MAŞINA DE CUSUT TRIPLOK

ARGUMENT

Procesul tehnologic de confecţionare al îmbrăcămintei este o componentă

de bază a procesului de producţie, ce se derulează în cadrul firmelor şi
societaţilor comerciale al căror profil este producerea îmbrăcămintei.
Proiectul cu tema “Maşina de cusut Triplok” este structurat pe patru
capitole.
În Cap. I am prezentat pe scurt câteva dintre noţiunile de bază ale
îmbrăcămintei.
La Pct. 1.1 am făcut o descriere a istoriei îmbrăcămintei subliniind
perioada cănd a luat naştere, ce reprezintă moda şi revoluţia modei.
In Cap. II am prezentat Maşina de cusut Triplok astfel:
La Pct. 2.1 am prezentat principalele caracteristici tehnice şi utilizările
maşinii de cusut triplok.
La Pct. 2.2 am făcut descrierea masinii de cusut triplok din punct de
vedere al parţilor şi al pieselor componente (masa maşinii şi corpul), a poziţiei şi
modul de acţionare al acestora.
La Pct. 2.3 am prezentat organele de lucru ale maşinii de cusut triplok
care participă direct la formarea cusăturii.
Organele de lucru la maşina de cusut triplok sunt: acul, apucătorul inferior
şi superior, transportotul, picioruşul, placa acului şi cuţitele. Pentru fiecare organ
de lucru am prezentat rolul acestora şi caracteristicile tehnice.
La Pct. 2.4 am descris cusătura realizată de maşina de cusut triplok.
Cusătura triplok se formează cel mai frecvent cu două sau trei fire de aţă
în fucţie de utilizarea acesteia în procesul confecţionării îmbrăcămintei. Această
cusatură este destinată operaţiilor de surfilare sau încheiat-surfilat.
Modul de formare a cusaturii triplok şi fazele de lucru sunt prezentate în
detaliu la acest punct.
La Pct. 2.5 am prezentat mecanismele maşinii de cusut triplok menţionând
rolul lor, felul în care acţionează şi piesele din care se alcătuiesc.
Mecanismele maşinii de cusut triplok sunt: mecanismul acului,
mecanismul apucatoarelor, mecanismul tranportor, mecanismul cuţitelor,
mecanismul piciorusului, mecanismul transmisiei şi mecanismul de ungere.
 La Pct. 2.6 am scris despre modul de intreţinere al maşinii de cusut triplok
şi principalele dereglări şi intervenţii accidentale la această maşină precum şi
modul de remediere al acestora.
Lucrările de întreţinere cuprind operaţiuni de curaţare, ungere şi reglare
ale unor mecanisme. Aceste operaţiuni se fac zilnic şi pe schimburi de lucru.
Cele mai importante dereglări şi defecţiuni sunt: mersul greoi, ruperea
acului, ruperea firelor, materialul nu se taie uniform sau alunecă de pe
trasnportator, scăpari de coasere şi ruperea materialului. Cauzele care produc
aceste defectiuni şi modul de remediere al acestora sunt prezentate în detaliu la
acest punct.
În Cap. III am prezentat principalele măsuri de protecţia muncii la maşina
de cusut triplok pe care trebuie să le cunoască şi să le aplice personalul operator
pentru prevenirea accidentelor de munca.
Accidentele pot fi mecanice sau electrice şi pot fi produse prin înţepături
în degete, strivire de la picioruş, smulgere sau înţepături de cureaua de
transmisie sau producerea de scurtcircuite datorită supraîncalzirii motorului
electric şi nelegării instalaţiei electrice la pămănt. Pentru prevenirea acestora
trebuie să se facă: instruirea tehnică a personalului operativ, aplicarea
dipozitivelor de protecţie şi folosirea echipamentului individual de protecţie.
În Cap. IV am prezentat materialele bibliografice folosite la realizarea
acestui priect.
 CUPRINS

Capitolul I. Notiuni despre îmbăcăminte.

1.1. Istoria îmbrăcămintei.

Capitolul II. Maşina de cusut TRIPLOK.

2.1. Caracteristici tehnice şi utilizări

2.2. Descrierea maşinii de cusut triplok
2.3. Organe de lucru la maşina de cusut Triplok
2.4. Cusătura realizată de maşina Triplok
2.5. Mecanismele maşinii Triplok
2.6. Întreţinerea maşinii de cusut Triplok

Capitolul III. Norme de protecţia muncii.

Capitolul IV. Bibliografie

Capitolul I. NOŢIUNI DESPRE ÎMBRĂCĂMINTE

 Îmbrăcămintea este un bun vestimentar pe care oamenii îl folosesc pentru
apărarea corpului de intemperii şi în scop estetic. Ambele funcţii au determinat o
varietate de produse şi modele care să satisfacă cerinţele omului în funcţie de
necesităţi. În etapa actuală, se întâlnesc diferite tipuri de îmbrăcăminte, care se
pot clasifica după diverse criterii, şi anume:

După materia primă folosită :

- îmbrăcăminte din ţesături;
- îmbrăcăminte din tricoturi;
- îmbrăcaminte din blănuri.

După anotimpul în care se poartă:

- îmbrăcăminte subţire, folosită în anotimpurile călduroase, care se
produce din ţesături şi tricoturi subţiri bune conducătoare de căldură;
- îmbrăcăminte semigroasă, folosită în anotimpurile de toamnă şi
primăvară, ce se produce din ţesături şi tricoturi mai groase;
- îmbrăcăminte groasă, folosită pe timpul iernii, care se confecţionează
din materiale groase sau din blănuri, rău conducătoare de căldură;

După destinaţie pot fi:

- lenjerie de corp - utilizată în toate anotimpurile anului de către toate
categoriile de vârstă şi sex. Această îmbrăcăminte se produce din ţesuturi de
bumbac şi tip bumbac capabile să absoarbă cu uşurinţă transpiraţia corpului;
- îmbrăcămintea exterioară sau de zi - se poartă peste lenjerie. Această
categorie vestimentară poate căpăta caracteristici specifice anotimpului în care
se poartă, prin adoptarea de materiale corespunzătoare în procesul de
confecţionare. îmbrăcămintea de zi se utilizează în activitatea zilnică a anului în
casă, pe stradă sau cu ocazia unor festivităţi;
- îmbrăcămintea sport - este o îmbrăcăminte comodă şi uşoară având linia
de croială corespunzătoare sportului practicat (schi, înot, tenis etc.);
- îmbrăcăminte de protecţie, folosită în procesul muncii ca mijloc de
apărare a lucrătorului împotriva factorilor nocivi existenţi în procesul muncii sau
ca mijloc de apărare a corpului de intemperii. Această îmbrăcăminte se
confecţionează din materiale adecvate şi cu o linie de croială specifică locului de
muncă şi factorilor de care trebuie apărat omul.

1.1 Istoria Imbrăcămintei

 Istoria hainelor datează din neolitic, atunci când oamenii au început să
poarte pielea şi blănurile animalelor, ca să se protejeze de frigul iernii. În
scopuri ceremoniale, ei foloseau diverse bijuterii şi amulete speciale, combinate
în special cu machiajul feţei şi al mâinilor. Fiecare element al ţinutei lor îşi avea
funcţia sa, îndeplinind un anumit rol. Îmbrăcămintea transmitea, de asemenea,
infomaţii importante, despre cel care o purta, cum ar fi statutul său social sau
situaţia sa economică.
La dezvoltarea formelor de
îmbrăcăminte au contrubuit în principal
schimbările culturale, climatice, geografice,
precum şi contactul cu alte civilizaţii. Odată
cu intensificarea contactului cu lumea
exterioară, omul si-a dezvoltat propria sa
conştiinţă despre modul în care arată, despre
infaţişarea sa. În aproape fiecare cultură a
existat un canon specific de frumuseţe,
marcând infăţişarea ideală a femeii şi a
bărbatului, deopotrivă, pe care ei s-au străduit
întotdeauna să o atingă. Se presupune, că
urmarirea continuă a perfecţiunii, prin
modelarea propriului aspectul fizic, cu scopul
de a imita un ideal de frumuseţe, unilateral acceptat de noi şi de cei din jurul
nostru, a dus la naşterea fenomenului de modă.
Moda a reprezentat un factor social la fel de important precum valoarea
proprietaţii şi importanţa familiei. Prin urmare, în funcţie de statutul pe care îl
aveau, libere, căsătorite sau vaduve, femeile  se îmbrăcau diferit. Încă din
antichitate, moda a regulat codul de îmbrăcăminte la curţile regale, făcând
distincţia între regi, supusi şi sclavi.
În Grecia Antică, hainele oamenilor de rang înalt se deosebeau de cele ale
oamenilor de rănd, prin calitatea materialului, broderiile şi culorile folosite. În
timp ce oamenii de rang înalt foloseau lâna, pentru cei săraci era rezervat părul
de capră. În Grecia antică predominante erau trei tipuri de îmbrăcăminte: tunica,
mantia şi hlamida. Ele constau dintr-o bucata de stofa strânsă cu o centură în
jurul corpului şi unita peste umăr printr-un nod sau o agrafă. Hainele femeilor se
deosebeau de cele ale barbaţilor prin calitatea materialelor, transparenţa
ţesăturilor şi culorile mai vii, îmbinate cu o ajustare mai cochetă pe corp.
Femeile foloseau ca accesorii umbrele, poşete, pălării sau panglici.
În Egipt, cel mai important era costumul faraonului, alcătuit din cele mai fine
materiale şi împodobit cu aur şi mărgele. Supuşii purtau o versiune mai simplă a
ţinutei regale, în funcţie de rang.
Hainele sofisticate ale Evului Mediu şi dezvoltarea lor în epoca modernă.
În Evul Mediu, a început treptat să se dezvolte conceptul de modă, pe care noi îl
întelegem în ziua de azi. Femeile, dorind să se faca remarcate prin
îmbrăcămintea purtată, copiau cu nerăbdare elemente ale ţinutei, una de la alta.
Ţinutele au fost puternic influenţate de motivele, materialele şi culorile venite
din Imperiul Bizantin. Ţesături cu modele florale imense, pălării fantezie sau
articole de îmbracaminte inspirate din ţinuta regală, împletite cu fire de aur,
impresionau prin maiestrie şi bogăţie europenii. Influenţele modei estice, au
deranjat însa biserica creştină, hainele cu decolteuri exuberante, fiind puternic
criticate de clerici, printre care şi francezul
Bernard de Clairvaux, care pleda adesea
pentru abandonarea acestui stil bizar de
modă, ce ameninţa societatea cu corupţia
morală. Acest lucru a dus la emiterea unor
reglementări legale ale modei, ce de exemplu
impuneau, în Franţa secolului al XIII-lea,  un
număr limitat de rochii pe care femeile le
puteau poseda şi interziceau purtarea de
bijuterii, din aur sau pietre preţioase, în
locurile publice. Însă protestele şi religia, nu
au fost în stare să schimbe dorinţa umană
pentru lux şi nici să impiedice oamenii, în a
atrage atenţia asupra lor, prin transmiterea
unui stil personalizat şi sofisticat în îmbrăcăminte. Odată cu apariţia
umanismului, în Italia secolului al XIV, îmbrăcămintea se diversifica, punându-
se în principal accentul pe partea decorativă, ce trebuia să aibă în primul rând un
croi original, construit din cele mai bune materiale.

În această perioadă începe să prinda contur croitoria, cu diverse ateliere

specializate în îmbrăcăminte, ce se diferenţiau în funţie de calitatea şi stilul
produselor. Se naşte astfel marca, în funcţie de stilul abordat şi reputaţia
croitorului, mersul la croitor, devenind un factor important, din punct de vedere
social.
Din epoca Renaşterii, dezvoltarea modei s-a bucurat de o popularitate
imbatabilă, jucand un rol semnificativ în conturarea pieţei şi influientând pozitiv
reânvigorarea comerţului internaţional cu materiale. Pe lănga hainele cusute la
comanda, croitorii, şi-au diversificat munca, producând şi vânzând elemente de
îmbrăcăminte gata făcute. Odată cu schimbările sociale din secolul al XVII-lea,
clasa de mijloc, în special cea din Ţările de Jos, se remarca prin dorinţa acerbă
de a se îmbrăca la moda, similar cu curtea regala, dezvoltarea comerţului liber şi
industrializarea, contribuind la imbogaţirea ei.
Revoluţia modei. În secolul al XVIII-lea, rolul dominant în industria
textilă este jucat de Franţa şi Anglia, prin introducerea technicilor inovative şi
utilizarea motoarelor cu aburi în producţia textilă, ducând astfel la creşterea
numărului de articole de îmbrăcăminte de pe piaţă. Cumpararea hainelor, gata de
purtat, produse în fabrici, în detrimentul mersului la croitor, a inceput să
schimbe ireversibil funcţionarea comerţului cu îmbrăcăminte, din care cusutul la
comandă a disparut treptat. Jurnalele de modă, erau deja la ordinea zilei,
remarcându-se printre altele “Le Journal du Gout”, publicat între anii 1768 şi
1770, Harper’s Bazaar şi spectaculoasă “Vogue”, ce se naşte în secolul al XIX-
lea, la New York. Intrând în secolul XX, observăm că moda işi pune tot mai
puternic amprenta asupra societaţii, facandu-şi loc în viata de zi cu zi a
oamenilor, din toate sferele sociale. Moda care ne înconjoara în prezent, s-a
dezvoltat de-a lungul secolelor, la început
răspunzând nevoilor practice, mai apoi celor
estetice, răspândindu-se iniţial exclusivist, la
curţile regale şi în mediile nobiliare, ca mai apoi
să se extindă asupra tuturor iubitorilor de frumos.
De la începuturile sale,
până în prezent, îmbrăcămintea şi-a schimbat
treptat scopurile, ajungând în ziua de azi să
urmărească conceptul exclusiv de „a fi la modă”.

Capitolul II. MAŞINA DE

CUSUT TRIPLOK

Maşina de cusut triplok este un utilaj de bază în întreprinderile ce

confecţionează îmbrăcăminte din tricoturi. În ţara noastră sunt utilizate diferite
tipuri de maşini triplok, din care cea mai importantă este maşina clasa 170.000 ,
construită la întreprinderea Metalotehnică din Târgu Mureş.
 2.1 Caracteristici tehnice şi utilizări

Maşina triplok clasa 170.000 face parte din categoria maşinilor speciale,
care efectuează cusături de încheiat şi surfilat sau numai cusături de surfilat.
Acţionarea maşini triplok se face de la un motor electric, având o putere
P=0,25kW şi turaţia n=3000rot/min , asigurând o viteză de coasere 4000-4500
împunsături/min.
Maşina clasa 170.000 este construită să funcţioneze cu un ac sau două ace
şi alimentat cu 2, 3, 4 sau 5 fire de aţă, în funcţie de numărul acelor şi al
apucătoarelor.
Maşina triplok funcţionează în general cu 2 apucătoare denumite apucător
superior, montat în partea dreapta, şi apucător inferior, montat în partea stângă a
acului. Unele tipuri de maşini triplok sunt prevăzute cu un apucător secundar,
care participă la formarea cusături pe care o întăreşte , asigurând astfel
prevenirea destrămării. La coaserea cu 3 fire de aţă , maşina triplok consumă
15m de aţă la un metru de cusătură şi surfilat.

2.2. Descrierea maşinii de cusut triplok

Maşina triplok se compune din două părţi principale şi anume: masa A şi

corpul B. Masa maşinii este montată pe suporturile 1 consolidate prin traversa 4
care mai susţine şi motorul electric 5. Pe axul motorului este montată o roată de
fricţiune 6 care cuplează cu roata de fricţiune 7 atunci când se acţionează
dispozitivul de cuplare. Pe axul roţii de fricţiune mai este montată roata de curea
9 prin care se acţionează arborele principal al maşinii. Le partea inferioară sunt
montate pedalele 2 şi 3. Pedala 2 este folosită pentru cuplarea roţilor de fricţiune
6 şi 7 în vederea acţionării maşinii. În acest sens, prin apasarea pedalei 2 , se
acţionează tija 10 şi pârghia dublă 11 prin care sunt deplasate spre stânga roţile 7
şi 9 pentru a prelua mişcarea de rotaţie de la roata de fricţiune 6. Prin acţionarea
pedalei 3 este trasă în jos pârghia 12 care este în legătură cu piciorul de fixare a
materialului pe care îl ridică în funcţie de momentul tehnologic al operaţiei.
 În partea dreaptă pe suportul mesei se
află montat întrerupătorul 13 prin care
maşina se cuplează la sursa de energie
electrică. Corpul maşinii încorporează
mecanismele şi organele de lucru care
participă la formarea cusăturii. În partea
dreaptă a corpului se afla volantul 14 şi
vizorul 8 care indică nivelul uleiului în
rezervor.

2.3. Organe de lucru la maşina

de cusut Triplok

Cusătura maşinii triplok se realizează de către organele lucrătoare cum ar fi

acul, apucătorul inferior, apucătorul superior, transportorul, picioruşul, placa
acului şi cuţitele.
Acul este organul care transportă firul prin material şi formează bucla
pentru împletire. Acele utilizate la maşina triplok sunt de tipul 1886 - 27 ø 32,5,
având fineţea de 70, 80 şi 90, în funcţie de fineţea materialelor prelucrate. Ca
formă este asemănător cu al maşinii simple, însă diferă ca mărime, fiind mai
scurt. Maşina triplok este construită astfel încât acul este
montat înclinat cu vârful către muncitor şi cu şanţul lung
către faţa maşinii.

Apucătorul inferior este organul de lucru montat în

partea stângă, sub placa acului. Apucătorul inferior este
prevăzut cu orificiile 1 şi 2 şi cu canalul 3 prin care trece firul
său. În timpul lucrului, apucătorul inferior execută mişcări de
la stânga spre dreapta şi invers, având rolul să prindă bucla
acului, în vederea formării punctului de legătură a cusăturii.

Apucătorul superior este organul lucrător, care prin

orificiul 1, conduce al doilea fir inferior. Acest apucător este
poziţionat vertical şi montat în partea dreaptă, sub placa
acului. În timpul funcţionarii, acest apucător conduce firul din dreapta prin bucla
apucătorului inferior şi formează el însuşi o buclă pe care o depune pe faţa
acului.

Transportorul este format din

transportorul principal şi transportorul
secundar. Transportorul principal este
montat în faţa, iar cel secundar, către
partea din spate. Fiecare transportor este
alcătuit din corpul 1 prevăzut cu orificiul 2,
prin care se montează la pârghia de
susţinere. Partea superioară cuprinde
cremaliera 3 care reprezintă organul de
lucru ce deplasează materialul în timpul coaserii. Transportorul maşinii triplok
este acţionat de la arborele principal al maşinii şi
execută aceleaşi mişcări ca la maşina simpla.

Picioruşul este organul de lucru care presează

materialul de cusut pe transportor. Acest organ
lucrător este formal din talpa 1, care executa presarea
sub acţiunea pârghiei-suport la care este montat. Pe
corpul tălpii este prevăzut orificiul 2, prin care trece
acul de coasere, şi orificiul 3, prin care se montează
ciocul 4. Această montare se face cu ajutorul clemei
de fixare 5 şi al şurubului 6. Acţionarea picioruşului
se face prin pedala de acţionare montată în partea
dreaptă a maşinii.
 Placa acului este organul de lucru

pe care se fixează materialul pentru cusut. Aceasta placă este formata din corpul
1 prevăzut cu decupajele 2 şi 3 în care funcţionează transportorul maşinii.
Paralel cu decupajele se afle prelungitorul 4, pe care se
formează legăturile cusăturii. Între prelungitor şi
decupaje sunt încorporate locaşul 5 pentru ac şi
decupajul 6 pentru cuţit. Montarea plăcii la corpul maşini
se face prin orificiile 7 şi 8 cu ajutorul a două şuruburi.
Cuţitele sunt organe lucrătoare care au rolul să taie
marginea materialului înaintea coaserii. Cele două cuţite
funcţionează pe principiul forfecării. Astfel cuţitul fix 1
este montat pe carcasa lui, în faţa acului, iar cuţitul mobil
3 este montat pe suportul mobil 4 şi execută mişcări de
ridicare şi coborâre. Materialul pentru cusut este tras de transportor prin faţa
cuţitelor şi a acului, unde se taie şi, apoi se coase.

2.4. Cusătura realizată de maşina Triplok

Cusătura triplok se formează cel mai frecvent cu două sau trei fire de aţă în
funcţie de utilizarea acesteia în procesul confecţionării îmbrăcămintei.
Cusătura cu 3 fire este destinată
operaţiilor de surfilare sau încheiat-
surfilat. Această cusătură are pasul
reglabil în lungime de la 1,2 la 3,5 mm,
iar în lăţime, de la 2,5 mm la 6 mm.
Pentru coasere se utilizează aţa de fineţea
Nm=54/3; 85/3 şi 100/4 sau exprimat în
tex: Tt=19X3; 21X3 şi 10x4.
 Cele 3 fire de aţă au culori diferite şi se montează astfel. Firul de coasere 1
este infilat la ac şi împreună cu aceasta străpunge straturile de material şi îmbină
detaliile cusute.
Firul 2 este condus de apucătorul inferior, montat în partea stângă, având
rolul de festonare a marginilor cu rol de legătură a firului de la ac şi de la
apucătorul inferior. În funcţie de tensionarea celor trei fire, punctele de legătură
se pot forma pe mijlocul grosimii straturilor sau către firul supratensionat.
Cusătura triplok se obţine cu ajutorul organelor de lucru. Acestea
îndeplinesc funcţii ca: fixarea şi transportul materialului, tăierea marginii şi
coaserea propriu-zisă. Transportul şi tăierea materialului sunt lucrări ajutătoare
care se realizează de placa acului, picioruş, transportor şi cuţite. Coaserea
propriu-zisă se realizează de acul şi apucătoarele maşinii care efectuează
legătura firelor.
Procesul de formare a unui punct de legătura cuprinde următoarele faze de
lucru:

- figura (a), în care acul 1 conduce firul 2 prin

straturile de material şi la începutul cursei de
ridicare formează bucla de împletire 3;

-
figura (b), în care apucătorul inferior 4 conduce
firul 5 prin bucla 3, formată de ac, pe care o
reţine pâna la retragerea sa din faţa acului:

- figura (c), în care apucătorul superior 6 conduce

firul 7 printre apucătorul 4 şi firul 5, executând o
mişcare de la dreapta jos către stânga sus, prin faţa
acului. În această mişcare, apucătorul superior preia
firul apucătorului inferior, pe care-1 reţine pe corpul
sau până la terminarea cursei de retragere, când o
aruncă în cusătura;
 - figura (d), în care la începutul cursei de
retragere apucătorul superior formează bucla
8, prin care acul pătrunde, realizând astfel
legătura finală a punctului de coasere.

2.5. Mecanismele maşinii Triplok

Maşina triplok clasa 170.000 este prevăzută cu organe de lucru şi

mecanisme care asigură o funcţionare silenţioasă, realizând, totodată, cusături de
calitate superioară.
Mecanismul acului. Acul maşinii triplok este asemănător cu al maşinii
simple, atât ca formă, cât şi ca mod de funcţionare.
Mecanismul acului este acţionat de către arborele principal 1, montat sub
placa de bază a maşinii. Acţionarea se face prin cotul de arbore 2 şi biela 3, care
este în legătură cu manivela 4, montată pe axul 5 împreună cu discul 6. Pe
suprafaţa discului este prevăzut bolţul 7, prin care se acţionează pârghia 8,
articulată la capătul din stânga cu
manivela 9. În partea dreaptă este
montată fix în corpul maşinii tija de
ghidare 10, pe care se deplasează
culisa 11, ce reprezintă suportul acului
12. La maşinile triplok, acul are
poziţie înclinată faţă de placa maşinii,
iar mişcarea sa de translaţie se
desfăşoară pe tija de ghidare 10.
În timpul funcţionării maşinii,
arborele principal efectuează o mişcare de rotaţie inversă sensului orar, care, cu
ajutorul discului excentric transformă mişcarea de rotaţie a arborelui în mişcare
de translaţie la ac şi la suportul său.
 Mecanismul apucătoarelor are ca organe de lucru două apucătoare care
au funcţia să conducă firele inferioare şi să le împletească cu firul de la ac.
Mişcarea apucătorului este transmisă de la arborele principal 1, prin coturile 2 şi
3, construite în acest scop. Pe capătul din dreapta al arborelui este montată roata-
volant 4, care serveşte la pornirea maşinii. Acţionarea apucătorului se face prin
cele două coturi de arbore; de la cotul 2 se acţionează biela 5 şi, prin pârghia 6,
se pune în mişcare suportul 7, care susţine apucătorul superior 8. Pentru
orientarea direcţiei de mişcare, suportul apucătorului este condus prin ghidajul
9, care este articulat fix în corpul maşinii. Prin cotul 3, cu ajutorul bielei 10 şi al
pârghiei duble 11, este acţionat apucătorul inferior 12, montat în partea stângă a
acului.
Împletirea firelor de aţă se face de către apucătoare, prin mişcări
complexe, care conduc şi depun firele în faţa acului pentru realizarea cusăturii.
Mişcarea apucătoarelor se reglează de la şuruburile de montare pe suporturi,
respectându-se indicaţiile din cartea tehnică a maşinii.

Mecanismul transportor are ca organ de lucru transportorul propriu-zis.

Acesta se compune din transportorul principal şi unul sau două transportoare
secundare.
Transportoarele au rolul
să realizeze transportorul
materialelor în procesul
coaserii şi să încreţească
stratul inferior atunci
când tehnologia de
execuţie o impune
datorită modelului de îmbrăcăminte. Acţionarea transportorului se face de la
arborele principal 1 pe care sunt montate excentricele 2 şi 3. Cele două
excentrice funcţionează în paralel şi au rolul de acţionare a transportorului ce
deplasează materialul în timpul coaserii. Excentricul 2, prin colierul 4, acţio-
nează biela 5, iar aceasta, pârghia dublă 6. Partea superioară a pârghiei este
prevăzută cu un locaş de culisare, unde se montează butonul 7. Acest buton este
în legătură cu pârghia 8, care stabileşte poziţia pârghiilor transportoare 9, ce
funcţionează în paralel şi susţin transportoarele. În partea dreaptă este montat
transportorul principal 10, iar lăngă el transportorul secundar 11. Cele două
transportoare efectuează curse egale la operaţiile de încheiat sau încheiat şi
surfilat, iar la operaţiile de încheiat cu încreţirea unuia din straturi, transportorul
principal se reglează pentru a efectua o cursă mai lungă faţă de transportorul
secundar. Pârghiile 9, care formează suportul transportoarelor, sunt aşezate la
partea din spate a maşinii pe excentricul 12, montat pe axul 13. Acest excentric
are rolul să regleze pasul de cusătură la operaţiile de încreţit prin transportul
diferenţiat al transportului principal.

Mecanismul cuţitelor. Pentru corectarea marginilor cusăturii, maşina de

cusut triplok este prevăzută cu două cuţite, din care unul mobil, montat la partea
superioară, şi altul fix, montat pe placa de bază a maşinii. Cuţitul mobil este
încorporat într-un mecanism prin care primeşte mişcarea de la arborele
principal.
Mecanismul cuţitelor este acţionat
de arborele 1 prin cotul de arbore 2 şi
biela 3. Capătul superior al bielei este
în legătură cu pârghia dublă 4, care
reprezintă totodată suportul cuţitului.
La capătul din dreapta al pârghiei sunt
montate braţul 5 şi clema 6 pentru
fixarea cuţitului 7. Mişcarea de
translaţie a pârghiei se realizează cu
ajutorul axului 8, care reprezintă
punctul de sprijin al pârghiei. La partea superioară a pârghiei este montat
suportul 9 al conducătorului de fir 10, care alimentează şi tensionează firul
acului.
Corectarea marginilor la detalii se face în paralel cu efectuarea coaserii, iar
tăierea marginilor într-un anumit punct are loc înainte de coasere.
Montarea cuţitelor la maşină se face astfel:
- cuţitul superior 7 se reglează ca poziţie în suportul său astfel încât la cursa
activă să se atingă de cuţitul inferior, pentru ca, împreună cu acesta, să realizeze
tăierea materialului prin forfecare;
- cuţitul inferior 11 se montează cu partea ascuţită în sus şi cu muchia
tăietoare spre dreapta. Pentru montare, se introduce în locaşul său, astfel încât
muchia tăietoare să fie la nivelul plăcii acului.
 Mecanismul picioruşului. Mecanismul picioruşului are ca organ lucrător
picioruşul propriu-zis. Acesta are rolul să preseze materialul pe transportor,
pentru a se realiza transportul materialului în
timpul coaserii. Pentru utilizare, picioruşul este
ridicat de pe placa maşinii pentru introducerea
sau scoaterea materialului cusut şi coborât pe
timpul coaserii. Ridicarea picioruşului 1 se
realizează prin acţionarea pedalei 2, care pune în
mişcare lanţul 3 şi pârghia dublă 4. Această
pârghie dublă este montată pe axul 5 şi cuplată cu
braţul 6, care poartă picioruşul propriu-zis. Pe
braţul-suport 6 este montat cuţitul 7 pentru tăiat
firele de aţă la terminarea cusăturii. Presiunea
picioruşului pe material se realizează de către tija
8, care este acţionată în jos de arcul 9. Reglarea
presiunii picioruşului se face prin butonul 10,
care prin înşurubare în carcasa 11, realizează
presiunea necesară pe arc şi, în final, pe
materialul de coasere.
Mecanismul transmisiei. Transmisia mişcării şi a puterii la arborele
principal al maşinii se face de la motorul electric, la fel ca la maşina simplă.
Mecanismul de acţionare al maşinii triplok funcţionează pe acelaşi principiu cu
cel al maşinii simple.
Mecanismul de ungere este prevăzut cu o pompă centrală care absoarbe
uleiul din rezervorul maşinii şi îl difuzează la locurile de ungere. Ca părţi
componente, mecanismul este prevăzut cu rezervorul 1 în care se toarnă uleiul
2. Acţionarea mecanismului de ungere se
face de la arborele principal 3 printr-un
angrenaj elicoidal format din roata 4 şi
şurubul melc 5 montat pe axul 6 ce
acţionează pompa. Aceasta este formată din
carcasa 7 în care funcţionează roţile dinţate
8 şi 9 acţionate de către axul 6. La partea
inferioară a carcasei este prevăzut filtrul 10
având ca scop separarea uleiului de
impurităţi. Pentru ungere uleiul este absorbit
de pompă şi împins la caseta de ungere 11
prin care este difuzat cu ajutorul conductelor a, b, c, şi d către locurile de
ungere. De la conducte sunt prevăzute fitile textile care alimentează continuu
punctele de ungere a maşinii.

2.6. Întreţinerea maşinii de cusut Triplok

Pentru maşina triplok normele de întreţinere prevăd lucrări de curăţire,

ungere şi reglare a organelor de lucru care să-i asigure buna funcţionare pe
perioada de serviciu.
Curăţirea se face zilnic cu o pensulă sau cu deşeuri de materiale textile
moi, cu care se şterge praful şi petele de ulei de pe corpul şi masa de lucru. În
timpul curăţirii, maşina se scoate de sub tensiune pentru a nu se produce
accidente. Partea inferioara se curaţă la două - trei zile sau săptămânal
respectându-se normele de protecţia muncii.
Ungerea maşinii triplok se face continuu cu ajutorul unei pompe centrale.
Aceasta este încorporată în interiorul maşinii în cadrul rezervorului de ulei.
Pentru locurile de ungere ce nu pot fi lubrifiate prin conducte sunt
prevăzute fire textile prin care se asigură ungerea.
Articulaţiile de la pedale, sau alte cuple exterioare, se ung de către
operatori cu pompe manuale de ungere.
Intervenţiile accidentale au loc în timpul desfăşurării procesului de
producţie ca urmare a unor accidente sau dereglări în funcţionarea utilajului.
Aceste dereglări sau accidente se produc datorită unor mânuiri greşite a
personalului operativ sau datorită încălzirii şi obosirii utilajului. Aceste dereglări
impun intervenţii de urgentă care se fac la locul de producţie şi se rezolvă după
cum urmează:
 Dereglări şi defecţiuni Cauze care le produc Modul de remediere

 Ac necorespunzător ca  Se înlocuieşte acul

Ruperea acului fineţe
 Ac strâmb sau uzat  Se înlocuieşte acul
 Acul cade din clemă  Strângerea acului în
clemă
 Material prea gros şi  Se trage moderat
dur materialul
 Calitatea inferioară a  Înlocuirea firului
Ruperea firelor firului
 Fir necorespunzător ca  Punerea unui fir
fineţe corespunzător
 Infilare necorespun-  Reînfilarea firelor
zătoare
 Fir supratensionat  Reglarea tensiunii firelor
 Cuţite fixate  Montarea cuţitelor
Materialul nu se taie necorespunzător corespunzător
uniform  Cuţitele sunt uzate  Înlocuirea cuţitelor
 Cuţitele sunt dereglate  Reglarea poziţiei
cuţitelor
 Picioruşul presează  Reglarea presiunii
Materialul alunecă de pe insuficient picioruşului
transportor  Transportorul este  Se ridică transportorul
montat prea jos mai sus
 Dinţii transportorului  Recondiţionarea
sunt uzaţi transportorului
 Picioruşul are asperităţi  Se şlefuieşte picioruşul
pe talpă
 Transportorul  Reglarea transportorului
diferenţial este dereglat
  Unele fire sunt  Reducerea tensiunii
Cusătura este înserată supratensionate firelor
 Unele fire sunt  Reglarea tensiunii firelor
subtensionate
 Infilare defectuoasă a  Reînfilarea firelor
firelor
 Apucătoarele sunt  Reglarea apucătoarelor
dereglate
 Apucătoarele sunt  Corelarea apucătoarelor
Scăpări (sărituri) de dereglate cu acul
coasere  Acul nu este bine  Corectarea poziţiei acului
poziţionat  Reglarea cursei intre
 Cursa între apucătoare apucătoare
este dereglată
 Acul are vârful rupt  Se înlocuieşte acul
Ruperea materialului  Acul este prea gros  Se montează un ac
subţire
 Cusătură este prea  Se răreşte cusătura prin
deasă reglare
 Cureaua de transmisie  Reglarea tensiunii curelei
Mersul greoi al maşinii este prea strânsa
 Maşina nu este  Recondiţionarea
lubrifiata sistemului de ungere
 Maşina este încărcată  Curăţarea maşinii
cu scame
 Nu este ulei în rezervor  Se introduce ulei în
Maşina nu are ungere rezervor
normală  Pompa de ungere nu  Recondiţionarea
funcţionează pompei de ungere
 Filtrul de ulei este  Curăţarea filtrului de
înfundat ulei
 Conducta nu este bine  Corectarea montajului la
montată conductă
 Capitolul III. NORME DE PROTECŢIA MUNCII

La maşinile de cusut triplok se produc accidente de muncă dacă nu sunt

luate masuri de prevenire. Accidentele pot fi mecanice sau electrice.
Accidentele mecanice pot surveni de la acul de cusut, prin înţepări la
degete, de la picioruş, prin strivire, şi de la cureaua de transmisie, prin smulgeri
şi înţepături.
Accidentele electrice au drept cauză defectarea carcasei întrerupatorului,
supraîncalzirea motorului electric şi producerea de scurtciurcuite datorate
nelegarii instalaţiei la pamant.
Pentru prevenirea accidentelor de muncă sunt necesare : instruirea tehnică
a personalului obiectiv, aplicarea dispozitivelor de protecţie şi folosirea
echipamentului individual de protectie.

Instruirea tehnica a personalului de deservire se face atât la angajare,

cât şi periodic.
Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le cunoască şi să le aplice
personalul operator sunt date în continuare.
Înainte de inceperea lucrului, se va verifica:
- dacă masa maşinii este fixată pe cadrul metalic de susţinere;
- dacă corpul maşinii este montat în bolturi de articulaţie cu masa de
lucru;
- dacă motorul electric este montat pe cadrul de fixare, pentru a nu cădea
în timpul lucrului şi dacă instalaţia electrică este izolată;
- dacă motorul electric este legat la pământ, pentru evitarea
electrocutărilor;
- dacă carcasa de la întrerupător nu este spartă sau căzută de la locul său;
- dacă maşina este dotată cu dispozitive de protecţie la ac şi la transmisie;
- dacă cadrul de susţinere a mesei de lucru este montat pe suporturi de
cauciuc sau de plută.
În timpul lucrului, se vor respecta urmatoarele:
- curăţirea şi lubrifierea se vor face numai după ce masina a fost oprită şi
s-a întrerupt curentul electric;
- punerea maşinii în funcţiune se face numai dupa ce dispozitivele de
protecţie la ac şi la transmisie au fost montate;
- pornirea şi oprirea maşinii se vor face numai prin pedală, fară a se pune
mana pe volant;
 - în timpul lucrului, privirea va fi îndreptată numai asupra lucrului şi
utilajului;
- interzicerea muncitoarelor să lucreze la maşina de cusut fară basma de
protectie pe cap;
- schimbarea sau punerea curelei în timpul funcţionarii maşinii este
interzisă;
- toate reparaţiile şi intervenţiile la maşina de cusut se vor face numai de
către personalul calificat în acest sens;
- în timpul funcţionarii, dacă se aud zgomote suspecte, operatorul este
obligat să oprească maşina şi sa anunţe mecanicul de serviciu.

Dispozitivele de protecţie la maşina de cusut triplok. Această masina

este prevazută cu dispozitive de protecţie la ac şi la mecanismul transmisiei.
Dispozitivul de protecţie la ac este montat pe tija picioruşului de presare,
pozitionat în faţa acului. Dispozitivul de protecţie la picioruş este executat din
sârmă de oţel şi prevăzut cu bare, ridicate în faţă, pentru a împiedica pătrunderea
degetelor la ac.
Dispozitivul de protecţie cu ramă este executat din sârmă de oţel şi se
montează în faţa acului la carcasa maşinii. În interiorul ramei pot fi prevăzute
bare din sârmă sau o sticla de protecţie care să nu permită introducerea mainii în
faţa acului.
Echipamentul de protecţie al personalului muncitor este format din halate
sau bluze la barbaţi, halate şi basmale la femei.
 Capitolul IV. BIBLIOGRAFIE

1. Ciontea Gh. - Utilajul şi tehnologia meseriei, manual

2. Tiglea Lupascu
3. Vintilă M., Lixandru R.,
Ionescu I., Chitu M.
pentru clasele IX - X, Editura didactică şi
pedagogică, Bucuresti - 1999;
- Pregatire de bază în industria uşoară -
instruire teoretică, Editura Oscar Print,
Bucuresti - 2000;
- Proiecţia şi igiena muncii, manual
pentru clasa a X-a, Editura Crepuscul,
Ploieşti - 2001;

4. Prospecte pentru maşini şi utilaje din domeniul confecţiilor textile;

5. Curriculum pentru clasa a X-a, calificarea lucrărilor în tricotaje - confectii.