Sunteți pe pagina 1din 2

Referat "Acasa" Comentariu de Fanus Neagu

In proza romneasca a existat, ncepnd cu epoca pasoptista, ideea de a evidentia specificul geografic, etnografic,
social si psihologic al anumitor tinuturi: satul montan moldav, Banatul, nordul Transilvaniei, Baraganul, Dobrogea,
universul baltilor.
Fanus Neagu se nscrie n linia prozatorilor care evoca n operele lor Sudul, un spatiu imaginar, un fel de "ducat" n
care traieste o colectivitate taraneasca cu trasaturi specifice. Sudul lui Fanus Neagu e un tinut ocolit de timp cu
tarani care traiesc la modul homeric, biblic, pe ginti si triburi, epoca fiind a unui patriarhat delicat sau violent,
triburile conducndu-se dupa datini imemoriale.
Toata aceasta umanitate, construita potrivit tiparelor supradimensionate ale epopeicului e proiectata pe o geografie
monumentala, ale carei principale elemente sunt: cmpia nesfrsita, arsa de seceta sau cotropita de vifornite,
ntinsele zavoaie cu salcii, Dunarea si baltile misterioase, impresia fiind de vastitate, primordialitate, salbaticie,
mister. Geografia, n esenta, este si o vasta metafora a formidabilelor pasiuni umane, nvolburate ca apele, aprinse
ca un pustiu sub soarele verii, avnd forta vifornitelor catastrofice din iernile Baraganului.
In spatiul prozei actuale, Fanus Neagu, posesorul unui superior simt artistic, reactionnd subtil mpotriva
snobismului attor experimentatori n domeniul tehnicilor narative, confera naratiunilor sale,ca Sadoveanu,
Rebreanu, Tolstoi sau Solohov, o grandoare epopeica. Evocnd n pagini memorabile o lume elementara, prozele lui
Fanus Neagu se definesc prin densitate etica, conflicte puternice cu accent pe senzational. Echilibrul dintre
naratiune, descriere si dialog si evidentierea miscarilor sufletesti, prin limbaj, gesturi si taceri face din universul
triburilor taranesti de la Dunare o emblema a specificului nostru national si o emblema a umanitatii.
In proza lui Fanus Neagu exista doua registre stilistice: stilul autorului, novator, colorat, metaforic, un stil al
asociatiilor socante, autorul fiind remarcabilul reprezentant n proza contemporana a ceea ce Tudor Vianu numea
"stilul artist". Stilul personajelor - expresie adecvata a starilor sociale, caracterologice si culturale, este un stil oral,
pitoresc, n cazul personajelor din lumea taraneasca si stilul neologistic rafinat n cazul personajelor instruite.
Nuvela "Acasa", cuprinsa n volumul "Vara buimaca", aparut n anul 1967, evoca tragedia sociala a taranilor
dezradacinati si siliti la un domiciliu fortat, departe de casa. Opera este o capodopera prin senzationalul situatiei si
violenta conflictului social, prin alternanta dintre idilicul semanatorist si duritatea naturalista, dintre delicatete si
brutalitate, bufonada si tragedie. Faptele sunt integrate n tipare mitice fundamentale, dincolo de personajele
concrete stnd arhetipurile din mitologia nationala. Nuvela evoca o ntmplare senzationala. O batrna, Gherghina
lui Oprisan Rosioru,mpreuna cu nepotul ei, Eremia, se ntorc n satul lor natal, Gradistea de pe malul Buzaului, de
unde fusesera izgoniti n mod abuziv, mpreuna cu ntreaga familie, n urma cu cinci ani, n 1949. Trimisa tocmai n
Maramures, fiindca avusese ceva avere, batrna venea n Gradistea sa moara acasa. Nuvela se structureaza n trei
episoade: sosirea in gara, drumul spre Gradistea si mortea batrnei.
In prima parte se preziata sosirea n gara a celor doua personaje, Gherghina si Eremia,cu trenul de 10,28. Batrna
nalta si osoasa, cu fusta neagra pna n calcie si sal fumuriu, adunat peste obraji, se opreste ntre linii sa rasufle,
iar baiatul, cu cap frumos de lup tnar pus pe un trunchi ncordat cu miscari zvcnite, se oprise si el pentru a-si
razui talpile cizmelor pe marginea peronului. Trenul plecase si ei uitasera ca trebuie sa se nfunde pe drumul de
cmpie care ducea la Gradistea.
Recunoscuti de nevasta sefului de gara, sunt invitati de aceasta n curtea casei si tratati omeneste cu pine calda.
Batrna bolnava, obsedata de ideea mortii, intonnd din cnd n cnd marsul mortilor nvatat de la nepot, care
fusese trompetist n armata, ia pinea si o ascunde sub sal, iar Eremia, firesc angajeaza un dialog cu nevasta
sefului de gara. Pentru Eremia si bunica Gherghina acasa e un tarm paradisiac, spatiul mitic al dorului si al
obrsiei, locul unde viata e buna, caci ntre straini nu esti nicaieri. Pentru nevasta sefului de gara, personaj usor
bovaric, visnd alta lume, acasa, n cmpie, e un spatiu dezolant, cu ploi monotone, bacoviene, fum si ntuneric
prin care umbla pacnind, obsedant, din capacele lor de tinichea, greoaiele carute taranesti.
A doua parte a nuvelei evoca drumul spre satul Gradistea. Motivul central este raportul dintre satul arhaic si satul
actual, evidentiindu-se ideea ca satul n numai ctiva ani, sub presiunea unei istorii dure, a parcurs un proces de
acuta involutie, o catastrofica prabusire a tiparelor stravechi, spectaculoasa desacralizare a lumii. Paradisul arhaic,
cu naltele sale valori estetice, etice, religioase, cuprinse n datini luminoase, este nlocuit cu o lume egoista,
brutala, fara sentimentul sacrului, acceptnd modele comportamentale noi, modernul, n ipostazele sale inestetice

si violente. Drumul pna la Gradistea, cei doi, batrna si nepotul l parcurg n camionul colectivei, sofer fiind unul
din prietenii din copilarie al lui Eremia, Geana Aurel. Scund si schiop, din care cauza toata lumea i zicea
sontorogul, mestecnd tutun, moda americana, murdar, ipocrit si mitocan, cu dintii rari, cu spinarea plina de negi,
ca un broscoi de Tulcea, cu unghii mari, e un demon grotesc ca-n iconografia medievala, simbol al unui sat prabusit
catastrofic n tiparele demonicului. Ideea de infern este sugerata si prin culori ori sunete, prin ierburi cenusii si
uscate.
In contrast cu acest acasa, cazut n zona infernalului, apare ca un spatiu idilic, satul arhaic atemporal. Aurel Geana
i spune lui Eremia ca n iarna trecuta si-a adus aminte de el, de vremea copilariei, atunci cnd colindau mpreuna.
Eremia, privind ntr-o parte, si aduce aminte nu numai colinda cu semnificativul motiv al apocalipsului care va
veni, atunci cnd "va-njura fiu pe tata, fiica-sa pe maica-sa", ci si de atmosfera de lumina, sacralitate, duiosie, care
nveselea satul n timpul sarbatorilor Craciunului, atunci cnd personajele din mitologia crestina coborau n sat, iar
neaua avea un aspect ireal.
Partea a treia a nuvelei, de o insuportabila duritate, nfatiseaza tragica moarte a batrnei Gherghina a lui Oprisor
Rosioru.
Ajungnd n casa de altadata, acum sediul Sfatului popular, batrna i spune primarului Pavel Odangiu ca a venit sa
moara acasa. Desi acesta o alunga, ea se aseaza pe un scaun, cere nepotului sa-i cnte doina "Hai Buzau, Buzau"
si, aupa o lauda a divinitatii, moare sub privirile buimacite ale nepotului si primarului. Odangiu, devenito fiara,
izbeste pe Eremia cu pumnul n gura si-l alunga. Dupa ce-si sterge gura plina de snge, Eremia ridica trupul
batrnei si nestiind ce sa faca, se ndreapta spre sirul de barci rasturnate sub gard, n timp ce vntul, rabufnit din
cmpie i plesnea fata cu picaturi de ploaie. Si n aceasta parte motivul central e acasa. Timpul arhaic este
simbolizat de batrna Gherghina, protocolara si decisa, nepotul Eremia, ascultator si tolerant, de doina straveche,
simbol al superbului rafinament spiritual la care ajunsese civilizatia taraneasca. Timpul de acum, modern, acasa e
un univers degradat al carei esenta e violenta si ura.
Personajele nu reprezinta caractere, ci doua timpuri istorice, doua civilizatii, cea arhaica si cea moderna, violent
contrastante.
Batrna Gherghina a lui Oprisan Rosioru, prin seninatatea mioritica n fata mortii, prin drzenia cu care respecta,
cu toate violentele unui timp advers, datini imemoriale, reprezinta civilizatia taraneasca ancestrala, sinteza
originala de pagn si crestin. A muri acasa este o datina geto-dacica, ascunznd credinta ca, astfel protejat, omul
nu se va prabusi n marile hauri de dincolo. Moartea batrnei nu este numai expresia unei mentalitati arhaice, ci si
a unei revolte mpotriva istoriei prapaditoare. Aceasta nuanta fiind resimtita repede de primarul Pavel care l
numeste pe Eremia vipera.
Eremia, comparat de scriitor cu un lupan tnar, lupul reprezentnd flamura dacilor, e si el un personaj care
reprezinta frumoasele valori ale lumii arhaice. Distinctia fizica, energia si nobletea gesturilor, sensibilitatea dintre
dorul de casa, respectul pentru parinti si bunici, pentru valorile spirituale ale lumii taranesti, pentru colinzi, doine,
mituri si datini l definesc ntre valorile emblematice.
Primarul Pavel Odangiu, ca si soferul, prin lipsa de omenie si resivitate este expresia unei istorii, al carei obiectiv a
fost sfarmarea nobilelor structuri spirituale nationale.
Pentru caracterizarea personajelor se utilizeaza portretul psiho-fizic si caracterizarea prin gesturi, vorbe si atitudini.
Natura e cadru, dar si stare de suflet.
Naratiunea se remarca prin compozitie riguroasa, savanta, prin gradare a conflictului si semnificative ntoarceri n
timp, conform tehnicii proustiene. Densitatea etica si accentul pus pe senzational, monumentalizarea actiunilor si a
personajelor compun o atmosfera epica profund originala.
In aparenta, nuvela evoca tragedia taranilor exclusi n mod abuziv din locurile lor de bastina si trimisi la marginea
tarii, ntr-un nicaieri. Scriitorul, prin moartea batrnei, realizeaza un patetic act de acuzare mpotriva unei istorii
violente si nedrepte.
In fond, nuvela prezinta raportul dintre doua lumi, lumea satului atemporal si lumea satului modern, evidentiinduse ideea ca sub incidenta istoriei violente satul a parcurs un dramatic proces de involutie.