Capitolul I.

Dreptul mediului în dreptul umanitar

Conceptul de drept umanitar este o noțiune relativ nouă, ce are scopul de a cuprinde toate
reglementările destinate tratamentelor aplicate civililor, militarilor și a răniților dintr-un conflict
armat. Acesta vizează și mijloacele și metodele de guvernare a teritoriilor ocupate, ce sunt
prevăzute în convenții anterioare, cum ar fi Convenția de la Haga din 1907. Dreptul umanitar are
rolul de a limita utilizarea forței împotriva adversarului, interzicând folosirea anumitor arme,
cum ar fi gazele otrăvitoare, dar și anumite metode de luptă, insistând foarte tare pe diferențierea
obiectivelor militare de cele civile și pe evitarea victimelor provenite din rândul populației.
Scopul principal urmărit este de a reduce sau chiar de a elimina pierderile civile din cadrul unui
conflict armat, dar și de a reglementa clar și strict posibilitatea beligeranților de a decurge la
metode inumane sau neadecvate care ar putea avea urmări grave și îndelungate asupra
persoanelor sau mediului înconjurător. Obiectivul dreptului umanitar nu este doar protejarea
persoanelor implicate într-un conflict armat. Limitările privind utilizarea anumitor arme nu au ca
unic scop limitarea pierderilor de vieți omenești, acestea vizând în aceași măsură și protejarea
mediului1. Dreptul umanitar poate fi definit și ca ,, o ramură specială a dreptului internațional
care curpinde(...) obligații internaționale bazate pe considerente umanitare fundamentale, cadrul
în care sunt gestionate crizele umanitare, norme care instituie responsabilitatea individuală
pentru crimele de împotriva umanității, dreptul sau, după unii, obligația de ingerință umanitară,
cadrul juridic în care își desfășoară activitățile jurisdicțiile penale care judecă violări ale
dreptului umanitar”2. Principalul principiu în materia protecției mediului în cazul unui conflict
armat este obligația statelor de a respecta mediu în general. Acesta este regăsit în Carta Mondială
a Naturii din 28 octombrie 1982 care, în articolul 5, prevede că „natura va fi apărată de
degradările cauzate de război sau de alte acte de ostilitate”, iar in articolul 20 prevede că
„activitățile militare care pot aduce prejudicii naturii vor fi evitate”.3

O altă convenție ce evidențiază protecția mediului în contextul unui conflict armat este
Convenția privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a

1
Dieter Fleck - ,,The Handbook of Humanitarian Law in Armed Conflicts” – 1. I, pag. 11-13
2
Valentin Constantin - ,,Drept Internațional” – XIII, 13.5.pag 442
3
http://revista.universuljuridic.ro/dreptul-umanitar-al-mediului/2/
tehnicilor de modificare a mediului înconjurător (ENMOD)4, adoptată în anul 1977, menționează
în articolul 1. al1 că ,,Fiecare stat parte la prezenta convenţie îşi asuma obligaţia de a nu se
angaja în utilizarea în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a
mediului înconjurător cu efecte larg raspindite, de lungă durata sau grave, ca mijloace care
provoacă distrugeri, daune sau prejudicii altui stat parte”. De asemenea, în articolul 2 definește
noțiunea de ,,tehnici de modificare a mediului” ca reprezentând ,,orice tehnica menita sa schimbe
- prin manipularea deliberata a proceselor naturale - dinamica sau structura pămîntului, inclusiv
biosfera, litosfera, hidrosfera şi atmosfera sau spaţiul extraatmosferic”.

Capitolul II Limitarea acțiunilor militare

Principiile de bază ale limitării mijloacelor și metodelor folosite în cadrul unui conflict
armat sunt prevăzute în Convenția de la Haga din 1907 privind legile și cutumele războiului pe
uscat 5, în Protocolul adițional 1 al Convenției de la Geneva din 1949 și în Convenția privind
interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare
a mediului înconjurător (ENMOD). În acest sens, articolul 35 al Protocolului adițional de la
Geneva interzice ,,să se întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, ca şi metode de luptă de
natură să provoace suferinţe inutile” și ,,să se utilizeze metode şi mijloace de luptă care sunt
concepute pentru a cauza, sau de la care se poate aştepta că vor cauza pagube excesive, de durată
şi grave mediului natural” iar în articolul 55 este prevăzut că ,, Războiul va fi purtat veghind la
protejarea mediului înconjurător natural împotriva daunelor întinse, de durată şi grave” . Tot în
acest protocol, articolul 51 interzice atacurile făcute fară discriminare, înțelegând prin aceasta
acele atacuri care ,,nu sunt îndreptate împotriva unui obiectiv militar determinat”, ,,care
folosesc metode şi mijloace de luptă care nu pot fi îndreptate împotriva unui obiectiv militar
determinat” sau ,,care folosesc metode sau mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate”.
Aceste principii reprezintă bazele oricărui reglementări legate de conflictele armate și au la bază
ideea necesității militare. Ele se bazeză pe ,,principiile umanității și pe conștiința publică6”.

4
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/30974
5
https://ihl-databases.icrc.org/ihl/INTRO/195
6
Dieter Fleck - ,,The Handbook of Humanitarian Law in Armed Conflicts” – 4. I, pag.. 126
 Acest concept de ,,conflict limitat”, care predomină dreptul modern al războiului,
încearcă să găsească un echilibru între necesitatea acțiunilor militare și protejarea obiectivelor
civile sau a vieților omenești. Un alt important principiu al acestui nou concept este
proporționalitatea distrugerilor provocate față de avantajul militar obținut. Singurul moment în
care cel din urmă poate justifica distrugerile provocate este când acestea au fost absolut necesare
obținerii unui avantaj militar.
Titlul IV al Protocolului adițional 1 al Conveției de la Geneva din 1949 stabilește ,,regula
fundamentală” în materia diferențierii între obiectivele militare și cele civile. Astfel, Articolul 48
prevede că ,,În vederea asigurării respectării şi protecţiei populaţiei civile şi a bunurilor cu
caracter civil, părţile la conflict trebuie întotdeauna să facă o diferenţiere între populaţia civilă şi
combatanţi, ca şi între bunurile cu caracter civil şi obiectivele militare şi, în consecinţă, să
dirijeze operaţiunile lor numai împotriva obiectivelor militare”. Coroborată cu celelalte articole
enunțate pe parcurs, reiese că desfășurarea activităților în cadrul unui conflict armat trebuie
făcută în limita necesității obținerii avantajului militar, evitându-se totodată, pe cât posibil,
distrugerea mediului înconjurător sau a pierderii vieților omenști.
La o primă vedere, aceste reglementări par destul de stricte și precise pentru a limita
distrugerile colaterale din cadrul conflictelor armate. În realitate însă, observând războaiele ce au
avut loc în ultimele decenii, putem observa că de cele mai multe ori aceste convenții nu sunt
respectate. Acest lucru se datorează faptului că acest domeniu al protecției dreptului mediului
este încă la început, nefiind încă întru totul apt să sancționeze încălcarile prevederilor sale. Însă,
acestă ramură a dreptului internațional se află în continuă dezvoltare, un bun exemplu în acest
sens reprezentându-l Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului și Dezvoltării de la Rio de Janeiro din
1992. În cadrul acestei conferințe, în Principiul 24 sunt recunoscute efectele devastataore asupra
mediului ale războaielor sau a conflictelor armate de orice fel, și este enunțată obligația statelor de a
respecta prevederile internaționale privitoare la protecția mediului în contexul mai sus menționat.

Capitolul III. Protecția instalațiilor ce conțin forte periculoase

Deși articolele prezentate mai sus limitează și restrâng posibilitățile atacării anumitor
obiective și interzic acțiunile ce ar putea avea ,, efecte ce nu pot fi limitate”, există o serie de
instalații ce au făcut necesară o reglementare specială, datorită efectelor devastatoare pe care le-ar
avea distrugerea lor. Astfel, Protocolul adițional 1 al Convenției de la Geneva din 1949 7 creează o
nouă categorie a ,,instalațiilor ce conțin forțe periculoase”. În articolul 56 alineatul 1 al
Protocolului adțtional 1 se menționează că ,,instalaţiile conţinând forţe periculoase, şi anume
barajele, digurile şi centralele nucleare de producere a energiei electrice, nu vor face obiectul
atacurilor, chiar dacă ele constituie obiective militare, atunci când astfel de atacuri pot provoca
eliberarea acestor forţe şi, în consecinţă, pot cauza pierderi importante populaţiei civile”.
Reglementarea distinctă a centralelor nucleare făcută de protocolului adițional 1 are scopul de a
evidenția pericolul deteriorării acestor instalații datorită forțelor incontrolabile care pot fi
eliberate. Deși un astfel de pericol este evident, până la apariția protocolului 1, nu exista o
prevedere care să interzică în mod expres atacul asupra unei de instalații periculoase. În
continuare, tot articolul 56 alineatul 1, datorită distrugerilor uriașe provocate de eventuala
deterioarare a unor astfel de obiective, prevede că ,, Celelalte obiective militare situate pe aceste
lucrări sau instalaţii sau în apropierea lor nu trebuie să facă obiectul atacurilor, atunci când astfel
de atacuri pot provoca eliberarea de forţe periculoase şi, în consecinţă, pot cauza pierderi
considerabile populaţiei civile”.
Însă, alineatul 2 al Articolului 56 prevede că regimul special al centralelor nucleare poate
fi ignorată în cazul in care ,, ele furnizează curent electric pentru sprijinul regulat, important şi
direct al operaţiunilor militare şi dacă astfel de atacuri reprezintă singurul mijloc practic de a face
să înceteze acest sprijin”. Din prevederile articolului 56, reseie ideea că simpla clasificare a unei
centrale nucleare ca ,,obiectiv militar” nu justifică atacul asupra ei. O primă caracteristică
necesară pentru validarea unui eventual atac asupra unei astfel de instalații este funcționarea
acesteia în scopuri militare, distincte de ulititatea sa normală. Un alt criteriu pentru ridicarea
protecției conferite de paragraful 1 al Articolulu 56 este necesitatea pe care o impune atacarea
unei centrale nucleare pentru obținerea unui avantaj militar. Însă, deoarece funcționarea în
condiții normale a unei centrale nucleare -generarea de energie electrică pentru orașe, instituții,
printre care și baze militare- o poate face să constituie un ,,obiectiv militar”, distrugerea acesteia
se va justifica doar în condițiile în care nu există o altă metodă de a îi opri funcționarea8.

7
https://crucearosie.ro/assets/Uploads/Protocolul-Aditional-I.pdf
8
Dieter Fleck - ,,The Handbook of Humanitarian Law in Armed Conflicts” – 4. III.3, pag. 223