Regimul armelor de distrugere n mas

1.Introducere
Din cele mai vechi timpuri,s-a urmarit ca prin norme juridice sa se limiteze dreptul statelor de a recurge discretionar la mijloace si metode de razboi,acest lucru realizandu-se, pe parcursul timpului in raport de trei factori: y de efectele lor distructive; y de persoanele impotriva carora sunt indreptate; y de locurile si bunurile vizate . Pe aceasta baza,in dreptul international umanitar, au fost consacrate trei principii fundamentale: y partile la un conflict armat,nu au un drept nelimitat in ce priveste alegerea mijloacelor si metodelor de razboi; y in utilizarea acestor mijloace si metode trebuie sa se faca intotdeauna o distinctie neta intre obiectivele militare,pe de o parte,si populatia,persoanele civile si bunurile cu caracter civil,pe de alta parte,astfel incat atacurile sa nu fie indreptate decat impotriva primelor; y sa se limiteze,pe cat posibil,suferintele pe care le -ar putea indura combatantii,si proportiile distrugerilor. Cele trei principii se traduc in interzicerea metodelor si mijloacelor de razboi care: y produc rau superflu; y au efecte nediscriminate,adica nu fac distinctie intre obiective militare si populatie civila si bunuri cu caracter civil; y au efecte extinse,grave si durabile asupra mediului natural. Mijloace si metode de razboi interzise prin efectul criteriului rau superflu: -orice proiectil cu o greutate mai mica de 400 grame care ar fi explozibil sau incarcat cu materii fulminante sau inflamabile(Declaratia de la St.Petesburg din 1968) -gloantele care se dilata sau se turtesc usor in corpul omenesc,cum sunt gloantele cu camasa dura,a caror camasa nu acopera in intregime miezul sau ar fi prevazute cu acizi (Declaratia de la Haga -1899) -metodele interzise prin Conventia a IV-a din 1907,precum: a ucide un inamic care,depunand armele sau nemaiavand mijloace de a se apara,s -a predat fara conditii; de a declara ca nimeni nu va fi crutat; -gloante explozive si asimilate; -arme al caror efect principal este de a rani prin schije care nu sunt localizabile prin raze X in corpul omenesc (Protocolul referitor la schijele nelocalizabile din 10 octombrie 1980). Mijloace si metode de razboi cu efect nediscriminat:

-atacuri in care se folosesc metode sau mijloace de lupta care nu pot fi dirijate contra unui obiectiv militar determinat; -atacuri in care se utilizeaza metode sau mijloace de lupta ale caror efecte nu pot fi limitate asa cum prevede Protocolul 1 din 1977. Doua categorii de arme care prin modul cum au fost concepute,produc efecte nediscriminate,cad sub incidenta acestui principiu:armele chimice si bacteorologice,denumite si arme oarbesi armele nucleare. Armele chimice si cele bacteorologice(biologice),cad sub incidenta aceluiasi principiu al nediscriminarii si sunt reglementate de aceleasi norme juridice. Incercarea de nominalizare a interdictiei utilizarii armelor chimice a debutat efectiv in 1874,odata cu adoptarea Declaratiei de la Bruxelles,privind legile si obiceiurile razboiului terestru.Declaratia nu a fost insa ratificata de nici un stat si nu a dobandit forta juridica,astfel ca la prima Conferinta de pace de la Haga din 1889 a fost adoptata Declaratia privitoare la interzicerea folosirii proiectilelor care au ca singur scop de a raspandi gaze asfixiante sau vatamatoare. Dupa utilizarea masiva a acestei arme in cursul primului razboi mondial si a ravagiilor produse,puterile invingatoare au hotarat sa interzica prin tratatele de pace de la Paris,statelor invinse folosirea si importul de gaze inabusitoare,otravitoare si altele similare,lichidele,materiile si procedeele asemanatoare,precum si materialele speciale destinate fabricarii,pastrarii si folosirii. Incercand sa dea o mai mare extindere interd ictiei armelor chimice si sa atraga la aceasta toate statele independente,Conferinta internationala privitoare la controlul comertului cu arme,convocata sub auspiciile Societatii Natiunilor,a adoptat la 17 iunie 1925, Protocolul de la Geneva privind inte rzicerea folosirii in razboi a gazelor asfixiante,toxice sau similare si a mijloacelor bacteriologice. La 11 aprilie 1972,Conventia cu privire la interzicerea perfectionarii,producerii si stocarii armelor bacteriologice(biologice) si cu toxine si la distrugerea acestora - constituie primul document international ce prevede eliminarea din arsenalele statelor,a unei intregi categorii de arme.Conventia a intrat in vigoare la 26 martie 1975 si pana la 1decembrie 1990 aderasera la ea 99 state inclusiv Romania. Armele nucleare inglobeaza bomba atomica,bomba cu hidrogen (termonucleara)si bomba cu neutroni. In dreptul international umanitar pozitiv, nu exista norme care sa interzica in mod expres utilizarea armelor nucleare, ci numai unele interdictii partiale: y de a efectua experiente nucleare in atmosfera, in spatiul cosmic si sub apa (Tratatul de la Moscova 5 august 1963); y de a experimenta ,utiliza,fabrica,produce sau achizitiona,primi,depozita,instala,monta sau poseda intr -o anumita zonaprin Tratatul vizand interzicerea armelor nucleare in America Latina 14

februarie 1967 si prin Tratatul de la Rarotonga din 6 august 1985,care extinde aceste interdictii la Pacificul de Sud; y de a plasa arme nucleare si alte arme de distrugere in masa,pe fundul marilor si oceanelor,precum si in subsolul lor prin Tratatul din 11 februarie 1971; y de a plasa pe orbita, in jurul Pamantului si pe alte corpuri ceresti,vreun obiect purtator de arme nucleare sau orice alte arme de distrugere in masa prin Tratatul din 27 ianuarie 1967; y de a plasa pe orbita in jurul Lunii sau pe o alta traiectorie in directia sau in jurul Lunii a vreunui obiect purtator de arme nucleare sau de a utiliza astfel de arme pe suprafata sau in solul Lunii,prin Acordul guvernand activitatile statelor pe Luna si pe c elelalte corpuri ceresti din 18 decembrie 1979; y de a nu prolifera armele nucleare prin Tratatul din 1 iulie 1968; y de a nu plasa arme in Antarctica,prin Tratatul asupra Antarcticii din 1 decembrie 1951. Problema ilegalizarii folosirii armei nucleare s -a pus si la ONU, Adunarea Generala adoptand la 24 noiembrie 1961, Declaratia cu privire la interzicerea folosirii armelor nucleare si termonucleare. Problema convocarii unei Conferinte speciale pentru semnarea unei conventii cu privire la interzicerea folosi rii armelor nucleare si termonucleare in scopuri de razboi,s-a pus la Adunarea Generala a ONU in 1962,a fost reluata in 1967,iar in 1972,in cursul dezbaterilor pe marginea acestui punct, Uniunea Sovietica a prezentat un proiect de rezolutie,care dupa ce a fost revizuit,a fost adoptat la 29 noiembrie prin Rezolutia 2936/XXVIII,intitulat Nerecurgerea la forta in relatiile internationale si interzicerea permanenta a armelor nucleare. In afara de armele bacteriologice(biologice)si armele termonucleare si nucleare,au mai facut obiectul unei reglementari speciale,tehnicile de modificare a mediului natural in scopuri militare. Conferinta Natiunilor Unite pentru mediul natural,care s -a desfasurat la Stockholm intre 5-16 iunie 1972 ,a adoptat o Declaratie in care atrage atentia asupra faptului,ca folosirea nechibzuita a imensei forte dobandita de omenire,poate avea rezultate dezas truoase ca : peturbarea echilibrului ecologic,distrugerea sau epuizarea unor resurse neregenerabile,conditii periculoase pentru sanatatea fizica,mentala si sociala a omului.Un plan de actiune,adoptat cu acel prilej,cuprindea 109 recomandari de masuri ce tr ebuiau luate la nivel international pentru a impiedica deteriorarea mediului,iar un organism specializat al ONU-Programul Natiunilor Unite pentru Mediul Natural,creat de Adunarea Generala in 1972,a pregatit,impreuna cu alte institutii specializate ca OMS,IMCO,UNESCO,o serie de conventii internationale.Dupa inca cateva adunari si conferinte in care s -a dezbatut problema in cauza,in final,la 10 decembrie 1976,Adunarea Generala a ONU a adoptat Conventia cu privire la interzicerea tehnicilor de modificare a me diului inconjurator,in scopuri

militare sau in alte scopuri ostile, iar la 18 iunie 1977 a fost deschisa spre semnare si aderare.Conventia a intrat in vigoare la 5 octombrie 1978, si au aderat 48 state, inclusiv Romania. Preocupari pentru interzicerea unor asemenea arme au existat si in Conferinta pentru reafirmarea si dezvoltatrea dreptului international umanitar.In Protocolul 1 adoptat la 8 iunie 1977,s -a inserat un articol,55,care prevede ca razboiul sa fie condus,veghind la protejarea mediului natura l contra pagubelor intinse,durabile si grave.Aceasta protectie include interzicerea utilizarii de metode sau mijloace de razboi concepute a cauza sau de la care se poate astepta sa cauzeze astfel de pagube,mediului natural,compromitand prin aceasta,sanatatea sau supravietuirea populatiei. In prezent se discuta tot mai mult in diverse conferinte internationale,despre o ordine internationala umanitara a mediului natural,guvernata de un drept international umanitar al mediului.Prin realizarea acestor reglementari,comunitatea internationala si-a creat noi mijloace juridice de protectie impotriva unor eventuale pericole provocate de metodele si tehnicile de modificare a mediului,chiar daca multe dintre ele sunt astazi ipotetice.

2.Armele nucleare
In evolutia sa istorica, omul a inventat si a folosit unelte din ce in ce mai perfectionate in scopul mariri fortei bratelor si deci a productivitati muncii.Treptele de dezvoltare si perfectionare a uneltelor au fost numeroase, dar s-au desfasurat intr-o perioada lunga de timp, energia musculara umana si animala ramanand multa vreme principala sursa de energie folosita. In acest proces de dezvoltare, descoperirea rotii a constituit un punct cardinal, care a creat posibilitatea folosirii unor resurse energetice natur ale si a deschis drumul spre inventarea masinilor din ce in ce mai perfectionate. In ultima vreme consumul de combustibil a capatat amploare, incat, pentru dezvoltarea in continuare a industriei si deci a civilizatiei umane, este necesara utilizarea unor surse de energie noi care sa satisfaca nevoia crescanda de energie.In acest sens, una din sursele oferite de natura este energia nucleara.

2.1 Bomba Cu Neutroni

In cazul acestor bombe, dispozitivele explozive nucleare sunt proectate astfel incat o cantitate cat mai mare din energia eliberata prin reactiile nucleare sa fie degajata sub forma de radiatii penetrante (neutoni, gama ).O bomba cu neutroni nu este altceva dechit o forma modificta a bombei termonucleare (bomba fisiune-fuziune). Intr-o asemenea arma se utilizeaza energia degajata prin detonarea unei incarcaturi de material fisionabil (uraniu 235 sau plutoniu

239), adica o bomba atomica , pentru declansarea unei reactii explozive de fuziune intr-un amestec fuzionabil (izotopi grei ai hidrogenlui, deuteriului si tritiu , sau compus al deuteriului cu litiul 6).Neutronii produsi prin reactiile de fuziune interactioneaza cu un multiplicator de neutroni, cum ar fi un invelisi din fier sau beriliu. Bombele cu neutroni determina efect e nimicitoare asupra fiintelor vii. Aceste efecte se datoreaza ciocnirilor neutronilor cnergetici cu protonii (nucleele atomilor cu hidrogen)din tesuturi. Au loc procese de ionizare ce rup cromozomii, produc umflarea celulelor, maresc permeabilitatea membr anelor celulare si in final, distrug celule de ori ce fel.
2.2Uraniul

Uraniul si-a manifestat prezenta in unele minereuri mult inainte de a se cunoaste epocala sa destinatie. In secolul al XVI -lea la expluatarea zacamantului de argint de la Jachymov a fost depozitat un steril de culoare neagra, care stralucea noaptea intr-o lumina albastra-verzuie, provocand admiratia sau frica superstitioasa a oamenilor.Mineri se inbolnaveau frecvent de o boala grea, incurabila si necunoscuta pana atunci, care se stie astazi ca este boala actinica. Uraniul este un element destul de raspindit in natura(mai raspandit decat aurul, argintul si platina), gasindu-se in numeroase roci, in apa marilor si oceanelor si chiar in organismele vii. Este adevarat ca urani ul este un element destul de dispersat, dar, cu toate acestea, se gasesc acumulari sub forma de mineralizati unde concentratia uraniului atinge valori destul de mari, chiar zeci de procemte. Valoarea medie a concentratiei uraniului in zacaminte aflate asta zi in expluatare nu depaseste insa 1 -2 zecimi de procente. Rezervele de uraniu pe tot globul, calculate pe baza continutului mediu de 4 x 10-4 %, reprezinta 1,3 x 10 14 tone, adica de 800 ori mai mari decit rezervele de aur si de 40 de ori decit cele de argint in scoarta pamintului. Uraniul este, de asemenea, mult mai raspindit decit mercurul, bismutul si cadmiul, utilizate in mod curent in tehnica. Este evident ca cele 1,3 x 10 14 t de uraniu aflate in scoarta pamintului nu pot fi extrase si valorificate in scopuri nucleare deci nu reprezinta rezervele reale. Rezervele considerate astazi valorificabile industrial sunt de 2 -3 x 106 t, deci de cca o suta de milioane de ori mai mici. Datorita perfectioarii rapide a tehnologiilor de prelucrare a minereurilor, notiunea de rezerve valorificabile este foarte instabila nu numai in privinta materiilor prime uranifere, ci si in cazul multor altor substante minerale utile. Astfel, in prezent, prin aplicarea procedeelor tehnologice la scara industriala se considera rationala prelucrarea unor minereuri de uraniu cu un continut de peste 0,1%. In multe tari se studiaza sustinut posibilitatile de valorificare a uraniului din substantele minerale cu un continut foarte redus de uraniu.

Este la ordinea zilei valorificarea uraniului din apa de mare, unde concentratia sa este de cca 4 x 10 6 g/l . In aceasta directie, in special in Japonia, s-au obtinut rezultate remarcabile chiar la scara semi industriala. Astfel, rezervele valorificabile reale de uraniu pe pamint inca nu se cunosc astazi, insa se pot aprecia ca fiind mult mai mari decit rezervele oficial declarate. Cele aproape 200 de minerale uranifere, care s -au format in urma unor procese geo-chimice, pot fi impartite dupa compozitia lor,in trei grupe: -oxizi -combinatii hidratate -silicatii Cele mai importante minerale primare ale uraniului sunt oxizii simpli uraniu si pechblenda--din care se obtine majoritatea uraniului extras in lume. Uraninitul este oxidul uraniului tretavalent avind formula UO 2. Continutul de oxigen in acest mineral este variat (in general mai mare decit cel care corespunde stoechiometric formulei chimice ).Odata cu creste rea proportiei de oxigen in uraninit, acesta isi schimba culoarea; din negru devine cenusiu, duritatea si densitatea scad in schimb ii creste solubilitatea. In afara de uraniu, uraninitul contine si alte elemente dintre care cele mai importante sunt elemente din grupa pamanturilor rare si toriul. Prezenta acestora confera uraninitului unele caracteristici tehnologice nefavorabile dat fiind faptul ca paminturile rare sunt impuritati daunatoare din punct de vedere nuclear. Celalalt mineral al uraniului pechblenda, are formula chimica U 3O8 si este un amestec de oxizi de uraniu tetravalent si hexavalent. Si aici, continutul de oxigen este variabil si aproape niciodata nu corespunde formulei chimice U 3O8 . Ca si in cazul uraninitului marimea proportiei de oxigen conduce la cresterea solubilitati pechblendei . Compozitia chimica a minereului de pechblenda, are formula chimica U 3O8 si este un amestec de oxizi de uraniu tetravalent si hexavalent. Si aici, continutul de oxigen este variabil si aproape niciodata nu corespunde formulei chimice de U3O8. Compozitia chimica a mineralului de pechblenda intalnit in scoarta terestra este foarte complexa deosebindu-se de uraninit prin faptul ca nu contine nici elemente din grupa paminturilor rare, nici toriu insa frecvent contine plumb,fier, cupru, calciu, nichel, cobalt. Din grupa oxizilor naturali ai uraniului mai fac parte, in afara de uraninit si pechblenda, asa-numitii oxizi negri de uraniu. Acestia sunt oxizi naturali superiori, cu compozitie chimica variabila. Continutul lor in oxigen este, in general, mai ridicat decit al pechblendei, pe care o insotesc in zacaminte, ei fiind insa localizati in zonele scoartei pamintului mai aproape de suprafata. Ca aspect, se prezinta sub forma unei pulberi fine si amorfe, de culoare neagra, avind o duritate mica si o densitate redusa.

Prelucrarea tehnologica a mineralelor de uraniu devine cu atit mai avantajoasa cu cit continutul lor de oxigen creste, datorita cresterii solubilitatii lor in reactivii chimici. Din mineralele primare ale uraniului uraninit si pechblenda s-au format, in urma unor procese geo-chimice care au avut loc in special la suprafata zacamintelor, minerale secundare. Initial, uraniul din uraninit si plechbenda s -au oxidat, sub influenta oxigenului si a apei, pina la forma hexavalenta. In prezenta apei s-au format diversi hidroxizi ai uraniului, care au reactionat cu oxizii altor metale ce se gaseau in aceeas zona. Din acest motiv, mineralele secundare se intilnesc in zona superficiala a tuturor zacamintelor de pechblenda si uraninit. Ele au, in general, o importanta economica mai redusa. Dintre mineralele secundare ale uraniului se exploateaza pe scara industriala carnotita( uranovanadatul de potasiu) si minerale ura nifere complexe, in care uraniul se gaseste asociat cu titanul, tantanul si niobiul. Uraniul se gaseste si in alte minerale secundare sub forma de impuritate izomorfa, de asemenea in diferite substante minerale de origine organica a caror prelucrare nu s-a realizat in scara industriala pana in prezent, insa, in viitorul apropiat, valorificarea lor devine necesara.
y Prinipalele propietati ale uraniului

Uraniul a fost descoperit in timpul revolutiei franceze, adica in 1789, de chimistul german Martin Heinrick Klaproth, insa meritul separari sale sub forma de metal pur ii apartine chimistului francez E. Peligot. Uraniul ocupa locul 92 din sistemul periodic al elementelor, avand cea mai mare greutate atomica dintre elementele n aturale. Uraniul metalic, in sectiune proaspata, are o culoare alb -argintie, care se intuneca sub actiunea oxidanta a aerului.acest metal are greutatea specifica 19,05 g/cm3(fiind unul dintre cele mai dense metale) si temperatura de topire de 1133oC. Este important de mentionat ca uraniul metalic pur, pana la temperatura de 662oC,se afla cristalizat in sistemul cristalic rombic. Deasupra acestei temperaturi, isi schimba structura cristalina cu marirea volumului specific. Acest fenomen reprezinta un dezavantaj esential in utilizarea uraniului metalic in reactoarele nucleare,limitand temperatura de functionare a acestora. Propietatile chimice ale uraniului sunt determinate de configuratia straturilor electronice de valenta. Astfel, uraniul se poate regasi in diferite combinatii chimice cu valente pozitive de 2, 3, 4, 5 si 6. Stabilitatea maxima o au insa combinatiile hexavalente, in care sunt folositi toti electronii de valenta (substraturile 5f3, 6d1 si 7s2). Din punct de vedere termodinamic, cele mai stabile combinatii chimice ale uraniului sunt oxizii lui. Tocmai din aceasta cauza uraniul se gaseste in natura sub forma de oxizi.

Dioxidul de uraniu, UO2, unul dintre principali oxizi ai uraniului, are aspect metalic de culoare neagra, densitatea 10,82 g/cm 3 si temperatura de topire 2176oC. Prezinta caracter bazic si se dizolva numai prin oxidare. In tehnologia nucleara, dioxidul de uraniu joaca un rol deosebit de important atat ca produs intermediar, cit si ca produs finitr. Sub actiunea aerului, dioxidul de uraniu se oxideaza la U 3O8 cu o viteza proportionala cu cresterea temperaturii. Acest oxid ocupa,de asemenea, un loc important in tehnologia de prelucrare a materiilor prime uranifere . Trioxidul de uraniu, UO3, este o substanta de culoare portocalie, cu densitatea de 7,28 g/cm 3, care se obtine prin calcinarea la 3-400oC a azotatului de uranil, a diuranatului de amoniu etc. Trioxidul de uraniu se comporta ca o anhidrida si in contact cu apa fierbinte formeaza acidul uranic. Cea mai importanta proprietate chimica a uraniului este tendinta de a forma in solutii ioni de uranil,UO22+, care participa la formarea majoritatii compusilor de uraniu. Uraniul poate forma halogenuri in toate treptele de valenta. Cele mai importante halogenuri pentru industria uraniului sunt fluorurile. Tetrafluorura de uraniu, UF4, in stare anhidra, este o pulbere verde, greu solibila, cu temperatura de topire 960 oC, care se utilizeaza pentru obtinere a uraniului metalic si florurilor superioare. Hexaflorura de uraniu, UF 6, este o substanta alba care nu se topeste la presiune normala, ci trece direct in stare gazoasa la 56 oC. Dezavantajul principal al folosirii acestui compus in tehnologia de obtinere a combustibilului nuclear este marea sa higroscopicitate. Prin tratarea sarurilor de uranil cu hidroxizi alcalini in exces, uraniul poate forma uraniti( cu formula generala Me 2UO4) care trec imedeat in diuranati (Me2U2O7) insolubili in apa. Diuranatii de amoniu si sodiu au importanta mare in ciclul de obtinere a combustibilului nuclear.
y Procedee de prelucrare ale uraniului

Din punct de vedere tehnologic,o caracteristica importanta a minereurilor de uraniu consta in continutul lor redus in componentul util. Daca minereurile de fier au un continut de cca 60% Fe sunt considerate economic avantajos valorificabile, ale aluminiului cu 50-60%, atunci minereurile de uraniu cu un continut de 0,3% sunt considerate deja bogate, iar, in prezent, majoritatea uzinelor hidrometalurgice prelucreaza minereuri cu o concentratie de 0,1% -0,2% uraniu. O alta caracteristica a minereurilor de uraniu este aceea ca prin procedee mecanice cunoscute, accesibile si ieftine nu se poate realiza o imbogatire in componentul util in scopul obtinerii unor concentrate minerale bogate, asa cum se intampla in cazul minereurilor de metale neferoase si rare.

Fluxul tehnologic de prelucrare a minereurilor de uraniu pentru obtinerea unui concentrat chimic cuprinde, in gener al, urmatoarele 4 etape principale maruntire,lesiere,separarea uraniului din lesie,obtinerea concentratului chimic de uraniu y Maruntirea Ca in toate cazurilor de prelucrare a substantelor minerale utile, in prima faza tehnologica se realizeaza maruntirea m ineralului prin consacrare si macinare. In cazul minereului de uraniu, metodele industriale de maruntire nu sunt diferite fata de cele utilizate pentru tehnologia de prelucrare a altor de prelucrare a altor substante minerale utile. Deosebirile se refera mai mult la masurile severe de protectie a muncii, conditionate de necesitatea asigurarii unei ventilatii suficient de energice pentru eliminarea gazelor radioactive si pentru prevenirea raspandirii pulbelilor in atmosfera. y Lesierea Minereul macinat si maruntit se supune operatiei hidrometalurgice principale -lesierea, avind ca scop dizolvarea uraniului din minereu cu un randament cit mai ridicat. Dintre cele doua procedee hidrometalurgice aplicate pina in prezent la scara industriala acid si alcalin de obicei se alege acela care asigura consum minim de reactivi chimici si randamente maxime de dizolvare. In acest sens determinate sunt, in primul rind, proprietatile chimico -mineralogice ale componentului steril din minereu, deoarece mineralele de uraniu se dizolva destul de bine atit in acizi cat si in solutii alcaline. La inceputul dezvoltarii industriei uranifere, cind s -au prelucrat minereuri bogate de uraniu, s-a utilizat ca agent de lesiere acidul azotic. Utilizarea acidului azotic, desi mai scump decat ceilalti acizi minerali, este justificata de avantajul important al efectului sau puternic oxidant. Este vorba aici de faptul ca, aproape in toate minereurile, uraniul se afla atit in forma tetravalenta cit si in forma hexavalenta. Ori se stie ca uraniul se dizolva numai in forma sa hexavalenta, motiv care impune asigurarea unui mediu puternic oxidant al agentului de lesiere. Odata cu exploatarea si prelucrarea intensiva a minereurilor mai sarace de uraniu, utilizarea unui reactiv de lesiere mai ieftin decat acidul azotic a devenit o necesitate economica importanta. Astfel a aparut tehnologia de lesiere a minereurilor de uraniu cu acid sulfuric, care este si astazi cel mai raspindit procedeu. Acest procedeu cuprinde urmatoarele faze important: min ereul concasat si macinat la 0,15-0,2 mm se amesteca intr-un vas cilindric, prevazut cu agitatie mecanica sau pneumatica, cu solutie diluata de acid sulfuric. Agitarea dureaza, in functie de proprietatile minereului, 3 -5 ore la temperatura mediului ambiant. Minereul se adauga in solutie astfel incit raportul intre fazele lichida si solida exprimate in greutate, sa fie egal. Pentru oxidarea uraniului tretavalent existent in minereu se adauga la amestecul minereu -acid o substanta cu efect puternic oxidant.

Rezultatul acestei operati este solubilizarea uraniului din minereu adica trecerea lui din faza solida in faza lichida. Solubilizarea oxidului de uraniu are loc prin formarea ionului uranil, UO 22+,care insa datorita proprietatilor sale puternic polarizante grupeaza in jurul sau unul sau mai multi ioni sulfat (SO 42-), astfel incit in solutie se formeaza, preferential anioni uranil -trisulfat si intr-o masura mai mica uranil-disulfat. Faptul ca uraniul nu se extrage din minereu sub forma de sulfati simpli, ci sub forma de compusi complecxi, determina caracterul operatiilor ulterioare de separare a uraniului din solutie. y Separarea uraniului din lesie Procedeul de lesiere realizeaza, de fapt, transferul uraniului si al impuritatilor solubile din minereu in solutie insa fazele solida si lichida ramin intr -un amestec eterogen asa cum au fost la inceputul operatiei de lesiere. Separarea uraniului din acest amestec complex este scopul unor operatii tehnologice ulterioare, in urma carora se obtine un concentrat chimic de uraniu. Progresul tehnologic in acest domeniu a dovedit posibilitatea extragerii uraniului direct din tulbureala eliminind astfel operatia foarte costisitoare de filtrare. Pentru extragerea metalelor din solutii se foloseste rasina schimbatoare de ioni. Cu ajutorul acestora se pot elimina substantele solubilizate. Dupa aceea urmeaza extragerea elementului util din rasina. Operatia de recuperare a uraniului din rasina se realizeaza prin tratarea rasinii cu diferite solutii acide sau alcaline. y Obtinerea concentratelor chimice de uraniu. In principiu este posibila obtinerea concentratelor chimice de uraniu direct din lesie dupa separarea ei de minereul steril. Aceasta se poate realiza practic numai in cazul prelucrarii unor minereuri foarte bogate sau in cazul unor tehnologii speciale. In marea majoritate a cazurilor, concentratul chimic de uraniu se obtine din solutiile rezultate in urma operatiei de schimb ionic, adica din eluati. Daca in eluat uraniul se afla sub forma de uraniltricarbonat de sodiu, cum rezulta din procedeele alcaline, solutiei i se adauga, in prealabil, acid sulfuric pentru a distruge acest complesc si numai dupa aceea se realizeaza precipitarea de obicei cu amoniac obtinindu-se in acest fel diurant de amoniu. Inainte de precipitare este necesar ca solutia sa fie incalzita la 70-80o C si sub agitare sa se barboteze cu aer pentru eliminarea totala a dioxidului de carbon. Daca eluatul s-a obtinut print-un procedeu de elutie acida se poate aplica direct precipitarea concentratului chimic prin neutralizare a solutiei cu amoniac. In acest caz concentratul chimic de uraniu este de obicei foarte impur, fapt care impune o prealabila purificare a solutiei prin tratare cu carbonat de sodiu sau amoniac cind o buna parte a impuritatilor se elimina.
y Fabricarea elementelor combustibile

In dezvoltarea tehnologiei nucleare si a reactoarelor nuclear -energetice, combustibilii folositi au fost:uraniul metalic utilizat sub forma de bare, apoi pastilele sinterizate de dioxid de uraniu inbogatit si, in ultima vreme, dioxidul deuraniul natural tot sub forma de pastile sinterizate. Combustibilul nuclear de uraniu se asambleaza in elemente combustibile utilizate in reactoare nucleare.Protejarea conbustibilului se realizeaza prin inchiderea lui in teci metalice.Ans amblul combustibil teaca trebuie sa asigure o transmisie de caldura cit mai ridicata mediului de racire. Pentru asigurarea functionarii unui reactor nuclear energtetic este necesara montarea in reactor a sute si mii de elemente conbustibile,operatie posib ila numai prin respectarea unor principi geometrice impuse de conditile de intretinere a reactiei de fisiune nucleara. In acest scop, elementele combustibile se monteaza in fascicule, care contin mai multe elemente dispuse intr -o anumita geometrie, si numa i dupa aceea se introduc in reactor.
2.3 Plutoniul

In natura, plutoniul se gaseste in cantitati mici unde ia nastere prin captarea de catre nucleul uraniului 238 a unui neutron provenit prin fisiunea spontana a uraniului-235.
y Principalele propietati ale plutoniului

-este un metal -in functie de topire se prezinta in 6 stari alotropice diferite -este extrem de toxic -are o comportare chimica asemanatoare cu a uraniului -este un element artificial
y Prepararea combustibilului ars (uzat)

Combustibilul uzat este lasat sa se raceasca o anumita perioada de timp in care produsele puternic radioactive se dezintegreaza succesiv in functie de durata lor de injumatatire. Fasciculele epuizate se imerseaza intr -un bazin cu apa ce asigura o protectie suficienta contra radiatiilor celor mai penetrante. Dupa un an de racire radioactivitatea specifica a materialului nu scade sub 2 -3 milioane de curie. Substante cu o radioactivitate atit de puternica nu pot fi prelucrate ca uraniu, toriul sau alte materiale nucleare obisnuite. O asemenea uzina functioneaza partial sub apa, iar participarea omului se face prin telemanipulare. Principalele etape tehnologice in prepararea combustibilului uzat de uraniu sunt urmatoarele; -eliminarea combustibilului nuclear uzat din teci, -solubilizarea combustibilului uzat,

-separarea uraniului, plutoniului si protactiniului de produsele de fisiune, -separarea plutoniului, protactiniului si uraniului din solutie, -purificarea plutoniului si obtinerea oxidului sau a plutoniu lui metalic.

3.Armele chimice
Prin arme chimice se n eleg orice substan e chimice toxice i precursorii lor care pot cauza moartea, incapacitatea permanent sau temporar la om sau la animale, precum i muni iile i dispozitivele folosite pentru a provoca moartea sau alte v t m ri prin ac iunea toxic a substan elor chimice sau orice echipamente concepute special pentru a fi utilizate n leg tur direct cu folosirea muni iilor i a dispozitivelor de mai sus (defini ia modern ) Altfel spus, armele chimice au ca efect aducerea victimei n stare de incap acitate sau, cel mai adesea, i provoac moartea, ac ionnd instantaneu asupra organelor vitale. Oamenii au folosit arme chimice cu mult timp nainte de epoca modern . De-a lungul mileniilor, n cadrul conflictelor sau r zboaielor, oamenii au folosit diverse substante toxice, fie otr vuri ob inute din plante sau minerale, cu care la inceput i-au uns sagetile sau s biile aduc toare de moarte, iar mai tarziu le -au folosit ca nc rc tur pentru diverse dispozitive i echipamente de lupt , fie substan e toxice sintetizate n laborator care au constituit nc rcatura bombelor i rachetelor folosite n conflictele armate din secolele XIX -XX. Astfel putem aminti cteva utiliz ri p strate n paginile de istorie: - otr virea pu urilor, apelor curg toare cu diver se otr vuri ob inute din plante (ex: cornul secarei, plante din familia liliacee) n secolele VI IV i.Ch. n Asiria, Persia, Grecia; - folosirea diverselor obiecte incendiare, gaze sulfuroase i solu ii caustice la asediul cet ilor n timpul r zboiului peloponesiac (428-424 i.Ch.) i n timpul b t liilor purtate de armatele romane (secolele II -I i.Ch., I-II d.Ch.) - au existat mai multe inten ii, dar nu s -au finalizat n b t lii, deoarece n aceast perioad preocuparea principal a fost balistica i pe rfec ionarea tunurilor (Ex: n r zboiul Crimeei (1854-1855) englezii inten ionau s foloseasc la asediul garnizoanei din Sevastopol 500 tone de sulf i 200 tone de cocs, dar amenin area nu s-a finalizat sau, n timpul R zboiului de Secesiune (1861 -1865) a existat inten ia de a se folosi obuze cu clor) - septembrie 1917, prima utilizare a gazului Clark pe baz de arsenuri, care a provocat vom i grea , f cnd solda ii incapabili de lupt Bilan ul folosirii substan elor toxice n primul r zboi mondial a fost tragic: 1.300.000 victime (100.000 combatan i mor i pe cmpul de lupt , i sute

de mii de oameni r ma i pentru totdeauna cu afec iuni respiratorii sau urme de arsuri) R zboiul din Golf (1990), eveniment major din istoria r zboiului chimic, a constituit punctul culminant al amenin rii comunit ii interna ionale cu arme chimice, estimndu-se c arsenalul de arme chimice de care dispunea Saddam Hussein (50.000 obuze i bombe cu iperit , sarin i sarin ciclohexil) situa Irakul pe locul trei n lume; Irakienii au utilizat iperita i tabunul contra kurzilor i ii ilor din sud, provocnd moartea a mii de persoane - 1968, n SUA, un avion Fantom a pulverizat din gre eal agentul toxic VX, provocnd moartea a 6000 de oi (Utah); - 1969, n Belgia, s-au deversat, accidental, n largul coastelor, 1 -2 barili de iperit , care au provocat moartea focilor i pe tilor, precum i r nirea unor pescari; - 1972, n Alaska, la Fort Greely, au murit 50 de reni din cauza sarinului ( 200 cartu e cu sarin fuseser depozitate n 1966 n apele nghe ate ale lacului); - 1979, n Germania, n apropiere de Hamburg, un copil a murit din cauza sarinului (stoc de cartu e); - 1990, n Libia, n de ertul Tarkunah, la uzina din Rabta - considerat unul din marii produc tori de arme chimice din lume, a izbucnit un incendiu misterios Istoria interzicerii armelor chimice De-a lungul timpului, comunitatea interna ional , sesiznd poten ialul de distrugere al armelor chimice, a ncercat s ia m suri de limitare i interzicere a acestora. - 1675, Acordul de la Strasbourg a fost primul tratat interna ional, semnat de Fran a i Germania, care interzicea folosirea gloan elor otr vite; - 1874, Conven ia de la Bruxelles a interzis utilizarea otravei sau a armelor, proiectilelor sau altor materiale purt toare de otrav , cauzatoare de suferin e inutile. - 1899, Conferin a de la Haga a interzis folosirea armelor cu nc rc tura otr vitoare, asfixiant sau d un toare; Aceste tratate nu au putut ns impiedica utilizarea masiv a armelor cu nc rc tur toxic pe cmpul de lupt n timpul primului r zboi mondial. Con tientizarea efectului devastator al armelor chimice a dus la intensificarea eforturilor interna ionale pentru interzicerea armelor chimice. -1925, Protocolul de la Geneva a interzis utilizarea armelor chimice i bacteriologice, dar nu a interzis dezvoltarea (cercetarea). Unele state semnatare ale protocolului de la Geneva (132 st ate semnatare pn n anul 2000) au manifestat rezerve, considernd c pot utiliza armele chimice mpotriva statelor care nu aderaser la protocol sau c pot r spunde utiliznd astfel de arme n cazul unui atac cu arme chimice. Evolu ia mentalit ii i apari ia noilor arme de distrugere n mas , a condus, n 1971, la negocieri privind dezarmarea i n anul 1972, la adoptarea textului

Conven iei pentru interzicerea dezvolt rii, producerii i stoc rii armelor bacteriologice (biologice) sau cu toxine. Acest tratat interzicea statelor semnatare s dezvolte, s produc , posede sau stocheze arme biologice, dar nu prevedea niciun mecanism pentru verificarea respect rii interdic iilor; conven ia prevedea ca statele semnatare s se angajeze n negocierea unui trat at interna ional pentru interzicerea armelor chimice. - La 3 septembrie 1992, comitetul special a prezentat Conferin ei pentru dezarmare textul Conven iei privind interzicerea dezvoltarii, producerii, stoc rii i utiliz rii armelor chimice i distrugerea lor, numit uzual, Conven ia pentru interzicerea armelor chimice (Chemical Weapons Convention CWC). Aceast conven ie, care includea pentru prima dat un regim de verificare, a fost deschis pentru semnare la 13 ianuarie 1993, la Paris i stabilea ca dat de intrare n vigoare a 180 -a zi dup depunerea instrumentelor de ratificare de c tre 65 de state. - La 29 aprilie 1997 a intrat n vigoare, cu for executorie, Conven ia privind interzicerea dezvolt rii, producerii, stoc rii i utiliz rii armelor chimice i distrugerea lor Romnia a ratificat acest Conven ie la 9 decembrie 1994 (Legea nr. 125/1994), fiind al 25-lea stat care a depus instrumentele de ratificare. n mare, principalele etape ale procesului de ob inerea a armelor chimice sunt: faza de sintez , pornind de la precursori (materiile prime), faza de purificare i ulterior depozitare a produsului de interes (a substan ei chimice toxice ce poate fi folosit ca arm chimic ), umplerea muni iilor i a dispozitivelor concepute special pentru a provoca moartea sau alte v t m ri, prin ac iunea toxic a substan elor chimice toxice, care ar fi eliberate ca urmare a folosirii unor asemenea muni ii i dispozitive. Agen ii chimici folosi i n produc ia de arme chimice se pot clasifica, dup efectul pe care l au asupra organismului uman n: agen i toxici i respectiv agen i paralizan i. Agen ii toxici la rndul lor pot fi: sufocan i, sangvini, vezican i i neurotoxici. Substan ele chimice sufocante produc n general moartea sau intoxica ii grave prin inhalare, datorit mpiedic rii contactului dintre oxigenul din aer i hemoglobina din snge. Ele sunt substan e gazoase care se absorb la nivelul pl mnilor i duc la acumularea de lichid n plamni, ce ea ce provoac necarea propriu-zis a victimelor. De exemplu clorul este un gaz de culoare galben -verzuie (hloros nsemnnd verde) i miros sufocant, iar ca i ceilalti halogeni nu se g se te liber n natur din cauza puternicei tendin e de combinare. n stare lichid este tot galben verzui. Clorul este puternic iritant i ataca pl mnii. O concentra ie mai mare de 0,6% provoac moartea. Fiind un gaz sufocant, a fost folosit ca atare in primul razboi mondial. Un alt exemplu este fosgenul (diclorura de carbonil) care este un compus chimic sub form de gaz incolor, u or lichefiabil, cu miros sufocant, puternic

iritant al ochilor, foarte otr vitor, ntrebuin at n industria coloran ilor, medicamentelor, dar i ca gaz de lupt . Agen ii sangvini ac ioneaz prin inhalare i se distribuie n organism prin intermediul sngelui. Ei inhib capacitatea celulelor sangvine de a utiliza i transfera oxigenul. De exemplu acidul cianhidric (HCN) sau clorcianul (clorur de cianogen) formeaz cu hemoglobina lent i n cantitate redus cianhemoglobina (compus ce nu transport oxigenul) i provoac asfixia (nu de transport) ci citotoxic (prin inhibarea respira iei celulare). Un alt agent sangvin este arsina (hidrogenul arseniat - AsH3) care are o mare afinitate pentru hemoglobin , provocnd hemoliza (distrugerea globulelor ro ii ale sngelui), ceea ce duce la insuficien renal . Distrugerea globulelor ro ii duce la apari ia hemoglobinei i a produ ilor ei de degradare n plasma sngelui i n urin . Icterul este prima manifestare a hemolizei. Blocajul renal este cea mai grav manifestare a otr virii cu arsin . Pot ap rea leziuni permanente, n special al nivelul sistemului nervos central. Substan ele chimice vezicante sunt substan e uleioase ce ac ioneaz prin inhalare de aerosoli sau prin contact cu pielea, producnd ulcera ii care se vindec greu. Ele pot fi dispersate sub form de lichid sau de vapori (aerosoli) i pot persista mai multe zile la rnd, ac ionnd cu efect ntrziat. Ca exemple se pot enumera iperitele cu sulf, iperitele cu azot, lewisitele. Agen ii vezican i au fost testa i prima oar de Germania n 1917 i au fost folosi i mai ales n r zboiul dintre Iran i Irak, n anii 1980 1988. Expunerea la agen i vezican i poat e duce la orbire, leziuni permanente ale pl mnilor, i doar ntr-o propor ie mic poate surveni moartea, cnd o suprafa mare a pielii este afectat , datorit suprainfec iilor. Cel mai comun reprezentant al acestei grupe este iperita (sau gazul mu tar), agent chimic foarte persistent, al c rui efect dureaz mai multe zile i, prin aceasta, avnd un efect demoralizant asupra trupelor adversare. Substan ele chimice neuroparalizante blocheaz transmiterea influxurilor nervoase de la creier la organele efec torii, producnd paralizia mu chilor care asigur deplasarea, dar i a celor respiratorii precum i a mu chiului cardiac. Moartea survine ca urmare a sufoc rii n scurt timp de la contaminare. De notat c aceste substan e se absorb n snge pe toate c ile posibile: digestiv, respirator i prin piele (cutanat). Ele pot fi clasificate n dou grupuri, cu structur chimic asem n toare: seria G i seria V. Primii agen i din seria G au fost tabunul (GA) i sarinul (GB), sintetiza i de Germania n anii 1930, fiind urma i apoi de soman (GD) i ciclosarin (GE i GF). Dintre ace tia tabunul persist pentru perioade scurte de timp, n timp ce somanul i ciclosarinul au o persisten mai mare i prezint un pericol mai mare pentru piele.

Chimi tii din Marea Britanie au dezvoltat n anii 1950 agen ii din seria V, mai letali i care persist timp ndelungat pe cmpul de lupt . Aceast serie con ine VE, VG, VM i VX, care este cel mai cunoscut. Din grupul agen ilor paralizan i putem nominaliza BZ benzilatul de 3chinuclidinil. BZ este un agent anticolinergic care afecteaz att sistemul nervos central ct i cel perfieric, producnd incapacitate chiar la doze foarte mici. De obicei este mpr tiat sub form de aerosol, principala cale de absorb ie fiind sistemul respirator, dar absorb ia poate avea loc i prin piele i prin tractul gastrointestinal. Provoac moartea prin paralizia mu chilor respiratori. Acesta a fost utilizat experimental de c tre SUA n r zboiul din Vietnam. Din aceast prezentare nu pot lipsi agen ii de combatere a dezordinilor publice, care au fost utiliza i n diferite conflicte, nainte, dar i dup intrarea n vigoare a Conven iei, deoarece ei nu sunt interzi i de conven ie, ci fac numai obiectul unor declara ii anuale privind cantit ile de inu te de fiecare stat parte. Un exemplu n acest sens l constituie folosirea grenadelor cu gaz lacrimogen de c tre for ele argentiniene n 1982 n cursul invaziei insulelor Falkland, n speran a c astfel Marea Britanie va accepta mai u or pierderea teritor iului implicat n acest conflict, neexistnd pierderi de vie i omene ti. Israel i SUA au dezvoltat bombele puturoase folosite n special la combaterea dezordinilor publice, care pot avea miros de ou stricate, de vom sau dejec ii umane, p r ars, gunoi, cadavre sau alte asemenea mirosuri resping toare. Deoarece la folosirea unui singur tip de miros exist posibilitatea adapt rii organismului uman, a ap rut ideea folosirii mai multor tipuri de astfel de mirosuri, combinate. Avantajul utiliz rii acestor b ombe apare n faptul c nu pun n pericol via a oamenilor, spre deosebire de gazele lacrimogene sau pulverizatoarele cu piper, dar n plus sunt eficiente la concentra ii foarte sc zute. n special n timpul r zboiului rece, SUA i fosta URSS au alocat sum e mari de bani pentru cercet ri n domeniul substan elor chimice care s nu provoace moartea, ci doar incapacitarea inamicilor. n anii 1950 1960 cercet torii din SUA implica i n programul de narmare chimic au investigat o serie de substan e cu propriet i incapacitante , inclusiv depresive, halucinogene (de exemplu LSD), droguri din gama beladonei (scopolamina) i al i deriva i ai opiului. Aceast ultim categorie se refer la droguri precum morfina, care ac ioneaz asupra receptorilor din creier determinnd eliberarea de endorfine, care induc o stare de euforie. n anumite cantit i aceste droguri pot induce starea de somnolen sau de incon tien . Totu i, doza de drog necesar pentru ob inerea efectului de incapacitare este foarte apropiat de doza letal , ceea ce nu recomand folosirea lor ca arme. Mai recent, n octombrie 2002 for ele speciale ruse au folosit n atacul de la teatrul din Moscova mpotriva terori tilor ceceni un gaz, probabil Kolokol -1, un derivat aerosolizat de fentanil (drog cu o structur asem n toare opiului),

provocnd moartea tuturor celor 42 de terori ti i a 120 de ostatici din cei 800, din cauza efectelor substan ei chimice utilizate. De i exist un antidot eficient i u or disponibil mpotriva deriva ilor de opiu numit naloxone (narcane), iar autorit ile ruse sus in c au fost preparate 1000 de doze n anticiparea raidului, se pare c medicii de la spitalele ce au primit pacien ii nu au fost informa i cu privire la natura exact a gazului folosit n decursul opera iunii. n prezent, tendin a este de a se ncerca g sirea unor noi arme chimice, care s nu fie incluse n listele Conven iei privind interzicerea armelor chimice i n plus care s nu poat fi detectate de echipamentul standard NATO de detec ie, dar s poat penetra echipamentul de protec ie. De asemenea s-a ncercat g sirea unor agen i mai sigur de manevrat de tipul armelor binare, n care precursorii pentru ob inerea agen ilor neuroparalizan i sunt amesteca i n muni ii naintea folosirii lor. Un exemplu n acest sens sunt agen ii Novichok familie de agen i neuroparalizan i din seria V dezvolta i n Uniunea Sovietic ntre anii 1980 1990, de 5 8 ori mai agresivi dect VX, ce fac parte din a 3-a genera ie de arme chimice, incluse n muni ie binar . Structu ra chimic exact a acestor produ i nu a fost f cut public . Un alt capitol al istoriei armelor chimice este reprezentat de armele neletale, care produc modific ri asupra comportamentului trupelor inamice, iar folosirea lor nu este interzis de nici un t ratat interna ional. n 1994, laboratorul Wright al armatei aeriene de la Dayton, Ohio, a afi at o list de 3 pagini cu propuneri de a fi fabricate astfel de arme. Una dintre propuneri se referea la lansarea unui foarte puternic afrodisiac asupra trupelor inamice, preferabil unul care ar provoca un comportament homosexual. De aici i pn la producerea bombelor gay nu a mai fost dect un pas. O alt propunere se referea la armele care determin o halitoz (miros nepl cut al respira iei) sever i de durat , astfel nct inamicii s poat fi u or identifica i dac ncearc s se amestece n rndurile popula iei civile. O modalitate de a mirosi literalmente inamicii a fost propus sub forma bombei ce provoac flatulen , dar s-a considerat c eficien a ei ar fi sc zut n zone n care persoanele nu consider acest miros nepl cut, fiind frecvent expuse acestuia. S-a reflectat i asupra ob inerii unor arme ce provoac hiperhidroza (transpira ia abundent ) sau care afecteaz sistemul hormonal sau digestiv, putnd cauza diabetul, de exemplu. Armele de tipul atac -m /n eap -m constau n folosirea unor substan e chimice cu efect de atragere a roiurilor de albine, a viespilor nfuriate sau a obolanilor furio i asupra trupelor inamice. De asemenea au existat propuneri i de folosire a unei substan e chimice ce ar provoca o sensibilitate foarte mare, insuportabil , a pielii la lumina soarelui. S-a considerat c eficien a acestor arme const i n efectul demoralizant foarte puternic asupra trupelor inamice.

n concluzie, chiar dac s -a atins aproape universalitatea Conven iei privind interzicerea armelor chimice, aceasta nu ofer garan ia c nu vor mai fi niciodat folosite substan e chimice n confrunt ri, conven ia lasnd porti e de sc pare pentru utilizarea unor substan e nenscrise n liste n scopul diminu rii capacit ii de r spuns sau de ap rare a trupelor adverse. Angajarea deplin a tuturor statelor p r i pentru respectarea principiilor conven iei trebuie nso it de oprirea cercet rilor legate de dez voltarea armelor incapacitante i neletale, chiar dac la baza lor stau substan e chimice nenscrise n liste i extinderea prevederilor conven iei asupra tuturor substan elor chimice toxice sau periculoase.

4.Armele biologice
Arma biologica este definita drept raspandirea agentilor infectiosi si a toxinelor, cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole, cu ajutorul obuzelor de artilerie, bombelor, aerosolilor sau al altor mijloace. Se disting doua categorii de agenti biolo gici: microorganisme si toxine. Primii cuprind: bacteriile care produc antraxul, ciuma sau tularaemia, virusii, care provoaca boli, precum variola, frigurile galbene si Ebola, rickettsii (agenti patogeni), care produc febra Q" si fungi, care actioneaza, i n special, asupra recoltelor agricole. Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor, incluzand, printre altele, ricinul si botulinum-ul, care pot fi produse si prin sinteza chimica. Biotehnologia poate fi folosita pentru realizarea pe scara la rga a acestor agenti biologici, iar ingineria genetica poate sa le sporeasca rezistenta la vaccinurile si tratamentele medicale actuale. Agentii biologici, ca si cei chimici, au un anumit potential de pericol, sunt relativ ieftini, usor de procurat si, desi au o dubla intrebuintare (civila si militara), sunt usor de mascat. Amenintarea chimica este perceputa ca fiind mai putin periculoasa decat cea biologica. Si asta pentru ca arma chimica este receptata ca un mijloc tehnic, care poate fi contracarat tot c u ajutorul unor mijloace tehnice, pe cand arma biologica are o rezonanta" usor dezagreabila (virusi, microbi, boli). Unii cercetatori din domeniu afirma ca, in viitorul apropiat, agentii biologici modificati genetic ar putea afecta doar anumite grupuri e tnice. In comparatie cu agentii chimici, microorganismele infesteaza gazda, se inmultesc in corpul acesteia, provocand boala, iar unele dintre ele pot fi transmise de la o persoana la alta.Toxinele, ca si agentii chimici, nu se pot transmite in afara popu latiei atacate, fiind mai putin periculoase decat bacteriile si virusii.

Perspectiva unui atentat bioterorist este mai credibila si mai nelinistitoare decat aceea a unui bombardament chimic impotriva populatiei civile. Armele chimice au ca efect aducerea victimei in stare de incapacitate sau, cel mai adesea, ii provoaca moartea, actionand aproape instantaneu. Armele biologice actioneaza mult mai lent decat cele chimice. Raspandirea substantelor biologice nu necesita mijloace moderne si nici nu presupune vreun efort de ingeniozitate. Pentru ca patrund in organism prin inhalare sau ingestie, ele pot fi usor lansate deasupra unei suprafete mari, fie cu bombe sau prin vaporizare intr-un spatiu acoperit, fie prin reteaua de apa potabila sau in produsele alimenta re. Arma biologica este, asadar, prin insasi natura ei, o arma invizibila, parsiva" in cel mai inalt grad. Poate fi transportata fara sa fie detectata! Armele chimice si biologice sunt chintesenta armelor de raspandire a terorii. In prezent, asocierea care se face intre armele chimice, cele biologice si terorism a devenit o obisnuinta, ceea ce le intareste efectele de natura psihologica, inducand sentimente de teama, panica si nesiguranta. Efectele psihologice ale armelor chimice si biologice pot fi analizate pe doua directii: amenintarea cu recurgerea la folosirea lor si utilizarea lor propriu zisa. Amenintarea creeaza o paleta variata de reactii: neliniste, panica, suspiciune generalizata in randul populatiei. Un rol important in acest sens il au mass media care, prin mediatizarea exagerata, stimuleaza aceasta reactie de raspuns care duce, in perioadele critice, la o avalansa de alarme false". Este normal sa ne asteptam la manifestari de panica pe scara larga daca s -ar recurge la folosirea efectiva sau doar s -ar presupune utilizarea unor astfel de arme. Se poate anticipa,o reactie psihologica, asa -numita maladie sociogenica a maselor. La 29 septembrie 2002, cateva fumigene au declansat o alarma bioterorista intr-o scoala din Washington, ducand la internarea a 16 elevi si a unui profesor. La 3 octombrie 2002, peste 1000 de elevi din mai multe scoli din Manila (Filipine), au invadat clinicile locale, prezentand simptome banale de viroza: tuse, frisoane si stari febrile medii. Totul a fost o consecinta a unor zvonuri raspandite prin mass-media, care atribuiau simptomatologia unor atacuri bioteroriste. La 9 octombrie 2002, un barbat a pulverizat o subst anta necunoscuta intr-o statie de metrou din Maryland; drept urmare, la 35 de persoane au aparut brusc simptome de greata, cefalee si disfagie. Analizele ulterioare au stabilit ca sticla continea detergent pentru geamuri. Exemplele referitoare la maladia sociogenica a maselor avertizeaza asupra riscului amplificarii necontrolate a raspunsurilor psihologice la amenintari cu

arme chimice si biologice, sporindu-le, astfel, impactul. Un semnal in acest sens il constituie utilizarea curenta a specialistilor ce poarta uniforme de tip spatial pentru a evalua posibilitatea existentei unor atacuri teroriste. Altul se refera la initiativa guvernului Statelor Unite de a plasa detectori de identificare a agentilor chimici periculosi in reteaua de metrou din Washington DC. Este posibil ca asemenea alarme sa induca, de fapt, perturbari mai mari pentru sistemele de transport decat un atac propriu-zis, deoarece exista probabilitatea aparitiei de alarme false. In perioada primului razboi din Golf au existat in Statele Unite circa 4.500 de astfel de alarme, dintre care nici una nu se asociase unui atac confirmat. Trebuie sa recunoastem insa ca, oamenii sunt inclinati sa nesocoteasca sau sa refuze avertizarea legata de un anume pericol. Aceasta poate avea consecinte dintre cele mai tragice. Continutul informatiei, ca si termenii folositi, trebuie sa concorde cu situatia, iar celui care le recepteaza trebuie sa i se dea indicatii exacte despre ceea ce are de facut. Nu tot timpul se intampla asa. Modul de exprimare trebuie sa t ransmita ori sa aiba efectul unui semnal care avertizeaza viata este in pericol. In acest context trebuie amintit asa -numitul complex Casandra"*, prin care este analizata reactia unui grup fata de cel ce formuleaza avertizarea si fata de ceea ce comunica. Indiciile care ar putea trezi teama vor fi mai curand respinse decat trecute prin filtrul ratiunii. Aceasta reactie are la origine faptul ca omul se tine la distanta, in principiu, de tot ceea ce inseamna nenorocire. El evita sa vina in contact cu necazurile, suferintele, moartea, cu atat mai insistent cu cat perspectiva aparitiei acestor nenorociri si a gravitatii lor este irevocabila. De aceea, cel ce avertizeaza trebuie sa se astepte la o respingere instinctiva a semnalului de alarma pe care il la nseaza. Felul in care reactioneaza oamenii depinde de gradul in care constientizeaza pericolul, respectiv de teama pe care o simt in momentul avertizarii:
y daca gradul in care membrii grupului isi dau seama de pericol este minim sau egal cu zero, trebuie sa se mizeze pe o reactie de aparare din partea lor, care ia forma respingerii sau a bagatelizarii. Pericolul nu este luat in serios, oamenii se consoleaza, spunandu-si: nu se poate sa fie atat de grav" ori se resemneaza: oricum, nu putem face nimic"; y daca ei realizeaza intens pericolul, trebuie sa se ia in calcul o reactie de aparare sub forma de fuga, abandonare, si, in caz extrem, de panica, ajunsa la paroxism.

In ambele cazuri, cel care avertizeaza este asociat, in functie de puterea de imaginatie a celui avertizat, cu starea de lucruri caruia cel dintai ii da semnalul de alarma. De aceea, il ameninta soarta Casandrei, si anume reducerea credibilitatii spuselor sale, rezultata din teama de a veni in contact cu pericolul. Profetul unei nenorociri, fie ca aceasta se va intampla ori nu, va avea de intampinat, din partea celor avertizati, ingratitudine, daca nu chiar agresivitate aproape manifesta. Poate fi lichidat, sau macar redus, complexul Casandra"? Si daca da, in ce mod? O premisa esentiala in acest sens o constituie avertizarea la momentul oportun. Daca avertizarea se face prea tarziu, ea poate duce la o comportare neadecvata, haotica a celor preveniti. De asemenea, avertizarea trebuie sa tina cont de constiinta pericolului, existent deja, precum si de gradul de teama al grupului respectiv, trebuie sa contina indicatii bine dozate si argumentate privind pericolul si consecintele sale. Dirijarea eficienta a comportamentului este posibila numai atunci cand avertizarea contine indicatii precise si, in acelasi timp, perfect realizabile despre felul cum trebuie preintampinata situatia critica, cum poate fi depasit ori cel putin micsorat pericolul. De retinut este rolul primordial al serviciilor de interventie, sub orice forma si-ar face ele simtita preze nta: servicii de informatii, politie, jandarmerie ori armata, a caror implicare trebuie sa fie, intre anumite limite, vizibila si, bineinteles, credibila. Aceste servicii trebuie sa arate ca exista si sa -si ofere suportul si aportul maxim atunci cand amen intarea este grava. Sa controleze starea de spirit a populatiei, aducand-o in cadrul unor limite acceptabile, prin aceasta justificandu-si" insusirea anxiolitica, de diminuare a nelinistii. In ceea ce priveste utilizarea lor propriu-zisa, folosirea armelor chimice in atacurile teroriste este unanim cunoscuta. Impactul psihologic asupra societatii le fac ideale pentru teroristi, asa cum a fost si cazul atacului cu gaz neurotrop, petrecut in metroul din Tokyo, atac ce i -a avut ca autori pe membrii sectei Aum Shinrikyo. Teroristii au lasat, intr-un tren, o punga de plastic, cu gazul neurotrop sarin, pe care, inainte de a fugi, au gaurit -o cu varful umbrelei. Vaporii dispersati au afectat 3796 de oameni si au provocat 12 decese. De asemenea, gradul ridicat de toxicitate ca si cel de letalitate de altfel, face ca arma biologica sa fie, in multe situatii, preferata de catre gruparile teroriste. Teroarea asociata cu acestea duce usor la scene de panica si la revolte sociale,

iar timpul scurs de la executarea atacului pana la aparitia bolii scade simtitor sansa interventiei eficiente a autoritatilor. Efectele sociale si psihologice, pe termen lung, ale unui episod de atac chimic, real ori presupus, ar fi cel putin la fel de devastatoare ca si cele pe termen scurt. De exemplu, cu ocazia distrugerii depozitelor irakiene de munitii, la sfarsitul primului razboi din Golf, nu a fost confirmat nici un impact fizic sever al descarcarii accidentale a agentului neurotoxic sarin, dar consecintele psihologice, sociale si politice au fost substantiale si continua si in prezent. Chiar daca efectele pe termen scurt ale unui atac cu arme chimice sau biologice se dovedesc mai atenuate decat scenariile apocaliptice oferite cu larghete de mass-media, tulburarile pe termen lung par a fi mai grave decat se anticipeaza. Experienta oferita de alte incidente in care a fost vorba de contaminari toxice confirmate sau presupuse sugereaza ca urmarile s -ar putea grupa in patru consecinte majore pentru sanatate: leziuni si afectiuni cronice in duse direct de catre agentul toxic; afectarea reproducerii; efecte psihologice si cresterea solicitarilor pentru simptome fizice. Numarul de persoane ce acuza simptome de depresie, spaima si anxietate poate ramane crescut mult timp, exacerband tulburarile psihiatrice preexistente si sporind, astfel, riscul de instalare a maladiei sociogenice de masa. Actualele incertitudini privitoare la efectele cronice asupra sanatatii pe care le are expunerea la niveluri scazute de agenti toxici va accentua anxietatea in randul comunitatilor afectate. Oficialitatile sanitare nu pot oferi asigurari categorice ca expunerea scurta sau asimptomatica la agentii toxici nu va avea nici o consecinta, rezultand, astfel, frustrare si o crestere a neincrederii in expertii medicali s i in oficialitatile guvernamentale, lipsind institutiile statului de gradul de incredere necesar reabilitarii situatiei. Ipotezele neconfirmate sau controversate cu referire la efectele expunerii la armele chimice si biologice vor deveni, probabil, capete de afis ale relatarilor stiintifice si in mass-media, pentru urmatorii ani, asa cum s -a intamplat in cazul altor incidente chimice si biologice, in razboiul din Golf si sindromul balcanic".

5.Concluzii
Al treilea razboi mondial se va purta cu ajutoul armelor de distrugere n masa.Trebuie regelementata utilizarea acestora in vederea apararii zonelor cu o probabilitate mare de a fi atacate.Cine va de ine cele mai performante arme va cstiga suprema ia mondial .

6.Bibliografie:
1. Dreptul Bucuresti 1992 2. www.ancex.ro 3.www.wikipedia.org international umanitar-Dr.Ionel Closca,Dr.Ion Suceava ,