Curs 6-20.XI.2013 (Razvan M.

Tomosul ( -a tia, taietura; -parte, sectiune) este o bucata de piele pe care se scriau
hotrrile unui sinod.
Gramata (- scrisoare) este o scrisoare din partea autoritii bisericesti.
Sinod permanent sau sinodul endemic.
Canonicitate reprezinta insusirea unui act sau lucrari de a fi in conformitate cu prevederile sfintelor
canoane.
Ierarhia de instituire bisericeasc
In decursul timpului, datorit unor necesiti ale vieii bisericeti (care au variat nu numai n fnctie
de timp ci i n funcie de loc), au fost create sau instituite diferite slujiri bisericeti pe lng cele 3 slujiri
ale preoiei de instituire divin. Datorit faptului c toi slujitorii erau identificai cu termenul de clerici
aceste slujiri au fost numite slujiri clericale. Din cauza faptului c slujirile ierarhiei de inst bisericeasc au
fost instituite de autoritatea bisericeasc ca urmare a unei decizii sau ca acceptare a unei cutume (obicei)
aceste slujiri au fost numite slujiri ale clerului de instituire bisericeasc tocmai pentru a se distinge de
cele 3 slujiri ale ierarhiei de instituire divin. Prin urmare n Biserica Ortodoxa avem 2 ierarhii: de ins
divin i de ins bisericeasc.
In Biserica primar (n primele secole) slujitorii nehirotoniti, dar hirotesiti pentru o slujire n
Biseric purtau numele de cler inferior. Din acest motiv unii autori includ in ierarhia de instituire
bisericeasc i pe slujitorii nehirotonii dar hirotesii sau doar inscriji in asa zisele cataloage ale clerului, i
anume:
1) subdiaconul sau ipodiaconul slujitor care ajut preotul care nu este hirotonit
2) citeul sau lectorul (anagnostul)
3) cntre, psalt, cantor, dascl
4) exorcistului
5) akolutul
6) ostiarul sau uierul
7) cateheii [canonul 10 S7Ec1 (echivalent profesorii de religie)]
8) diaconie
9) presbiterele (canonul 11 Laodiceea2) aveau un rol exclusiv de asisten, ajutau n Biseric.
Slujirile ierarhiei de instutuire bisericeasc
Diaconul
In Biseric s-au evideniat diferenele ntre un diacon hirotonit cstorit (de mir) i diaconul monah.
Cnd spunem diacon intelegem o persoan hirotonita casatorit. Prima slujire este ierodiaconul este
aceeasi cu slujirea de diacon, insa este monahul hirotonit diacon. Atunci cnd a existat un numr mai
mare de diaconi s-a simtit nevoia de a-l identifica pe primul dintre acestia ca fiind mai destoinic si mai cu
autoritate. Astfel, au luat natere 2 slujiri ale ierh: arhidiacon i protodiacon. Treptele sau slujirile
ierarhiei arh si proto au aprut la sf sec 3 i incep sec 4: protodiaconul era primul diaconilor de la o
Biseric parohial.
Arhidiaconul cpetenia diaconilor de la catedrala eparhial
-Sf. tefan se numea arhidiacon, afierosierosit la S de la Efes din 431;
-n Sfintele Canoane n mai multe rnduri este precizat faptul c diaconii trebuie s stea la serviciile
divine n urma preoilor iar dac nu s se cateriseasc Can 7 al S. Trulan; 18 al S. I i 20 Laodiceea.
-pe de alt parte, atunci cnd un diacon este reprezentantul episcopului, la ntruniri organizate n
afara slujirilor liturgice va primi cinstea celui pe care l reprezint avnd dreptul de a sta chiar i intre
episcopi (Can. 7 Trulan).
1

... Aadar, mai bine s se duc (preotul) spre nvarea copiilor i a casnicilor (sclavilor), cetindu-le lor cu struin Scripturile, cci spre
aceasta a i luat motenire preoia.
2
Nu se cuvine a se aeza n Biseric cele ce se zic presbitere, adic ntistttoare.

-n vechime sec. 4 nu era obligatoriu ca diaconii s se cstoreasc. Trebuiau doar s prezinte

obiunea pe care o aveau (Can. 10 Ancira dac diaconul declar la hirotonie c vrea s se cstoreasc
poate s se cstoreasc i dup hirotonie). Practica se pstreaz n Biserica Armean. Mai trziu Biserica
a completat (Can 6 Trulan 691-92), diaconul nu poate fi hirotonit dac nu este cstorit.
-cardinalii sunt cei mai apropiai colaboratori ai Episcopului Romei i sunt distribuii dup cele 3
slujiri: cardinali episcopi, presbiteri i diaconi. Primul care a sistematizat Papa Sixt 5 n anul 1580 a
rnduit ca dintre 70 de cardinali, 14 s fie diaconi. Nu mai exist n prezent diaconi cardinali, ci doar
preoi i episcopi (majoritatea episcopi). Vine de la cardine=cel care ine ua
-tot n Bis. R-C dup 1965 avem 2 titluri de diaconi: a fost un aggiornamento au creat o instituie
care se numete diaconul permanent i diaconul tranzitoriu.
Permanent are aceleai responsabiliti, este o dif de acces la cstorie. Ei pot fi cstorii,
dar rmne toat viaa diacon.
Tranzitorii sunt i cstorii, poate s accead la o fc superioar
Preotul de mir. n Biserica primar distincia se fcea in preoii de la orase i preoii de la ar.
Diferena era data de cultura si de educaia acestora dar si de unele drepturi. Canonul 12 Apostolic 3 se
menioneaz faptul c preoii de ar nu puteau s dea aa zisele scrisori de Pati
-avem preoi parohi i preoi ajuttori. Se difereniaz prin respons administrative primite de acetia
-periodeptul era un fel de inspector bisericesc. St la baza funciei de protopop (protoiereul sau
blagocinul). Erau vzui fie care reprezentani ai clericilor fie ca delegat al episcopului, mai precis era cel
care se ocupa de aspectele administrative ale relaiei dintre Centrul eparhial i preoi.
-preotul poate primi ramuri onorifice: sachelar (sakelarios=pungu cu bani, se ocupa in manastire
cu aspectele financiare); iconom cel care in vechime administra bunurile bisericeti (Canonul 24 de la
S4Ec4, Canonul 11 de la S7 Ec5); iconom stravrofor poart cruce
-alte slujiri nu au avut o difuzare uniform n Biseric: protopresbiter, mitrofor (este mai difuzat n
special n Biserici ortodoxe slave)
-ranguri legate de administraia Bisericii: consilier eparhial, consilier mitropolitan sau consilier
patriarhal. Mai este vicar administrativ (ine locul cnd episcopul nu este prezent).
Preoii monahi
-rangurile onorifice pe care le poate avea un ieromonah sunt: sinkel (kelos=chilie), protosinghel,
primul dintre acetia, arhimandrtit se acord de Sf Sinod la recomandarea chiriarhului; egumen; exarh sau
de eclesiarh. Titlu de stare nu este legat de starea preoeasc. El este reprezentantul episcopului n
manastire. In Bizant au fost si laici care au condus manastiri. n Sf. Munte sunt i simpli monahi starei.
Episcopul
-horepiscopii erau cei care isi exercitau slujirea in afara cetii, la sate. Se aflau in relaie strns cu
chiriarhul. Autoritatea lor era limitat
-episcop vicar sau arhiereu vicar desfasoara activitatea sub coordonarea unui chiriarh
-episcop chiriarh, titular, ordinal
-pentru episcopiile care au o importan deosebit sau pentru ep care au activiti bogate acetia pot
primi titlurile de arhiepiscopi
-pentru episcopii care rezidau in orae mari mitropolit
-pentru mai multe mitropolii unite, patriarh (pater i arhe/patria i arhe- ntiul al neamului).
Katolikos n Biserica Georgiei i unii chiar i titlul de Pap (pappas=printe/pater paternus printele
prinilor).
Arhiepiscopul, mitropolitul, patriarhul sunt de obicei ntistttori ai unei Biserici autonome sau
autocefale. n acest caz, ntti beneficiaz de anumite drepturi specifice:
3

Dac vreun cleric sau laic afurisit, sau nc neprimit n comuniune,mergnd n alt cetate ar fi primit fr scrisori de recomandare
(ncredinare) s se afuriseasc i cel care l-a primit, i cel primit.
4
? MNSTIRILOR S NU LI SE SCHIMBE DESTINAIA
5
Aijderea i mitropoliilor, dac episcopii supui lor nu voiesc (nu se hotrsc) s aeze economi n bisericile lor, acelai lucru (aceeai
rnduial) s se pzeasc (observe) i n privina mnstirilor.

-convoca, prezida i de a nchide lucrrile organismelor centrale de autoritate (sinoade de

episcopi sau sinoade mixte)
-de a nfiina i de a avea stravropighii (stavros pigeo a infige, de a avea o manastire in alt
eparhie) pe care le conduce printr-un delegat. Acest drept aparine doar nti.
-de a primi apel, cnd este vb de judecata bisericeasc. Un cleric poate face apel pentru
rejudecarea unei cauze
-de devoluiune, cnd ntr-o eparhie chiriarhul ntmpin probleme administrative grave sau
este acuzat de abateri, ntis are dreptul de a numit n respectiva eparhie un econom i dea-l invita pe
respectivul episcop la sinod pentru a se explica. Acest drept este auxiliar sinodalitii.
-nu pot exista 2 episcopi n acelai ora (Canonul 8 al S1 Ec6)
Raporturile care se nasc ntre episcopi
-n cadrul ierarhiei de instituire divin se stabilesc raporturi ntemeiate pe poziia fiecrei
slujiri i sintetizate n drepturile i ndatoririle fiecruia. Suma acestora determin dar i limiteaz sau
delimiteaz cercuri de activiti pe care le poate svri persoana respectiv n exerciiul slujirii sale, fie
acionnd direct, fie ndrumnd, controlnd sau supraveghind anumite lucrri. Aceast sfer n care o
persoan i poate exercita drepturile i isi poate indeplini indatoririle se numete cerc de competen sau
competena unei slujiri.
-astfel, se nasc raporturi i ntre competene care, n cazuri slujirilor ierarhiei de instituire
bisericeasc are un evident caracter ierarhic
-raporturile ierarhice dintre slujirile clericale se prezint ca raporturi determinate de 3 considerente
care constituie i principalele criterii dup care se stabilesc, se organizeaz i se reglementeaz aceste
raporturi (de ascultare canonic).
1) starea haric obinut ptin hirotonie episcop, preot, diacon
2) poziia onorific conferit
3) poziia jurisdicional
-canonul 39 Apostolic7 afirm c prezbiterii i diaconii s nu fac nimic fr aprobarea episcopului.
Dac un preot defimeaz pe episcop s se cateriseasc.
-canonul 8 de la S4Ec :toi clericii s se supun episcopului. Precum M-a trimis pe Mine Tatl i
Eu v trimit pe voi. In 20, 2. Cine v ascult pe voi pe Mine m ascult dar cine se leapd de voi de
Mine se leapd i de cel ce M-a trimis Lc. 10, 16

Curs 7-20.XI.2013 (Razvan M.)

... Prin urmare, acetia toi, fie (c sunt) n sate, fie(c sunt) n orae, numai singuri cei care s-ar gsi hirotonii...
Presbiterii i diaconii s nu svreasc nimic fr ncuviinarea episcopului, cci acesta este cel cruia i s-a ncredinat poporul Domnului
i acela de la care se va cere socoteal pentru sufletele lor.
7

Raporturile de intaietate onorifica stabilite intre intaistatatorii bisericilor autocefale si

raporturile dintre bisericile pastorite de acestia (potos, primus).
Biserica Ortodoxa este o comuniune de 14 biserici autocefale. Pentru a nelege acest tip de raport
trebuie precizat c n Biseric episcopii erau aezai ntr-o anumit ordine () ce respecta titluri
administrativ onorific pe care respectivii l aveau. Aceast ordine a creat dipticele Bisericii. Termenul
provine de la , un adjectiv care deriv de la dis/di=de 2 ori i tisein/ptiche=a indoi i se traduce
literar prin dublu ndoit sau pliat. n trecut termenul de diptice (ta diptika) indica o tbli dubl care se
putea plia. Adesea decorat pe exterior, cu inscripii n interior pe care cretinismul a folosit-o pentru a
nota numele celor care aparineau Bisericii (vii i adormii) potrivit can 1 al S. III Ecumenic - atunci cnd
un membru devenea eretic, autoritatea bisericeasc avea obligatia de a-l terge imediat din diptice. Tot n
acest sens can. 81 al sinodului de la Cartagina8 prevedea tergerea din diptice a episcopilor care i-au lsat
prin testament bunurile ereticilor sau pgnilor chiar dac acetia erau rude cu respectivii. Eliminarea din
list echivala cu excomunicarea respectivului episcop iar introducerea in list a unui episcop era
echivalent cu acceptarea acestuia de ctre Biseric. In diptice episcopii erau niruii ntr-o anumit
ordine ce respecta titlul administrativ sau onorific al fiecruia. Totui aceast ordine de preceden creat
prin niruirea numelor episcopilor nu crea niciun privilegiu de putere, care s conduc ulterior la
subordonarea unui episcop fa de altul. In timp aceast list de diptice a devenit un element propriu
organizrii administrative bisericeti, ce garanta pe de o parte Ortodoxia episcopilor prezeni n list i
indica pe de alt parte poziia lor n cadul slujirii lor ntru sobor de episcopi. Prin extensie aceast ordine a
fost aplicat pentru a indica ordinea de preceden dintre diferitele Biserici autocefale, precum i ntre
ntistttorii acestora. Astzi in dipticele Bisericii ortodoxe sunt inscrise toate Bisericile autocefale in
ordinea lor onorific. Inscrierea unei Bis in diptice demonstreaz ca aceasta este in comuniune dogmatica,
canonic i liturgic cu Biserica ortodox i indic locul ei exact n ordinea de preceden. In cadrul
fiecrei biserici autocefale exist un diptice canonic i administrativ n care sunt nscrise potrivit propriei
ordini de preceden eparhiile care alctuiesc respectiva biseric.
Cine a stabilit ordinea respectiv de preceden?
Este necesar sa mentionam faptul c locul unei Biserici n diptice se stabilete de obicei inndu-se
cont de urm criterii:

vechimea autocefaliei respectivei Biserici (Canonul 6 S1Ec, Canonul 7 S2Ec, canoanele 2,

3 si 8 S3Ec, Canonul 36 Trulan9)

titlul administrativ al nti respectivei Biserici (aceleai canoane)

importana social, politic a oraului de resedin a nti Bisericii respective (Can. 17,
S4Ec; 36 Trulan; 3 de la S3Ec10)

importana activitii misionar pastorale desfurat de respectiva Biseric

Cum se aplic criteriile?
Metodologia de aplicare a acestor patru criterii a fost din totdeauna coroborarea acestora, iar nu
aplicarea lor parial sau unilateral. Prin urmare este evident c aplicarea singular a unui principiu sau
excluderea unuia dintre acestea n procesul de stabilire a ordinii de preceden conduce la o bulversare i
o defromare a dipticelor, fapt ce ulterior poate crea tensiuni ntre Bis. autocefale. Ordinea de preceden
8

...dac vreun episcop ar prefera, fa de Biseric,s lase motenitori pe eretici sau pgani, ori de sunt rudenii, ori de sunt afar de rudenia
sa, s se pronune i dup moartea lui anatema asupra unuia ca acesta i numele lui nicidecum s nu se pomeneasc de iereii lui
Dumnezeu...
9
...aa nct episcopl din Alexandria s aib stpnire peste toate acestea, pentru c acest este i obiciul episcopului Romei. De asemenea
i n Antiohia i-n alte eparhii (provincii) s li se pstreze Bisericilor ntietile (privilegiile).+ PRIMIREA ERETICILOR IN BISERICA + OSANDA
IERARHILOR TRECUTI LA NESTORIANISM + OCROTIREA CLERICILOR LOVITI DE NESTORIENI + AUTOCEFALIA BISERICII DIN CIPRU + Innoind
cele legiuite de ctre cei 150 de sfini prini, care s-au adunat n aceast...cetate, i de ctre cei ase sute treizeci care s-au ntrunit n
Calcedon, ornduim ca scaunul Constantinopolului s aib parte de ntieti deopotriv (egale) cu ale scaunului Romei vechi, i ca n
lucrurile cele bisericeti s se fac tot att de mare ca i acela, fiind al doilea dup acela (can. 28 sin. IV ec), dup care s se numere scaunul
marii ceti a alexandrinilor, apoi ai Antiohiei, i dup acesta acela al cetii ierusalimitenilor.

din diptice nu a fost constituit printr-o hotrre iniial unic a unui organism de autoritate, ci ea s-a
constituit treptat, in timp constituind de fapt rezultatul revoluiei organizaionale a bisericii. In primele
secole, Biserica a recunoscut pe primul loc in diptice pe episcopul Romei, n special pentru c Roma era
capitala Imperiului (canonul 3 S2Ec, 28 S4Ec, 36 Trulan11). Bisericii din Roma i urmau n diptice Bis din
Alexandria, Antiohia i apoi cea din Ierusalim (Can 6,7 S1Ec)12.
In sec IV prin canonul 3 de la S2Ec s-a produs o schimbare substanial a ordinii de preceden din
diptice, hotrtndu-se ca dup episcopul Romei ntietatea cinstei (ta presbeis tis timis) s o aib
episcpul Const. pentru c aceasta este Roma Nou. Din punct de vedere etimologic aceast expresie ta
presvesia tis timis se traduce prin ntietatea de onoare a celui ntinscut, formul
absolut normal pentru epoca n care episcopii recunoteau pe cale sinodal importana unuia dintre ei i
se considerau ca i frai iar primul dintre ei il considerau ca pe fratele nti nscut. Termenul de
presveia este folosit in canoane exclusiv pentru a indica privilegiul unui scaun episcopal de a fi n
primele locuri ale ordinii de preceden a Bisericii, prin urmare se poate deduce c n textul sfintelor
canoane nu a fost prevzut niciun tip de primat ci n textul acestora au fost doar indicate locurile sau
poziiile unor Biserici n ordinea de preceden.
In Teologia Ortodox nu se distinge niciun privilegiu de autoritate (presbeia exusias) care s fie
superior celui al episcopului i aceasta deoarece ntietatea de onoare nu privete dect buna ordine a
Bisericii. In unele colecii de canoane de limb latin aceast expresie presvesia tis timis a fost tradus
prin honoris primatum, Pericles Joannu. Nu poate un episcop s judece alt episcop. In sec 4 Biserica
Constantinopolului chiar daca nu avea origini apostolice i nu avusese un rol special in primele secole ale
crstinismului este aezat n locul 2 din diptice (n prezent Constantinopolul revendic origini apostolice
Sf. Andrei i chiar ali apostoli). In sec V Biserica din Constantinopol i continu expansiunea teritorial
iar Can 28 al S4Ec13 reconfirm locul acesteia in diptice. In sec V Biserica constantinopolitana
ntreprinde o puternic aciune de centralizare i de afirmare a autoritii sale. Pe de alt parte, ncepnd
cu sec VI atunci cnd invazia musulman redusese Bisericii Alexandriei, Antiohiei i Ierusalimului la
nivelul unor minoriti etnico-confesionale acestea au trecut sub autoritatea Bisericii din Constantinopol
astfel nct patriarhii acestor Biserici nu mai reprezentau n realitate dect simpli funcionari ai
administraiei constantinopolitane patriarhale. Toata aceast activitate de centralizare i afirmare a
autoritii bisericeti a creat n Patrarhia Constantinopolului i efecte colaterale: patriarhul ii arog titlul
de Patriarh ecumenic i anumite drepturi exclusiviste patriarhale, cele legate de dreptul de a avea
mnstiri cu caracter de stavropighie i chiar proprieti. Totodat Constantinopolul a incercat s
revendice dreptul de a sfinti Marele Mir.
In concluzie, dipticele n primul mileniu a fost alctuit prin coroborarea celor 4 principii. Cu toate
acestea Patriarhul de Constantinopol, printr-o susinut activitate de centralizare i de impunere treptat a
autoritii sale asupra celorlalte scaune episcopale a reuit s devin centrul cvasi-unic al Bisericii din
orientul primului mileniu cretin. Dup primul mileniu Roma a fost exclus din diptice primul loc
revenindu-i Bisericii de Constantinopol. Ulterior n sec XV (1448) Bis Ort Rus devine autocefal iar in
1589 este ridicat la rangul de Patriarhie i nscris pe locul 5.
Ordinea actuala
1) Const; 2) Alexandria; 3) Antiohia; 4) Ierusalimului; 5) Moscova 6) Serbia 7) Romnia 8)
Bulgaria 9) Georgia 10) Cipru 11) Grecia 12) Polonia 13) Albania 14) Cehia i Slovacia

11

Iar dup episcopul Romei, ntietatea cinstei (primatul de onoare) s o aib episcopul Constantinopolului, pentru c (cetatea) aceasta
este Roma nou. + aceleai le oranduim i le statornicim i noi, despre intaietiie (privilegiile) preasfintei Biserici a aceluiai
Constantinopol, a noii Rome, de vreme ce i scaunului Romei vechi prinii dup dreptate i-au dat intaietatea (privilegiul) pentru (motivul)
c cetatea aceea era cetate imprteasc. + ca scaunul Constantinopolului s aib parte de ntieti (privilegii) deopotriv (egale) cu ale
scaunului Romei vechi, i ca n lucrurile cele bisericeti s se fac tot att de mare ca i acela, fiind al doilea dup acela.
12
Alexandria s aib stpnire peste toate acestea...i n Antiohia i-n alte eparhii s li se pstreze Bisericilor ntietile (privilegiile)... +
Deoarece a avut trie obiceiul i vechea predanie (tradiie) ca episcopul din Elia (Ierusalim) s se cinsteasc, s aib urmarea (continuarea)
cinstei, pstrndu-se ns pe seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate).
13
...aceleai le oranduim i le statornicim i noi, despre intaietiie (privilegiile) preasfintei Biserici a aceluiai Constantinopol, a noii Rome,
de vreme ce i scaunului Romei vechi prinii dup dreptate i-au dat (conferit) intaietatea (privilegiul) pentru c cetatea aceea era cetate
imprteasc...ca cetatea care s-a cinstit (onorat) cu impria i cu senatul i care a dobandit intaieti deopotriv (egale) cu ale vechii
Rome imprteti; intocmai ca i aceea s se fac de mare i in lucrurile cele bisericeti fiind a doua dup aceea...

Curs 8-27.XI.2013 (Razvan M.)

Intaistatator
6

ul
Denumirea este o traducere a termenului protos din greac, primus n latin. Intistttorul unei
Biserici autocefale este ales de sinodul de episcopi al respectivei Biserici fr nicio ingerin exterioar
(amestec) i poate avea titlul de Arhiepiscop/Mitropolit sau Patriarh sau Pap sau Katolikos. El este un
episcop care poate avea unul din aceste titluri administrative. Cea mai veche autocefalie este a Ciprului
din sec V, canonul 8 de la S3Ec.

Raporturile dintre nti i episcopii din Biserica sa. Modul n care el se raporteaz la ceilali
episcopi din sinod.
Primul canon care vorbete despre relaia dintre un ntistttor i Biserica sa este canonul 34
Apostolic14 care prevede ca episcopii fiecrui neam s-l cunoasc pe cel dinti dintre ei i s nu fac nimic
important fr avizul acestuia i nici acesta (ntistt.) s nu fac nimic important fr avizul celorlali
episcopi asta se numete sinodalitate. Prin urmare ntistt. potrivit doctrinei canonice exist i i poate
exercita drepturile sale doar ntr-un sinod de episcopi. Nu poate exista n afara sau peste sinod. n caz
contrar, este o eclesiologie de tip papal.

Drepturi

ntistttor poate s poarte 2 engolpioane i o cruce pectoral

este cel care convoac, prezideaz i ncheie lucrrile organismelor centrale bisericeti. Ele
pot fi prezedate si de un alt episcop doar dac locul nti este vacant (locum tenens)

vegheaz la aducerea la ndeplinire a hotrrilor luate de organismele centrale bisericeti

este cel care iniiaz i supravegheaz lucrrile pentru pregtire i sfinirea Marelui Mir
(este un drept care aparine doar Bisericii autocefale)

este cel care reprezint respectiva Biseric autocefal (personal sau prin delegai) n relaiile
cu statul in care Biserica este organizat i funcioneaz precum i cu ali teri

reprezint Biserica n relaiile pan-ortodoxe, inter-cretine i inter-religioase.

exercit n Biserica sa dreptul de devoluiune (Can 11, Sinodul 7 Ecumenic) are obligaia
de a veghea ca toate lucrurile din Bis s mearg bine. S vegheze asupra bunurilor eparhiei. Cnd apar
probleme, nti are dreptul de a numi un econom n respectiva eparhie i de a-l invita pe respectivul
episcopi s dea rspuns n cadrul sinodului)

dreptul de a adresa scrisori pastorale pentru ntreaga Biseric respectiv

poate efectua vizite canonice n eparhiile din Biserica sa

poate efectua i vizite irenice (de pace) n alte biserici, denominaiuni cretine

are dreptul de a emite acte oficiale (gramate) pentru alegerea i instalarea Mitropoliilor sau
a Episcopilor.

are dreptul de a primi apel pentru restabilirea ordinii canonice i administrative (apelul este
mijlocul prin care o decizie a instanei bisericeti este judecat)

dreptul de a nfiina i de a avea stavropighii (mnstirile care depind direct de nti dar
care se afl n alt eparhie) A fost creat n Bizan ncepnd cu sec VI-VII

de a putea conferi distincii sau ordine clericilor i mirenilor din respectiva Biseric

dreptul de a numi/sanciona i de a revoca personalul din oraganismele centrale

administrative: Cancelaria Sf. Sinod i Administraia patriarhal.
Relaia dintre ntistttori n Ortodoxie

14

Se cade ca episcopii fiecrui neam s cunoasc pe cel dinti dintre dnii i s-l socoteasc pe el drept cpetenie i nimic mai de seam s
nu fac fr ncuviinarea acestuia; i fiecare s fac numai acelea care privesc parohia (eparhia) sa i satele de sub stpnirea ei. Dar nici
acela (cel dinti) s nu fac ceva fr ncuviinarea tuturor, cci numai astfel va fi nelegere i se va mri Dumnezeu prin Domnul n Duhul
Sfnt: Tatl i Fiul i Sfntul Duh.

Dinstincia se face n funcie de titlul administrativ. In Biserica Ortodoxa nu exist prevederi canonice
prin care un episcop s fie subordonat unui alt episcop. Este evident faptul c i ntre ntistttori de
Biserici Ortodoxe nu poate exista dect o ntietate onorific sau de onoare. Nu a existat dintru nceput o
reglementare referitoare la relaiile dintre ntistttori, ci ea s-a format treptat, n timp, n cadrul
procesului de alctuire a dipticelor Bisericii Ortodoxe. Primul canon care vorbete despre relaia dintre
nti este Canonul 3 S3Ec (381) prin care se stabilea ca dup Biserica Romei, ntietatea de onoare (ta
presbeia tis timis) s o aib Biserica Constantinopolului, pentru c aceasta este Noua Rom ( ).
Expresia intaietate de onoare este traducerea a doi termeni: ta presbeia (ntietatea ntiului
nscut) i tis timis (de onoare, onorific). Acest tip de ntietate a fratelui nti nscut pe care ntistttorii
unor Biserici o primeau este absolut fireasc ntr-o perioad n care acetia se considerau frai ntru
Domnul. Nu este o presbeia exusias, a puterii, ci onorific. Expresia ta presbeia este folosit de fiecare
dat n textele sfintelor canoane atunci cnd se vorbete despre ntietatea unui episcop sau a unui
ntistttor n raport cu ali ntistttori, (canonul 28 de la S4Ec; 36 Trulan15).
Pentarhia stabilit la Iustinian (527-565) era aspectul juridic al ntietii primelor scaune din
Imperiul Bizantin Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim. Unii autori afirm c doar
aceste 5 Biserici ar avea recunoscute in mod canonic att autocefalia ct i titlul de patriarh, n timp ce ali
autori numesc aceste prime 5 scaune ca fiind patriarhiile vechi (istorice). Celelalte Biserici autocefale ar
beneficia de autocefalie provizorie i prin urmare ar trebui confirmate de un sinod ecumenic. Primul din
diptice este Patriarhul ecumenic (abia n sec V apare i n sec XII se generalizeaz). Dei este primul n
diptice, titlul su de patriarh ecumenic nu are nelesul de autoritate universal sau pan-ortodox i aceasta
deoarece Ortodoxia se definete ca fiind o comuniune de Biserici autocefale care pstreaz unitatea
dogmatic, canonic i liturgic. Patriarhul ecumenic are dreptul de a pstori diaspora ortodox Can 28
Calcedon i se conferea dreptul de a hirotoni episcopi din neamurile barbare. Celelalte Biserici nu au
fost de acord cu acest drept, nici nu reiese din acest canon. Patriarhul ecumenic n baza faptului c este
primul n ordinea din diptice poate convoca, prezida i ncheia lucrrile sinaxei ntistttorilor.

Curs 9-04.XII.2013

15

Privilegiile scaunului din Constantinopol si diaspora crestina. + Ierarhia scaunelor patriarhale.

Intaietatea se manifesta in cadrul unui sinod care ii si confera aceasta slujire. Ea se realizeaza doar
in cadru sinodal. Aceasluta slujire este conferita doar de catre sinod. In canonul 34 apostolic se incepe cu
episcopii fiecarui neam trebuie sa ii recunoasca pe cel dintai, deci se vede aceasta recunoastere care
merge de jos in sus.
Care sunt organismele de autoritate sau de conducere sinodale? Cum se impart ele?
Cum au luat nastere? Care sunt drepturile si responsabilitatile?
Trebuie sa plecam de la ideea ca sinodul este autoritatea suprema in biserica. Din punct de vedere
etimologic, termenul de sinod este alcatuit din sin care inseamna impreuna si odos care inseamna cale.
Astfel ca sinod inseamna a merge impreuna pe aceeasi cale, pe acelas drum. Din punct de vedere
bisericesc, drumul este unul, anume catre Hristos.
Principiul sinodal de organizare si functionare a bisericii are fundament biblic (FA 15-Apostolii
hotarasc in Ierusalim ca Legea lui Moise nu este si pentru pagani) si fundament canonic (34 apostolic, 9
al sinodului de la Antiohia16).
Din punct de vedere teologic, este evident ca organismele de conducere ale bisericii, nu sunt cele
individuale, ci cele constituite sub forma de sinoade adica sub forma de organisme colegiale sau
colective. Mantuitorul Iisus Hristos a poruncit ca cel ce vrea sa fie primul (cel dintai) sa se faca slujitorul
tuturor prin urmare. Mantuitorul nu a instituit o instanta sau un organism individual de conducere, ci a
indicat in fruntea bisericii un colegiu de Apostoli in cadrul caruia cel care vrea sa fie primul, trebuia sa fie
mai intai slujitorul tuturor (Mc 10:43-44). Sfintii Apostoli au dat urmare acestei porunci a Mantuitorului
si s-au intalnit si sfatuit de mai multe ori dar nu ni s-au pastrat de la aceste intalniri date sau marturii ci
numai de la Sinodul numit Apostolic pe care l-au reunit in Ierusalim la anul 50/51 d.Hr (FA 15). Motivul
convocarii acestui sinod a fost acela de a dezbate si de a lamuri chestiuni in care nu se intelesesera mai
inainte si in care indeosebi Sf. Ap. Petru procedase in dezacord cu ceilalti (obligativitatea taierii
imprejur). La acest sinod au participat Sfintii Apostoli impreuna cu prezbitrerii si cu alti episcopi existenti
atunci precum si alti slujitori bisericesti si credinciosi. Este important ca acest sinod nu este unul exclusiv
al Apostolilor ci la el participa si ceilalti slujitori ai bisericii dar si credinciosii . Sinodul Apostolic a fost
prezidat de catre Iacob, fratele Domnului care era episcopul cetatii Ierusalimului. Referitor la hotararile
care s-au luat trebuie sa subliniem faptul ca ele au fost luate prin consensul participantilor si nu printr-o
pronuntare exclusiva a Sfintilor Apostolo si cu atat mai putn, a unuia dintre ei.
Referitor la acest nume de sinod trebuie sa precizam ca Sinodul Apostolic nu a fost indicat de la
inceput cu termenul de sinod ci cu cel de adunare pentru ca temenul de sinod a intrat in limbajul
bisericesc abia in secolul II fiind preluat din limbajul (terminologia) juridica greaceasca a vremii in care
definea adunarea unei cetati ca fiind forul deliberativ cel mai inalt al acesteia. Au fost luate trei hotarari la
Sinodul Apostolic

neobligativitatea taierii imprejur a celor care intrau in crestinism (chiar daca Sf. Ap. Petru a
avut o viziune separata, si-a insuisit aceasta viziune comuna)

obligativitatea crestinilor de a se abtine de la consumarea carnurilor sacrificate idolilor, a

sangelui si a animalelor sugrumate, precum si abtinerea de la desfranare

a-i trimite la crestinii din Antiohiam din Siria si din Ciliia pe Pavel si pe Barnaba, Sila si
Iuda Barsaba impreuna cu ei pentru a le vesti crestinilor de aici cele ce s-au hotarat la acest sinod; in plus,
acestia aveau cu ei o scrisoare deosebita care este reprodusa in FA la capitolul 15:23-2917 in care se
16

-Se cade ca episcopii fiecrui neam s cunoasc pe cel dinti dintre dnii i s-l socoteasc pe el drept cpetenie i nimic mai de seam
(nsemnat) s nu fac fr ncuviinarea acestuia; i fiecare s fac numai acelea care privesc (se refer la) parohia (eparhia) sa i satele de
sub stpnirea ei. Dar nici acela (cel dinti) s nu fac ceva fr ncuviinarea tuturor, cci numai astfel va fi nelegere i se va mri
Dumnezeu prin Domnul n Duhul Sfnt: Tatl i Fiul i Sfntul Duh.
-Episcopii din fiecare eparhie trebuie s recunoasc pe episcopul proestos din capitala metropol i care deine purtarea de grij a toat
eparhia, pentru c n capitala metropol se ntrunesc din toate prile toi cei ce au afaceri de aranjat. Pentru aceea s-a hotrt ca aceasta
s aib precdere n cinste, i ceilali episcopi s nu fac nimic mai nsemnat fr de dnsul, potrivit vechiului canon n vigoare al Prinilor
notri, dect numai cele ce privesc fiecare parohie n parte i inuturile de sub dnsa. Iar fiecare episcop s aib stpnire peste parohia sa
i s-o crmuiasc potrivit evlaviei cuvenite fiecruia i s aib grij de tot inutul supus cetii sale; aa ca s i hirotoneasc att presbiteri,
ct i diaconi, i s dispun toate cu judecat; dar mai mult nimic s nu se apuce s fac fr episcopul capitalei metropolei, nici acesta fr
de socotina celorlali.
17
Apostolii si preotii si fratii, fratilor dintre neamuri, care sunt in Antiohia si in Siria si in Cilicia, salutare! Deoarece am auzit ca unii dintre
noi, fara sa fi avut porunca noastra, venind, v-au tulburt cu vorbele lor si au ravasit sufletele voastre, zicand ca trebuie sa va taiati imprejur

comunica acestor crestini cele hotarate. Ideea este ca aceasta scrisoare reprezinta cel mai vechi act sinodal
conservat si totodata cea mai veche comunicare de hotarari sinodale. Aceasta practica este prezenta si
astazi in Biserica, hotararile unui sinod fiind comunicate prin intermediul unor scrisori.
In cadrul acestui Sinod Apostolic mentionat prin intermediul cartii FA exista aceste trei
problematici cu caracter: dogmatic pentru ca prima priveste taina prin care omul intra in Biserica, a doua
hotarare are un profund caracter moral pentru ca se refera la anumite abtineri pe care crestinii terebuie sa
le faca, iar cel de-al treilea punct are un caracter administrativ pentru ca se refera la comunicarea celor
hotarate la persoane aflate la departare si trimitearea unor soli. Revenind la partea de sinodalitate, trebuie
sa subliniem ca Sfintii Apostoli, in calitatea lor unica de alesi ai Domnului si de purtatori ai revelatiei pe
care au primit-o de la Domnul nostu Iisus Hristoss, ar fi putut sa hotarasca fara a gresi si singuri in ceea
ce priveste problematicile dogmatice, morale sa administrative, cu toate acestea, pentru a se face pilda si
pentru a da pilda si altora de smerenie si de dragoste in conducerea treburilor bisericesti, au procedat la
indrumarea lucrurilor in asa fel incat sa exercite autoritatea bisericeasca doar impreuna cu celelalte
elemente care alcatuiesc Biserica si anume slujitorii bisericesti si credinciosii. Sfintii Apostioli au facut
acest lucru avand constiinta ca singurul organism care se poate pronunta in mod infailibil in chestiuni
legate de credinta este Biserica in intregimea ei sau sinodul care sa dea expresie constiintei intregii
Biserici si care mai tarziu a fost numit Sinod Ecumenic. Apostolii aveau aceasta constiinta ca doar
Biserica este cea care detine infailibilitatea. Chiar Petru a avut o opinie care in cadrul Sinodului care nu a
fost insusita. Mantuitorul Iisus Hristos a inzestrat Biserica sa cu puterea infailibilitatii in mod direct si nu
prin intermediul Sfintilor Apostoli. Atunci cand a zis ca : nici portile iadului nu o vor putea birui (Mt
16:18) s-a referit la faptul ca Biserca in ea insasi este infailibila. Nici un organism, indiferent de numele
sau nu este infailibil ci numai Biserica sau sinodul cand exprima aceasta constiinta a intregii Biserici
Tot in capitolul 15, versetul 28 avem o formula care reezuma realitatea Bisericii: parutu-s-a
Duhului Sfant si noua. Doar in cadrul Sinodului bisericesc, ca expriesie a constiintei intregii Biserici
putem avea siguranta prezentei Duhului Sfant.
Din punct de vedere canonic, sinodalitatea sau sinodul de episcopi este sustinut ca autoritate
suprema de numeroase canoane. Biserica a continuat practica de a convoca si a oferi sinodului toate
probleme cu care Biserica se confrunta.

Clasificarea sinoadelor in functie de modul in care acestea se intrunesc

I.Sinoadele ocazionale.
a)Sinodul Apostolic. Este un tip de sinod ocazional intrunit datorita unei probleme ivite la un
moment-dat in biserica.
b)Sinoadele episcopilor vecini. Se intalneau de obicei atunci cand fie numarul de membri ai unei
biserici era prea mic si se apela pentru alegerea episcopilor sau judecarea unor episcopi. Ei se mai
intruneau si penru probleme care tineau de competenta unui for superior moment in care se intalneau trei
episcopi.
b) Sinoadele unitatilor mari (exarhate, patriarhii) care se intruneau pentru situatii exceptionale sau
la un motiv de bucurie.
II.Sinoadele periodice. Acestea sutn legate de obicei de organizarea administrativa a Bisericii care
conform canonului 17 de la Calcedon18 trebuie sa urmeze celei de stat.
si sa paziti legea, noi am hotart, adunati intr-un gand, impreuna cu iubitii nostri Barnaba si Pavel, oameni care si-au pus sufletele lor pentru
numele Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, am trimis pe Iuda si pe Sila, care va vor vesti si ei, cu cuvantul, aceleasi lucruri. Pentru ca
parutu-sa Duhului Sfant si noua, sa nu vi se puna nici o greutate in plus in afara de cele ce sunt necesare: sa va feriti de cele jertfite idolilor
si de sange si de animale sugrumate si de desfrau de care pazindu-va, bine faceti. Fiti sanatosi! Fiti sanatosi!
18
Parohiile cele de la ar (de pe camp) sau de prin alte sate s rman nestrmutate la episcopii care le in (dein) i mai ales dac
stpanindu-le pe ele fr sil, leau carmuit timp de treizeci de ani. Iar dac in cuprinsul celor treizeci de ani s-a iscat sau s-ar putea isca vreo
neinelegere asupra lor, s fie ingduit celor ce spun c se nedreptesc s fac par (s introduc aciune) despre acest lucru la sinodul
eparhiei (mitropoliei). Iar clac cineva s-ar nedrepti de ctre mitropolitul su propriu, s se judece de ctre exarhul diocezei sau de ctre

10

a)Sinodul pre-mitropolitan. Inaintea organizarii Bisericii in mitropolii erau organizate intr-un

cadru etnic sau geografic bine definit si aveau obligatia de a se reuni de doua ori pe an. Acest lucru este
prevazut in de canonul 37 Apostolic19.
b)Sinoadele mitropolitane (in special in sec. IV). Aceste sinoade aveau obligativitatea de a se reuni
de doua ori pe an (canonul 5 S1Ec, 19 S4Ec20) sau macar o data pe an (canonul 8 al sinodului Trulan-V
VI, canonul 6 al S7Ec21).
c) Sinoadele exarharale (au avut o prioada de existanta limitata). Se intalneau de doua ori pe an si
sunt mentionate in canonul 19/18 ?! de la sinodul de la Cartagina22.
d) Sinoadele patriarhale. Patriarhiile au fost create din secolul V si au preluat aceeasi ritmicitate a
sinoadelor mitropolitane.
e) Sinoadele bisereicilor autocefale, arhiepiscopale sau mitropolitane. Atunci cand o Biserica
autocefala nu este patriarhie, aceste sinoade au obligativitatea sa se reuneasca de doua ori pe an sau macar
o data pe an
III.Sinoadele permanente. Sunt o creatie tardiva provenita din sinoadele endemice. Au
responsabilitaeta de a oferi solutii pastorale la probleme care apar in perioada dintre reuniunile sinoadelor
de episcopi si care au un caracter urgent. Deci reuneste atunci cand o apare o problema cu caracter urgent
si are respinsabilitatea sa dea un raspuns. Solutiile oferite de sinoadele peramennte trebuie sa fie ulterior
aprobate de sinodul de episcopi. Aceste raspunsuri date de sinodul peramanent vizeaza o arie de de
responsabilitate foarte stransa (probleme care tin de relatia cu statul sau care tin de morala).
IV. Sinoadele ecumenice. reprezinta cea mai inalta forma de expresie a care i s-a dat sinodalitatii.
Sinoadele ecumenice au avut un caracter ocazional si au fost posibile prin conlucrarea vointei autoritatii
bisericesti cu pronia divina.

Clasificare a sinoadelor in functie de modul de alcatuire.

scaunul Constantinopolului, dup cum s-a zis mai inainte (cap IV). Iar dac vreo cetate s-ar fi innoit prin puterea imprteasc, sau dac s-ar
innoi de acum inainte, atunci alctuirilor politice i obteti s urmeze i oranduirea parohiilor bisericeti.
19
De dou ori pe an s fie (ntrunit) sinodul episcopilor, i ei s cerceteze mpreun dogmele dreptei credine i s rezolve problemele
(controversele) bisericeti care se vor ivi: o dat, adic, n a patra sptmn a Cincizecimii, iar a doua oar, n a dousprezecea zi a lui
octombrie.
20
Deci pentru ca lucrul acesta [excomunicatii si cei care s-au ridicat impotriva episcopului] s fie cercetat dup cuviin, s-a socotit (prut)
c este bine s aib loc sinoade n fiecare an, de dou ori pe an, n fiecare eparhie (mitropolie) pentru ca obtea tuturor episcopilor eparhiei
(mitropoliei) adunai la un loc s cerceteze ntrebrile cele de acest fel i, astfel, cei care n mod vdit s-au ridicat mpotriva episcopului...Iar
sinoadele s aib loc unul naintea Patruzecimii...iar al doilea, cam n vremea toamnei. + A venit la urechile noastre c in eparhii (mitropolii)
nu se fac sinoadele episcopilor statornicite de canoane i c din pricina aceasta multe lucruri bisericeti care au trebuin de indreptare se
prsesc. Drept aceea, sfantul sinod a oranduit ca, potrivit canoanelor Sfinilor Prini, episcopii din fiecare eparhie (mitropolie) s se adune
laolalt de dou ori pe an, acolo unde ar socoti episcopul mitropoliei (mitropolitul), s se indrepteze toate cate s-ar ivi. Iar episcopii care nu
ar veni (la sinod), aflandu-se in cetile lor i in acelea petrecand in stare de sntate ...s se mustre frete.
21
...Innoim i canonul care rnduiete sa se in n fiecare an sinoade ale episcopilor din fiecare eparhie (mitropolie), acolo unde ar socoti
episcopul mitropoliei... de vreme ce, pentru nvlirile barbarilor, precum i pentru alte pricini... este cu neputina ca ntistttorii
bisericilor s poat face sinoade de dou ori pe an, i s-a prut (sinodului) c n orice chip, pentru treburile bisericeti, care de bun seam
se vor ivi, o dat pe an s se ie n fiecare eparhie (mitropolie) sinodul... (in timpul) de la sfnta srbtoare a Patilor i pn la sfritul lunii
lui octombrie a fiecrui an, n localitatea pe care o va socoti...episcopul mitropoliei (mitropolitul); iar episcopii care nu ar veni (la sinod),
aflndu-se n cetile lor...petrecnd n stare de sntate s fie mustrai frete + De vreme ce este un canon care zice: De dou ori pe an,
n fiecare eparhie (mitropolie) trebuie sa se fac cercetrile canonice de ctre adunarea episcopilor" (can. 37 Ap.)...i pentru orice cuvnt sa
se in o dat pe an (can. 8 Trulan)... pe acest canon l nnoim noi, i dac s-ar afla vreun dregtor oprind acest lucru, s se afuriseasc. Iar
dac vreunul dintre mitropolii nu ar avea grij s se fac lucrulacesta, fr (a fi) nevoie i sil i fr vreo binecuvntat pricin, s fie supus
cercetrilor canonice...
22
...Drept aceea s se intreasc in acest sinod ca, potrivit celor hotrate la Niceea, s se convoace in fiecare an pentru pricinile bisericeti,
care de liniile ori se intarzie spre pieirea poporului, la care sinod toi cei ce in primele scaune ale eparhiilor s trimit din sinoadele lor
episcopi reprezentani pe doi sau i pe cai vor alege, pentru cu sinodul intrunit s poat avea deplina autoritate.

11

I. Sinoade de episcopi. Alcatuite doar din episcopi. Sinodul de episcopi

pastreaza unitatea dogmatica, liturgica si canonica precum si comuniunea cu intreaga

biserica ortodoxa (can 37 Apostolic, canonul 7 al S3Ec, canonul 95 de la Cartagina23);

examineaza orice problema de ordin dogmatic, liturgic si canonic care apare in cadrul
respectivei biserici;

se ingrijeste de sfintirea Marelui Mir;

aproba canonizarea sfintilor emitand actul oficial de canonizare (tomosul) deci doar sinodul
poate canoniza un sfant;

exprima pozitia oficiala a bisericii respective;

aproba infiintarea, modificarea sau schimbarea titulaturii eparhiilor din respectiva biserica;

alege pe intaistatatorul respectivei biserici si emite actul oficial de intronizare al acestuia

(tomos);

alege episcopi pentru scaunele vacante;

apropba infiintare de stavropighii;

aproba hotararile propuse de consistoriul central al respectivei biserici;

judeca pe membrii sai (episcopi) pentru cazuri de abateri

aproba publicarea Sfintei Scripturi precum si a cartilor de cult (aceasta este o conseicnta a
primului drept de a pastra unitatea liturgica).
II. Sinoade mixte alcatuite din reprezentanti ai celor trei stari bisericesti (clerici, laici, monahi).
Niciunul dintre Sinoadele Ecumenice nu au fost exclusiv episcopal, ci au fost toate mixte. Desi sunt
numeroase mentiuni istorice referitoare la existenta lor, au fost respinse de anumiti autori in baza faptului
ca nu sunt mentionate in textul Sfintelor Canoane, mai precis, nu exista prevederi canonice referitoare la
sinoadele mixte. Daca sfintele canoane pastreaza tacerea despre ele, sunt canonice sau nu? Sunt pentru ca
nu este interzisa de nici un canon existenta lor. In plus in textul sfintelor canoane au fost abordate situatii
problematice, insa din moment ce nu exista un canon pentru aceasta situatie, ea nu a constituit o
problema. Nu exista o ordine pe care au creat-o parinti de scriere a conoanelor ele depinzand de
necesitatile practice. Faptul ca aceaste sinoade mixte nu erau inscrise nu poate constuiti un argument.
Apoi avem marturiile istorice incepand de la Sinodul Apostolic si continuand cu cele Ecumenice. Chiar
daca nu exista marturii canonice referitore la sinodele mixte, avem totusi marturia obiceiului de drept al
Bisericii care se respecta in istoria sa (Sinodul Apostolic, Sinoadele Ecumenice, etc.). Mai departe
sinodalitatea mixta nu contrazice si nu contravine celei episcopale ci amandoua sunt forme
complementare autentice si canonice ale sinodalitatii sau ale modului in care s-a aplicat si se aplica in
mod constat in Biserica principiul sinodal. In sinoaele mixte, este reprezentata mai fidel si mai autentic
decat in sinoadele episcopale intreaga alcatuire sau structura a bisericii (clerici, laici, monahi). Pentru o
aplicare pracitca, in B.O.R. avem tipul de sinodalitate mixta atat la nivelul eparhiei unde avem Adunarea
Eparhiala cat si la nivelul Patriarhiei unde avem Adunarea Nationala Bisericeasca. Exista si autori - cu
mai putina viziune istorica - ce afirma ca in B.O.R. principiul siodalitatii mixte a fost introdus abia de Sf.
Andrei Sanguna. Este adevarat ca el este unul dintre cei mai mari organizatori dar el a aplicat doar ceea ce
exista deja. Ceea ce a facut dansul este modul in care a aplicat organizarea acestei sinodalitati mixte adica
in mod practic a introdus proportia de o treime cleirici si doua treimi laici; este o repartizare concreta a
acestei sinodalitati mixte.
Astfel de adunari exista in majoritatea bisericilor surori cu mici exceptii unde nu exista posibilitatea
din cauza cauzelor politice (Patriarhia Ecumenica, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei).
Sinoadele endemice. Ce sunt ele si cum s-a ajuns de la ele sa avem sinoadele permanente?
Din punct de vedere etimologic termenul de (sinodos) endemousa care provine de la endemos
23

De dou ori pe an s fie (ntrunit) sinodul episcopilor, i ei s cerceteze mpreun dogmele dreptei credine i s rezolve
problemele bisericeti care se vor ivi: o dat, adic, n a patra sptmn a Cincizecimii, iar a doua oar, n a dousprezecea zi a lui
octombrie. + S-a hotrat c de acum inainte nu mai este necesar ca in fiecare an s se intruneasc fraii, ci de cate ori va cere
trebuina obteasc, adic a toata Africa, dandu-se scrisori din toate prile ctre acest scaun, trebuie s se adune sinodul in acea
eparhie in care ne-ar indemna nevoia i imprejurrile; iar pricinile care nu sunt comune, s se judece in (episcopii) eparhiile,
parohiile proprii.

12

care inseamna a se afla intr-un loc. L-am putea traduce prin termenul de sinod ad-hoc. Initial,
sinoadele endemice au fost sinoade ocazionale si ulterior s-au dezvoltat in sensul unei periodicitati
caracteristice prin termene scurte devenind apoi sinoade permanente.
Sinoadele endemice erau alcatuite nu doar din episcopii convocati la sinod ca si membri, ci si din
episcopii care se aflau intamplator in locul respectiv. Din punct de vedere istoric, sinoadele endemice sunt
specifice Patriarhiei Constantinopolului. Cu toate acestea, au existat sinaode endemice si in alte biserici,
spre exemplu Sinodul Endemic din anul 170/172 convocat la Roma la care a participat si Sf. Policarp al
Smirnei care se afla intamplator in cetate. Totusi, istoricii retin ca prim sinod endemic pe cel convocat in
anul 394/395 la Constantinopol de catre Arhiep. Nectarie pentru a analiza un litigiu intre doi episcopi
cu privire la episcopia din Bostra (Arabia). La acest sinod endemic auparticipat Teodor de Mopsusestia,
Teofil al Alexandriei, Flavian al Antiohiei, Grigorie de Nyssa, Amfilohie de Iconiu, etc.
A doua etapa este intre anii 394-395 pana la S4Ec din 451 cand in cadrul discutiilor, Arhiep.
Anatolie al Constantinopolului a acuzat practica sinoadelor endemice, considerandu-le ca fiind
necanonice. Parintii sinodali au consfintit, insa, aceste sinoade.
A treia etapa este din 451 pana la trulan (691-692). In aceasta perioada sinodul endemic cunoaste o
dezvoltare rapida si o crestere a importantei si a autoritatii sale in Biserica. Principalele motive pentru
aceasta evolutie sunt:
in occident, Italia este cotropita de ostrogoti (475 caderea Imperiului Apusean);
bisericile crestine din Alexandria, Antiohia si Ierusalim intra sub ocupatie musulmana
incepand cu secolul VI din acest motiv multi episcopi se refugiau in capitala;
masurie legislative luate de imparatul Justinian care a promovat foarte mult rolul instiutitiei
sinodale in imperiu.
A patra etapa este de la Trulan pana in 920 cand cunoaste un apogeu pentru ca in 920 sinodul
endemic reunit la Constantinopol ia hotarari cu caracter universal:
stabilirea corpusului de canoane valabil in Biserica;
problema tetragamica- interzicerea celei de-a patra casatorii.
A cincea etapa se desfasoara intre 920-1453. Aceste sinoade endemice au deja o ritmicitate
caracteristica in aceasta perioada in special datorita faptului ca la Constantinopol prezidau multi episcopi
ai altor biserici (chiar si patriarhi) care functionau in administratia bisericeasca constantinopolitana. Astfel
ca sinodul endemic tranziteaza spre unul permanent. Cel mai cunoscut caz este cel al canonistului Teodor
Balsamov care a fost patriarh al Antiohiei.
A sasea etapa se desfasoara 1453-1764 cand patriarhul ecumenic Samuil I (1763-68) a luat
hotararea foarte importanta de a transforama sinoadele endemice in sinoade permanente formate din 12
ierarhi ai patriarhiei ecumenice la care se puteau adauga si alti episcopi aflati intamplator in oras. Un al
doilea lucru hotarat a fost acela de a crea si un consiliu respomsabil cu administrarea treburilor curente ale
Patriarhiei Ecumenice, acesta era format din opt laici si patru ierarhi, pastrandu-se acest numar total de
12. Acesta este momentul cel mai important cand sinoadele endemice devin permanente.
Urmatoare etapa este din 1764 pana in prezent prezent. In Patriarhia Ecumenica avem doar un sinod
permanent alcatuit din 12 membri dintre care 6 sunt ficsi iar 6 se schimba la fiecare 6 luni.
In B.OR., pentru prima oara, un sinod permanent a fot creat in 1931. Aceasta s-a intamplat dupa
ridicarea la rang de Patriarhie (1925) si dupa aprobarea statutului de organizare si functionare (1928). In
statutul actual al B.O.R., sinodul permanent este alcatuit din toti mitrpolitii in functiune si trei membri,
ierarhi alesi pentru o perioada de un an (un arhiepiscop si 2 episcopi). Sinodul permanment al BOR are: 6
mitropolii in tara plus 3 in afara (Basarabia, Europa Centrala si de Nord, Europa Occidentala si
Meriodinala)= > 9+3=12 membri.
Curs 10-11.XII.2013

Bunurile, averea sau patrimoniul bisericesc

13

Cand a fost vorba de activitati legate de organizarea si functionarea bisericii, aceasta a ales
acomodarea principiilor bisericesti la structurile de stat astfel ca biserica a imprumutat ceea ce a existat in
dreptul statului aducand imbunatatiri sau chiar inlocuiri. De cele mai multe ori, aceasta acomodare s-a
facut respectand dreptul roman. Biserica si-a impropriat modul de definire, clasificare si reglementare
existent in societatea in care se organiza si functiona (dreptul roman-principalul izvor al acestei
acomodari).
Cu privire la acest aspect, in limba romana avem doi termeni: bunuri si lucruri. In dreptul roman
avem impartirea in personae, actiones si res (bun). Prin termenul de bun se indica tot ceea ce poseda
cineva (persoana fizica sau juridica), cel mai adesea, in acest caz termenul este folosit la plural: bunuri.
Tot ceea ce poate avea o persoana fie fizica sau fictiva, fie juridica este indentificat prin acest termen de
bun. Prin urmare termenul de bun este un sinonim al termenilor de avut, proprietate, avere ,bogatie,
avutie, etc. Atunci cand este folosit la singular, termenul de bun identifica un element al patrimoniului
unei persoane care poate consta intr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun
necorporal/incorporal). Deci cand identifica doar un singur element al patrimoniului.
Termenul de patrimoniu provine de la pater si munus (sarcina, indatorire, functie) si era identificat
cu ceea ce era in munus-ul unui pater. Din dreptul roman s-a dezvoltat definitia ca patrinmoniul reprezinta
totalitatea drepturilor si obligatiilor care apartin unei persoane fizice sau juridice.
Latura activa a patrimoniului este formata din drepturile respectivei persoane iar latura pasiva este
constituita din obligatiile acelei persoane. Intr-un patrimoniu avem asadar drepturi (latura activa) si
obligatii (latura pasiva). In functie de raporturile dintre drepturi si obligatii se creioneaza caracterul
patrimoniului anume daca intr-un patrimoniu numarul drepturilor este mai mare decat al obligatiilor,
atunci este vorba despre un patrimoniu excedentar. Daca intr-un patrimoniu numarul obligatiilor este mai
mare decat cel al drepturilor, atunci este vorba despre un patrimoniu deficitar. Aceasta este o clasificare
din punctul de vedere general al dreptului.
Clasificari generale
Exista doua tipuri de clasificari, una este o clasificare generala care priveste toate bunurile, apoi
sunt clasficiari partiale care privesc doar anumite categorii de bunuri sau am putea spune ca sunt
clasificari subsecvente celor generale.

Bunuri mobile si imobile

Bunurile mobile (miscatoare) sunt cele care nu au o asezare fixa (imobila) si care prin urmare pot fi
deplasate dintr-un loc in altul oricand fara a se aduce atingere substantei lor. Bunurile mobile sunt de trei
feluri;
1. bunuri mobile prin [insasi] natura lor, adica cele care se pot transporta;
2. bunuri mobile prin determinarea legii, adica obligatiunile si actiunile care au ca obiect sume
exigibile sau efecte mobiliare-actiuni care se nasc din bunuri imobile;
3. bunuri mobile prin anticipatie-acele bunuri care prin natura lor sunt imobile dar partile actului
juridic le privesc ca fiind mobile in considerarea a ceea ce vor fi ele in viitor (cand ai un teren pe care pui
o recolta care este vanduta anticipat, inainte ca ea sa exista).
Bunurile imobile (nemiscatoare) sunt cele care au o asezare fixa. ele sunt de trei feluri:
1. bunuri imobile prin natura lor sunt terenurile, izvoarele si cursurile de apa, plantatiile prinse in
radacini, constructiile si orice altfel de lucrari fixate in pamant cu caracter permanent precum si tot ceea
ce in mod natural sau artificial este incorporat in acestea cu caracter permanent;
2. bunuri imobile prin destinatia lor- sunt prin natura lor bunuri mobile care, data fiind destinatia lor
stabilita de proprietar,sunt considedrate ca si imobile
3. bunuri imobile prin determinarea legii-sunt drepturi reale, imobiliare precim si actiuni in justitie
care au ca scop valorificarea unui drept real asupra unui bun imobil. Trebuie subiniat faptul ca dreptul de
proprietate asupra unui bun imobil nu este un bun imobil prin determinarea legii ci un bun imobil prin
14

natura lui deoarece dreptul de proprietate este incorporat si materializat in obiectul sau, deci, dreptul de
proprietate se confunda cu bunul imobil care il formeaza subiectul. atunci cand ai drept de proproietate
asupra unui imobil, nu este un bun imobiliar prin lege ci este propriu al nosstru si incorporat in bunul
imobil si deci tdreptul de prorpietate este bun imobil prin natura lui.
Bunuri corporale si incorporale (necorporale)
Bunurile corporale sunt cele care au o existenta materiala si care prin urmare cad sub simturile
noastre (pamant, constructii, animale, etc.). Bunurile necorporale sunt cele care nu au decat o existenta
abstracta (deptul de uzufruct, etc.). Aceasta clasificare o intalnim pentru prima oara in Institutiones (cap.
II, alin. 13-14) Gaius.
Clasificari partiale
Fungibile si nefungibile (dupa modul in care pot fi inlocuite sau nu)
Bunurile fungibile sunt acelea care pot fi determinate dupa numar, masura sau greutate astfel incat
pot fi inlocuite unele cu altele in executarea unei obligatii. Bunurile nefungibile sunt acelea care nu pot fi
inocuite cu altele in executarea unei obligati astfel incat debitorul nu este liberat decat prin predarea
bunului datorat.
Ex.: Daca parohia datoreaza bibliotecii centrului eparhial un catavasier si parohul nu mai are
respectivul volum, poate merge la un anticariat si sa cumpere aceeasi carte. Daca in schimb catavasierul
este dintr-o editie limitata si numerotata si pe care exista o anume dedicatie sau inscirs, atunci bunul nu
mai este fungibil si nu mai poate fi inlocuit.
Bunuri individual determinate si bunuri determinate generic (res certa si res genera)
Bunurile individual determinate (res certa) sunt acelea care prin natura lor sau prin vointa exprimata
de partile actului juridic se individualizeaza prin insusiri proprii specifice. Bunurile determinate generic
(res genera) sunt bunurile care se individualizeaza prin insusirile speciei sau categoriie din care fac parte.
Clasificarea este foarte apropiata de cea precedenta pentru ca se refera la lucruri care pot fi identificate ca
un exemplar unic sau general.
Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile
Bunurile consumptibile sunt acelea care nu pot fi folosite fara ca prima lor intrebuintare sa nu
implice consumarea substantei lor sau instrainarea lor (bani, alimente). Bunurile neconsumptibile sunt
acelea care pot fi folosite in mod repetat fara sa fie necesara pentru aceasta consumarea substantei lor sau
instrainarea lor (cladire, masina).
Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere
Bunuri frugifere sunt acelea care in mod periodic fara consumrea substantntei lor da nastere la alte
bunuri numite fructe. Bunurile nefrugifere sunt acelea care nu au insusirea de a da nastere altor produse in
mod periodic si fara consumarea substentei lor.
OBS.: Este necesar de subliniat faptul ca fructele nu trebuie confundate cu productele deoarece
productele sunt obtinute dintr-un bun cu consumarea sau diminuarea substentei acestora (daca parohia
are o casa pe care o inchiriaza, chiria poate fi coniderat fruct dar daca parohia are o cariera de piatra,
piatra este un product).
Bunuri divizibile si bunuri indivizibile

15

Bunurile divizibile sunt acelea care pot fi impartite fara ca prin aceasta sa isi schimbe destinatia lor
economica. Bunurle indivizibile sunt acelea care prin impatire isi schimba destinatia lor economica (100
m stofa-bun divizibil, autoturism-bun indivizibil pentru ca se impart piesele de schimb).
Bunuri principale si bunuri accesorii (in functie de importanta)
Bunurile principale sunt acelae care pot fi folsite in mod indpependent fara sa fie destinate a servi la
intrebuintarea altui bun. Bunurile accesorii sunt acelea care pot fi folosite si au fost destinate in mod stabil
si exclusiv intrebuintarii economice a altui bun. Un bun este accesoriu atat timp cat satisface aceasta
utilizare (cheia unui lacat este un bun accesoriu).
Bunuri publice si bunuri private
Bunurile publice sunt acelea care sunt acelea care apartin sau sunt in proprietatea autoritatilor de
stat centrale sau locale sau a altor organizatii si institutii publice. Bunurile private sunt acelea care apartin
unor persoane fizice sau juridice private.
Potrivit legii nr. 489/2006 (legea privind libertatea religioasa si regimul cultelor), B.O.R este
persoana juridica de drept privat si de utilitate publica. Adica biserica ajuta comunitatea dar este de drept
privat, nu este o persoana publica pentru ca nu este incorporata in stat, biserica trebuind sa aiba
intotdeauna o relatie de cooperare cu statul in spirit de respect reciproc.
Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile
Bunurile sesizabile sunt acelea care sunt susceptibile de a forma obiectul unrei urmariri silite
(executari silite). Bunurile insesizabile sunt acelea care nu pot fi urmarite silit pentru realizarea unei
creatii.
Concret daca parohia are un debit nerestituit unui debitor, repsectiva persoana se poate indrepta
pentru a-si recupera bunul putand solicita executarea silita si atunci dpv al dreptului unele pot fi sesizabile
iar altele insesizabile cum ar fi Evanghelia.
In dreptul roman, in ceea ce priveste destinatia, bunurile erau de drept divin si uman sau pozitiv.
Cele de drept divin erau impartite in trei: res sacrae, res religiosiae, res sanctae iar pentru scopul pe care
il urmareau acestea erau in afara de orice schimb si nu puteau ajunge in proprietatea cuiva. Res sacrae
erau consacrate zeilor superiori, cele religioase erau consacrate zeilor romani iar cele sacrae erau date in
folosinta publica. In biserica, bunurile au fost impartite in trei categorii: res sacrae cele destinate in mod
exclusiv pentru serviciul divin si sunt consacrate de eiscopi sau preot (bisericile, vasele sfinte, etc.), res
benedictae sunt bunurile sfintite, cele destinate folosirii in biserica prin sfintire (vesminte, icoane,
cimitirul, carti liturgice), res ecclesiasticae (bunuri bisericesti) sunt acele bunuri care sunt in proprietatea
directa a bisericii - terenuri, imobile etc. Vom vedea ca acestea sunt inalienabile, insesizabile si
imprescriptibile.

Cum s-a nascut necesitatea de a avea bunuri si mijloacele prin care Biserica isi poate insusi bunuri.
Biserica, ca societate organizata se aseamana cu toate celelate societati omenesti insa doar formal
deoarece scopul bisericii este unul supranatural ca, de altfel, si mijloacele spirituale cu care a fost
inzestrata de Mantuitorul Hristos in vederea realizarii acestui scop, totusi, fara a schimba nimic din
caracterul spiritual-duhovnicesc al sau, biserica a fost nevoita sa vina in legatura si cu bunurile materiale
inca de la inceputul existentei sale. Originea acestor bunuri ale bisericii este identificata in ofrandele pe
care in susi Mantuitorul Hristos le primea in timpul vietii Sale pamantesti. De la cei care il urmau si ii
ascultau invatatura, toate acestea constituind un fond comun din care se lua pentru trebuintele proprii si
pentru autorarea saracilor. Folosirea bunurilor materiale nu a facut Biserica sa isi piarda caracterul ei
esential deoarece bunurile pamantesti si fericirea temporala nu sunt un scop imediat ci doar un mijloc de
indeplinire a poruncilor evanghelice, prin urmare, dreptul de posesie al Bisericii se bazeaza atat pe dreptul
16

ei firesc, natural, cat si pe Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Realizarea scopului general al Bisericii se
regaseste in recomandarea Mantuitorului Hristos de a imparti totul cu aproapele, in plus, atunci cand a
trimis pe ucenici sa predice Evaghelia la toata faptura, le-a spus sa nu se ingrijeasca de agonisirea
bunurilor si a banilor necesari.
In ceea ce priveste mijloacele prin care Biserica poate sa isi insuseasca bunuritrebuie sa facem
distinctia ca Biserica a cunoscut mai multe perioade in ceea ce priveste dreptul de posesie al bunurilor
sale. In primele patru secole, Bisericii ii era foarte greu sa aiba posibilitatea de a acumula bunuri.
Crestinismul fiind o religie ilicita, nu putea beneficia de drepturile specifice din acea perioada. Din
aceasta cauza avem o prima impartire pentru mijloacele de insusire, in prima perioada avem actul de
donatie prin care credinciosii daruiau Bisericii si colecta. Trebuie sa vedem faptul ca in primele trei
secole, credinciosii urmau sfatul Sfintilor Apostoli si cuvantul Mantuitorului de a iubi pe aproapele sau,
fapt care se concretiza in actul milosteniei si intrajutorarii fratesti. O alta caracteristica a respectarii
cuvantului Mantuitorului era aceea a lepadarii de sine (Mt 16:24) care se concretiza in lepadarea
bunurilor proprii prin donatii catre comunitate si astfel a luat nastere primul conceptul de proprietate
comuna a crestinilor.
Din secolul 4 lucrurile s eschimba si Biserica se confrunta cu o noua realitate, imperiul fiind foarte
generos fata de ea. Se inmultesc formele de dobandire a bunurilor bisericesti si de administrare a acestora
si este abandonata forma primara de organizare bazata pe proprietatea comuna si se trece la o organizare a
comunitatii crestine fara proprietate comuna dar cu obligativitatea asigurarii asistentei sociale. Mijloacele
se inmultesc si sunt: donatia, in special catre parohii sau manastiri, apoi darurile autoritatilor civile
centrale si locale si aici avem doua tipuri de daruri:cele care se fac din buuri publice si cele care se fac din
cele private. Un alt act este cel de cumparare sau achizitonare a bunurilor si cel de-al patrulea este
mostenirea sau succesiunea
In actualul statut avem in patea 5 un capitol dedicat patrimoniului, art 171-178. De asemenea
trebuie sa stim ca ultimul regulament dat pentru administrarea averilor bisericesti a fost dat in 1953 pentru
statutul din 1948.

17

Curs 11-18.XII.2013

Organismele competente ( de autoritate) in administrarea bunurilor bisericesti

De obicei bunurile bisericesti sunt specifice unei regiuni organizate ca si eparhie deci cand vorbim
de bunurile bisericesti, organismul competent in administrarea lor este episcopul unei eparhii (chiriarhul).
In perioada primului mileniu putem distinge doua etape in administrarea bunurilor bisericesti:
I. Primele secole atunci cand Biserica nu avea libertate religioasa si nici nu era recunoscuta din
punct de vedere juridic. Comunitatile de crestini is puneau bunurile la comun iar cel care avea
responsabilitatea administrarii era episcopul care era ajutat de multe ori de sfatul prezbiterilor (preotilor)
si de diaconi. In aceasta perioada nu exista o administrare a bunurilor in regim contabil pentru ca toate
comunitatile nu aveau recunoastere juridica.
II. Din 313 pana in prezent. Incepand cu sec. IV, administratia bisericeasca evolueaza acomodanduse la noile realitati create. Patrimoniul bisericesc agonisit creste si primeste recunoastere juridica din
partea statului. In aceasta perioada administratia bunurilor bisericesti este tot in sarcina chiriarhului, care
o exercita impreuna cu un consiliu format din preotii si diaconii eparhiei. Tot acum apare o noua figura ca
si autoritate care administreeaza biserica, anume parohiile urbane care au patrimoniu propriu,
administrator al bunurilor bisericesti fiind preotul paroh ajutat de un consiliu alcatuit din clericii din
parohie si de cei mai reprezentativi credinciosi, ceea ce numim consiliul parohial. Deci apar doua figuri
noi, pe de-o parte episcopul impreuna cu un consiliu si pe de alta parte, preotul paroh impreuna cu un
consiliu.
(Mai tarziu vom vedea ca apar oficii specifice administratiei buniurilor bisericesti.) Datorita faptului
ca adminsitrarea bunurilor bisericesti era considerata inca de la inceput o responsabilitate deosbeit de
importanta in viata Bisericii, acesteia i s-a acordat o atentie deosebita si s-au prevazut numeroase
reglementari pentru aceasta. Astfel, in secolul IV, atat Constitutiile Apostolice cat si Canoanele
Apostolice, prevad ca administrarea bunurilor bisericii sa fie facuta de catre episcop ca si cum Insusi
Dumnezeu L-ar veghea (Canonul 38 Apostolic24). Episcopul poate sa aiba si bunuri personale dar
acestea trebuie sa fie evidentiate distinct de bunurile bisericesti si sa fie administrate separat de acestea.
Chiar daca parohul este administratorul bunurilor bisericesti ale parohiei, dreptul de verificare si control
apartine chiriarhului, care exercita intotdeauna puterea cu acel consiliu (administratia eparhiala).
Dreptul de a verifica, controla si corecta administrarea bunurilor bisericesti dintr-o eparhie este al
sinodului de episcopi (canoanele 38,40,41 Apostolice25). Episcopul nu poate sa isi insuseasca nimic din
bunurile bisericesti decat ceea ce este necesar pentru intretinere si nu poate sa le instraineze nici macar
rudelor sale. In cazul in care rudele sunt sarace, episcopul le poate ajuta ca si pe ceilalti saraci din eparhie.
Episcopul are dreptul, de altfel, de a verifica si controla periodic administrarera bunurilor bisericesti, in
caz contrar, parohii sunt pasibili de sanctiunea anathemei (canoanele 7 Gangra, 24 Antiohia26). In cazul in

24

Episcopul s poarte grija tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeti i s le rnduiasc (administreze) pe ele ca i cnd Dumnezeu i-ar sta de
veghe; dar s nu-i fie ngduit lui s-i nsueasc ceva din acestea, sau s druiasc rudelor proprii cele ale lui Dumnezeu; iar dac ar fi
srace, s le fac parte ca sracilor, dar s nu vnd din pricina acestora (sub pretextul ajutorrii acestora) cele ce sunt ale Bisericii.
25
Idem 10 + S fie artate bunurile proprii ale episcopului i s fie artate i cele domneti (ale Bisericii) ca episcopul s aib putere cnd sar svri din via s lase ale sale cui vrea i cum vrea i s nu piard cele ale episcopului sub cuvnt c ar fi bunuri bisericeti, atunci cnd
el ar avea soie i copii sau rude sau casnici. Cci este drept naintea lui Dumnezeu i a oamenilor ca nici Biserica s nu sufere vreo pagub
din pricina necunoaterii bunurilor episcopului i ca nici episcopul sau rudele lui s-i rpeasc ( bunurile) din pricina Bisericii, sau s cad i
la certuri ai si, i moartea lui s se acopere de ocri. + Poruncim ca episcopul s aib stpnirea bunurilor Bisericii... celor lipsii s li se fac
parte... S se mprteasc ns i el din cele trebuitoare... cci legea lui Dumnezeu a ornduit ca cei ce ostenesc la altar, de la altar s
hrneasc (1 Cor 9, 7, 13) pentru c nici ostaul nu poart niciodat armele asupra vrjmailor cu proviziile sale proprii.
26
Dac cineva ar vrea s ia roduri le aduse pentru Biseric sau a le da celor ce sunt afar de Biseric mpotriva socotinei episcopului, sau a
aceluia cruia i s-au ncredinat acestea, i n-ar voi s procedeze dup socotina aceluia, s fie anatema. + Bine este ca cele ale Bisericii s se
pstreze pentru Biseric cu toat grija i cu buna contiin i cu credin... Acestea se cuvin a se chivernisi cu judecata i stpnirea
episcopului... cunoscute s fe cele ce aparin Bisericii,... nct nimic s nu le fe ascuns; ca, de se ntmpl episcopului s moar, cunoscute
fiind lucrurile cele ce aparin Bisericii, nici acestea s nu lipseasc si s nu se piard, nici cele proprii ale episcopului s nu se surpe sub
pretextul lucurilor bisericeti. Cci drept i plcut este att naintea lui Dumnezeu, ct i a oamenilor ca cele proprii ale epicopului sa le lase
oricrora ar voi el; Iar cele ale Bisericii pentru dnsa a se pstra i nici Biserica s nu sufere vreo pagub, nici episcopul s nu fie lipsit de
bunurile sale.

18

care un chiriarh ar administra bunurile bisericesti fara confruntarea si instiintarea preotilor si diaconilor
din eparhie, acesta va trebui sa dea raspuns in fata sinodului de episcopi (canonul 25 Antiohia27).
Pentru a se evita toate aceste eventuale si posibile greseli, fie din partea episcopului, fie din partea
parhoului, incepand cu secolul VI au inceput sa apara oficii noi in ceea ce priveste administrarea
bunurilor bisericesti. Acestia existau inca din sec V dar erau foarte rafolositi, uniformizarea facandu-se in
sec VI. In ceea ce priveste administrarea bunurilor, oficiul nou care apare este acela al econom. Primul
scriitor bisericesc care ne vorbeste despre acesta este Teofil al Alexandriei care prin canonul 1028
precizeaza ca la biserica sa fie asezat cu acordul clericilor un econom pentru ca veniturile bisericii sa fie
intrebuintate in mod corect. Aceeasi prevedere o regasim in canonul 26 al SIV Ec29 in care se afirma si ca
ar mai fi existat unele biserici care unde nu au fost numiti inca economi. De obicei, economii erau numiti
din randul clericilor, mai ales dintre preoti, cu toate acestea, in canonul 87 al Sinodului de la Cartagina se
precizeaza ca este bine ca si laicii sa fie numiti economi, mai ales dintre cei care au cunostinte juridice
(avocati). In acelasi sens, se precizeaza ca cei care administreaza bunurile bisericesti si care ar produce
paguba (fie prin reaua administrare, fie prin insusirea veniturilor) raspund cu averea personala. La nivelul
parohiei a aparut de asemenea un nou oficiu bisericesc specific pentru administrarea bunurilor bisericesti
numit epitrop, care avea la nivelul parohiei aceleasi responsabilitati ca si economii la nivelul eparhiei.
Trebuie facuta distinctia ca a atat economul cat si epitropul sunt doar organisme de administrare a
bunurilor bisericesti si nu gestionari sau reprezentanti oficiali ai respectivelor bunuri. Economul astazi
este consilierul econimic desi in trecut acesta administra atat bunurile mobile si imobile; astazi alaturi de
consilierul economic avem consilieri pentru bunuri imobile impartite si in alte categorii cum ar fi agricol,
silvic si viticol cat si epitropul. Staretul nu este decat administratorul manastirii in numele chiriarhului,
administratorul de drept fiind episcopul. Atat economul cat si epitropul raspund de bunurile bisericesti dar
respinsabilitatea de gestiune si administrare nu apartine acestora ci episcopului si preotului.
Dispozitii provind administrarea patrimoniul bisericesc in conformitate cu actualul statutul de
organizare si functionare al B.O.R. Aceste prevederi alcatuiesc partea a patra a statutului si fac referire
atat la bunuri cat si la administrarea lor. Bunurile bisericesti/patrimoniul bisericesc este definit ca
totalitatea bunurilor aprtinand parohiilor, schiturilor, manastirilor, protopopiatelor, vicariatelor,
episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor si patriarhiei, asociatiilor si fundatiilor constituite de biserica,
fondurile destinate unui scop bisericesc, precum si averea bisericilor fundationale (cu o anumita
destinatie) alcatuiesc patrimoniul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Romane. Bunurile aflate in folosinta
unitatilor administrative bisericesti au regimul juridic al bunurilor bisericesti si fac parte din patrimoniul
bisericesc. Deci chiar daca nu sunt in proprietatea bisericii, sunt date doar in folosinta, fac parte din
patrimoniu30.
Impartirea bunurilor in statutul B.O.R. In functie de destinatia lui, patrimoniul bisericesc al B.O.R.
cuprinde bunuri sacre (destinate cultului) si bunuri comune. Bunurile sacre sunt, respectiv cele care prin
sfintire sau binecuvantare sunt destinate exclusiv si direct cultului sunt inalienabile (instrainate),
27

Episcopul s aib stpnire asupra lucrurilor bisericeti ca s le chiverniseasc pentru toi cei ce sunt lipsii... dar s se mprteasc i el
de cele trebuincioase, dac ar fi lipsit... i fraii care se gzduiesc la dnsul, nct s nu fie lipsii n nici un chip... iar de nu s ar ndestula cu
acestea, ci ar schimba lucrurile bisericeti pentru trebuinele sale casnice i veniturile Bisericii, sau rodurile arinilor nu le-ar chivernisi cu
tirea presbiterilor ori diaconilor, ci casnicilor sui sau rudelor, sau frailor sau fiilor si le-ar da puterea de a le chi-vernisi, ca astfel prin unii
ca acetia s se pgubeasc pe ascuns gestiunea Bisericii, acela s dea seam sinodului eparhiei. Iar dac i n alt chip s-ar nvinui episcopul
sau presbiterii cei mpreun cu el, ca i cum cele ce aparln Bisericii, sau din arine, sau din alt afacere bisericeasc, le iau ei pentru sine
nct s strmtoreze pe sraci i astfel s acopere de clevetire i ocar att gestiunea Bisericii, ct i pe cei ce chivernisesc n felul acesta,
acetia s fie pui n ordine, hotrnd Sfntul Sinod cele cuvenite.
28
Astfel, prin hotrrea preoimii ntregi s se aeze alt econom, pentru care s consimt i episcopul Apolo, pentru ca s cheltuiasc cele
ale bisericii cu folos.
29
De vreme ce in unele Biserici, dup cum am auzit din zvon, episcopii manuiesc (administreaz) fr economi bunurile Bisericii, i s-a prut
(sinodului) ca fiecare Biserica ce are episcop s aib i econom din clerul propriu, care s chiverniseasc cele bisericeti dup socotina
episcopului su, ca nu cumva s fie fr de martori gospodrirea Bisericii i ca din (lucrul) acesta s se risipeasc bunurile ei i s se
infiereze (stigmatizeze) preoimea cu defimarea; iar dac el (episcopul) nu ar face lucrul acesta, s fie supus dumnezeietilor canoane.
30
Art. 171 Totalitatea bunurilor aparinnd parohiilor, schiturilor, mnstirilor, protopopiatelor, vicariatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor,
mitropoliilor361i Patriarhiei, asociaiilor i fundaiilor constituite de Biseric, fondurile destinate unui scop bisericesc, precum i averile
bisericilor fundaionale alctuiesc patrimoniul bisericesc care aparine Bisericii Ortodoxe Romne, iar regimul lui este reglementat de
prezentul statut. Bunurile aflate n folosina unitilor administrative bisericeti au regimul bunurilor bisericeti i fac parte din patrimoniul
bisericesc.
Art. 172 (1) Din punct de vedere al destinaiei lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre i bunuri comune.

19

insesizabile (executate silit) si imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre este exclusiv
bisericeasca iar cedarea folosintei poate fi acordata pe un termen de pana la trei ani cu posibilitatea de
reinnoire. Bunurile sacre efective sunt: lacasurile de cult (catedrale, biserici, paraclise, capele); odoare si
vesminte bisericesti; cimitirele; cartile de cult. Alte categorii de bunuri asimilate bunurilor sacre si care
beneficiaza de acelasi regim juridic: casa parohiala, vatra parohiala sau manastireasca, incinta centrului
eparhial, resedintele chiriarhale, chiliile manastirilor si schiturilor, bunurile pretioase cu valoare artistica,
istorica sau datorita materialului din care sunt confectionate precum: picturile, scultpurile, tesaturile
artistice, miniaturile, cartile rare,documentele bisericesti si lucrarile materiale scumpe. Bunurile comune
sunt cele destinate intretinerii bisericii, a slujitorilor ei, operelor culturale, de caritate si asistenta sociala si
medicala, precum si pentru indeplinirea celorlaltor scopuri ale bisericii. Ele sunt urmatoarele: edificiile
unitatilor de invatamant bisericesc, edificiile administratiilor bisericesti, muzeele religioase, asezamintele
si institutiile culturale bisericesti, social-medicale bisericesti, filantropice si economice bisericesti,
terenurile agricole, livezile, padurile, pasunile, viile, gradinile, drepturile patrimoniale, creanele, partile
sociale, actiunile, fondurile, hartiile de valoare si averea in numerar.

20

Curs 12-08.I.2014

Organizarea Bisericii Ortodoxe

Autocefalia, ca forma maxima de exprimare a autonomiei bisericesti. Cum se aplica acest
principiu al autocefaliei si autonomiei. Biserici autocefale si autonome in Ortodoxie.
De obicei, atunci cand se doreste identificarea unei definitii date bisericii, parintii invita pe fiecare
dintre acestia spunand vino si ai sa vezi. Dpv al teologiei canonice biserica este o comuniune de
biserici autocefale care pastreaza unitatea dogmatica, canonica si liturgica. Aceasta inseamna ca in
BO iniferent de numarul bisericilor autocefale avem aceeasi invatatura de credinta, indiferent cat de
multe ar fi. Al doilea aspect, al unitatii canonice, infdiferent de numarul bisericilor, corpul de
canoane ramane acelasi si indiferent de biserica autocefala, avem aceeasi Liturghie. Unitatea
aceasta dogmatica, canonica si liturgica are ca si fundament Simbolul de Credinta in care se
marturiseste o singura biserica sfanta, apostolica si soborniceasca.
Inca de la inceput, bisericile organizate intr-o anumita regiune aveau caracterul autocefal,
adica, beneficiau de autonomie maxima. In primele secole, istoricii bisericesti, afirma ca toate
mitropoliile erau autocefale. Incepand cu finalul secolul IV si inceputul sec V (aparitia exahratului
ca forma de organziare si a patriarhiei) autocefalia a devenit caracteristica acestor unitati
administrative. Bisericile autocefale sunt: Roma, Constantinopol (canonul 3 S2Ec 31), Antiohia,
Alexandria, Ierusalim. In primul mileniu avem biserici autcefale de tip patriarhal, mitropolitan,
exarhat, arhiepiscopat, etc.
Incepand cu mileniul II, dupa 1054, se constata un proces de centralizare excesiva a
autoritatii bisericesti in Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (in 588-Ioan Postitorul-patriarh
ecumenic), astfel, in Biserica Ortodoxa, bisericile autocefale si de tip mitropolitan au devenit din ce
in ce mai dependente de scaunul constantinopolitan. In aceasta perioada, din cauza invaziilor arabe,
toate aceste biserici isi pierd din importanta si patriarhii lor devin chair simpli functionari ai
Patriarhiei Ecumenice.
In sec. XV apare ca autocefala, patriarhia Moscovei iar in anul 1589, Biserica Ortodoxa
Rusa este ridicata la rang de patriarhie si este inscrisa pe locul 5 din diptice. (Biserica Ortodoxa
Rusa devine autocefala in urma nerecunoasterii uniunii de la Ferrara Florenta, deci este un act
indirect de declarare a autocefaliei, devenind ipso facto, autocefali; ei nu au primit autcefalia de
juris, ci de facto prin nerecunoasterea unirii, astfel ca unii istorici afirma ca Biserica Ortodoxa Rusa
este cea care a ramas pastratoarea unica a traditiei). Din sec. XVI intalnim alte doua patriarhii
autocefale: de Ohrida (spatiul sud-dunarean infiintata in 927) si de Peci (Serbia, infiintata in 1219).
In sec. XVI-XVII au fost desfiintate de Patriarhia Ecumenica ajungand astfel ca in anul 1766 sa fie
abolita patriarhia de Peci si anul urmator ce de Ohrida. Odata cu revolutiile din Balcani si afirmarea
statelor nationale, din secolul XIX apar noi biserici autocefale, astfel avem:
Biserica Ortodoxa a Greciei, care si-a declarat autocefalia in 1833 si a fost recunoscuta de
Patriahria Ecumenica printr-un tomos sinodal in 1850.
Patriarhia bulgara, care si-a declarat autocefalia in 1872/3 dar a fost recunoscuta abia in
1953.
Patriarhia Romana declarata in 1885.
Patriarhia sarba la 1879.
In sec XX, odata cu disparitia imperiului tarist au aparut noi biserici autocefale:
Biserica Ortodoxa Poloneza (autocefala in 1924 si recunoscuta in 1948).
Biserica Ortodoxa a Cehiei si Slovaciei (1948).
Biserica Ortodoxa Findalndeza a solicitat autocefalia in 1924 dar nu a primit-o si a fost
declarata doar biserica autonoma. Astazi are acelasi statut.
Biserica Ortodoxa a Albaniei autocefala din 1937.
31

Iar dup episcopul Romei, ntietatea cinstei (primatul de onoare) s o aib episcopul Constantinopolului, pentru c
(cetatea) aceasta este Roma nou.

21

O situatie problematica de declarare a autocefaliei o intalnim in cazul Orthodox Church of

America. Ea a luat nastere prin propovaduirea primilor misionari ortodocsi rusi care au venit prin
Alaska si a fost promovata autocefala de Patriarhia Moscovei in 1970 dar, din pacate, aceasta
autocefalie acordata de Patriarhia Moscovei nu a fost recunoscuta de celelalte biserici ortodoxe
surori.
Potrivit ordinii de precedenta din diptice, bisericile autocefale sunt:
1.
Patriarhia Constantinopolului
2.
Patriarhia Alexandriei
3.
Patriarhia Antiohiei
4.
Patriarhia Ierusalimului
5.
Patriarhia Moscovei
6.
Patriarhia Serbiei
7.
Patriarhia Romaniei
8.
Patriarhia Bulgariei
9.
Patriarhia Georgiei (autocefala din 466, pierduta si apoi recuperata in 1917)
10. Patriarhia Ciprului (arhiepiscopie autocefala inca din 431 cf. canonul 8 S3Ec)
11. Biserica Ortodoxa a greciei
12. Mitropolia Poloniei
13. Arhiepiscoia Albaniei
14. Mitropolia Cehiei si Slovaciei.
In prezent, bisericile autocefale sunt alcatuite din eparhii care pot fi reunite in mitropolii sau
arhiepiscopii. Aici trebuie sa facem distinctie intre doua modele de organzare bisericeasca. Potrivit
teologiei canonice, de obicei, eparhiile dintr-o regiune se reunesc intr-o structura administrativa
bisericeaca numita mitropolie, care este condusa de sinodul de episcopi al acelor eparhii prezidat de
mitropolit (mitropolitul este episcopul din cetatea mama). Mitropoliile se reunesc si alcatuiesc o
patriarhie. Din punct de vedere administrativ avem trei nivele de autoritate: eparhia la care putem
avea un episcop sau arhiepiscop ca si chiriarh, mai multe eparhii se numesc in mitropolia aflata sub
autoritatea unui sinod de eipiscopi prezidat de patriarh si mai multe mitropolii se reunsesc intr-o
patriarhie condusa de un sinod prezidat de patriarh. In biserica ortodoxa mai exista un model
specific bisericilor grecesti unde eparhiile sunt identificate cu titlul de mitropolie iar chiriarhii au
titlul de mitropolit. Astfel ca in Grecia o eparhie este mitropolie. Mai multe mitriopolii grecesti se
reunesc sub autoriteatea unui sinod al carui presedinte este un arhiepiscop, astfel bulversandu-se
ordinea, pentru ca avem mitropoliti care sunt chiriarhi fara avea o mitropolie in sens propriu peste
care este un arhiepiscop. Acest lucru se intamola un BO a Greciei, Ciprului si Patriarhia Ecumenica
unde lucrurile sunt mai complexe.
Cum sunt alcatuite aceste biserici? trebuie precizat insa ca bisericile ortodoxe au in prezent o
organizare administrativa cu doua categorii de unitati administrative:
1. Unitati administrative din statul traditional in care respectiva biserica este organizata si
functioneaza
2. Unitati administrative bisericesti din diaspora.
Daca luam cazul Romaniei avem unitati administrative din tara dar avem si unitati in afara tarii,
care sunt de diaspora, cum ar fi Episcopia Italiei si Maltei, arhiepiscopia din cele doua americi.
Diferenta este ca specificul acestora din diaspora este ca trebuie sa se organizeze in state care sunt
neortodoxe astfel ca biserica respectiva are statutul de minioritate si in aceste unitati nu exista
credinciosi care apartin doar unei singure etnii ci avem atat credinciosi care provin din emigratie dar
si credinciosi care provin din pastoratia locala.

22

Alcatuirea adminsitrativa a Patriarhiei Ecumenice si a Moscovei.

In Patriarhia Ecumenica, avem mai multe niveluri de organizare administrativa bisericeasca. In
primul rand, in cadrul PE exista o biserica autonoma, Biserica Ortodoxa din Finalnda (1923). Un alt
regim de administratie o are BO din Creta, semi-autonoma, care are o dependetna mai mare de PE.
Apoi, datorita istoriei, in BO din Grecia exista mai multe niveluri de administratie, datorita
evenimentelor, astfel ca mitoropolia dodecanezului este sub atutoritatea directa a patriarhiei
ecumenice, desi, acele insule fac parte din Republica Elena. Apoi mitropolia noilor teritorii (sunt
acele teritorii din nordul greicie care sunt sub autoritatea PE si sunt imprumutate BO a Greciei),
acestea tin de PE dar au fost imprumutate pentur ca atunci cand statul grec s-a format, ca urmare a
independentei, aa vut o mica parte din statul elen, restul ramanand otomanilor, dupa cucerirea
restului, au ramas aceste teroitorii de patriarhia ecumencia insa sunt imprumutate BO a Greciei, ins
ensul ca primesc salariu de la statul grec si tin de el dar tin de PE. O alta categorie este diaspora
ortodoxa greaca. Diaspora ortodoxa greaca nu tine de BO Greaca ci de PE. Atat BO a Ciprului si
Greciei nu au dreptuld e a-si pastori propria diasporara. In plus, este diaspora ortodoxa apartinand
altor biserici ortodoxe, PE pretinde ca ar avea un drept asupra altor cerdinciosi ortodocsi. De
exemplu patriarhia bisericilor ortodoxe ruse de la paris care tine de PE. La Paris avem doua unitati
administrative care tin de PE- aceata rusa si mitropolia ortodoxa greaca a frantei. Ultima categorie
de unitati este cea a Republicii Monahale a Muntelui Athos care are un statul special fiind alcatuita
de 20 de manastiri, stavropighii patriarhale, aflate sub autoritatea directa a PE. Din punct de vedere
canonic, incepand cu sec 10, muntele athos este atestat ca si comunitate monahala din 1312 intra
sub autoritatea PE. In 1423, intra in imperiul otoman iar putin mai tarziu, 1453 intra in autoritatea
PE care avea la acea vreme si titlul de Milet pasa si etnarh. In 1912 intra in componetna republicii
elene si primeste un statut special. In prezent, statutul muntelui Athos este prevazut in art. 105 din
constitutia republicii elene din 1975. In 1981, Grecia devine stat membru al U.E. si prin urmare, si
Muntele Athos devine parte a U.E. dar cu un statut special. In primul rand, prin legea 1166/1981, se
prevede o alocatie financiara din partea Greciei pentru Republica Monahala a Muntelui Athos.
Totodata, se recunoaste statutul muntelui Athos care a fost dat in 10 mai 1924 cu modificarile si
reviziurile ulterioare. Reprezentatii celor 20 de manastiri care se intalnesc la sediul adminsitrativ
constituie autoritatea cea mai inalta. In Muntele Athos, potrivit statutului, nu este permisa resedinta
schismaticilor si eterodocsilor (art. 5), toti calugarii rezidenti in Muntele athos sunt rezidenti greci
(art. 6) deci cand un calugar indiferent de nationalitate este primit intr-o manastire devine automat
cetatean grec iar cand pleaca pierde aceasta cetatenie; relatia dintre statul grec si republica
monahala este in responsabilitatea unui guvernator numit de statul grec si care are statut de prefect
in cadrul ministerului de afaceri externe al greciei, deci respectivul guvernator este un functionar al
ministerului, Grecia privind muntele athos ca un fel de realitate externa, acest guvernator are datoria
de a veghea la pastrarea si stabilirea ordiniipublice conform statutului Muntelui Athos precum si la
respectarea tuturor prevederilor statutului Muntelui Athos. Guvernatorul participa la sedintele
sfintei comunitati si are drept de vot consultativ. Aceasta este imaginea la ceea ce spunem ca este
structura organizatorica a PE, existand diferite niveluri de organizare administrativa.
Patriarhia Moscovei. In cadrul PM exista doua biserici autonome, BO Japoneza si BO Chineza (sunt
in prezent in proces de reorganizare pentru ca in China exista o puternica persecutie impotriva
crestinilor, astfel ca BO Chineza a fost aproape desfiintata, in prezent ne mai avand episcopi). Un
alt nivel de organizare este al bisericilor auto-administrate. Acest tip a fost creat in PM incepand cu
anul 2000 (cap 8, statut). Prima este BO din Bielorusia cu statut de exarhat. Apoi, urmatoarea este
BO din Ucraina care o autonomie largita. BO din Moldova. BO din Estonia. BO din Lituania si cea
mai noua incepand cu 2008 este BORusa din afara granitelor, o fosta biserica dizidenta care
incepand cu 1917 s0a rupt deMoscova din cauza relatiiilor cu bolsevicii fiind acefala pana in 2008.
Aceasta biserica constituite de fapt acea comunitate a rusilor asa zisi albi care au plecat odata cu
instalarea bolsevicilor, cu sediul in New York. Diferenta dintre acestea si cele autonome nu este
decat de nume, alegerea PM de a le numi autoadministrative este datorata dorintei de a nu intra in
conflict cu PE. Dpv practic este echivalenta cu una autonoma.
23

Patriarhia Ierusalimului care are biserica muntelui Sinai, avand statut de biserica autonoma.
Organismul de autoritate maxima este sinodul alcatuit din episcopi si monahi care provin din fratia
Sfantului Mormant. Ea a ramas si fara credinciosi, multi emigrand sau convertindu-se din cauza
problemele legate de raporturile de autoritate intre episcopii greci si credinciosii de alte etnii.
Trebuie sa intelegem ca uneori structurile din diaspora beneficiaza de o autonome foarte mare,
avand statute proprii recunoscute in statele in care funcioneaza si beneficiaza de o autonome largita,
de ex arhiepiscopia romana a americii are un tomos de autonomie.

Situatiile probematice din ortodoxie referitoare al administratie

Exista, din pacate, in ortodoxia contemporana, situatii in care organizarea bisericeasca nu respecta
principiile canonice fundamentale de organizaer si functionare. Aceste cazuri sunt, in special cele
in care intr-un singur loc intalnim mai multi episcopi ortodocsi. Primul caz de coteritorialitate (pe
acelasi teritoriu isi exercita autoritatea pastorala episcopi apartinand unor sinoade diferite). In
diapsora ortodoxa avem primul caz. in diferite orase avem episcopi ortodocsi de diferite origini, cel
mai elocvent este cel de la Paris unde avem chiar si doi episcopi ai aceeasi biserici (PE,unul oentru
acele parohii rusesti si un altulpentru greci), BOR (mitropolit), epusciop rotodox sarb, si arab
(antiohia). in cadrul discutiilor panortodoxe s-a decis pentru depasirea acestei situatii dificile, sa se
creeze in fiecare regiuneadunari de episcopi care sa-i reunaeasca pe episcopii din respectiva regiune
fara ca acestia sa isi piarda dreptul de membrii ai sinaodelor bisericilor lor, adica pentru a da un
mesaj de unitate al ortodoxiei, in fiecare regiune s-a creat o adunare de epuiscpi care nu au
caracterul unui sinod ci au doar puterea de a rezolva chestiunile curente (relatia cu statul, probleme
legate de disciplina), in plus, aceste adunari au un caracter provizoriu pana la convocarea sfantului
si marelui sinodului panortodox. Al doilea caz de coteritorialitate il avem in Estonia unde exista
biserica ortodoxa a Estoniei, sub autoritatea PM si Biserica Ortodoxa Apostolica din Estonia sub
autoritatea PE. Dpv istoric, ortodoxcia in Estonia a fost propovaduita de misionarii rusi, PE ne
avand niciodata drept acolo. Odata cu independenta statului estonian (1991) si integrarea acestuia in
UE, autoritatile estoniene, au dorit o biserica independenta de Moscova si astfel, a luat nastere BO
Apostolica din Estonia. Din pacate, aceasta situatie exista si in prezent, creand probleme si tensiuni.
Un al treilea caz exista in Republica Moldova unde avem mitropolia moldovei, sub autoritatea PM
si mitropolia basarabiei sub autoritatea Patriarhiei Romane. Aici este exact invers ca in Estonia,
Basarabia fiind un pamant romanesc iar anexarea ei la Moscova a fost singurul motiv pentru crearea
acestei eparhii a Chisinaului aflate sub autoritatea PM in perioada comunista. Ultimul caz este
Qatarul aflat sub autoritatea Patriarhia Antiohiei dar Ierusalimul a hirotonit si ea un episcop,
existand o alta tensiune intre cele doua. Se pare ca episcopul numit de Ierusalim va fi retras.

24

Curs 13-15.I.2014 (Mihai G.)

Formele instituionale de manifestare a credinei i dragostei cretine n Biserica veche sau

Grupuri din Biserica veche care s-au ocupat cu activitatea social-educaional
A. Grupuri feminine
nc din epoca apostolic au existat grupri ca ale vduvelor, ale diaconielor .a.
I. Grupul vduvelor. Cel mai vechi grup ascetic, care a adoptat ulterior i un mod de via practic,
adaptat la necesitile bisericeti. Sf. Ap. Pavel precizeaz la Timotei 5:9 ca n rndul vduvelor s fie
nscrise cele care nu au mai puin de 60 de ani i care au fost femei ale unui singur brbat. Ele erau femei
deosebite, cu darul ngrijirii copiilor i a btrnilor. Vduvele stteau n grija Bisericii numai dac erau cu
adevrat vduve. Intrarea n grupul vduvelor nu era nsoit de nicio ceremonie sacramental, apud
Constituiile Apostolice 8:25. n grija vduvelor se aflau cei n lipsuri (orfani, btrni) i fecioarele (v.
Canonul 44 de la Carthagina32).
Din rndul vduvelor erau alese diaconiele (Const. Ap. 6:6). Datorit modului lor de via ascetic i
prin supunerea total fa de cler, ele au fost considerate precursoare ale monahismului feminin. Gruparea
vduvelor a durat pn n secolul V, cnd se contopete cu monahismul feminin.
II. Grupul fecioarelor. Atestat la I Cor. 7. Ele locuiau fie n casa printeasc, fie sub ngrijirea
vduvelor, fie n grupuri special constituite. Din rndul lor se alegeau diaconiele (v. Novela 6 a lui
Iustinian) i monahiile (potrivit Can. 126 Carth33., ncepnd cu vrsta de 25 de ani). Grupul a durat pn
n sec. XI. n Occident grupul era foarte respectat n Ev. Mediu, ca ordin de via consacrat.
Can. 18 i 1934 de la Ancyra oprec fecioarele s locuiasc n aceeai cas cu brbaii. n sec. IV
apar dezbateri despre vrsta lor. Vasile cel Mare stabilete ca vrst optim 17 ani. Can. 126 Carth.,
ncepnd cu vrsta de 25 de ani deveneau monahii.
Can. 15 sin IV i Can. 40 Trulan35 stabilesc c fecioarele pot deveni diaconie la vrsta de 40 de ani.
Can. 16 sin IV36 prevede pentru fecioarele care se cstoresc sanciunea excomunicrii.
Sf. Vasile i Ioan Postitorul, prin canoanele lor, prevd, drept sanciune pentru fecioarele care
pctuiesc, pedeapsa adulterului.37
III. Grupul presbiterelor. Era format din doamne mai n vrst care aveau rolul de a mprti
nelepciunea lor tinerelor sau oricror alte femei (Tit 2:4). Calitile presbiterelor, dup Pavel: cuviin,
neclevetitoare, nerobite de vin, bune nvtoare.
n sec. IV, datorit unor excese ale acestora, Can. 11 al Sin Laodiceea38 interzice existena n
Biseric a grupului de prezbiterele. Motivul e comentat de Teodor Balsamon: deveniser prea mndre i
prea lacome, iubitoare de agoniseal.

32

Fecioarele afierosite, cand se despart de prini, de care erau ocrotite, s se incredineze femeilor celor mai cinstite, cu ingrijirea
episcopului, ori in lipsa acestuia cu cea a presbiterului, sau impreun locuind, unele pe altele s se supravegheze, ca nu cumva, rtcind in
toate prile, s vatme renumele Bisericii.
33
...s-a hotrat c, dac oricare dintre episcopi ar pune sau a pus vlul clugresc pe o fecioar pan la varsta de 25 de ani, in cazurile cand
a fost nevoit s fac aceasta... pe unul ca acesta s nu-l invinuiasc cu sinodul care a fixat acel numr al anilor.
34
Aijderea am oprit ca fecioarele s vieuiasc mpreun cu oarecare brbai ca surori.
35
Femeia inainte de 40 de ani s nu se sfineasc (hiroteseasc) intru diaconi, dar i aceasta dup o ispitire cu luare-aminte (cercetare
temeinic). Iar dac primind hirotesia i rmanand un timp oarecare in slujb, se d pe sine cstoriei, batjocorind harul lui Dumnezeu, una
ca aceasta s fie dat anatemei, impreun cu acela ce s-a legat cu ea. + S fie aadar cel ce voiete s intre sub jugul monahal nu mai mic
dect de 10 ani - naintestttorul avnd i n privina ispitirii acestuia s-i sporeasc timpul pentru intrarea... dac socotete c este mai
folositor aceluia. Cci cu toate c Sfntul Vasile cel Mare, n sfintele lui canoane (can. 18), glsuiete c cea care se aduce pe sine de
bunvoie lui Dumnezeu i care mbrieaz fecioria, dac amplinit al aptesprezecelea an, s se numere n ceat (starea fecioarelor),
totui...am stabilit prin asemnare zisul an (vrsta artat) pentru cei ce i-au ales viaa monahal. Cci este scris de dumnezeiescul apostol
(I Tim. 5, 9), vduva la 60 de ani s se numere (aleag) in Biseric, iar sfintele canoane nu predanisit ca diaconia s se diaconeasc (aeze)
la 40 de ani, vznd c Biserica a devenit mai puternic prin harul dumnezeiesc,i c merge nainte, apoi i tria i rnduiala credincioilor n
inerea poruncilor dumnezeieti.
36
Nu este ingduit ca fecioara care s-a inchinat (consacrat) pe sine Domnului Dumnezeu, de asemenea nici monahiilor s incheie cstorie.
Iar dac s-ar afla fcand aceasta, s fie afurisite (excomunicate).
37
n Imperiul Bizantin, Novela 6: cei care rpeau fecioare erau condamnai la moarte uneori. Fecioarele care au consimit adulterul, erau
pedepsite tot cu moartea. For if, by the ancient laws, capital punishment was inflicted upon virgins who permitted themselves to be
corrupted, how much more reason is there for Us to impose the same penalty upon those who are dedicated to God.
38
Nu se cuvine a se aeza n Biseric cele ce se zic presbitere, adicntistttoare.

25

IV. Grupul diaconielor. Din mrturiile istorice i canonice, diaconiele erau persoane alese din
rndul fecioarelor sau al vduvelor, cu rol exclusiv social i educaional sau administrativ-social. Atestate
la Faptele Ap. 14:1, unde Pavel face referire la Phoebe.
Sec. VI, Nov. 6 din 53639, Iustinian reduce vrsta de intrare n grupul diaconielor de la 60 de ani la
50 de ani, cu condiia ca aceste vduve s locuiasc n mnstiri. Novela 126 din 546 reduce vrsta
minim la 40.
Sec. VII Can. 4840 Trulan nu mai respect nicio vrst, ci menioneaz c soiile preoilor alei
episcopi s devin diaconie, fr a se ine cont de vrst.
i diaconiele erau sancionate aspru dac nu respectau votul castitii i al ascultrii fa de
episcop, v. Novela 6, din 53641.
Toate aceste grupri aveau ca activitate principal pe cea social-filantropic i social-educaional.
Echivalentul lor de astzi l reprezint asistenii sociali, coordonai de consilieri.
Din anul 2004, Biserica Greciei reintroduce grupul diaconielor cu rol social-filantropic. De
asemenea, n Bisericile protestante gsim ceva similar.
B.Grupuri brbteti
I. Grupul de parabolani, aprut n sec. III-IV, atestat nti n Alexandria. Erau formai din sanitari
cretini laici, un fel de infirmieri astzi. Romanitii medievali i-au numit curajoii lui Hristos. Alt
etimologie: vorbeau n pilde, uneori plvrgeau i nu fceau prea mult la modul practic. A treia
etimologie, preferat de profesor: ngrijitori de bi publice, cu rol medical.
Parabolani deveneau cei simpli (nu cu mult educaie) i sraci. Parabolanii erau bine retribuii, de
aceea a existat o vreme pericolul de a-i vinde locul. Liderul lor se numea sindicus. Nosocomii i
nlocuiesc pe parabolani odat cu dezvoltarea sistemului spitalelor.
II. Corporaiile funerare: grupri religioase care se ocupau cu practica cretin a nhumrii
persoanelor decedate. Aveau prvilegii aproape egale cu ale clericilor.
III. Friile. Grupuri religioase locale aprute ca reacie la diferite pericole iminente care atenteaz
la sigurana Bisericii. Cele mai cunoscute frii ortodoxe sunt cele din Polonia i Rusia care au luptat mult
cu prozelitismul romano-catolic uniat.
Pe teritoriu romnesc, friile din Transilvania au luptat mpotriva uniatismului (fr mare succes).

39

Chapter 5. We desire that everything which We have decreed concerning ecclesiastics shall be observed with reference to deaconesses,
and they shall not violate these provisions. In order for them to be ordained, they must be neither too old nor too young, and not liable to
temptation, but they should be of middle age, and, in accordance with the sacred canons, about fifty years old, and, having arrived at that
age, they shall be eligible to ordination, whether they are virgins, or have previously been married to one man...
40
Femeia celui ridicat la vrednicia (demnitatea) episcopiei, divornd mai nainte de brbatul sau, prin nelegere ntreolalt (reciproc)
dup hirotonia episcopal asupra lui (ea) s intre ntr-o mnstire...iar de s-ar arta vrednic, s se nainteze i la treapta diaconitei.
41
Any persons who may be so bold as to marry or corrupt them shall, themselves, be liable to the penalty of death, and their property
shall be confiscated by the Treasury.

26