Industrializarea si urbanizarea.

Dezvoltand proiecte industriale de dimensiuni gigantice, regimul avea in mod fiesc nevoie de
o mana de lucru care sa sustina acest efort al industrializarii intensive. In acest scop,
autoritatile au incurajat incepand cu anii ’50, dislocarea treptata a unei mari parti a fortei de
munca – in special generatiile tinere - spre centrele industriale nou aparute. Consecinta directa
a acestei politici a fost modificarea, intr-un interval relativ scurt, a balantei socio-demografice
a tarii. Intre mediul rural si urban, migratia populatiei a avut o singura directie, dinspre sate
catre orase.

La inceputul anilor ’50 si in anii ’60, PCR si conducerea de stat au lansat un program extins
de constructii de locuinte, pentru a indeplini cerintele urgente ale noilor oraseni. Vreme de 15
ani, intre anii 1955 si 1970, apartamentele au fost construite la periferie, pe trenuri virane, de-
a lungul unor bulevarde de centura si al soselelor de acces in orase. In aceasta prima faza,
pana la inceputul anilor ’70, este corect sa afirmam ca in general centrele istorice nu au fost
afectate. Primele demolari majore in zonele arhitecturale traditionale au avut loc la Suceava,
Pitesti, Vaslui, Giurgiu si Targoviste.

Dupa 20 de ani de la inceputul acestui proces, structura si aria cladirilor a cel putin 29 de
orase din Romania erau distruse in proportie de 85-90%, fiind inlocuite cu blocuri de
apartamente de un caracter total diferit.

Sistematizarea satelor.

Pincipiul sistematizarii s-a numarat printre intentiile de politica sociala a partidului inca din
ultimii ani ai regimului Dej, dar el a capatat consistenta si amploare in anii regimului lui
Ceausescu. In noiembrie 1965, la initiativa acestuia este infiintata Comisia Centrala pentru
Sistematizarea Satelor, comisie care urma sa intocmeasca planuri de perspectiva pentru o
folosire cat mai eficienta a pamantului agricol si a retelei hidrogrfice existente. In conferinta
nationala a partidului din decembrie 1967, Nicolae Ceausescu a prezentat prototipul viitoarei
asezari rurale romanesti: fiecare comuna urma sa aiba una sau mai multe scoli, o biblioteca
publica si o casa de cultura, cinematograf, dispensar medical si maternitate, o baie publica si o
retea de magazine care sa asigure aprovizionarea locuitorilor cu bunuri de consum. In paralel,
in aceste comune urmau sa fie adusi un numar din ce in ce mai mare de intelectuali, pentru a
determina, pe termen mediu, transformarea acestor comune in asezari semiurbane. In 1973,
acest program a fost initiat in judetele din aproprierea Capitalei (Ilfov, Calarasi) si extins apoi
la nivelul intregii tari. Sistematizarea rurala prevedea reamplasarea gospodariilor din satele
mici si risipite, considerate ca fiind lipsite de perspective de dezvoltare, urmand sa fie
concentrate in comune cat mai compacte. Un numar de cateva sute de comune, selectate pe tot
cuprinsul tarii, urmau sa fie transformate in centre agroindustriale cu statut de oras; locuitorii
acestora, in numar de cel putin 5000 in fiecare localitate, urmau sa fie mutati din locuintele lor
individuale in locuinte colective (blocuri) de cateva etaje, astfel incat densitatea demografica
sa fie cat mai mare. In interiorul acestor localitati, birourile autoritatilor administrative si
politice urmau sa fie grupate in centrul civic al asezarii. Tot aici urmau sa fie construite
perimetrele industriale, magazinele, scolile, spitalele si alte facilitati care sa deserveasca toate
comunele din jur, pe o raza de pana la 20 km. Aceste centre urmau sa fie dotate cu retele de
canalizare, apa si gaze si cu retele.

De la inceputul anilor ’80 sistematizarea a devenit parte integranta a planurilor anuale si

cincinale. Cifrele publicate in martie si iunie 1988 vizau disparitia a 900 de comune, din
totalul de 2705, si o reducere a numarului satelor, de la 13123 la maximum 5000-6000. In
acest fel, 7000-8000 de asezari rurale dispareau de pe harta Romaniei, iar cele care ramaneau
trebuiau demolate si reconstruite in proportie de 50-55%.

Un asemenea plan este foarte util datorita anularii discrepantelor dintre sat si oras, dar
aplicarea lui intr-un ritm atat de rapid, la o scara atat de mare, o utopie, presupunea investii pe
care Romania nu si le putea permite si care vor secatui economia nationala. Iar acele stergeri
de pe suprafata pamantului ale comunelor nu s-au facut fara abuzuri, fara arestari si stramutari
fortate; nu s-au oferit decat despagubiri simbolice si acelea dupa indelungi tergiversari!