Capitolul I:

INTRODUCERE N ECONOMIA NTREPRINDERII

I.1. Relatiile economie nationala-ntreprindere

Sistemul economic se afla ntr-o continua transformare, calitativa si cantitativa. Stiintele economice explica desfasurarea proceselor economico-sociale si formuleaza concepte care sistematizeaza teoretic si continuu realitatea aflata n miscare. Reconsidernd sistemul stiintelor economice, marele economist romn Nicolae Georgescu Rongen sustine ca omenirea se ndreapta spre o societate economica, dar n acest drum paradigme cum ar fi economia standard ncep sa fie puse sub semnul ntrebarii, deoarece anomaliile se nmultesc1. Demersurile sale stiintifice vizeaza reconstructia din temelii a teoriei si practicii economice, ca urmare a schimbarilor calitative si a consumului ireversibil de energie, ceea ce impune gestiunea eficienta a resurselor si protectia mediului. Stiintele economice au ca obiect de studiu gestiunea eficienta a resurselor insuficiente (limitate). Marea varietate a resurselor este abordata diferit la nivelul economiei nationale de cel al ntreprinderilor economice. Dar, functionarea armonioasa a economiei nationale depinde de functionarea ntreprinderilor care o compun, ntre acestea existnd legaturi de interdependenta si conditionare reciproca. La nivelul economiei nationale (nivelul macroeconomic), ansamblul activitatilor economico-sociale privite n unitatea si interdependenta lor dinamica se desfasoara n cadrul national, statul istoriceste constituit. n acest cadru apare o forma specifica a diviziunii si cooperarii muncii n interiorul unei tari, ca urmare a actiunii conjugate a factorilor interni (naturali, sociali, politici si economici), dar si a interactiunii lor dinamice cu factorii externi rezultati din diviziunea si cooperarea din economia mondiala. n cadrul economiei nationale sistemul activitatilor economico-sociale este structurat pe sectoare economice (primar, secundar, tertiar, quaternar), pe tipurile de agenti economici (conform clasificarii lor n sistemul conturilor nationale), pe ramuri si subramuri de activitate si pe trepte de agregare verticala (micro, mezo si macroeconomica2). La nivelul microeconomic apar numerosi agenti (indivizi) care actioneaza fiecare cu o anumita autonomie, dar n interiorul unui cadru institutional complex care organizeaza interdependentele din ei. Activitatea economica a indivizilor este pe de o parte profesionala, iar pe de alta parte privata. Activitatea profesionala se situeaza cel mai adesea n cadrul ntreprinderilor, avnd ca obiect productia de bunuri si servicii. Activitatea privata a re loc, n general, n cadrul familiei si implica consumul de bunuri pentru satisfacerea directa a nevoilor. Agentii economici sunt indivizi, grupe de indivizi sau organizatii care constituie entitati de baza ce actioneaza n economie. Fiecarui agent i corespunde un centru de decizie autonom. Agentii pot fi producatori, care transforma unele bunuri n alte bunuri si sunt denumiti adesea ntreprinderi sau firme, sau agenti consumatori. n

1 2

N. Georgescu Roegen, Omul si opera, vol. I, Ed. Expert, 1996 Nita Dobrota (coordonator),Dictionar de economie, Ed. Economica, Bucuresti,2000

cursul de Economia ntreprinderii, cnd ne vom referi la agenti economici avem n vedere numai agentii producatori de bunuri si servicii. Raritatea resurselor face ca fiecare agent economic sa ia decizii n procesul de productie cu privire la asigurarea diferitelor resurse ce au destinatii si utilizari alternative. n acest proces de decizie functioneaza principiul rationalitatii sau al eficientei economice, conform caruia fiecare agent economic urmareste sa determine acel nivel al productiei care i maximizeaza cstigul (profitul), sau, ceea ce este echivalent, sa minimizeze costurile sau sa realizeze un profit maxim pentru un nivel dat al productiei . Producerea bunurilor materiale ca si a serviciilor, desfacerea si utilizarea lor se realizeaza, deci, de catre agentii economici producatori. Se pun, n mod firesc, ntrebarile: a) care din acesti agenti economici pot fi numiti ntreprindere si b) ce probleme si activitati specifice i caracterizeaza ? n ce priveste prima ntrebare, abordarea vizeaza masura n care pot primi denumirea de unitate de productie gospodariile populatiei si diversele unitati ale administratiei. Unii autori utilizeaza si pentru acestea notiunea de agent economic, n general, altii le alatura unitatilor productive. n acest sens este de remarcat opinia economistului american Hal R. Varian3 care porneste de la modul cum este organizata o ntreprindere. ntr-o economie de piata, capitalista, ntreprinderile apartin indivizilor. Ele sunt entitati legale. Fundamental, proprietarii ntreprinderii sunt responsabili de comportamentul lor si sunt cei care ncaseaza beneficiile si suporta costurile. ntreprinderile pot fi organizate sub forma individuala, parteneriat si societate. Vorbim de organizare individuala, cnd o ntreprindere apartine unui singur individ si de parteneriat cnd apartine mai multor indivizi. Cnd o ntreprindere este organizata sub forma de societate, aceasta apartine mai multor indivizi, dar dispune de o existenta legala diferita de cea a proprietarilor sai. Un parteneriat dureaza att timp ct partenerii sunt n viata si sunt de acord sa mentina colaborarea, n timp ce o societate poate avea o viata mai lunga dect a oricarui proprietar. Proprietarii diverselor ntreprinderi pot urmari obiective diferite n gestiunea ntreprinderii. n cazul ntreprinderilor individuale sau parteneriale, proprietarii joaca un rol direct n gestiunea efectiva a activitatii si ei pot realiza direct obiectivele lor. n general, ei sunt interesati sa maximizeze profitul, dar pot avea si alte obiective. n cazul unei societati, proprietarii nu sunt de regula si gestionari. Exista, deci, o anumita separare ntre proprietate si gestiune. Proprietarii societatii trebuie sa-si defineasca obiectivele, iar gestionarii le vor ndeplini. Si n acest caz obiectivul cel mai frecvent este maximizarea profitului. Acest obiectiv, daca este interpretat corect, determina pe gestionari sa ia decizii care sunt n interesul proprietarilor, care exercita nsa un control specific n cadrul adunarilor generale si prin consiliile de administratie. Raspunsul la cea de a doua ntrebare este important pentru delimitarea economiei ntreprinderii de alte discipline care studiaza si ele ntreprinderea. ntreprinderea este, deci, o unitate economica organizata n care se produc bunuri materiale si servicii. Aceasta definitie nu permite nca stabilirea obiectului de studiu al disciplinei Economia ntreprinderii, ci numai domeniul de activitate, care este mult prea
3

Hal R. Varian,, Microconomie, Economica, Paris, 1989

complicat pentru a fi studiat de o singura disciplina4. Economia ntreprinderii porneste de la anumite abstractizari si se ocupa doar de o parte a acestui domeniu de activitate complex. Relatia dintre conceptul de economie si conceptul de ntreprindere exprima faptul ca ntreprinderea este componenta fundamentala a economiei nationale, celula sa de baza. De aceea se impune cunoasterea relatiilor profunde dintre economie si ntreprindere, n vederea determinarii raporturilor care permit functionarea lor. Economia ntreprinderii abordeaza relatiile macro-micro n sensul desfasurarii proceselor generale de producere a bunurilor si serviciilor, administratiei si consumului . Abordarile economie-ntreprindere n plan macroeconomic au n vedere continutul proceselor si fenomenelor economice care permit explicarea ratiunilor de dezvoltare a ntreprinderii; analiza raporturilor de forta dintre agentii economici implicati n functionarea ntreprinderii, prezenti pe piata; cunoasterea strategiilor la nivel macro pentru mai buna fundamentare a strategiilor la nivel de ntreprindere. Abordarile n plan microeconomic vizeaza armonizarea diferitelor laturi ale activitatii ntreprinderii n vederea realizarii obiectivelor sale fundamentale, n contextul macroeconomic dat. Studiul raporturilor macro-micro permite fundamentarea stiintifica a deciziilor privind alocarea eficienta a resurselor la nivelul ntreprinderii, mai buna selectare a pietelor si cunoasterea tipului de concurenta, adaptarea ntreprinderii la mediul economic si influentarea acestuia. Diversitatea agentilor economici care actioneaza pe piata face ca delimitarea domeniului de activitate al economiei ntreprinderii sa fie complexa si activitatea acesteia sa fie studiata de mai multe discipline, din unghiuri de vedere diferite.

I.2. Obiectul si domeniile de abordare a economiei ntreprinderii

Economia ntreprinderii este o disciplina teoretico-aplicativa care asigura cunostinte fundamentale despre procesele economice care au loc la nivel microeconomic, dar directioneaza abordarile spre domeniul economicoorganizatoric. Alte discipline completeaza studiul complex al ntreprinderii, cum ar fi: managementul, dreptul, sociologia, contabilitatea, statistica, tehnologiile etc. Orice stiinta are anumite caracteristici si sarcini care i definesc sfera de cuprindere. Economia ntreprinderii ca stiinta cauta raspuns la o serie de ntrebari si are n vedere relatiile acesteia cu piata. Stiintele teoretice stabilesc principiile generale, stiintele tehnice trateaza fenomenele si relatiile ce au loc n procesele tehnologice. Economia ntreprinderii face parte din grupa stiintelor economice care se ocupa cu relatiile si procesele ce au loc n subsistemul tehnico-productiv si subsistemul informational -decizional al ntreprinderii. Aceasta disciplina trateaza ntreprinderea privita sub toate aspectele: de la forma juridica de functionare, trecnd prin analiza comportamentului ntreprinderii ca age nt economic n economia de piata, pna la analiza relatiilor stabilite n procesul complex productiv, organizatoric, uman etc. Economia ntreprinderii nu se va ocupa de aspectele specifice legate de
4

Gnter Wnhe, Einfuhrung in die Allgemeine Betriebs-Virtschaftslehre 16 Aufjage Verlag Vahlen, Munchen, 1986

functionarea ntreprinderilor industriale, agricole etc., ci abordeaza ceea ce este comun ntreprinderilor, indiferent de ramura sau domeniul de care apartin. Economia ntreprinderii este o stiinta interdisciplinara, n legatura directa cu alte stiinte (discipline) economice si stiinte conexe (management, marketing, drept, economia muncii, contabilitate, finante etc.). Ca disciplina teoretica, economia ntreprinderii foloseste abstractizarea, inductia, deductia, modelarea economica etc. Prin modelarea proceselor si fenomenelor economice, economia ntreprinderii exprima relatiile cantitative dintre marimi, construieste si verifica modelele. Economia ntreprinderii, ca disciplina aplicativa, se bazeaza pe aplicarea principiului fundamental al maximizarii profitului n unitatile economice constituite n acest scop, utiliznd ntregul arsenal de instrumente ale calculului economic pentru fundamentarea si verificarea practica a afirmatiilor teoretice, legitatilor economice formulate de disciplinele teoretice generale referitoare la acest domeniu al realitatii care este ntreprinderea. ntruct orice actiune umana presupune un scop, un obiectiv, ntreprinderea trebuie sa-si alega obiectivele pe care doreste sa le atinga, sa ia deciziile necesare realizarii lor si sa transpuna aceste decizii n actiuni concrete. Aceste obiective se fundamenteaza pe norme si motivatii ce tin de scopul activitatii ntreprinderii si de politicile macroeconomice. Economia ntreprinderii propune demersurile teoretice si instrumentele specifice care sa ajute la orientarea mersului ntreprinderii spre telurile formulate, n concordanta cu evolutia mediului economic. ntr-o formulare globala, obiectul de studiu al economiei ntreprinderii este microeconomia, nteleasa prin modul de manifestare a comportamentului agentilor economici , ntr-un anumit cadru institutional care faciliteaza legaturile dintre acestia n economia nationala. Domeniul general de abordare al stiintelor economice despre ntreprindere cuprinde trei parti: 1. Tehnici si sisteme de calcul economic, care constituie obiect de studiu pentru stiinte ca statistica, planificarea, contabilitatea etc.; 2. Economia ntreprinderii; 3. Economiile de ramura. Sarcina economiei ntreprinderii este descrierea si explicarea fenomenelor si problemelor aparute n ntreprindere, dar care sunt comune tuturor ntreprinderilor, indiferent de ramura economica de care apartin, indiferent de forma juridica de organizare si de forma de proprietate. Economia ntreprinderii are doua componente structurale: A. Teoria economiei ntreprinderii; B. Politica economica a ntreprinderii. Teoria economiei ntreprinderii studiaza stabilirea raporturilor functionale dintre componentele structurale ale ntreprinderii, modul de desfasurare a fenomenelor economice, relatiile cauza-efect ale proceselor economice si identifica legat urile cauzale.

Politica economica foloseste principii si instrumente din teoria macro si le aplica sub forma unor seturi de politici (financiare si de credit, fiscale, de control al ofertei, de exploatare etc.) la cazuri concrete pentru a determina un anumit curs al desfasurarii evenimentelor n scopul atingerii anumitor obiective ale ntreprinderii. Economiile de ramura studiaza problematica ntreprinderilor determinata de specificul diferitelor ramuri, care nu este comuna tuturor ntreprinderilor. Datorita particularitatilor industriei, agriculturii, comertului, serviciilor etc. s-au constituit discipline distincte care abordeaza specificul conducerii, organizarii si planificarii activitatii ntreprinderilor ce fac parte din acest ramuri. Unii economisti nu sustin acest mod de abordare si considera ca este necesara fie numai o abordare generala, fie o abordare numai a ntreprinderilor care fac parte dintro ramura sau alta (industrie, agricultura etc.). Economia ntreprinderii asigura cunostintele de baza privind ntreprinderea necesare aprofundarii unor domenii distincte ale stiintelor economice si a practicii manageriale. ntelegerea mecanismelor, proceselor economice si a tehnicilor de calcul tratate la discipline, ca: finantele ntreprinderii, contabi litatea de gestiune, statistica, management, marketing etc., este facilitata si amplificata de cunoasterea ntreprinderii ca un ansamblu unitar de structuri si procese n continua transformare si adaptare la exigentele pietei concurentiale, n interdependenta cu evolutiile macroeconomice. Cuvinte si expresii cheie: macroeconomie; microeconomie; agenti economici numiti ntreprindere; principiul rationalitatii sau al eficientei economice; economia ntreprinderii ca disciplina teoretica; economia ntreprinderii ca disciplina aplicativa; politica economica; economiile de ramura. ntrebari: 1. n ce constau relatiile dintre economia nationala si ntreprinderi? 2. Care este esenta principiului rationalitatii sau al eficientei economice si cum se realizeaza la nivelul ntreprinderii? 3. Care este continutul si obiectul de studiu al economiei ntreprinderii ca stiinta si disciplina aplicativa? 4. Care sunt domeniile de abordare ale stiintelor economice de ramura?