
- calculați valoarea întreprinderii prin actualizarea încasărilor viitoare;
- explicați alegerea dumneavoastră privind nivelul ratei de actualizare;
- arătați cum ați fi dimensionat rata de actualizare dacă fluxurile viitoare de încasări
ar fi fost exprimate în prețuri curente – așa cum ar fi fost normal.
2.Calculați VR știind următoarele:
- PN reproductibil este 4000 u.m., iar
- t = 10% = 0,10.
9
Cap.12 PIAȚA ȘI EVALUAREA
12.1. Metode pe baza comparaţiilor de piaţă.

Esenţa acestor metode constă în compararea întreprinderii analizate sau afacerii
evaluate cu alte afaceri similare care au fost tranzacţionate recent pe aceeaşi piaţă,
fără constrângeri.
Se pot efectua comparaţii pe baza informaţiilor privind:
- tranzacţiile anterioare de pe piaţa de capital cu participaţii la afaceri similare:
- pentru întreprinderi cotate;
- pentru întreprinderi necotate;
- tranzacţiile anterioare ale proprietăţilor aparţinând afacerii evaluate.
În efectuarea comparaţiei se ţine cont de toate asemănările şi deosebirile dintre
cazurile luate în calcul şi cel de faţă.
Evaluatorul trebuie să ţina cont de următorii factori:
- afacerile comparate trebuie să fie în acelaşi domeniu de activitate, fiind
influenţate de aceleaşi variabile;
- tranzacţiile să se efectueze în aceleaşi condiţii - există uneori vânzări
nepărtinitoare între vânzători şi cumpărători independenţi şi alteori relaţii
privilegiate între parteneri;
- afacerile cu care se face comparaţia trebuie să fie alese după criterii simple şi
obiective.
- dacă există diferenţe privind mărimea participaţiei sau se compară întreprinderi
cotate şi întreprinderi necotate, atunci se vor efectua corecţii.
12.2. Evaluarea bursieră

Evaluarea bursieră a apărut din nevoia de a fundamenta luarea deciziilor de
cumpărare sau de vânzare de acţiuni.
Observând piaţa financiară se pot desprinde tendinţe manifestate în evoluţia
trecută a cursurilor. Extrapolarea lor, prezicerea cursurilor viitoare este însă o
loterie, după cum susţin adepţii teoriei RANDOM - WALK.
Un investitor ar trebui să studieze înainte de a-şi plasa capitalul disponibil nu numai
cursul, ci şi valoarea acţiunilor, în conexiune cu firma emitentă.
1
Adepţii teoriei EFFICIENT MARKET HYPOTHESIS consideră chiar că, date fiind
posibilitaţile rapide şi facile de informare, cursul acţiunilor ar fi o măsură a valorii
lor intrinseci.
Analiza fundamentală se ocupă cu calculul valorii reale, sincere, intrinseci a
acţiunilor.
Punctul de pornire poate fi:
- valoarea contabilă (Benjamin Graham şi grahamiştii),
- valoarea actuală a fluxurilor viitoare.
Datele analizate privesc:
- firma însăşi:
- bilanţul
- contul de rezultate
- dividendele acordate
- perspectivele comerciale
- mediul economic, financiar, politic:
- rata dobânzii
- masa monetară
- rata de creştere a producţiei industriale
- rata inflaţiei
- indicii bursieri
- soldul comerţului exterior.
După Benjamin Graham valoarea contabilă este suficientă pentru analiză:
BV = CPR / N, unde
BV = valoarea contabilă a acţiunii,
CPR = capitalul propriu,
N = numărul de acţiuni.
Întrucât la bursă data distribuirii dividendelor atrage diminuarea cursului, în teorie
se definesc separat:
- capitalul propriu - înainte de dividende
- situaţia neta – reprezentând capitalul propriu diminuat cu dividendele acordate.
Pentru a lua o decizie corectă Graham propune investitorilor un ansamblu de 39 de
rate, grupate în 8 categorii:
1) beneficiul pe acţiune (E),
2
2) rate de curs:
PER = C / E
PBR = C / BV, unde
PER = raportul preţ / beneficiu
C = cursul, preţul acţiunii
E = beneficiul pe acţiune
PBR = raportul curs / valoare contabilă
BV = valoarea contabila a unei acţiuni,
3) rate de randament, cum ar fi randamentul pe capitalul propriu,
4) rate de creştere (a vânzărilor, a beneficiilor),
5) rate de stabilitate (variaţia pe trei ani a randamentului),
6) rate de distribuire:
d = dividende / beneficiu sau dividende / cash-flow
7) rate de credit: Activ circulant / Pasiv,
8) alte rate:
- amortizări / vânzări,
- rotaţia stocurilor.
Kenneth Fisher evidenţiază ratele:
PSR = C / CA,
PRR = C / CC, unde
PSR = raportul preţ / vânzări
C = curs
CA = cifra de afaceri
PRR = raportul preţ / cheltuieli de cercetare
CC = cheltuieli de cercetare.
Pentru calculul valorii actuale a acţiunilor pe baza
fluxurilor viitoare se pot utiliza formulele:
a) Va = Vf / (1+i/m)nm
Va = valoarea actuală,
Vf = valoarea fluxului anual viitor,
b) C0 = D1 / (1+k) + D2 / (1+k)2 + D3 / (1+k)3 + ...
C0 = cursul actual,
D = dividendul anual,
3
k = rata de capitalizare.
Autorul formulei, J.B.Williams (1938), consideră cursul egal cu valoarea actuală a
dividendelor.
Dacă dividendul creşte anual cu o rată g, cursul devine:
C = D/(t-g).
C = cursul acţiunii,
t = rata de actualizare deflatată riscată.
g = rata de creştere anuală.
Pentru dividende constante (g = 0), ca un caz particular:
C = D / k.
C = cursul actual,
k = rata de capitalizare.
c) În modelul Gordon-Shapiro:
V0 = D1 / (t-g) dacă dividendele din anul evaluării au fost distribuite,
V0 = D0 + D1 / (t-g) înainte de distribuirea dividendelor D0.
PER = C0 / E = (D / PN) / (t-g) = d / (t-g).
unde
V0 = valoarea actuală,
C0 = cursul actual,
PN = profitul net,
t = rata de actualizare,
g = rata de creştere anuală,
PER = raportul preţ / beneficiu,
E = beneficiul pe acţiune,
d = rata de distribuire a dividendelor.
d) Formula lui Irving Fisher este similară ca raţionament metodei DCF, făcându-se
doar transpunerea la nivel de acțiune:
n
V0 = ∑ Dp / (1+t) p + Cn / (1+t)n,
p=1
4
unde
V0 = valoarea actuală a unei acţiuni,
Dp = dividendul anului p,
t = rata de actualizare,
Cn = cursul previzional al acţiunii în anul n.
Rezumat cap.12
Piața oferă baze pentru a evalua bunuri, afaceri sau acțiuni asemănătoare celor
realizate recent.
Pentru a evalua o acțiune, abordările pe bază de venit net sau flux pot fi reluate, la
scara corespunzătoare.
Dividendul poate fi privit după caz, ca venit net sau ca flux de numerar.
Teste de evaluare
Enunțuri
1.Calculați cursul teoretic al unei acțiuni, dacă se estimează dividend anual constant
(în prețuri comparabile) de 12 u.m., iar rata financiară deflatată așteptată este 10%.
2. Calculați cursul teoretic al unei acțiuni, dacă se estimează dividend anual (în
prețuri comparabile) de 11 u.m., 12,1 u.m., 13,3 u.m, vânzarea la 133 u.m. peste 3
ani, iar rata financiară deflatată așteptată este 10%.
Răspunsuri
1. C0 = D1/t = 12 u.m. / 0,10 = 120 u.m.
2. n
C0 = ∑ Dp / (1+t)p + Cn / (1+t)n =
p=1
= 11 u.m./1,1 +12,1 u.m/1,21 +13,3u.m./1,33+ +133u.m./1,33 = 10 u.m. + 10 u.m +
10 u.m. + 100 u.m =
= 130 u.m.
Lucrare de verificare UI 13
1.Se evaluează un magazin general (un spațiu comercial), cu suprafață de 150 mp.
Recent s-a tranzacționat cu 60.000 u.m. un magazin asemănător, situat în
vecinătate, cu suprafață de 120 m.p. Zona este una comercială, tranzacționarea
unui spațiu nu afectează semnificativ clientela.
5
2.Arătați ce sumă ar fi dispus să plătească pentru o acțiune un investitor care speră
dividend anual de 13 u.m., rata de rentabilitate riscată deflatată fiind 11%.
Cap. 13 CAZURI PARTICULARE
13.1. Evaluarea pentru prezentarea în situațiile financiare

Situațiile financiare ale întreprinderii se întocmesc la finalul perioadei, după
inventarierea anuală a activelor și a datoriilor. Legislația actuală recomandă
efectuarea evaluării structurilor din bilanț și chiar efectuarea inventarierii de către
specialiști independenți față de întreprinderea respectivă.
Inventarierea implică retratarea valorii activelor și datoriilor entității. Astfel, pentru
evaluarea activelor, IAS recomandă de obicei a tratament costul acestora, eventual
ajustat la inflație și, dacă este cazul, diminuat cu amortizările și ajustat pentru
deprecieri. Tratamentul permis constă în calculul valorii corecte (valorii juste,
conform IAS 16 și IAS 2), o categorie similară valorii de piață.
Trebuie să remarcăm că și în contabilitate se face distincție între valoarea acelorași
active atunci când destinatia lor este diferită. Astfel, IAS 40 prezintă ca tratament
recomandat exact valoarea justă, iar ca tratament permis costul relativ recent
definitelor investiții imobiliare. Această opțiune legitimă se datorează scopului
pentru care ar fi achiziționate asemenea bunuri – cel de rezervă de valoare și cel de
creștere a valorii, dacă bunurile ar urma să fie revândute la o dată ulterioară
neprecizată expres.
Metodologia de evaluare este în principiu cea aplicabilă în evaluarea patrimonială.
Totuși, ca notă specifică, cadrul general, standardele și reglementările contabile
introduc:
-problema recunoașterii / derecunoașterii unui activ sau unei datorii în corelație cu
beneficiile economice viitoare sau cu ieșirea de resurse care se atașează structurii
în cauză;
-costul istoric, ca sumă plătită la data cumpărării activului sau valoarea
echivalentelor obținute în schimbul datoriei,
-costul curent, ca sumă care ar trebui plătită pentru achiziționarea acelui activ în
prezent, respectiv valoarea necesară pentru a deconta în prezent datoria,
6
-valoarea realizabilă, ca sumă care poate fi obținută în prezent prin vânzarea
normală a activelor, respectiv valoarea de decontare, ca valoare neactualizată care
trebuie plătită pentru a achita datoriile,
-valoarea actualizată a viitoarelor intrări sau ieșiri de numerar atașate activelor /
datoriilor,
-conceptul de valoare contabilă, ca minim între cost și valoarea realizabilă netă.
13.2. Evaluarea unităţilor patrimoniale aflate în dificultate

Prelungirea existenței unor întreprinderi în dificultate presupune reorganizarea
acestora, iar de multe ori managementul sau chiar proprietarii acestora s-ar putea
schimba.
Alteori activitatea întreprinderii nu mai poate continua.
Un diagnostic în oricare astfel de situație va releva cele mai realiste estimări.
Metodologia de evaluare aplicabilă va ține cont de premisele valorii, deduse prin
diagnostic.
Astfel, în cazul unei întreprinderi redresabile se poate aplica una dintre variantele:
-actualizarea valorii la termen a întreprinderii considerată redresată și reducerea
capitalului necesar redresării, la care se aplică o decotare;
-evaluarea întreprinderii sub nivelul capitalurilor sale proprii, conducând la
obținerea unei rentabilități viitoare prin reducerea implicită a cheltuielilor cu
amortizarea.
Pentru afacerile neredresabile se recomandă restructurarea, reorganizarea și
evaluarea separată a activelor rezultate, diminuând, atât cât este posibil, masa
activelor de evaluat la valoare de lichidare forțată.
Rezumat cap.13
Evaluarea structurilor contabile pentru raportarea financiară anuală poate viza
costul istoric sau valoarea justă a acestora. Putem remarca similaritățile definițiilor
valorii de piață / valorii juste.
Pentru întreprinderile în dificultate apar soluții specifice de evaluare, care depind
de estimările privind activitatea viitoare a întreprinderilor evaluate, care sunt
redresabile sau nu.
7
Teste de evaluare
Enunțuri
1.Un teren deținut de o întreprindere ca mijloc de rezervă ar putea fi cedat cu
20000 u.m.
El a fost achiziționat în urmă cu 3 ani, cu 19000 u.m.
Cum ar trebui să fie recunoscut în bilanț acest teren?
2.O întreprindere al cărei activ net însumează 300000 u.m. ar putea deveni
profitabilă după o investiție de 4000 u.m. pentru a repara capital o linie tehnologică
strict necesară. Cât ar fi dispus un cumpărător să plătească pentru a achiziționa
întreprinderea?
Răspunsuri
1.Terenul ar trebui să fie recunoscut contabil ca investiție imobiliară și să fie evaluat
la valoarea justă, de 20000 u.m.
2.Cumpărătorul ar trebui să accepte valoarea de 296000 u.m., obținută prin
deducerea din activul net a cheltuielilor necesare pentru reparație.
Lucrare de verificare
1.Un imobil deținut de o întreprindere ca mijloc de rezervă ar putea fi cedat cu
200000 u.m.
Cum ar trebui să fie recunoscut în bilanț acest activ?
2.Cum ați evalua o afacere neprofitabilă și neredresabilă, dacă această
întreprindere deține mai multe suprafețe de teren intravilan și construcții a căror
destinație poate fi adaptată?
8
Cap.14 ORGANIZARE ȘI SINTEZĂ - 2 ore
14.1. Organizarea activităţii de evaluare

În prima fază a activităţii de evaluare este necesară derularea unor operaţiuni
pregătitoare.
Astfel, pentru stabilirea sarcinilor ce vor reveni echipei de evaluatori, este
indispensabilă o cunoaştere preliminară a obiectului evaluării – întreprinderea sau
activul în cauză.
De asemenea, trebuie cunoscute: scopul evaluării, beneficiarul (destinatarul)
evaluării, perioada aproximativă în care ar trebui să se efectueze evaluarea.
După ce se stabilesc coordonatele generale ale evaluării în cauză se calculează
volumul de muncă necesar şi se formează echipa de evaluatori (în principiu).
Apoi se poate face oferta pe baza căreia se va licita şi contracta evaluarea, se va
cumpăra caietul de sarcini.
După contractarea evaluării se definitivează echipa şi se repartizează lucrările
concrete de efectuat pentru fiecare membru al echipei în parte.
Se stabilesc duratele şi datele la care se vor efectua vizitele la întreprindere.
Se planifică activitatea fiecărui membru al echipei.
Pregătirea evaluării este importantă pentru că asigură premisele necesare câştigării
licitaţiei (altfel evaluarea nu se va realiza). Ea este indispensabilă pentru că creează
condiţii pentru desfăşurarea unei activităţi bine organizate, eficiente şi care să se
încadreze în termenul contractat cu beneficiarul evaluării.
După ce s-a definitivat programul de realizare a evaluării şi s-au stabilit sarcinile
concrete pentru fiecare membru al echipei, se trece la efectuarea unor vizite la faţa
locului în scopul obţinerii a cât mai multe date referitoare la obiectul evaluării.
Pe baza datelor culese se apreciază, se analizează, se diagnostichează starea firmei.
Diagnosticele sectoriale (juridic, comercial, operaţional, al resurselor umane și
managementului, financiar-contabil) se fundamentează pe informaţiile obţinute.
Acestea vor fi sintetizate apoi într-un diagnostic global pentru evaluare.
Diagnosticul global pentru evaluare pregătește câmpul de lucru pentru aplicarea
metodologiei de evaluare.
În continuare se utilizează acele metode de evaluare adecvate în fiecare situaţie,
selectate în funcţie de obiectul şi de scopul evaluării în cauză.
Diferenţele între valorile calculate prin metode diferite pot fi uneori semnificative.
Dacă până recent exista practica stabilirii mediilor între valorile obţinute, noile
standarde europene și internaționale recomandă alegerea, stabilirea valorii finale
a afacerii de către evaluator în funcţie de specificul fiecărui caz în parte, prin cele
trei abordări diferite.
Evaluatorul va ţine seama de:
- scopul evaluării;
- informaţiile relevante;
- metodele care se pretează cel mai bine cazului respectiv.
În funcţie de intenţiile actualului şi prezumtivului viitor proprietar, în funcţie de
concluziile stabilite pe baza diagnosticului şi în funcţie de perspectivele firmei, în
funcţie de scenariile acceptate sau elaborate de evaluator pentru viitorul firmei
evaluate se stabileşte tipul de valoare care trebuie calculată.
Pentru a clarifica de la început tipul de valoare care se va calcula pentru afacerea
în cauză este necesară o buna cunoaştere a stării de fapt privind:
- pe de o parte strict întreprinderea analizată
- pe de altă parte mediul său de viaţă şi manifestările unor factori conjuncturali.
Care sunt factorii care determină opţiunea pentru un tip de valoare sau altul?
Scopul evaluării şi poziţia evaluatorului, previziunile privind evoluţia afacerii în
viitor, precum şi cele referitoare la evoluţia generală a mediului economic, social,
și politic al întreprinderii sunt principalii factori care influenţează alegerea pe care
trebuie să o facă evaluatorul.
În funcţie de scopul evaluării şi de poziţia evaluatorului se va opta pentru tipuri
diferite de valoare, fie valoarea de piaţă, ca o variantă cvasi-obiectivă, fie valoarea
de utilizare, de investiţie, ca variantă subiectivă.
O mare importanţă o are diagnosticul întreprinderii în cauză, care permite
identificarea tuturor aspectelor care evidenţiază starea reală a firmei.
În funcţie de aceasta se va calcula fie o valoare de continuitate pentru utilizarea
existentă, fie o valoare pentru o utilizare alternativă, fie o valoare de lichidare.
Teoria legată de evaluarea afacerilor este vastă.
Preocupările actuale ale asociaţiilor profesionale constau în elaborarea
standardelor de evaluare și armonizarea acestora cu standardele de raportare
financiară.
Unii cercetători îşi îndreaptă atenţia spre evaluarea elementelor intangibile şi mai
ales spre evaluarea goodwill-ului.
Din păcate, până de curand, practicienii ar fi putut fi tentaţi să irosească timp și
muncă în utilizarea tuturor metodelor şi formulelor posibile pentru evaluarea unei
firme.
Astăzi specialiştii atrag atenţia asupra necesităţii utilizării de la caz la caz a
metodelor celor mai potrivite. În acest sens hotărâtor este tipul de valoare ales
pentru evaluare.
În momentul de faţă ridică probleme pentru toate economiile naționale modul în
care se stabileşte riscul de ţară.
În ţara noastră multe tranzacţii de capital au avut ca obiect al vânzării firme cu
capital de stat, iar cumpărătorii au fost deseori parteneri străini. Din acest motiv ar
fi trebuit să fie bine cunoscute condiţiile pieţelor de pe care vin aceşti parteneri şi
luate în calcul la stabilirea valorii de către vânzător.
În plin proces de globalizare, de internaționalizare a economiei, în evaluarea
afacerilor trebuie să se ţină cont de caracteristicile pieţelor mondiale.
De aceea, deşi standardele prezintă valoarea de piaţă ca fiind tipul de valoare cel
mai des adecvat, pentru fiecare afacere evaluată în calitate de consultant al
vânzătorului este însă necesară cunoaşterea situaţiei şi intenţiilor cumpărătorului
prezumtiv.
De mare importanţă este şi selectarea arsenalului metodologic.
Metodele alese depind în cea mai mare măsură de informaţiile acumulate deja pe
baza diagnosticului pentru evaluare.
Rezultatele obţinute din calcule vor fi apoi corelate cu concluziile diagnosticului
pentru evaluare şi cu datele disponibile referitoare la evaluări sau tranzacţii
similare sau asemănătoare, pentru a li se testa validitatea.
Pentru obţinerea unor rezultate valabile este necesar ca metodologia abordată să
fie cea adecvată tipului de valoare care se estimează.
14.2 Sinteza metodologiei de evaluare
În practica de scurta durată şi relativ recentă s-a putut constata tendinţa de a utiliza
un număr cât mai mare de metode de evaluare, datorată abundenţei de literatură
de specialitate care tratează cu preponderenţa metodologia de evaluare.
Fireşte, acest fapt conduce la obţinerea unor rezultate complet diferite,
incomparabile şi uneori incompatibile. Din această cauză misiunea evaluatorului va
fi cu atât mai grea, pentru că el va trebui să işi explice diferenţele apărute şi să
aleagă o valoare corectă sau un interval corect de valori.
Cum pot fi explicate valorile diferite obţinute?
Ce-i de făcut atunci când se întâmplă ca, aplicând multiple metode și formule de
calcul, să se ajungă la rezultate mult diferite?
Variantele de valoare diferite sunt fireşti atunci când baza de calcul diferă.
Este normal ca mărimea valorii patrimoniale şi celei financiare să fie diferite.
Valorile rezultate din calcule vor trebui interpretate.
În funcţie de variabilele luate în calcul şi de previziunile avute în vedere evaluatorul
va selecta acea valoare sau acel interval de valori care ar avea cel mai înalt grad de
realism, de veridicitate.
Dacă se obţin valori incomparabile este greu de făcut o apreciere finală.
Explicaţia rezidă într-o abordare greşită, neadecvată obiectului evaluării.
Merită studiate exemple de calcul în care, fie chiar și utilizând o paletă variată de
metode, se determină, pentru același obiect, valori asemănătoare 1.
Numai în acest mod utilizatorul evaluării va putea să ia deciziile optime, raţionale,
economice, pentru că se bazează pe informaţii corecte.
Rezumat cap. 14
Activitatea de evaluare se programează în funcție de anvergura și specificul
lucrărilor, care influențează și formarea echipei.
Metodele de evaluare selectate trebuie să fie relevante pentru cazul dat. Valorile
diferite obținute trebuie reconciliate.
Beneficiarului i se raportează concluziile stabilite de evaluatori, premisele și
ipotezele luate în calcul.
1
Vezi Bădescu, Gheorghe, Evaluarea hotelurilor, în Buletin Informativ IROVAL nr.3-4/2000 şi 5-
6/2000.
Enunțuri
1.Ați stabilit pentru o întreprindere, prin metoda capitalizării profitului, VR =
200.000 u.m. Ați calculat pentru aceasta ANC = 190.000 u.m.
Cum putem interpreta diferența? Cum veți proceda în continuare? Ce așteptări
aveți?
2.De ce PN reproductibil și CF estimat diferă?
Răspunsuri
1.Diferența s-ar putea datora existenței unei capacități de a genera supraprofit. Am
putea calcula goodwill-ul. Ne așteptăm ca acesta să însumeze aproximativ 10000
u.m. în acest caz, VR și VG se vor suprapune.
2.Cei doi indicatori diferă pentru că între cheltuieli și plăți, respectiv între venituri
și încasări, apar decalaje importante și diferențe.

1.Dacă ați obținut VR = 540.000 u.m. și VDCF = 530.000 u.m. veți relua calculele,
considerând că ați greșit? Cum veți proceda?
2.Dar în situația în care VR = 540.000 u.m., iar VDCF = 340.000 u.m.?
Seminar 1 - EF
Ați efectuat diagnosticul resurselor umane la un salon de frizerie – coafură, cosmetică ...
Relatați aspectele observate și sitematizați concluziile dvs. (cel puțin câte 4)
1. Observații:
- personalul este calificat adecvat;
- apar acte de indisciplină: întârzieri, absențe nemotivate, limbaj neprofesionist;
- atitudinea neglijentă față de cerințele clientelei;
- număr de personal corect dimensionat;
- structură pe sexe predominant feminină;
- structura personalului pe vârste și vechime în domeniu este echilibrată;
- personalul este motivat prin salarii bune, incluzând o parte variabilă;
- mediu de lucru plăcut;
- angajații au uniforme, costul și întreținerea lor se asigură de către firmă;
- angajații nu cunosc / cunosc, dar nu respectă normele de igienă, siguranță ...
- frecvent se depășește programul de lucru, orele suplimentare nu se plătesc;
2. Concluzii:

- personalul este calificat - indisciplină
- numărul de angajați - atitudinea față de clienți
- structura personalului - nu se respectă normele de igienă
- personal motivat - lucrul peste program
Temă
Reluați exercițiul, pe exemplul unei fabrici de confecții textile
Seminar 2
Discutăm tema
Vezi seminar 1 / curs 1
Reluați exercițiul, presupunând că ați efectuat diagnosticul resurselor umane la o fabrică de

confecții textile.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Teste de evaluare
Enunțuri
1. Reliefați trăsăturile evaluării făcute de un expert neutru. El este solicitat să evalueze o afacere
destinată vânzării.
2. Reliefați trăsăturile evaluării făcute de către un expert consultant, fiind în discuție aceeași
afacere.
Seminar 2
Răspunsuri
1. Expertul neutru va face evaluarea situându-se pe poziţia unui investitor cu capacitate de
acţiune medie, fără a ţine seama de aşteptările subiective ale clientului cu interese speciale; este
vorba deci de o valoare aproape obiectivă, medie, normală.
2. Expertul consultant va face evaluarea acelei afaceri în funcţie de oportunităţile specifice ale
clientului, valoarea estimată fiind prezentată în cea mai favorabilă ipostază, servind la estimarea
celui mai avantajos preţ pentru client; este vorba deci de o valoare categoric subiectivă.
1. Stabiliți apropierile și diferențele între categoriile valoare și preț.

2. O întreprindere deține terenuri și construcții semnificative, a căror utilizare poate fi adaptată
nevoilor cumpărătorului.
În ce măsură credeți că ar fi influențată opinia acestui cumpărător cu privire la valoarea
afacerii de faptul că profitul obținut de actualul proprietar al afacerii este unul modest?
3. Ați efectuat diagnosticul comercial al magazinului alimentar / general sau ……………………
Relatați constatările dumneavoastră. Formulați și sistematizați într-un tabel concluziile, ca în
exemplele anterioare.
Seminar 3
Discutăm tema
Vezi seminar 2
Reluați exercițiul, presupunând că ați efectuat diagnosticul comercial la un magazin alimentar /

general sau .....................................................................................
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Teste de evaluare
Enunțuri
1. Un domn, în vârstă de 73 ani, proprietar al unei afaceri, admite existența opțiunii de a ceda
afacerea pe care el o gestionează de 45 de ani și pe care familia sa o deține de mai multe
generații. O evaluare obiectivă estimează valoarea de piață a acestei întreprinderi la nivelul de
400.000 u.m. Este această valoare una relevantă pentru potențialul vânzător?
Dacă așteptările lui diferă, atunci în ce sens se abat de la acest nivel?
Dacă afacerea se va vinde totuși, la un moment dat, prețul tranzacției va confirma oare suma
estimată inițial de către evaluatori?
1
Seminar 3
2. Doi investitori potențiali sunt interesați de achiziția unei fabrici de pâine dotată modern și
având clientelă stabilă.
Dintre aceștia, unul mai deține o brutărie cu capacitate de producție comparabilă și care desface
o parte din producția sa pe aceeași piață ca și vânzătorul.
Cel de-al doilea deține o moară la 20 km distanță.
Surprindeți interesele speciale ale acestora.
Răspunsuri
1. Ținând cont de legătura emoțională a proprietarului față de întreprinderea sa, este de așteptat
că estimările sale diferă de valoarea de piață.
Greutatea de a se despărți de o proprietate de care este atașat îl va determina probabil să amâne
vânzarea și să ceară un preț mai mare.
În timp valoarea de piață va evolua într-un sens sau altul, sub acțiunea concertată a multor
factori. Vânzătorul va putea obține un preț mai mare sau unul mai mic în momentul vânzării față
de cel posibil la data actuală.
Deseori, încercarea voluntară de vânzare de astăzi ar putea deveni o vânzare forțată peste un
anumit timp. În noile împrejurări, vânzătorul sau chiar moștenitorii săi (mai puțin interesați de
menținerea întreprinderii și de implicarea în conducerea sa) ar putea finaliza tranzacția la un
nivel mult inferior valorii actuale de piață.
2. Ambii potențiali cumpărători au interese speciale pentru această afacere.

Primul și-ar mări cota proprie de piață, înghițindu-și concurența, este vorba chiar despre un
competitor direct.
Cel de-al doilea și-ar spori gradul de integrare pe verticală a afacerii, putând însă să-și realizeze
acest obiectiv și achiziționând altă afacere similară disponibilă pentru vânzare, situată în
apropiere.
1. Ce valoare are o întreprindere de producție care are 200 salariați, având performanțe financiare
slabe, afacerea fiind situată într-un oraș mic, care a fost oraș industrial în perioada socialistă?
2. O întreprindere individuală achiziționează o mașină de cusut mai performantă decât cea

deținută anterior – mai fiabilă, capabilă să execute o serie de cusături elastice și o serie de
finisaje de calitate. Cum va stabili acest cumpărător prețul pe care ar fi dispus să îl plătească?
Care credeți că sunt criteriile lui?
3. La o întreprindere de transport rutier, cu sediul în Ploiești, constatăm că autobuzele și

microbuzele sunt:
- toate, asigurate (RCA);
- curate, bine întreținute;
- o parte din flotă, în stare foarte nouă, iar o parte cu vechime de … ani;
- cu consum redus de carburant;
- 10% necesită frecvent reparații neprogramate.
Adăugați observațiile proprii.

2
Seminar 3
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Grupați în tabel, ca mai jos, concluziile dumneavoastră:
Aspectele juridice
pozitive negative
Aspectele comerciale
pozitive negative
Aspecte privind resursele umane și managementul

pozitive negative
3
Seminar 3
Aspecte tehnice
pozitive negative
Aspecte financiare
pozitive negative
4
Seminar 4
Teste de evaluare
Enunțuri
1. Enumerați 3 indicii care facilitează evaluarea unei participații sau afaceri prin referire
la piață.
2. Stabiliți punctele tari și punctele slabe pe care le puteți identifica în cazul

diagnosticului juridic al unei întreprinderi de confecții textile, care fabrică articole
vestimentare destinate tinerilor, știind următoarele:
- societatea funcționează ca SRL, având sediul în apropierea orașului,
- firma deține terenurile și construcțiile, precum și o parte dintre utilaje, echipamente,
restul fiind închiriate; chiria este mare – depășește nivelul mediu, uzual,
- toate bunurile companiei sunt asigurate,
- contractul cu firma de salubritate nu acoperă predarea sau reciclarea deșeurilor textile,
care sunt în cantitate mare,
- firma nu mai are un registru unic de control,
- există contracte de muncă, dar orele suplimentare nu se plătesc legal,
- nu există litigii cu partenerii comerciali,
- pentru nerespectarea la timp a obligațiilor fiscale, compania a fost recent amendată de
două ori.
Răspunsuri
1. Indicii pe care să fundamentăm evaluarea am putea găsi în:

- evidenţierea tranzacţiilor anterioare cu participaţii la afacerea evaluată;
- mărimea participaţiei ce trebuie evaluată (majoritară sau minoritară);
- cotaţiile pe piaţa bursieră a acţiunilor afacerii evaluate şi/ sau preţurile de tranzacţionare
a unor întreprinderi (sau participaţii), care fac parte din acelaşi domeniu de activitate.
2. Rezultatele diagnosticului juridic arată astfel:

- există acte de proprietate; - nivelul chiriei;
- există contracte de închiriere; - absența registrului;
- asigurarea; - necolectarea deșeurilor;
- absența litigiilor; - nerespectarea codului muncii;
- existența contractelor de muncă. - nerespectarea legislației fiscale;
- amenzile.
Seminar 4
1. Ați efectuat diagnosticul juridic al unei clinici medicale private. Sistematizați
constatările dumneavoastră. Formulați concluzii.
2. Ați efectuat diagnosticul juridic al unei întreprinderi de transport auto călători.
Sistematizați constatările dumneavoastră. Formulați concluzii.
3. Cum apreciați afirmația de mai jos, referitoare la o întreprindere de taximetrie: „toate
autovehiculele firmei sunt asigurate în sistem CASCO”?
Seminar 5
Teste de evaluare
Enunțuri
1.Determinați cota de piață a întreprinderii dacă CA totală a
domeniului de activitate al întreprinderii este 8.900.000 lei, iar vânzările proprii
însumează 12.000 lei, piața fiind atomizată.
Cum apreciați rezultatul obținut?
2.Constatați cu prilejul diagnosticului comercial că producția întreprinderii este

îmbătrânită. Ce importanță credeți că are această informație?
3. Sintetizati aspectele pozitive si negative privind diagnosticul comercial efectuat la o

fabrică de confecții textile, cunoscând următoarele:
- Aceasta este situată în zona industrială a municipiului Ploiești;
- Produsele fabricate se vând prin propria rețea de distribuție, dar și prin parteneri
tradiționali;
- Clienții cheie (în număr de 2) reprezintă 30% din CA;
- Articolele fabricate se adresează copiilor și tinerilor, cu vârste între 6 și 12 ani;
- Gama sortimentală include: 50% produse în fază de maturitate, 30% produse noi și
20% produse vechi;
- Pentru vânzările care depășesc 5000 lei la o comandă se acordă o reducere comercială
de 2%;
- Furnizorii de materii prime sunt din afara UE, iar moneda de contract este USD;
- CA, exprimată în prețuri curente, a crescut în fiecare din ultimii 5 ani, iar CA
exprimată în prețuri constante, a înregistrat evoluție oscilatorie, crescând în ultimii 2
ani;
- Cota de piață față de primii 3 operatori zonali este în creștere, acum 2 ani
întreprinderea a trecut de pe poziția 5 pe locul 4 dintre cei 8 concurenți
principali/direcți;
- Calitatea materiilor prime, prelucrării și finisajelor se ridică peste nivelul ofertei
principalilor concurenți locali;
- Prețurile practicate sunt mai mari decât ale concurenților;
- Nu există produse returnate de clienți pentru defecte de fabricație.
Răspunsuri
1.Cota de piață se stabilește în procente astfel:
Cotaî = (CAî / CAt) x 100% = (12.000 lei / 8.900.000 lei)x 100%= 0,1348 %
Nivelul stabilit este unul mic, probabil normal însă, dacă ținem cont că vorbim despre o
piață atomizată. Pe o astfel de piață toți vânzătorii și toți cumpărătorii sunt mici și au cote
proprii modeste în vânzări / cumpărări.
2.Viața întreprinderii decurge ca viața unui organism biologic.

Îmbătrinirea produselor arată slăbiciunea funcției comerciale, acompaniată probabil și de
o dotare precară și de o tehnologie învechită sau cel puțin de absența sau inadecvarea
cercetării – dezvoltării.
Ea poate grăbi declinul întregului organism.
3. Rezultatele diagnosticului comercial arată astfel:

Aspecte positive Aspecte negative
- distanța mică față de oraș facilitează - acces dificil pentru clienții persoane
accesul clienților, persoane juridice; fizice, este puțin probabil ca aceștia să
- vânzare prin rețeaua proprie și prin poată să viziteze frecvent magazinul din
distribuitori; incinta fabricii;
- cererea pentru produsele - întreprinderea depinde semnificativ de 2
întreprinderii este sigură; clienți;
- structura pe vârste a producției este - segmentul de vârstă (beneficiari) este
echilibrată, există produse tinere; restrâns, piață modestă;
- întreprinderea acordă reduceri - procentul de reducere este mic;
comerciale; - condițiile de acordare a reducerii
- vânzările exprimate în prețuri (plafonul de 5000 lei) nu satisfac toată
constante au înregistrat creștere în gama de clienți;
ultimii 2 ani; - în relațiile cu furnizorii externi apare
- întreprinderea și-a consolidat riscul valutar;
poziția pe piață; - este posibil ca aprovizionarea să fie
- producția este de calitate superioară; costisitoare (distanțe mari);
- nu au existat retururi de produse - taxele vamale la import afectează costul
pentru defecte de fabricație. stocurilor de materii prime;
- prețurile de vânzare sunt mari.
1. Sintetizati aspectele pozitive si negative privind diagnosticul comercial efectuat la o
fabrică de confecții textile, cunoscând următoarele:
- Aceasta este situată în zona industrială a municipiului Ploiești;
- Produsele fabricate se vând prin propria rețea de distribuție, dar și prin parteneri
tradiționali;
- Clienții cheie (în număr de 2) reprezintă 40% din CA;
- Articolele fabricate se adresează copiilor cu vârste între 8 și 10 ani;
- Gama sortimentală include: 20% produse în fază de maturitate, 50% produse noi și
30% produse vechi;
- Pentru vânzările care depășesc 2000 lei la o comandă se acordă o reducere comercială
de 4%;
- Furnizorii de materii prime sunt din afara UE, iar moneda de contract este USD;
- CA în prețuri curente a crescut în fiecare din ultimii 5 ani, iar CA exprimată în prețuri
constante, a înregistrat evoluție oscilatorie, scăzând în ultimii 2 ani;
- Cota de piață față de primii 3 operatori zonali este în creștere, acum 2 ani
întreprinderea a trecut de pe poziția 6 pe locul 4 dintre cei 8 concurenți
principali/direcți;
- Calitatea materiilor prime, prelucrării și finisajelor se ridică peste nivelul ofertei
principalilor concurenți locali;
- Prețurile practicate sunt mai mici decât ale concurenților;
- Nu există produse returnate de clienți pentru defecte de fabricație.
2. Cum interpretați în cadrul diagnosticului comercial al întreprinderii informația că

produsele, confecții textile, sunt destinate în principal tinerilor?
3. Ați efectuat diagnosticul comercial al unui salon de coafură și cosmetică. Relatați

constatările dumneavoastră și formulați concluziile pozitive și negative.
Seminar 6
Test de evaluare
Enunț
La o întreprindere de confecții textile care fabrică articole de vestimentație pentru

desfășurarea de activități sportive și îmbrăcăminte pentru tineret s-au constatat
următoarele:
- Întreprinderea are un compartiment de creație vestimentară care atrage cheltuieli
anuale ce reprezintă 3% din cifra de afaceri netă;
- Aprovizionarea se desfășoară cu mijloace de transport auto proprii pentru materiile
prime achiziționate, în proporție de 40%, și cu vapor + vagon CFR pentru 60% din
cumpărări;
- Producția se fabrică 80% pe stoc, iar 20% din producție au reprezentat în ultimii ani
comenzile speciale pentru 5 anumite cluburi sportive;
- Cantitățile de materii prime aprovizionate la un transport sunt mari, întrucât
aprovizionarea în cantități mai mici ar fi mai costisitoare (cheltuielile de transport ar
crește);
- Cheltuielile de depozitare nu sunt excesive, nefiind necesare condiții termice și de
climatizare speciale – este necesară doar asigurarea aerului uscat;
- Pentru evidența primară a gestiunilor se folosește un soft performant, rapid și sigur;
- Mașinile de cusut și cele de finisat sunt mașini electrice, automate, performante, care
ar trebui să fie fiabile;
- 10% dintre mașinile de finisat (tivit) au creat frecvent probleme tehnice în cursul
ultimului an – au apărut defecțiuni, care au produs dificultăți în exploatarea acestor
mașini: întreruperi ale funcționării, costuri suplimentare cu piesele înlocuite, rebuturi;
- La unele mașini de croit și de finisat (confecționat butoniere, aplicat capse și
accesorii, cusut nasturi), randamentul nu a fost cel maxim obtenabil, ele nelucrând la
întreaga capacitate – gradul de utilizare a capacității lor de producție a fost redus;
- Au apărut unele necorelări în introducerea comenzilor în producție, așa că la 4
contracte/comenzi nu s-a putut respecta termenul de livrare;
- Sunt prezente stocuri semnificative de produse nevândute, care s-au demodat și pentru
care întreprinderea nu a calculat și nu a contabilizat ajustări pentru deprecierea valorii;
- Gradul aparent (conform estimărilor contabile) de uzură pentru mașinile și utilajele
deținute reflectă realist uzura lor fizică, mai puțin în cazul mașinilor de finisat care
manifestă frecvent defecțiuni;
- Dotarea tehnică a întreprinderii este superioară celei pe care o întâlnim în medie la
concurenți;
- Mașinile utilizate au randament bun, nu consumă în exces curent electric, sunt
silențioase și permit colectarea deșeurilor, așa încât să nu polueze;
- Pentru întreținerea și repararea utilajelor și echipamentelor, întreprinderea are un plan
coerent.
Sintetizați aspectele pozitive și negative privind diagnosticul operațional.
Răspuns
Rezultatele diagnosticului operațional arată astfel:

- Există preocupare pentru cercetare- - Apare riscul ca metrajele achiziționate de
dezvoltare firmă să se demodeze;
- Cheltuielile de transport- - Aprovizionarea la intervale mari de timp și
aprovizionare sunt reduse; în cantități mari induce imobilizarea
- Producție de serie; resurselor financiare;
- Evidența clară și accesibilă a - Producție pe stoc;
gestiunilor; - Există defecțiuni tehnice ale utilajelor, care
- Utilaje performante, automatizate; induc costuri;
- Mașinile nu poluează; - Există timpi morți în funcționarea unor
- Randamentul este bun; mașini, ele nu se folosesc la capacitate;
- Există planificarea întreținerii și - Darea comenzilor în lucru nu este
reparațiiilor echipamentelor; organizată judicios;
- Gradul de uzură este mic; - Exită stocuri de produse nevândute și
- Nu se face risipă de curent electric. neajustate.
1. Ați efectuat diagnosticul operațional la cantina restaurant a fabricii de încălțăminte.

Prezentați sintetic constatările dumneavoastră. Formulați concluzii.
2. Ce aspecte pozitive ați putea descoperi în diagnosticul tehnic și tehnologic pe care l-ați
efectuat la fabrica de pâine?
3. Enumerați aspecte relevante legate de diagnosticul operațional la spitalul COVID.

Seminar 7
Teste de evaluare cap. 5 și cap. 6
Enunțuri
1. În cazul unei spălătorii auto, asociații sunt în același timp și angajații ei.
Cum comentați?
2. Stabiliți rata de rentabilitate financiară a întreprinderii, știind următoarele: profitul
brut este 4.300 u.m., capitalul social este 10.000 u.m., capitalul propriu este 12.000
u.m., profitul net este 3.600 u.m.
3. Durata de rotație a stocurilor este 30 zile. Câte rotații realizează stocurile într-un an?
Răspunsuri
1. În acest caz, prezența constantă a asociaților duce la o bună cunoaștere a derulării
activității, există condiții pentru supravegherea personalului.
Există premise pentru rezultate bune.
La vânzarea afacerii, aceste condiții se pot menține sau nu, afectând valoarea afacerii
pentru investitor.
2. Rata de rentabilitate financiară = profitul net x 100% / capitalul propriu = 30%
3. Numărul de rotații pe an este 360/30 = 12 rotații pe an
Lucrare de verificare cap. 5 și cap. 6

1. Ați efectuat diagnosticul resurselor umane la o firmă de turism intern și internațional.
Relatați principalele observații. Reliefați într-un tabel aspectele pozitive și negative pe
care le-ați constatat.
2. Ați efectuat diagnosticul managementului unui atelier de service auto. Arătați ce ați
constatat. Formulați concluzii.
3. În cazul unei spălătorii auto, ați stabilit că managerii sunt cei trei asociați și sunt
prezenți pe fiecare dintre turele de schimb. Cum comentați?
4. Calculați fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria netă și cash-
flow, dacă se cunosc datele:
- lei -
INDICATORI Anul N-1 Anul N
Capital social vărsat 50000 50000
Rezerve 10000 10000
Rezultatul exercițiului 2000 7000

Credite pe termen lung 20000 16000
Imobilizări necorporale 2000 2000
Imobilizări corporale nete 40000 – 10000 = 30000 48000 – 12000 = 36000
Stocuri 70000 – 7000 = 63000 80000 – 7000 = 73000
Creanțe 100000 108000 – 1000 =107000
Furnizori 101000 125000
Salarii 14000 15000
Casa și conturi la bănci 10000 12000
Credite pe termen scurt 8000 7000
5. Dacă întreprinderea A generează rata de rentabilitate economică de 10%, iar

întreprinderea B generează rata de rentabilitate economică de 13%, care dintre acestea
considerați că este mai performantă? Explicați.
Seminar 8
Enunțuri
1. Cum evaluăm producția neterminată?
2. Ce efect are asupra valorii afacerii o datorie cunoscută și încă necontabilizată?
Răspunsuri
1. Producţia neterminată și semifabricatele se evaluează în funcţie de stadiul tehnologic în
care se află și de posibilitatea menținerii valorii lor prezente.
2. Această datorie trebuie recunoscută și va diminua valoarea patrimonială a afacerii.
Stabiliti ANC la data evaluării, 31.12.20N1, cunoscând datele de mai jos:

- lei -
INDICATORI Anul N-1 Anul N
Capital social vărsat 50000 50000
Rezerve 10000 10000
Rezultatul exercițiului 2000 7000
Credite pe termen lung 20000 16000
Imobilizări necorporale 2000 2000
Imobilizări corporale nete 40000 – 10000 = 30000 48000 – 12000 = 36000
Stocuri 70000 – 7000 = 63000 80000 – 7000 = 73000
Creanțe 100000 108000 – 1000 =107000
Furnizori 101000 125000
Salarii 14000 15000
Casa și conturi la bănci 10000 12000
Credite pe termen scurt 8000 7000
Se precizează că:
-imobilizările necorporale sunt netransferabile,
-7000 lei reprezintă ajustare pentru deprecierea aferentă unor stocuri de mărfuri greu
vandabile,
-creanțe în sumă de 2000 lei au o vechime de 18 luni și sunt ajustate doar în proporție de 50%.
ANc = 230000 – 163000 = 67000
ANC = 67000 lei – 2000 – …….. -1000

Seminar 9
Enunțuri
1.Previziunile întreprinderii evaluate privind fluxurile viitoare de numerar sunt exprimate în

prețuri constante.
Cum dimensionați rata de actualizare a acestora?
2.Există vreo situație în care ponderea valorii reziduale a afacerii evaluate în valoarea totală
stabilită să fie neglijabilă?
O astfel de situație este una adecvată?
Răspunsuri
1.De regulă rata de actualizare include componenta inflație, dar previziunile sunt la rândul lor
exprimate în prețuri curente.
Dacă CF viitoare se estimează în prețuri constante, atunci și rata de actualizare este recomandabil
să fie deflatată.
2.În cazul în care este posibil să se extindă durata de previziune explicită a fluxurilor viitoare de
numerar, ponderea valorii reziduale va scădea pe măsură.
Totuși, cu cât previziunile se îndepărtează de prezent, cu atât ele riscă să fie imprecise, punând în
pericol rezultatul evaluării.
1.Care sunt modalitățile de calcul al primei de risc și cum se include riscul în rata de actualizare?
2.Asigurați comparabilitatea rezultatelor unei întreprinderi pentru doi ani consecutivi, dacă:
- profitul net al anului n este 16000 u.m.;
- profitul net al anului n-1 este 18000 u.m.;
- cota de impozit pe profit a anului n este 30%;
- cota de impozit pe profit a anului n-1 este 10%;
- rata inflației în anul n față de n-1 a fost 10%.
3.O întreprindere a înregistrat următoarele rezultate, exprimate în prețuri constante:
REZULTATUL NET PE ACTIVITĂȚI

-lei-
Segmente de activitate/Ani 20N4 20N5 20N6 20N7
Vânzări haine de blană 10000 7000 - -
Vânzări haine de piele 20000 18000 19000 21000
Vânzări genți de piele 32000 30000 31000 30000
Vânzări încălțăminte piele - 15000 20000 21000
REZULTAT NET TOTAL 62000 70000 70000 72000
Cum veți determina capacitatea beneficiară dacă:

-în cursul anului 20N5 (în luna aprilie) întreprinderea decide să nu mai comercializeze haine de
blană și cedează tot stocul unui concurent,
-tot în 20N5 (februarie) începe să vândă încălțăminte din piele, segment de activitate ajuns la
maturitate în 20N7,
-pentru anul 20N8 se previzionează menținerea structurii sortimentale a activității.
4. Dacă rezultatele unei entități în ultimii cinci ani sunt fluctuante, iar întreprinderea va trebui să
își reîmprospăteze și diversifice utilajele și instalațiile, cum dimensionați capacitatea sa
beneficiară?
Explicați.
5.Rentabilitatea pieței financiare este:

-rata neutră nedeflatată 8%
-prima de risc 4%
-rata inflației 3%
Cum stabilim rata de capitalizare și rata de actualizare?
Cap. 9 METODE DE EVALUARE A ACTIVELOR - 2 ore
9.1. Metode de evaluare pentru imobilizări corporale

Pentru elementele patrimoniale imobilizate se definesc şi se pot calcula mai multe
tipuri de valoare:
- valoarea de achiziţie sau costul de achiziţie, care cuprinde costul de cumpărare şi
punere in funcţiune, mai puţin taxele deductibile;
- valoarea lichidativă care poate fi definită ca preţul la care s-ar face vânzarea de
lichidare forţata;
- valoarea de lichidare, reprezentând preţul la care s-ar derula tranzacţia în cazul
vânzării normale;
- valoarea la casare, adică preţul probabil în cazul vânzării echipamentului casat;
- valoarea de înlocuire sau costul de înlocuire de nou, reprezentând costul de
achiziţie sau de producţie în cazul în care elementele evaluate s-ar înlocui cu altele
echivalente, dar noi;
- valoarea de cesionare (sau de vânzare) în cazul cesionării în condiţii normale;
- valoarea de utilizare, în cazul unui bun de exploatare reprezintă valoarea altui bun
echivalent ca performanţe şi calitate.
În cazul unor spații construite cu destinație multiplă sunt adecvate metode bazate
pe cost sau comparații de piață.
În cazul instalațiilor, utilajelor, mașinilor a căror destinație ar putea fi cu greu
schimbată, metodologia de evaluare se poate extinde spre metode financiare,
bazate pe venit.
În funcție de abordarea valorii, metodologia de evaluare pentru imobilizări
cuprinde:
-calculul valorii de piață / valorii de piață pentru utilizarea existentă, costului de
înlocuire net, valorii de lichidare sau valorii de vânzare forțată, valorii de
recuperare, valorii de licitație realizabilă, prețului de tranzacționare curent, costului
de înlocuire brut.
Metodele identificate de norme sunt:
-metoda comparației directe, aplicabilă pentru estimarea valorii de piață a
mijloacelor fixe tranzacționate în mod curent ;
1
-metoda costului de înlocuire net, aplicabilă pentru evaluarea mijloacelor fixe
specializate, care nu se tranzacționează în mod curent.
9.2. Sinteza evaluărilor

Aplicând diferite metode de evaluare, se vor determina variante diferite de valoare,
deci o gamă de valori pentru același obiect.
Această gamă va fi cu atât mai omogenă, cu cât se vor selecta cele mai adecvate
metode în funcție de obiectul evaluării.
Selecția metodologiei va porni de la destinația și utilitatea viitoare a bunului în
cauză.
De exemplu, în alegerea metodelor pentru evaluarea unei clădiri care urmează să
se vândă sunt definitorii:
-costurile de re-construcție a acelei clădiri;
-starea ei tehnică și funcțională, utilitățile;
-amplasamentul și coordonatele pieței imobiliare;
-eventualele restricții pentru noua destinație a clădirii;
-destinația actuală și eventualele costuri de restaurare sau modificare dacă
destinația ar fi schimbată, precum și valoarea materialelor care s-ar recupera cu
acest prilej.
Astfel, dacă o întreprindere vinde o construcție pe care nu o mai folosește, valoarea
sa se va desprinde de valoarea restului afacerii, iar rentabilitatea trecută nu va fi
reproductibilă.
Doar în cazul în care actuală utilizare a clădirii s-ar menține, rentabilitatea trecută
generată de folosirea clădirii în cauză ar putea afecta valoarea sa.
9.3. Metode de evaluare a activelor necorporale. Goodwill-ul

Putem determina goodwill-ul dacă realizăm că achiziţionarea unei firme se
efectuează la un preţ care depăşeşte valoarea individuală însumată a bunurilor care
compun patrimoniul respectiv.
Mărimea sa va fi tocmai acest suprapreţ.
Pentru evaluator este necesară determinarea goodwill-ului
2
înainte de tranzacţie, pentru a-l cuprinde în valoarea globală a firmei, adăugându-l
la activul net contabil. 1
Determinarea goodwill-ului se face ţinând cont de profitul care s-ar putea realiza în
mod normal pe baza exploatării aceluiaşi capital tehnic ca al firmei evaluate.
Se va lua în calcul fie valoarea substanţiala brută, fie activul net contabil, fie
capitalul permanent necesar exploatării. Asupra sa se va aplica o rată normală a
rentabilităţii financiare (a capitalului propriu) pentru economia sau ramura de
activitate respectivă.
Partea din profitul realizat de firmă care depăşeşte acest nivel calculat se explică
pe baza atuurilor, punctelor tari detectate în cadrul diagnosticului.
Întrucât existenţa goodwill-ului este discutabilă, ca şi durata menţinerii sale, unii
autori recomandă ca determinarea goodwill-ului să se efectueze abia după calculul
activului net, pe de-o parte, şi valorii afacerii printr-o metodă financiară, pe de altă
parte, aceasta din urmă fiind superioară.
Metodele de calcul al goodwill-ului se pot grupa astfel:
1) Metode bazate pe capitalizarea supraprofitului:
- metoda anglo-saxonă
GW = [CB - (i x VSB)]/t = supraprofit/t
- metoda Uniunii Experţilor Contabili Europeni
GW = [PN – (i x ANC)]/t
unde:
GW = goodwill-ul,
CB = capacitatea beneficiară,
PN = profitul net,
i = rata medie a rentabilităţii financiare la nivelul ramurii sau economiei sau rata
deflatată a dobânzii la creditele pe termen mediu,
t = rata de capitalizare deflatată, majorată cu o primă de risc,
VSB = valoarea substanţială brută,
2) Metoda indirectă:
GW = VR – ANC, unde
1
Vezi calculul valorii globale
3
GW = goodwill-ul,
VR = valoarea de randament sau de rentabilitate,
3) Metode directe, prin practicarea baremurilor aplicabile firmelor cu profil
comercial2, care ţin cont, de la caz la caz, de cifra de afaceri anuală, de profitul net
anual, de încasările brute săptămânale, de încasările zilnice sau de profitul anual şi
valoarea echipamentelor.
Rezumat cap. 9
Importante pentru ponderea lor în valoarea întreprinderii, activele imobilizate
deținute de aceasta se evaluează în funcție de stare, amplasament, prețul unor
tranzacții recente, utilitatea lor pentru acea întreprindere.
Semnificative pot fi adesea elementele necorporale, ca: notorietatea afacerii sau
mărcii, bunăvoința publicului, fidelitatea clientelei, rețetele de fabricație ș.a.
Good-will-ul poate majora semnificativ valoarea afacerii.
El se poate determina prin capitalizarea supraprofitului sau prin alte metode de
calcul.
Enunțuri
1.Se evaluează un utilaj, cu durata normală de utilizare de 10 ani și vechimea de 6
ani, a cărui valoare netă contabilă este 8.000 lei (20.000 lei – 12.000 lei).
La data evaluării întreprinderea ar putea înlocui acest utilaj cu unul nou, care costă
26.000 lei și are același randament ca și utilajul existent. Noul utilaj are durata
normală de utilizare tot 10 ani.
Dacă cifrele contabile reflectă uzura reală a utilajului deținut, care este valoarea sa,
pornind de la costul de înlocuire de nou?
2.Ce corecție ați fi aplicat în problema de mai sus dacă randamentul noului utilaj
este cu 10% mai bun?
Răspunsuri
1.Calculul valorii pornește de la nivelul de 26.000 lei.
2
Idem, pag. 83
4
Ținând cont de uzura sau vechimea utilajului deținut de întreprindere, valoarea
acestuia se așteaptă să fie redusă proporțional, la 40%.
26.000 lei x 0,40 = 10.400 lei
2.În acest caz ar fi necesară o corecție suplimentară
10.400 lei – (10/110) x 10.400 lei =
=10.400 lei – 945 lei = 9.455 lei
Sau 10.400 lei x (110 – 100) / 110 =
10.400 lei x 0,909 = 9.455 lei

1.O întreprindere deține producție în curs și semifabricate. Cum evaluați aceste
structuri de activ cu prilejul vânzării întreprinderii?
Explicați.
2.Același autoturism, care este unul în stare de nou, îi interesează pe mai mulți
cumpărători prezumtivi:
-o persoană fizică neavând calitatea de comerciant,
-o întreprindere care comercializează autoturisme,
-o întreprindere de transport,
-un taximetrist,
-o societate comercială care ar folosi pentru nevoile proprii acest autoturism.
În calitate de evaluator3, dumneavoastră, sunteți consultat de oricare dintre aceste
persoane.
Cum ați prezenta, din postură de evaluator, clientului dumneavoastră, în fiecare
dintre situații, valoarea acestui bun?
Diferă aceasta de la caz la caz?
De ce?
3
Atenție: dumneavoastră nu sunteți vânzătorul, ci evaluatorul, căruia potențialul cumpărător îi
solicită opinia privind valoarea autoturismului
5
Seminar 11
1.Exemplificați corecții pe care le-ați putea efectua dacă întreprinderea evaluată
deține imobilizări corporale semnificative față de volumul total al activului
bilanțier.
2.Corectați creanțele ajustate de întreprindere, ținând cont de vechimea lor și de
riscul de neîncasare.
3.Întreprinderea are datorii cuantificabile, dar încă nefacturate de furnizor și
necontabilizate. Arătați cum le veți lua în calcul la evaluarea ei.
4.Arătați cum actualizați un flux viitor de numerar de 10.000 lei în anul n+2, știind
că acesta este exprimat în prețuri curente, rata de rentabilitate anuală deflatată
sperată pe piața financiară este 10%, din care prima de risc este 4%, iar rata
inflației este 3%.
5.În câți ani ați spera să vă amortizați investiția într-o afacere?
Explicați.
Seminar 12
Teste de evaluare
Enunțuri
1.La o întreprindere cu profil industrial se estimează că se vor obține fluxuri
viitoare de numerar în sumă de: 9000 lei, 11000 lei, 7000 lei și 10000 lei.
La finalul celui de-al patrulea an afacerea se va vinde la un preț estimativ de
30000 lei.
- arătați cum ați fi dimensionat rata de actualizare dacă fluxurile viitoare de
încasări ar fi fost exprimate în prețuri curente – așa cum ar fi fost normal.
2.Calculați VR știind următoarele: PN reproductibil este 4000 u.m., iar t = 10% =
0,10.
Răspunsuri
1.VDCF = EDCF + Vrn’= (CF1’ + CF2’ + CF3’ + CF4’) + Vrez4’
t = 0,10, compus din 5% -2% + 7% = 10%
CF1’ = CF1 /(1 + t)
CF2’ = CF2 /(1 + t)2
CF3’ = CF3 /(1 + t)3
CF4’ = CF4 /(1 + t)4
EDCF = (CF1’ + CF2’ + CF3’ + CF4’)
Vr4’ = DVrn = Vr4 /(1 + t)4
VDCF = EDCF + Vr4’
CF1’ = 9000 lei /1,10 = 8181,81 lei
CF2’ = 11000 lei /1,21 = 9090,91 lei
CF3’ = 7000 lei / 1,331 = 5259,20 lei
CF4’ = 10000 lei / 1,464 = 6830,60 lei
EDCF = 8181,81 lei + 9090,91 lei + 5259,20 lei + 6830,60 lei = 29362,52 lei
1
DVr4 = Vrez4’ = 30000 lei / 1,464 = 20491,80 lei
VDCF = 29362,52 lei + 20491,80 lei = 49854,32 lei
2.VR = PN/t = 4000 u.m./ 0,10 = 40000 u.m.
1. O întreprindere își întocmește bugetul de trezorerie pentru luna noiembrie
20NX, pe decade, ținând cont de următoarele:
- Sold inițial trezorerie pozitivă 20000 lei;
- Sold inițial clienți 21000 lei;
- Durata medie a creditului clienți 7 zile;
- Sold inițial furnizori 14000 lei;
- Durata medie a creditului furnizori 14 zile;
- Achiziții medii zilnice stocuri 1000 lei, consum 100%;
- Vânzări zilnice 3000 lei;
- Plăți salarii, impozit venit salarial și contribuții sociale: lichidare octombrie +
impozit și contribuții aferente salariilor 36000 lei, plata se va face în a doua
decadă – 12 noiembrie; avans salarii noiembrie 10000 lei, plata se va face în
ultima decadă – 27 noiembrie;
- Sume zilnice medii necesare pentru cheltuieli monetare 100 lei;
- Sold inițial credit bancar pe termen scurt + dobândă 60000 lei;
- Plată credit, dobândă și comisioane bancare 12000 lei, data scadentă în prima
decadă.
Arătați situațiile obținute.
Interpretați.
2. În cazul evaluării unei societăți comerciale se estimează profit net anual pentru
un număr nedeterminat de ani viitori în sumă de 20.000 lei, exprimat în prețuri
constante.
Rata de rentabilitate financiară este 14%, incluzând prima de risc de 6% și rata
inflației de 4%.
Activul net viitor după 3 ani de exploatare de la data evaluării s-a calculat în
prețuri constante și însumează 150.000 lei.
- stabiliți valoarea financiară a acestei întreprinderi prin două metode – VR și
VDCF;
- explicați diferența între cele două rezultate;
- alegeți varianta de valoare pe care dumneavoastră o considerați corectă;
2
- explicați această alegere.
3
Seminar 12
Teste de evaluare
Enunțuri
1.La o întreprindere cu profil industrial se estimează că se vor obține fluxuri viitoare de numerar
în sumă de: 9000 lei, 11000 lei, 7000 lei și 10000 lei.
La finalul celui de-al patrulea an afacerea se va vinde la un preț estimativ de 30000 lei.
- arătați cum ați fi dimensionat rata de actualizare dacă fluxurile viitoare de încasări ar fi fost
exprimate în prețuri curente – așa cum ar fi fost normal.
2.Calculați VR știind următoarele: PN reproductibil este 4000 u.m., iar t = 10% = 0,10.
Răspunsuri
1.VDCF = EDCF + Vrn’= (CF1’ + CF2’ + CF3’ + CF4’) + Vrez4’
t = 0,10, compus din 5% -2% + 7% = 10%
CF1’ = CF1 /(1 + t)
CF2’ = CF2 /(1 + t)2
CF3’ = CF3 /(1 + t)3
CF4’ = CF4 /(1 + t)4
EDCF = (CF1’ + CF2’ + CF3’ + CF4’)
Vr4’ = DVrn = Vr4 /(1 + t)4
VDCF = EDCF + Vr4’
CF1’ = 9000 lei /1,10 = 8181,81 lei
CF2’ = 11000 lei /1,21 = 9090,91 lei
CF3’ = 7000 lei / 1,331 = 5259,20 lei
CF4’ = 10000 lei / 1,464 = 6830,60 lei
EDCF = 8181,81 lei + 9090,91 lei + 5259,20 lei + 6830,60 lei = 29362,52 lei
DVr4 = Vrez4’ = 30000 lei / 1,464 = 20491,80 lei
VDCF = 29362,52 lei + 20491,80 lei = 49854,32 lei
2.VR = PN/t = 4000 u.m./ 0,10 = 40000 u.m.
1
3. O întreprindere își întocmește bugetul de trezorerie pentru luna noiembrie 20NX, pe decade,
ținând cont de următoarele:
- Sold inițial trezorerie pozitivă 20000 lei;
- Sold inițial clienți 21000 lei;
- Durata medie a creditului clienți 7 zile;
- Sold inițial furnizori 14000 lei;
- Durata medie a creditului furnizori 14 zile;
- Achiziții medii zilnice stocuri 1000 lei, consum 100%;
- Vânzări zilnice 3000 lei;
- Plăți salarii, impozit venit salarial și contribuții sociale: lichidare octombrie + impozit și
contribuții aferente salariilor 36000 lei, plata se va face în a doua decadă – 12 noiembrie;
avans salarii noiembrie 10000 lei, plata se va face în ultima decadă – 27 noiembrie;
- Sume zilnice medii necesare pentru cheltuieli monetare 100 lei;
- Sold inițial credit bancar pe termen scurt + dobândă 60000 lei;
- Plată credit, dobândă și comisioane bancare 12000 lei, data scadentă în prima decadă.
Arătați situațiile obținute.
Interpretați.
Bugetul de trezorerie
2
Indicatori 01-10.11 11-20.11 21-30.11 Total
Noiembrie
Sold inițial 20000 27000 10000 20000

trezorerie
Încasări:
Clienți 30000 30000 30000 90000
Total încasări 30000 30000 30000 90000
Plăti:
Furnizori 10000 10000 10000 30000
Banca 12000 0 0 12000
Cheltuieli 1000 1000 1000 3000

monetare
Salarii si 0 36000 10000 46000

contributii
Total plăti 23000 47000 21000 91000
Incasări-Plăţi 7000 -17000 9000 -1000
Sold final 27000 10000 19000 19000

trezorerie
3
Explicații încasări clienți: Sumele de încasat de la clienții, conform enunțului, au termenul
scadent de 7 zile de la livrare. În aceste condiții, soldul inițial în valoare de 21000 lei se va
încasa în a șapte-a zi, la care se adaugă 9000 încasările scadente din livrările făcute în primele
3 zile din prima decadă (3000x 3 zile). În decada a doua se încasează livrările din cele 7 zile
ale decadei precedente (7x3000=21000 lei) la care se adaugă încasările din primele 3 zile ale
decadei a doua (3x3000=9000 lei), total decadă a II-a 30000 lei. Același raționament pentru
decada a- III-a.
Explicații plăti către furnizori: Soldul inițial furnizori în valoare de 14000 lei provine din
cumpărările zilnice în cuantum de 1000 lei din ultimele 14 zile ale lunii decembrie.
Succesiunea plăților și cuantumul pe decadă sunt astfel: în prima zi din ianuarie devine
scadenta suma de 1000 de lei cumpărată cu 14 zile înainte de sfârșitul lunii decembrie, pe 2
februarie va deveni scadenta următoarea sumă de 1000 cumpărată la sfârșitul celei de-a 13-
a zi din lunii decembrie şa., deci în prima decadă avem 10 sume scadente din cele 14
cumpărate în luna decembrie, total suma de plata 10000 lei. În decada a doua devin
scadente ultimele patru achiziții de câte 1000 lei din decembrie la care se adaugă la plată
cumpărăturile scadente în valoare de 1000 (4000+6000) lei făcute în perioada 1-6 ianuarie. In
decada a 3-a devin scadente ultimele patru achiziții de cate 1000 din decada a I-a la cere se
adaugă cumpărăturile scadente de cate 1000 lei făcute in perioada 11-16
ianuarie(4x1000+6x1000=10000 lei)
4. În cazul evaluării unei societăți comerciale se estimează profit net anual pentru un număr
nedeterminat de ani viitori în sumă de 20.000 lei, exprimat în prețuri constante.
Rata de rentabilitate financiară este 14%, incluzând prima de risc de 6% și rata inflației de 4%.
Activul net viitor după 3 ani de exploatare de la data evaluării s-a calculat în prețuri constante și
însumează 150.000 lei.
- stabiliți valoarea financiară a acestei întreprinderi prin două metode – VR și VDCF;
- explicați diferența între cele două rezultate;
- alegeți varianta de valoare pe care dumneavoastră o considerați corectă;
- explicați această alegere.
VR=PN/t unde t este rata de capitalizare VR=200000/10% = 20000/0.1= 200000 lei
4
VDCF= CF1/(1+t)+CF2/(1+t)2+ CFc/(1+t)3+Vrez3/(1+t)3 =162434.26 lei
20000/1,1 +20000/1.21 +20000/1.331 +150000/1.331=18181,82 +16528.92 +15026.29

+112697,22 =162434.25 lei
Explicații rezultate. Diferența dintre cele doua rezultate se explica prin faptul ca profitul net
este rezultatul comparării veniturilor cu cheltuielile; nu toate veniturile generează în același
timp încasări; nu toate cheltuielile generează plăți.
Cash-flow-ul reprezintă chiar evoluția trezorerie nete.
5
Seminarul nr.13
Enunțuri
1.Calculați cursul teoretic al unei acțiuni, dacă se estimează dividend anual constant (în prețuri
comparabile) de 12 u.m., iar rata financiară deflatată așteptată este 10%.
2. Calculați cursul teoretic al unei acțiuni, dacă se estimează dividend anual (în prețuri
comparabile) de 11 u.m., 12,1 u.m., 13,3 u.m, vânzarea la 133 u.m. peste 3 ani, iar rata
financiară deflatată așteptată este 10%.

1.Se evaluează un magazin general (un spațiu comercial), cu suprafață de 150 mp. Recent s-a
tranzacționat cu 60.000 u.m. un magazin asemănător, situat în vecinătate, cu suprafață de 120
m.p. Zona este una comercială, tranzacționarea unui spațiu nu afectează semnificativ clientela.
2.Arătați ce sumă ar fi dispus să plătească pentru o acțiune un investitor care speră dividend
anual de 13 u.m., rata de rentabilitate riscată deflatată fiind 11%.
3. La o întreprindere din domeniu petrochimiei se estimează că se vor obține fluxuri viitoare de

numerar în sumă de: 8000 lei, 12000 lei, 11000 lei și 10000 lei.
La finalul celui de-al patrulea an afacerea se va vinde la un preț estimativ de 50000 lei.
Valorile date pentru indicatorii de mai sus sunt exprimate în prețuri curente.
- arătați cum ați fi dimensionat rata de actualizare dacă fluxurile viitoare de încasări ar fi fost
exprimate în prețuri constante.

Enunțuri
1.Un teren deținut de o întreprindere ca mijloc de rezervă ar putea fi cedat cu 20000 u.m.
Cum ar trebui să fie recunoscut în bilanț acest teren?
2.O întreprindere al cărei activ net însumează 300000 u.m. ar putea deveni profitabilă după o
investiție de 4000 u.m. pentru a repara capital o linie tehnologică strict necesară. Cât ar fi
dispus un cumpărător să plătească pentru a achiziționa întreprinderea?

1.Un imobil deținut de o întreprindere ca mijloc de rezervă ar putea fi cedat cu 200000 u.m.
Cum ar trebui să fie recunoscut în bilanț acest activ?
2.Cum ați evalua o afacere neprofitabilă și neredresabilă, dacă această întreprindere deține mai
multe suprafețe de teren intravilan și construcții a căror destinație poate fi adaptată?

Enunțuri
1.Ați stabilit pentru o întreprindere, prin metoda capitalizării profitului, VR = 200.000 u.m. Ați
calculat pentru aceasta ANC = 190.000 u.m.
Cum putem interpreta diferența? Cum veți proceda în continuare? Ce așteptări aveți?
2.De ce PN reproductibil și CF estimat diferă?
Răspunsuri

1.Dacă ați obținut VR = 540.000 u.m. și VDCF = 530.000 u.m. veți relua calculele, considerând că
ați greșit? Cum veți proceda?
2.Dar în situația în care VR = 540.000 u.m., iar VDCF = 340.000 u.m.?
Cel ma probabil VR este determinat gresit si trebuie de vazut unde s-a gresit.

Evaluarea Firmei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evaluarea Firmei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs 1 – 6 octombrie

1 VALOARE, EVALUARE. VALOAREA ÎNTREPRINDERII – 2 ore

2. EVALUAREA ÎNTREPRINDERII – PUNCTE DE VEDERE - 2 ore

2.1. Evaluarea întreprinderii şi proprietarul

Din punctul de vedere al proprietarului, valoarea întreprinderii sale poate să aibă

Pentru un proprietar vânzător, valoarea întreprinderii sale depinde de rentabilitatea pe care

2.2. Evaluarea întreprinderii şi cumpărătorul

În fundamentarea deciziei de cumpărare a unei întreprinderi, cumpărătorul porneşte de la

considerabil, poate că valorifică priceperea, aptitudinile manageriale ale cumpărătorului

Valoarea firmei, din perspectiva cumpărătorului, va fi determinată atât de criterii obiective

3. DIAGNOSTICUL PENTRU EVALUARE. DIAGNOSTICUL JURIDIC - 2 ore

Diagnosticul desemnează de această dată demersul de a cunoaște starea și funcționarea

3.2. Diagnosticul juridic

4. DIAGNOSTICUL COMERCIAL ȘI OPERAȚIONAL - 2 ore

4.1. Diagnosticul commercial

Studiul funcţiunii comerciale a întreprinderii se desfăşoară pe câteva direcţii, şi anume:

Se analizează structura şi vechimea (vârsta) produselor/serviciilor, poziţia lor pe curba de

Publicitatea firmei este şi ea analizată, sub aspectul acţiunilor derulate, al cheltuielilor pe

Se apreciază în ce măsură publicitatea este corect orientată.

În final se analizează modul în care este organizată activitatea de marketing.

4.2. Diagnosticul operațional (industrial, tehnic, tehnologic, de producție și exploatare)

Diagnosticul operaţional sau industrial urmăreşte funcţiunea de cercetare-dezvoltare şi pe

1. În cadrul acestui diagnostic sectorial se identifică în primul rând punctele tari şi

Se urmăresc: interesul pe care îl manifestă şi eforturile pe care le depune întreprinderea

Analiza cheltuielilor de cercetare-dezvoltare se poate efectua sub aspectul dinamicii și prin

Se analizează obiectivele de inovare ale întreprinderii în corelaţie cu posibilităţile ei

Se studiază modul în care este organizată activitatea de cercetare - dezvoltare, analizându-

Nu în ultimul rând, se apreciază ritmul înlocuirii produselor şi tehnologiilor, rodnicia şi

2. Într-o etapă următoare (a doua) se analizează funcţiunea de producţie, urmărindu-

B. Activitatea de producţie (exploatare)

Exploatarea este şi ea diagnosticată pe câteva direcţii.

Se studiază apoi ciclul de producţie, determinându-se posibilităţile de reducere a sa, atât

Utilajele şi tehnologiile firmei se studiază prin comparaţie cu competitorii.

Se identifică punctele tari şi punctele slabe privind nivelul de automatizare şi perspectivele

Se studiază productivitatea muncii și metodele folosite în organizarea producţiei şi a

Se stabilesc eventualele limite, eventualele constrângeri existente în acest domeniu.

Se determină atât dimensiunile şi importanţa stocurilor, deținute de întreprindere, dar și

Se stabilește modul în care sunt calculate de întreprindere ajustările pentru deprecierea

Se stabilește ce se face în această întreprindere cu stocurile nevândute, dar cu ambalajele?

3. În a treia etapă se analizează starea mijloacelor de producţie.

Se poate face atât o analiză globală, urmărindu-se vechimea şi uzura tehnică a

Cap. 5 DIAGNOSTICUL RESURSELOR UMANE ȘI MANAGEMENTULUI - 2 ore

Capitolul 5 propune identificarea influențelor factorului uman asupra viabilității și valorii

5.1. Diagnosticul resurselor umane

5.2. Diagnosticul managementului

Uneori realizat în cadrul diagnosticului resurselor umane, alteori distinct, diagnosticul

Se urmăresc: numărul de conducători şi relaţiile dintre ei, stilul de conducere, modul în

Se identifică trăsăturile deosebite ale managerilor-cheie, pe de o parte, şi relaţiile speciale

6 DIAGNOSTICUL FINANCIAR ȘI GLOBAL - 2 ore

între elementele de capital permanent împrumutat şi respectiv propriu: CTLM / CPR,

Determinarea coeficientului de siguranţă serveşte ca bază a aprecierilor cu privire la riscul

- rata rentabilităţii resurselor consumate = profit net / cheltuieli totale

3.Indicatori de activitate (indicatori de gestiune)

Utilă este şi urmărirea evoluţiei în timp a indicatorilor realizaţi de firmă.

6.2. Sinteza diagnosticelor. Diagnosticul global

Cap. 7 COMPONENTELE FUNDAMENTALE ALE EVALUĂRII. ACTIVUL NET

Capitolul 7 introduce principalele tehnici de pregătire și de ajustare a datelor necesare

7.1. Coordonate generale

7.2. Determinarea activului net corectat (ANC)

1. Se separă și se evaluează distinct activele în afara exploatării (AHE). Acestea pot să

- uneori fiind necesară chiar evaluarea filialei,

Cap. 8 CAPACITATEA BENEFICIARĂ ȘI RATELE FINANCIARE - 2 ore

8.1. Determinarea capacității beneficiare (CB)