Cultivarea bumbacului

In zilele noastre, gossypium-ul, sursa bumbacului este

cultivat in multe regiuni ale lumii, in special in zonele mai calde
intre 45 de grade latitudine nord si 30 de grade latitudine sud. In
anul 2004, desi bumbacul era cultivat in aproximativ 100 de tari,
aproximativ trei patrimi din productia mondiala era asigurata de
productia din: China, USA, India, Pakistan, Uzbekistan si Egipt.
Gossypium-ul este o planta anuala, iar perioada ei de
vegetatie este cuprinsa in functie de specie, intre 150 si 180 de
zile. Aceasta se dezvolta intr-un climat cald si uscat de cel putin
160 de zile, fara inghet in solul foarte umed.
Primii muguri de flori apar la doar 8 saptamani dupa
insamantare. In primele zile, petalele au culoare alba, iar dupa
cateva zile devin rosii. Trei zile dup ace s-au deschis, floarea cade
si lasa un fruct- o pastaie verde cu seminte si fibre pretioase de
bumbac. Fiecare fruct contine aproximativ 30 de seminte si
500.000 de fibre de bumbac. Acestea din urma cresc pana la
lungimea corespunzatoare in decurs de 3 saptamani, iar in
urmatoarele 4-5 saptamani invelisul de celuloza se intinde, iar
fibrele se ingroasa. Dupa zece saptamani si fructul se coace si se
deschide in cinci parti. Lungimea fibrelor, senzatia la atingere si
continutul de poluanti sunt principalii factori luati in considerare
pentru clasificarea si stabilirea pretului unui ballot de bumbac.
Puritatea este garantata de faptul ca bumbacul este cules manual,

astfel nu este amestecat cu frunze sau diverse resturi. In anul

2005, productia anuala a ajuns la cifra de 24 milioane de tone.

Istoria bumbacului
Este dificil de stabilit cand exact au inceput oamenii sa
foloseasca bumbacul. Se spune ca egiptenii stiau de bumbac inca
din anul 12 000 i.Hr. In unele pesteri din Mexic au fost
descoperite fibre din bumbac si haine datand inca din 7000 i.Hr.
Cu toate acestea, hindusii sunt considerati a fi primii
cultivatori ai bumbacului. In secolul VI i.Hr. , Herodot deja scria
despre copaci indieni, de unde lana era stransa ca de pe oi si
tesuta in haine nemaipomenit de delicate. Pe parcursul secolelor,
acest mesaj transformat si exagerat a devenit legenda, potrivit
careia bumbacul era cules din plantele oilor . Explicatia era ca in
florile acestor plante traiau niste oite, cu lana foarte moale, iar
plantele se aplecau foarte mult pentru ca oitele sa poata paste
iarba din apropiere. Dupa ce toata iarba s-a terminat, oitele au
murit, s-au uscat si au lasat o lana moale si delicata.
Dupa convingerile hinduse bumbacul era un dar din Rai. Intrun imn din cartea religioasa Rigveda, sunt parti despre fire pe un
razboi de tesut si despre faptul ca asternuturile lui Dumnezeu
erau facute din aceste fire. Era o convingere ca, daca oamenii
dormeau pe asternuturi moi, vor devein mai buni cu semenii lor.
In Europa, cu epoci in urma oamenii se imbracau in pielea
animalelor vanate, apoi in lana si panza, care au devenit
principalele materiale folosite pentru fabricarea hainelor.

Bumbacul, sub forma de muselina delicata a fost adus de

catre niste negustori din Orientul Indepartat, caruia I se spunea
gutun, de unde a derivate si denumirea engleza cotton,
franceza coton, spaniola algodon, si italiana cotone. In
secolul XIV, bumbacul se cultiva deja in zonele mediteraneene si
apoi se transporta in Olanda unde firele erau prelucrate si tesute
in haine, in asa numitele fabric de confectii.
Producatorii europeni se opuneau importului de material noi
atat de mult incat in Anglia, in prima jumatate a secolului XVIII, a
fost adoptata o lege impotriva productiei, prelucrarii bumbacului
si chiar a comercializarii hainelor din bumbac, pentru a proteja
productia locala de panza, in si lana.
O data cu descoperirea Americii in 1492, Cristofor Columb a
gasit si culture de bumbac in Bahamas. Se pare ca americanii
nativi foloseau bumbacul, pe care il torceau uscau si vopseau
perfect. Mumiile peruviene antice erau infasurate in material din
bumbac, culoarea si textura acestora asemanandu-se cu ale
mumiilor descoperite in mormintele egiptene.
In anul 1556, colonistii au adus in Florida primele culture de
bumbac, dar cu toate acestea industria bumbacului s-a dezvoltat
pe deplin in SUA abia la sfarsitul secolului XVIII, iar inventia
masinii de separat firele de seminte a lui Eli Whitney a fost o
etapa hotaratoare in acest sens. Statele sudului: Alabama,
Louisiana, Tennessee si Arkansas au devenit adevarate centre de
prelucrare a bumbacului. Asta a pus capatul culturilor de orez si
tutun.
Pentru culturile de bumbac au fost adusi numerosi sclavi,
bumbacul devenind Regele Bumbac sau Aurul Alb. In ciuda

faptului ca era deja cunsocut de cativa zeci de ani, a devenit

crucial in industria textile abia in secolul XIX.

Masina de egrenat bumbac

Inca din tinerete, Eli Whitney a dat dovada de o curiozitate

tipica inventatorilor. Isi petrecea, copil fiind, o mare parte a
timpului in atelierul tatalui sau, desfacand ceasuri despteptatoare
si de buzunar pe care apoi le reconstruia ca sa vada cum
functioneaza.
La varsta de paisprezece ani avea deja o mica afacere de
productie de cuie cuiele erau fabricate cu un dispozitiv pe care-l
proiectase si il construise singur apoi un atelier in care producea
ace de palarie pentru doamne (singurul din toata tara, pentru o
vreme). Mai tarziu, a urmat cursurile Universitatii Yale dupa care,
fiindca avea niste datorii, a ocupat, din 1792, un post de
professor ca sa le poata plati. Astfel, a ajuns pe o plantatie de
bumbac din Savannah, Georgia, unde a observant disperarea celor
care obtineau abia o jumatate de kilogram de seminte pe zi in
urma unei munci migaloasede separare a acestora de fibrele de
bumbac.
Whitney a inceput sa lucreze la un proiect ca sa le usureze
munca, iar in final a reusit sa construiasca o masina care putea sa
curete 25 de kilograme de bumbac pe zi. Sistemul de functionare
al masinii era simplu, dar eficient: aceasta formata dintr-un

cilindru cu dinti de sarma. Bumbacul brut de pe camp alimenta

acest cilindru si in timp ce acesta se rotea, dintii de sarma
treceau prin mici fante din lemn si trageau firele de bumbac prin
acestea in afara cilindrului, lasand in urma semintele.
Influenta acestei inventii asupra productiei de bumbac a fost
uimitoare. In 1793, in Statele Unite au fost recoltate aproximativ
82 de tone de bumbac. Dupa doi ani, productia crescuse la peste
2700 de tone, iar in 1810 se recoltau anual 42.000 de tone de
bumbac.
Masina de egrenat a jucat un rol important in istorie, deoarece nu
numai ca a usurat munca agricultorilor care curatau mai mult
bumbac intr-un ritm mai rapid, dar in acelasi timp a ajutat in mod
indirect Sud Estul Statelor Unite sa reanimeze o industrie pe
cale de disparitie si care sa devina competitive cu altele ce
foloseau culturi mai profitabile, precum cele de tutun sau de
indigo. S-a spus, de asemenea, ca aceasta masina a declansat
Revolutia Industriala in America datorita impactului sau imediat
asupra industriei. Din momentul adaptarii motorului cu aburi la
masina de egrenat, procesul a devenit complet automatizat si
astfel s-a nascut o noua afacere, o afacere care a schimbat fata
Statelor Unite.
In scurt timp, bumbacul a reusit sa rivalizeze culturile
mai profitabile, deoarece era nevoie de investirea unui efort
minim pentru cultivarea sa. Avea nevoie de putina apa si crestea in
tipuri diferite de soluri. Desi se gasea din abundenta si inaintea
inventarii acestei masini, mai tarziu agricultorii au inceput sa
cultive bumbacul pe suprafete din ce in ce mai extinse, folosind
suprafete considerate de multi neroditoare. Rotatia culturilor

pastrarea unor suprafete necultivate timp de unul sau mai multi

ani pentru ca solul sa se regenereze cu ajutorul substantelor
nutritive nu era necesara, deoarece bumbacul a ocupat in scurt
timp si terenurile c ear fi ramas altfel necultivate. Astfel,
cultivatorii au inceput sa scoata multi bani din bumbac.
Whitney era cunoscut pentru abilitatea sa in domeniul
mecanicii si se spunea ca putea repara orice. Din momentul in
care se apucase sa construiasca masina si pana la finalizarea
produsului se scursesera numai 10 zile. Istoricii considera ca in
acele 10 zile inventarea masinii de egrenat bumbac a schimbat
fata economiei Sudului si Statelor Unite.
Ceea ce parea un interval scurt (10 zile) a fost, de fapt,
rezultatul acumularilor din anii copilariei petrecuti mestesugind
diferite lucruri.
Whitney, un observator atent, a studiat miscarile mainlor
celor ce separau semintele. O mana tinea samanta, in timp ce
cealalta desfacea firele.
Masina sa a fost conceputa in asa fel incat sa imite aceasta
miscare. Pentru a simula o mana care tine o samanta, a realizat o
retea de sarme intinse pe lungime. Pentru a imita actiunea
degetelor, a asezat un tambur care se rotea tangential cu acea
retea de sarme. In tambur erau infipte mici carlige de sarma ce
prindeau fibrele si le tragea prin retea, in timp ce aceasta opera
trecerea semintelor. O perie circular, care se rotea de patru ori
mai repede decat tamburul, curata fibrele de pe carlige.
Inventia lui Whitney a fost cunoscuta sub numele de egrenat
bumbac si nu a devenit niciodata mai complexa decat era. Aparuta

ca un dispozitiv menit sa economiseasca timpul sis a resolve o

problema, masina lui Whitney a devenit una dintre cele mai
importante inventii din istoria economiei Statelor Unite.