Tema I.

Noţiuni generale privind contenciosul administrativ

Structura
a. Ce este contenciosul administrativ?
b. Formele contenciosului administrativ
c. Consacrare legală
d. Doctrină
e. Exerciţiu

Obiective:
- definirea contenciosului administrativ român;
- precizarea temeiului legal şi constituţional al contenciosului administrativ;
- formele contenciosului administrativ

1. Ce este contenciosul administrativ?

Potrivit art.2 lit. f din legea nr. 554/ 2004, modificată noţiunea de contencios
administrativ este definită ca fiind „activitatea de soluţionare de către instanţele de
contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin
una dintre părţi este o autoritate publică iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau
încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din
nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

Observaţii:
- legea stabileşte, de regulă, competenţa unor instanţe specializate
(instanţele de contencios administrativ) în soluţionarea acestor litigii;
- cel puţin una dintre părţile conflictului juridic este o autoritate publică;
- conflictul s-a născut din activitatea (inactivitatea) autorităţii publice;
- activitatea (inactivitatea) autorităţii publice să aducă atingere unor
drepturi subiective sau interese legitime.
2. Formele contenciosului
a) contencios subiectiv, formă a contenciosului care se întemeiază pe un drept
subiectiv sau pe un interes legitim privat;
b) contencios obiectiv, formă a contenciosului care se întemeiază pe apărarea unui
interes legitim public, sau pe calitatea procesuală specială a unor subiecte
(Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Prefectul);
c) contencios în anulare, formă a contenciosului potrivit căreia instanţa sesizată este
competentă numai sa anuleze actul administrativ;
d) contencios de plină jurisdicţie, formă a contenciosului potrivit căreia instanţa
sesizată este competentă în acelaşi timp să anuleze actul administrativ şi să acorde
despăgubiri (daune materiale şi morale) pentru prejudiciul cauzat;
e) contencios în sens formal, noţiune ce desemnează ansamblu de organe (instanţe)
competente să soluţioneze conflictul dintre particulari şi autorităţile publice;
f) contencios în sens material, noţiune ce desemnează conflictul născut între
autorităţi şi particulari ca urmare a activităţii (inactivităţii) autorităţii prin care se
aduce atingere unor drepturi subiective sau interese legitime;

3. Consacrare legală
a) Constituţia României art.52 şi 126 alin.6
b) Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 publicată în M.Of. nr. 1154 din 7 decembrie
2004 cu modificările şi completările aduse prin: O.U.G. nr.190 din 2005 (M.Of.
nr.1179 din 28 decembrie 2005), Decizia Curţii Constituţionale nr.189 din 2006
(M.Of nr.307 din 5 aprilie 2006), Decizia Curţii Constituţionale nr. 65 din 2007
(M.Of. nr.107 din 13 ianuarie 2007), Legea nr.262 din 2007 (M. Of. nr. 510 din
30 iulie 2007), Decizia Curţii Constituţionale nr.660 din 2007 (M.Of nr.525 din 2
august 2007), Decizia Curţii Constituţionale nr.797 din 2007 (M.Of nr.707 din 19
octombrie 2007), Legea nr.97 din 2008 (M.Of. nr. 294 din 15 aprilie 2008), Legea
nr. 100 din 2008 (M.Of. nr.375 din 16 mai 2008);
c) Alte reglementări legale care fac trimitere la legea contenciosului: Legea nr.50/
1991 (republicată) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; Legea
 nr. 33/ 1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică; Legea nr.44
din 1994 privind veteranii de război; Legea nr 36 din 1995 privind notarii publici;
Legea nr.188 din 1999 privind statutul funcţionarilor publici, etc.

4. Doctrină
- Iorgovan Antonie Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi
explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2004.
- Dragoş Dacian Cosmin Legea contenciosului administrativ – comentarii
şi explicaţii, Ediţia a 2, Ed. CH Beck, 2009.
- Bogasiu Gabriela Legea contenciosului administrativ, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti 2008.
- Scutea Nicolae, Popa Mihaela Unele controverse doctrinare privind
legea contenciosului administrativ la un an de la intrarea sa în vigoare
(partea I), Revista de Drept Public nr.1/2006.

5. Exerciţiu
X solicită în faţa instanţei de contencios anularea unui act administrativ individual
prin care i s-a încălcat dreptul de proprietate, precum şi daune materiale şi morale
pentru prejudiciul cauzat.
Întrebări:
- în cauză s-a încălcat un drept subiectiv sau un interes legitim?
- instanţa sesizată poate doar să anuleze actul administrativ, sau poate
acorda şi despăgubiri?
 Forme ale contenciosului administrativ:

contencios subiectiv;
contencios obiectiv;
contencios în anulare;
contencios de plină jurisdicţie;

Sensurile noţiunii de contencios administrativ

contencios în sens formal;
contencios în sens material.

Tema II. Reclamantul în contenciosul administrativ

Structura
a. Cine poate avea calitatea de reclamant în contenciosul administrativ?
b. Doctrină
c. Exerciţiu

Obiective:
- identificarea persoanelor fizice şi juridice care pot avea calitatea de reclamant în
contenciosul administrativ;
- identificarea unor categorii speciale de subiecte ce pot avea calitatea de reclamant în
contenciosul administrativ.

1. Cine poate avea calitatea de reclamant în contenciosul administrativ?

Articolul 1 al legii contenciosului administrativ enumără sub titlul „Subiectele de
sesizare a instanţei”, subiectele de drept care pot avea calitatea de reclamant în acest
tip de conflicte juridice. Astfel legea conferă calitate procesuală activă:
- oricărei persoane vătămate;
- terţului unui act administrativ („persoana vătămată printr-un act
administrativ adresat altui subiect de drept”)
- Avocatului Poporului;
- Ministerului Public;
- Autorităţii Publice emitente a unui act administrativ;
- Prefectului, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, şi oricărui
subiect de drept public care potrivit legii contenciosului sau legii;
Observaţii:
- Legea raportată la dispoziţiile constituţionale poate da naştere unor întrebări. Astfel, o
primă controversă este cea legată de art.1 alin 1 al legii care stabileşte „ Orice persoana
care se consideră vătămată…” raportat la prevederile constituţionale. Întrebarea care se
pune este dacă prin noţiunea de orice persoană se înţelege atât persoana fizică cât şi
persoana juridică, având în vedere faptul că dreptul persoanei vătămate de o autoritate
publică este un drept ce aparţine cetăţeanului fiind stabilit în Capitolul II din Constituţie
“Drepturile şi libertăţile fundamentale”. Rezolvarea acestei controverse juridice este
realizată de dispoziţiile art.2 alin1 lit. a din lege care defineşte noţiunea de persoană
vătămată în sensul că “orice persoană fizică sau juridică…”

- terţul unui act administrativ, prevedere consacrată de alin.2 al art.1, prevedere care nu
era necesară întrucât prevederile alin 1 art.1 au o sfera largă de cuprindere ce includ şi
situaţia persoanelor ce contestă acte administrative adresate altor subiecte de drept.

- Avocatul Poporului dobândeşte legitimare procesuală activă în baza alin 3 art.1 din
lege. Avocatul Poporului sesizează instanţa de contencios numai dacă ilegalitatea actului
nu poate fi înlăturată prin alte mijloace, iar dacă petiţionarul nu-şi însuşeşte acţiunea
promovată la primul termen de judecată, instanţa de contencios urmează să anuleze
cererea.

- Calitatea procesuală activă a Ministerului Public este stabilită în alin 4. şi 5 ale art. 1 din
lege, prevederi care pun în valoare calitatea de garant a ordinii de drept, a intereselor
generale ale statului, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor pe care o are reprezentantul
Ministerului Public. Alături de sesizarea instanţei de contencios legea stabileşte la alin 9
al art.1 posibilitatea procurorului de a participa, în orice fază a procesului, la soluţionarea
cererilor în contencios administrativ. Practic, prevederile din legea contenciosului trebuie
raportate la dispoziţiile art.45 alin 3 din Codul de procedură civilă, precum şi la
dispoziţiile art.131 alin 1 din Constituţie.

- Autoritatea emitentă a actului administrativ poate formula acţiune în contencios

administrativ împotriva propriului act administrativ (alin.6 art.1) cu îndeplinirea
următoarelor condiţii: actul administrativ unilateral să fie nelegal, actul să nu poată fi
revocat întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice, acţiunea să fie
introdusă în termen de 1 an de la data emiterii actului. Mai mult, instanţa se poate
pronunţa (dacă a fost sesizată - principiul disponibilităţii) şi asupra valabilităţii actelor
juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal. Prevederea legală descrisă
consacră pentru prima dată principiul revocabilităţii actelor administrative şi a excepţiilor
de la acest principiu.

- În cadrul contenciosului obiectiv, legea conferă calitatea de reclamant Prefectului,

Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi oricărui subiect de drept public care în baza
legii contenciosului sau a legii speciale pot promova acţiuni directe în faţa instanţei de
contencios.
2. Doctrină
- Giurgiu Liviu, Câteva consideraţii referitoare la acţiunea introdusă de
autoritatea publică emitentă a actului administrativ, în temeiul
dispoziţiilor art.1 alin.6 din legea contenciosului administrativ nr554/
2004 Curierul Judiciar nr.3/2005.
 - Scutea Nicolae, Popa Mihaela, Unele controverse doctrinare privind
legea contenciosului administrativ la un an de la intrarea sa în vigoare
(partea I), Revista de Drept Public nr.1/2006.

3. Exerciţiu
X, cetăţean francez se adresează instanţei de contencios administrativ în data de
15 ianuarie 2009, solicitând să se constate refuzul nejustificat al autorităţii de a elibera
autorizaţie de construcţie pentru un teren moştenit de la defunctul său tată. Autoritatea
pârâtă motivează refuzul prin imposibilitatea cetăţenilor străini de a dobândi drept de
proprietate asupra terenurilor.
Întrebări:
- poate cetăţeanul străin să se adreseze instanţelor de contencios din
România?
- Consideraţi refuzul autorităţii ca fiind unul justificat?

X se adresează autorităţii competente solicitând eliberarea unei autorizaţii de

construcţie. Având în vedere faptul că X îndeplinea cerinţele legale, autoritatea publică
emite autorizaţia de construcţie. La 5 luni de la data emiterii, autoritatea constată că
autorizaţia este ilegală, motiv pentru care decide revocarea acesteia. X contestă actul de
revocare, arătând că autorizaţia de construcţie s-a realizat material prin edificarea
construcţiei.
Întrebări:
- Care este natura juridică a autorizaţiei de construcţie?
- Poate autoritatea emitentă să revoce această autorizaţie?
- Legea contenciosului administrativ conferă calitate procesuală activă
autorităţii publice?
- Care este soluţia instanţei cu privire la anularea actului de revocare?
 Reclamantul în litigiul de contencios administrativ:

Orice persoana fizică sau juridică vătămată în drepturi

subiective sau interese legitime;
Terţul unui act administrativ(?);
Avocatul Poporului;
Ministerul Public;
Autoritatea publică emitentă a actului administrativ;
Prefectul;
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

Tema III. Tutela Administrativă

Structura
a. Ce se înţelege prin noţiunea de tutelă administrativă?
b. Care sunt organele statului cu atribuţii de tutelă administrativă?
c. Doctrină
d. Exerciţiu

Obiective:
- definirea noţiunii de tutelă administrativă;
- identificarea organelor cu atribuţii de tutelă administrativă;
- însuşirea procedurii de exercitare a controlului de tutelă

1. Ce se înţelege prin noţiunea de tutelă administrativă?

 Deşi noţiunea de tutelă este o instituţie specifică dreptului privat ce are în vedere
protejarea intereselor particulare ale persoanelor de lipsite de discernământ, trecerea sa în
dreptul public are în vedere protejarea unor interese generale care pot fi atinse în cadrul
procesului de descentralizare. Practic, statul, prin organele sale (Prefect, Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici) se asigură că organele locale sau autorităţile care
vizează funcţia publică şi funcţionarul public respectă în activitatea lor Constituţia şi
legile în vigoare.

2. Care sunt organele statului cu atribuţii de tutelă administrativă?

a) Prefectul, în conformitate cu prevederile art.123 alin 5 din Constituţie şi art. 3
alin.1 din legea contenciosului, exercită atribuţii de tutelă administrativă cu privire la
actele consiliului judeţean, consiliului local şi primarului, (discuţii cu privire la actele
preşedintelui consiliului judeţean) în măsura în care actul atacat este considerat nelegal.
În cadrul acestei categorii de acţiuni, NU este obligatorie îndeplinirea procedurii
prealabile (art.7 alin.5). Prefectul se adresează direct instanţei de contencios în termen de
6 luni de la data comunicării actului administrativ. Potrivit legii nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale, prefectul ia cunoştinţă de actele administraţiei publice
locale ca urmare a comunicării lor (comunicare din oficiu) de către secretarul unităţii
administrativ-teritoriale în termen de 10 zile de la data adoptării lor. În cazul
neîndeplinirii acestei obligaţii, prefectul se poate adresa instanţei de contencios
administrativ cu acţiune în anularea unui act administrativ local în termen de 6 luni de la
data la care s-a cunoscut existenţa actului ilegal. În cazul acţiunilor promovate de prefect,
actul atacat este SUSPENDAT de drept până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

b) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are, potrivit legii nr. 188/1999

privind statutul funcţionarilor publici, atribuţii de control asupra actelor autorităţilor
publice referitoare la funcţia publică şi funcţionarul public. În acest context, legea
contenciosului administrativ, stabileşte la art.3 alin.2 calitate procesuală activă Agenţiei
Naţionale a Funcţionarilor Publici cu privire la actele autorităţilor publice centrale sau
locale prin care se încalcă legislaţia referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici,
constatate ca urmare a activităţii de control, precum şi cu privire la refuzul autorităţilor
publice de a aplica prevederile legale în domeniul funcţiei publice. Acţiunea Agenţiei în
contencios administrativ poate fi formulată fără îndeplinirea procedurii prealabile în
termen de 6 luni de la data luării la cunoştinţă de existenţa actului ilegal, actul atacat fiind
SUSPENDAT de drept până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

3. Doctrină
- Frenţiu Gabriela.Cristina, Caracterul obligatoriu sau facultativ al
procedurii prealabile în cazul acţiunilor introduse de prefect, Revista
Dreptul nr.4/2007.
- Miron Dan., Consideraţii privitoare la raportul de tutelă administrativă,
Revista de Drept Public nr.3/2005.
- Petrescu Rodica Narcisa, Implicaţii teoretice şi practice ale controlului
Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, conform art. 20 alin.3-5
din legea nr.188/1999, republicată, Revista de Drept Public nr.3/2004.
- Petrescu Rodica Narcisa, Reflecţii asupra evoluţiei reglementărilor
legale referitoare la controlul de legalitate exercitat de prefect, Revista
Curierul Judiciar nr.7/2008.

4. Exerciţiu
a) Prefectul Judeţului Sibiu se adresează instanţei de contencios solicitând
anularea Hotărârii de Guvern nr1 din 5 ianuarie 2009 prin care s-a dispus darea în
administrare a unui bun proprietate publică din domeniul statului. În faţa instanţei de
contencios pârâtul a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile, solicitând respingerea
acţiunii.

Întrebări:
- Poate avea prefectul calitatea de reclamant în contenciosul
administrativ?
- Bunurile din domeniul public al statului pot fi înstrăinate?
- Este obligat prefectul să îndeplinească procedura prealabilă în cazul
acţiunilor promovate în temeiul legii contenciosului administrativ?
 - Soluţia instanţei de contencios administrativ?

b) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici formulează acţiune în contencios

administrativ împotriva Hotărârii de Consiliu Judeţean Mureş prin care s-a dispus
reorganizarea aparatului de lucru al Consiliului, reorganizare care va avea ca principal
rezultat reducerea a 40 de funcţii publice. În faţa instanţei de contencios pârâtul se apără
invocând faptul că Agenţia este o autoritate publică centrală şi ca atare nu poate exercita
un control asupra autorităţilor locale.
Întrebări:
- Poate avea Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici calitatea de
reclamant în contenciosul administrativ?
- Care sunt categoriile de acte administrative asupra cărora poate
exercita un control Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici?
- Soluţia instanţei de contencios administrativ?

Organe cu atribuţii de tutelă administrativă:

Prefectul are atribuţii de control asupra actelor

autorităţilor publice locale;
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici exercită un
control asupra actelor autorităţilor publice referitoare la
funcţia publică şi funcţionarul public

Tema IV. Excepţia de nelegalitate

Structura
a. Ce este excepţia de nelegalitate?
 b. Care sunt categoriile de acte administrative ce pot forma obiectul excepţiei de
nelegalitate?
c. Procedura de soluţionare a excepţiei de nelegalitate
d. Soluţiile instanţei de contencios şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti
referitoare la excepţia de nelegalitate
e. Doctrină
f. Exerciţiu

Obiective:
- definirea noţiunii;
- compararea excepţiei de ilegalitate cu excepţia de nelegalitate;
- identificarea categoriilor de acte administrative ce pot forma obiectul acestei forme de
control

1. Ce este excepţia de nelegalitate?

Excepţia de nelegalitate reprezintă o procedură de control judecătoresc indirect
asupra legalităţii actelor administrative şi are drept efect înlăturarea actului administrativ
nelegal din soluţionarea cauzei. Legea contenciosului administrativ este prima
reglementare care dă expresie legală acestei instituţii. În mod tradiţional, excepţia de
ilegalitate era mijlocul de control judecătoresc indirect asupra legalităţii actelor
administrative normative.

2. Care sunt categoriile de acte administrative ce pot forma obiectul excepţiei de

nelegalitate?
Obiect al excepţiei de nelegalitate îl constituie numai actele administrative
unilaterale. În forma iniţială a legii contenciosului administrativ nu exista nici o
diferenţiere sub acest aspect între actele normative şi actele individuale. Legea 262/ 2007
de modificare a legii contenciosului a dat naştere unor controverse doctrinare deoarece a
statuat ca pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate numai actele administrative
unilaterale individuale.
 3. Procedura de soluţionare a excepţiei de nelegalitate
Excepţia este un mijloc de apărare a părţilor în proces împotriva unui act
administrativ individual nelegal, act pe care instanţa de judecată este chemată sa-l
înlăture din soluţionarea cauzei. Excepţia de nelegalitate poate fi invocată în orice fază a
procesului, indiferent de natura acestuia. Elementul de noutate al legii contenciosului este
faptul că instanţa învestită cu soluţionarea în fond a pricinii nu este competentă să se
pronunţe şi asupra excepţiei. Legea stabileşte că, instanţa în faţa căreia a fost invocată
excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea în fond
a pricinii, prin încheiere motivată va sesiza instanţa de contencios competentă material
suspendând cauza. În cazul în care excepţia a fost invocată în cadrul unui proces de
contencios administrativ, aceeaşi instanţă va soluţiona şi excepţia în măsura în care nu
sunt încălcate normele de competenţă materială. Instanţa de contencios astfel sesizată se
va pronunţa în procedură de urgenţă cu citarea părţilor numai asupra legalităţii actului
administrativ (art.4 alin1).

4. Soluţiile instanţei de contencios şi căile de atac împotriva hotărârilor

judecătoreşti referitoare la excepţia de nelegalitate
În cazul în care instanţa de contencios sesizată constată că actul administrativ
supus cenzurii, este ilegal instanţa de fond va soluţiona cauza fără a ţine cont de actul
administrativ nelegal. În caz contrar, instanţa de fond poate soluţiona cauza şi prin
raportare la actul administrativ constat ca fiind legal. Împotriva hotărârilor judecătoreşti
prin care se soluţionează excepţia de nelegalitate, partea nemulţumită poate formula
recurs în termen de 5 zile de la comunicare, recurs care se judecă de urgenţă şi cu
precădere (art.4 alin.3).

5. Doctrină
- Vucmanovici Iulia, Discuţii cu privire la obiectul excepţiei de
nelegalitate, analizat prin prisma modificărilor legislative aduse legii
contenciosului administrativ prin Legea nr.262/2007, Revista Dreptul
nr.1/2008.
 - Vlad Verginica, Dumitrescu Dorel., Excepţia de nelegalitate, Revista de
Drept Public, nr.4/2006.
- Puie Oliviu Excepţia de nelegalitate în lumina dispoziţiilor noii legi a
contenciosului administrativ Revista Curierul Judiciar nr. 7-8/2005.
- Giurgiu Liviu, Consideraţii privind excepţia de nelegalitate a actelor
administrative în reglementarea instituită prin Legea contenciosului
administrativ nr.554/2004 Revista Curierul Judiciar nr.2/2005.
- Tofan Apostol Dana Unele consideraţii privind excepţia de nelegalitate,
Revista de Drept Public nr.4/2007.

6. Exerciţiu
X formulează în anul 2010 acţiune în revendicare în contradictoriu cu Y, actualul
posesor al terenului. În cadrul procesului Y se apără justificând drept titlu de proprietate
un act administrativ normativ, motiv pentru care X invocă excepţia de nelegalitate a
acestuia. Y solicită instanţei respingerea acestei excepţii pe motiv că în litigiile civile nu
poate fi invocată o astfel de excepţie.

Întrebări:
- Care este instanţa competentă să soluţioneze admisibilitatea excepţiei
de nelegalitate?
- Dacă excepţia este admisibilă, care este instanţa competentă să
soluţioneze excepţia de nelegalitate?
- Poate fi invocată această excepţie în litigii civile sau numai în litigii de
contencios administrativ?
- Care va fi soluţia instanţei asupra excepţiei invocate?
- Care sunt căile de atac împotriva hotărârii judecătoreşti?
 Excepţia de nelegalitate

- mijloc de control indirect asupra

actelor administrative;
- poate fi formulată în cadrul unui
proces aflat în curs de desfăşurare
în orice fază s-ar afla;
- competenţa de soluţionare a
excepţiei revine instanţei de
contencios;
- actul considerat ilegal este înlăturat
din soluţionarea cauzei fără a fi
anulat

Tema V. Actele administrative exceptate de la controlul în faţa instanţei

de contencios administrativ

Structura
a. Care sunt categoriile de acte administrative ce nu pot forma obiectul cenzurii
instanţelor de contencios administrativ?
b. Acte exceptate în baza legii contenciosului administrativ şi limitele controlului în
faţa instanţei de contencios.
c. Acte ce privesc raporturile autorităţilor publice cu Parlamentul. Definiţie,
Precizări.
d. Actele de comandament cu caracter militar
e. Doctrină
f. Exerciţiu

Obiective:
- identificarea categoriilor de acte exceptate la nivel constituţional şi la nivelul legii
nr.554/2004;
- clasificarea actelor administrative exceptate în excepţii absolute şi excepţii relative;
- definirea fiecărei categorii de acte exceptate.

1. Care sunt categoriile de acte administrative ce nu pot forma obiectul cenzurii

instanţelor de contencios administrativ?
La nivel constituţional (art126 alin.6) s-au consacrat categoriile de acte exceptate
de la controlul în faţa instanţei de contencios. S-a urmărit, astfel limitarea acestor
categorii de acte precum şi impunerea interdicţiei pentru legiuitor de a stabili în viitor (în
mod discreţionar) noi şi noi categorii de acte exceptate. Potrivit Constituţiei României
„controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea
contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu
Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar”.
Observaţii:
- excepţiile prevăzute în art.126 alin.6 din Constituţie sunt excepţii
absolute;
- actele ce privesc raporturile autorităţilor publice cu parlamentul şi actele
de comandament cu caracter militar nu pot forma obiectul acţiunii
directe în contencios şi nici obiectul excepţiei de nelegalitate;
- legea fundamentală exceptează aceste categorii de acte numai de la
controlul judecătoresc pe calea contenciosului, per a contrario în
respectarea art.21 din Constituţie, aceste categorii de pot fi cenzurate de
instanţele de judecată prin alte modalităţi juridice;

2. Acte exceptate în baza legii contenciosului administrativ şi limitele

controlului în faţa instanţei de contencios.
Legea contenciosului administrativ stabileşte alături de cele două categorii de
excepţii absolute consacrate în textul constituţional şi ă a treia categorie de acte exceptate
şi anume actele administrative pentru care se stabilesc prin legii speciale o altă modalitate
de control judecătoresc. Alături de actele exceptate legea contenciosului consacră şi
categoria actelor pentru care controlul în faţa instanţelor de contencios este unul limitat.
Această categorie a excepţiilor relative este formată din acele categorii de acte
administrative care pot forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ numai în
cazurile în care au fost adoptate cu exces de putere. Intră în această categorie, potrivit
art.5 alin.3 actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării
de asediu, sau al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori
cele emise pentru restabilirea ordinii publice precum şi cele pentru înlăturarea
consecinţelor calamităţilor naturale epidemiilor şi epizotiilor.
În această situaţie legea stabileşte că nu sunt aplicabile prevederile referitoare la
suspendarea actului administrativ atacat ca urmare a exercitării procedurii prealabile
(art.14 din legea contenciosului).

3. Acte ce privesc raporturile autorităţilor publice cu Parlamentul. Definiţie,

Precizări.
Această noţiune a fost introdusă ca urmare a revizuirii Constituţiei României şi se
dorea să aibă în vedere categoria actelor de guvernământ astfel cum au fost definite în
perioada interbelică . Legea contenciosului administrativ defineşte această categorie de
acte la art.2 alin.1 lit. k ca fiind „ actele emise de o autoritate publică în realizarea
atribuţiilor sale prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de natură
politică cu Parlamentul”.
Din definiţia furnizată de textul legal rezultă pe de o parte că aceste acte sunt
emise în raporturile dintre autorităţile publice şi Parlament, iar pe de altă parte că sunt
acte emise în raporturile de natură politică. Definiţia prezentată trimite deci la acte de
natură politică şi NU acte administrative aşa cum este stabilit în Constituţie. Doctrina a
întâmpinat dificultăţi şi în determinarea concretă a acestor categorii de acte. Astfel, sunt
considerate ca aparţinând acestei categorii, actele ce privesc raporturile dintre executiv şi
legislativ precum numirea Guvernului, dizolvarea Parlamentului, dar şi actele cu o natură
juridică complexă precum decretele preşedintelui contrasemnate de primul-ministru,
organ al statului supus controlului parlamentar.

4. Actele de comandament cu caracter militar

 Această categorie de acte exceptate a fost consacrată legal şi în legea nr.29/ 1990
– legea contenciosului administrativ postrevoluţionară, fără a oferi o definiţie acestei
noţiuni. Ulterior, jurisprudenţa şi doctrina au statuat ca pentru a fi în prezenţa unui astfel
de act e nevoie de îndeplinirea a două condiţii: actul să provină de la o autoritate cu
competenţe de natură militară; actul să cuprindă o măsură, o dispoziţie privind mişcarea
trupelor militare, concentrarea lor, înfiinţarea şi desfiinţarea unor unităţi militare etc.
Actuala lege a contenciosului administrativ defineşte această categorie de acte ca fiind:
„actul administrativ referitor la probleme strict militare ale activităţii din cadrul forţelor
armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine
subordonaţilor în aspecte referitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război, sau,
după caz, la îndeplinirea serviciului militar”. Definiţia nu include în această categorie
actele ce privesc statutul cadrelor militare, contractele administrative încheiate de aceste
autorităţi, şi prin urmare acestea pot fi supuse controlului în faţa instanţei de contencios.

5. Doctrină
- Albu Emanuel Natura şi regimul juridic al decretelor emise de
Preşedintele României, Revista Curierul Judiciar nr.9/2006;
- Iorgovan Antonie, Şerban Floarea Despre actele de comandament cu
caracter militar, Revista de Drept Public 1-2/1997;
- Popescu Corneliu Liviu Exceptarea actelor de comandament cu
caracter militar de la contenciosul administrativ, potrivit revizuirii
constituţionale, în lumina dreptului de acces la o instanţă
judecătorească Revista Curierul Judiciar nr.11/2003;
- Puie Oliviu Discuţii privind constituţionalitatea recursului paralel în
materia contenciosului administrativ reglementat prin legea
nr.554/2004 a contenciosului administrativ şi prin alte acte
administrative speciale Revista Dreptul nr.11/2006.

6. Exerciţiu
a) Prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr.1 din 10 ianuarie 2010 s-a
dispus trecerea în rezervă a numitului X ca urmare a îndeplinirii condiţiilor legate de
vechimea în muncă. X contestă acest ordin la instanţa de contencios competentă invocând
faptul că el nu îndeplineşte condiţia referitoarea la vârstă şi ca atare acest ordin este
ilegal. În faţa instanţei de contencios sesizate, pârâtul se apără invocând faptul că actul
atacat este sustras controlului în faţa instanţei de contencios şi în consecinţă instanţa ar
trebui să respingă acţiunea ca inadmisibilă.
Întrebări:
- Care este instanţa competentă cu soluţionarea prezentei acţiuni?
- Despre ce categorie de acte este vorba în cauză?
- Soluţia instanţei de judecată

b) X este sancţionat contravenţional pentru depăşirea vitezei pe drumurile publice.

X contestă Procesul verbal de contravenţie la instanţa de contencios administrativ,
Tribunalul Mureş, susţinând că aparatul radar a fost folosit pe timp de ceaţă, când potrivit
legii este interzisă folosirea lui. În faţa instanţei de contencios pârâtul invocă excepţia de
necompetenţă materială a instanţei de judecată, excepţie pe care reclamantul o combate
susţinând că Procesul verbal este un act administrativ, iar actele administrative pot fi
controlate sub aspectul legalităţii lor de instanţele de contencios administrativ.
Întrebări:
- Procesul verbal de contravenţie este act administrativ?
- Toate categoriile de acte administrative pot forma obiectul acţiunii în
contencios administrativ?
- Care va fi soluţia instanţei de contencios cu privire la excepţia
invocată?
 Actele exceptate de la controlul în faţa instanţei de contencios

- actele ce privesc raporturile autorităţilor publice cu Parlamentul;

- actele de comandament cu caracter militar;
- actele pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin
lege specială o altă instanţă competentă;
- actele administrative emise în situaţii de urgenţă, calamităţi
naturale, etc, care pot fi atacate numai în cazul în care au fost emise
cu exces de putere

Tema VI. Rolul jurisdicţiilor administrative în cadrul controlului

asupra actelor administrative

Structura
a. Atribuţiile jurisdicţiilor administrative potrivit noului cadru constituţional
b. Opţiunea reclamantului între instanţa de contencios administrativ şi jurisdicţia
administrativă
c. Doctrină.
d. Exerciţiu

Obiective:
- însuşirea noţiunii de jurisdicţie administrativă;
- Revizuirea Constituţiei şi impactul asupra jurisdicţiilor administrative;
 1. Atribuţiile jurisdicţiilor administrative potrivit noului cadru constituţional
În urma revizuirii Constituţiei României, rolul organelor cu atribuţii
jurisdicţionale a fost limitat, fie prin suprimarea acestor atribuţii (Curtea de Conturi
principalul organ cu atribuţii jurisdicţionale a pierdut acest atribuţii în urma revizuirii
constituţionale) fie prin stabilirea caracterului facultativ al acestor jurisdicţii în vederea
garantării accesului liber la justiţie. În acest context art. 21 alin.4 din Constituţia
României stabileşte că: „Jurisdicţiile administrative sunt facultative şi gratuite”.
Noţiunea de jurisdicţie administrativă a fost ulterior definită în art. 2 alin.1 lit.e ca fiind
„activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are conform legii organice
speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act
administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării
dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale”.

2. Opţiunea reclamantului între instanţa de contencios administrativ şi jurisdicţia

administrativă
Prin instituirea caracterului facultativ al jurisdicţiei administrative se oferă
posibilitatea părţii vătămate printr-un act administrativ care potrivit legii organice poate
forma obiectul unei cereri în faţa unei jurisdicţii administrative, să opteze (art.6 din lege)
între procedura administrativ jurisdicţională sau accesul direct la instanţa de contencios
administrativ. Legea contenciosului administrativ instituie, şi în acest caz parcurgerea
procedurii prealabile. Acest drept de opţiune se referă şi la posibilitatea persoanei
vătămate de a renunţa la calea de atac asupra actului administrativ, în cadrul procedurii
jurisdicţionale, şi să atace actul administrativ jurisdicţional direct la instanţa de
contencios în termen de 15 zile de la comunicare. Nu în ultimul rând, legea conferă
persoanei vătămate posibilitatea de a renunţa la procedura administrativ jurisdicţională
sau la calea de atac chiar în timpul soluţionării acesteia sub condiţia notificării organului
jurisdicţional şi a sesizării instanţei de contencios în termen de 15 zile. În acest caz
persoana vătămată nu trebuie să îndeplinească procedura prealabilă.

3. Doctrină
 - Frenţiu Gabiela Neconstituţionalitatea art.5 alin.2 şi a art.6 alin.3 şi 4
din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, Revista Dreptul
nr.11/2005.
- Deleanu Ion Accesul liber la justiţie sau dreptul la un recurs efectiv
Revista Curierul Judiciar nr.11/2006.
- Popescu Corneliu Liviu Natura administrativ-jurisdicţională a
procedurii fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală Revista de
Dreptul Afacerilor nr. 2/2004.
- Petrescu Rodica Narcisa Unele consideraţii privind activitatea şi actele
Consiliului Concurenţei Caietul Ştiinţific al Institutului de Ştiinţe
Administrative al României 1999.
4. Exerciţiu
X se adresează direct instanţei de contencios solicitând anularea unui act
administrativ individual. În faţa instanţei de judecată, autoritatea pârâtă a solicitat
respingerea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Faţă de aceste
considerente, reclamantul a invocat prevederile art.6 din legea contenciosului potrivit
cărora parcurgerea procedurii jurisdicţionale este facultativă, ori el a înţeles să nu urmeze
calea recursului graţios pentru că urmarea acestei proceduri jurisdicţionale este
facultativă.
Întrebări:
- Care sunt condiţiile pentru a ne afla în prezenţa unei jurisdicţii
administrative?
- Care este textul legal în care s-a consacrat caracterul facultativ al acestei
proceduri jurisdicţionale?
- Procedura administrativ prealabilă este o procedură administrativ
jurisdicţională?
- Soluţia instanţei de judecată
 Jurisdicţiile administrative:
sunt facultative;
sunt gratuite;
partea poate renunţa la judecata administrativ-jurisdicţională chiar în
timpul procedurii sau a exercitării căi de atac;
actele administrativ-jurisdicţionale pot fi cenzurate de instanţele de
contencios.

Tema VII. Procedura prealabilă în contenciosul administrativ

Structura
a. Ce este procedura prealabilă?
b. În ce constă procedura prealabilă?
c. Consacrare legală. Consecinţele juridice în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile
d. Excepţii de la caracterul obligatoriu al procedurii prealabile
e. Termenul de exercitare a procedurii prealabile
f. Doctrină
g. Exerciţiu

Obiective:
- înţelegerea noţiunii de plângere prealabilă şi compararea acesteia cu alte proceduri
similare;
- caracterul obligatoriu sau facultativ al plângerii?

1. Ce este procedura prealabilă?

Procedura prealabilă a fost gândită ca un mijloc procedural menit a rezolva
diferendul dintre administraţie şi administraţi, pe cale „amiabilă” fără intervenţia instanţei
de judecată. Procedura prealabilă a fost instituită în vederea rezolvării într-un timp cât
mai scurt a conflictului dintre administraţie şi administraţi şi NU ca un obstacol în
rezolvarea diferendului.

2. În ce constă procedura prealabilă?

Procedura prealabilă se realizează sub forma recursului graţios sau a recursului
ierarhic. Astfel, pe calea recursului graţios persoana vătămată se adresează autorităţii
emitente a actului administrativ solicitând revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar pe
calea recursului ierarhic, persoana vătămată se adresează organului ierarhic superior (în
măsura în care există) solicitând revocarea actului administrativ al autorităţii inferioare.

3. Consacrare legală. Consecinţele juridice în cazul neîndeplinirii procedurii

prealabile
Legea contenciosului administrativ stabileşte la art.7 obligativitatea îndeplinirii
procedurii prealabile pentru actele administrative unilaterale tipice atât individuale cât şi
normative. În cazul contractelor administrative, legea asimilează această procedură cu
procedura concilierii din materie comercială, consacrată în art. 720¹ din Codul de
procedură civilă.
În cazul neîndeplinirii procedurii prealabile instanţa de judecată va respinge
acţiunea fie ca prematură, fie ca inadmisibilă. Pentru a ajunge la prima soluţie, instanţa de
contencios va constata că reclamantul s-a adresat instanţei de contencios fără îndeplinirea
procedurii prealabile, dar că se află încă înăuntrul termenului în care aceasta poate fi
îndeplinită. Pentru a ajunge la a doua soluţie, instanţa de contencios va constata că
reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă şi mai poate complini această condiţie,
termenul fiind scurs. În sprijinul acestei soluţii pot fi invocate şi prevederile art. 109
alin.2 din Codul de procedură civilă care statuează că în cazurile prevăzute de lege (în
cazul nostru Legea contenciosului administrativ) sesizarea instanţei competente se poate
face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, acesta fiind o condiţie de exercitare a
acţiunii în contencios.

4. Excepţii de la caracterul obligatoriu al procedurii prealabile

 Art.7 alin.5 al legii contenciosului stabileşte două categorii de excepţii de la
caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, o categorie determinată de calitatea
reclamantului acţiunii în contencios administrativ, iar o a doua categorie determinată de
obiectul acţiunii în contencios administrativ.
Astfel, în prima categorie de acţiuni exceptate de îndeplinirea condiţiei procedurii
prealabile fac parte acţiunile promovate de Prefect, Avocatul Poporului, Ministerul
Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Din a doua categorie de acţiuni
exceptate fac parte acţiunile ce au ca obiect ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe,
acţiunile ce au ca obiect actele administrative asimilate, adică cele ce privesc refuzul
nejustificat şi tăcerea administraţiei. De asemenea, legea contenciosului administrativ
stabileşte că procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul controlului indirect realizat
prin intermediul excepţiei de nelegalitate.

5. Termenul de exercitare a procedurii prealabile

Legea contenciosului administrativ stabileşte termene diferite de exercitare a
procedurii prealabile în funcţie de titularul acţiunii şi obiectul acesteia. Astfel:
- persoana vătămată printr-un act administrativ individual care îi este adresat se
poate adresa autorităţii emitente sau ierarhic superioare în termen de 30 de zile de la
comunicarea acestuia. Termenul de 30 de zile poate fi depăşit, pentru motive temeinice
(fără ca aceste motive să fie definite sau descrise) dar nu mai mult de 6 luni de la data de
6 luni de la data emiterii acestuia;
- persoana vătămată printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de
drept (terţul actului) se poate adresa autorităţii emitente sau ierarhic superioare din
momentul în care a luat la cunoştinţă pe orice cale de existenţa acestuia în limitele
termenului de 6 luni;
- persoana vătămată printr-un act administrativ normativ are posibilitatea
efectuării procedurii prealabile oricând;
- în cazul contractelor administrative, plângerea prealabilă poate fi formulată în
termen de 6 luni, termen care începe să curgă:
a) de la data încheierii contractului în cazul litigiilor ce au ca obiect încheierea
acestuia;
 b) de la data modificării contractului, sau de la data refuzului de modificare în
cazul litigiilor legate de modificarea lui;
c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de
executarea lui;
d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei
oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale în cazul litigiilor legate
de încetarea contractelor;
e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze, în cazul litigiilor
legate de interpretarea contractelor.

6. Doctrină
- Albu Emanuel Contracte administrative. Achiziţiile publice şi
contenciosul administrativ, Revista Curierul Judiciar nr.1/2007.
- Dumitrescu D.A. Situaţii speciale privind termenul de formulare a
plângerii prealabile în cazul actelor administrative cu caracter
normativ, Revista de Drept Public, nr.4/2005.
- Frenţiu Gabriela Caracterul – obligatoriu sau facultativ al procedurii
prealabile în cazul acţiunilor introduse de prefect Revista Dreptul
nr.4/2007.

7. Exerciţiu
Ministrul Agriculturii a emis Ordinul nr.1 din 01.02.2010, act prin care a fost
autorizată S.C. X SRL sa desfăşoare activităţi agricole pe os suprafaţa de 100 ha în
localitatea Gorneşti. Y contestă ordinul ministrului, formulând recurs graţios în data de
03.03.2010. Autoritatea emitentă respinge cererea, invocând faptul că plângerea
petentului a fost depusă cu nerespectarea termenului legal. Y formulează acţiune în
contencios la instanţa competentă solicitând anularea Ordinului nr.1. În faţa instanţei de
contencios pârâtul invocă neîndeplinirea procedurii prealabile, solicitând respingerea ca
inadmisibilă a acţiunii.
Întrebări:
 - Care este instanţa de contencios competentă cu soluţionarea prezentei
acţiuni?
- Ce înţelegeţi prin noţiunea de recurs graţios?
- Consideraţi că plângerea prealabilă a fost formulată în termenul legal?
- În cazul în care obiectul acţiunii în contencios ar fi fost refuzul
nejustificat al unei autorităţi publice, care era termenul în care trebuia
formulată plângerea prealabilă?

Procedura prealabilă:
- este obligatorie în cazul actelor administrative unilaterale;
- se efectuează sub forma recursului graţios sau ierarhic;
- termenul de exercitare a plângerii este de 30 de zile de la comunicarea
actului administrativ;
- în cazul contractelor administrative procedura prealabilă are semnificaţia
procedurii concilierii;
- procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul refuzului nejustificat sau a
Procedura prealabilă:
tăcerii administrative;
este-obligatorie
în cazulînactelor
cazul actelor administrative
administrative unilaterale;
normative procedura prealabilă poate fi
se efectuează sub forma
exercitată oricând;recursului graţios sau ierarhic;
termenul de exercitare
- Prefectul, a plângerii
Avocatul este
Poporului, de 30Naţională
Agenţia de zile de la comunicarea
a Funcţionarilor actului
Publici şi
administrativ;
Ministerul Public nu au obligaţia de a efectua procedura prealabilă.
în cazul contractelor administrative procedura prealabilă are semnificaţia procedurii
concilierii;
procedura prealabilă nu este obligatorie în cazul refuzului nejustificat sau a tăcerii
administrative;
în cazul actelor administrative normative procedura prealabilă poate fi exercitată
oricând;
Prefectul, Avocatul Poporului, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi
Ministerul Public nu au obligaţia de a efectua procedura prealabilă.

Tema VIII. Obiectul acţiunii în contenciosul administrativ

Structura
a. Care sunt categoriile de acţiuni sau inacţiuni ale administraţiei publice ce pot forma
obiectul acţiunii în contencios administrativ?
b. Ce poate solicita partea vătămată instanţei de judecată?
c. Doctrină
d. Exerciţiu

Obiective:
- definirea activităţii administraţiei publice
- actul administrativ şi faptul administrativ principalele forme de manifestare a
activităţii autorităţii
- identificarea obiectului acţiunii în contencios administrativ

1. Care sunt categoriile de acţiuni sau inacţiuni ale administraţiei publice ce

pot forma obiectul acţiunii în contencios administrativ?
Articolul 8 din legea contenciosului administrativ stabileşte că pot fi supuse
controlului în faţa instanţei de contencios actele administrative tipice sau asimilate.
Prin acte administrative tipice se înţelege potrivit art.2 alin.1 lit. c din legea
contenciosului „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate
publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a
executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau sting raporturi juridice”. Prin
acte administrative asimilate se înţelege pe de o parte categoria contractelor
administrative „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi
contractele încheiate…” (art.2 alin.1 lit.c). Pe de altă parte, sunt asimilate categoriei
actelor administrative unilaterale refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri şi tăcerea
administraţiei „se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de
a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul
de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
Numai ca urmare a acestor activităţi, instanţa de judecată poate constata
încălcarea unor drepturi sau interese legitime. De aceea, sunt inadmisibile acţiunile în
contencios administrativ prin care se solicită constatarea existenţei unui drept subiectiv
sau interes legitim în afara unei practici administrative. De asemenea este inadmisibilă o
acţiune în contencios administrativ prin care se solicită din partea autorităţilor publice o
conduită generală.
 2. Ce poate solicita partea vătămată instanţei de judecată?
Orice persoană vătămată în drepturi subiective sau interese legitime prin
activitatea administraţiei publice poate solicita:
- anularea actului administrativ vătămător;
- recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim;
- obligarea autorităţii pârâte la emiterea unui act sau un alt înscris;
- repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În cazul acţiunilor întemeiate pe vătămarea unui interes legitim public legea (art.
8 alin1 ²) stabileşte că partea vătămată poate solicita numai anularea actului sau obligarea
autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită
operaţiune administrativă. În cazul neîndeplinirii acestor obligaţii partea nemulţumită
poate solicita penalităţi de întârziere, iar instanţa de contencios poate aplica sancţiunea
amenzii conducătorului autorităţii în conformitate cu art. 24 alin.2 din legea
contenciosului administrativ.
În cazul contractelor administrative acţiunea în contencios administrativ poate
avea ca obiect anularea totală sau parţială a contractului, rezoluţiunea sau rezilierea
acestuia, obligarea autorităţii la încheierea contractului, obligarea uneia din părţile
contractului la îndeplinirea unei clauze contractuale, suplinirea consimţământului uneia
dintre părţi când interesul public o cere, obligarea la repararea prejudiciului cauzat.

3. Doctrină
- Iorgovan Antonie Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi
explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2004.
- Dragoş Dacian Cosmin Legea contenciosului administrativ – comentarii
şi explicaţii, Ediţia a 2, Ed. CH Beck, 2009.
- Bogasiu Gabriela Legea contenciosului administrativ, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti 2008.
4.Exerciţiu
X se adresează instanţei de contencios administrativ solicitând instanţei de
contencios administrativ obligarea pârâtului (Guvernul României) să reglementeze
situaţia taxei de poluare în conformitate cu prevederile Tratatului CE. X arată în faţa
instanţei de contencios că prin nenumărate cereri s-a adresat Guvernului cu o astfel de
solicitare, dar ca a întâmpinat refuz din partea autorităţii. X consideră acest refuz, drept
nejustificat, motiv pentru care s-a adresat instanţei de contencios administrativ.
Întrebări:
- Care este instanţa de contencios competentă cu soluţionarea prezentei
acţiuni?
- În cazul refuzului nejustificat este obligatorie procedura prealabilă?
- Care va fi soluţia instanţei de contencios administrativ?

Obiectul acţiunii în contencios

actul administrativ tipic sau asimilat;
contractul administrativ;
recunoaşterea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim;
repararea prejudiciului cauzat

Tema IX. Acţiunea în contencios administrativ împotriva ordonanţelor

Guvernului

Structura
a. Consacrarea legală a procedurii de control a ordonanţelor de Guvern în faţa instanţei
de contencios administrativ
b. Obiectul acţiunilor ce vizează ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe
c. Care este procedura în cazul acţiunilor ce vizează Ordonanţe ale Guvernului?
d. Doctrină
e. Exerciţiu

Obiective:
- însuşirea noţiunii de control, în faţa instanţelor de contencios, asupra Ordonanţelor
Guvernului
- competenţa instanţei de contencios cu privire la aceasta categorie de acte

1. Consacrarea legală a procedurii de control a ordonanţelor de Guvern în faţa

instanţei de contencios administrativ
În evoluţia controlului judecătoresc asupra actelor administrative anul 2003,
reprezintă un moment istoric, pentru că în urma revizuirii Constituţiei României, în
art.126 alin.6 se prevede competenţa instanţelor de contencios de a soluţiona (după o
procedură stabilită în legea contenciosului) cereri ce au ca obiect ordonanţe sau dispoziţii
din ordonanţe neconstituţionale ( Art. 126 alin.6 Constituţia României „Instanţele de
contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate
prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate
neconstituţionale.”).
Acest cadru constituţional a fost conturat ulterior de art. 9 din legea
contenciosului administrativ care stabileşte concret obiectul acţiunii în contencios în
cazul ordonanţelor sau dispoziţiilor din ordonanţe, condiţiile de exercitare ale unei astfel
de acţiuni şi efectele juridice.

2. Obiectul acţiunilor ce vizează ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe

Se pune întrebarea dacă instanţa de contencios este competentă să anuleze aceste
dispoziţii sau poate acorda despăgubiri, poate anula acte administrative emise în temeiul
ordonanţei? În mod evident instanţa de contencios nu are competenţa de a anula
ordonanţe (acte legislative), art. 9 alin.5 din legea contenciosului stabilind că obiectul
unor astfel de acţiuni poate fi:
- acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin Ordonanţe sau
dispoziţii din acestea;
 - anularea actelor administrative emise în baza acestor Ordonanţe;
- obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la
realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

3. Care este procedura în cazul acţiunilor ce vizează Ordonanţe ale

Guvernului?
Legea contenciosului administrativ stabileşte câteva condiţii obligatorii pentru ca
o astfel de acţiune să fie admisibilă:
- pot forma obiectul unei astfel de acţiuni numai Ordonanţele sau
dispoziţiile din ordonanţe declarate neconstituţionale;
- legea nu face nici o distincţie, deci pot forma obiect al acţiunii atât
ordonanţele de guvern cât şi ordonanţele de urgenţă ale guvernului;
- în cazul unor astfel de acţiuni, reclamantul NU este obligat să formuleze
plângere prealabilă;
- în cazul în care ordonanţa sau dispoziţia NU a fost declarată
neconstituţională, acţiunea în contencios trebuie însoţită de excepţia de
neconstituţionalitate, altfel acţiunea ar fi respinsă ca inadmisibilă; În
cazul în care în faţa instanţei de contencios, acţiunea a fost promovată
împreună cu excepţia de neconstituţionalitate, instanţa de contencios, în
măsura în care excepţia este admisibilă, va sesiza potrivit Legii
nr.47/1992 Curtea Constituţională. În funcţie de Decizia Curţii
Constituţionale, acţiunea în contencios va fi admisă, sau respinsă ca
inadmisibilă. Astfel, dacă Curtea Constituţională consideră prevederea
sau Ordonanţa ca fiind constituţională, instanţa de contencios va
respinge acţiunea. Dimpotrivă, dacă prevederea este declarată
neconstituţională, instanţa de contencios va proceda la judecarea
fondului cauzei în funcţie de solicitările reclamantului.

4. Doctrină
- Popescu Corneliu Liviu Contenciosul administrativ potrivit dispoziţiilor
constituţionale revizuite, Revista Dreptul nr. 2/2004;
 - Santai Ioan Implicaţii privind unele prevederi revizuite ale Constituţiei
în materia contenciosului administrativ Revista de Drept Public
nr.1/2004;
- Vidican Gheorghe Unele puncte de vedere pe marginea dispoziţiilor
Legii nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii
contenciosului administrativ nr.554/2004 Pandectele Române nr.
3/2008.

5. Exerciţiu
X se adresează instanţei de contencios competente solicitând anularea dispoziţiei
(articolul 3 ) din Ordonanţa de Urgenţă nr.1 din 5 ianuarie 2010. În faţa instanţei de
contencios, X arătă că dispoziţia respectivă care i-a adus atingere dreptului de proprietate
a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr.1 din 5 decembrie 2009. În plus, X
solicită instanţei de judecată despăgubiri pentru prejudiciul cauzat în valoare de 5000 lei.
Întrebări:
- Care este instanţa de contencios competentă?
- Pot fi formulate acţiuni în contencios administrativ împotriva
Ordonanţelor?
- Care va fi soluţia instanţei de judecată?
 Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului în contenciosul administrativ
aceasta formă de control a fost consacrată în urma revizuirii Constituţiei;
sunt avute în vedere atât ordonanţe cât şi ordonanţe de urgenţă ale guvernului
numai în măsura în care au fost declarate neconstituţionale sau dispoziţiile
acestora urmează să fie declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională;
instanţa de contencios este competentă să se pronunţe numai asupra actelor
administrative emise în temeiul dispoziţiei neconstituţionale, precum şi asupra
despăgubirilor solicitate pentru prejudiciul cauzat;
.instanţa de contencios nu are competenţa de a anula ordonanţa sau dispoziţia
neconstituţională, aceasta fiind oricum lipsită de eficienţă juridică.
în cazul în care acţiunea în contencios are ca obiect o ordonanţă sau o dispoziţie
din ordonanţă care nu a fost declarată neconstituţională, acţiunea în contencios
este admisibilă numai dacă este însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.

Tema X. Competenţa instanţelor de judecată în materia contenciosului

administrativ

Structura
a. Competenţa materială a instanţelor de judecată în materia contenciosului
administrativ
b. Competenţa teritorială a instanţelor de judecată în materia contenciosului
administrativ
c. Doctrină
d. Exerciţiu
Obiective:
- definirea noţiunii de competenţă materială şi teritorială a instanţelor de judecată
- determinarea competenţei materiale a instanţei de contencios în funcţie de natura
organului emitent şi a criteriului valoric al litigiului
- definirea noţiunii de competenţă teritorială alternativă

1. Competenţa materială a instanţelor de judecată în materia contenciosului

administrativ.
Legea contenciosului administrativ stabileşte la art.10 competenţa materială şi
teritorială a instanţelor de judecată în materia contenciosului administrativ. Competenţa
materială este stabilită în funcţie de natura autorităţii de la care emană actul administrativ
(locul pe care îl ocupă autoritatea pârâtă în sistemul autorităţilor statului), şi în funcţie de
cuantumul taxelor, datoriilor (în cazul litigiilor fiscale). Astfel legea stabileşte ca instanţe
competente:
a) Tribunalul (secţia de contencios administrativ şi fiscal) este de competent să
soluţioneze, în primă instanţă, litigiile de contencios administrativ cu privire la actele
administrative încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care
privesc taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de
până la 500.000 lei;
b) Curtea de Apel (secţia de contencios administrativ şi fiscal) este competentă să
soluţioneze, în primă instanţă, litigiile de contencios administrativ cu privire la actele
administrative încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe,
impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de
500.000 lei;
c) Împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Tribunal partea
nemulţumită poate exercita calea de atac a recursului, cererea de recurs urmând să fie
soluţionată de Curtea de Apel (secţia de contencios administrativ).
d) Împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Curtea de Apel, partea
nemulţumită poate exercita calea de atac a recursului, cererea de recurs urmând să fie
soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (secţia de contencios administrativ).
 2. Competenţa teritorială a instanţelor de judecată în materia contenciosului
administrativ.
Alin. 3 al articolului 10 din legea contenciosului administrativ statuează o
competenţă teritorială alternativă în materia contenciosului administrativ. Astfel,
reclamantul are posibilitatea de a alege între două instanţe deopotrivă competente,
respectiv „instanţa de la domiciliul (sediul) său şi instanţa de la domiciliul (sediul)
pârâtului”.
Prevederile legii contenciosului administrativ în materia competenţei materiale
sau teritoriale instanţelor de judecată nu se vor aplica în măsura în care prin legii speciale
sunt stabilite alte reguli privitoare la competenţă (spre exemplu legea nr. 544 / 2001
privind informaţiile de interes public stabileşte competenţa Tribunalului ca primă instanţă
indiferent de natura juridică a autorităţii emitente; legea 189/2000 privind aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea si completarea Decretului-lege
nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice
de dictatura instaurata cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in
străinătate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, stabileşte în
art. 10 alin.3 competenţa Curţii de Apel în soluţionarea unor cereri ce privesc acte ale
autorităţilor locale).

3. Doctrină
- Giurgiu Liviu, Lazăr Rozalia Rolul instanţelor de contencios administrativ în
statul de drept, Revista de Drept Public nr.1/1998;
- Vidican Gheorghe Unele puncte de vedere pe marginea dispoziţiilor Legii nr.
262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ
nr.554/2004 Pandectele Române nr. 3/2008;
- Vedinaş Verginia Unele consideraţii teoretice şi implicaţii practice privind
noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, Revista Dreptul nr.5/2005.

4 Exerciţiu
 X contestă Procesul verbal de contravenţie seria MS nr.1234 încheiat agentul
principal Y din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, Serviciul Poliţie Rutieră
la instanţa de contencios competentă, solicitând anularea acestuia. X arată instanţei de
contencios (Tribunalul Mureş) că a îndeplinit procedura prealabilă, iar sancţiunea aplicată
pentru depăşirea vitezei este nelegală pentru că pe sectorul de drum pe care a fost
surprins limita de viteză era de 70 de km/h, chiar dacă se afla în interiorul localităţii (în
acest sens X depune la dosar copie după HCL prin care s-a stabilit în cadrul localităţii
limita de 70 km/h).
Întrebări:
- Procesul verbal de contravenţie este un act administrativ?
- Este obligatorie procedura prealabilă în cauză?
- Care va fi soluţia instanţei de contencios investită cu soluţionarea
prezentei cauze?

Competenţa instanţelor de judecată în materia contenciosului administrativ

competenţa materială este determinată în funcţie de natura organului de la care
emană actul administrativ:
tribunalul pentru litigiile ce au ca obiect acte administrative emise de autorităţile
publice locale sau cele care privesc taxe şi impozite cu o valoare < 500000 lei;
curtea de apel pentru litigiile ce au ca obiect acte administrative emise de
autorităţile publice centrale sau cele care privesc taxe şi impozite cu o valoare >
500000 lei;
b) competenţa teritorială este alternativă, legea stabilind posibilitatea
reclamantului de a alege între două instanţe deopotrivă competente: instanţa
din raza teritorială în care îşi are domiciliul reclamantul sau instanţa de la
sediul autorităţii pârâte.
 Tema XI. Termenul de promovare a acţiunii în contencios
administrativ

Structura
a. Reguli generale privind promovarea acţiunii în contencios administrativ
b. Doctrină
c. Exerciţiu

Obiective:
- definirea noţiunii de acţiune în justiţie;
- termenul de exercitare a acţiunii în contencios;
- consecinţe juridice în cazul depăşirii termenului stabilit de lege.

1. Reguli generale privind promovarea acţiunii în contencios administrativ

Legea contenciosului administrativ stabileşte în articolul 11, două categorii de
termene privind exercitarea acţiunii, termene care au o natură juridică diferită. Astfel,
legea stabileşte un termen de prescripţie de 6 luni de promovare a acţiunii (art.11 alin.1),
termen ce poate fi suspendat sau întrerupt în condiţiile legi şi care începe să curgă de la:
- data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, în cazul acţiunilor
în contencios pentru care este obligatorie parcurgerea acestei proceduri;
- data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri (în
cazul refuzului explicit) sau de la data expirării termenului prevăzut
pentru soluţionarea plângerii prealabile sau nesoluţionarea în termenul
legal a unei cereri (tăcerea administraţiei).;
- data încheierii procesului verbal de finalizare a procedurii concilierii în
cazul contractelor administrative;
- data la care s-a cunoscut de existenţa actului ilegal (în situaţia acţiunilor
promovate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, sau
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici);
 De asemenea legea contenciosului administrativ stabileşte un termen de 1 an,
termen de decădere, termen care nu poate depăşit ca efect al întreruperii sau suspendării
şi care intervine ca excepţie de la regula prescriptibilităţii, termen care devine aplicabil
numai dacă acţiunea în contencios administrativ nu a fost promovată înăuntrul termenului
de 6 luni pentru motive temeinice (fără ca legea contenciosului să definească noţiunea de
motive temeinice).
Regula exercitării acţiunii în contencios înăuntrul unor termene defipte de lege se
„bucură” de unele excepţii precum acţiunile ce privesc ordonanţele guvernului şi
acţiunile ce privesc actele normative, acţiuni care pot fi formulate oricând.
Problemă În cazul actelor normative plângerea prealabilă poate fi formulată
oricând, iar de la data răspunsului autorităţii reclamantul are un alt termen „oricând” de
exercitare a acţiunii în contencios administrativ. Lipsa unor termene exprese este de
natură să afecteze securitatea raporturilor juridice şi încalcă principiul soluţionării
cauzelor într-un termen rezonabil.

2. Doctrină
- Vidican Gheorghe Unele puncte de vedere pe marginea dispoziţiilor Legii nr.
262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ
nr.554/2004 Pandectele Române nr. 3/2008;
- Vedinaş Verginia Unele consideraţii teoretice şi implicaţii practice privind
noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, Revista Dreptul nr.5/2005.

3. Exerciţiu
X se adresează instanţei de contencios administrativ competente solicitând să se
constate pe de o parte tăcerea administraţiei în privinţa cererii sale referitoare la
eliberarea unei autorizaţii necesare în domeniul desfăşurării unei activităţi de transport a
deşeurilor radioactive. X susţine că s-a adresat autorităţii centrale competente în data de
15.02.2009 şi că până în data de 15.04.2009 nu a primit nici un răspuns la solicitarea sa,
motiv pentru care în data de 01.09 2009 X se adresează instanţei de contencios solicitând
obligarea autorităţii la emiterea autorizaţiei şi plata de despăgubiri pentru prejudiciul
cauzat.
Întrebări:
- Instanţa competentă?
- Consideraţi că în cauză a operat aprobarea tacită?
- Acţiunea în contencios a fost formulată în termenul legal?

Termenul de exercitare a acţiunii în contencios administrativ

legea stabileşte un termen de 6 luni pentru promovarea acţiunii în contencios
termen care începe să curgă de la momente diferite în funcţie de obiectul acţiunii
(data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, data comunicării refuzului
nejustificat, data finalizării procedurii de conciliere, data de la care s-a luat act de
existenţa actului ilegal, etc.), acest termen fiind un termen de prescripţie.
acest termen poate fi depăşit pentru motive temeinice, dar nu mai mult de 1 an de
la data emiterii actului, termenul de 1 an fiind un termen de decădere.

Tema XII. Cererea de chemare în judecată – modalitate de sesizare a

instanţei de judecată. Particularităţi.

Structura
a. Învestirea instanţei de judecată
b. Citarea părţilor, rolul instanţei de judecată
c. Doctrină
d. Exerciţiu
Obiective
- definirea cererii de chemare în judecată ca act procedural;
- identificarea elementelor de fond şi formă ale cererii de chemare în judecată;
- înţelegerea procedurii de judecată în faţa primei instanţe, aspecte de drept comun şi
aspecte specifice

1. Învestirea instanţei de judecată.

Instanţa de contencios administrativ este învestită prin cererea de chemare în
judecată, cerere care trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în art.112 din Codul de
procedură civilă. La această cerere, reclamantul va anexa:
- o copie după actul administrativ a cărui anulare se solicită sau o copie
după răspunsul autorităţii prin care se comunică refuzul soluţionării
cererii sale;
- o copie după cererea depusă la autoritatea administrativă (cu număr şi
data de înregistrare) în cazul în care autoritatea nu răspunde
solicitantului înăuntrul termenului legal;
- orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în
situaţia în care această procedură este obligatorie;

2. Citarea părţilor, rolul instanţei de judecată

După primirea cererii de chemare în judecată, instanţa de judecată dispune citarea
părţilor şi poate cere autorităţii al cărui act (sau refuz nejustificat) este atacat să comunice
de urgenţă întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actului, precum şi orice alte
lucrări ar fi necesare pentru soluţionarea cauzei (art.13 alin.1 şi alin3) Nerespectarea
acestei obligaţii în termenul stabilit de instanţa de judecată are drept consecinţă
amendarea conducătorului autorităţii cu amendă judiciară stabilită prin încheiere
interlocutorie în cuantum de 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi
de întârziere nejustificată. În cazul în care conducătorul autorităţii consideră că amenda
aplicată este nelegală, poate formula cerere de reexaminare în condiţiile prevăzute de art.
108 (5) din Codul de procedură civilă.
În cazul unor categorii aparte de reclamanţi ( Terţul actului, Avocatul Poporului,
Ministerul Public) instanţa va solicita autorităţii publice să-i comunice şi actul atacat
împreună cu întreaga documentaţie.

3. Doctrină
- Vedinaş Verginia Unele consideraţii teoretice şi implicaţii practice privind
noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, Revista Dreptul nr.5/2005
- Iorgovan Antonie Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi
explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2004.
- Dragoş Dacian Cosmin Legea contenciosului administrativ – comentarii şi
explicaţii, Ediţia a 2, Ed. CH Beck, 2009.
- Bogasiu Gabriela Legea contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti 2008.

4. Exerciţiu
X, terţul unui act administrativ, se adresează instanţei de contencios administrativ
solicitând anularea unei autorizaţii de construcţie. Instanţa dispune lărgirea cadrului
procesual din oficiu prin citarea titularului autorizaţiei de construcţie, pentru ca hotărârea
sa-i fie opozabilă şi acestuia.
Întrebări:
- Care este instanţa de contencios sesizată?
- Este îndreptăţită (legal) terţa persoană să atace actul administrativ
adresat altui subiect de drept?
- Consideraţi legală decizia instanţei de contencios de a dispune din
oficiu lărgirea cadrului procesual?
 Cererea de chemare în judecată în contencios
procedura de judecată în contencios este guvernată de regulile stabilite
în legea contenciosului şi codul de procedură civilă;
cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească condiţiile
prevăzute de art.112 din C.proc.civ.
la cererea de chemare în judecată reclamantul va anexa o copie după
cererea depusă la autoritatea publică ce face dovada îndeplinirii
procedurii prealabile;
răspunsul autorităţii la plângerea prealabilă (eventual dovada tăcerii
administraţiei).

Tema XIII. Suspendarea executării actului administrativ

Structura
a. Noţiunea de suspendare şi formele suspendării
b. Procedura suspendării prevăzută de art.14 din legea contenciosului administrativ
c. Procedura suspendării prevăzută de art.15 din legea contenciosului administrativ
d. Doctrină
e. Exerciţiu

Obiective:
- definirea suspendării ca modalitate de încetare temporară a efectelor unui act
administrativ;
- identificarea formelor de suspendare consacrate de legea contenciosului administrativ;
- înţelegea efectelor deciziei de suspendare.
 1. Noţiunea de suspendare şi formele suspendării.
Prin suspendarea executării actului administrativ se înţelege modalitatea de
întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ. Suspendarea efectelor unui act
administrativ poate fi de drept (în cazul unor acţiuni în contencios, precum sunt cele
exercitate de prefect) sau o suspendare judecătorească dispusă de instanţa de judecată în
măsura în care actul administrativ ar produce consecinţe imposibil de înlăturat în măsura
în care actul ar fi anulat de instanţă.
Procedura suspendării executării actului administrativ a suferit modificări ca
urmare a intrării în vigoare a legii nr.554/2004, modificată. Astfel, legea stabileşte două
modalităţi de suspendare, modalităţi care sunt prevăzute în art.14 şi 15 din lege.

2. Procedura suspendării prevăzută de art.14 din legea contenciosului

administrativ.
Art. 14 din legea contenciosului administrativ reglementează, ca element de
noutate, procedura suspendării efectelor unui act administrativ, fără ca acţiunea în anulare
a actului administrativ să fi fost promovată. Legea stabileşte că la cererea părţii interesate
o astfel de suspendare este admisibilă cu îndeplinirea următoarelor cumulativă a
următoarelor condiţii:
- reclamantul să fi depus recursul graţios sau ierarhic (să fi declanşat
procedura prealabilă);
- să existe un caz bine justificat;
- prevenirea unei cauze iminente;
- reclamantul este obligat să promoveze acţiunea în anulare împotriva
actului administrativ în termen de 60 de zile.
Noţiunea de caz bine justificat este definită de art.2 lit t din lege ca fiind
împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o
îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Noţiunea de pagubă
iminentă este definită de art.2 lit.ş ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau,
după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui
serviciu public. Analiza acestor condiţii, presupune numai efectuarea unei cercetări
sumare a aparenţei dreptului, întrucât în astfel de litigii instanţa dispune doar suspendarea
actului administrativ nefiind competentă să se pronunţe asupra fondului litigiului.
Această procedură, este asemănătoare procedurii ordonanţei preşedinţiale, prevăzută de
art.581-582 Cod procedură civilă. Procedura suspendării fiind prevăzută de o lege
specială (legea contenciosului) în raport cu legea generală (codul de procedură civilă), o
cerere de suspendare în temeiul art.581-582 C. proc. civ este inadmisibilă.
Cererea de suspendare se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor,
instanţa competentă urmând să pronunţe o hotărâre (executorie de drept) ce poate fi
atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. În această situaţie, recursul nu este
suspensiv de executare.
Suspendarea dispusă de instanţă produce efecte până la judecarea în primă
instanţă a acţiunii de fond, având ca obiect anularea actului administrativ, dar în cazul în
care acţiunea este admisă, suspendarea se prelungeşte de drept până la soluţionarea
definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În cazul în care reclamantul nu promovează acţiunea în anularea actului
administrativ în termen de 60 de zile de la suspendarea acestuia, suspendarea încetează de
drept şi fără nici o formalitate.
Pentru a se evita emiterea unui nou act administrativ cu un conţinut similar cu cel
suspendat, altfel spus pentru a se evita abuzurile administraţiei, legea contenciosului
administrativ stabileşte la alin.5 al art.14 suspendarea de drept, fără nicio formalitate a
actului administrativ care are acelaşi conţinut cu actul suspendat de instanţă. Pe de altă
parte, pentru a se evita abuzurile particularilor, legea instituie inadmisibilitatea unor
cereri repetate de suspendare întemeiate pe aceleaşi motive, pentru a sancţiona în acest fel
exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale.

3. Procedura suspendării prevăzută de art.15 din legea contenciosului

administrativ.
Un al doilea caz de suspendare a efectelor unui act administrativ este cel prevăzut
de art.15 din lege care stabileşte o procedură de suspendare după declanşarea controlului
de legalitate a actului administrativ. În această situaţie, suspendarea poate fi solicitată, fie
printr-un capăt de cerere distinct în cadrul acţiunii principale, fie printr-o cerere separată.
Motivele pentru care reclamantul poate solicita suspendarea sunt cele prevăzute de art.14
adică cazul bine justificat şi evitarea producerii unei pagube iminente. Dreptul de a
formula cererea de suspendare este limitat în timp până la soluţionarea acţiunii în primă
instanţă, iar măsura suspendării (în cazul în care este dispusă de instanţă) durează până la
soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Hotărârea dată asupra cererii de suspendare
este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare.

4. Doctrină
- Aron Mircea Ivan, Popovici Sergiu Criterii pentru interpretarea noţiunii de
„caz bine justificat” din cadrul art.14 al legii contenciosului administrativ, Pandectele
Române nr.3/2007;
- Pasăre Diana Iuliana, Vişan Liliana Cerinţe normative şi jurisprudenţiale,
europene şi naţionale, în materia suspendării executării actelor administrative, Revista
de Drept Public nr.3/2006;

5. Exerciţiu
X este înştiinţat cu privire la autorizaţia de demolare a unui imobil la data de
10.02.2010. Imobilul în cauză face obiectul unei acţiuni în revendicare formulată de X în
contradictoriu cu Y, cel care obţinuse autorizaţia de demolare. În data de 12.02.2010, X
formulează cerere de suspendare a autorizaţiei de demolare la instanţa de contencios
competentă. În faţa instanţei de contencios autoritatea emitentă a actului administrativ
invocă pe de o parte faptul că nu există pe rolul instanţei de contencios o acţiune în
anularea actului administrativ, motiv pentru care cererea de suspendare este inadmisibilă,
iar pe de altă parte că X nu este titularul unui drept subiectiv încălcat.
Întrebări:
- Care este instanţa de contencios competentă material să soluţioneze
acţiunea lui X?
- Poate solicita X suspendarea unui act administrativ înainte de a solicita
anularea acestuia?
- Este obligat X să ceară instanţei şi anularea actului administrativ?
- În cazul în care instanţa dispune măsura suspendării, partea
nemulţumită poate exercita căi de atac?
 Suspendarea executării actului administrativ
- intervine ope legis în anumite cazuri, care au în vedere calitatea specială a unor
categorii de reclamanţi (prefectul)
- intervine la cererea părţii interesate după depunerea reclamaţiei prealabile
condiţiile de admisibilitate fiind: cazul bine justificat şi iminenţa producerii
unei pagube (art.14)
- intervine la cererea părţii interesate după declanşarea controlului judecătoresc
fie în cadrul aceleaşi acţiuni, fie prin intermediul unei acţiuni separate (art.15)

Tema XIV. Funcţionarul public, pârât în litigiul de contencios

administrativ

Structura
a. Introducerea în cauză a funcţionarului public
b. Introducerea în cauză a altor subiecte de drept public
c. Doctrină
d. Exerciţiu

Obiective:
- determinarea cazurilor în care funcţionarul public poate avea calitatea de pârât;
- condiţiile promovării unei acţiuni directe împotriva funcţionarului public.

1. Introducerea în cauză a funcţionarului public.

Acţiunea în contencios administrativ poate fi promovată şi direct împotriva
funcţionarului public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului
administrativ, sau care se face vinovat de refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri
referitoare la un drept subiectiv sau interes legitim recunoscut de lege. Condiţia pentru ca
o astfel de acţiune să fie admisibilă este ca prin cererea de chemare în judecată să se
solicite şi plata unor despăgubiri.
În cazul în care acţiunea va fi admisă funcţionarul poate fi obligat la plata
despăgubirilor în solidar cu autoritatea publică pârâtă. Pornind de la relaţia de
subordonare dintre funcţionarul public de execuţie şi funcţionarul de conducere, precum
şi de la obligaţia de executare a ordinelor ierarhicului superior, Legea contenciosului
administrativ stabileşte la alin.2 al art.16 posibilitatea funcţionarului public chemat în
justiţie de a formula cerere de chemare în garanţie împotriva superiorului său ierarhic de
la care a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul administrativ.
În concluzie, art. 16 din legea contenciosului administrativ stabileşte calitatea de
pârât a funcţionarului public în litigiile de contencios administrativ dacă sunt îndeplinite
două condiţii:
- obiectul acţiunii îl constituie atât anularea actului (obligarea autorităţii la
rezolvarea unei cereri) cât şi plata de despăgubiri;
- funcţionarul public poate avea calitatea de pârât numai împreună cu autoritatea
publică, alături de care poate răspunde solidar pentru prejudiciul cauzat.

2. Introducerea în cauză a altor subiecte de drept public

Art. 16¹ stabileşte posibilitatea instanţei de judecată de a introduce în cauză, la
cerere, organismele sociale interesate sau alte subiecte de drept public; de asemenea
instanţa poate pune în discuţie, din oficiu, atragerea în proces a acestor persoane.
Acest articol trebuie interpretat în strânsă legătură cu principiile de drept
procesual civil, având în vedere ca legea contenciosului administrativ se completează cu
dispoziţiile codului de procedură civilă (art.28 din lege). În acest caz, în baza principiului
disponibilităţii, reclamatul poate opta cu privire la introducerea în cauză a altor subiecte
de drept public, instanţa mărginindu-se să respecte acest principiu. Pe de altă parte, în
baza principiului rolului activ al judecătorului, instanţa de contencios este competentă să
pună în discuţia părţilor şi să dispună măsuri cu privire la: denumirea corectă a autorităţii
publice pârâte, completarea şi modificarea cererii de chemare în judecată, citarea în
proces a beneficiarului actului administrativ care nu era menţionat în cererea de chemare
în judecată formulată de terţul unui act administrativ, etc.

3. Doctrină
- Podaru Ovidiu În căutarea autorului actului administrativ (I) Revista de Drept
Public nr. 2/2008;
- Drăganu Tudor Câteva reflecţii pe marginea proiectului de lege a
contenciosului administrativ Revista de Drept Public nr. 3/2004;

4.Exerciţiu
X formulează acţiune în contencios administrativ împotriva lui Y, inspector de
specialitate în cadrul primăriei Luduş solicitând instanţei să constate refuzul nejustificat
de eliberare a unei autorizaţii de construcţie şi pe cale de consecinţă sa-l oblige pe pârât la
plata de despăgubiri în valoare de 500 lei pentru prejudiciul cauzat.
Întrebări:
- Care este instanţa de contencios competentă material şi teritorial să
soluţioneze acţiunea lui X?
- Instanţa de contencios este competentă să acorde numai daune
materiale?
- Poate fi pârât în contencios administrativ funcţionarul public?
- Care va fi soluţia instanţei de judecată?
 Funcţionarul public poate fi pârât în contenciosul administrativ dacă:
a contribuit la emiterea actului administrativ sau se face vinovat de refuzul
nejustificat;
prin cererea de chemare în judecată, reclamatul trebuie să solicite şi plata de
despăgubiri;
funcţionarul public poate avea calitatea de pârât numai împreună cu autoritatea
publică emitentă a actului;
funcţionarul public de execuţie poate chema în garanţie pe ierarhicul superior
de la care a primit ordin scris să emită actul administrativ vătămător

Tema XV. Procedura de judecată a cererilor în contencios administrativ

Structura
a. Aspecte procedurale privind compunerea instanţei şi soluţionarea cererii de chemare
în judecată
b. Doctrină
c. Exerciţiu

Obiective:
- determinarea regulilor de procedură aplicabile procesului civil;
- evidenţierea aspectelor de procedură specifice litigiilor de contencios administrativ.
1. Aspecte procedurale privind compunerea instanţei şi soluţionarea cererii de
chemare în judecată.
Legea contenciosului administrativ stabileşte reguli procedurale distincte de
Codul de procedură civilă. Astfel, art.17 din lege stabileşte că:
 - judecarea cererii în contencios se va judeca de urgenţă şi cu precădere în
şedinţă publică în completul stabilit de lege;
- taxa de timbru prevăzută de lege este relativ modestă tocmai pentru a
echilibra raportul juridic de drept administrativ în care particularul şi
autoritatea se găsesc pe poziţii de inegalitate juridică;
- hotărârea judecătorească se redactează şi se motivează în cel mult 30 de
zile de la pronunţare;
- reprezentantul ministerului public poate participa la soluţionarea
cererilor în contencios administrativ, în orice fază a procesului, atunci
când apreciază că participarea sa este necesară pentru apărarea ordinii de
drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor conform art.1 alin.9 din
legea contenciosului administrativ

2. Doctrină
- Vedinaş Verginia Unele consideraţii teoretice şi implicaţii practice privind
noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, Revista Dreptul nr.5/2005
- Iorgovan Antonie Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi
explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2004.
- Dragoş Dacian Cosmin Legea contenciosului administrativ – comentarii şi
explicaţii, Ediţia a 2, Ed. CH Beck, 2009.
- Bogasiu Gabriela Legea contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti 2008.

3. Exerciţiu
X se adresează instanţei de contencios administrativ susţinând că i s-a refuzat
participarea la concurs pentru ocuparea postului de inspector din cadrul primăriei Reghin
pe motive religioase. Instanţa de judecată respinge acţiunea reclamantului ca nefondată.
Procurorul declară recurs în termen de 15 zile deşi nu a fost parte în proces.

Întrebări:
- Care este instanţa competentă să soluţioneze cererea de recurs?
 - Poate procurorul să declare recurs împotriva unei hotărâri
judecătoreşti chiar dacă nu a participat la judecata în fond a cauzei?

Procedura de judecată a cererilor în contencios se caracterizează prin:

urgenţa judecăţii;
taxa de timbru relativ mică, aspect de natură a asigura echilibrarea raportului
administraţie – administraţi;
hotărârea judecătorească se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de
la pronunţare.

Tema XVI. Soluţiile instanţei de contencios

Structura
a. Ce poate decide instanţa de contencios?
b. Soluţiile instanţei de contencios în cazul contractelor administrative
c. Doctrină
d. Exerciţiu

Obiective:
- identificarea soluţiilor posibile pronunţate de instanţa de contencios;
- determinarea soluţiilor instanţei de contencios în cazul refuzului nejustificat

1. Ce poate decide instanţa de contencios?

Potrivit art.18 din legea contenciosului administrativ instanţa de contencios poate
să:
- anuleze în tot sau în parte actul administrativ;
 - oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, ori să elibereze un
certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris;
- se pronunţe asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative
care au stat la baza emiterii actului dedus judecăţii;
- recunoască dreptul subiectiv sau interesul legitim vătămat;
- repararea prejudiciului material şi (sau) moral cauzat reclamantului.
Această modalitate de reparare a prejudiciului poate fi solicitată numai
în cadrul contenciosului subiectiv.

2. Soluţiile instanţei de contencios în cazul contractelor administrative

În cazul în care obiect al acţiunii în contencios îl reprezintă un contract
administrativ, instanţa poate dispune în conformitate cu art.18 alin.4:
- anularea totală sau parţială a contractului;
- obligarea autorităţii publice să încheie contractul la care reclamantul este
îndreptăţit;
- obligarea uneia dintre părţi la îndeplinirea clauzelor contractuale;
- suplinirea consimţământului uneia dintre părţi când interesul public o
cere;
- obligarea la repararea prejudiciului cauzat.
Aceste soluţii pot fi pronunţate împreună cu penalităţi de întârziere în sarcina
autorităţii asemănător daunelor cominatorii. Stabilirea acestor penalităţi în favoarea
reclamantului reprezintă o garanţie pentru persoana vătămată că îşi va revedea restabilit
dreptul sau interesul legitim vătămat.
Aceste penalităţi nu trebuie confundate cu despăgubirile pentru întârziere în
executarea hotărârii judecătoreşti prevăzute de art.24 din legea contenciosului
administrativ.

3. Doctrină
- Piperea Gheorghe Despre persoanele publice şi daunele morale Revista Curierul
Judiciar nr.1/2008;
 - Iorgovan Antonie Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi
explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2004.
- Dragoş Dacian Cosmin Legea contenciosului administrativ – comentarii şi
explicaţii, Ediţia a 2, Ed. CH Beck, 2009.
- Bogasiu Gabriela Legea contenciosului administrativ, Ed. Universul Juridic,
Bucureşti 2008.
4. Exerciţiu
X se adresează instanţei de contencios administrativ solicitând să se constate
refuzul nejustificat de eliberare a unei autorizaţii de Primăria oraşului Luduş, respectiv
autoritatea să fie obligată la eliberarea autorizaţiei. În măsura în care autoritatea ar refuza
eliberarea autorizaţiei, X solicită ca hotărârea instanţei să ţină loc de act administrativ.

Întrebări:
- Care este instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze
prezenta acţiune?
- Poate instanţa de contencios să dispună prin hotărâre judecătorească
ca aceasta să ţină loc de act administrativ?

Instanţa de contencios poate:

să anuleze în tot sau în parte actul administrativ;
să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ, ori să elibereze un
certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris;
să recunoască dreptul subiectiv sau interesul legitim vătămat;
să reparare prejudiciului material şi (sau) moral cauzat reclamantului.

Tema XVII. Termenul de solicitare a despăgubirilor

Structura
a. Condiţiile de admisibilitate a cererii de acordare a despăgubirilor
b. Doctrină
c. Exerciţiu

Obiective:
- determinarea situaţiilor în care este admisibilă o acţiune separată de acordare de
despăgubiri;
- determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea de acordare de despăgubiri.

1. Condiţiile de admisibilitate a cererii de acordare a despăgubirilor

Legea contenciosului administrativ stabileşte în art.19 o modalitate distinctă de
solicitare a despăgubirilor, specifică situaţiei în care repararea prejudiciului nu s-a
solicitat prin acţiunea principală de anulare a actului administrativ. Astfel, cererea de
despăgubiri este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a admis
acţiunea împotriva actului administrativ, pentru că repararea prejudiciului reprezintă o
consecinţă a anulării actului administrativ. În caz contrar, reclamantul nu poate utiliza
decât o acţiune de drept comun în temeiul art.998-999 Cod civil pentru angajarea
răspunderii delictuale a autorităţii publice.
Termenul de solicitare a despăgubirilor este un termen de prescripţie cu durata de
1 an şi curge de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea
pagubei.
Instanţa competentă să soluţioneze cererea de acordare a despăgubirilor, în
temeiul art.19 din legea contenciosului administrativ, este instanţa de contencios şi nu
instanţa de drept comun. Având în vedere faptul că acţiunea în acordarea de despăgubiri
este condiţionată de admiterea acţiunii în anularea actului administrativ, iar acţiunea în
anulare este condiţionată (de regulă) de parcurgerea procedurii prealabile (obligatorie)
este de la sine înţeles că în cazul promovării unei acţiunii în acordare de despăgubiri nu
mai este necesară parcurgerea (din nou) a procedurii prelabile.
 2. Doctrină
- Pătulea V. Răspunderea autorităţilor publice pentru vătămările produse
cetăţenilor prin actele lor, Revista Dreptul nr.4/1997.
- Vedinaş Verginia Unele consideraţii teoretice şi implicaţii practice privind
noua lege a contenciosului administrativ nr. 554/2004, Revista Dreptul nr.5/2005.
- Dragoş Dacian Cosmin Legea contenciosului administrativ – comentarii şi
explicaţii, Ediţia a 2, Ed. CH Beck, 2009

3. Exerciţiu
X se adresează instanţei de contencios competente solicitând anularea unei
autorizaţii de construcţii şi plata unor despăgubiri în valoare de 500 de lei pentru
prejudiciul cauzat. Instanţa de contencios administrativ admite în parte acţiunea
formulată în sensul anulării actului administrativ dar fără a acorda despăgubirile
solicitate. În acest context, X se adresează instanţei de contencios în temeiul art.19 din
legea contenciosului administrativ, solicitând acordarea de despăgubiri având în vedere
faptul că actul administrativ a fost anulat.
Întrebări:
- Care este instanţa de contencios competentă sa soluţioneze cererea de
acordare a despăgubirilor?
- Care este soluţia instanţei de contencios administrativ?
 Solicitarea despăgubirilor pe calea acţiunii separate:
poate fi promovată numai dacă s-a admis acţiunea în anularea actului
administrativ;
termenul de solicitare a despăgubirilor este de 1 an de zile de la data la care
s-a cunoscut întinderea prejudiciului (termen de prescripţie);
instanţa competentă să soluţioneze cererea de despăgubiri este instanţa de
contencios administrativ;
reclamantul nu este obligat să parcurgă (din nou) procedura prealabilă.

Tema XVIII. Căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti

pronunţate în materia contenciosului administrativ

Structura
a. Recursul, cale ordinară de atac?
b. Procedura de soluţionare a cererii de recurs
c. Căile extraordinare de atac
d. Doctrină
e. Exerciţiu

Obiective:
- clasificarea căilor de atac în procesul civil şi în materia contenciosului administrativ;
- derogările de la dreptul comun în materia recursului;
- elemente specifice căilor extraordinare de atac în materia contenciosului administrativ.

1. Recursul, cale ordinară de atac?

Legea contenciosului administrativ stabileşte la art.20 şi 21 regimul căilor de atac
împotriva hotărârilor judecătoreşti în materia contenciosului administrativ. Titlul art.20
este „Recursul”, iar titlul art.21 este „Căile extraordinare de atac”. Din interpretarea
acestor articole se poate concluziona faptul că legiuitorul recunoaşte faptul că recursul
este o cale ordinară de atac în materia contenciosului administrativ. Hotărârea pronunţată
de prima instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Astfel,
în cazul în care reclamantul este nemulţumit de soluţia pronunţată în primă instanţă de
Tribunal, el poate formula cererea de recurs ce urmează a fi soluţionată de Curtea de Apel
secţia de contencios administrativ. Cererea de recurs ce are ca obiect hotărâri
judecătoreşti pronunţate în primă instanţă de Curţile de Apel va fi soluţionată de secţia de
contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Procedura de soluţionare a cererii de recurs

Cererea de recurs se judecă de urgenţă, recursul fiind suspensiv de executare. În
cazul în care instanţa de recurs admite cererea de recurs, va dispune modificarea sau
casarea hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă reţinând cauza spre
rejudecare, în măsura în care nu sunt motive de casare cu trimitere. În cazul în care
hotărârea primei instanţe (recurată) a fost pronunţată fără ca prima instanţă să intre în
fondul pricinii (a anulat cererea pentru lipsa semnăturii, deşi cererea a fost semnată, a
anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa timbrării, deşi cererea a fost timbrată,
etc.) instanţa de recurs va trimite o singură dată cauza spre soluţionare primei instanţe.

3. Căile extraordinare de atac

Art.21 din Legea contenciosului administrativ stabileşte că împotriva soluţiilor
definitive şi irevocabile se pot exercita căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de
procedură civilă (dreptul comun). Potrivit Codului de procedură civilă sunt reglementate
căi extraordinare de atac: contestaţia în anulare, revizuirea, recursul în interesul legii.
Putem concluziona că în materia contenciosului sunt aplicabile, în privinţa căilor
extraordinare de atac, regulile şi condiţiile stabilite în Codul de procedură civilă în
această materie.
Legea contenciosului administrativ, aduce un aspect de noutate în privinţa căii de
atac a revizuirii adăugând un motiv suplimentar: încălcarea principiului priorităţii
dreptului comunitar asupra dreptului intern, reglementat de art.148 alin.2 coroborat cu
art.20 alin.2 din Constituţia României. Cererea de revizuire se formulează în termen de
15 zile de la comunicare, urmând ca ea să fie soluţionată de urgenţă şi cu precădere într-
un termen de 60 de zile de la înregistrare (termen limită).

4. Doctrină
- Furtună Constantin, Râciu Iuliana Noi motive de revizuire prevăzute prin Legea
nr.262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004 Revista Curierul Judiciar nr. 5/2008;
- Vidican Gheorghe Unele puncte de vedere pe marginea dispoziţiilor Legii nr.
262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ
nr.554/2004 Pandectele Române nr. 3/2008.

5. Exerciţiu
X formulează cerere de recurs împotriva unei hotărâri judecătoreşti unei hotărâri
judecătoreşti pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Mureş la data de 01.04.2010.
Hotărârea a fost comunicată părţilor în data de 15.04.2010. Cererea de recurs formulată
de autoritatea pârâtă se depune la Tribunal.

Întrebări:
- Care este instanţa competentă să soluţioneze cererea de recurs?
- Care este termenul de recurs în materia contenciosului?
- Care este data limită în care cererea de recurs poate fi formulată?
- Consideraţi legal faptul că autoritatea pârâtă a depus cererea de recurs
la Tribunal?
 Căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti stabilite de legea
contenciosului administrativ sunt:
recursul (termenul de recurs – 15 zile; se judecă de urgenţă, suspendă
executarea);
contestaţia în anulare;
revizuirea ( se introduce un motiv nou de revizuire şi anume încălcarea
principiului priorităţii dreptului comunitar asupra dreptului intern);
recursul în interesul legii.

Tema XIX. Procedura de executare a hotărârilor judecătoreşti în

materia contenciosului administrativ

Structura
a. Recursul, cale ordinară de atac?
b. Procedura de soluţionare a cererii de recurs
c. Căile extraordinare de atac
d. Doctrină
e. Exerciţiu