Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I. CREDINTE PRECRESTINE
I.1Credinte din epoca paleolitica
In studiul ,,Istoria credintelor si ideilor religioase”, Mircea Eliade ca ,,…
experienta sacrului constituie un element in structura constiintei”. Aceasta ipoteza
conduce la idea ca religia, credinta in ceva sau cineva a existat dintotdeauna,
aceasta aparand o data cu omul. In sprijinul acestei teorii vin numeroase
,,documente” cu ar fi oseminte, diverse obiecte gasite in morminte, însã ca
acestea, in opinia lui Micea Elide sunt opace, neputand fi descifrate intr-un sistem
de semnificatii. Ceea ce putem face însã sa ne imaginam semnificatiile mitico-
magice, ,,altfel aceasta opacitate semantica poate sa ne impuna o intelegere
complet eronata cu pirvire la istoria culturii. Riscam, de exemplu, sa confundam
aparitia unei credinte cu data cand ea este atestata pentru prima data.”
In baza ,,documentelor” ramase din perioada paleolitica Mircea Eliade
apreciaza ,,Credinta intr-o supravietuiere post-mortem pare demonstrate, pentru
cele mai vechi timpuri, prin utilizarea ocrului rosu, substitut ritual al sangelui, deci
«simbol al vietii». Obiceiul de a presara cadavrele cu ocru este universal
raspandit…” Pornind de la citatul lui Eliade putem afirma omul a crezut
dintotdeauna intr-o lume spirituala, mai presus de cea a trupului. De asemenea a
existat inca de la inceputuri ideea conform careia spatial celest este rezervat
fiintelor suprauna: zei, spirite, eroi civilizatori, desi acest spatiu este, in credinta
noastra accesibil si muritorilor prin ducerea unei vietii de cumpatare si credinta.
Aparitia agriculturii in epoca paleolitica schimba normele religioase ale
comunitatilor. ,,O tema destul de raspandita arata ca tuberculii si arborii cu
fructe bune de mancat s-ar fi nascut dintr-o divinitate jertfita.[…]O tema mitica
analoaga explica originea plantelor nutritive-atat tuberculi cat si cereale- ca
provenind din excretiile sau resturile unei zeitati sau ale unui stramos mitic. Cand
beneficiarii descopera sursa, respingatoare, a alimentelor, ei doboara pe autorul
sau.” Prin aceasta modalitate, desi repugnanta, plantele se incarca de sacru, ceva
deosebit, in timp ce animalul este ceva comun. De aici se incepe o noua era in
religiozitatea preistoricilor. Femeia capata o importanta deosebita, intrucat ,, Asa
cum barbatul este oarecum legat de lumea animaliera prin vanat, asa femeia este
asociata vegetatiei.” Astfel ,,femeia si sacralitatea feminine sunt ridicate la rangul
de prima putere.[…] Fertilitatea pamantului este solidara cu fecunditatea
2
5
feminine, prin urmare femeile devin responsabile de belsugul recoltelor, caci ele
cunosc «misterul» creatiei”.
Cele mai numeroase dovezi de existenta vietii religioase in paleoliticul superior
sunt in legatura cu un intens cult al mortilor. Inca de la primele schelete intregi care
s-au descoperit, s-a constatat ca mortii nu fusesera parasiti sau aruncati la
intamplare, ci asezati in gropi artificiale de anumite forme si marimi. Mormintele
erau individuale cel mai adesea, dar si duble, triple (tata, mama, copilul) sau chiar
colective. La Predmost, in Moravia, a fost descoperit un mormant cu 14 schelete.
Cadavrele, mai ales cele ale barbatilor, au fost gasite impodobite cu tot felul de
ornamente. Aceste ornamente si unelte de tot felul gasite in morminte sunt indicii
sigure pentru existenta ideii de nemurire.
Privirea cadavrelor era indreptata spre locul unde se credea ca este locuinta
mortilor si anume, cel mai adesea, spre locul unde apune soarele si spre
miazanoapte.
Pozitiile scheletelor din mormintele paleoliticului superior prezinta si ele un
deosebit interes. Aceste pozitii nu par nici ele sa fie intimplatoare, deoarece ele se
repeta si sunt adesea nefiresti sau de-a dreptul ciudate. In general, scheletele
paleolitice au foat gasite culcate pe spate sau pe partea dreapta, cu capul usor
inclinat pe umarul stang. Deosebit de ciudata este asa-numita pozitie "chircita" sau
"pe vine". Potrivit unor cercetatori, aceasta pozitie, asemanatoare cu a copilului in
pantecele mamei sale, ar insemna credinta intr-o renastere in alta viata sau ar
imita, pur si simplu, pozitia omului adormit, moartea fiind conceputa ca un somn
adanc. O alta explicatie este aceea ca oamenii din epoca pietrei isi indoiau si isi
legau cat mai strans mortii pentru a-i face inofensivi fata de cei vii, adica pentru a-i
impiedica sa revina printre oameni.
O importanta pentru cercetarea religiozitatii oamenilor din paleoliticul superior,
sunt desenele de pe peretii a numeroase caverne, din Urali (Kapova) si de la noi din
tara (Caciulat, jud. Salaj) pana pe coasta de est a Atlanticului, si care au pus
cercetatorilor o intreaga serie de probleme.
J. Maringer spune ca "suntem perfect indreptatiti sa admitem ca la baza
credintelor si practicilor magice ale vanatorilor din paleoliticul superior existau fiinte
supranaturale, spirite sau demoni".
I.2Religii antice
1.2.1. Religiile mesopotamiene
Asa cum gasim si in studiul lui Mircea Eliade, ,,Istoria incepe in Sumer”.
Primele marturii
scrise despre culturi si practici religioase dateaza din milenuil trei I.Hr. Unii
cercetatori cosidera ca exista o singura cultura, iar altii privesc separat cultura
akkadiana si cea sumeriana, refuzand teoria simbiozei sumero-akkadiana. La fel
ca si in alte culturi antice simbolistica religioasa a taurului a fost pastrata si in
cultura sumeriana. ,,Simbol al fortei creatoare, taurul l-a reprezentat pe Zeul El.
[...] Taurul, bovinele in general , ii reprezinta in religiile indo-mediteraneene pe zeii
ceresti [...] zeii analogi din Iran si Orientul Apropiat mai sunt comparati cu niste
2
5
berbeci ori cu niste tapi.” Conform Dictionarului de simboluri Al lui Jean
Chevalier si Alain Gheerbrant taurul este si simbolul fecunditatii: corn, cer, apa,
trasnet, ploaie, etc. In limba akkadiana a rupe cornul inseamna a frange puterea.
Astfel ,,orice divinitate era imaginata ca o fiinta celesta; de aceea zeii si zeitele
radiau o lumina foarte puternica.”
Tot din documentele gasite aflam ca exista o ierarhie a zeilor, astfel
intalnim Triada Marilor Zei, formata din zeii An ( an=cer; zeu uranian), En-lil
(zeul atmosferei numit si ,,Marele Munte) si En-ki («Domnul Pamantului»; zeul
temeliilor). Mai exista si Triada zeilor Planetari.
Ca si in alte religii, creatia lumii este intalnita si in cultura sumeriana, desi
nu exista niciun document care sa ateste aceasta teorie. Conform interpretarii lui
Mircea Eliade ,,Zeita Nammu (al carei nume este scris prin pictograma
desemnand «Marea primordiala») este prezentata ca «mama care a zamislit
Cerul si Pamantul»’ si «stramoasa care a nascut pe toti zeii».” Aceasta este
identificata, de asemenea, si cu ,,Mama originara care a nascut, prin
parthonegeneza, rimul cuplu Cerul (An) si Pamantul (Ki), incarnand principiile
masculin si feminin.” Referitor la creatia omului, Mircea Eliade identifica patru
teorii astfel ,,un mit relateaza ca primele fiinte umane au iesit din pamant aidoma
ierburilor. Dupa o alta versiune omul a fost faurit din lut de anumiti lucratori
divini; apoi zeita Nammu i-a modelat inima si En-ki i-a dat viata. Alte texte arata
pe zeita Aururu drept creatoare a fiintelor umane. [...] dupa o a patra versiune
omul a fost facut din sangele a doi zei Lagma, jertfiti in acest scop.”
Documentele atesta ca inca din cele mai vechi timpuri omul a avut o
credinta care intruneste cam aceleasi idei cu alte religii din acea perioada sau
contemporane. Astfel intalnim in cultura sumeriana mitul potopului, care
reprezinta sfarsitul lumii si coborarea in Infern. Coborarea in Infern se intalneste
atat la sumerieni cat si la akkadieni. Zeita Inana/ Istar este zeita dragostei si a
razboiului, adica a vietii si a mortii. Inana, zeita a lumii de la suprafata, doreste
sa obtina si tronul lumii inferioare. Coboara in Infern, dar sora sa o ucide.
Sfetnicul Inanei ii trimite harana si apa vietii, zeita invie insa pentru a putea iesi
de acolo trebuie sa gaseasca un inlocuitor. Revenita la suprafata isi gaseste sotul
pe tron si decide sa-l predea pe acesta demonilor.
Despre cultura akkadiana gasim si in Epopeea lui Ghilgames, intaia opera
literara scrisa. Astfel aflam despre legatura omului cu zeii, dar si cautarea
nemuririi. Inevitabil, omul, supus greselilor, esueaza in incercarea a a obtine acest
dar divin.
2
5
Poarta zeitei Istar
Zei
• Ammon
• Amon-Ra
• Anubis
• Apis
2
5
• Apophis
• Atum
• Bastet
• Bes
• Geb
• Hathor
• Heket
• Hnum
• Horus
• Imhotep
• Isis
• CAPITOLUL 13
Dragostea şi bunurile ei.
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-
am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi
de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu
sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar
dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu
pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de
mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul
limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va
desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un
copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă;
acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost
cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare
dintre acestea este dragostea.
2
5
III. DE LA RITURI PAGANE LA CRESTINISM
V.CRESTINISMUL
Crestinismul s-a extins in Europa datorita activitatii misionare a apostolilor
Mantuitorului. Intre secolele I-III crestinii au suferit persecutii in Imperiul roman,
intrcat religia oficiala era pagana si politeista. Acest cult era practicat in aceasta
parte a imperiului in catacomb, galerii subterane in care credinciosii crestini se
ascundeau, dar catacombele reprezinta si locul unde acestia isi practicau cultul. In
Roma mai sunt si astazi aceste galerii ca semn al epocii de inceput a
crestinismului.
2
5
CATACOMBE DIN
ROMA
Persecutarea crestinilor a fost stopata abia in secolul IV, in anul 313, prin
Edictul de la Milan dat de imparatul Constantin cel mare
In anul 1054 a avut loc o rupture in biserica crestina, numita Marea schisma.
Aceasta rupture s-a produs datorita neintelegerii dintre Imperiul roman de Apus
si Imperiul roman de Rasarit (Imperiul Bizantin) ( Imperiul roman a fost divizat in
perioada 235 si 284 datorita unei crize a principatului). Astfel Apusul continua sa
aiba capitala la Roma, iar Rasaritul are capitala la Constantinopol. Vazuta din
Rasarit, schisma s-a manifestat la inceput ca rupere de raporturi oficiale intre cele
doua Biserici autocefale de frunte, romana si constantinopolitana. Ruperea
raporturilor formale a fost precedata de o lunga serie de cauze al caror efect a fost
o instrainare reciproca si invrajbire crescanda intre Orientul si Occidentul crestin
reprezentate prin capii lor bisericesti, patriarhii de Constantinopol si papi. Vazuta
din Apus, schisma este socotita o actiune unilaterala greceasca: un act de rebeliune
greaca impotriva autoritatii papale, pana atunci recunoscuta si acceptata. Pentru
catolici, singurii raspunzatori de acest act de sectarism sunt patriarhii: Fotie (858-
867; 877-886) si Mihail Cerularie (1043-1058). Cauzele generale ale schismei
Schisma nu poate fi privita si inteleasa numai in momentul conflictelor din secolele
IX-XI, ca o simpla “cearta de cuvinte” intre oameni capriciosi si orgoliosi. Cauzele
schismei sunt multe, vechi si adanci. Ele vin de dincolo de purtatorii de cuvant ai
celor doua Biserici, care au fost la vremea lor patriarhii Fotie si Mihail Cerularie si
papii Nicolae I si Leon al IX-lea. S-a zis cu drept cuvant ca schisma bisericeasca a
fost precedata de una politica.
Aceasta ruptura s-a vazut mai ales in incoronarea lui Carol cel Mare ca imparat
“roman” (800). Constituirea lumii romane in doua parti deosebite administrativ si
politic prin crearea unei capitale noi in rasarit de catre Constantin cel Mare la anul
330 a dus la mari consecinte politice, culturale si sociale. Existenta a doua imperii
crestine, unul grec-oriental si altul german-occidental, le punea in opozitie pe
chestiunea legitimitatii titlului de “imperiu roman”, revendicat de fiecare din ele
impotriva celuilalt. Mai rau, cele doua imperii “romane” deosebite national, isi
disputau nu numai titlul ci si teritorii si drepturi. Pe de o parte era vorba de castig
de teren si de putere politica, pe de alta de prestigul si de influenta in care
2
5
interesele religioase au jucat un rol foarte important. Conflictul politic si religios era
intretinut si de tendinta celor doua imperii de a-si intinde sfera de putere si de
influenta prin misiune la popoarele necrestine asezate intre ele. Misiunea crestina a
devenit astfel o chestiune politica si motiv de discordie si de frictiuni cu consecinte
imediate grave. In febra conflictelor personale si a incidentelor politice, lumea
crestina nu a mai vazut, simtit si judecat cu mintea si cu inima ei crestina, ci cu
mintea si inima romanului si a grecului, care aveau de castigat o mare intrecere in
fata popoarelor noi. Dupa conflictul iconoclast, cand Leon al III-lea (717-741) a
smuls Iliricul oriental, Italia de sud, Sicilia si Creta de sub jurisdictia Romei, papa s-a
reorientat politic. Adevarata si iremediabila ruptura s-a produs abia prin cucerirea
Constantinopolului in 13 aprilie 1204 de catre cruciati. Nevoia a facut pe Mihail VIII
Paleologul sa incheie unirea de la Lyon (1274), pe Ioan al V-lea sa primeasca
personal unirea de la papa in 1369 si pe Ioan al VIII-lea sa accepte “unirea” de la
Ferrara – Florenta. Demersuri inutile, caci Occidentul a asistat impasibil la caderea
Constantinopolelui in 29 mai 1453. Pe plan teologic, la vechile deosebiri s-au
adaugat altele, cu mult mai multe. Credinta in purgatoriu, teoria si practica
indulgentelor, importante invataturi noi, rituri, practici si obiecte introduse dupa
schisma, dogmatizarea unor credinte straine Bisericii vechi si intre toate
proclamarea primatului papal absolut si a infailibilitatii papale (1870-1871), au
indepartat tot mai mult occidentul papal de orientul ortodox. De la calcarea unor
randuieli canonice si practici traditionale, s-a ajuns la schimbarea constitutiei
Bisericii. Biserica papala incepuse sa evolueze spre monarhie bisericeasca, cu lege
proprie, care era vointa papei. Un demers contemporan salutar a fost ridicarea
concomitenta a anatemelor pe 7 decembrie 1965 de catre papa Paul al VI-lea si
patriarhul ecumenic Atenagora I. Astfel Biserica s-a divizat, ajungandu-se la doua
religii, cea catolica in vest si cea ortodoxa in est.
In Evul Mediu, viata religioasa este prezentata de Johan Huizinga, in studiul
Amurgul Evului Mediu, ca fiind marcat de tensiuni religioase puternice. In aceasta
perioada gradul de religiozitate al oamenilor variaza, lumea fiind marcata fie de
dispret fata de cler si ceea ce ajunsese sa reprezinte institutia Bisericii in aceasta
epoca. Totodata aceasta epoca este marcata si de o profunda evlavie. ,,Pornirea
si ura impotriva preotilor si calugarilor nu sunt decat reversal unui atasament si al
unui respect general si profund.” Aceasta oscilare intre adoratie si ura este
prezenta si in randul nobililor care de la orgii treceau la evlavie si chiar izolare.
,,Incepand cu secolul al XII-lea se opune foarte mare accent pe suferintele lui
Cristos. […] In cea dintai copilarie, imaginea Rastignitului era intiparita in mintea
frageda intr-un mod atat atat de maret si de sumbru, incat, prin gravitatea sa,
eclipsa orice alte emotii.” Exagerea in adorarea lui Hristos duce pana la
compararea imparatului cu acesta: ,,imparatul impreuna cu fiul si nepotul lui sunt
comparati cu Sfanta Treime.”
In perioada Renasterii si a Iluminismului european apare religia protestanta,
calvinista in Franta si lutherana in Germania.
1.1. Religia calvinista
Calvin nu recunoaşte decât două sacramente (Taine): Botezul şi Comuniunea
(Împărtăşania). Respinge dogma prezenţei reale a "trupului şi sângelui Domnului"
în împărtăşanie, invocarea sfinţilor, instituţia episcopatului, etc. Predicatorii sunt
2
5
aleşi de către credincioşi şi fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de
un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleşilor şi celor
condamnaţi la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru.
Publicaţiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în
multe părţi ale Europei. Calvinismul a devenit religia majorităţii populaţiei
în Scoţia, Olanda şi părţi din Germania de nord şi a avut o influenţă mare
în Ungaria şi Polonia. Majoriatea coloniştilor de pe coasta atlantică americană şi
din New England erau calvinişti, inclusiv puritanii şi coloniştii olandezi din Noul
Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de
calvinişti olandezi (deşi câţiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau
cunoscuţi cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calvinişti
din Noua Scoţie. John Marrant a organizat acolo o congregaţie sub auspiciile
lui Huntingdon Connexion. Coloniştii erau în mare parte loialişti negri, afro-
americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluţiei americane. Calvin
credea în ideea predestinarii(viaţa omului este hotarata de Dumnezeu de la un
capat la celalalt.)
NOTRE-DAME DE PARIS
2
5
CAPELA SIXTINA VATICAN
Protestantismul se evidentiaza in crearea culturii individuale , operele lui Kant
sau lui Goethe, pe cand ortodoxismul a favorizat cultura folclorica, popular,
anonima. De asemenea catolicismul si protestantismul au fost prielnice
dezvoltarii vietii de cetate, pe cand religia ortodoxa a avantajat dezvoltarea
ruralitatii.
Tipuri de cruci:
2
5