Ce scuze ne gasim ca sa nu ne tinem de o dieta

Ohoho, dar ce scuze NU ne gasim ca sa ne consolam in siropul aromat al unei amandine si sa uitam gustul deloc simpatic al cruditatilor date pe razatoare?! Suntem experti, am putea scrie toti carti si din incasari ne-am putea face (intr-o lume a noastra, ideala) abonamente la cofetarii, restaurante, raioane de dulciuri.

O publicatie din Marea Britanie crede ca a strans cele mai frecvente scuze pentru a nu urma un regim. Am ales si eu 5 din lista lor si vi le voi pomeni aici, poate va regasiti in ele, poate (adica sigur) stiti si altele, mai haioase, mai ticaloase, mai savuroase daca da, impartasiti-le la comentarii. Promitem sa nu vi le furam ca sa le folosim in week-end, cand nimanui nu-i mai arde de cura de slabire, toata lumea vrea imbuibare. Asadar, scuzele pe care le veti vedea mai jos pot parea indreptatite, si uneori, in cazuri rare, chiar sunt. Numai ca multi le folosesc drept pretextul perfect sa petreaca noaptea in compania unui platou cu de toate. Dietele nu functioneaza in cazul meu este scuza preferata a celor care nu sunt de fapt chititi sa schimbe nimic in stilul lor de alimentatie si vor sa se culce seara cu 70 de kile si la trezire sa aiba cel mult 53. Cu diete rapide, cu care ne chinuim cateva saptamani, si pe care le schimbam apoi cu vechiul stil, nu vom obtine nimic. Studiile spun ca 4 din 10 femei care au tinut diete au mai multe kilograme dupa un regim fata de momentul in care l-au inceput. Imi este imposibil sa iau mese regulate a fost si scuza mea o vreme, pana cand m-am enervat si m-am disciplinat. Micul dejun a devenit sfant, caserola cu salata la serviciu la fel si apoi o musai o mini-cina. Toti nutritionistii ne spun ca mesele neregulate duc in mod sigur la fluctuatii de greutate. Si le dau mare dreptate, pentru ca dupa ce n-ai mancat nimic vreme de 8 ore sa spunem, ai manca orice de la pietre, la fast-food. Cred ca am probleme hormonale deseori este o scuza neverificata la doctor, dar pot exista si cazuri rare spun nutritionistii in care problemele hormonale sa ne influenteze negativ greutatea. Femeile cu ovare polichistice si persoanele cu disfunctii tiroidiene, de pilda. Si sindromul premenstrual poate influenta greutatea femeilor, prin cresterea nivelului de progesteron care mareste apetitul. Insa majoritatea celor care se ascund in spatele placii am probleme hormonale, de fapt nu au. Am un metabolism lent da, ii invidiem cu totii pe cei care mananca toata ziulica si nu se ingrasa, in timp ce altii depun tot ce baga in gura si se simt si istoviti. Adevarul este ca cele mai multe persoane grase si grasute NU au probleme cu metabolismul. Daca esti activ, arzi mai multe calorii e simplu. Daca nu, iti incetinesti metabolismul, iar corpul tau va stoca toata energia prin acumularea de tesut adipos. Asa ca nu iti poti numi metabolismul lenes decat daca faci sport cat e ziua de lunga si nu slabesti un gram. E cazul? Am supraponderabilitatea in gene asa, si? Un motiv in plus sa te apuci de sport si sa iti controlezi alimentatia inca de tanar. E simplu sa spui ca ai mostenit colaceii de grasime si ca n-ai ce face. Insa cercetatorii spun ca gena asociata obezitatii nu este una dominanta. Deci probabilitatea de a fi gras din cauze genetice e mai mica decat cea de a fi supraponderal din cauza alimentatiei.

Pofta care vine, vine, vine, calca totul in picioare

N-o sa va mint: m-am apucat sa scriu textul asta ca sa nu ma infig in prajitura bunicii, uitata in frigider cand m-am apucat ieri sa arunc toate tentatiile ca sa nu imi ia mintile.

Partea cea mai proasta, cand decizi sa iti intrerupi dieta pentru cateva guri grele stomacului, nu este de fapt numarul de kilograme crescut pe care ti-l arata a doua zi cantarul. Este ca tu, odata ce ai simtit gustul acela duuuuulce interzis, il vei vrea din nou a doua zi. Si a treia, si a patra si a sasea. M-am rasfatat de ziua mea cu o nenorocire de prajiturica (nu cea din frigider, ca altfel n-ar mai sta acum in raft, ci in pantecele meu) cu caramel si sare de mare. Una singura. Apai, a fost de ajuns sa imi devina acum obsesie. Daca intra cineva in camera, ii vad capul in forma de macaroon (asa se cheama prajiturelele astea dementiale) si ochii ca doua picaturi de caramel sarat. Ieri, pentru un moment, mi s-a parut ca somonul din tigaie e de fapt o halca generoasa de prajitura-macaroon. La ora 16 cedasem. Am rugat pe cineva care avea drum spre cofetaria pacatelor mele, sa imi ia doua bucati. Poate cand le vad, nu le mai vreau, ma minteam. In jumatate de ora, aveam sa aflu ca tot universul a complotat ca eu sa nu imi mai adaug un colacel la colectia de pe talie magazinul delicios era inchis! Nu-mi amintesc niciodata visele, dar nu m-ar mira sa fi visat azi-noapte ca lucrez pe o plantatie de macaroons dintr-astea. Daca ma gandesc bine, 87% dintre dietele mele au murit asa: le-am tinut o vreme, apoi a venit un Paste deosebit, un Craciun unic, o zi rotunda, am gustat zaharuri si dupa o saptamana eram din nou cu ele in bot, biruita de ispita. Numai ca de data asta multumesc Zeului Magazinelor Inchise Lunea ma lupt cu diavolii caramelizati si sper sa-i dovedesc. Ma duc sa ma intretin cu o urda, ca sa imi tin stomacul ocupat. Acum, fiti sinceri cu mine. Numai eu patesc asa? Sunt o exceptie trista a curelor de slabire sau toti vrem sa mancam toata mana de ciocolata dupa ce ni s-a intins un deget, la o ocazie speciala?

De maine. De luni. De pe 1 ianuarie. Promit. Jur. Zau!

Daca as avea cate 10 lei, sa zicem, pentru fiecare data cand am amanat in acest fel inceputul dietei, mi-as permite acum sa plec in vacanta visurilor si sa invit si cativa dintre voi cu mine, caci imi prisosesc banii. Asa ne place noua sa ne mintim drept in fata cea rontunjita de la calorii.

Credem ca maine e undeva la ani distanta si pana atunci vom avea ragaz sa dam gata toate prajiturile pe care le-a putut inventa mintea omeneasca. Sau vom putea gusta din toate friptanele pamantului (cu garnituri duble de cartofi prajiti, desigur). Ori vom simti ca plesnim de la o gelaterie intreaga cu care am incercat sa plecam in pantece. Asta in loc sa ne dam seama ca maine, cand va crapa probabil si penultimul, daca nu chiar ultimul nasture de la camasa primita de Craciun, vom cadea intr-o cumplita depresie care va urla dupa, exact, ciocolata si prajeala. Ne invartim intr-un cerc vicios, culmea, fara sa ardem nicio calorie din invarteala asta, doar le depozitam pe toate, cu miile. Cand ne bate cineva obrazul ca este peste a 100-a oara cand ne aude ca in curand vom intra la regim, adoptam alta strategie: Domne, imi trebuie un declic. E dificil, nu ma pot decide asa brusc, am nevoie de o revelatie, nu imbratisezi dintr-o data broccoliul fiert. Si uite asa ne mai amagim 3 luni si 5 kile. Declicul in spatele caruia ne-am ascuns (vorba vine ne-am ascuns, caci declicul saracul nu ne putea acoperi toate sunculitele) va fi cel mai probabil o poza care ne infioara, o oglinda care se nimereste in calea noastra cand ne asteptam mai putin si ne arata in toata grandoarea. Nu cred ca ce spun sau fac altii ne poate influenta radical apucatul de regim, cred ca doar noi putem sa punem piciorul dolofan in prag. Dar daca am tine macar un pic de tot la noi insine nu ne-am mai pacali atat cu maine-le. Ne-am da seama pe ce drum gresit am pornit (sau ne-am rostogolit, de-a dreptul) si chiar atunci cand aproape ca ne dau lacrimile cand ne amintim de rochia rosie care nu mai intra nici pana la genunchi, ne-am spune, cu o voce cat sa auzim numai noi, pentru ca anuntul asta nu trebuie trambitat, de acum sunt la dieta. De azi. Din secunda asta. Din chiar clipa in care am realizat ca asa nu se mai poate.