Drept Roman

Curs 1

Succesiunile( dreptul succesoral)

Dreptul succesoral roman cuprinde ansamblul normelor juridice care

reglementeaza transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai in
cadrul celor 3 sisteme succesorale pe care le-au creat romanii.
Succesiunea legala deferita pe baza legii, succesiunea testamentara deferita
pe baza unui testament si succesiunea deferita contra testamentului.Insa, la origini
in epoca foarte veche, transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii
sai nu implica idea de succesiune, deorarece romanii considerau ca patrimoniuol
este expresia ideii de putere iar puterea nu se poate transmite la urmasi ci se stinge
odata cu moartea persoanei.De aceea ei considerau ca mostenitorul nu dobandeste
acelasi drept adica nu dobandeste dreptul pe care il exercita defunctul ci dobandeste
un drept nou prin luarea in stapanire a bunurilor succesorale .Nu intamplator cel
mai vechi termen prin care a fost denumit mostenitorul este “Heres” care vine de la
“heros” iar heros inseamna stapan.
Mai tarziu odata cu acceptarea ideii continuitatii persoanei defunctului ,
romanii au admis ca patrimoniul poate trece de la defunct la mostenitorii sai.Din
acel moment in terminologia juridical romana au aparut termenii de succesiune si
de successor.
Cercetarile moderne au aratat ca mostenirea succesiunea legala este mai
veche decat cea testamentara iar succesiunea legala a aparut desigur in germene in
epoca de tranzitie de la societatea gentilica la societatea organizata in stat si a purtat
asupra acelor lucruri mobile care se aflau in stapanire individuala.Pe cand
mostenirea testamentara a aparut mai tarziu, intr-o epoca in care romanii au admis
ca patrimonial poate trece de la defunct la mostenitorii sai iar testamentul a fost
conceput de romani ca actul juridic prin care proprietatea putere este transmisa de
catre testator asupra mostenitorilor sai.
Dreptul succcesoral roman a evoluat sub influenta a doua tendinte:
decaderea formalismului si ocrotirea rudeniei de sange.
In legatura cu prima tendinta retinem ca la origini transmiterea patrimoniului de la
defunct la urmasii sai presupunea respectarea unor conditii de forma extrem de
complicate.Spre exemplu in epoca foarte veche testamentul roman imbraca forma
unei legi votate de popor pentru ca spre sfarsitul republicii si in dreptul classic
testamentul sa se poate intocmi prin simpla manifestare de vointa sau chiar prin
scrisoare.
In legatura cu a doua tenditna ne amintim ca multa vreme cam 5 secole,
agnatiunea sau rudenia civila a fost unicul fundament al succesiunii iar rudele de
sange care nu erau in acelasi timp si rude civile nu aveau o vocatie succesorala.Cu
timpul insa familia romana a suferit o serie de transformari, astfel incat prin
reforme pretoriene asa cum vom vedea si prin reforme imperiale au fost chemate la
succesiune si rudele de sange, iar in vremea imparatului Justinian ,prin rasturnarea
stravechiului principiu, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii.
 Asa cum spuneam mostenirea sau succesiunea legala este cea mai
veche.Romanii o denumeau succesiune ab intestat.Noi o denumim succesiune legala
intrucat era deferita pe baza textelor din Legea celor 12 table.Iar romanii o
denumeau succesiune ab intestat deoarece ea se deschidea atunci cand nu exista
testament sau testamentul nu era intocmit in mod valabil.Potrivit Legii celor 12
table exista 3 categorii de mostenitori legali:
1. Heredes sui,
2. Adgnatus proximus si
3. Gentiles

1.Din prima categorie de mostenitori legali faceau parte toti aceia care in
momentul mortii lui pater familias deveneau personae sui iuris adica fiii , fiicele,
femeia casatorita cu manus in calitate de fiica , adoptatul si abrogatul.Nepotii din fii
faceau parte din aceasta categorie de mostenitori numai daca tatal lor murise
inaintea bunicului si veneau la succesiune prin reprezentare, in sensul ca urcau in
rangul succesoral al tatalui lor si dobandeau partea din succesiune care s-ar fi
cuvenit tatalui daca ar mai fi trait.Spre exemplu daca vin la succesiune 2 fii si 2
nepoti de fiu succesiunea se va imparti la 3 iar cei 2 nepoti de fiu vor dobandi
impreuna o treime din succesiune intrucat atat s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mai fi
trait.
2.In lipsa mostenitorilor din aceasta categorie veneau la succesiune cei din
categoria a doua adica adgnatus proximus.Cu toate ca aceata expresie este formulata
la singural ea desemneaza mai multe personae adica ii desemneaza pe cei mai
apropiati colaterali.Aceasta categorie de mostenitori nu este fixa ci este mobila in
sensul ca in lipsa unor colaterali mai apropiati colateralii foarte indepartati pot sa
fie adgnatus proximus.Spre exemplu daca exista frati ei sunt adgnatus
proximus.Daca nu exista frati vor fi verii primari,apoi verii de ai doilea.Pe de alta
parte potrivit Legii celor 12 table daca adgnatus proximus repudiaza succesiunea
aceasta nu va trece la urmatoarea categorie de mostenitori ci va deveni vacanta, va
trece asupra statului deoarece potrivit Legii celor 12 table colateralii nu pot veni la
succesiune prin reprezentare .
3.Iar daca lipsesc si adgnatus proximus vor veni la succesiune gentiles adica
membrii gintii care isi imparteau succesiunea in parti egale ca o amintire a epcii in
care membrii gintii exercitau proprietatea colectiva asupra pamantului.
Insa sistemul succesoral consacrat prin Legea celor 12 table a devenit
anacronic spre sfarsitul republicii si a intrat in conflict cu noua organizare a familiei
romane.
Avem in vedere faptul ca spre sfarsitul epocii vechi se practicau pe scara
mare si emanciparea fiului de familie si casatoria fara manus.Ori asa cum se stie
emancipatul nu putea veni la succesiune in familia de origine potrivit Legii celor 12
table deoarece nu mai era ruda civila, nu mai era agnat cu familia de origine.De
asemenea femeia si copii rezultati din casatoria fara manus nu se puteau mosteni
reciproc pt ca erau numai rude de sange, nu erau rude civile fiindca se aflau sub
puteri diferite.
De aceea pretorul a intervenit si a initiat o serie de reforme in vederea
ocrotirii rudeniei de sange pe taram succesoral.Iar sistemul creat de pretor a fost
denumit mostenire pretoriana sau bonorum possesio.Bonorum possesio imbraca
4 forme:
1. b.p unde liberi,
2. b.p unde legitimi,
3. b.p unde cognati ,
4. b.p unde vir et uxor
1.Din prima categorie de mostenitori pretorieni faceau parte toti fiii de
familie inclusiv cei emancipati deoarce ei veneau la succesiune in calitate de rude de
sange
2.Din categoria a doua faceau parte cei mai apropiati colaterali incat aparent
prin crearea acestei categorii de mostenitori, pretorul a confirmat textele din Legea
celor 12 table.In realitate pretorul a adus si o inovatie in sensul ca daca cel mai
apropiat agnat repudia succesiunea ea nu devenea vacanta ca in Legea celor 12 table
ci trecea asupra cognatilor adica trecea asupra urmatoarei categorii de mostenitori .
3.Din a treia categorie faceau parte mama si copiii rezultati din casatoria fara
manus care se mosteneau reciproc in calitate de rude de sange .
4.Din categoria a patra faceau parte barbatul si femeia casatoriti fara manus.

Reformele pretoriene au fost dezvoltate apoi prin reforme imperiale astfel in

vremea imparatului Hadrian s-a dat senatusconsultul Tertullian prin care mama a
fost chemata la succesiunea copiilor rezultati din casatoria fara manus in calitate de
ruda legitima adica a fost ridicata din categoria a treia de mostenitori pretorieni in
categoria a doua .
Din senatusconsultul Orfitian dat in vremea lui Marc Aureliu, copiii
rezultati din casatoria fara manus au fost chemati la succesiunea mamei lor in prima
categorie de mostenitori pretorieni adica au fost ridicati din categoria a treia in
prima categorie de mostenitori pretorieni.
Iar Imparatul Justinian a initiat o reforma ampla prin care rudenia de sange a
devenit unicul fundament al succesiunii.Potrivit acestei reforme exista 4 categorii de
mostenitori :
1. Din prima categorie fac parte descendentii care exclude pe toti ceilalti
2. Din categoria a doua fac parte ascendentii , fratii si surorile buni si copiii lor
3. Din categoria a treia fac parte fratii si suroriile consangvini si uterini si copiii
lor.Se numesc frati si surori consangvini aceia care provin din acelasi tata
dar nu si din aceeasi mama iar frati si surori uterini sunt aceia care provin
din aceeasi mama dar nu din acelasi tata.
4. Din a patra categorie de mostenitori fac parte colateralii mai indepartati.
Asadar prin aceasta reforma a disparut distinctia dintre agnatiune si
cognatiune in materie succesorala si totodata a disparut distinctia dintre mostenirea
civila si mostenirea pretoriana.
Mostenirea testamentara este deferita pe baza unui testament. Iar
testamantul este actul solemn prin care o persoana denumita testator instituie unul
sau mai multi mostenitori pentru ca acestia sa execute ultima vointa.
In textele jurisconsultilor romani se subliniaza mai cu seama caracterul
solemn si caracterul de ultima vointa ale testamentului .In realitate trasatura
definitorie a testamentului este intituirea de mostenitori. La origine puteau fi
instituiti mostenitori numai herezii adica numai mostenitorii din prima categorie a
succesiunii legale. Cu timpul insa s-a admis sa fie instituiti mostenitori si colateralii
iar mai tarziu chiar si personae straine de familie. Principala functie a
testamentului roman a fost aceea a distribuirii
(impartirii) bunurilor succesoarale in conformitate cu ultima vointa a testatorului.
Totodata prin testament puteau fi favorizati unii dintre mostenitori dupa
cum mostenitorii puteau fi grevati cu executarea unor legate in favoarea anumitor
persone care erau denumite legatari.
Prin testament se putea dezrobi un sclav si de asemenea se putea numi un
tutore. Cert este ca testamentul roman nu a indeplinit niciodata numai functia
asigurarii continuitatii cultului privat asa cum spuneau unii jurisconsulti.
In epoca veche romanii au cunoscut 3 forme solemne de testament :
1. testamentul calatis comitiis,
2. testamentul in procinctu,
3. testamentul per aes et libram
Testamentul calatis comitiis este cel mai vechi si imbraca forma unei legi
curriate pe care o vota comitia curriata denumita de romani si comitia calata iar
faptul ca primul testament roman a impracat forma unei legi ne arata ca la origine
romanii au privit cu reticenta mostenirea testamentara, de vreme ce prin testament
se aduceau anumite modificari regulilor care guvernau succesiunea legala astfel
incat din ratiuni de ordin practic si in lumina sprirtului lor conservator romanii au
cerut, la origine, ca mostenirea legala sa fie modificata tot prin lege.
Fapt este ca in epoca Legii celor 12 table romanii au admis principul libertatii
de a testa. Din acel moment poporul s-a transformat din veritabil legiuitor intr-un
martor colectiv.
Acest testament prezenta insa doua inconveniente:in primul rand el nu era
acesibil tuturor cetatenilor romani ci numai patricienilor si in a doilea rand comitia
curriata nu era convocata in fiecare zi ci numai de doua ori pe an.
De aceea a fost creat testamentul in prucintu sau testamentul in fata
armatei gata de lucru.Acest testament presupunea o declaratie solemna a
legionarului a soldatului in fata armatei inainte de lupta . Acest testament a aparut
intr-un moment in care poporul roman pierduse calitatea de veritabil legiuitor in
materie testamentara si devenise martor colectiv.Dar cu toate ca acest testament era
accesibil si patricienilor si plebeilor adica tuturor cetatenilor el putea fi intocmit
numai de aceia care faceau parte din legiunile de juniori ( legiunile combatante
formate din soldati intre 17 si 40 de ani).
Pe cand acei soldati care faceau parte din legiunile de seniori nu-si puteau
face testamentul in aceasta forma astfel incat a fost creat testamentul per aes et
libram sau testamentul prin alarma si balanta care este o aplicatiune a
mancipatiunii fiduciare si care a evoluat in 3 faze distincte :

1. mancipatio familiae,
2. testamentul per aes et libram public,
3. testamentul per aes et libram secret.
1.In prima faza testatorul transmitea bunurile succesorale cu titlu de
proprietate prin mancipatiune unui executor testamentar denumit emptor familiae
sau comparator al bunurilor succesorale .Dupa care partile incheiau o conventie de
buna credinta denumita pact fiduciar prin care testatorul ii arata lui emptor familiae
cum sa distribuie bunurile succesorale. Insa executarea ultimei vointe a testatorului
depindea de buna credinta a lui emptor familiae intrucat pactul fiduciar nu era
sanctionat juridiceste iar daca emptor familiae nu executa de bunavoie ultima vointa
a testatorului mostenitorii nu aveau actiune impotriva lui si nu il putau constrange
pe cale judiciara prin process sa execute testamentul.
2.De aceea s-a trecut la faza a doua la testamentul per aes et libram public. In
aceasta faza testatorul nu mai transmitea bunurile succesorale cu titlu de
proprietate ci cu titlu de detentiune astfel incat emptor familiae devenea un simplu
detentor si daca nu executa de bunavoie ultima vointa a testatorului mostenitorii
aveau actiune impotriva lui si il putau constrange prin proces sa execute
testamentul.Totusi in aceasta faza testamentul prezinta inconvenientul ca pactul
fiduciar era incheiat in forma verbala in fata martorilor incat numele mostenitorilor
erau cunoscute inca din momentul intocmirii testamentului iar unii dintre
mostenitori puteau avea interesul sa grabeasca moartea testatorului.
3.Astfel s-a trecut la faza a treia . In aceasta faza pactul fiduciar era intocmit
in forma scrisa si purta sigiliile martorilor urmand ca inscrisul sa fie desfacut la
moartea testatorului cand se aflau si numele mostenitorilor.
In dreptul classic s-a aplicat si pe mai departe testamentul per aes et libram
secret dar in paralel au aparut si forme nesolemne de testament .
Astfel testamentul noncupativ era intocmit in forma verbala in fata
martorilor cu limba de moarte, testamentul pretorian era intocmit in forma scrisa
si purta sigilliile martorilor dar nu mai presupunea si transmiterea bunurilor iar
testamentul militar nu presupunea nicio conditie de forma ci numai clara
exprimare a ultimei vointe a testatorului. In textele clasice se mentioneaza ca putea
fi facut oricum inclusiv cu sabia pe nisip.
Pentru ca un testament sa fie intocmit in mod valabil erau necesare
anumite conditii
In primul rand era necesar ca testatorul, martorii, mostenitorii si legatarii sa aiba
capacitate testamentara denumita testamenti factio care era de doua feluri :
1. testamenti factio activa
2. testamenti factio pasiva.
Testamenti factio activa desemneaza aptitudinea persoanei de a-si intocmi
testamentul sau de a asista in calitate de martor la intocmirea unui testament.
Regula era ca au testamenti factio active toti aceia care sunt capabili de drept si de
fapt.Totusi din ratiuni de ordin practic s-au admis si unele exceptii.Astfel fiul de
familie care era soldat in legiuni si avea un peculiu in calitate de soldat denumit
peculium castrense putea dispune de acel peculiu prin testament .De asemenea
sclavul public putea dispune prin testament de jumatate din peculiul sau .La origine
femeia nu isi putea face testamentul pt ca era considerata incapabila de fapt insa
incepand din vremea imp Hadrian isi putea face testamentul dar numai cu
auctoritatis tutoris iar femeia care se bucura de ius liberorum( dreptul copiilor)
avea o deplina capacitate de a-si face test( aveau ius liberorum ingénue cu 3 copii si
dezrobita cu 4).
 Testamenti factio pasiva desemneaza aptitudinea persoanei de a veni la
succesiune in calitate de mostenitor sau de legatar.In mod simetric aveau test factio
pasiva toti acei care erau capabili de drept si de fapt . Dar si in acest caz s-au admis
anumite exceptii.Astfel pesoanele alieni iuris puteau fi instituite in testament, dar
bunurile succesorale treceau in patrimonial lui pater familias, de vreme ce
persoanele alieni iuris nu au patrimoniu propriu.Totodata din ratiuni de ordin
practic romanii au admis si instituira sclavului atat a sclavului propriu cat si al
sclavului altuia.Daca era instituit mostenitor un sclav propriu acea instituire trebuia
insotita de o clauza de dezrobire fireste testamentara astfel incat dupa moartea
testatorului falit bunurile succesorale nu mai erau vandute pe numele testatorului ci
pe numele sclavului dezrobit; astfel cetateanul roman nu-si pata memoria.Iar sclavul
altuia era instituit cu scopul de a se realiza pe cale indirecta vanzarea dreptului la
succesiune, deoarece prin vanzarea sclavului instituit se vindea si dreptul la
succesiune iar succesiunea era dobandita de acela care il avea pe sclav in
proprietate in momentul mortii testatorului.
In sfarsit Cato Censo a propus o lege denumita legea coconia prin care
femeia nu putea veni la succesiunea unei averi care avea o valoare mai mare de o
suta de mii de asi.