1) Sensurile notiunii de “crima” (a) sensul comun – desemneaza de regula o infractiune impotriva vietii persoanei, fie ca este vorba de omor

(art 174 C. Pen.), de omor calificat (art 175 C. Pen.), omor deosebit de grav sau pruncucidere - prin extensie, regasim aceeasi denumire utilizata de mai multe ori in cazul unor infractiuni care au un obiect juridic principal, dar care au ca rezultat moartea unei persoane – talharie/vatamare urmate de moartea victimei (b) sensul penal – desemneaza o infractiune grava pt care legiuitorul stabileste pedepse diferite si proceduri speciale, in raport de celelalte infractiuni - acest sens este dat de impartirea tripartita – crime, delicte, contraventii - trebuie remarcat faptul ca notiunea de crima folosita in limbajul comun nu acopera categoriile crimelor din impartirea tripartita - astfel, pe lg infractiuni contra vietii ori cele care au avut drept urmare moartea victimei, se adauga si faptele penale grave – infractiuni contra sigurantei statului, unele fapte de coruptie, talhariile, violurile, actele de terorism, traficul organizat de stupefiante - in doctrina penala, notiunea de crima este utilizata in sensul general de infractiune, fapta penala (c) sensul criminologic – notiunea de crima porneste de la conceptul de infractiune din dreptul penal si trebuie sa mearga dincolo de acesta - art 17 alin (1) C. Pen. – cele 3 conditii pt existenta unei infractiuni ♦ fapta sa fie prevaz de legea penala – dpdv criminologic, se au in vedere faptele incriminate cu zeci de ani inainte sau cele recent dezincriminate, studierea, examinarea infractorului, a traseului ereditar al acestuia ♦ fapta sa fie savarsita cu V – dpdv criminologic, se studiaza si faptele care nu au fost savarsite cu vinovatie, dar care au insa un caracter de infractiune deoarece rezultatul socialmente se produce, fiind un motiv de studiu al faptelor - criminalitatea aparenta = toate faptele comise fara Vinovatie ♦ fapta sa prezinte un pericol social – dpdv criminologic, sunt analizate si faptele ce intra sub incidenta art 181 C. Pen. pe langa sensul de crima, sunt analizate si comportamentele deviante – alcoolismul, prostitutia, consumul de substante stupefiante - pericol social abstract – apreciat de legiuitor - pericol social concret – apreciat de judecator - sociologia criminala = analiza comportamentelor deviante cercetarea criminologica = analizarea comportamentelor deviante in raport de fenomenul criminal 2) Notiunea de Criminalitate. Clasificarea Obiectiva Criminalitatea = ansamblul faptelor penale comise intr-un spatiu si intr-o perioada determinate (a) criminalitatea reala = ansamblul faptelor penale comise efectiv, indiferent daca ele sunt cunoscute sau nu de organele justitiei penale (b) cifra neagra a criminalitatii = ansamblul faptelor penale comise efectiv, dar care nu ajung la cunostinta organelor justitiei penale - factorii ce o genereaza sunt: ♦ abilitatea infractorului ♦ ineficienta organelor de cercetare penala

♦ pasivitatea victimelor (c) criminalitatea aparenta = totalitatea faptelor cu aparenta penala ajunse la cunostinta organelor de justitie penala (d) criminalitatea legala = faptele penale pt care s-a pronuntat o hotarare de condamnare definitiva - se face distinctie fata de hotararile de achitare aferente criminalitatii aparente - in criminalitatea legala sunt incluse in mod artificial si condamnarile definitive nejustificate in urma unor erori judiciare

3) Cifra Neagra a Criminalitatii. Factorii ce o Genereaza. Posibilitati de Evaluare Cifra neagra a criminalitatii = ansamblul faptelor penale care se comit efectiv, dar care nu ajung la cunostinta organelor de justitie penala CN = CR – CA - CR – criminalitatea reala - CA – criminalitatea aparenta Factorii ce o genereaza: (a) abilitatea infractorului = comiterea unei fapte a. î. urmele materiale si rezultatul produs socialmente periculos sa nu fie sesizat de organele penale (b) ineficienta organelor de cercetare penala – include si organele care au drept atributii controlul in diferitele domenii si care au obligatia de a sesiza organele de urmarire penala in cazul constatatii unor infractiuni -ineficienta decurge din: ♦ organizarea deficitara a organelor prin lipsa unor mijloace tehnice sau alegerea gresita a unor obiective/prioritati in activitate ♦ incompetenta profesionala – incapacitatea functionarilor cu atributii in cercetarea penala de a depista unele fapte penale comise ♦ incorectitudinea unor functionari – aspecte de comoditate/coruptie (c) pasivitatea victimelor – persoane care au suferit direct/indirect o vatamare produsa in urma savarsirii unor fapte penale - ele nu sesizeaza organele de urmarire penala si acestea din urma nu ajung la cunoasterea autorului faptei - situatii des intalnite: ♦ infractiuni contra patrimoniului - victimele nu sesizeaza organul pt ca acest lucru ar duce si la raspunderea penala a lor (detinere ilegala de substante toxice, stupefiante, materiale nucleare ) ♦ infractiuni contra vietii sexuale – in particular viol, in urma carora persoanele nu dezvaluie faptele de teama produsa de publicitatea procesului penal, reactia sotului, a prietenilor, rudelor indepartate Posibilitatile de evaluare a cifrei negre: ♦ anchetele de auto-confesiune – se realizeaza anumite chestionare personale pt stabilirea faptelor comise si ramase nedescoperite (prin ancheta trebuie sa se asigure secretul informatiilor deoarece, practic, persoanele isi marturisesc propriile infractiuni) ♦ anchetele de victimizare – desfasurarea in randul potentialelor victime pe baza chestionarelor, fara ca faptele sa fie reclamate sau sa ajunga la cunostinta organelor penale

penitenciar) .. dupa fenomenul criminal . a unei cunoasteri calitative. instante de judecata. statal sau administrativ (b) cunoasterea cauzala (etiologia criminala) – vizeaza aflarea cauzelor. de aceasta data. fie in sens pur geografic.prin combinarea celor 2 categ de mijloace rezulta 3 categ de domenii principale de lupta: ♦ domeniul dreptului penal si al aplicarilor lui concrete ♦ domeniul tratamentului delincventilor ♦ domeniul prevenirii criminalitatii decizia de a stapani fenomenul criminal apartine statului prin intermediul unei decizii politice anticriminale 5) Modalitati de cunoastere in cercetarea criminological (a) cunoasterea descriptiva – urmareste stabilirea caracteristicilor exterioare (aparente) ale fenomenului criminal ♦ volumul criminalitatii = o evaluare cantitativa.practica anticriminala = al 2lea obiect al cercetarii criminologice.exista 2 mijloace de lupta contra criminalitatii: ♦ mijloacele juridice – totalitatea normelor de drept ce contribuie direct/indirect la combaterea si prevenirea fenomenului criminal ♦ mijloacele empirice – practicile institutionale (politie. parchet. miscarile accidentale variatia in spatiu – poate fi estimata in functie de diferitele teritorii luate ca termeni de comparatie.studiul lui Giacomo Canepa presupune: ♦ cercetarea cauzelor comportamentului antisocial (independent de utilizarea in practica) ♦ programarea metodelor adecvate pt prevenirea si tratamentul comportamentului antisocial (studiul problemei urmarite in scopul utilizarii practice a rezultatelor) Continutul practicii anticriminale . variatiile sezoniere.suntem in prezenta.ambele tehnici aparute in SUA (bninteles ) pot oferi o imagine cantitativa a criminalitatii nedepistate si indicatii calitative referitoare la sursele cifrei negre 4) Practica Anticriminala Practica anticriminala = sistemul mijloacelor aplicate de catre stat in scopul stapanirii fenomenului criminal .evolutia in timp – pe termen lung. conditiile & factorii ce determina sau favorizeaza fenomenul criminal . metodele utilizate fiind pe masura scopului urmarit .trebuie facuta distinctia intre studiul stiintelor teoretice si cel al stiintelor practice . nr-ul total de fapte penale comise ♦ structura criminalitatii = presupune o delimitare a acestuia in functie de diversele categ de fapte penale ori alte criterii (este vorba de o cercetare cantitativa deoarece are la baza comparatii numerice) ♦ dinamica privitoare la criminalitate = evolutia & variatia acestuia in timp si spatiu .

mecanismele interne ale acestuia .conduita criminala este considerata a fi independenta de trecutul infractorului.cunoasterea axiologica urmareste stabilirea gradului de eficacitate al mijloacelor legale utilizate in practica anticriminala 6) Metoda Empirica si Particularitatile ei in cercetarea criminological se regaseste n cadrul teoriei generale a cunoasterii fizice elaborate de J. inainte de momentul trecerii la act .daca nu a comis deja o infractiune) (c) verificarea experimentala – dupa cum remarca Enrico Ferri.in ipoteza cercetarii. cel ce a abordat in mod sistematic problematica epistemologiei Etapele ei – observarea faptelor (a) . permitand enuntarea unei ipoteze ♦ deductia – aferenta categ (c) – verificarea ipotezei pe baza unor faote noi sau a unui nr sporit de observatii particulare (a) observarea faptelor consta in faptul ca . spre ex. cauze) pleaca de la premisa ca liberul arbitru nu exista sau ca el are un rol limitat => comportamentul criminal este determinat total sau partial (c) cunoasterea dinamica – prin ea se urmareste intelegerea proceselor ce insotesc “trecerea la actul criminal”. spre ex. tinde sa se asocieze cu realitatea pe care o observa” (orice criminolog este un delincvent potential.explicatiile de natura cauzala (conditii. avand o logica proprie ..inductia ipotezei (b) . deseori se poate intampla.verificarea experimentala (c) . Stuart Mill.se considera ca omul are liber arbitru.este vorba de o cunoastere calitativa. dupa cum la fel de bine se poate intampla ca prima etapa (observarea faptelor) sa fie si ultima. de factorii endogeni sau exogeni care ar fi putut actiona asupra acestuia. “experimentul este foarte dificil si adesea imposibil” . capacitatea de a opta intre o conduita sau alta (d) cunoasterea axiologica – presupune stabilirea dupa criterii stiintifice a valorii mijloacelor aplicate in lupta impotriva fenomenului criminal (evaluarea stiintifica a practicii criminale) ..metoda empirica include si metodele generale: ♦ inductia apartinand (b) si avand la baza observatia. factori. in cazul testelor efectuate in leg cu evaluarea agresivitatii . acesta “departe de a fi neutru. in acest caz urmarindu-se doar simpla descriere a fenomenului. ca formularea ipotezei sa preceada unei observatii sistematice sau sa apara concomitent cu aceasta. fara a se tinde la explicarea lui .in cercetarea criminologica exista si posibilitatea efectuarii unor experimente indirecte prin stimularea unor situatii reale. ce tinde la explicarea conduitei criminale printr-o succesiune de etape.perceptia directa a fenomenului criminal este foarte rara si cu totul intamplatoare (b) dpdv al “observatorului”.

prezentarea trunchiata a datelor si punerea in lumina cu precadere a anumitor cifre.includem in aceste tehnici urm procedee: (a) examenul clinic – observarea delincventului condamnat aflat la locul de detentie consta in controlul medical (general patologic.statisticile criminale pot fi impartite in: ♦ statistici oficiale – realizate de politie. campaniile anti-x intractiune ce conduce la cresterea criminalitatii aparente relative la acele infractiuni (b) tehnicile de evaluare a cifrei negre – anchetele de auto-confesiune si anchetele de victimizare. instantele de judecata. avand o importanta deosebita in cercetarea criminologica. precum si fluctuatiile intervenite in activitatea organelor represive in functie de care diversele fapte pot ramane in zona cifrei negre sau pot migra spre una din celelalte 2 categ de criminalitate dintre factorii subiectivi (intentionati) amintim – falsificarea datelor. dar sunt in acelasi timp utile si cunoasterii etiologice . in sistemele de inregistrare si prelucrare a datelor si eventualele erori de inregistrare. cat si celei dinamice . masurarea acesteia in principal sunt tehnici cantitative si ele servesc cunoasterii descriptive. studierea dosarului de personalitate intocmit in cursul procesului penal si poate si succedat de o ancheta sociala completa .in tehnicile macro-criminologice se includ urm procedee: (a) statisticile criminale = tehnici prin care se evalueaza si se exprima numeric diferite categorii de criminalitate (tehnici cantitative) . parchete. adm penitenciarelor. fie de grupuri de asociatii nonguv cu preocupari in acest sens dintre tehnicile de cercetare criminologica. psihiatric si eventual psihanalitic). dar si in politica anticriminala se impune semnalarea caracterului relativ al acestor tehnici. la care se adauga si evaluarea cheltuielilor necesare intretinerii si functionarii aparatului represivopreventiv 8) Tehnicile micro-criminologice = procedeele ce permit obtinerea unor date cu privire la aspectul individual al fenomenului criminal (crima si criminalul) ele sunt tehnici cantitative si servesc atat cunoasterii etiologice. care doar in aparenta sunt foarte exacte dintre factorii obiectivi (involuntari) care produc efecte asupra datelor statistice amintim – modificarile intervenite in legislatie. ♦ statistici private – realizate de cercetatori individuali. cu ajutorul carora se pot avansa unele estimari probabile cu privire la volumul criminalitatii reale (c) estimarile privind costul criminalitatii – tehnici constand in evaluarea prejudiciilor materiale cauzate prin comiterea diverselor infractiuni.7) Tehnicile macro-criminologice = procedeele care permit obtinerea de date cu privire la criminalitate. statisticile criminale sunt cele mai frecvent utilizate. etc.

aspectul cel mai important legat de finalitatea cercetarii criminologice.mai mult decat o tehnica. avand in vedere ca opereaza cu o categorie analitica ce permite.cercetarea criminologica poate sa conduca sper umanizarea reactiei sociale fata de fenomenul criminal. prin stabiliarea cauzelor si a conditiilor care il determina si respective il favorizeaza. cercetarea criminologica indeplineste 2 functii. etc) cateodata sunt folosite si marturisirile condamnatilor prin care acestia descriu propriul trecut dintr-o pornire sincera si dezinteresata aceste autobiografii au prezentat interes pt primii criminologi (Lombroso. pe care le urmareste intr-o clasificare s-a retinut functia teoretico-explicativa si functiile aplicativa si prospectiva . termenul de cohorte se refera mai dea la alte genuri de evenimente. una teoretica si una practica. in consonanta cu delimitare intre cercetarea fundamentala si cea aplicativa si cu delimitarea intre scop imediat. etc – studiile prin cohorte reprezinta in opinia unor autori . a cauzelor si a conditiilor care determina si favorizeaza comportamentul criminal (c) functia predictiva – ce presupune anticiparea evolutiei fenomenului criminal in timp si spatiu (d) functia profilactica – raspunde necesitatii gasirii celor mai eficiente remedii in leg cu fenomenul criminal . precum si a proceselor care il caracterizeaza (b) scopul mediat = optimizarea practicii anticriminale prin stabilirea celor mai eficiente mijloace. juridice sau empirice utilizate in lupta impotriva fenomenului criminal . aceasta tendinta reprezentand. un supra-scop al acesteia 2) – intr-o delimitare cu caracter general. de altfel. precum – anul de condamnare. anul de eliberare din penitenciar. cazier juridic.studii de acest gen au fost cele ale sotilor Sheldon si Eleonor Glueck in SUA (d) studiile de cohorte = procedee destinate a sesiza devenirea colectiva a unui ansamblu de subiecti. evolutia acestuia pe o perioada lunga de timp (5-15 ani) dupa efectuarea pedepsei . prin studiul succesiunuii de evenimente traite in cursul timpului de fiecare membru al cohortei. mediat. cu care se aseamana intr-o oarecare masura – in criminologie.(b) biografiile criminale = procedee de investigare a trecutului delincventului realizate prin interviuri cu acesta si prin exploatarea oricaror alte surse cu caracter biologic (fise medicale. acte civile. respectiv “cohorte” – sunt inspirate de studiile de urmarire. apartinand unor categorii diferite. caracterizarea devenirii “colective” a ansamblului de subiecti ce formeaza aceasta cohorta 9) Scopul si Functiile Cercetarii Criminologice 1) (a) scopul imediat = cunoasterea fenimenului criminal in toata complexitatea lui. Lacassagne) (c) studiile de urmarire = procedee destinate a observa devenirea criminalului.intr-o alta clasificare s-a retinut: (a) functia descriptiva – ce corespunde stabilirii caracteristicilor generale ale fenomenului criminal (b) functia explicativa – descifrarea naturii. o noua metodologie.

nulla poena sine lege” .control = cunoasterea fenomenului criminal + stapanirea acestuia criminologia. care vor fi la randul lor reevaluate si asa mai departe . sanctiunea sa apara ca o justa rasplata pt fapta comisa si sa nu urmareasca o chinuire a vinovatului ♦ necesitatea aplicarii unor pedepse moderate. alaturi de dr penal si politica anticriminala.10) Controlul Fenomenului Criminal . descurajant si prin urmare util pt consevarea ordinii sociale consecvent ideii de liber arbitru. Beccaria sustine necesitatea existentei unor pedepse proportionale cu delictul. dar sigure (certe) si prompte – Beccaria atrage atentia ca violenta pedepselor este contagioasa si determina cresterea violentei in comportamentele individuale. considerand ca salbaticia pedepselor este inumana si inutila . in care intervine criminologia aplicativa .in realitate. prin contributia lor esentiala la asigurarea controlului asupra fenomenului criminal raporturile stranse existente intre cele 3 categ de preocupari duc la formarea unui veritabil sistem de control . clare si accesibile aceasta idee sustine pr legalitatii delictelor si pedepselor “nullum crimen. necesitatea elaborarii unui corp de legi scrise. apar o serie de disfunctionalitati – precaritatea ori chiar lipsa rezultatelor in cercetarea criminologica.Beccaria enunta cele 3 garantii majore pe care pr legalitatii le presupune: (a) cetateanul nu poate fi limitat in dr sale individuale decat prin vointa legiuitorului (b) cetateanul trebuie sa fie protejat impotriva abuzurilor puterii (c) cetateanul trebuie sa cunoasca ce este permis/interzis ♦ justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv. date ce sunt trimise stiintei politicii anticriminale.structura sistemului este redat la pag 61 din carte printr-o reprezentare grafica .in acesta sunt analizate 2 circuite: (a) I1 – criminologia teoretica analizeaza fenomenul criminal.cele 2 circuite presupun un flux continuu si o portiune de traseu comun. care vor actiona pozitiv/negativ asupra fenomenului criminal (b) I2 – denumit si circuit de corectie. ocupa un loc aparte in cadrul stiintelor criminale. indiferenta factorilor de decizie fata de rezultatele pertinente ale cercetarii criminologice 11) Principalele idei din opera lui Beccaria ♦ codificarea riguroasa a delictelor si a pedepselor. in sensul ca datele cu privire la fenomenul criminal si cele privind evaluarea practicii anticriminale trebuie sa fie in permanenta reinnoite si reunite intre ele pt gasirea celor mai bune strategii. pe baza carora se realizeaza proiecte de strategie transmise ulterior factorilor de decizie proiectele se transforma in decizii de politica anticriminala si sunt aplicate prin intermediul unor mijloace grupate in 3 domenii din care rezulta anumite raspunsuri specifice.

considerand ca tortura este inumana. fapt ce a determinat incheierea unor conventii europene si internationale ♦ prevenirea criminalitatii reprezinta si astazi o componenta esentiala in cadrul politicilor anticriminale. chiar si in constitutiile majoritatii statelor necunoasterea dispozitiilor legale este insa si in prezent o realitate ce are 2 surse majore: (a) lipsa de claritate a unor incriminari al caror sens este de multe ori inaccesibil specialistilor. la nivel mondial dezbaterea cu privire la acest subiect ramane deschisa si astazi ♦ dpdv procedural. ineficienta juridic ♦ necesitatea prevenirii delictelor – Beccaria trateaza un paragraf separat la finalul cartii sale – “mijloace de prevenire a crimelor”. cand o persoana prin reputatia ei ar putea reprezenta un pericol pt stat si cazul in care comiterea de noi crime nu ar putea fi impiedicata ♦ introducerea sistemului acuzatorial in procedura penala.multe din ideile exprimate de Beccaria au ramas. nu numai destinatarilor comuni (b) inflatia legislativa in materie penala care duce la o imposibilitate practica a cunoasterii unor dispozitii legale ♦ punerea accentului pe caracterul retributiv si descurajant al pedepsei a reprezentat o constanta a politicii represive. care pastreaza intr-o anumita masura un caracter secret ♦ tortura ca mijloc de ancheta. persista sciziunea intre sistemul acuzatorial si cel inchizitorial sau mixt. in pofida unor modificari intervenite in legislatiile penale. specific Europei Continentale acesta din urma contine inca faza urmaririi penale. constatam ca acesta se afla inscris in codurile penale. ca mijloc de obtinere a probelor. ajungand la concluzia ca “merita mai mult a preveni crimele.♦ desfiintarea pedepsei cu moartea – Beccaria publica o lucrare in care solicita abolirea acesteia el admite 2 situatii in care moartea ar fi necesara – in perioada de anarhie si dezordine. desi ilegala. necesitatea la judecata si probele sa fie publice – Beccaria critica ierarhia probelor si sugereaza ca la baza aprecierii judecatorului nu poate sta decat intima sa convingere. considerand ca acesta este contradictoriu in cazul in care exista vinovatie ♦ desfiintarea torturii ca procedeu de ancheta. de unde si caracterul lor mereu actual ♦ referitor la pr legalitatii. ca urmare a scolii pozitiviste ♦ ineficienta sporirii pedepselor si eficienta certitudinii aplicarii lor au fost demonstrate de cercetari criminologice recente. fiind elaborate diverse tactici si strategii 13) Principalele Scoli Criminologice (a) scoala geografica (cartografica) – reprez – belgianul Quetelet si francezul Guerry . critica de asemenea depunerea juramantului de catre inculpat. confirmand intuitile lui Beccaria ♦ in ciuda faptului ca la nivel national pedeapsa cu moartea a fost abrogata. decat a le pedepsi” 12) Actualitatea ideilor lui Beccaria . inutila. continua sa fie practicata in proportii ingrijoratoare. cel putin partial. simple deziderate.

scoala pozitivista apare ca o continuare a scolii clasice. constata ca nici saracia. chiar un “factor de sanatate publica”. fiecare individ dobandind un comportament potrivit cutumelor acceptate de mediul sau (e) scoala sociologica – reprez – sociologul francez Emile Durkheim acesta considera crima un fenomen de normalitate sociala.Quetelet.imprejurarile ce au favorizat aparitia pozitivismului sunt: ♦ semiesecul scolii clasice.imposibilitatea realizarii pe cale legala a idealurilor propuse de individ (si unanim acceptate in societatile industrializate) poate duce la incalcarea normei 14) Premisele Pozitivismului Italian . fizica. nici instructia scolara nu au o influenta directa asupra dinamicii criminalitatii cei 2 cercetatori ajung la concluzia ca – infractiunule impotriva persoanelor predomina in regiunile sudice si in timpul sezonului cald. rezulta ca insusi capitalismul naste criminalitatea criminologia marxista considera ca inaintarea pe calea comunismului va duce in mod inevitabil la disparitia fenomenului criminal (d) scoala interpsihologica – reprez – francezul Gabriel Tarde ce pune bazele psihosociologiei si ale criminologiei franceze in construirea propriilor explicatii. acesta porneste de la o critica obiectiva a teoriei lombrosiene. este preocupat de problemele de ordin social si implicit de cele legate de fenomenul criminal Guerry . precum si de la o analiza pertinenta a datelor statistice teoria lui Tarde se fondeaza pe constatarea potrivit careia raporturile interumane sunt guvernate de un fapt social fundamental – imitatia. in particular. pe langa matematica. astronomie si meteorologie. plecand de la ipoteza ca nu a existat si nu exista societate care sa nu cunoasca fenomenul criminal . aplicarea metodei inductiei pozitive. respectiv neputinta acesteia de a propune solutii valabile pt limitarea fenomenlui criminal in acest context.jurist in formatie – director al departamentului de statistica penala de la Min Justitiei in Franta aman2. inegalitatea economica genereaza criminalitatea si cum inegalitatea economica este considerata o insusire proprie a regimului capitalist. dar si o replica la aceasta raporturile dintre cele 2 orientari sunt foarte sintetizate de Enrico Ferri in parte introductiva a Sociologiei Criminale ♦ dezvoltarea cercetarii stiintifice in general si. iar infractiunile patrimoniale predomina in regiunile nordice si in timpul sezonului rece (aceasta constatare a fost denumita “Legea termica a criminalitatii”) (b) scoala lyoneza – reprez – Alexandre Lacassagne – prof de medicina legala la Universitatea din Lyon acesta pune accentul pe factorii sociali in stabilirea etiologiei criminale. o caracteristica a sec al 19-lea de asemenea doctrina evolutionista a exercitat o influenta considerabila asupra ideilor pozitivistilor italieni . fiind totusi un admirator secret al lui Lombroso pt criticarea caruia si-a consacrat aproape intreaga energie (c) scoala socialista – reprez Marx si Engels conform conceptiei marxiste.

medic psihiatru. grupate in Scolile Criminologice. in cazul anumitor persoane. la alcoolism. la nivelul arcadei sprancenoase si corespunde instinctului de proprietate si tendintei de furt Morel. exista 3 zone care ar putea interesa fenomenul criminal: ♠ prima se situeaza in spatele canalului auditiv extern si corespunde instinctului de aparare ♠ a 2a se plaseaza deasupra canalului auditiv si ar corespune unor tendinte spre omor ♠ a 3a se situeaza in partea mijlocie a arcului frontal. realizeaza un tratat despre degenerescentele fizice. studiile realizate de Gall si Morel au influentat direct si decisiv cercetarile lui Lombroso. dar si pe ceilalti reprez ai pozitivismului potrivit afirmatiilor lui Gall. ca temei al .se pune accentual pe natura atavica a criminalului – ipoteza se bazeaza pe existenta fosetei occipitale si a unor stigmate. fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologica bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica 16) Importanta Operei lui Lombroso ♦ el a fost primul care a facut ca studiul criminalului sa treaca de la faza metafizica la studiul stiintific ♦ cercetarile lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investigatii stiintifice cu privire la fenomenul criminal ♦ analiza minutioasa a trasaturilor criminalului a facut ca Lombroso sa fie considerat un precursor al biotipologiei ♦ opera lombrosiana contine constatari deosebit de utile si inca actuale. ceea ce a creat doctrina criminalului nascut (b) a 2a etapa .se studiaza raportul intre degenerscenta si criminalitate – constatarea acestei legaturi ia in calcul numeroasele anomalii morfologice si functionale de natura degenerative. ce au fost sesizate in cursul cercetarilor efectuate pe criminali (se pune accentual pe nebunia morala) (c) a treia etapa corespunde cu explicatiile in care criminalitatea este inteleasa ca forma a epilepsiei – ipoteza se intemeiaza pe supozitia ca. la structura organizatiilor criminale ♦ contributia fundamentala a lui Cesare Lombroso la dezvoltarea gandirii criminologice consta in negarea ideii de liber arbitru si implicit a celei de raspundere morala.alaturi de aceasta. cum ar fi de exemplu cele referitoare la infractorii bolnavi mintal. impulsurile violente si irezistibile spre crima sunt echivanetul convulsiilor epileptice in teoria lombrosiana. ce are drept efect o deviere a individului de la tipul normal el trateaza pe larg problema nebuniei morale  ♦ explicatiile anterioare ori contemporane cu privire la fenomenul criminal. morale acesta considera degenerescentele o maladie ereditara. explicatii ce au constituit puncte de reper importante pt cercetatorii italieni 15) Etapele Teoriei Anormalitatii Biologice (a) prima etapa . intelectuale.

o fiinta neputincioasa in fata unui destin biologic ostil) . au un caracter conjunctural si sunt variabile in timp si spatiu. care la randul lui sta la baza intelegerii notiunii de crima desi magistrat. ci mai curand duritatii. ci masura medie in care acestea sunt posedate de o colectivitate si care este indispensabila pt adaptarea individului la societetate (crima = delict natural) .de asenenea. in opera acestuia se regasesc aspecte interesante in leg cu influentele socio-economice asupra criminalitatii . indiferenta afectiva pe care Garofalo a pus accent deosebit. Garofalo porneste de la premisa ca notiunea de crima trebuie privita dpdv sociologic si nu juridic si pt acest lucru este necesara distinctia intre delicte naturale si delicte contraventionale . cinicii 18) Importanta Operei lui Garofalo ♦ opera lui Garofalo reprezinta punctul de plecare al teoriilor psiho-morale in tipologiile criminale contemporane. Garofalo stabileste 4 categ – asasinii. necinstitii. care deriva in principal din lipsa de educatie sau de retinere conventionala in cadrul tipului criminal conceput. toate acelea care nu pot fi atribuie unei cruzimi instinctive. violentii.delictele contraventionale sunt creatii ale legiuitorului. Lombroso reprezinta o figura marcanta a gandirii criminologice 17) Teoria Anormalitatii Morale intreaga constructie elaborata de Garofalo porneste de la conceptul de delict natural.delictele naturale se caracterizeaza prin invariabilitate in timp si spatiu crima = o actiune daunatoare care raneste acele sentimente pe care le numim simtul moral al unei colectivitati umane Garofalo considera ca singurele sentimente care au importanta pt morala sociala sunt cele altruiste. aceasta lipsa fiind asociata unui temperament special sau unei absente a energiei morale admitem o zona intermediara intre delincventi si oamenii normali si introducem aici ofensele mai putin grave aduse sentimentului de mila.represiunii (creatorul omului criminal a fost in realitate creatorul criminalului OM. ceea ce genereaza relativitatea legii penale .in pofida criticilor numeroase ce i-au fost aduse.crima = specie determinata de imoralitate Garofalo considera ca anormalitatea criminalului trebuie cautata in zona simtului moral criminalul este anormal si se diferentiaza fata de concetatenii sai prin lipsa anumitor sentimente si a anumitor dezgustari. categorii in care intra 2 sentimente constante – mila si probitatea (cinstea) elementul de imoralitate necesar pt ca un act daunator sa fie considerat drept criminal de catre opinia publica este vatamarea acelei parti a simtului moral care consta in sentimentele altruiste fundamentale – mila si probitatea aceasta vatamare nu trebuie sa atinga partea superioara a acestor sentimente. este o trasatura a personalitatii criminale retinuta frecvent .

numai in cazul in care perceptele morale sunt receptate in copilarie ♦ contributia cea mai importanta a lui Garofalo la dezvoltarea gandirii criminologoce consta in introducerea notiunii de “temibilita” sau periculozitate a infractorului acesta a enuntat principiul inca din 1877 conform caruia pedeapsa trebuie sa fie proportionala cu periculozitatea criminala. de o maniera transanta.) (b) factorii fizici (cosmo-telurici) – ce cuprind cauzele apartinand mediului fizic – climat. anotimpuri. creierului. . a justitiei etc. etc.) ♦ constitutia psihica a criminalului (unde sunt incluse anomaliile inteligentei si sentimentelor. sex. epilepsia) (b) criminalii nascuti – sunt cei la care se regasesc. etc. detentia nu ii amelioreaza. diferite manii. la scaderea nr-ului de infractiuni. considerandu-se ca scaderea nr-ului de analfabeti nu duce. ci ii degradeaza psihic) (d) criminalii de ocazie – cei care nu au primit de la natura o tendinta spre delict. aceasta din urma reprezentand reperul principal la stabilirea felului si cuantumului pedepsei pe langa crearea notiunii de periculozitate. caracteristicile speciale (stigmatele) relevate de antropologia criminala (marea majoritatea este alcatuita din criminali nascuti sau criminali din obisnuinta) (c) criminalii obisnuiti – se caracterizeaza prin slabiciune morala. au un temperament sangvin sau nervos si o sensibiliatte exagerata Factorii Criminogeni: (a) factorii antropologici sau individuali ai delictului divizati in: ♦ constitutia organica a individului (unde intra toate anomaliile organice ale craniului. organizarea economica si politica. Factorii Criminogeni (a) criminalii nebuni – intra in aceasta categ toate cazurile patologice. domiciliu. mai ales ale simtului social-moral) ♦ caracteristicile personale ale criminalului (varsta. alcoolismul. la care se adauga si stimuli ai circumstantelor si mediului corupt (cel mai adesea incep cariera  la o varsta frageda si comit infractiuni contra proprietatii. profesie. asa cum se credea la acea vreme. sunt foarte rari in comparatie cu celelalte categ si comit de regula atentate contra persoanei. starea civila. dar care sunt impinsi sa comita fapte penale de unele conditii legate de mediul fizic si social (e) criminalii din pasiune – reprezinta o varietate a criminalilor de ocazie. temperatura anuala. structura familiei si a sistemului educational. de asemenea. conditii atmosferice (c) factorii sociali – rezulta din mediul social in care traieste delincventul – nivelul opiniei publice si al religiei. natura sol. respectiv diversele maladii (idiotism. Garofalo detine prioritatea si in sublinierea necesitatii efectuarii de anchete sociale cu privire la infractor 19) Tipurile de Criminal.♦ Garofalo constata ca instructia scolara nu are efect direct benefic asupra fenomenului criminal. ci la cresterea nr-ului de infractori alfabetizati  ♦ acesta mai considera ca religia poate avea efecte benefice. a administratiei publice.

in mod corelativ. critica ideea de liber arbitru absolut si teoriile neo-clasice prin care se sustine existenta unui liber arbitru limitat relativ toate argumentele utilizate converg spre constatarea ca omul actioneaza cum simte si nu cum gandeste („eu vreau” constata o situatie. dar nu o creeaza) negand liberul arbitru. teoriile etiologice moderne nefacand abstractie de explicatiile savantului italian 21) Cele 5 Caracteristici ale Pozitivismului Italian ♦ studiul complet al fenomenului criminal ca realitate umana si sociala si. eliminatorii) si masuri de prevenire (educative. sociali (fara ca prin aceasta sa se nege caracterul multifactorial) ♦ toate aceste teorii pleaca de la premisa ca si comportamentul criminal. prin care se intelege o obligatie a individului fata de societatea in care traieste (actele ii sunt imputabile intrucat traieste in societate) opiniile lui Ferri au readus in discutie problema prevenirii delincventei si au antrenat o serie de modificari legislative in domeniul penal in acelasi timp. ceea ce presupune masuri de protectie (reparatorii.ulterior analizarii crimei. prezinta o componenta psihologica importanta si. pe metoda inductiei pozitive. ca si celelalte conduite umane. de aceea. punandu-se in discutie temeiul raspunderii penale Ferri inlocuieste raspunderea morala cu cea sociala. pe care o considera o pura iluzie.20) Importanta Operei lui Enrico Ferri Ferri este primul om de stiinta care a exprimat intr-un mod foarte clar o viziune complexa asupra etiologiei crimei. teoria etiologica multifactoriala elaborata de acesta a dat o noua orientare cercetarii criminologice. speculativa ♦ negarea liberului arbitru si inlocuirea acestei idei cu cea a determinismului bio-psiho-social ♦ inlocuirea ideii de raspundere morala cu cea de raspundere sociala ♦ justificarea activitatii juridico-penale prin ratiuni de aparare sociala. acesta neaga implict raspunderea morala. contributia sa la dezvoltarea gandirii criminologice trecand insa dincolo de aceasta teorie . teoriile etiologice moderne au un element comun – factorul psihologic 23) Teoria Bio – Tipologica . elaborand o teorie multifactoriala. morali. curative) 22) Caracteristicile Teoriilor Etiologice Moderne ♦ admit in unanimitate ideea ca fenomenul criminal are o cauzalitate multipla. acesta trece la analiza criminalitatii . si renuntarea la deductia apriorica. astfel spus ca reprezinta un fenomen multifactorial ♦ diversele teorii etiologice s-au ocupat fiecare in mod prioritar de o anumita categ de factori care au fost considerati preponderenti – biologici.Enrico Ferri a elaborat un adevarat program de reforma sociala una din cele mai importante contributii in dezvoltarea gandirii criminologice este adusa de formularea teoriei pozitiviste a raspunderii penale Ferri neaga ideea de liber arbitru. contestarea viziunii abstracte asupra crimei ♦ formularea unor concluzii bazate pe observarea fenomenului criminal.

miopie. a.subiectii au o aparenta masculina. adeseori inteligenti si expansivi (ei se caracterizeaza printr-o criminalitate tardiva si vicleana – inselaciune. scunzi.80 m). calvitie. slabi. deseori prezinta diferite tulburari mentale prezinta o tendinta usor accentuata spre infractiuni de natura sexuala. uneori prezinta anomalii in configuratia urechilor. timiditate.aparitia lor se asociaza in mod frecvent cu fapte violente.teoria generica mai este numita si teoria aberatiilor cromozomiale cariotipul uman presupune 46 de cromozomi dispusi in 23 de perechi din care 22 reprezinta “soma” (partea neproductiva) si o pereche reprezinta “goma” (partea care asigura reproducerea). anomalie denumita “Sindromul Klinefelter” . au barba rara sau absenta dpdv psihic. calvitie avansata predispozitia spre crima este mai accentuata decat in cazul Sindromului Klinefelter . talharii) si o tendinta spre recidiva indiferent de varsta (d) tipul displastic – indivizi inapoiati in plan psihic si morfologic. se caracterizeaza prin pasivitate. se caracterizeaza printr-o criminalitate brutala (omoruri. observa existenta unei relatii precise intre unele tipuri morfologice si anumite tulburari pshice Categorii: (a) tipul picnicomorf (sau picnic) – indivizii corpolenti. prezinta o pilozitate pubiana de tip feminin. formula genetica femeiasca este 46 XX. frauda) (b) tipul leptomorf (sau astenic) – indivizii inalti. psihiatru german. exhibitionism. iar cea barbateasca 46 XY . furt din considerente fetisiste ♦ o a 2a anomalie – aparitia unui Y suplimentar care duce la formula 47 XYY (“cromozomul crimei”) sunt inidvizi cu o aparenta masculina. care conduce la formula XXY. cel mai adesea foarte slabi. fata rotunda. chiar omucideri . tendinte spre ipohondrie si depresie. abuz de incredere) (c) tipul atletomorf (sau altetic) – cu un sistem osteo-muscular puternic. incepandu-si cariera criminala de obicei dupa 18 ani si fiind expusi recidivei 24) Teoria Genetica .aceasta terorie cuprinde mai multe variante ce au ca element comun sustinerea ideii potrivit careia exista o corelatie intre activitatea criminala si biotip (tipul biologic) Ernest Kretschmer. alcatuita din cromozomi sexuali sexul genetic este dat de prezenta sau absenta unui cromozom particular. interiorizati (se caracterizeaza printr-o criminalitate precoce si o tendinta spre recidiva – infractiunile comise fiind de obicei patrimoniale – furt. deseori foarte inalti (peste 1. sunt inalti si slabi. cu deficiente ale caracterelor sexuale ori cu malformatii corporale (debili mintali. schizofreni) si comit de regula. pedofilie. dotati divers dpdv intelectual. notat in mod conventional ku Y. cu chipul prelung. delicte sexuale.anomaliile cromozomiale depistate cel mai frecvent la delincventi sunt in legatura cu cromozomii sexuali (germenul) Categorii de anomalii: ♦ o prima anomalie esta aparitia suplimentara a unui cromozom de tip X. cu extremitatile scurte. î. oscileaza intre sentimentalism si brutalitate.

permite individului sa devina criminal 26) Teoria Asociatiilor Diferentiate (cele 9 coordonate) . orientare mobilurilor. a rationamentelor si atitudinilor (e) orientarea mobilurilor si a tendintelor impulsive este in functie de interpretarea favorabila sau defavorabila a dispozitiilor legale (f) un individ devine criminal daca interpretarile defavorabile respectului legii domina interpretarile favorabile (g) asociatiile diferentiate pot varia in privinta duratei.25) Teoria Constitutiei Criminale reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno. dar nu se explica prin aceasta 27) Teoria Anomiei sociologul american Robert K. Merton formuleaza o teorie bazata pe conceptul de anomie in lucrarea “Teoria sociala si structura sociala” Merton isi insuseste conceptia lui Durkheim potrivit careia criminalitatea este o problema intim legata de structura sociala si variaza in functie de ea . capacitatea care exista in anumiti indivizi de a comite acte criminale. in urma unor instigari exterioare .pentru di Tullio. de regula grave. intensitatii (h) formatia criminala prin asociatie nu se dobandeste doar prin imitatie (i) comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi si valori. profesor la Universitatea din Roma. hormonale ♦ varsta si crizele biologice pe care le antreneaza – pubertatea. procesele involuntare ale imbatranirii dupa analiza de factori. congenitale sau dobandite care. realizator al lucrarii “Teoria de antropologie criminala” constitutie criminala = o stare de predispozitie specifica spre crima. iar nu ca o determinare absoluta) ♦ unele disfunctionalitati cerebrale. a tendintelor impulsive. frecventei. ereditare. iar cel care nu a primit o pregatire criminala nu inventeaza crima (b) invatarea se realizeaza in contact cu alte persoane. diminuand rezistenta individuala la instigari criminogene. cu toata influenta sa puternica (aceasta trebuie considerata ca o posibilitate sporita. studiul crimei este intotdeauna biosociologic Factorii care duc la formarea personalitatii criminale: ♦ ereditatea. di Tullio conchide – se poate afirma ca predispozitia spre crima este expresia unui ansamblu de conditii organice si psihice. altfel spus.explicatia actului criminal presupune in viziunea criminologului american Sutherland urm coordonate: (a) comportamentul criminal este invatat. el nu este ereditar. printr-un proces complex de comunicare (c) invatarea are loc mai ales in interiorul unui grup restrans de persoane (d) procesul de invatare presupune asimilarea tehnicilor de comitere a infractiunilor.

fiind desemnata starea de confuzie sau absenta consensului cu privire la normele de conduita alte cercetari scot la iveala faptul ca delincventa din obisnuinta este legata mai mult de slabirea normelor decat de conflictul de norme. decat de slabirea acestora 28) Contributia lui FREUD la Dezvoltarea Gandirii Criminologice ♦ in ceea ce priveste explicatiile privind structura si functionarea aparatului psihic in gandirea freudiana.se intalneste cu precadere in cazul infractiunilor patrimoniale comise cu intentie se constata de asemenea existenta unei leg directe intre tendinta spre delincventa la unii minori si anomia familiala. sub influenta fortelor exterioare perturbatoare . acestea parcurg 2 faze: (a) initial. a viselor) (b) ulterior. preconstientul si constientul (acesta explicand si teoria actelor ratate si etiologia nevrozelor. Freud a considerat ca cele 3 instante ale vietii psihice sunt – inconstientul.aceste categ defavorizate recurg la mijloace ilegale. ceea ce duce la o lipsa de coeziune intre membrii comunitatii .pt explicarea conceptului de anomie se au in vedere 2 termeni: ♦ cultura – ansamblul valorilor ce guverneaza conduita indivizilor in societate si desemneaza sopurile spre care acestia trebuie sa tinda ♦ organizarea sociala – ansamblul de norme si institutii care reglementeaza accesul la cultura si indica mijloacele autorizate pt atingerea scopurilor starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare intre scopurile propuse si mijloacele legitime. accesibile pt anumite categ sociale . in timp ce delincventa ocazionala si cea a adolescentilor este favorizata mai mult de conflicte de norme. incestul). crime ce au dat omenirii o perpetua constiinta a vinovatiei crima apare ca expresie a instinctului sexual gresit canalizat. dintre care unele cu relevanta criminologica (uciderea. la criminalitate pt satisfacerea scopurilor propuse de cultura ambianta . deoarece el nu a fost preocupat in mod nemijlocit cu acest subiect Freud analizeaza unele tabuuri.anomia este conceputa ca o stare sociala de absenta ori de slabire a normei. eul si supraeul ♦ explicatiile privind etiologia nevrozelor admit existenta a 3 factori a caror actiune intervine la persoanele bolnave: (a) predispozitiile ereditare (b) influenta unor evenimente din prima copilarie – a caror influenta este socotita hotaratoare in conceptia lui Freud (in aceasta perioada instinctul sexual parcurge mai multe faze) (c) renuntarea reala (diferite frustrari provocate individului de mediul social si mai ales de cel moral) ♦ referirile directe la fenomenul criminal nu abunda in opera freudiana. considerand ca transgresarea acestora reprezinta satisfacerea unor dorinte refulate el proiecteaza “complexul oedipian” la scara umanitatii – pacatul originar consta in uciderea tatalui si posedarea mamei. elementele structurate ale psihicului devin – sinele. a complexului oedipian instinctul = o tendinta inerenta a organismului viu de a reproduce o stare din trecut la care el a fost obligat sa renunte.

mergand de la simpla afirmare a eului. dar socialmente anormali (fac parte de obicei dintr-o colectivitate criminala si se comporta confrom moralei acesteia. criminologia fiind clasif in urm categ: ♦ criminalitate imaginara – care transpare in vise. insotit de angoasa pedepsei. nu prezinta conflict intre EU si SUPRAEU) (c) criminalii nevrotici – actioneaza in functie de mobiluri inconstiente (Eu-ul este invins de Sine. criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare morala. care are ca functie invingerea si eliminarea obstacolelor si dificultatilor care bareaza drumul actiunilor umane) (d) indiferenta afectiva (sau insensibilitatea morala) reprezinta acea trasatura negativa prin care individul este impiedicat de a incerca emotii si inclinatii altruiste si simpatice (el este dominat de un egoism si raceala fata de aproapele lui) .cele 4 componente nu trebuie analizate in mod individual reunirea tuturor componentelor.apartine criminologilor Fr. ca o autorizare a recidivei) 30) Trasaturile Nucleului Personalitatii Criminale (a) egocentrismul – tendinta subiectului de a raporta totul la sine insusi (b) labilitatea – o lipsa de prevedere. dau un caracter particular personalitatii in ansamblul ei 31) Traseul Criminal – Modelul Arborelui . fie pe situatie.printre modelele cu caracter general. care scapa determinarii Supraeului (se constata un sentiment de vinovatie. amenintari.. ce include si comportamentul criminal. fantezii sau acte ratate ♦ criminalitate ocazionala – specifica persoanelor si situatiilor in care Supraeul suspenda instanta sa morala. Staub. precum si legaturile dintre acestea. in urma unei vatamari sau a unei amenintari iminente pt Eu (santaj.acesta utilizeaza termenul “devianţă” intr-un sens larg.erosul = categ instinctelor vietii care tind la complicarea si mentinerea acesteia thanatos = categ instinctelor mortii avand functia de a readuce organismul la starea anorganica 29) Teoria Criminalului Nevrotic . fie pe conjunctia dintre variabilele actorului si cele ale situatiei . constatand ca mecanismele motivationale concepute de diversi autori au pus accent – fie pe actor. o deficienta in timp. pana la ostilitate (ea se manifeste printr-un dinamism combativ. punand accent pe factorii sociali asupra devianţei Cohen considera ca nici factorii sociali si nici cei legati de personalitatea individului nu au o actiune directa. etc. o instabilitate (c) agresivitatea – o paleta foarte larga de tendinte. cel mai cunoscut este cel elaborat de sociologul american Albert Cohen . cauza-efect acesta realizeaza o analiza a explicatiilor la nivel psihologic. Alexander si H.) ♦ criminalitate obisnuita – categ ce cuprinde 3 tipuri de criminali: (a) criminalii organici – a caror personalitate tine de pshiatria clasica (bolnavii mintali ce prezinta alterari ale capacitatii de discernamant ori lipsa acestuia) (b) criminalii normali – sanatosi dpdv psihic.

a-l suprima pe celalalt Cusson face distinctie intre rezultatul (in sensul de consecinta a actului) si scopul – rezultatul pe care actorul stabileste sa-l atinga si care este vizat anterior actului in ceea ce priveste rationalitatea. concepand delictul ca pe un comportament orientat spre rezultate. utilizeaza un discurs fara corespondenta in criminologie pe baza acestor surse autorul efectueaza o analiza strategica a delincventei.ceea ce va fi alegerea sa va depinde de actor si de situatie la acel moment precis – cu timpul. a avut loc o reintoarcere in forta a ideilor utilitariste.Cohen concepe actul deviant ca pe o succesiune de etape. in explicatiile sale din . din considerente diverse. ci doar de actul criminal in sine acest act se desfasoara in secvente ordonate. tinand cont de actiunea adversarilor sai . avand rationalitatea sa proprie. non-deviante. care. a-l constrange. actorul. a-l domina.strategiile sunt actiuni ale omului asupra mediului sau si mai ales asupra celuilalt.respectiva reprezentare grafica poarta denumirea in doctrina de arbore 32) Teoria Strategica autorul acestei teorii. acesta putand opta pt solutia cea mai eficace.analiza strategica refuza orice asadar orice explicatie de tip cauzal si afirma a nu fi interesata de trecutul si personalitatea infractorului. tinand cont de oportunitatile care se ofera actorului si de conduita adversarilor sai comportamentul = o secventa (succesiune) de acte observabile in mod direct si interpretabile in functie de aceasta observatie actiunea strategica este interesata de ceea ce fac oamenii mai degraba decat de ceea ce sunt (actiunea umana conteaza mai mult decat personalitatea) . in opinia autorului. din care se desprind ca ramurile unui arbore. spre care la orice moment.biografiile criminale. in interiorul carora actorul are oricand posibilitatea de a alege “directia” intre 2 sau mai multe directii posibile . pana la un punct.a neglija actorul in dauna situatiei ori invers reprezinta o eroare in opinia lui Cohen .. celelalte trasee. analiza strategica. pe parcursul carora delincventul isi pastreaza luciditatea si se livreaza unor calcule. analiza strategica prezuma capacitatea delincventului de a lua. cel spre devianta. din care autorul retine discursul delincventilor despre propriile decizii si din gandirea unor sociologi. tinand cont de ce-l intereseaza si de constrangerile ce i se impun in privinta conflictelor. situatia sau aman2 pot sa fi cunoscut schimbari transpunand aceste idei in mod sintetic. de a-l influenta. rezulta un traseu principal. individul poate sa schimbe directia . decizii rationale. . care-i permit sa opereze o alegere rationala din punctul lui de vedere 33) Stadiul actual al cunostiintelor criminologice in ultimii douazeci de ani nicio teorie etiologica nu a mai reusit sa se impuna in doctrina “puterea” in criminologie a fost preluata in ultimele doua decenii de teoreticienii teoriei dinamice. intr-o schema grafica. Maurice Cusson. il considera pe delincvent un actor care decide.

nimic nu poate fi demonstrat.ca si comportamentul uman.este promovata “criminologia actului”. justificarea pedepsei nemaifiind pusa sub semnul intrebarii. Cusson . . .metoda empirica este sacrificata in favoarea rationamentelor filosofice. represiunea penala si-a reintrat in drepturile firesti. 2. . Iresponsabilii – persoane care. . . ar avea discernamantul abolit si nu raspund penal pentru ca liberul-arbitru nu functioneaza in acest caz. Conjugarea eforturilor explicative pare singura varianta viabila in stadiul actual al criminologiei 34) Ideea de Liber Arbitru in Teoriile Criminologice Studiate (a) Cezare Beccaria – sustine ideea de liber arbitru. 2.“liberul. .diferitele teorii trebuie sa concure la explicarea fenomenului criminal. . . De aceea..M. considerand necesitatea existentei unor pedepse proportionale cu delictul (b) Contributia fundamentala a lui C. . .oamenii care comit crime pot fi impartiti in 3 categorii: 1. nu sa se nege reciproc. o manifestare a “liberului-arbitru” cu care acesta este inzestrat. 3.Dumont: comportamentul criminal este o consecinta a “alegerii” pe care delincventul o face.valoarea unei teorii nu este asigurata prin desfiintarea alteia. si cu privire la comportamentul criminal. ele se refera la doua faze distincte ale fenomenului criminal. obiectivul: a cunoaste aspectele legate de criminalitate existente in societatea actuala. notiunea de libertate are mai multa valoare decat sens.diversitatea comportamentelor criminale face ca nicio explicatie sa nu fie universal valabila.solutia de principiu consta in utilizarea teoriilor criminologice ca un fel de instrumente de interpretare a realitatii criminale.arbitru” reapare in discursul criminologiei si al filosofiei penale. exista diverse conduite criminale concrete . Lombroso la dezvoltarea gandirii criminologice a constat in negarea ideii de liber arbitru si implicit pe cea de raspundere morala. . 2. .teoriile etiologice si cele dinamice nu au nimic antagonic. .terminologia utilizata permite a se identifica: 1. Indivizii in intregime raspunzatori – cei care actioneaza deliberat si care pastreaza controlul total asupra propriilor acte.Paul Valery: 1. afectate de o tulburare psihica. obiectul: actul situate in actual. comportamentul criminal este de o mare diversitate si complexitate.exista cel putin doua lucruri care nu pot fi obtinute printr-o activitate delictuoasa: securitatea si afectiunea . delincventii partial raspunzatori – indivizii care nu actioneaza in totala cunostiinta de cauza ori nu au controlul total al actelor lor. sunt doua viziuni care se completeaza reciproc. pt a furniza explicatiile utile pt ameliorarea anumitor orientari in lupta anticriminala.in conceptia d-nei Negrier. o teorie superior generala este imposibila din punct de vedere logic nu exista o conduita criminala in abstract. pe teren metafizico-literar nimic nu poate fi afirmat cu certitudine.

dar nu o creeaza). se neaga implicit si raspunderea morala. de factorii endogeni sau exogeni ce ar fi putut actiona asupra acestuia anterior comiterii faptei ♦ teoriile etiologice si cele dinamice nu au nimic antagonic. Pastrandu-si fiecare identitatea. (d) in conceptia d-nei Negrier. cat si teoriile neo-clasice prin care se sustinea existenta unui liber arbitru limitat relativ. in special la ce se intampla cu o persoana pana la momentul “trecerii la act” (cauzele ce-l determina sa adopte conduita criminala). prin care se vizeaza aflarea cauzelor. apeland la argumente psihofiziologice. tinand cont de ce-l intereseaza si de contrangerile care i se impun. pe care o considera o “pura iluzie”. El critica atat conceptia claisca a liberului arbitru absolut. Toate argumentele utilizate converg spre constatarea ca “omul actioneaza cum simte si nu cum gandeste” (“eu vreau” constata o situatie.considerand ca fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologica bazata pe atavism organic si psihic si pe o patologie epileptica (c) Enrico Ferri neaga si el ideea de liber arbitru. autorul teoriei strategice.comportamentul criminal este o consecinta a “alegerii” pe care delincventul o face.Dumont . Ferri recurge la o demonstratie in cel mai pur stil pozitivist. apare ideea de liber arbitru. acesta sintetizand principiul rationalizarii limitate – delincventul poate opta pt solutia cea mai eficace. al antropologiei si al psihiatriei. Cusson afirma cu privire la liberul arbitru. de fapt. care se ocupa cu studierea fenomenului criminal. Negand ideea de liber arbitru. o manifestare a “liberului-arbitru” cu care acesta este inzestrat (e) si in studiul realizat de Maurice Cusson. Sunt. iar celelelte se refera la ce se intampla cu criminalul in momentul faptei. . ca in general. ele se refera la 2 faze distincte ale fenomenului criminal. 2 viziuni care se completeaza reciproc. descriu “trecerea la act” in sine. diferitele teorii trebuie sa concureze la explicarea fenomenului criminal. la rezultatele unor cercetari din domeniul biologiei. Primele se refera. Pentru combaterea ideii de liber arbitru. dpdv al mecanismelor si al procedelor care insotesc trecerea la act ♦ criminologia etiologica presupune trecerea in revista a contributiilor aduse dezvoltarii gandirii criminologice pt fiecare etapa in parte ♦ teoreticienii criminologiei dinamice neaga valoarea stiintifica si utilitatea explicatiilor de tip cauzal. fiind inlocuita de acesta cu cea sociala. concentrandu-si atentia asupra actului criminal in sine. nu sa se nege reciproc. existenta acestuia nu poate fi ignorata 35) Aratati diferentele intre criminologia etiologica si cea dinamica ♦ etiologia criminala = o modalitate specifica de cunoastere in cadrul cercetarii criminologice. incercand sa faca abstractie de istoria infractorului. a conditiilor ori a factorilor ce determina sau favorizeaza fenomenul criminal ♦ criminologia dinamica = acea subramura a criminologueu teoretice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful