(evoluţia unui personaj, într-un roman psihologic din perioada interbelică; Camil Petrescu

– Patul lui Procust)

În concepţia lui Mihai Ralea, în roman personajele sunt complexe, originale şi unice şi nu
reprezintă ideea de tip. Viaţa complexă a acestor personaje duce la apariţia unui conflict
în conştiinţa lor, din cauza îndepărtării de modul în care ceilalţi concep viaţa. Pentru că
îşi pun probleme, aceste personaje conştientizează rând pe rând o serie de discrepanţe ce
apar de-a lungul existenţei. Conştientizarea le face să fie „torturate” de imposibilitatea
înţelegerii ideilor despre viaţă ale celorlalţi. Personajele de roman psihologic au o gândire
profundă şi complexă, pentru a putea fi capabili să analizeze concepţiilor celor din jur. De
aici, apariţia coştiinţei.
Fred Vasilescu este un personaj care are o viaţă sufletească complexă şi care îşi pune
problema concepţiei despre viaţă a amicului său - Ladima. Descoperind în mod
întâmplător relaţia acestuia cu Emilia, el încearcă să o înţeleagă, tratând-o în paralel cu
propria lui relaţie cu doamna T. Conflictul din conştiinţa personajului constă în
imposibilitatea de a înţelege cum o persoană ca Ladima s-a putut îndrăgosti şi a putut
face tot ce a facut pentru o femeie ca Emilia.
Fred Vasilescu este unul dintre eroii principali ai romanului „Patul lui Procust”, scris de
Camil Ptrescu, personaj învestit şi cu rolul de narator. Fiind un personaj-narator are o
viziunea subiectivă şi prin urmare este necreditabil. Este un personaj original, unic în
gândire şi comportament, e complex şi nu este previzibil (personaj „rotund” –
E.M.Forster). Autorul notelor de subsol îl prezintă ca fiind fiul unui miliardar - Tănase
Vasilescu Lumânararul. Apare ca un ideal masculin: este distins şi are şarm, având o
frumuseţe „sportivă”, e inteligent, are mulţi amici, se îmbracă la modă, e sensibil,
echilibrat, are o viaţă sociala intensă, nu e superficial, deşi ceilalţi cred despre el
contrariul. Din perspectiva criticului literar Nicolae Manolescu, Fred este un personaj
superior, iar cei care sunt superiori au succes atât în iubire, cât şi în viaţa socială.
Autorul îl convinge pe Fred să scrie despre acea experienţă care îl frământă. După ce
primeşte caietele, Autorul îşi dă seama de legătura acestuia cu doamna T., şi reuşeşte să-l
descopere pe Fred într-o altă postură.
Viaţa personajului Fred Vasilescu este schimbată la 28 ani de apariţia d-nei T în viaţa lui.
Înainte să o cunoască, acesta avea o viaţă mai liniştită, nu-şi făcea prea multe probleme
pentru ceea ce se întâmpla în jurul lui şi nu acorda foarte mare atenţie detaliilor. Relaţia
de iubire pe care o are cu d-na T. îl face să-şi schimbe perspectiva asupra vieţii. Îşi dă
seama că era obişnuit „să pună etichete”, să nu cunoască oamenii în profunzime. Încă de
când o cunoaşte, deşi îl frapează, Fred o tratează pe doamna T. (Maria Mănescu) ca pe o
femeie oarecare. Când descoperă cât de mult s-a înşelat şi începe să o cunoască cu
adevărat, îşi dă seama cât de mult a greşit la început. Fred pune capăt acestei relaţii, deşi
nu se fereşte să facă un secret din iubirea pe care i-o poartă doamnei T. În încercarea de a
explica acest refuz al lui Fred, criticii literari au formulat mai multe ipoteze . De exemplu,
G. Călinescu afirmă că Fred fuge de doamna T. „pentru a nu descoperi în ea o fiinţă reală,
comună, asemeni oricărei Emilii”. Deoarece ea l-a învăţat să acorde atenţie detaliilor, să
se concentreze asupra celorlalţi, lui Fred i se face frică să nu descopere prin acest proces
de conştientizare şi cunoaştere că s-a înşelat în a o considera pe doamna T. o persoană
superioară. Pentru că o iubeşte, preferă să se îndepărteze de ea şi să păstreze această
imagine a ei: femeia inteligentă, complexă, stilată, frapantă. Ovidiu S. Crohmălniceanu
este de părere că Fred trăieşte un complex de inferioritate pentru că descoperă că „are de-
a face cu o persoană superioară, dar abia după ce a tratat-o ca pe o oarecare.”
Într-un pasaj de introspecţie, Fred afirmă că după ce a cunoscut-o pe ea, nimic nu mai e
clar şi aşezat ca înainte. Nici măcar timpul nu mai e la fel. Schimbarea produsă la nivelul
mentalităţii lui îl face să conştientizeze până şi cele mai mici detalii: la o expoziţie de artă
o analizează pe Maria Mănescu într-atât încât îi observă până şi trăsăturile mâinilor.
După ce află de moartea amicului său, Ladima, Fred îşi pune problema relaţiei dintre
Ladima şi Emilia, o actriţă ratată, o persoană superficială. Pentru că îşi pune probleme,
personajul conştientizează. Fred se concentrează foarte mult asupra înţelegerii acestei
relaţii, afirmând că „Patru generaţii dintr-ai mei n-au gândit cât mă frământ eu de o lună.”
Fred Vasilescu nu înţelege cum o persoană atât de inteligentă, cu principii solide, o
persoană în care a simţit că poate avea încredere încă de la început, a putut să se
înjosească atât de mult încât să facă o obsesie pentru Emilia, să-i adreseze nenumărate
scrisori de dragoste, să fie în stare să-i facă orice serviciu, chiar cu preţul propriei umiliri;
cum a putut să o admire atât de mult când îi era clară diferenţa dintre ei, cum a putut să
treacă peste toate situaţiile penibile în care a surprins-o. De asemenea, este frământat de
motivul care l-a împins pe Ladima la sinucidere şi ajunge să facă cercetări printre
prietenii lui Ladima ca să-şi lămurească neclarităţile.
După ce îi dă caietele Autorului, Fred Vasilescu moare într-un accident de avion.
Moartea lui rămâne sub semnul întrebării - accident sau sinucidere. Fred îi lasă toată
averea sa Mariei Mănescu. Romanul se încheie cu afirmaţia Autorului din Epilog II că
viaţa lui Fred Vasilescu rămâne o taină, iar ultimele cuvinte fiind: „aşa cum singur a
spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului”.
Personajul Fred Vasilescu din romanul psihologic „Patul lui Procust”, de Camil Petrescu
evoluează de la tânărul superficial, care nu acorda importanţă detaliilor, la bărbatul
matur, care se concentrează atât asupra problemelor sale personale, cât şi ale prietenului
său, Ladima. Un rol determinant în evoluţia sa îl are doamna T., care prin iubire a reuşit
să-l facă să privească viaţa „printr-o lupă”. Această evoluţie este posibilă mai ales prin
procesul de conştientizare: „să apară în conştiinţa lor probleme care îi torturează şi îi
îndepărtează de felul cum concep viaţa semenii lor.”