Sunteți pe pagina 1din 2

CARACTERIZAREA MESTERULUI MANOLE

Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii romane, a manifestat o bogata


activitate literara, dovada fiind operele sale: poezii (Poezii, Lauda somnului, La
cumpana apelor, Poemele luminii), piesele de teatru (Zamolxe, Anton Pann,
Arca lui Noe, Mesterul Manole) sau lucrarile sale de eseistica, filozofie, aforisme si
memorialistica (Filozofia stilului, Trilogia cunoasterii, Spatiul mioritic, Geneza si
sensul culturii, Pietre pentru templul meu).
Drama Mesterul Manole a aparut in 1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera
piesei la Teatrul National din Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei,
datorita influentelor mitice si expresioniste pe care le are.
Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima sa, ca de
o boala.
Personajul central al dramei de idei Mesterul Manole este mesterul Manole, la
care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al
frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire: Launtric, un demon
striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!
Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire.
Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul caracterizarii directe
facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are par negru.
Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de
caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta.
Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este
stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. (pentru biserica
zilnic mor, e foc ce mistuie [] si e pedeapsa si e blestem).
Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte
trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o inima fara odihna, gand treaz, visare fara
popas, si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei noua zidari, vor sa
jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas (noua
ucigasi si cu Manole zece).
Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc Mesterul
Nenoroc, cel de-al saselea marturisindu-I ca Eu te-am urat si te-am iubit cel mai tare.
Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta, de
frumos, din aceasta cauza fiind dominat de un hybris. Este un erou tragic pentru ca
incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza neputinta de a avea totul in plan
uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati: Mira si
biserica, si este constient ca pierderea uneia dintre ele il va anihila.
Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind infatisate prin
intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc cele doua forte ale
conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru creatie.
Tot prin intermediul gandurilor sunt relevate superioritatea si inteligenta
personajului. Initial, acestea exprima indoiala, refuzul jertfei, iar in final exprima
constientizarea si hotararea, ilustrata si prin sintagma biserica se va inalta!, care devine
lait motiv pentru Manole.

Din punctul de vedere al limbajului, Manole are un limbaj profetic, pentru ca


Mira ii spune Tu inceput si tu sfarsit, tu totul, metaforic, numind-o pe Mira altarul
bisericii. Limbajul sugereaza revolta mesterului, prin interogatii si exclamatii retorice.
Mediul in care traieste Manole este un spatiu specific, care il ajuta sa se detaseze
de lume, drama fiindu-I inteleasa doar de cateva dintre personaje, Bogumil, Mira si
Gaman. Mediul este cel care diferentiaza o lupta intre Manole omul si Manole artistul.
Din relatiile cu ceilalti se observa superioritatea personajului, el reusind sa ii
inchida pe mesteri intr-un cerc de vraja. De asemenea, toti ceilalti recunosc fascinatia
pe care o exercita Manole asupra zidarilor.
Bogumil a fost considerat o alta fata a creatorului, fiind cel care constientizeaza
necesitatea jertfei. El este cel care raspunde revoltei creatorului: Cine e? Ce e? Nu e apa,
nu e foc, sunt puterile. Numele lui sugereaza dualitatea umana, intre bine si rau,
Dumnezeu si Satana, suflet si trup, sacru si profan.
Gaman este simbolul stihiilor ce se opun zidirii. A fost socotit unul dintre profetii
teatrului romanesc, in piesa, fiind cel care intuieste ca Mira va fi jertfita: Tu-inger, tucopil, tu-piatra.
Premonitia lui Gaman se adevereste: Sa tacem, sa tacem, visul se va implini, dar
linistea nu o vom mai gasi. Relatia dintre ei este indisolubila, el fiind cel care in final
intuieste starile creatorului si aude impreuna cu acesta cantecul din zid.
Al saselea zidar este razvratit, dar credincios vesnic lui Manole. Destinul lui se
apropie de cel al lui Iuda, dar in final ajunge sa creada in minunea savarsita.
Mira este cea impreuna cu care Manole intregeste cuplul primordial, ei fiind sufletepereche, uniti in moarte asa cum au fost in viata.
Prin moarte, puterea de sacrificiu a lui Manole, artistul de geniu, face posibila
atingerea absolutului si intrarea in eternitate. El se urca in turla bisericii, tragand pentru
prima oara clopotul pentru aceea care cantare de clopot n-a avut, dupa care se arunca
in vazduh, lasand in viata pe cei noua mesteri, pentru a rataci in continuare.