TEMA 3 -Terminologia Noului Testament privind treptele preotesti in epoca

apostolica: ἱερεύς - πρεσβύτερος

- Termenul de ἱερέυς a fost tradus prin cuvântul „preot”, dar înseamnă literar: „slujitor
sfinţit”.
- Termenul de πρεσβύτερος înseamnă literar "bătrân", iar în Noul Testament cei doi
termeni apar în diverse contexte definind ierarhia sacramentală a Bisericii primare.

Astfel πρεσβύτερος apare de obicei în contextul „bătrânii Adunării” sau mai degrabă „ai
Bisericii / πρεσβυτέρους τῆς ἐκκλησίας” (vezi Iacov 5:14). El se referă la preoţii comunităţii, care
la propriu, iniţial erau aleşi dintre bătrâni (ca şi la evrei), ca nişte ajutători ai episcopului.

Textul de la Fapte 14:23 arată clar că „bătrânii/preoţii Bisericii” nu erau pur şi simplu nişte
bărbaţi în etate care aveau o autoritate omenească în faţa comunităţii, ci erau rânduiţi prin hirotonie
şi spre slujba Bisericii

Încă de la sfârşitul sec. I – începutul sec. II, Biserica folosea cuvântul „ πρεσβύτερος ” ca
un sinonim al lui „ ἱερέυς ” sau chiar „ἐπίσκοπος” (cf. Tit 1:5-7).

În Faptele Apostolilor se vorbeşte limpede despre existenţa diaconilor (VI,1) şi a preoţilor

(XI, 30), înainte de ţinerea sinodului de la Ierusalim. Ori, aceştia nu puteau fi incluşi în rândul
fraţilor, adică între simplii credincioşi, fiindcă se deosebeau de ei, prin slujba pe care o împlineau
în Biserică, în urma ridicării lor în treaptă, prin sfânta taină a hirotoniei. De asemenea, ei nu pot fi
nici aşezaţi în ceata Apostolilor.

Apoi, în sinod, la loc de cinste, s-a aflat, atunci, şi Sfântul Iacob, fratele Domnului. În rând
cu Apostolii nici el nu putea fi aşezat, deoarece n-a făcut parte din cei doisprezece, iar ca episcop
al Ierusalimului, el nu putea fi pomenit laolaltă cu fraţii, într-un act oficial, care arăta împărţirea
creştinilor în: ἀπόστολοι, πρεσβύτεροι καὶ ἀδελφοί. Astfel, Sfântul Iacob, ca episcop, nu putea fi
rânduit în altă parte decât în categoria aşa numiţilor πρεσβύτερος, adică în ceata preoţilor, care
cuprinde pe : diaconi, preoţi şi episcopi.

În Faptele Apostolilor, cap. XV, apar mărturii limpezi cu privire la denumirea slujitorilor
bisericeşti din cele trei trepte ale ierarhiei cu numele de preoţi.

Încă de la început, slujitorii bisericeşti din treapta de jos a ierarhiei, ca ajutori ai preoţilor
şi episcopilor, dobândiseră numele de diaconi, iar slujitorii din cea mai înaltă treaptă a ierarhiei,
ca păstori ai Bisericilor din anumite regiuni, şi-au legat numele lor de termenul episcop, a rămas
pentru slujitorii bisericeşti din treapta a doua numele de preot care caracterizează latura principală
a lucrării ierarhiei în mijlocul credincioşilor: sfinţirea.