Sunteți pe pagina 1din 80

EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A INTREPRINDERILOR

SUPORT DE CURS
Autor Lect. univ. dr. IOV DANIELA RODICA

Modulul I - 3 ore
1.CONCEPTE, DEFINIII - 3 ore
1.1. Valoare, evaluare
Incursiunea in studiul valorii intreprinderii si al masurarii sale impune un
demers teoretic, spre intelegerea conceptelor-cheie utilizate in lucrarile de specialitate.
In acest sens este in primul rand necesar sa vedem ce se intelege prin valoare, atat in
general, cat si din punct de vedere economic.
In general, notiunea de valoare isi gaseste aplicatie in economia de schimb,
intrucat aceasta categorie economica s-a nascut din necesitatea aprecierii si compararii
bunurilor transferate. Consultand dictionarele putem defini valoarea ca pe o marime
care masoara munca inglobata intr-un bun economic sau care apreciaza calitatile
acelui bun. Valoarea este conventionala si subiectiva. Studiul, calculul si analiza ei
constituie preocuparea multor economisti.
Termenul de valoare descinde etimologic din verbul latin valere, al carui sens
primitiv era de a putea, a fi puternic, a procura satisfactie. Valoarea desemneaza
calitatile stabile, perene, constatabile empiric ale lucrurilor. Filosofia separa doua
concepte referitoare la valoare: pe de o parte axia - valoare, pe de alta parte timo pret.
Asa cum arata L. Grunberg, "Exista lucruri care au valoare in sens
de timo (pret), ca atare pot fi schimbate, cumparate si vandute, fara a fi valori in sens
strict axiologic (...). Au insa caracter axiologic obiectele sau actele care sunt valori (in
sensul de axia), chiar daca au valoare in sensul de timo (o pictura, al carei pret creste
prin trecerea timpului) sau daca nu au valoare in sensul de timo (in cazul actelor
morale, apreciate si ierarhizate pentru demnitatea si valabilitatea lor, dar care nu pot
fi schimbate, vandute sau cumparate). Exista lucruri care au pret , dar n-au valoare, in
timp ce prietenia, generozitatea sau solidaritatea au valoare (in sens de axia), dar n-au
pret (in sens de timo)."[1]
Dupa L. Grunberg, "Valoarea apare astfel ca acea relatie intre subiect si obiect,
in care, prin polaritate si ierarhie, se exprima pretuirea acordata (de o persoana sau o
colectivitate umana) unor insusiri sau fapte (naturale, sociale, psihologice), in virtutea
capacitatii acestora de a satisface trebuinte, necesitati, dorinte, aspiratii umane,
istoriceste conditionate de practica sociala".[2]
Dupa dictionare, prin evaluare se intelege actiunea de a evalua si rezultatul ei;
apreciere, pretuire, calcul. Prin a evalua se intelege a determina, a stabili pretul,

valoarea, numarul, cantitatea; a calcula, a socoti, a aprecia. Aceasta actiune se


presupune a fi efectuata de catre un subiect asupra unui obiect (un activ, o afacere, o
datorie...).
1.2.

Valoarea intreprinderii

Majoritatea economistilor au definit si studiat valoarea marfii, nu valoarea


firmei, intreprinderii.
In domeniul evaluarii firmei teoria este de data recenta. Practica de evaluare
mai veche s-a ghidat de regula dupa criterii exterioare. Evaluarile erau utilizate pentru
stabilirea bazei de impozitare sau pentru calculul garantiei creditelor.
Intre acceptiunile generale ale conceptului de valoare si valoarea afacerii,
firmei, exista elemente comune.
Afacerea, intreprinderea este in principiu o valoare-mijloc, detinuta sau dorita
pentru a obtine bani, si ei tot o valoare-mijloc. Rareori se intampla ca altul sa fie
motivul aproprierii unei afaceri, deci interesul proprietarului sa fie altul decat
derularea activitatii firmei.
Indiferent de obiectul evaluat, valoarea reprezinta masura interesului
subiectului evaluator (nu evaluatorul, ci beneficiarul evaluarii).
Interesul subiectului evaluator poate proveni din dorinta de a-si satisface nevoi
de natura economica, teoretica, etica, politica, estetica, religioasa. Interesul poate sa
fie cauzat de utilitatea, raritatea ori alte proprietati pe care subiectul evaluator le
intrezareste la obiectul evaluarii.
Pentru intreprindere, standardele de evaluare definesc in primul rand valoarea
de piata[3], care, sintetic, reprezinta o masura echilibrata a valorii, intrunind
conditiile:
- valoarea astfel apreciata duce la pretul cel mai probabil;
- piata trebuie sa fie libera (un vanzator hotarat, un cumparator hotarat, marketing
adecvat, tranzactie echilibrata);
- evaluarea nu are termen de valabilitate (tranzactia trebuie sa se desfasoare la
momentul evaluarii);
- nu se iau in considerare ofertele unor cumparatori cu interese speciale.
O alta categorie utilizata in domeniul evaluarii economice este cea de valoare
de investitie. Daca valoarea de piata tinde sa se apropie de o marime normala, neutra,
obiectiva, valoarea de investitie are profund caracter subiectiv.
Valoarea de investitie este valoarea specifica unui anumit investitor sau unei
clase de investitori si apare ca o consecinta a modului diferit de estimare a
potentialului de a aduce profit, de percepere a riscurilor, de impozitare.

Aceasta valoare specifica poate sa fie si consecinta legaturilor cu alte afaceri


pe care investitorul respectiv le detine sau le controleaza.
In ultima instanta, aceasta valoare specifica unui investitor este masura
propriului sau interes pentru proprietatea respectiva.
Evaluatorul de afaceri se poate situa intr-una dintre urmatoarele trei ipostaze:
- expert neutru, caz in care evaluarea se face de pe pozitia unui investitor cu
capacitate de actiune medie, fara a se tine seama de asteptarile subiective ale
clientului cu interese speciale;
- expert consultant, cand evaluarea se va face in functie de oportunitatile specifice ale
clientului, valoarea estimata fiind prezentata in cea mai favorabila ipostaza, servind la
estimarea celui mai avantajos pret pentru client; este vorba deci de o valoare categoric
subiectiva;
- mediator/arbitru al unor evaluari subiective, pe baza intereselor speciale ale
vanzatorului si cumparatorului potential; misiunea evaluatorului va fi de a alege
influentele subiective relevante semnalate de evaluarile subiective ale vanzatorului si
cumparatorului, determinand o valoare corecta.
Evaluatorul se situeaza de cele mai multe ori pe pozitie de consultant,
subscriind intereselor utilizatorului evaluarii.
Menirea sa este de a diagnostica starea firmei si aprecia dupa caz valoarea (sau
scala de valori) din perspectiva utilizatorului evaluarii.
Din aceasta abordare se poate vorbi de valoare ca despre o marime mai mult
sau mai putin subiectiva. Cu cat masoara interesul unui grup mai mare ori interesul
general si pe o durata mai mare, valoarea isi pierde gradul de subiectivitate, devenind
aproape obiectiva.
O marime a valorii de piata va fi masura interesului general, mediu la un
moment dat (deci schimbatoare) si pentru o arie mai larga sau restransa (deci relativa,
in functie de piata respectiva). Pentru un obiect evaluat marimea valorii de piata ar
trebui sa fie comparabila cu pretul mediu. O marime a valorii de investitie va fi
masura interesului specific al unui investitor anumit. Pentru fiecare obiect evaluat in
parte, pretul ar trebui sa oscileze in jurul valorii de investitie. Pretul va fi rezultatul
direct al negocierilor si va fi influentat de valoarea de investitie, raportul cerere-oferta,
valoarea de piata, constrangerile generale si conjuncturale.
In general, scopurile evaluarii unei intreprinderi pot fi: aplicatii financiare,
vanzarea/cumpararea unei firme sau participatii la aceasta, lichidarea unei
intreprinderi, fuzionari, divizari de intreprinderi, dispute legale (exproprieri, litigii,
mosteniri), stabilirea bazei de impozitare, evaluarea aportului non-cash de capital,
estimarea cotatiilor actiunilor, majorari de capital.
Evaluarea economica a intreprinderii a devenit dupa 1989 necesara de cate ori
este nevoie de:

- stabilirea bazei de negociere pentru vanzarea-cumpararea unei firme sau a unui


activ;
- constituirea unor garantii pentru credite;
- determinarea bazei de calcul pentru impozitarea unui transfer de proprietate
(vanzare, donatie, mostenire);
- rezolvarea unor litigii patrimoniale;
- cresteri de capital;
- lichidari de intreprinderi.
Evaluarea economica a intreprinderii poate avea la baza deopotriva criterii
obiective si subiective.
Dintre criteriile obiective fac parte: marimea patrimoniului si veniturile pe care
acest patrimoniu le produce.
Dintre criteriile subiective se pot mentiona cele:
- de natura psihologica - de exemplu notorietatea intreprinderii poate conduce la
presupunerea ca existenta sa va continua in timp, faptul ca este cunoscuta si apreciata
constituind chiar premisa unor castiguri suplimentare;
- de natura economica:
- raritatea unei afaceri (situatia de monopol) atrage un spor de valoare;
- preluarea unei firme concurente, a unui furnizor sau a unui client poate
interesa in mod special pe prezumtivul cumparator, aducand un plus de valoare firmei
evaluate;
- priceperea investitorului pentru un anumit gen de afacere poate garanta
obtinerea unor rezultate superioare (poate fi suportul unor previziuni mai optimiste in
ce priveste rezultatele investitiei), ceea ce determina cresterea valorii afacerii;
- legatura investitiei cu alte afaceri pe care cumparatorul le detine sau le
controleaza poate genera un plus de valoare;
- experienta evaluatorului poate conduce la previziuni corecte privind fluxurile
viitoare.
1.3.Evaluarea intreprinderii - puncte de vedere
1.3.1.Evaluarea intreprinderii si proprietarul
Privita din punctul de vedere al proprietarului, valoarea intreprinderii sale
poate sa aiba dimensiuni diferite. O determinanta importanta a valorii este intentia
detinatorului afacerii cu privire la aceasta. Evaluarea pentru exploatare continua difera
de evaluarea din punctul de vedere al vanzatorului.

Proprietarul poate fi mai mult sau mai putin legat sufleteste de firma pe care o
detine, fie ca este rodul muncii sale, fie ca poarta numele familiei, fiind mostenita de
mai multe generatii. Un astfel de punct de vedere, sentimental, emotional, va face ca
firma respectiva sa fie de nepretuit. Numele, emblema sa valoreaza mai mult in ochii
proprietarului in acest caz.
Intreprinzatorul practic si eficient va cauta in orice clipa sa fie sigur ca
investitia sa este rentabila. El va compara profitul obtinut de el cu profitul ce s-ar
putea obtine in orice alta afacere accesibila daca s-ar face aceleasi eforturi (consum de
timp pentru conducerea afacerii, cheltuieli) si in aceleasi conditii de risc (o afacere la
fel de sigura ca si cea actuala). Nivelul valorii firmei ar depinde in acest caz de
posibilitatile proprietarului de a dezvolta alt proiect sau de a efectua alt plasament.
De multe ori, pentru a aprecia calitatea activitatii de conducere a unei
intreprinderi, o buna modalitate ar fi masurarea cresterii/scaderii valorii sale. O
crestere a valorii economice poate fi considerata efectul unui management
performant, daca ceilalti factori care influenteaza valoarea firmei nu produc
modificari semnificative asupra sa.
Pentru proprietarul firmei, fie ca este si conducator in acelasi timp, fie ca nu
este direct implicat in administrarea firmei, este necesara urmarirea evolutiei valorii
sale. Acest demers conduce la cunoasterea in permanenta a valorii firmei, care ar
putea oricand sa devina obiectul unei tranzactii. Chiar si in lipsa acestei perspective,
proprietarul are nevoie sa-si aprecieze performantele financiare, comparand investitia
prezenta cu plasamente alternative.
Alta este situatia in cazul unei afaceri de familie, care trebuie pastrata de
dragul numelui si al traditiei, chiar si in perioadele mai delicate.
Pentru un vanzator valoarea intreprinderii depinde de rentabilitatea pe care el
ar putea sa o obtina si de motivul vanzarii, atat de diferit de la caz la caz.
Motivul vanzarii poate fi variat.
El ar putea consta in dezinteresul pentru afacerea in sine, pentru care
proprietarul nu are suficient timp sau inclinatii, aptitudini.
Dorinta de a renunta la o afacere poate fi motivata de imposibilitatea de a face
fata concurentei, de lipsa de competitivitate.
Lipsa pietelor de desfacere sau penuria de materii prime ar putea determina
scaderea eficientei afacerii si chiar ameninta continuitatea exploatarii, determinand
nevoia de a vinde firma.
Imbatranirea produsului, tehnologiei sau a domeniului de activitate si alocarea
insuficienta de resurse pentru cercetare si modernizare ameninta rentabilitatea viitoare
a afacerii.
Noi ingradiri legislative care afecteaza activitatea firmei pot conduce la
alegerea solutiei vanzarii.

Existenta unor alte posibilitati de plasament, mai eficiente determina


renuntarea la afacerea prezenta pentru a investi in alt mod resursele recuperate.
Aparitia unor alte preocupari, care impun renuntare 16316b122q a la afacere;
poate sta la baza deciziei de vanzare.
Nevoia de lichiditati pentru achitarea diverselor obligatii poate impune
renuntarea la afacere.
Evaluarea in acest caz, din punctul de vedere al vanzatorului, va avea un grad
ridicat de subiectivitate.
Valoarea afacerii pe care el este hotarat sa o cedeze poate fi cu atat mai mica,
cu cat sunt prezente mai multe constrangeri asupra vanzarii.
In acest fel valoarea firmei poate cobori mult sub valoarea sa de piata.
O altfel de vanzare fortata este cea in care vanzatorul continua sa prezinte un
interes puternic pentru firma respectiva. Pentru el firma poate avea o valoare mare,
dar va trebui sa fie sacrificata. Constrangerea poate sa se rasfranga asupra pretului
acceptat in final.
Concluzionand, se poate spune ca valoarea firmei va avea atat o conditionare
obiectiva, cat si una subiectiva.
Conditionarea obiectiva tine de dimensiunile patrimoniului, rentabilitatea
medie a afacerilor similare, evolutia conditiilor generale de derulare a activitatii.
Conditionarea subiectiva, de dimensiuni considerabile, tine de: randamentul
propriu afacerii, cu cauzele sale specifice, interesul/dezinteresul pentru firma
manifestat de proprietarul dispus sa vanda, capacitatea sinergetica a afacerii in
conditiile actualului proprietar.
Analiza-diagnostic pentru evaluare decurge in linii mari ca o tatonare a
terenului, o prospectare a starii de fapt, la fata locului.
Intrucat o simpla informare, o banala inspectie, nu asigura necesarul cantitativ
si calitativ de informatii, va fi necesara apoi o atenta analiza, desfasurata sistematizat.
Se vor studia in detaliu toate aspectele care privesc fiecare functie a
intreprinderii in parte.
Se va cauta sa se obtina cat mai multe informatii, apelandu-se la surse diferite,
atat din exteriorul, cat si din interiorul firmei evaluate.
Sursele externe firmei pot fi: organele financiare, furnizorii firmei, clientii
sai, vecinii.
Sursele interne sunt: salariatii firmei, sindicatele, managerii.

Pentru ca informatiile obtinute sa nu fie irosite ulterior din lipsa de


sistematizare si pentru a se evita risipa de munca si de resurse prin detalierea
exagerata, culegerea datelor se face cu ajutorul unor chestionare speciale.
Atunci cand evaluatorul nu are inca destula experienta pentru a concepe singur
aceste chestionare, el poate sa utilizeze pentru formularea intrebarilor modele
elaborate de specialisti. In functie de raspunsurile obtinute evaluatorul va putea atribui
un punctaj, o nota sau un calificativ pentru intreprinderea in cauza.
Catalogarea intreprinderii, incadrarea ei intr-un anumit barem, va permite atat
alegerea metodologiei de evaluare adecvate, cat si validarea rezultatelor evaluarii.
1.3.2.Evaluarea intreprinderii si cumparatorul
In fundamentarea deciziei de cumparare a unei intreprinderi, cumparatorul
porneste de la o gama diversa de motivatii: un plasament relativ eficient, acapararea
concurentei si extinderea afacerii proprii, integrarea pe verticala a propriei afaceri prin
achizitionarea furnizorului sau clientului, un plasament comod, neriscant, o investitie
intr-un domeniu atractiv, de viitor, cu piata sigura si profit considerabil, priceperea,
aptitudinile manageriale ale cumparatorului pentru afacerea respectiva, o investitie
care produce efect sinergetic, reintregirea unei afaceri de familie, redobandirea unei
afaceri de familie.
Valoarea firmei, din perspectiva cumparatorului, va fi determinata atat de
criterii obiective - patrimoniale si financiare, cat si de aspecte subiective, specifice:
capacitati superioare de valorificare a investitiei, orgoliu, mandrie, ambitie.
Este interesanta gruparea principalelor criterii pe care le are in vedere
cumparatorul, care are mobilitate mare si acces la optiuni alternative.
In evaluarea unei firme potentialul cumparator nerezident are in vedere
urmatoarele criterii exterioare:

repatrierea capitalului
autorizarea participarii straine
discriminari in raport cu firmele locale
stabilitatea monedei nationale
rata anuala a inflatiei
stabilitatea politica
taxele vamale
accesul la piata locala de capital[4].

Pe baza acestor criterii generale, exterioare investitia analizata poate fi


considerata tentanta sau nu prin prisma mediului economic.
Pentru a aprecia situatia particulara a intreprinderii este necesar sa se
urmareasca intr-un diagnostic global manifestarile factorilor care ar putea afecta
decizia de cumparare.

Urmarirea sistematizata va oferi posibilitatea evidentierii cator mai multi factori cu


influenta asupra valorii. Cunoasterea actiunii acestora va permite adoptarea deciziei de
investire.

Modulul II - 10 ore
2.DIAGNOSTICUL PENTRU EVALUAREA ECONOMICA sI FINANCIARA A
UNITAILOR ECONOMICE
Pentru o evaluare de calitate este indispensabil diagnosticul firmei evaluate,
luand in considerare:
- sfera si continutul drepturilor, privilegiilor sau altor conditionari, atasate
proprietatii, care afecteaza transferul drepturilor de proprietate;
- istoricul afacerii;
- mediul economic si politic general si mediul economic al afacerii;
- activele, datoriile, capitalul, situatia financiara si capacitatea de a obtine profit si a
plati dividende;
- identificarea activelor necorporale detinute (individuale si/sau grupate in goodwill);
- evidentierea tranzactiilor anterioare cu participatii la afacerea evaluata;
- marimea participatiei ce trebuie evaluata (majoritara sau minoritara);
- cotatiile pe piata bursiera a actiunilor afacerii evaluate si/sau preturile de
tranzactionare a unor intreprinderi sau participatii la acestea, care fac parte din acelasi
domeniu de activitate;
- alte date/informatii de piata ca :
- rate de rentabilitate pentru investitii alternative;
- discount pentru necotare;
- prime de control;
- separarea si evaluarea la valoarea neta de piata a activelor in afara exploatarii, a
celor care nu sunt necesare functionarii afacerii.
2.1. Diagnosticul juridic
Prima etapa in diagnosticare este cea care are ca scop verificarea, studierea
incadrarii activitatii firmei in normele de drept.
Existenta contractelor care atesta dreptul de proprietate asupra terenurilor si
celorlalte imobilizari si existenta actelor care certifica legalitatea activitatii firmei dau
garantie pentru o evaluare corecta, pe principii de normalitate.
Evaluatorul trebuie sa verifice incadrarea activitatii firmei in normele de drept
comercial, al muncii, financiar-fiscal, al mediului etc.
Normalitatea si siguranta relatiilor firmei cu mediul extern si cu salariatii
constituie puncte tari in aprecierea valorii firmei si vor conduce la atribuirea unui
calificativ bun.

Absenta contractelor si nesiguranta activitatii firmei constituie puncte slabe,


conducand la obtinerea unui calificativ slab, date fiind riscurile care pot sa apara in
activitatea viitoare a firmei.
In mod concret, ce anume trebuie sa afle evaluatorul despre intreprinderea
evaluata? Ce va trebui sa verifice evaluatorul?
El trebuie sa se intereseze cu privire la urmatoarele aspecte: existenta actului
de constituire, care este forma juridica a firmei, existenta statutului
societatii, calitatea acestui statut, existenta autorizatiilor sanitara, sanitar-veterinara,
de mediu etc., existenta autorizatiilor specifice activitatii firmei (cum ar fi de exemplu
cele de comercializare a produselor din alcool, cafea, tutun etc.), existenta si tinerea la
zi, cu indeplinirea conditiilor legale, a registrelor societatii si evidentei contabile,
existenta dreptului de proprietate asupra terenului, existenta dreptului de proprietate
asupra celorlalte bunuri corporale si necorporale (inclusiv detinerea licentelor de
fabricatie necesare), situatia bunurilor date si/sau luate cu chirie, existenta contractelor
de munca si conditiile contractuale, existenta contractelor comerciale si calitatea lor,
existenta unor litigii, eventual stadiul acestora si modul de solutionare.
De asemenea, trebuie semnalat pericolul aparitiei unor noi litigii, cum ar putea
fi de exemplu cele care ar surveni din cauza: nerespectarii de catre firma a unor
conditii contractuale in relatiile sale cu partenerii comerciali sau cu salariatii;
nerespectarii legislatiei financiar-fiscale si a muncii, incalcarii normelor de mediu etc.
2.2. Diagnosticul comercial
Studiul functiunii comerciale a intreprinderii se desfasoara pe cateva directii,
si anume: strategia firmei, piata de desfacere, clientela, produsele, politica de preturi,
distrbutia, publicitatea, marketingul.
Evaluatorul va trebui sa afle care este ramura de activitate a firmei, care este in
acel moment starea acelei ramuri, ce perspective exista, ce pozitie ocupa firma si ce
planuri are, daca acele planuri sunt viabile sau nu.
Apoi va trebui sa descopere daca firma ocupa o pozitie importanta pe piata,
cum este piata firmei structurata, ce sanse de extindere are.
Clientela este analizata din perspectiva calitatii, numarului, structurii pe
categorii si dimensiuni, ponderii in cifra de afaceri a firmei. Se estimeaza dependenta
firmei fata de un numar mic de clienti sau fata de o anumita categorie de clienti.
Se analizeaza structura si vechimea produselor, pozitia lor pe curba de viata,
riscul de a se demoda, posibilitatile reale pe care le are firma de a-si improspata
productia.
Se urmareste apoi modul in care sunt fixate preturile si in ce masura, prin
practicarea preturilor diferentiate, exista sanse de atragere si pastrare a clientelei.

Distributia este analizata din punctul de vedere al dimensiunilor pe care le are


reteaua si din punctul de vedere al modului in care se deruleaza activitatea acestei
retele.
Publicitatea firmei este si ea analizata sub aspectul actiunilor derulate, al
cheltuielilor pe care le efectueaza firma pentru publicitate si sub aspectul imaginii
firmei si produselor sale.
In final se analizeaza modul in care este organizata activitatea de marketing.
2.3. Diagnosticul operational (de productie si exploatare)
Diagnosticul operational sau industrial urmareste functiunea de cercetaredezvoltare si pe cea de productie, in scopul de a aprecia fiabilitatea si viabilitatea
intreprinderii.
In cadrul acestui diagnostic sectorial se identifica in primul rand punctele tari
si punctele slabe privind activitatea de cercetare-dezvoltare.
Se urmaresc interesul pe care il manifesta si eforturile pe care le depune
intreprinderea pentru activitatea de cercetare-dezvoltare. Analiza cheltuielilor de
cercetare-dezvoltare se poate efectua prin calculul ponderii acestora in costuri si in
cifra de afaceri.
Se analizeaza obiectivele de cercetare-dezvoltare ale intreprinderii in corelatie
cu posibilitatile ei concrete de atinge obiectivele pe care si le propune.
Se studiaza modul in care este organizata activitatea de cercetare-dezvoltare,
atributiile, competentele si libertatile care ii revin.
Nu in ultimul rand, se apreciaza ritmul inlocuirii produselor si tehnologiilor,
rodnicia si eficienta activitatii de cercetare-dezvoltare la nivelul intreprinderii.
Intr-o etapa urmatoare (a doua) se analizeaza functiunea de productie,
urmarindu-se distinct procesul de fabricatie si respectiv starea mijloacelor de
productie.
Astfel, procesul de fabricatie este analizat pe faze, dupa cum urmeaza:
A.

Activitatea de aprovizionare

Este analizata sub aspectul modului in care este organizata si riscurilor care
decurg de aici si sub aspectul dependentei de un numar mic de furnizori sau unei
anumite categorii de furnizori ori existentei altor astfel de constrangeri.
Pot sa existe si implicatii asupra organizarii cumpararii si stocarii materiilor
prime sau marfurilor, avand ca rezultat imobilizarea unor resurse financiare
voluminoase pentru a evita riscul aparitiei unor intreruperi in ciclul de exploatare.
B.

Activitatea de productie (exploatare)

Este si ea diagnosticata pe cateva directii.


Se analizeaza mai intai caracteristicile productiei: daca se realizeaza pe stoc
sau pe comanda, in ce cantitate se realizeaza, daca productia este sezoniera, care sunt
procedeele de fabricatie pe care le utilizeaza firma, acestea comparandu-se cu
procedeele de fabricatie utilizate de concurenta, care sunt perspectivele firmei din
acest punct de vedere.
Se studiaza apoi ciclul de productie, determinandu-se posibilitatile de reducere
a sa, atat prin eliminarea locurilor inguste printr-o mai buna organizare si printr-o
dotare superioara, cat si prin utilizarea unor noi tehnologii. Utilajele si tehnologiile
firmei se studiaza prin comparatii cu competitorii.
Se identifica punctele tari si punctele slabe privind nivelul de automatizare si
perspectivele sale.
Se studiaza productivitatea muncii, metodele folosite in organizarea productiei
si a muncii si se evidentiaza posibilitatile de imbunatatire a acestora. se stabilesc
eventualele limite, constrangeri in acest domeniu.
Un loc important in cadrul tematicii analizei il au preocuparile firmei pentru
asigurarea calitatii, acordarea de garantii, costul garantiei etc.
C.

Activitatea de depozitare/ambalare

Se determina dimensiunile si importanta stocurilor,posibilitatile de reducere a


acestora printr-o organizare mai buna, modul in care sunt calculate provizioanele
pentru deprecierea stocurilor, ce se face cu stocurile nevandute, dar cu ambalajele?
In a treia etapa se analizeaza starea mijloacelor de productie.
Se face atat o analiza globala, urmarindu-se vechimea si uzura tehnica a
imobilizarilor corporale, cat si analiza individuala a principalelor elemente de natura
constructiilor si echipamentelor, selectandu-se cele a caror valoare detine o pondere
mare in volumul total al imobilizarilor.
2.4. Diagnosticul resurselor umane si managementului
Analiza resurselor umane are ca obiectiv determinarea punctelor tari si
punctelor slabe privind dotarea firmei cu resurse umane. In cadrul sau se determina
principalele trasaturi ale factorului uman aflat la dispozitia firmei si se analizeaza
adecvarea potentialului uman existent la nevoile prezente si viitoare ale firmei.
Ca modalitate tehnica, diagnosticul resurselor umane se efectueaza printr-un
chestionar care urmareste sa delimiteze structura personalului pe varste, vechime,
sexe, nivel de pregatire, calificare. Stabilitatea, perenitatea personalului, angajarile
temporare, fluctuatia personalului vor fi criterii de apreciere a resurselor umane.
Se vor studia in continuare modalitatile in care se fac angajarile si
promovarile.

Se vor evidentia si datele privind salarizarea personalului si alte aspecte legate


de motivatia muncii salariatilor intreprinderii.
Se va analiza starea sanatatii personalului si se vor pune in evidenta
eventualele pericole specifice activitatii firmei, conditiilor de lucru sau de mediu.
Se va studia apoi modul in care s-a desfasurat activitatea sindicatelor existente
in firma in ultima perioada si se vor analiza conflictele de munca de amploare din
ultima perioada (daca ele au existat).
De asemenea, se vor urmari si analiza fenomenele de indisciplina, absenteism,
in cazul in care aceste fenomene au ridicat probleme in trecut.
Uneori in cadrul diagnosticului resurselor umane, alteori distinct, diagnosticul
managementului este indispensabil pentru o buna cunoastere a intreprinderii evaluate.
Scopul diagnosticului managementului este de a evidentia punctele tari si
punctele slabe privind modul in care este condusa firma si de a determina gradul de
dependenta a activitatii firmei fata de oamenii-cheie.
Diagnosticul managementului se deruleaza pe trei directii, si anume:
A.

Caracteristicile conducerii

Se urmaresc: numarul de conducatori si relatiile dintre ei, stilul de conducere,


modul in care sunt repartizate atributiile conducatorilor, profilul, varsta, motivatia,
vechimea, stabilitatea conducatorilor.
Se urmareste de asemenea sa se stabileasca daca exista legaturi semnificative
de dependenta a managerilor fata de diverse grupuri si categorii de persoane care ar
putea influenta activitatea firmei.
Se apreciaza si performantele managementului, atat prin efectele pe termen
scurt, cat si prin efectele pe termen lung.
Indicatorii de gestiune (vitezele de rotatie si in special cele ale stocurilor si
creantelor), pot fi apreciati in corelatie cu cei de lichiditate si rentabilitate[5].
B.

Remunerarea conducerii

Evaluatorul trebuie sa afle cine anume detine rolul decisiv in determinarea


marimii drepturilor banesti ale conducatorilor firmei.
Este necesara cunoasterea dimensiunilor tuturor drepturilor de care beneficiaza
conducerea, atat salarii, cat si alte drepturi banesti si alte avantaje speciale.
C.

Impactul conducatorului

Se identifica trasaturile deosebite ale managerilor-cheie, pe de o parte, si


relatiile speciale ale managerilor cu mediul in care isi desfasoara activitatea firma, pe

de alta parte. Ambele aspecte sunt importante pentru a intui in ce masura activitatea
firmei si performantele sale depind de prezenta persoanelor respective in conducerea
sa.

2.5. Diagnosticul financiar-contabil


Daca diagnosticele sectoriale se bazeaza pe chestionare, pe criterii subiective,
pe intuitia si experienta evaluatorului, diagnosticul financiar-contabil dispune de
instrumente relativ precise cu care sa masoare activitatea firmei.
Mai mult, diagnosticul financiar-contabil poate fi considerat un fel de test, al
carui obiect il reprezinta atat intreprinderea evaluata, cat si diagnosticele sectoriale
deja efectuate.
Metodologia de analiza dispune de o serie de indicatori speciali pentru
aprecierea activitatii firmei.
Datele necesare analizei se preiau din evidenta contabila a firmei, in primul
rand din situatiile de sinteza, adica din bilant si din contul de rezultate.
Obiectivele urmarite de diagnosticul finnaciar-contabil sunt:
- determinarea fiabilitatii si imaginii fidele a datelor contabile si eventuala ajustare a
acestora;
- studiul structurii cifrei de afaceri si productiei in corelatie cu generarea de rezultate;
- studiul dinamicii preturilor si volumului vanzarilor/productiei;
- analiza rentabilitatii prin excedentul brut de exploatare (EBE), capacitatea de
autofinantare (CAF), excedentul de trezorerie de exploatare (ETE), rezultatul net
(RN[6] sau PN);
- analiza politicii de finantare si structurii financiare, prin binomul autonomie
financiara - levier financiar;
- analiza echilibrului financiar prin fondul de rulment;
- analiza structurala si dinamica a fluxurilor de numerar.
Sintetic, evaluatorul va avea in vedere urmatoarele aspecte:
A.
Pe baza datelor cuprinse in bilantul firmei in cauza evaluatorul va putea
calcula si interpreta:
- indicatori de structura - atat care privesc structura activului patrimonial, cat si care
privesc structura pasivului patrimonial;

- indicatori de evolutie - pentru fiecare element patrimonial in parte, apoi pentru


evolutia structurii, a ponderii fiecarui element patrimonial in total
- indicatori de lichiditate - lichiditatea curenta, calculata ca raport intre activele
curente si pasivele curente (active curente / pasive curente); lichiditatea rapida,
calculata ca raport intre activele curente cu lichiditate foarte buna ( creante si
disponibilitati) si pasivele curente: ( active curente - stocuri) /pasive curente;
- indicatori de risc financiar - ca de exemplu gradul de indatorare, calculat ca raport
intre datorii si total activ: total datorii / total activ, indicator care arata in ce masura
datoriile firmei sunt garantate cu patrimoniul sau si structura capitalului, calculata ca
raport intre elementele de capital permanent imprumutat si respectiv propriu: CTLM /
CPR, indicator ce arata riscul financiar.
B.

Pe baza contului de profit si pierdere se pot analiza mai multe aspecte.

Astfel, pornind de la datele privind veniturile se pot efectua: o analiza a


influentei productiei fizice si a influentei preturilor asupra veniturilor, o analiza a
influentei structurii produselor asupra veniturilor, o analiza a veniturilor pe activitati
etc.
Pornind de la datele privind cheltuielile putem analiza structura cheltuielilor.
Dupa natura lor, acestea reflecta consumurile de: munca ( salariile), materii
prime, uzura imobilizarilor ( amortizarea), consumul de energie electrica, combustibil,
apa, costul resurselor imprumutate ( dobanzile) etc.
Dupa relatia lor cu volumul de activitate cheltuielile se impart in: constante si
variabile.
Dupa relatia lor cu functiunile intreprinderii structurarea cheltuielilor se poate
face astfel: de cercetare, comerciale, financiare, administrative etc.
Dupa relatia lor cu fazele ciclului de exploatare, cheltuielile pot fi: de
aprovizionare, de productie, de desfacere etc
Se poate apoi urmari corelatia intre cheltuieli si venituri si se poate analiza
structura rezultatelor.
Este interesant de urmarit relatia intre: numarul de salariati, cheltuielile
salariale, productivitatea muncii.
De asemenea este necesara si prezinta interes corespondenta dintre
amortizarea imobilizarilor si uzura acestora.
Profitul va fi analizat ca volum, ca structura si prin prisma ratei profitului
(profit / cifra de afaceri). Datele referitoare la firma analizata vor fi comparate cu cele
disponibile privind sectorul sau de activitate, cu media sectorului sau cu nivelul
indicatorilor realizati de cateva intreprinderi asemanatoare.

Adaosul comercial va fi surprins in evolutia sa si comparat cu cel al


ramurii. Analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune releva modul in care se
distribuie valoarea adaugata. Pe baza indicatorilor din acest model se pot determina
diferite rate de tip: efect/efort, efect/efect, efort /efort si efort /efect[7]. Efectele sunt
masurate prin: venituri din vanzarea marfurilor, productia vanduta, valoarea adaugata,
excedentul brut al exploatarii, rezultatul exploatarii, rezultatul curent al exercitiului,
rezultatul exceptional, rezultatul exercitiului inainte de impozitare (brut), rezultatul
exercitiului inainte dupa impozitare (net)
Analiza prin cheltuieli directe pe produs arata in ce mod a reusit intrepriderea
sa promoveze produsele cu marja mare asupra cheltuielilor directe.
Analiza pe baza pragului de rentabilitate permite calculul cifrei de afaceri
pentru care rezultatul este nul, profitul previzional la o variatie data a cifrei de afaceri,
cifra de afaceri necesara pentru a obtine beneficiul dorit, cifra de afaceri necesara
pentru a mentine beneficiul anterior in conditiile cresterii cheltuielilor fixe.
Determinarea coeficientului de siguranta serveste ca baza aprecierilor cu privire la
riscul de pierdere din cauza eventualei reduceri a productiei.
C.
Combinand date preluate din bilant si din contul de profit si pierdere se pot
determina o serie de indicatori pentru aprecierea gestiunii si indicatori de eficienta.
Indicatorii pentru aprecierea gestiunii sunt:
- viteza de rotatie a activelor = cifra de afaceri / active
- viteza de rotatie a capitalului = cifra de afaceri / capital
- durata de rotatie a stocurilor = ( stocuri / cifra de afaceri) x 360
- durata de incasare a clientilor = ( clienti / cifra de afaceri) x 360
- durata de plata a furnizorilor = ( furnizori / costuri terti) x 360;
Indicatorii de eficienta:
- rentabilitatea activelor = ( profit brut + cheltuieli financiare) / active
- rentabilitatea capitalului = ( profit net + cheltuieli financiare x 0,80) / ( capital
propriu + credite pe termen lung)
- rentabilitatea capitalului propriu sau retabilitatea financiara = profit net /capital
propriu
capacitatea de rambursare = (profit net + amortizare) / rate scadente.
Ambele grupari servesc aprecierii performantelor managementului.
Intr-o alta grupare[8], sintetica, pricipalii indicatori economico-financiari se
clasifica astfel:

indicatori de lichiditate

lichiditatea generala = active circulante/ datorii curente

lichiditatea imediata = (active circulante - stocuri) / datorii curente

rata solvabilitatii generale = active totale - datorii curente

indicatori de echilibru financiar

rata autonomiei financiare = capital propriu/capital permanent

rata de finantare a stocurilor = fond de rulment/stocuri

rata datoriilor = datorii totale/active totale

rata capitalului propriu fata de activele imobilizate = capital propriu/active


imobilizate

rata de rotatie a obligatiilor = cifra de afaceri/media datoriilor totale


viteza de rotatie in zile = 360/ rata de rotatie a obligatiilor

indicatori de gestiune

rotatia activelor circulante = cifra de afaceri/active circulante


viteza de rotatie in zile = 360/ rotatia activelor circulante

rotatia activului total = cifra de afaceri/active totale


viteza de rotatie in zile = 360/rotatia activului total

durata medie de recuperare a creantelor = cifra de afaceri/media creantelor


totale
viteza de rotatie in zile = 360/ durata medie de recuperare a creantelor

indicatori de rentabilitate

rata rentabilitatii economice = profit brut/capital permanent

rata rentabilitatii financiare = profit net/capital propriu

rata rentabilitatii resurselor consumate = profit net/cheltuieli totale

punctul critic al rentabilitatii = cheltuieli fixe totale/[1 - cheltuieli variabile


totale/ (cheltuieli fixe totale +cheltuieli variabile totale)]

nivelul cifrei de afaceri aferent unui profit minim = (cheltuieli fixe totale +
profit minim aferent unui anumit volum al cifrei de afaceri)/[1 - cheltuieli
variabile totale/ (cheltuieli fixe totale +cheltuieli variabile totale)]

indicatori ai fondului de rulment

fondul de rulment total = total active - active imobilizate

fondul de rulment permanent = capital propriu total + imprumuturi si datorii


financiare - total active imobilizate

fondul de rulment propriu = capital propriu total - total active imobilizate

necesar de finantat = fond de rulment permanent + plati restante - fond de


rulment propriu + pierderi neacoperite din exercitiile financiare anterioare

gradul de acoperire a activelor circulante cu capital propriu = fond de rulment


propriu/ fond de rulment total

necesarul de fond de rulment = stocuri + creante + active de regularizare datorii curente - pasive de regularizare

fondul de rulment net global = capital permanent - active imobilizate

trezoreria neta = fondul de rulment net global - necesarul de fond de rulment

fluxul de lichiditati (cash-flow)

Intr-o maniera sugestiva, in reglementarile contabile actuale[9] se prezinta o


gama de indicatori de analiza economico-financiara a intreprinderii, modul lor de
calcul si valoarea de referinta, astfel:
1. Indicatori de lichiditate:
a) Indicatorul lichiditatii curente
Active curente
(Indicatorul capitalului circulant) = --------------------Datorii curente
- valoarea recomandata acceptabila - in jurul valorii de 2;
- ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente.
b) Indicatorul lichiditatii imediate

Active curente - Stocuri

(Indicatorul test acid)

= --------------------------------------Datorii curente

2. Indicatori de risc:
a) Indicatorul gradului de indatorare
Capital imprumutat

Capital imprumutat

------------------------ x 100 sau ---------------------- x 100


Capital propriu

Capital angajat

unde:
- capital imprumutat = credite peste un an;
- capital angajat = capital imprumutat + capital propriu.
b) Indicatorul privind acoperirea dobanzilor - determina de cate ori
entitatea poate achita cheltuielile cu dobanda.
Cu cat valoarea indicatorului este mai mica, cu atat pozitia entitatii
este considerata mai riscanta.
Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit
---------------------------------------------------------------- = Numar de ori
Cheltuieli cu dobanda
3. Indicatori de activitate (indicatori de gestiune)
- furnizeaza informatii cu privire la:
- Viteza de intrare sau de iesire a fluxurilor de trezorerie ale entitatii;
- Capacitatea entitatii de a controla capitalul circulant si activitatile
comerciale de baza ale entitatii;
- Viteza de rotatie a stocurilor (rulajul stocurilor) - aproximeaza de
cate ori stocul a fost rulat de-a lungul exercitiului financiar
Costul vanzarilor
--------------------- = Numar de ori
Stoc mediu

sau
Numar de zile de stocare - indica numarul de zile in care bunurile
sunt stocate in unitate
Stoc mediu
--------------------- x 365
Costul vanzarilor
- Viteza de rotatie a debitelor-clienti
. calculeaza eficacitatea entitatii in colectarea creantelor sale;
. exprima numarul de zile pana la data la care debitorii isi achita
datoriile catre entitate.
Sold mediu clienti
---------------------- x 365
Cifra de afaceri
O valoare in crestere a indicatorului poate indica probleme legate de
controlul creditului acordat clientilor si, in consecinta, creante
restante.
- Viteza de rotatie a creditelor-furnizor - aproximeaza numarul de zile
de creditare pe care entitatea il obtine de la furnizorii sai. In mod
ideal calculul ar trebui sa includa doar creditorii comerciali.
Sold mediu furnizori
---------------------------------------- x 365,
Achizitii de bunuri (fara servicii)
unde pentru aproximarea achizitiilor
vanzarilor sau cifra de afaceri.

se

poate

utiliza

costul

- Viteza de rotatie a activelor imobilizate - evalueaza eficacitatea


managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei
de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate
Cifra de afaceri
------------------

Active imobilizate
- Viteza de rotatie a activelor totale
Cifra de afaceri
------------------Total active
4. Indicatori de profitabilitate
- exprima eficienta entitatii in realizarea de profit din resursele
disponibile:
a) Rentabilitatea capitalului angajat - reprezinta profitul pe care il
obtine entitatea din banii investiti in afacere:
Profit inaintea platii dobanzii si impozitului pe profit
----------------------------------------------------------------,
Capital angajat
unde capitalul angajat se refera la banii investiti in entitate atat de
catre actionari, cat si de creditorii pe termen lung, si include
capitalul propriu si datoriile pe termen lung sau active totale minus
datorii curente.
b) Marja bruta din vanzari
Profitul brut din vanzari
----------------------------- x 100
Cifra de afaceri
O scadere a procentului poate scoate in evidenta faptul ca entitatea
nu este capabila sa isi controleze costurile de productie sau sa
obtina pretul de vanzare optim.
Analiza indicatorilor amintiti mai sus trebuie facuta prin comparatie cu alte
intreprinderi din cadrul ramurii respective si cu uzantele internationale[10]. Utila este
si urmarirea evolutiei in timp a indicatorilor realizati de firma.
2.6.Sinteza diagnosticelor - Diagnosticul global
Pe baza aspectelor desprinse din diagnosticele sectoriale si intarite, certificate
de diagnosticul financiar-contabil se pot stabili atuurile si slabiciunile firmei in

comparatie cu mediul in care isi deruleaza activitatea. Cu ajutorul informatiilor


disponibile se poate anticipa evolutia viitoare a intreprinderii, se pot aprecia sansele ei
in comparatie cu intreprinderi similare din cadrul ramurii respective si in comparatie
cu restul economiei.
Sinteza diafnosticelor presupune regruparea informatiilor rezultate din
diagnosticele sectoriale, informatii privind:
- istoricul intreprinderii si al activitatilor sale, identificarea modului in care elemente
din trecut vor evolua in viitor;
- actionariatul, managementul si personalul - ce relatii si suprapuneri exista intre cele
categorii, interesele lor, climatul general din intreprindere, comportamentul si
motivatia conducatorilor si personalului, metodele de conducere;
- atuurile, calitatile recunoscute ale firmei, piata si concurenta, dependenta fata de
furnizori, strategia firmei;
- gradul de integrare a productiei, rentabilitatea, nevoile financiare, fiscalitatea etc.
[11]
Cunostintele dobandite legate de punctele tari si oportunitatile, punctele slabe
si riscurile privind activitatea prezenta si viitoare a firmei pot fi sintetizate si notate cu
ajutorul unui barem. Evaluatorul poate utiliza modele concepute de specialisti sau
poate sa isi creeze propriul barem.

Un grupaj[12] al modelelor de diagnostic global ar putea sa


includa urmatoarele tipuri de dignostic:
SWOT - (strenghts, weaknesses, opportunities and threats);
Rolland Berger;
A.G. (Alexandru Gheorghiu);
CEMATT;
B.C.R.;
Histograma;
Metoda scorurilor
Fiecare model ia in calcul, pe rand, diferite segmente de analiza, atribuind
pentru fiecare in parte fie o nota sau un punctaj, fie o apreciere pozitiva sau negativa.
Dupa efectuarea aprecierilor de obicei se stabileste prin medie ponderata o nota finala,
un punctaj general. Pe baza sa ori pe baza aprecierilor pe diferitele criterii se
incadreaza firma diagnosticata intr-o anumita categorie de performanta.

Fiecare model este interesant in felul sau. Optiunea pentru o varianta sau alta
depinde de preferintele utilizatorului, de trasaturile specifice firmei, de
disponibilitatea unor date de referinta pentru a aprecia comparativ nivelul
indicatorilor calculati. Modelele care ofera coordonate precise pentru efectuarea
diagnosticului ingradesc imaginatia utilizatorului, dar sunt deosebit de utile pentru un
analist mai putin experimentat. Optiunea utilizatorului pentru libertate necesita insa
multa experienta si intuitie.
Un model complet este cel propus de Alexandru Gheorghiu[13], model care
grupeaza aspectele de interes pentru diagnosticul global al firmei in urmatoarele
componente, cu ponderi diferite in media finala, si criterii, notate cu noua note, de la 1
la 5, din 0,5 in 0,5 puncte:

financiar, cu ponderea de 18%, si criteriile:

cifra de afaceri

profit

capital propriu

lichiditate

datorii totale

necesarul de fond de rulment

patrimoniul net

pragul de rentabilitate

piata si concurenta, cu ponderea de 14%, si criteriile:

piata interna

piata externa

tendinte ale pietei

structura concurentei

competitivitate

cercetare-dezvoltare, cu ponderea de 14%, si criteriile:

raportul performanta-pret

capacitatea tehnica si profesionala a modulului de cercetaredezvoltare

know-how

cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare in cifra de afaceri

aportul cercetarii-dezvoltarii la reinnoirea productiei

produse, cu ponderea de 14%, si criteriile:

calitate-fiabilitate

nivel tehnologic

gama de produse

cooperari externe

varsta critica a produselor

management, cu ponderea de 14%, si criteriile:

managementul gestiunii activelor

managementul cercetarii-dezvoltarii

managementul productiei

managementul comercial

managementul financiar-contabil

managementul resurselor umane

productie, cu ponderea de 10%, si criteriile:

amplasamente

organizare

aparat tehnic (utilaje)

calitate-tehnologii

grad de utilizare a capacitatii de productie

probleme ecologice

comercial, cu ponderea de 10%, si criteriile:

clienti interni

clienti externi

furnizori interni

furnizori externi

canale de distributie

service post-vanzare

actiuni promotionale

personal, cu ponderea de 6%, si criteriile:

numar de personal

structura personalului

competenta personalului

stabilitatea fortei de munca

productivitatea muncii

Urmarind unele dintre modelele de diagnostic global [14] putem selecta si grupa
factorii cu influenta favorabila sau nefavorabila asupra valorii firmei:

dupa modelul SWOT[15]

asigurarea cu cadre corespunzator calificate

posibilitati de recrutare a tinerilor bine pregatiti

nivelul salariilor

nivelul dotarii cu utilaje moderne

gradul de utilizare a utilajelor

posibilitati de aprovizionare cu materii prime

nivelul stocurilor de produse finite

posibilitati de export

accentuarea concurentei

scaderea puterii de cumparare

ponderea capitalului propriu

nivelul lichiditatii

blocaj financiar

inflatie

dobanzi ridicate

buna organizare a productiei in raport cu concurenta

competitivitatea productiei

segmente de prodctie ramase in urma

posibilitatea asimilarii unor noi produse pe baza cercetarii-dezvoltarii

flexibilitate in comparatie cu concurenta

solutionarea problemelor ecologice etc.

dupa modelul A.G.[16]

evolutia cifrei de afaceri

rata profitului in comparatie cu media ramurii

ponderea capitalului propriu in sursele totale de finantare

credite avantajoase

nivelul lichiditatii generale si imediate

rata indatorarii

modul de acoperire a necesarului de fond de rulment

evolutia patrimoniului net

pragul de rentabilitate si intervalul de siguranta

stabilitatea pietei si posibilitatile de dezvoltare

pozitia fata de concurenta

cresterea calitatii productiei

innoirea productiei

raportul performanta/pret

personal de cercetare competent

nivelul informatiei tehnice si tehnologice

gradul de reinnoire a productiei

calitatea si fiabilitatea produselor fata de concurenta

nivelul tehnologiei si gama de produse

colaborari externe

ritmul de reinnoire si modernizare a produselor

viteza de rotatie a activelor

ratele de rentabilitate

amplasamentele

gradul de utilizare a capacitatii de productie

incadrarea in limitele de poluare

extinderea clientelei

diversificarea furnizorilor

reteaua de distributie

promovarea produselor

numarul si structura personalului

fluctuatiile de personal

productivitatea muncii.
Nu mic este interesul analistilor pentru a detine o "formula magica", care ar
trebui sa permita aprecierea performantelor realizate de o intreprindere la un moment
dat, in special sub aspectul eficientei, si chiar perspectivele si riscurile cu care se
confrunta firma din acest punct de vedere.
Previziunile privind activitatea firmei intr-un viitor apropiat trebuie sa tina
seama de rezultatele diagnosticului, sa se incadreze in coordonatele generale stabilite
in acel moment. Scenariile privind viitorul firmei sunt strans legate de aceasta analizadiagnostic, realizata in punctul de plecare.

Dincolo de rigiditatea notelor si punctajelor evaluatorul va trebui sa


intrezareasca sansele reale ale firmei, pentru a putea intocmi scenarii realiste. Intuitia
si logica sunt de departe trasaturile de cea mai mare necesitate in munca evaluatorului.
2.7. Intrebari si exercitii
1.Determinati cota de piata a intreprinderii daca CA totala a domeniului intreprinderii
este 89000000 lei, iar vanzarile proprii insumeaza 12000 lei, piata fiind atomizata.
Cum apreciati rezultatul obtinut?
2.Constatati cu prilejul diagnosticului comercial ca productia intreprinderii este
imbatranita. Ce importanta are aceasta informatie?
3.Calculati fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria neta si cashflow, daca se cunosc datele:

INDICATORI

2006

2007

capital social varsat

50000

50000

rezerve

10000

10000

2000

7000

20000

16000

2000

2000

40000 - 10000 = 30000

48000 - 12000 =
36000

70000 - 7000 = 63000

80000 - 7000 =
73000

100000

1080001000=107000

rezultatul exercitiului
credite pe termen lung
imobilizari
nete

necorporale

imobilizari corporale nete

stocuri

creante

furnizori

101000

125000

salarii

14000

15000

casa si conturi la banci

10000

12000

credite pe termen scurt

8000

7000

Modulul III - 6 ore


3.DETERMINAREA COMPONENTELOR FUNDAMENTALE ALE
EVALUARII-6 ore

Determinarea valorii unei afaceri trebuie sa se tina cont de:


- costul re-constructiei acelei intreprinderi,
- capacitatea sa, potentialul sau de a produce profit si a genera fluxuri de numerar
pentru investitor,
- coordonatele pietei financiare.
Pentru a aplica diferitele metode de evaluare vom delimita activul net contabil,
capacitatea beneficiara, rata de actualizare/capitalizare.
3.1 Determinarea activului net corectat (ANC)
Activul net sau averea neta desemneaza partea din valoarea totala a resurselor,
bunurilor detinute/controlate intr-o afacere ce se obtine prin deducerea obligatiilor
acelei intreprinderi.
Termenul de activ net contabil (ANc) este cunoscut din studiul contabilitatii:
Activ net = Total activ - Datorii
Valoarea ANc este furnizata gata calculata prin bilantul contabil.
Punctul de pornire in determinarea sa il constituie bilantul contabil.

Pentru acuitatea imaginii averii nete este insa necesara o retratare, o corectie a
cifrelor furnizate de contabilitate.
Rezultatul il constituie bilantul economic, in care se retin cifrele relevante
strict pentru afacerea evaluata. Acesta sta la baza stabilirii activului net corectat
(ANC).
Determinarea ANC presupune parcurgerea mai multor trepte, si anume:
1.
Se separa si se evalueaza distinct activele in afara exploatarii. Acestea pot sa
fie ori bunuri cu destinatie separata de activitatea de exploatare, ori bunuri fara o
utilitate aparenta.
Evaluarea lor se va face in functie de perspectivele privind
utilizarea viitoare, de starea si amplasamentul lor, de pretul pietei,
la valoarea de cesionare.
2.

Se evalueaza imobilizarile:

Imobilizarile necorporale se evalueaza in functie de


perspectivele mentinerii lor sub controlul entitatii odata ce aceasta
va fi transferata noilor proprietari.
- de aceea cheltuielile de constituire, cele de dezvoltare si alte
drepturi netransferabile se considera non-valori si se elimina din
activ;
- se exclud cheltuielile de dezvoltare care pot fi valorificate;
- se evalueaza toate celelalte active intangibile identificabile separat, cu valoare
independenta (dreptul de inchiriere, vadul, raritatea, starea localului, posibilitatea de
subinchiriere, clauzele privind chiria si intretinerea, posibilitatea de a inchiria
apartamentul de deasupra localului, posibilitatea de a inchiria localuri vecine, durata
contractului de inchiriere);
- se evalueaza goodwill-ul cu totul separat de restul activului - necuprinzandu-se in
activul net, ci adaugandu-se ulterior la acesta pentru calculul valorii firmei.
Aceasta categorie, de good-will, cuprinde:
- clientela - daca este fidela si in relatii bune, daca atitudinea clientilor este
binevoitoare, numarul de clienti, estimandu-se calitatea clientilor, posibilitatile de
extindere a clientelei;
- furnizorii - posibilitatea de a alege furnizorii, posibilitatea de confruntare a lor,
calitatea produselor si serviciilor furnizorilor;
- personalul - cunostintele, calitatea relatiilor, absenteismul, calitatea muncii,
competenta, facilitatea de a inlocui personalul, dinamismul conducerii, dinamismul
functionarilor, stabilitatea personalului, competenta administratorului;

- banca - apreciindu-se calitatea si stabilitatea relatiilor, creditele pe termen lung;


- alti terti - organismele sociale, fiscul, sindicatul;
- patrimoniul intreprinderii - calitatea masinilor, calitatea localurilor, marcile,
modelele, aparatura informatica;
- productia intreprinderii - calitatea ei, noutatea, notorietatea, cercetarea, pretul;
-concurenta - numarul concurentilor, pozitia lor pe piata, calitatea
lor, pozitia lor geografica.
Pentru evaluarea imobilizarilor corporale se vor respecta in
principiu o serie de reguli specifice.
Terenurile se evalueaza in functie de:
- categoria localitatii,
- amplasarea terenului,
- dezvoltarea economica a localitatii,
- accesul la retele de transport,
- echiparea tehnico-edilitara a zonei,
- caracteristicile geotehnice ale terenului,
- restrictiile de folosire a terenului conform planului urbanistic general si
regulamentelor aferente,
- poluarea terenului etc.
Pentru terenurile construite se aplica o reducere de 30% fata de terenurile
neconstruite.
Imobilizarile corporale in afara exploatarii se evalueaza separat la valoarea de
cesionare, necuprinzandu-se in activul net.
Mijloacele fixe de exploatare, inclusiv cele achizitionate prin leasing[17], se evalueaza la
valoarea de utilizare, in functie de:
- pozitia cladirilor,
- costul actual,
- gradul de uzura morala,
- gradul de uzura fizica,
- durata de viata,
- starea tehnica,
- aspectul,
- cheltuielile necesare pentru asigurarea functionarii normale etc.

Uneori legislatia impune restrictii metodologice, de exemplu HG 945/1990


reglementa reevaluarea mijloacelor fixe prin utilizarea indicilor de actualizare a
preturilor de productie si de livrare.
Imobilizarile financiare se trateaza in functie de natura lor:
- imprumuturile se evalueaza la valoarea ramasa,
- garantiile, depozitele se evalueaza la valoarea contabila,
- titlurile imobilizate se evalueaza la cursul bursier sau la pretul celei mai recente
tranzactii.
Pozitia de investitor majoritar poate atrage un plus de valoare, in timp ce o
participatie minoritara poate fi decotata. Astfel titlurile de participare se trateaza in
functie de procentul participatiei si influenta asupra filialei:
- uneori fiind necesara chiar evaluarea filialei,
- alteori fiind suficienta evaluarea conventiilor comerciale, garantiilor,
3.
Se evalueaza apoi activul circulant, tinandu-se cont de natura, vechimea,
destinatia, starea si amplasamentul fiecarui element in parte:
Stocurile se trateaza astfel:
- materiile prime, materialele, piesele, componentele se evalueaza la costul de
achizitie sau, daca sunt depreciate ori inutilizabile, la pretul de vanzare.
- produsele finite se evalueaza la cost de productie, pret posibil de vanzare sau pret de
vanzare minus marja de adaos; pentru produsele care nu mai pot fi vandute se
constituie provizioane.
- productia neterminata, semifabricatele se evalueaza in functie de stadiul in care se
afla.
Creantele se evalueaza in functie de vechimea si probabilitatea lor de incasare.
Pentru creantele cu vechime peste un an valoarea este 0 si se constituie provizion de
neincasare pentru suma integrala inregistrata. Pentru creantele cu vechime peste 6 luni
se cere creantierilor confirmarea debitului si se constituie provizion de neincasare,
diminuandu-se valoarea creantelor cu 25-50%. Creantele in termen se evalueaza la
valoarea nominala.
Titlurile contabilizate ca investitii finnaciare pe termen scurt detinute de firma
se evalueaza la cursul bursei.
Disponibilitatile in lei se retin la valoarea nominala,
Disponibilitatile in valuta se exprima in lei la cursul de la data evaluarii.

Ca si in cazul activului net contabil, nu se includ cheltuielile inregistrate in


avans.
4.

Evaluarea pasivului presupune urmatoarele:

- provizioanele se scot din pasivul exigibil


- pentru datoriile pe termen lung se elimina prima de rambursare si se actualizeaza
valoarea datoriei.
- se adauga datoriile probabile/contingente care nu s-au reflectat in contabilitate, de
exemplu o datorie viitoare reprezentand obligatii ale intreprinderii pentru contractele
pe care le va sista, datorie neprovizionata si necontabilizata la data evaluarii.
3.2 Determinarea capacitatii beneficiare (CB )
Profitul reflectat in contul de rezultate al intreprinderii este punctul de plecare
in aplicarea metodelor financiare de evaluare. Valoarea sa va trebui insa
redimensionata, orientata spre viitor. Intreprinderea este interesanta pentru investitor
prin potentialul sau de a aduce profit, prin capacitatea sa beneficiara (CB).
In metodele financiare de evaluare utilizam un profit sau un flux teoretic,
estimat prin corectia rezultatelor trecute pe seama estimarilor pentru viitor.
Capacitatea beneficiara se poate exprima prin indicatorii: profitul brut, profitul net,
dividendul si fluxul de trezorerie.
Gasim in literatura o multitudine de variante de determinare a CB.
Este utila conversia rezultatelor trecute in preturi constante si eliminarea din
acestea a influentelor fiscale inainte de a studia dinamica acestor rezultate. De
exemplu, daca pentru ultimii 2 ani cota de impozit pe profit a fost 16 %, iar pentru cei
anteriori 25%, rezultatele nete ale acelor ani mai vechi vor fi reintregite cu diferenta
de impozit de 9 puncte procentuale sau se va studia dinamica profitului brut.
Studiul rezultatelor trecute poate releva o evolutie constanta, o tendinta de
crestere/scadere, o evolutie aleatorie a acestora. Analiza rezultatelor conduce la
retratarea acestora dupa caz, eliminandu-se elementele conjuncturale,
nereproductibile. De exemplu, o intreprindere a inregistrat un profit substantial in anul
in care a vandut un teren pe care nu il (mai) exploata. Acest rezultat nu este
reproductibil, iar diferenta, excedentul, nu se va include in calculul capacitatii
beneficiare, corectandu-se rezultatul acelui an. De asemenea, o cheltuiala
nereproductibila ca: un cost suplimentar datorat grevei transportatorilor, o amenda, o
cheltuiala de judecata etc., se va exclude la calculul profitului reproductibil.
Daca pentru o anumita perioada trecuta nu se cunoaste explicatia unor
rezultate anormale, rezultatele perioadei in cauza nu vor fi cuprinse in calculul
capacitatii beneficiare.
Dupa observarea tendintelor profitului se pot estima valorile viitoare ale
acestuia, prin diferite variante de calcul.

A.Se poate calcula o medie simpla a rezultatelor trecute asemanatoare:


CB = (RNn-3 + RNn-2 + RNn-1 ) : 3
B.Se calculeaza o medie ponderata, acordand ponderi mai mari perioadelor mai
recente, atunci cand rezultatele trecute sunt diferite, dar cauzele diferentelor nu sunt
aparente - de aceea considerim mai degraba reproductibile rezultatele mai recente:
CB = (1xRNn-3 + 2xRNn-2 + 3xRNn-1 ) : 6
C.Se estimeaza rezultatul anilor urmatori si se determina media luand in calcul atat
rezultate trecute, cat si rezultate viitoare:
CB = (RNn-2 + RNn-1 + RNn ) : 3
3.3 Determinarea ratei de actualizare/capitalizare (R, i sau t)
Cheia in utilizarea corecta a metodelor de evaluare pe baza de venit o
constituie justa dimensionare a ratelor folosite in calcul. Problema devine cu atat mai
delicata cu cat manualele prezinta o multitudine de rate, majoritatea fara a explica
implicatiile utilizarii acestora.
Astfel, o prima tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a actualizarii.
Prin intermediul acesteia, fluxurile de numerar pe care le genereaza firma pentru
investitor sunt convertite in valoare. Se tine cont de dimensiunile lor previzionate si
de momentul in care ajung la proprietar.
Dimensiunile ratei de actualizare pornesc de la nivelul ratei de baza, la care se
adauga prima de risc.
Din literatura de specialitate se desprind urmatoarele metode de calcul al ratei
de actualizare:[18]
1. Dupa rentabilitatea actiunilor firmei cotate:

rata de baza sau neutra, de exemplu rata la obligatiunile de stat pe 8-10 ani
o prima de risc determinata pe baza datelor statistice bursiere. Aceasta ia in calcul
numai riscul sistematic (economic) al intreprinderii cotate, nu si pe cel specific.
Formula primei este:
pr = x (Rm - Rf), in care:
- pr = prima de risc a firmei cotate,
- = coeficientul de volatilitate al firmei fata de piata,
- Rm = rentabilitatea medie a pietei,

- Rf = rata de baza nominala[19],


- (Rm - Rf) = prima de risc a pietei.
Formula ratei este:
t = Rf + x (Rm - Rf).

prima de risc aditionala de tara.


Formula ratei devine:
t = Rf = B x (Rm - Rf) + Ra, in care:
- Ra = prima de risc aditionala de tara.

2. Cu prima de risc in trepte:


- rata de baza;
- riscul din exteriorul intreprinderii;
- riscul din interiorul intreprinderii;
Formula ratei este:
t = Rf + Er,
in care r ia valori de la 0 la 5% pentru fiecare treapta de risc, rezultatul fiind subiectiv.
3. Se calculeaza riscul ca procent la rata de baza, intre 25% si 75% din aceasta.
4. Se determina dimensiunile riscului global, iar calculul ratei se face prin
multiplicare, cu formula:
t = Rf x (1 + R), unde
R poate lua valori intre 0,25 pentru risc mic si 2 pentru risc foarte ridicat[20].
5. Se calculeaza o rata medie pentru un numar de firme vandute. Pentru calcul se
raporteaza profitul net al ultimului exercitiu la pretul tranzactiei.
6. Pentru intreprinderi la inceputul existentei se utilizeaza rate de actualizare cuprinse
intre 20 si 50%, in functie de stadiul firmei. Utilizarea unor rate atat de mari reflecta
riscul investitiei.
Importanta este si durata de previziune explicita, cea pentru care se estimeaza
fluxurile de numerar si in care se presupune ca activitatea firmei continua in parametri
comparabili cu cei din momentul evaluarii.

Ea trebuie dimensionata si in functie de posibilitatile de efectuare a


previziunilor. In conditii conjuncturale de siguranta si stabilitate orizontul previzibil
poate fi mai mare decat atunci cand conditiile exterioare nu permit elaborarea unor
coordonate certe la distanta. Interesant este extinderea duratei de previziune explicita
diminueaza ponderea valorii reziduale in totalul valorii intreprinderii. Ea atrage insa si
o crestere a riscului de nerealizare a previziunilor.
O alta tehnica utilizata in evaluarea financiara este cea a capitalizarii.
Principiul se preteaza la utilizarea fluxurilor de venituri, in special de venit net. In
esenta este vorba de transformarea fluxurilor de venit net in valoare, urmarindu-se
recuperarea investitiei.
In ce priveste rata de capitalizare, intrucat se mizeaza pe mentinerea profitului
din ultimul exercitiu, deci exprimat in preturi constante, se recomanda utilizarea ratei
de baza reale, fara componenta inflationista.[21]
Daca se prevede o crestere anuala a venitului, rata de capitalizare va fi
diminuata cu aceasta crestere:
rc = tn- g

sau

rc = [(tn - i) x 1/(1 + i)] - g, unde:


rc = rata de capitalizare
tn = rata de actualizare nedeflatata
tr = rata de actualizare deflatata, reala
i = rata inflatiei
tr = (tn - i) x 1/(1 + i) reprezinta;
g = rata de crestere.
In calcule se utilizeaza si inversul ratei de capitalizare, denumit coeficient
multiplicator.
Respectarea corelatiilor intre ratele utilizate este una dintre conditiile obtinerii
unor rezultate coerente.
In unele metode se utilizeaza si valoarea reziduala a afacerii, a carei
semnificatie este cea a valorii firmei la sfarsitul perioadei de previziune
explicita. Dimensiunile acesteia trebuie sa fie in corelatie cu datele modelului.
Tehnica actualizarii este utilizata de obicei atunci cand fluxurile previzionate
variaza in timp. Specialistii recomanda utilizarea tehnicii capitalizarii in evaluarea
intreprinderilor aflate in faza de maturitate, cu evolutie stabila, pentru care se poate
miza pe perpetuarea fluxurilor din anul evaluarii pe perioada de previziune explicita.

3.4.Exercitii si studii de caz


1.Stabiliti ANC la data evaluarii, 01.10.2008, cunoscand datele de mai jos:
INDICATORI

2006

2007

capital social varsat

50000

50000

rezerve

10000

10000

rezultatul exercitiului

2000

7000

credite pe termen lung

20000

16000

2000

2000

40000 - 10000 = 30000

48000 - 12000 =
36000

stocuri

70000 - 3000 = 63000

80000 - 3000 = 73000

creante

100000

108000- 1000=107000

furnizori

101000

125000

salarii

14000

5000

casa si conturi la banci

10000

12000

credite pe termen scurt

8000

7000

imobilizari necorporale nete


imobilizari corporale nete

Se precizeaza ca:
-imobilizarile necorporale sunt netransferabile,

-3000 lei este ajustare pentru depreciere aferenta unor stocuri de marfuri greu
vandabile,
-creante in suma de 2000 lei au o vechime de 18 luni.si sunt ajustate in proportie de
50%.
2.Asigurati comparabilitatea rezultatelor unei intreprinderi pentru doi ani consecutivi,
daca:
- profitul net al anului n este 16000 u.m.;
- profitul net al anului n-1 este 18000 u.m.;
- cota de impozit pe profit a anului n este 30%;
- cota de impozit pe profit a anului n-1 este 10%;
- rata inflatiei in anul n a fost 10%.
3.O intreprindere a inregistrat urmatoarele rezultate, exprimate in preturi constante:
-leiExplicatii

2004

2005

2006

2007

Rezultat net total, provenind din:

62000 70000 70000

Vanzari haine blana

10000

Vanzari haine piele

20000 18000 19000

21000

Vanzari genti piele

32000 30000 31000

30000

- 15000 20000

21000

Vanzari incaltaminte piele

7000

72000

Cum veti determina capacitatea beneficiara daca.


-in cursul anului 2005 (aprilie) intreprinderea decide sa nu mai comercializeze haine
de blana si cedeaza tot stocul unui concurent,
-in 2005 (februarie) incepe sa vanda incaltaminte din piele, segment de activitate
ajuns la maturitate in 2007,

-pentru anul 2008 se previzioneaza mentinerea structurii sortimentale a activitatii.


4. Daca rezultatele unei entitati in ultimii cinci ani sunt fluctuante, iar intreprinderea
va trebui sa-si reimprospateze si diversifice utilajele si instalatiile, cum dimensionati
capacitatea sa beneficiara? Explicati.
5.Rentabilitatea pietei financiare este:
-rata neutra 8%
-prima de risc 3%
-rata inflatiei 6%
Cum stabilim rata de capitalizare si rata de actualizare?

Modulul IV - 3 ore
4.METODE DE EVALUARE A ACTIVELOR - 3 ore
Metodele de evaluare practicate au trei puncte de pornire diferite:
- valoarea-munca (pasiva) - metodele patrimoniale;
- valoarea-utilitate - metodele financiare;
- pretul - metodele bazate pe comparatii.
4.1. Metode de evaluare pentru imobilizari corporale
Pentru elementele patrimoniale imobilizate se definesc si se pot calcula mai
multe tipuri de valoare:
- valoarea de achizitie sau costul de achizitie, care cuprinde costul de cumparare si
punere in functiune, mai putin taxele deductibile;
- valoarea lichidativa care poate fi definita ca pretul la care s-ar face vanzarea de
lichidare fortata;
- valoarea de lichidare, reprezentand pretul la care s-ar derula tranzactia in cazul
vanzarii normale;
- valoarea la casare, adica pretul probabil in cazul vanzarii echipamentului casat;
- valoarea de inlocuire sau costul de inlocuire de nou, reprezentand costul de achizitie
sau de productie in cazul in care elementele evaluate s-ar inlocui cu altele echivalente,
dar noi;

- valoarea de cesionare (sau de vanzare) in cazul cesionarii in conditii normale;


- valoarea de utilizare, in cazul unui bun de exploatare reprezinta valoarea altui bun
echivalent ca performante si calitate.
In cazul unor spatii construite cu destinatie multipla sunt adecvate metode
bazate pe cost sau comparatii de piata. In cazul instalatiilor, utilajelor, masinilor a
caror destinatie ar putea cu greu fi schimbata metodologia de evaluare se poate
extinde spre metode financiare, bazate pe venit.
In functie de abordarea valorii, metodologia de evaluare pentru imobilizari
cuprinde:
-calculul valorii de piata / valorii de piata pentru utilizarea existenta, costului de
inlocuire net, valorii de lichidare sau valorii de vanzare fortata, valorii de recuperare,
valorii de licitatie realizabila, pretului de tranzactionare curent, costului de inlocuire
brut.
Metodele identificate de SEV sunt:
-metoda comparatiei directe, aplicabila pentru estimarea valorii de piata a mijloacelor
fixe tranzactionate in mod curent ;
-metoda costului de inlocuire net, aplicabila pentru evaluarea mijloacelor fixe
specializate, care nu se tranzactioneaza in mod curent.
4.2. Sinteza evaluarilor
Aplicand diferite metode de evaluare, se vor determina variante diferite de
valoare, deci o gama de valori pentru acelasi obiect.
Aceasta gama va fi cu atat mai omogena, cu cat se vor selecta cele mai
adecvate metode in functie de obiectul evaluarii. Selectia metodologiei va porni de la
destinatia si utilitatea viitoare a bunului in cauza.
De exemplu, in alegerea metodelor pentru evaluarea unei cladiri care urmeaza
sa se vanda sunt definitorii:
-costurile de re-constructie a acelei cladiri;
-starea ei tehnica si functionala, utilitatile;
-amplasamentul si coordonatele pietei imobiliare;
-eventualele restrictii pentru noua destinatie a cladirii;
-destinatia actuala si eventualele costuri de restaurare sau modificare daca destinatia
ar fi schimbata, precum si valoarea materialelor care s-ar recupera cu acest prilej.

Astfel, daca o intreprindere vinde o constructie pe care nu o mai foloseste,


valoarea sa se va desprinde de valoarea restului afacerii, iar rentabilitatea trecuta nu
va fi reproductibila.
Doar in cazul in care actuala utilizare a cladirii s-ar mentine, rentabilitatea
trecuta generata de folosirea cladirii in cauza ar putea afecta valoarea sa.

Exercitii
1.O intreprindere detine productie in curs si semifabricate. Cum evaluati aceste
structuri de activ cu prilejul vanzarii intreprinderii? Explicati.
2.Acelasi autoturism, nou intereseaza mai multi cumparatori prezumtivi:
-o persoana fizica neavand calitatea de comerciant,
-o intreprindere care comercializeaza autoturisme,
-o intreprindere de transport,
-un taximetrist,
-o societate comerciala care ar folosi pentru nevoile proprii acest autoturism.
Sunteti consultat de oricare dintre aceste persoane. Cum ati prezenta clientului
dumneavoastra valoarea acestui bun?
4.3. Metode de evaluare a activelor necorporale

Evaluarea goodwill-ului
Putem determina goodwill-ul daca realizam ca achizitionarea unei firme se
efectueaza la un pret care depaseste valoarea individuala insumata a bunurilor care
compun patrimoniul respectiv. Marimea sa va fi tocmai acest suprapret.
Pentru evaluator este necesara determinarea goodwill-ului inainte de
tranzactie, pentru a-l cuprinde in valoarea globala a firmei, adaugandu-l la activul net
contabil.
Determinarea goodwill-ului se face tinand cont de profitul care s-ar putea
realiza in mod normal pe baza exploatarii aceluiasi capital tehnic ca al firmei evaluate.
Se va lua in calcul fie valoarea substantiala bruta, fie activul net contabil, fie capitalul
permanent necesar exploatarii. Asupra sa se va aplica o rata normala a rentabilitatii
financiare (a capitalului propriu) pentru ramura de activitate respectiva. Partea din
profitul realizat de firma care depaseste acest nivel calculat se explica pe baza
atuurilor, punctelor tari detectate in cadrul diagnosticului.

Intrucat existenta goodwill-ului este discutabila, ca si durata mentinerii sale,


unii autori recomanda ca determinarea goodwill-ului sa se efectueze abia dupa
calculul activului net, pe de-o parte, si valorii afacerii, pe de alta parte, aceasta fiind
superioara[22].
Metodele de calcul al goodwill-ului se pot grupa astfel:
1) Metode bazate pe capitalizarea supraprofitului:
- metoda anglo-saxona[23]
GW = [CB - (i x VSB)]/t = supraprofit/t
- metoda Uniunii Expertilor Contabili Europeni[24]
GW = [pn - (i x ANC)]/t
unde:
GW = goodwill-ul,
CB = capacitatea beneficiara,
pn = profitul net,
i = rata medie a rentabilitatii financiare la nivelul ramurii sau economiei sau rata
deflatata a dobanzii la creditele pe termen mediu,
t = rata de capitalizare deflatata, majorata cu o prima de risc,
VSB = valoarea substantiala bruta,
ANC = activul net contabil.
2) Metoda indirecta[25]:
GW = VR - ANC
GW = goodwill-ul,
VR = valoarea de randament sau de rentabilitate,
ANC = activul net contabil.
3) Metode directe, prin practicarea baremurilor aplicabile firmelor cu profil
comercial[26], care tin cont, de la caz la caz, de cifra de afaceri anuala, de profitul net
anual, de incasarile brute saptamanale, de incasarile zilnice sau de profitul anual si
valoarea echipamentelor.

Modulul V - 8 ore
5.METODE DE EVALUARE A INTREPRINDERILOR - 9 ore
5.1.Factori cu influenta asupra valorii intreprinderii
Evaluarea si implicit valoarea intreprinderii depind de doua mari categorii de
factori, judecand dupa criteriul provenientei actiunii lor.
In prima categorie intra factorii interni, endogeni, ale caror dimensiuni si
directii de actiune provin din organizarea si managementul firmei.
A doua categorie este cea a factorilor externi, exogeni, care actioneaza din
afara, din mediul in care fiinteaza firma.
Factorii interni cu influenta asupra evaluarii intreprinderii ar putea fi astfel
clasificati: factori juridici, factori comerciali, factori operationali, resursele umane,
managementul, factori financiar-contabili.
La randul lor, factorii externi firmei care influenteaza evaluarea acesteia pot fi
impartiti in: factori tehnici, factori economici, factori de suprastructura, factori
naturali.
Dupa alte criterii de clasificare factorii ce influenteaza evaluarea afacerii pot fi
impartiti si astfel:

in functie de posibilitatea dirijarii lor exista: factori obiectivi, care nu pot fi


manevrati si factori subiectivi, a caror actiune poate fi dirijata;

in functie de posibilitatea prevederii actiunii si influentei lor exista: factori


previzibili, cu tendinte de actiune care se pot studia si prevedea si factori cu
actiune intamplatoare, imprevizibili;

in functie de modul de manifestare a actiunii lor, exista factori care au legatura cu


caracterul ciclic al economiei, factori conjuncturali, si factori care nu au aspecte
ciclotimice.

in functie de sfera de actiune: factori generali si factori specifici.


in manualele de specialitate[27] am gasit un grupaj al factorilor care influenteaza
valoarea unei intreprinderi mici.

Sunt cuprinsi aici factorii care privesc aspecte direct legate de activitatea
intreprinderii, si anume: amplasarea geografica si conditiile demografice, clientela,
relatiile contractuale, raportul intre cerere si oferta, concurenta, reputatia, referintele,
dotarile si tehnologia, angajatii, spatiul de lucru, potentialul sinergetic.
Se apreciaza ca influente favorabile: situarea intreprinderii in mediul urban,
intr-o zona in dezvoltare, cu populatie numeroasa si stabila, de varsta tanara;
stabilitatea clientelei (si, adaug eu, numarul mare al clientilor); detinerea a numeroase

contracte, relatii contractuale stabile, puternice; o cerere mare si o oferta redusa pentru
produsele firmei; o concurenta nesemnificativa (ca numar si putere); o buna reputatie
a firmei; referinte de la multi clienti; dotari noi, tehnologii moderne in comparatie cu
cele utilizate in tara si in strainatate; angajati corespunzator calificati, stabili, dedicati;
spatiu de lucru bine organizat, conditii bune de lucru; existenta surselor de venituri
suplimentare probabile.
Se apreciaza ca influente nefavorabile: faptul ca intreprinderea functioneaza in
mediul rural, intr-o zona in stagnare sau chiar in declin, slab populata, cu populatie in
tranzit sau instabila, imbatranita; clientela pasagera (si dependenta de un numar mic
de clienti, consider eu); relatii contractuale nesigure si putine; cerere mica si oferta
mare; concurenta numeroasa si puternica; reputatie proasta; lipsa referintelor; dotari
vechi si tehnologii demodate; angajati necalificati corespunzator, personal fluctuant;
spatiu de lucru prost organizat, impropriu; inexistenta potentialului de a realiza
venituri suplimentare.
A.Factori interni
Cea mai buna modalitate de studiu al factorilor interni cu influenta asupra
evaluarii si respectiv valorii intreprinderii o constituie diagnosticul pentru evaluare.
Analiza-diagnostic a activitatii trecute si prezente a firmei supuse evaluarii va
avea ca finalitati: constatarea modului de functionare a firmei, a existentei unor
deficiente si disfunctionalitati, determinarea cauzelor acestora; constatarea punctelor
tari si oportunitatilor firmei, pe de-o parte, si a punctelor slabe si riscurilor acesteia, pe
de alta parte; evidentierea evolutiei trecute a rezultatelor si randamentului firmei,
desprinderea tendintelor manifestate, marcarea situatiilor de conjunctura trecute;
determinarea cailor de crestere a profitului si rentabilitatii; desprinderea directiilor de
orientare strategica a dezvoltarii firmei; estimarea influentei pe care modificarile din
interiorul sau din exteriorul intreprinderii le au, direct sau indirect asupra:
patrimoniului, veniturilor, cheltuielilor si rezultatelor, incasarilor si platilor; estimarea
inflentelor financiare datorate personalului, conducerii firmei, sindicatelor.
Conditia indispensabila pentru calitatea evaluarii va fi calitatea analizeidiagnostic.
In principiu factorii interni sunt factori subiectivi, dimensiunile lor si
influentele lor datorandu-se deciziilor luate la nivel microeconomic.
1.Factori juridici
Desprinsi din diagnosticul juridic, factorii din aceasta prima categorie privesc
modul in care intreprinderea este asigurata pe viitor prin indeplinirea tuturor
conditiilor juridice de functionare.
Acestea se refera la: existenta actului legal de infiintare a firmei - inexistenta
unui act legal de infiintare atrage aprecieri negative privind valoarea firmei respective,
chiar si atunci cand exista intentii de legalizare a activitatii ori de demarare a afacerii;
detinerea actelor de proprietate asupra bunurilor mobile si imobile - in practica se
intampla de multe ori ca unele bunuri sa fie folosite de firma fara a fi inregistrate ca

facand parte din patrimoniul sau, fie din cauza nor imperfectiuni ale legislatiei (cum
este cazul dreptului de proprietate asupra terenului), fie din cauza principiilor
contabile (de exemplu, stadardele contabile nu reglementeaza separat atributele
proprietatii, ceea ce nu va permite o evidenta justa a drepturilor decurgand din
inchiriere si leasing); probleme deosebite ridica existenta in utilizarea firmei a unor
bunuri asupra carora aceasta nu-si poate dovedi drepturile, ceea ce atrage riscul
pierderii acestor bunuri si diminueaza valoarea firmei; detinerea drepturilor privative
asupra: firmei, emblemei, marcilor de fabrica, de comert, de servicii, brevetelor de
inventie, desenelor si modelelor industriale.
Desfasurarea activitatii fara existenta acestor drepturi atrage in unele cazuri
riscul unor revendicari ale titularilor, riscul unor conflicte juridice, ceea ce diminueaza
valoarea firmei.
Este de asemenea importanta detinerea licentelor de fabricatie, productie factor care actioneaza in acelasi mod ca si precedentul.
Nu trebuie neglijata calitatea conditiilor contractelor de inchiriere, locatie,
concesiune - de calitatea contractelor incheiate de firma privind conditiile de plata sau
incasare depind sansele de obtinere si nivelul profitului, ceea ce influenteaza valoarea
de rentabilitate a firmei; este necesara existenta contractelor de asigurare, si trebuie
verificata calitatea lor - acestea avand menirea de a indeparta riscurile influentelor
negative ale unor evenimente exterioare si imprevizibile.
Vor fi apreciate contractele de finantare si calitatea lor - existenta unor
contracte de finantare certe da siguranta previziunilor privind derularea activitatii
firmei in viitor, calitatea acestor contracte, modul in care au fost formulate conditiile
si clauzele contractuale avand implicatii asupra viitoarelor rezultate financiare si, prin
intermediul acestora, asupra valorii firmei.
Existenta contractului colectiv si a contractelor individuale de munca - este
conditia sigurantei acoperirii nevoilor de potential uman ca premisa a continuitatii
activitatii si obtinerii rezultatelor scontate.
Conflictele trecute cu salariatii pot atrage cheltuieli neprevazute, pierderi.
Existenta si calitatea conditiilor contractelor cu furnizorii si clientii este o
conditie pentru functionarea aprovizionarii si desfacerii, pentru pastrarea in
coordonatele sperate a volumului activitatii, pentru evitarea riscului intreruperii
activitatii, reducerii productiei, productiei pe stoc.
Calitatea relatiilor cu furnizorii si clientii - existenta unor conflicte poate
atrage pierderi prin intreruperea legaturilor cu furnizorii respectivi, prin plata unor
penalitati sau cheltuieli de judecata, prin neincasarea creantelor fata de clienti.
Calitatea relatiilor cu fiscul - existenta unor conflicte anterioare sau care inca
nu s-au solutionat implica riscul diminuarii rezultatelor prin aparitia unor cheltuieli
suplimentare, neprevazute privind amenzi sau penalitati de platit, cheltuieli de
judecata; sanctiunile care pot sa apara ulterior pot uneori sa conduca chiar la sistarea
activitatii intregii firme sau unor subunitati sau sectii ale sale;

Constatarea incadrarii firmei in normele de drept si aprecierea conditiilor


contractuale ca fiind favorabile firmei reprezinta puncte forte. Cunoasterea si
aprecierea acestora determina alegerea unor scenarii optimiste, conducand la valori
mari.
Actiunea in sens negativ a factorilor juridici apare in cazul in care firma nu
respecta normele de drept sau in cazul unor contracte care prezinta pericole latente
pentru desfasurarea activitatii firmei in viitor. Existenta acestor riscuri determina
minusuri de valoare si alegerea unor variante pesimiste in previziunile privind
activitatea viitoare a firmei.
2.Factori comerciali
Aceasta categorie de factori se refera in principal la relatiile cu furnizorii
(aprovizionarea din import sau din tara, dependenta de un singur furnizor sau de un
numar mic de furnizori, calitatea relatiilor).
Dependenta de import (in conditiile fluctuatiilor imprevizibile ale cursului
valutar), dependenta de un singur furnizor sau de un numar mic de furnizori,
intreruperile in aprovizionare induc influente negative asupra valorii firmei.
Relatiile cu clientii pot fi apreciate din urmatoarele puncte de vedere:
dependenta de clienti, vanzarea sau existenta posibilitatilor de vanzare la export,
stabilitatea/fragilitatea relatiilor cu clientii.
Posibilitatea vanzarii cu usurinta a productiei sau marfurilor pe care le desface
firma reprezinta premisa unei valori mari, dependenta de un client sau un numar mic
de clienti si riscul migrarii clientilor spre concurenta atrag diminuarea valorii firmei.
Caracteristicile produselor sau serviciilor pe care le ofera firma pot influenta
valoarea firmei. Acesti parametri ar trebui sa fie urmariti in corelatie cu evolutia
generala a sistemului de nevoi si cu riscul aparitiei productiei de inlocuitori.
Durata de viata a produsului (cati ani se estimeaza ca se poate fabrica) implica
variatii ale valorii. Aceasta depinde de existenta si disponibilitatea resurselor utilizate
la fabricarea sa, de nevoile de utilizare a produsului respectiv, de mentinerea
destinatiilor sale initiale sau de posibilitatea aparitiei unor noi utilizari, de riscul
aparitiei inlocuitorilor. Cu cat durata de viata a produsului va fi mai mare, cu atat
valoarea firmei poate fi mai mare.
Vechimea, varsta produsului, pozitia sa pe curba de viata sunt factori
determinanti pentru a aprecia perspectivele afacerii. Un produs cu vechime mare sau
un produs care se situeaza in apropiere de capatul curbei de viata atrage diminuarea
valorii firmei deoarece in viitorul apropiat aceasta va trebui sa se orienteze spre un
nou produs, ceea ce implica cheltuieli suplimentare. Uneori poate fi imposibila
adaptarea liniilor de productie pentru produse noi, pierderile fiind de dimensiuni mari.
In anumite cazuri insasi continuitatea activitatii poate deveni indoielnica intr-un viitor
apropiat, iar calculul valorii firmei in acest caz se va face printr-o metodologie
specifica. Un produs abia creat poate fi explicatia unor pierderi sau unor rezultate

inferioare fata de situatia in care produsul este cunoscut, apreciat si cautat. Valoarea
de exploatare continua se bazeaza chiar pe principiul maturitatii produsului.
Cheltuielile de cercetare-dezvoltare pentru intinerirea productiei pot fi o
garantie a viitorului firmei. Efectuarea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare arata
preocuparea managementului pentru intinerirea productiei, ceea ce reprezinta un
punct tare. Analiza eficientei activitatii de cercetare-dezvoltare implica si alte aspecte,
dincolo de volumul acestor cheltuieli.
Pretul si politica de pret pot fi considerate si ele factori cu influenta asupra
valorii. Analiza politicii de pret in corelatie cu performantele produsului conduce la
un diagnostic comercial realist al firmei.
Cheltuielile de publicitate pot genera profit suplimentar.
Marketingul poate fi apreciat prin piata actuala si posibilitatea largirii ei,
pozitia detinuta de firma pe piata, pietele potentiale.
Cheltuielile de publicitate si prospectiunile pietei concura la expansiunea
firmei. Existenta unor posibilitati de largire a pietei, de orientare spre noi piete de
desfacere constituie puncte tari si atrag plusuri de valoare.
Trebuie sa se aiba in vedere si desfacerea, existenta retelei de distributie.
Reteaua proprie de distributie constituie garantia unei arii largi de desfacere a
productiei. O retea bine organizata, cu cheltuieli de desfacere mici va face produsul
mai accesibil clientilor.
Este importanta si asigurarea serviciilor pe perioada de garantie si post
garantie. Aspectele privind garantia acordata pot aduce surprize din cauza conditiilor
din contractele de garantie. Firma va trebui sa stie sa aleaga o cale de mijloc intre
atractivitatea pe care o induce asupra clientilor oferta de garantie, pe de-o parte, si
riscurile unor cheltuieli mari ce ar putea sa apara in cazul reparatiilor efectuate in baza
ofertei respective.
3.Factori operationali
Factorii operationali privesc modul de organizare si de desfasurare a activitatii
de productie.
Aceasta categorie include in primul rand tipul de intreprindere (profilul,
obiectul de activitate), apoi durata de viata a intreprinderii, varsta sa si pozitia
intreprinderii pe curba de viata.
Pe baza analizei acestor aspecte se poate constata fie ca firma in cauza este
abia la inceputul existentei sale, fie ca este matura, in plina functionare sau chiar ca
este in apropierea sfarsitului vietii sale. Fiecare dintre situatiile pe care le poate
constata diagnosticul atrage efecte specifice asupra valorii firmei si asupra alegerii
metodologiei de evaluare.

Modul de organizare si desfasurare a aprovizionarii influenteaza valoarea


afacerii. Aprovizionarea va fi analizata sub aspectul modului de stocare (magaziile) si
derularii fluxului de aprovizionare.
Organizarea aprovizionarii printr-o buna depozitare a materiilor prime si
materialelor si asigurarea ritmicitatii in aprovizionare, calculul corect al necesarului
de aprovizionat reprezinta puncte tari in diagnosticul firmei.
In ce priveste tehnologia utilizata de intreprindere se vor urmari aspectele
privind vechimea tehnologiei, performantele tehnologiei in comparatie cu cele
cunoscute in tara si in strainatate. Se va analiza activitatea de cercetare-dezvoltare, ca
garant al perspectivelor tehnologice.
Valoarea firmei depinde si de aceste aspecte. Tehnologiile superioare si
preocuparile pentru cercetare-dezvoltare in aceasta directie reprezinta puncte tari. O
tehnologie veche, neperformanta, absenta preocuparilor pentru imbunatatirea sau
intinerirea tehnologiei atrag riscuri pentru activitatea viitoare a firmei.
Mijloacele fixe sunt de urmarit ca factor de influenta asupra valorii firmei. Ele
vor fi privite sub urmatoarele aspecte: noutatea sau vechimea utilajelor, starea tehnica
si fiabilitatea utilajelor, instalatiilor.
si in acest domeniu de analiza pot sa apara puncte tari (cand firma detine
utilaje si instalatii noi, moderne si de calitate, care functioneaza in conditii bune, fara
intreruperi si cheltuieli neprevazute) si puncte slabe (instalatii vechi si care au
probleme, care produc intreruperi si genereaza pierderi).
Depozitarea si ambalarea produselor nu pot fi neglijate. Efectuate in bune
conditii reprezinta o garantie a pastrarii calitatii lor si atractivitatii pe care o exercita
asupra clientelei. Acelasi produs, ambalat necorespunzator, va fi in curand mai putin
cautat, chiar daca el insusi indeplineste criteriile de calitate.
Posibilitatea reprofilarii firmei este un alt aspect de stiut. Flexibilitatea firmei
din acest punct de vedere contribuie la cresterea valorii sale, conferindu-i relativa
imunitate in situatia in care s-ar impune renuntarea la vechiul profil in urma scaderii
drastice a productiei. Cauzele unui astfel de fenomen ar putea fi: reducerea cererii,
penuria de materii prime, ineficienta activitatii.
Influenta acestor factori asupra evaluarii poate sa fie directa. Astfel, de
exemplu, daca durata ramasa de viata a intreprinderii este scurta, atunci posibilitatea
de utilizare a unei asemenea investitii este limitata. Ca o solutie, atunci cand este
posibil, la sfarsitul acesteia firma ar trebui reprofilata. In aceasta situatie capacitatile
existente vor fi adaptate la noul profil sau casate, dupa caz.
Fiecare coordonata in parte va conduce la alt tip de valoare, la alt model de
evaluare sau la alte scenarii de previziune.
4.Resursele umane

In viziunea unor reputati autori[28] personalul reprezinta un "activ


necontabilizat". Aceasta deoarece toate celelalte mijloace economice, resursele alocate
si utilizate de firma sunt evidentiate in patrimoniul acesteia.
In fapt, calitatea personalului si relatiilor cu salariatii, precum si alte elemente
legate de personal constituie parte componenta a goodwill-ului.
Influenta resurselor umane asupra valorii firmei poate fi cuantificata prin
intermediul riscului.
In ce priveste personalul pe care il utilizeaza, firma risca sa ramana eventual
descoperita prin pierderea asa-numitilor oameni-cheie. Chiar daca uneori good-will-ul
porneste tocmai de la renumele unor astfel de oameni de neinlocuit, relatiile cu acestia
pot deveni incomode in cazul schimbarii proprietarilor sau managementului.
Politica de personal a firmei trebuie sa aiba in vedere posibilitatea scolarizarii,
pregatirii personalului de care are nevoie. In acest fel se asigura rezerve pentru
posturile care necesita calificare speciala.
Nu trebuie neglijate aspectele psihologice, referitoare la motivatiile
salariatilor, mai ales atunci cand acestia ar fi greu de inlocuit.
O structura adecvata a personalului pe varste, sexe, grupe de pregatire va
aduce un plus de valoare. Dinamismul, puterea de munca, entuziasmul si dorintele de
afirmare ale celor tineri vor putea fi valorificate numai alaturi de experienta si
maturitatea gandirii personalului cu relativa vechime in intreprindere. Actiunea
conjugata a tenacitatii si puterii de munca masculine cu intuitia feminina va conduce
la obtinerea unor rezultate superioare.
5.Factori financiar-contabili
In aceasta categorie intra: dependenta de finantarea externa, gradul de
indatorare, levierul financiar si indatorarea, pasivele stabile si gestiunea trezoreriei,
vitezele de rotatie ale creantelor si datoriilor, fondul de rulment si politica financiara,
profitul si rentabilitatea, structura activului, gradul de utilizare a activului, ratele de
rentabilitate, amortizarea imobilizarilor, decalajele dintre venituri si incasari, dintre
cheltuieli si plati.
Dependenta de finantarea externa reprezinta un factor de risc, in special in
perioade de instabilitate economica, atunci dobanda fiind fluctuanta sau desfacerea
productiei periclitata ori incasarea creantelor ingreunata.
Un grad mare de indatorare reduce posibilitatea contractarii unor imprumuturi
ulterioare.
Analizata in corelatie cu rentabilitatea economica a firmei, indatorarea poate
sa aiba uneori efecte pozitive, alteori efecte negative asupra rentabilitatii financiare a
firmei si implicit asupra valorii.

Pasivele stabile, sursa de finantare pe termen scurt atrasa si neremunerata, au


menirea de a diminua necesarul de fond de rulment, de a suplini absenta fondului de
rulment. Atat timp cat dimensiunile pasivelor stabile nu pericliteaza relatiile cu tertii,
existenta si utilizarea lor sunt benefice pentru rentabilitatea firmei.
Gestiunea trezoreriei, dimensionarea stocurilor si creantelor influenteaza
rentabilitatea firmei.
Viteza de rotatie a elementelor de activ circulant (stocurilor, creantelor,
disponibilitatilor) releva calitatea organizarii, productiei, desfacerii si incasarii
contravalorii livrarilor si serviciilor efectuate.
Viteza de rotatie a datoriilor arata calitatea fluxurilor de plata, relatiilor cu
furnizorii.
Fondul de rulment analizat in comparatie cu alte firme din aceeasi ramura
exprima tipul de politica financiara pe care il practica managementul firmei.
Analiza tuturor acestor dimensiuni se va face tinand cont de specificul
domeniului de activitate al firmei, prin comparatie cu parametrii obtinuti de alte
intreprinderi din bransa.
Nivelul profitului si cel al indicatorilor de rentabilitate exprima eficienta
activitatii firmei si stau la baza calculului valorii sale financiare.
Structura activului si gradul de utilizare a activului vor sta la baza determinarii
valorii patrimoniale. La fel amortizarea si corelarea ei cu uzura reala a imobilizarilor.
Decalajele dintre venituri si incasari exprima viteza desfacerii, viteza de
rotatie a creantelor-clienti. Acesti factori influenteaza rentabilitatea reala a firmei,
eficienta activitatii, eficienta investitiei prin rapiditatea realizarii fluxurilor sperate de
investitor.
Influenta acestei grupe de factori asupra valorii intreprinderii este de cele mai
multe ori usor de cuantificat.
Ea se exercita in primul rand asupra evaluarii patrimoniale, in calculul
activului net si in efectuarea corectiilor patrimoniale.
De asemenea, se resimte asupra evaluarii financiare, in previzionarea
profitului net sau fluxurilor de lichiditati, estimarea riscurilor, estimarea cresterii
interne, calculele coeficientilor multiplicatori sau ratelor de capitalizare si in calculele
ratelor de actualizare.
Nici efectuarea evaluarii pe baza comparatiilor cu alte firme nu este
independenta de factorii financiar-contabili.
Principalii indicatori economico-financiari ar putea fi grupati pe baza
modelului adoptat prin legislatia actuala.

Urmarirea acestor indicatori arata performantele economico-financiare ale


firmei. Desi de multe lichiditatea redusa si vitezele mici de rotatie a creantelor se
motiveaza pe baza greutatilor cu care se confrunta partenerii economici, trebuie
sesizat faptul ca in cazul firmelor gestionate direct de proprietar exista realizari uneori
uimitoare. La noi lichiditatea sufera si din cauza deficientei circulatiei titlurilor de
credit.
6.Managementul
Managementul constituie factorul intern decisiv, cel mai in masura sa
determine un spor al valorii firmei de la o perioada la alta.
In conditii normale cresterea valorii intreprinderii se datoreaza capacitatii
managerilor de informare, analiza, previzionare, organizare si control.
Pentru a considera ca managementul este de calitate se urmaresc de obicei
efectele financiare ale functionarii sale. Nu este neaparat cea mai fericita alegere. O
atenta analiza a managementului firmei ar trebui sa includa o gama diversa de criterii.
In cadrul diagnosticului global se calculeaza si indicatori de gestiune, care pot sta la
baza aprecierii managementului[29].
Aprecierea managementului ar trebui sa tina cont si de calificarea si
motivatiile managerilor.
Calificarea adecvata a managerilor nu presupune existenta unei formule
general valabile, dar se poate aprecia ca pentru nivelul inalt al managementului este
nevoie de pregatire speciala, de cunostinte de management, pentru nivel mediu si jos
este utila pregatirea tehnica, de profil.
Supracalificarea si subcalificarea managerilor pot fi la fel de daunatoare prin
efectele pe care le au asupra activitatii firmei. O persoana supracalificata pentru o
anumita functie va munci fara suficienta motivatie. O persoana subcalificata pentru
acea functie nu va reusi sa indeplineasca toate atributiile in timp util, va avea greutati
in luarea unor decizii. Chiar daca nu este exact aceeasi problema, urmarirea adecvarii
calificarii pentru un anume post se poate face cu ajutorul unor coeficienti similari
celor de concordanta intre calificarea personalului si cea necesara pentru o anume
lucrare.
De asemenea trebuie urmarita abilitatea pentru functii de conducere, chiar in
detrimentul cunostintelor profesionale. Motivatiile managerilor si aptitudinile lor
personale pot fi uneori la cu totul alt nivel decat cunostintele profesionale ale
acelorasi oameni si astfel pot spori rezultatele afacerii.
Persoanele situate in pozitii cheie pot aduce spor de valoare firmei, dar exista
si riscul ca la pierderea lor firma sa sufere influente notabile, prin migrarea simultana
a intregii sfere de relatii ale respectivelor persoane.
B.Factori externi

Factorii externi, exogeni, pot fi evidentiati prin analiza-diagnostic a mediului


in care firma isi desfasoara activitatea.
Mediul trebuie abordat din aproape in aproape, intr-un sistem integrat: mediul
tehnic, mediul economic, suprastructura, natura.
Urmarind starea fiecarui sistem se vor desprinde aspecte pozitive si negative
datorate factorilor prezenti in cadrul sau.
Influenta factorilor externi se resimte in efecte economice. Dar chiar si
influenta factorilor extraeconomici se transforma in efecte economice.
Uneori, cum este cazul volumului de resurse naturale sau a factorilor
ecologici, influenta factorilor exogeni poate fi anticipata.
In general factorii externi actioneaza asupra nivelului previziunilor, duratei de
previziune explicita, ratelor de capitalizare sau de actualizare.
Majoritatea factorilor imprevizibili sunt factori exogeni. Inca de la semnarea
contractului de evaluare se poate mentiona faptul ca evaluatorul nu isi asuma
raspunderea efectelor unor actiuni cu totul imprevizibile, cum ar fi forta majora.
1.Factori tehnici
Factorii de aceasta natura care actioneaza asupra evaluarii intreprinderii
privesc: varsta ramurii de activitate, performantele tehnice si tehnologice generale,
aparitia de noi utilaje, mai performante, aparitia de noi tehnologii, cercetareadezvoltarea in domeniu, aparitia unor inlocuitori pentru produsele firmei.
Valoarea unei firme a carei activitate se inscrie intr-o ramura in declin se
calculeaza tinand cont de scurtarea perioadei de viata ramase, ceea ce implica
reducerea valorii in comparatie cu situatia unei ramuri in ascendenta ori matura.
Imbatranirea relativa a tehnologiei atrage la randul sau o scadere a valorii
firmei.
Daca cercetarea-dezvoltarea in domeniu anticipeaza noi solutii tehnice,
tehnologice, cu care intreprinderea nu poate tine pasul, valoarea sa relativa scade.
La fel se intampla si in cazul aparitiei inlocuitorilor, daca producerea acestora
necesita costuri mai mici.
Influenta factorilor tehnici se exercita atat asupra valorii patrimoniale, prin
intermediul costului de inlocuire si comparatiilor cu utilajele moderne, cat si asupra
valorii financiare, existand plasamente mai rentabile si mai sigure pentru capitalul
disponibil.

2.Factori economici

Factorii economici exogeni privesc evolutia ramurii din care face parte
inteprinderea, evolutia pietelor in amonte si in aval de intreprinderea evaluata,
evolutia economiei nationale, evolutia economiei globale, deci a intregului mediu
economic exterior.
Ei afecteaza evaluarea si valoarea firmei prin influentele pe care le pot avea
asupra volumului activitatii si rentabilitatii firmei.
Din aceasta categorie de factori fac parte: factorii economici generali, factorii
economici monetari, factorii economici financiari si potentialul demografic.
Factorii economici generali includ: rentabilitatea ramurii si rentabilitatea
economiei nationale, dinamica pietelor de aprovizionare si desfacere, globalizarea
economiei nationale, preturile concurentei autohtone si straine.
Factorii economici monetari de refera la: inflatie, viteza de circulatie a banilor,
ritmicitatea fluxurilor de moneda in economia nationala, dinamica creditului pe
termen scurt, dobanda pe piata monetara si devalorizarea monedei nationale.
Factorii economici financiari privesc: dobanda la obligatiunile de stat, deficitul
bugetului de stat, dinamica creditului pe termen mediu si lung, starea si dinamica
pietei de capital.
Potentialul demografic presupune: populatia, nivelul de trai, starea de sanatate
si gradul de morbiditate, speranta de viata, rata populatiei active, rata populatiei
ocupate.
Factorii economici exogeni influenteaza notabil metodologia de evaluare
utilizata si valoarea firmei.
Astfel rentabilitatea ramurii si rentabilitatea economiei nationale vor fi luate ca
baza de comparatie pentru eficienta investitiei.
Dinamica pietelor nationale si internationale va pretinde firmei sa
indeplineasca criteriile de eficienta care sa ii permita mentinerea cotei sale de
participare la piata. Aparitia concurentilor si superioritatea lor, reglarea preturilor pot
deveni piedici pentru derularea programelor firmei si implicit rentabiliatea obtinuta.
Inflatia poate aduce efecte pozitive sau negative in functie de modul in care
managementul va reusi sa anticipeze evolutia ei, sa manevreze fluxurile financiare in
beneficiul firmei.
Dobanda reglata de piata si practicata in economie va aduce schimbari de
optica, determinand migrarea capitalurilor spre destinatiile alternative.
Potentialul demografic sta la baza procurarii resurselor umane si va influenta
starea generala a economiei nationale, dinamica pietelor si valoarea firmei.
2.Factori de suprastructura

In campul de relatii ale firmei cu mediul exterior suprastructura institutionala


ocupa un loc deosebit. Factorii care provin din acest mediu sunt multipli si au
influente imprevizibile si incontrolabile.
Intr-o succinta grupare, aceasta categorie include: factorii juridici exogeni,
factorii sociali, factorii financiari exogeni si factorii politici si militari.
Factorii juridici exogeni privesc: stabilitatea legislatiei, incidenta legislatiei
fiscale asupra veniturilor nete si/sau fluxurilor de trezorerie, ingradirile decurgand din
reglementarile financiar-contabile, conditiile juridice privind proprietatea
(reglementarile privind transferul de proprietate si siguranta dreptului de
proprietate), legislatia muncii si protectiei sociale, legislatia vamala.
Factorii sociali constau in: stabilitatea relatiilor sociale, coordonatele pietei
muncii, organizarea generala sindicala, conflictele de munca, grevele in cadrul
ramurii, in domeniul firmei, grevele generale, nivelul somajului, asigurarile sociale,
protectia sociala, asistenta sociala, structura pe nationalitati, existenta unor conflicte
interetnice.
Factorii financiari exogeni privesc: dobanda bancii centrale, gradul de
fiscalitate, deficitul bugetar, subventionarea unor ramuri ale economiei nationale, alte
forme de implicare a statului in economie.
Factorii politici si militari sunt: orientarea politica a guvernului, stabilitatea
interna, stabilitatea in zona (existenta unor conflicte in zona si pericolul aparitiei unor
conflicte in regiune), politica de aliante, participarea la aliante militare, intentia de
aderare la astfel de aliante.
Modificarea reglementarilor financiar-fiscale, instabilitatea legislatiei in acest
domeniu, atrage riscul diminuarii rezultatelor nete si determina reducerea valorii
firmei.
Problemele juridice legate de proprietate pot conduce la diminuarea interesului
investitorului ca urmare a riscurilor pe care plasamentul le implica, deci la scaderea
valorii firmei.
Legislatia muncii si protectiei sociale influenteaza profitul, fie prin practicarea
salariului minim obligatoriu, fie prin cotele procentuale mari sau mici cu care se
calculeaza contributiile sociale obligatorii ale firmei. Varsta de pensionare si nivelul
somajului vor determina si ele indirect aceleasi efecte asupra valorii, prin influenta pe
care o exercita asupra cotelor de contributii necesare pentru echilibrarea bugetelor
speciale. Pentru firma cheltuielile suplimentare rezultate in cazul unor cote mari vor
determina scaderea profitului, economiile de cheltuieli in cazul unor cote mici vor
determina cresterea profitului.
Reglementarea dobanzii la nivelul Bancii Nationale atrage influente asupra
tuturor dobanzilor practicate si ofera si baza de comparatie pentru eficienta
plasamentului de capital.

Impozitarea profitului si salariilor, celelalte impozite directe vor influenta


rezultatele nete ale firmei.
Taxa pe valoarea adaugata si celelalte impozite indirecte vor diminua si ele
profitul firmei prin intermediul scaderii productiei din cauza reducerii cererii ca
urmare a cresterilor de pret sau direct, daca firma nu mareste pretul.
In ambele situatii cresterea fiscalitatii conduce la scaderea valorii de
rentabilitate.
Existenta unor conflicte zonale induce riscuri mari, de la incasarea cu
intarziere a creantelor la reducerea cererii pentru produsele firmei (pierderea pietei de
desfacere) sau chiar la pierderea, distrugerea intreprinderii.
3.Factori naturali
Factorii naturali privesc : potentialul de resurse naturale existent, modul de
utilizare a acestui potential, posibilitatea atragerii de noi resurse, existenta unor
posibilitati de utilizare mai rentabila pentru aceleasi resurse, clima, forta majora
(cutremure, inundatii, alunecari de teren) si poluarea mediului.
Reducerea resurselor disponibile intr-o ramura atrage declinul sau, caz in care
in evaluarea afacerii se va tine cont de perioada de viata ramasa a acelei intreprinderi.
Uneori estimarea resurselor disponibile este incerta. Alteori pot sa apara sau sa
fie atrase noi resurse. In ambele situatii calculul valorii de rentabilitate are grad mare
de aproximare.
In situatia in care exista utilizari alternative, mai rentabile, pentru aceleasi
resurse, valoarea intreprinderii scade intrucat apare riscul ca in viitor piata in amonte
sa nu mai fie accesibila.
In ce priveste actiunea factorilor de forta majora, nu se pot urmari decat
efectele manifestarilor trecute. Se poate presupune repetarea acestora. Absenta
manifestarilor trecute nu exclude posibilitatea unor manifestari viitoare.
Poluarea mediului poate atrage cheltuieli suplimentare, uneori cu decalaj in
timp si chiar deteriorarea grava a conditiilor generale economico-sociale in zona
respectiva, cu grave implicatii asupra activitatii firmei. Riscurile acestea vor
determina reducerea valorii de rentabilitate a intreprinderii.
5.2. Principalele metode de evaluare a intreprinderii;
metode patrimoniale, evaluarea prin randament, metoda
fluxurilor financiare (cash-flow), metode combinate, metode
bursiere
O prima abordare[30] a valorii intrepriderii este cea pe baza de active. Aceasta
consta in calculul valorii firmei, unei participatii sau actiunilor pornind de la valoarea
de piata a activelor sale individuale, din care se scad datoriile.

O a doua abordare[31] a valorii intrepriderii este cea pe baza de venituri.


Aceasta consta in determinarea valorii prin convertirea castigurilor anticipate.
O a treia abordare[32] a valorii intrepriderii este cea prin comparatii de piata.
In acest caz evaluarea se face pe baza similitudinilor cu cazuri precedente.
Problema este de o importanta majora pentru ca intre dimensiunile
valorilor calculate pentru intreprindere pornind de la o premisa sau alta exista
diferente semnificative.Abordand valoarea intreprinderii fie din perspectiva trecutului,
fie din perspectiva viitorului, exista o multitudine de metode de evaluare, grupate
astfel:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

metode de evaluare patrimoniala;


metode de evaluare bazate pe randament;
metode de evaluare bazate pe fluxul de disponibilitati (cash-flow);
metode bazate pe valoarea bursiera;
metode combinate;
metode bazate pe comparatii de piata;
alte metode utilizate in cazuri particulare.

Conform legislatiei romanesti (Legea 77/1994) la evaluarea firmelor


privatizate prin metoda MEBO s-au utilizat cel putin doua dintre metodele:
-

metoda activului net actualizat


metoda fluxurilor financiare actualizate
metoda comparatiilor de piata
metoda capitalizarii veniturilor.
In Franta metodele cel mai des practicate erau in 1990:[33]

- PRICE EARNINGS RATIO, constand in capitalizarea printr-un coeficient


multiplicator al capacitatii beneficiare curente,
- activul net contabil corectat,
- activul net corectat cu plusul sau minusul de valoare datorat elementelor intangibile
(plus goodwill sau minus badwill),
- valoarea de reconstituire = costul reproducerii unei intreprinderi identice sau a
unuia dintre elementele sale, la data evaluarii,
- capitalizarea dividendelor,
- valoarea prezenta a cash-flow-ului viitor, diminuata cu investitiile pentru inlocuire,
- evaluarea pe baza cifrei de afaceri sau a productiei,
- evaluarea prin comparatie:
- cu pretul pietei,
- cu cursul la bursa,
- cu tranzactiile recente,
- alte metode.
Standardele de evaluare europene delimiteaza trei grupe de metode pentru
evaluarea afacerii:

1. pe baza de active, caz in care evaluarea unei intreprinderi sau a unei participatii se
face pornind de la valoarea de piata a activelor, din care se scad datoriile totale;
2. pe baza de venit, caz in care se convertesc in valoare veniturile anticipate;
3. pe baza comparatiilor de piata, utilizandu-se datele existente referitoare la afaceri
asemanatoare.
5.2.1.Metode patrimoniale
Metodele de evaluare patrimoniale au in vedere masura consumurilor care au
contribuit la crearea intreprinderii. Punctul de pornire in evaluarea patrimoniala il
reprezinta bilantul contabil.
Abordarea pe baza de active trebuie, conform standardelor europene, sa
reflecte urmatoarele principii:
- substitutiei, ceea ce inseamna ca un activ nu valoreaza mai mult decat costul de
inlocuire al partilor sale;
- transformarea bilantului contabil intr-un bilant economic prin retratarea activelor
corporale si necorporale si a datoriilor;
- in cazul continuitatii activitatii se recomanda si utilizarea celorlalte abordari;
- utilizarea bazei de evaluare adecvate, in functie de situatia firmei in cauza: valoarea
de piata, valoarea de lichidare fortata;
Intr-o grupare sumara, aceasta categorie de metode cuprinde:
-

Activul net contabil (ANc)


Activul net actualizat (ANa)
Activul net corectat (ANC)
Valoarea substantiala bruta (VSB)
Capitalul permanent necesar exploatarii (CPNE)
Valoarea matematica (VM).

Intr-o prima varianta se determina marimea activului net contabil[34], ca


diferenta intre total activ si datorii totale:
ANc = ACTIV - ACTIVE CONSIDERATE NON-VALORI - DATORII TOTALE
Calculul ANc presupune o retratare a cifrelor din bilant, astfel:
- se considera non-valori si se exclud din activ urmatoarele elemente:
- soldul contului 201 Chetuieli de constituire

- soldul contului 471 Cheltuieli inregistrate in avans (pentru intreprinderile care au


profit suma scazuta din activ ar trebui sa fie 84% din soldul acestui cont, daca pentru
impozitul pe profit cota este de 16%)
- soldul contului 476 Diferente de conversie activ.
- se considera datorii si:
- o parte din soldul contului 151 Provizioane pentru riscuri si cheltuieli, si anume:
- provizioanele pentru cheltuieli cu grad mare de probabilitate (aproape certe) si
in suma cunoscuta
- provizioanele pentru riscuri inevitabile
- partea de 16% (sau cota adecvata de impozit pe profit) din soldul contului 151
Provizioane pentru riscuri si cheltuieli daca aceste provizioane au fost deductibile la
constituire.
Avantajele metodei constau in simplitate si rapiditate.
Dezavantajele metodei provin din faptul ca nu tine cont de imobilizarile
neinregistrate in activ, de imobilizarile inregistrate in activ dar neutilizate, de
vechimea diferita a cifrelor agregate in bilant, in pofida eventualelor reevaluari, de
utilitatea intreprinderii, cea care constituie dealtfel motivul achizitiei.
In a doua varianta se determina activul net actualizat printr-un coeficient de
corectie. Coeficientul se calculeaza pornind, de exemplu, de la cursul dolarului.
Corectia se aplica elementelor de activ si pasiv care se preteaza la astfel de
reconsiderare (nu se corecteaza cheltuielile de infiintare).
Metoda activului net corectat[35], cea de-a treia varianta, prezentata in
subcapitolul 3.1.
Metoda este mai exacta decat variantele prezentate anterior, dar necesita un
volum mare de munca si timp mai mult pentru efectuarea evaluarii.
A patra metoda, cea a valorii substantiale[36] a patrimoniului, are ca principiu
urmarirea tuturor mijloacelor necesare desfasurarii activitatii firmei, indiferent de
modul de finantare a lor.
Valoarea substantiala bruta reprezinta totalul activelor
intreprindere pentru desfasurarea activitatii si se calculeaza astfel:
VSB = ANC + DTSML + BIL + CC - REP, unde:
VSB - valoarea substantiala bruta,
ANC - activul net corectat,

utilizate

de

DTSML - datorii pe termen scurt, mediu si lung,


BIL - bunuri inchiriate si in leasing,
CC - cheltuieli de constituire,
REP - cheltuieli de reparatii pentru bunurile de productie.
ANC + DTSML = ACTIV - AHE - GW.
GW = E(BENEF.PREVIZIBIL - RATA NEUTRA x VSB).
Activele in afara exploatarii nu se includ in valoarea substantiala bruta.[37]
Valoarea substantiala redusa se obtine prin deducerea datoriilor pe termen
scurt nepurtatoare de dobanzi acordate de actionari sau manageri si creditelor furnizor
cu dobanda redusa.[38]
Valoarea substantiala neta se obtine prin deducerea integrala a datoriilor din
valoarea substantiala bruta.
A cincea metoda, cea a capitalului permanent necesar exploatarii are ca obiect
calculul capitalului necesar pentru a obtine o intreprindere cu caracteristicile
intreprinderii evaluate:
CPNE = INEC + NFR + BIL, unde:
CPNE = capitalul permanent necesar exploatarii,
INEC = imobilizarile nete pentru exploatare corectate,
NFR = necesarul de fond de rulment,
BIL = bunuri inchiriate si in leasing.
Metodele VSB si CPNE servesc calculului rentei goodwill-ului.
Valoarea matematica a intreprinderii este ANC - valoarea elementelor
necorporale.
In caz particular, pentru intreprinderile in lichidare se calculeaza valoarea
pornind de la activul net corectat, diminuat cu cheltuielile de lichidare.
In eventualitatea redresarii firmei, evaluarea porneste de la valoarea la termen
a firmei, dupa efectuarea schimbarilor necesare, diminuata cu cheltuielile de
redresare.
5.2.2. Metode pe baza de venit

Ca o caracteristica generala, aceste metode au in vedere valoarea intreprinderii


ca pe o suma de fluxuri obtinute prin utilizarea capitalului, investitiei. Unele dintre
lucrarile de specialitate grupeaza metodele de evaluare bazate pe valori de randament
sub denumirea generica de metode financiare. [39]
Fundamente
Daca evaluarea patrimoniala se orienteaza spre costurile care au contribuit la
crearea intreprinderii, metodele de randament se indreapta spre viitorul intreprinderii.
Calculul valorii intreprinderii in acest context porneste de la datele trecute din
evolutia firmei privind profitul, fluxul de lichiditati, cifra de afaceri. Datele furnizate
de evidenta contabila sunt analizate si, pe baza lor, se fac previziunile fluxurilor
viitoare.
Valoarea de randament este definita ca "suma tuturor fluxurilor nete pe care le
poate genera o intreprindere pentru detinatorii capitalului propriu, luand in
considerare factorul timp si factorul risc"[40]
Prin urmare, o intreprindere are valoare de randament numai in cazul
continuitatii exploatarii si obtinerii de castiguri nete pentru proprietarii sai. Pentru o
firma ce nu ar indeplini aceste conditii, evaluarea ar trebui sa se faca prin alte metode.
Problema previziunilor este, pentru aceasta grupa de metode, cel putin la fel de
dificila ca si determinarea valorilor de inlocuire pentru elementele de activ, in cadrul
metodelor patrimoniale. Dificultatile provin din doua unghiuri. Trebuie mai intai sa
fie corect estimate tendintele si posibilitatile firmei insasi, prin resursele de care
dispune. In al doilea rand, trebuie sa fie apreciate si restrictiile de mediu, evolutia
generala a economiei.
Rezultatul acestor estimari reprezinta fluxurile cele mai probabile pe care ar
trebui sa le obtina firma in perioada urmatoare, in conditiile date.
Daca evaluarea patrimoniala este relativ imuna la influenta actiunii viitoare a
factorilor interni si externi firmei, evaluarea financiara este supusa unei actiuni
puternice a acestora.
Evaluarea financiara se bazeaza pe criteriul eficientei investitiei de capital.
Pentru cumparator, motivul actiunii este speranta de a obtine rezultate mai
bune decat intr-o alta varianta posibila de plasament sau de investitie. Dincolo de <ce
se vede>, cumparatorul poate miza pe oportunitati disponibile ulterior, uneori in
exclusivitate pentru el. Acestea se iau insa in calcul numai la solicitarea expresa a
beneficiarului evaluarii afacerii.
Motivatia vanzatorului unei firme ar putea fi:
- nevoia de resurse pentru un alt plasament, mai eficient,
- lipsa de lichiditate,

- insatisfactia datorata utilizarii prea putin eficiente a investitiei,


- incapacitatea totala sau partiala de a conduce afacerea.
Dincolo de aceste motive pot exista riscurile, viciile ascunse sau intuite uneori
numai de el (de vanzator):
- imbatranirea produsului si, prin urmare, scaderea cererii,
- imbatranirea tehnologiei si cresterea relativa a costurilor de productie,
- migrarea clientilor spre concurenta,
- deteriorarea pietei de aprovizionare,
- inasprirea legislatiei fiscale, vamale, etc.
Posibilitatile practice de a prevedea viitorul firmei sunt limitate. inand cont
mai mult sau mai putin de evolutia probabila a tuturor variabilelor implicate se pot
intocmi mai multe scenarii diferite pentru urmatoarea perioada de viata a firmei
evaluate.
Previziunile optimiste sau pesimiste isi au originea intr-un diagnostic global
relevant, indispensabil pentru evaluarea firmei. Cu mare atentie trebuie sa fie studiat,
analizat si mediul economico-social in care activeaza firma in cauza.
Rezultatul acestor scenarii il reprezinta aprecierea resurselor alocate si
utilizate, pe de-o parte, respectiv calculul estimativ al rezultatelor ce s-ar obtine.
Investirea capitalului este un proces ale carui rezultate se vad in timp.
Perioadele de previziune uzuale sunt de 2-8 ani. Toate fluxurile intrate (deci
resursele), respectiv iesite din afacere (rezultatele) trebuie sa fie apreciate numai dupa
ce au fost ajustate, pentru a deveni comparabile. Ajustarea se face in primul rand in
functie de timp. O suma investita astazi va trebui sa fie integral recuperata peste un
an. In plus, la ea trebuie sa se adauge pretul renuntarii, pretul amanarii utilizarii sale.
Pentru simpla renuntare la utilizarea curenta si acceptare a unei utilizari
amanate posesorul sumei respective isi asuma riscul cel mai mic si face efortul cel
mai prost platit. Pretul sau se calculeaza utilizand un procent mic, denumit rata de
baza sau neutra, aplicat la suma initiala. Acest castig trebuie sa acopere si deprecierea
monetara de pe durata de la investire pana la recuperare.
Rata de baza poate fi rata dobanzii la bonurile de tezaur sau la obligatiunile de
stat. Ea are si o componenta inflationista. Aceasta rata este una fara risc, iar castigul
pe care il procura investitorului este minim, dar sigur, garantat.
Pe baza acestui rationament, sumele ce reprezinta castigurile viitoare ale
investitorului sunt transformate in sume comparabile cu resursele investite in prezent.
Procedeul se numeste actualizare.

Ratele utilizate in practica pot sa se abata de la rata de baza, in functie de


conditiile concrete. Rata de actualizare este rata rentabilitatii utilizata pentru
convertirea unor sume viitoare in sume actuale.
Printr-un alt rationament, se poate considera ca o investitie se recupereaza intrun anumit timp prin rezultatele pe care le degaja anual. Cunoscand marimea
rezultatului anului in curs si dimensiunile investitiei, putem calcula numarul de ani in
care s-ar recupera investitia. Astfel se obtine coeficientul multiplicator. Aplicand acest
coeficient la un rezultat cunoscut, putem determina marimea unei investitii.
Daca se calculeaza raportul rezultat/investitie (rata de capitalizare sau
divizorul), acesta poate fi apoi utilizat pentru a determina dimensiunile investitiei.
Divizorul este inversul multiplicatorului. Rationamentul lasa in suspensie pe moment
valoarea investitiei dupa recuperare, ea insasi o posibila sursa de castig.
Standardele de evaluare sugereaza urmatoarele tipuri de venit:
- cash-flow brut,
- cash-flow net la dispozitia furnizorilor de capital,
- cash-flow net la dispozitia proprietarilor de capital,
- profitul net anual.[41]
Pot fi considerate rezultate ale investitiei intr-o masura mai realista:
- profitul net anual al proprietarului,
- dividendul net al actionarului, caz in care valoarea reziduala ar fi cursul la
revanzarea actiunilor,
- fluxul net de numerar degajat de investitie.
Data fiind diferenta clara intre notiunile de venituri si incasari evidentiata de
principiile contabilitatii romanesti, manualele de evaluare separa de multe ori
metodele de randament sau rentabilitate, pe de-o parte, si metodele de flux de
numerar, pe de alta parte. Conceptual insa, ele au suport comun.
Clasificare
In cadrul metodelor traditionale de evaluare financiara a investitiei de capital,
se au in vedere:
- rentabilitatea medie;
- indicele de profitabilitate neactualizat;
- termenul de recuperare a capitalului investit neactualizat.

Metodele bazate pe actualizare iau in calcul:


- termenul de recuperare a investitiei;
- valoarea actuala neta.
Azi metodele de evaluare bazate pe venit se pot clasifica:
- in functie de fluxurile utilizate:
- metode bazate pe profit;
- metode bazate pe dividende;
- metode bazate pe cash-flow;
- metode bazate pe cifra de afaceri;
- in functie de tehnica de calcul utilizata:
- metode care utilizeaza actualizarea;
- metode care utilizeaza capitalizarea.
Profitul net
Pentru a intelege metodele de evaluare bazate pe profit trebuie sa ne bazam pe
conceptul de valoare-utilitate. Achizitia unei intreprinderi sau a unor actiuni pe termen
lung va fi privita ca o investitie. Investitia se va recupera in timp prin veniturile nete
pe care le produce: profitul net, repectiv dividendul.
Calculul valorii va consta in divizarea veniturilor nete anuale printr-un divizor
(rata de capitalizare), respectiv in multiplicarea acestor venituri nete anuale cu un
coeficient multiplicator (inversul ratei de capitalizare).
Semnificatia ratei de capitalizare (t) este: raportul intre venitul net anual si
investitia care il produce.
Semnificatia coeficientului multiplicator este: numarul de ani in care se
recupereaza o investitie cu rentabilitate anuala t.
Constructia modelului de calcul al valorii in aceasta maniera porneste de la
date ipotetice din ambele sensuri:
- pe de-o parte se previzioneaza venitul net anual reproductibil;
- pe de alta parte se dimensioneaza rata de actualizare, respectiv coeficientul
multiplicator.

Din acest motiv este necesara o corecta estimare atat a evolutiei viitoare a
firmei, cat si a mediului in care aceasta fiinteaza.
In ce priveste prima variabila a modelului, venitul net, se vor avea in vedere
tendintele sustinute ale dimensiunilor venitului ales.
De exemplu, pentru profitul net se recomanda o ajustare a profitului net
contabil, eliminandu-se veniturile sau/si cheltuielile exceptionale si impozitul aferent
rezultatului exceptional. In acest fel se obtine profitul net corectat.
Pentru capacitatea beneficiara se ia in calcul acelasi profit net corectat, la care
se adauga cheltuielile ce mentin valoarea substantiala bruta (dobanzile si locatiile
platite).
In ce priveste a doua variabila a modelului, rata de capitalizare, ea va fi
dimensionata in functie de conditiile generale economice si de dobanda la
obligatiunile de stat pe termen lung si mediu (se utilizeaza ca rata de baza, dar
deflatata) si de posibilitatile de realizare a previziunilor (se calculeaza prima de risc).
Usor de aplicat, modelul de evaluare prin capitalizarea profitului net anual
constant va fi:
VR = PN/t, unde:
- VR = valoarea de randament;
- PN = profitul net;
- t = rata de capitalizare[42].
Rata de capitalizare va cuprinde:
- rata de baza (deflatata),
- riscul.
Pentru situatia in care se estimeaza ca profitul net anual va creste an de an cu o
rata g (nu e vorba de o crestere datorata inflatiei! ), formula devine (Gordon Shapiro):
VR = PN/(t - g).
Dupa cum se poate observa din formula, cresterea sperata anuala a profitului
conduce la o valoare superioara a afacerii respective.
Pentru calculul valorii pe aceleasi baze se poate apela la coeficientul
multiplicator, coeficientul de capitalizare, 1/t.
Metoda este utila, facila, valoarea astfel calculata surprinde utilitatea
investitiei. Se preteaza insa numai la firme cu rentabilitate superioara acelei rate de

baza. Un alt dezavantaj al acestei metode il reprezinta faptul ca se mizeaza pe


extrapolarea conditiilor si tendintelor prezente, ceea ce este greu de acceptat in
general si credibil doar pentru firme in faza de maturitate.
Fluxul de lichiditati
Metoda este usor de asociat cu viziunea contabila americana. Prima imagine a
patrimoniului unei firme la un moment dat apare in bilant. Pentru sistemul contabil
continental ordonarea datelor prezentate in activ porneste de la imobilizari, de la
activele cu lichiditate slaba. Disponibilitatile si elementele patrimoniale cu lichiditate
buna se afla in partea de jos a bilantului. In bilantul american pe primul plan sunt
asezate disponibilitatile in numerar, ceea ce dovedeste un simt practic dezvoltat si
inradacinat.
Intelegerea metodei este conditionata de diferentierea conceptuala intre
incasari si venituri, plati si cheltuieli. Profitul este rezultatul compararii veniturilor cu
cheltuielile. Nu toate veniturile genereaza in acelasi timp incasari; nu toate cheltuielile
genereaza plati. Inregistrarea acestora in contabilitate este decalata. Cash-flow-ul
reprezinta chiar evolutia disponibilitatilor banesti ale firmei, evolutia trezoreriei nete.
Pentru a calcula acest indicator va trebui in principiu sa adaugam la profitul
net corectat cheltuielile care nu genereaza plati (amortizarile si provizioanele cu
caracter de rezerva) si sa scadem din acesta platile pentru investitti, care nu reprezinta
cheltuieli.
Daca fluxul de disponibilitati ar fi constant, valoarea firmei pe baza acestuia ar
fi:
VCF = k x CF, unde:
- VCF = valoarea pe baza de cash-flow,
- k = un coeficient multiplicator,
- CF = fluxul anual de lichiditati.
Cum de regula situatia nu sta asa, fluxurile anuale vor fi previzionate si
actualizate. Previziunile fluxurilor viitoare se fac in preturi curente. Pentru actualizare
se utilizeaza rate nedeflatate.
Planificarea fluxurilor viitoare se poate face in trepte, pe activitati:
1. Fluxul din activitatea curenta:
+ profitul net
+ amortizarea
+ scaderea necesarului de fond de rulment/(-) cresterea necesarului de fond de
rulment;

2. Fluxul pentru investitii:


- plati pentru cumpararea mijloacelor fixe
+ incasari din vanzarea mijloacelor fixe
- plati pentru alte investitii
+ vanzarea de alte active imobilizate.
3. Fluxul din activitatea de finantare:
+ incasari de credite pe termen lung
- plati de rate pentru credite pe termen lung
+ incasari de la actionari (din emisiunea de actiuni).
Suma acestor trepte reprezinta fluxul net disponibil in anul respectiv.
Previziunile sunt delicate intrucat necesita o buna fundamentare tehnica. Ele sar putea baza pe planurile de afaceri elaborate deja pentru firma de specialistii proprii.
Nu peste tot acestea exista!
Durata de previziune poate fi prelungita pentru toata perioada pentru care
exista suficiente informatii disponibile.Extinderea duratei de previziune este utila, dar
posibila numai in conditii de stabilitate a mediului si de cunoastere a evolutiei
probabile a firmei.
Scenariile se intocmesc pentru perioade de 5-10 ani, in functie de situatie.
Aceasta perioada se cheama durata de previziune explicita. In continuare viata firmei
isi urmeaza cursul pe o perioada de previziune neexplicita. Valoarea firmei la
inceputul acestei perioade se numeste valoare reziduala.
Valoarea totala a firmei pe baza de cash-flow se obtine insumand doua
componente:
- valoarea cumulata a fluxurilor anuale din perioada de previziune explicita
actualizate:
EDCF = CF1/(1+t) + CF2/(1+t)2 + CF3/( 1+t)3 + ... + CFn/(1+t)n
- valoarea reziduala a firmei la sfarsitul perioadei de previziune explicita actualizata:
Vrn/(1+t)n
Valoarea reziduala se calculeaza:
- prin capitalizarea fluxului net din primul an de previziune neexplicita,

- prin capitalizarea profitului net operational din acel an,


- prin capitalizarea rezultatului net de exploatare din acel an,
- prin multiplicarea profitului net al ultimului an de previziune explicita cu un
PER[43] previzionat,
- ca activ net corectat previzionat pentru ultimul an de previziune explicita.
Pentru acuratetea calculelor este bine ca perioada de previziune explicita sa fie
mai lunga, daca pozitia firmei pe curba de viata si conditiile de mediu o permit. In
acest caz erorile aparute in calculul valorii reziduale sunt nesemnificative, ponderea ei
in valoarea totala fiind oricum scazuta.
Cu conditia unor previziuni realiste si facand abstractie de volumul mare de
munca pe care il necesita, metoda pare cea mai sincera.
In functie de variabilele implicate se pot construi pentru aceeasi firma scenarii
diferite.
5.2.3. Metode pe baza comparatiilor de piata. Evaluarea bursiera
Esenta acestor metode consta in compararea intreprinderii analizate sau
afacerii evaluate cu alte afaceri similare care au fost tranzactionate recent pe aceeasi
piata, fara constrangeri.
Se pot efectua comparatii pe baza informatiilor privind:
- tranzactiile anterioare de pe piata de capital cu participatii la afaceri similare;
- pentru intreprinderi cotate;
- pentru intreprinderi necotate;
- tranzactiile anterioare ale proprietatilor apartinand afacerii evaluate.
In efectuarea comparatiei se tine cont de toate asemanarile si deosebirile dintre
cazurile luate in calcul si cel de fata.Evaluatorul trebuie sa tina cont de urmatorii
factori:
- afacerile comparate trebuie sa fie amplasate in acelasi domeniu de activitate, fiind
influentate de aceleasi variabile;
- tranzactiile sa se efectueze in aceleasi conditii - exista vanzari nepartinitoare intre
vanzatori si cumparatori independenti si relatii privilegiate intre parteneri;
- afacerile cu care se face comparatia trebuie sa fie alese dupa criterii simple si
obiective.

- daca exista diferente privind marimea participatiei sau se compara intreprinderi


cotate si intreprinderi necotate, atunci se vor efectua corectii.
Evaluarea bursiera a aparut din nevoia de a fundamenta luarea deciziilor de
cumparare sau vanzare de actiuni.
Observand piata financiara se pot desprinde tendinte manifestate in evolutia
trecuta a cursurilor; extrapolarea lor, prezicerea cursurilor viitoare fiind insa o loterie,
dupa cum sustin adeptii teoriei RANDOM-WALK.
Un investitor ar trebui sa studieze inainte de a-si plasa capitalul disponibil nu
numai cursul, ci si valoarea actiunilor, in conexiune cu firma emitenta.
Adeptii teoriei EFFICIENT MARKET HYPOTHESIS cosidera chiar ca, date
fiind posibilitatile rapide si facile de informare, cursul actiunilor ar fi chiar masura
valorii lor intrinseci.
Analiza fundamentala se ocupa cu calculul valorii reale, sincere, intrinseci a
actiunilor.
Punctul de pornire poate fi:
- valoarea contabila (Benjamin Graham si grahamistii),
- valoarea actuala a fluxurilor viitoare.
Datele analizate privesc:
- firma insasi:
- bilantul
- contul de rezultate
- dividendele acordate
- perspectivele comerciale
- mediul economic, financiar, politic:
- rata dobanzii
- masa monetara
- rata de crestere a productiei industriale
- rata inflatiei
- indicii bursieri

- soldul comertului exterior.


Dupa Benjamin Graham valoarea contabila este suficienta pentru analiza:
BV = CPR/N, unde
BV = valoarea contabila a actiunii,
CPR = capitalul propriu,
N= numarul de actiuni.
Intrucat la bursa data distribuirii dividendelor atrage diminuarea cursului, in
teorie se definesc separat:
- capitalul propriu - inainte de dividende
- situatia neta - capitalul propriu diminuat cu dividendele acordate.
Pentru a lua o decizie corecta Graham propune investitorilor 39 de rate grupate
in 8 categorii:
1) beneficiul pe actiune (E),
2) rate de curs:
PER = C/E
PBR = C/BV, unde
PER = raportul pret/beneficiu
C = cursul, pretul actiunii
E = beneficiul pe actiune
PBR = raportul curs/valoare contabila
BV = valoarea contabila a unei actiuni,
3) rate de randament, cum ar fi randamentul pe capitalul propriu,
4) rate de crestere (a vanzarilor, a beneficiilor),
5) rate de stabilitate (variatia pe trei ani a randamentului),
6) rate de distribuire:
d = dividende/beneficiu sau dividende/cash-flow

7) rate de credit: Activ circulant/Pasiv,


8) alte rate:
- amortizari/vanzari,
- rotatia stocurilor.
Kenneth Fisher evidentiaza ratele:
PSR = C/CA,
PRR = C/CC, unde
PSR = raportul pret/vanzari
C = curs
CA = cifra de afaceri
PRR = raportul pret/cheltuieli de cercetare
CC = cheltuieli de cercetare.
Pentru calculul valorii actuale a actiunilor pe baza fluxurilor viitoare se pot
utiliza formulele:
a)

Va = Vf / (1+i/m)nm

Va = valoarea actuala,
Vf = valoarea fluxului anual viitor,
b) C0 = D1/(1+k) + D2/(1+k)2 + D3/(1+k)3 + ...
C0 = cursul actual,
D = dividendul anual,
k = rata de capitalizare.
Autorul formulei, J.B.Williams (1938) considera cursul egal cu valoarea actuala a
dividendelor.
Daca dividendul creste anual cu o rata g, cursul devine:
C = D/(t-g).
C = cursul actiunii,

D = dividendul anual,
t = rata de actualizare deflatata riscata.
g = rata de crestere anuala.
Pentru dividende constante (g=0), ca un caz particular:
C = D/k.
C = cursul actual,
D = dividendul anual,
k = rata de capitalizare.
c) In modelul Gordon-Shapiro:
V0 = D1/(t-g) daca dividendele din anul evaluarii au fost distribuite,
V0 = D0 + D1/(t-g) inainte de distribuirea dividendelor D0.
PER = C0/E = D/PN/(t-g) = d/(t-g).[44]
V0 = valoarea actuala,
C0 = cursul actual,
D = dividendul anual,
PN = profitul net,
t = rata de actualizare,
g = rata de crestere anuala,
PER = raportul pret/beneficiu,
E = beneficiul pe actiune,
d = rata de distribuire a dividendelor.
d) Formula lui Irving Fisher[45] este similara ca rationament metodei DCF:
n
V0 =
p=1

Dp/(1+t)p + Cn/(1+t)n,

V0 = valoarea actuala a unei actiuni,


Dp = dividendul anului p,
t = rata de actualizare,
Cn = cursul previzional al actiunii in anul n.
5.3. Evaluarea pentru prezentarea in situatiile financiare
Situatiile financiare ale intreprinderii se intocmesc la finalul perioadei, dupa
inventarierea anuala a activelor si datoriilor. Legislatia actuala recomanda efectuarea
evaluarii[46] structurilor din bilant si chiar inventarierii de catre specialisti
independenti. Inventarierea implica retratarea valorii activelor si datoriilor entitatii.
Astfel, pentru active IAS recomanda de obicei[47] ca tratament de baza costul
acestora, eventual ajustat la inflatie si, daca este cazul, diminuat cu amortizarile si
ajustat pentru deprecieri.
Tratamentul alternativ il reprezinta calculul valorii corecte (valorii juste, conform IAS
16 si IAS 2), o categorie similara valorii de piata.
Trebuie sa remarcam ca si in contabilitate se face distinctie in evaluarea acelorasi
active atunci cand destiantia lor este diferita. Astfel, IAS 40 prezinta ca tratament de
baza [48] exact valoarea justa, iar ca tratament alternativ costul nou-definitelor
investitii imobiliare. Aceasta optiune legitima se datoreaza scopului pentru care ar fi
achizitionate asemenea bunuri - cel de rezerva de valoare si de crestere a valorii, ele
urmand sa fie revandute la o data ulterioara neprecizata expres.
Metodologia de evaluare este in principiu cea aplicabila in evaluarea patrimoniala.
Totusi, ca nota specifica, cadrul general, standardele si reglementarile contabile
introduc:
-problema recunoasterii/derecunoasterii unui activ sau unei datorii in corelatie cu
beneficiile economice viitoare sau cu iesirea de resurse care se ataseaza structurii in
cauza[49];
-costul istoric, ca suma platita la data cumpararii activului sau valoarea echivalentelor
obtinute in schimbul datoriei,[50]
-costul curent, ca suma care ar trebui platita pentru achizitionarea acelui activ in
prezent, respectiv valoarea necesara pentru a deconta in prezent datoria,[51]
-valoarea realizabila, ca suma care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala
a activelor, si valoarea de decontare, ca valoare neactualizata care trebuie platita
pentru a achita datoriile,[52]
-valoarea actualizata a viitoarelor intrari/iesiri de numerar atasate activelor/datoriilor,
[53]
-conceptul de valoare contabila, ca minim intre cost si valoarea realizabila neta[54]
5.4. Evaluarea unitatilor patrimoniale aflate in dificultate
Prelungirea existentei unor intreprinderi in dificultate presupune reorganizarea
acestora, de multe ori managementul sau chiar proprietarii acestora schimbandu-se.
Alteori activitatea intreprinderii nu mai poate continua. Un diagnostic oricare astfel de
situatie va releva cele mai realiste estimari.
Metodologia de evaluare aplcabila va tine cont de premisele valorii deduse prin
dignsotic.
Astfel, in cazul unei intreprinderi redresabile se poate aplica una dintre variantele:

-actualizarea valorii la termen a intreprinderii considerata redresata si reducerea


capitalului necesar redresarii, la care se aplica o decotare;
-metoda Schnettler[55], constand in evaluarea intreprinderii sub nivelul capitalurilor
sale proprii, conducand la obtinerea unei rentabilitati viitoare prin reducerea implicita
a cheltuielilor cu amortizarea.
Pentru afacerile neredresabile se recomanda restructurarea, reorganizarea si evaluarea
separata a activelor rezultate, diminuand atat cat este posibil masa activelor de evaluat
la valoare de lichidare fortata.
5.5. Organizarea activitatii de evaluare si sinteza metodologiei de evaluare
In prima faza a activitatii de evaluare este necesara derularea unor operatiuni
pregatitoare. Astfel, pentru stabilirea sarcinilor ce vor reveni echipei de evaluatori,
este indispensabila o cunoastere preliminara a obiectului evaluarii - intreprinderea sau
activul in cauza. De asemenea, trebuie cunoscute: scopul evaluarii, beneficiarul
(destinatarul) evaluarii, perioada aproximativa in care ar trebui sa se efectueze
evaluarea. Dupa ce se stabilesc coordonatele generale ale evaluarii in cauza se
calculeaza volumul de munca necesar si se fomeaza echipa de evaluatori (in
principiu). Apoi se poate face oferta pe baza careia se va licita si contracta evaluarea,
se va cumpara caietul de sarcini.
Dupa contractarea evaluarii se definitiveaza echipa si se repartizeaza lucrarile
concrete de efectuat pentru fiecare membru al echipei in parte. Se stabileste durata si
data la care se vor efectua vizitele la intreprindere. Se planifica activitatea fiecarui
membru al echipei.
Pregatirea evaluarii este importanta pentru ca asigura premisele necesare
castigarii licitatiei (altfel evaluarea nu se va realiza). Ea este indispensabila pentru ca
creeaza conditii pentru desfasurarea unei activitati bine organizate, eficiente si care sa
se incadreze in termenul contractat cu beneficiarul evaluarii.
Dupa ce s-a definitivat programul dupa care se va realiza evaluarea si s-au stabilit
sarcinile concrete pentru fiecare membru al echipei, se trece la desfasurarea evaluarii.
Aceasta presupune efectuarea unor vizite la fata locului in scopul obtinerii a
cat mai multe date referitoare la obiectul evaluarii.
Pe baza datelor culese se apreciaza, se analizeaza, se diagnosticheaza starea
firmei.
Diagnosticele sectoriale (juridic, comercial, operational, al resurselor umane,
al managementului, financiar-contabil) se fundamenteaza pe informatiile obtinute.
Acestea vor fi sintetizate apoi intr-un diagnostic global pentru evaluare.
Diagnosticul global pentru evaluare pregateste campul de lucru pentru aplicarea
metodologiei de evaluare.
In continuare se trece la utilizarea acelor metode de evaluare adecvate in
fiecare situatie, selectate in functie de obiectul si scopul evaluarii in cauza.
Diferentele intre valorile calculate prin metode diferite pot fi uneori
semnificative. Daca pana acum exista practica mediilor intre valorile obtinute, noile

standarde europene recomanda alegerea, stabilirea valorii finale a afacerii de catre


evaluator in functie de specificul fiecarui caz in parte, prin cele trei abordari diferite.
Evaluatorul va tine seama de:
- scopul evaluarii;
- informatiile relevante;
- metodele care se preteaza cel mai bine cazului respectiv.
In functie de intentiile actualului si prezumtivului viitor proprietar, in functie
de concluziile stabilite pe baza diagnosticului si in functie de perspectivele firmei, in
functie de scenariile acceptate sau elaborate de evaluator pentru viitorul firmei
evaluate se stabileste tipul de valoare care trebuie calculata.
Pentru a clarifica de la inceput tipul de valoare care se va calcula pentru
afacerea in cauza este necesara o buna cunoastere a starii de fapt privind:
- pe de o parte strict intreprinderea analizata
- pe de alta parte mediul sau de viata si manifestarile unor factori conjuncturali.
Care sunt factorii care determina optiunea pentru un tip de valoare sau altul?
Scopul evaluarii si pozitia evaluatorului, previziunile privind evolutia afacerii
in viitor, precum si cele referitoare la evolutia generala a mediului economic-socialpolitic al intreprinderii sunt principalii factori care influenteaza alegerea evaluatorului.
In functie de scopul evaluarii si pozitia evaluatorului se va opta pentru tipuri
diferite de valoare, fie valoarea de piata, ca varianta cvasi-obiectiva, fie valoarea de
utilizare, de investitie, ca varianta subiectiva.
O mare importanta o are diagnosticul intreprinderii in cauza, care permite
identificarea tuturor aspectelor care evidentiaza starea reala a firmei.
In functie de aceasta se va calcula fie o valoare de continuitate pentru
utilizarea existenta, fie o valoare pentru o utilizare alternativa, fie o valoare de
lichidare.
Teoria legata de evaluarea afacerilor este vasta. Preocuparile actuale ale
asociatiilor profesionale constau in elaborarea standardelor de evaluare. Unii
cercetatori isi indreapta atentia spre evaluarea elementelor intangibile si in mai ales a
goodwill-ului.
Din pacate, pana de curand, practicienii ar fi putut fi tentati sa se iroseasca in
utilizarea tuturor metodelor si formulelor posibile pentru evaluarea unei firme. Astazi
specialistii atrag atentia asupra necesitatii utilizarii de la caz la caz a metodelor celor
mai potrivite. In acest sens hotarator este tipul de valoare ales pentru evaluare.

In momentul de fata ridica probleme pentru toate economiile in tranzitie


modul in care se stabileste riscul de tara.
In tara noastra multe tranzactii de capital au avut ca obiect al vanzarii firme cu
capital de stat, iar cumparatorii au fost deseori parteneri straini. Din acest motiv ar fi
trebuit sa fie bine cunoscute conditiile pietelor de pe care vin acesti parteneri si luate
in calcul la stabilirea valorii de catre vanzator. In plin proces de globalizare a
economiei, in evaluarea afacerilor trebuie sa se tina cont de caracteristicile pietelor
mondiale.
De aceea, desi standardele prezinta valoarea de piata ca tipul de valoare cel
mai des adecvat, pentru fiecare afacere evaluata in calitate de consultant al
vanzatorului este insa necesara cunoasterea situatiei si intentiilor cumparatorului
prezumtiv.
De mare importanta este si selectarea arsenalului metodologic.
Metodele alese depind in cea mai mare masura de informatiile acumulate deja
pe baza diagnosticului pentru evaluare.
Rezultatele obtinute din calcule vor fi apoi corelate cu concluziile
diagnosticului pentru evaluare si cu datele disponibile referitoare la evaluari sau
tranzactii similare sau asemanatoare, pentru a li se testa validitatea.
Pentru obtinerea unor rezultate valabile este necesar ca metodologia abordata
sa fie cea adecvata tipului de valoare care se estimeaza. In practica de scurta durata si
relativ recenta s-a putut constata tendinta de a utiliza un numar cat mai mare de
metode de evaluare, datorata abundentei de literatura de specialitate care trateaza cu
preponderenta metodologia de evaluare.
Fireste, acest fapt conduce la obtinerea unor rezultate complet diferite,
incomparabile si uneori incompatibile. Din aceasta cauza misiunea evaluatorului va fi
cu atat mai grea, pentru ca el va trebui sa isi explice diferentele aparute si sa aleaga o
valoare corecta sau un interval corect de valori.
Cum pot fi explicate valorile diferite obtinute?
Ce-i de facut atunci cand se intampla sa se ajunga la rezultate mult diferite?
Variantele de valoare diferite sunt firesti atunci cand baza de calcul difera. Este
normal ca marimea valorii patrimoniale si celei financiare sa fie diferite.
Valorile rezultate din calcule vor trebui interpretate. In functie de variabilele
luate in calcul si de previziunile avute in vedere evaluatorul va selecta acea valoare
sau acel interval de valori care ar avea cel mai inalt grad de realism, de veridicitate.
Daca se obtin valori incomparabile este greu de facut o apreciere finala.
Explicatia rezida intr-o abordare gresita, neadecvata obiectului evaluarii. Merita
studiate exemple de calcul in care, chiar utilizand o paleta variata de metode, se
determina valori asemanatoare[56].

Numai in acest mod utilizatorul evaluarii va putea sa ia deciziile


optime, rationale, economice, pentru ca se bazeaza pe informatii
corecte.

Modulul VI - 3 ore
6. RAPORTARE SI ETICA - 2 ore
6.1. Structura standard a raportului de evaluare
La finalul evaluarii se intocmeste raportul de evaluare. El este produsul
activitatii de evaluare.
Continutul sau este reglementat de legislatia in domeniu si de standardele de
evaluare[57], in principal de SEV 9.01[58]
Conform standardelor de evaluare, raportul "prin modul de prezentare si
terminologia sa, trebuie sa exprime o opinie clara, neechivoca si suficient de detaliata
pentru a garanta ca informeaza corect despre toate aspectele cheie si ca nu poate da
nastere la neintelegeri asupra situatiei reale si valorii estimate a proprietatii si/sau
afacerii evaluate"[59]
Modul in care este intocmit raportul de evaluare, continutul sau trebuie sa
conduca la o informare corecta a utilizatorului.
Raportul de evaluare trebuie sa cuprinda trei categorii de informatii:
- prima categorie se refera la persoanele care efectueaza si carora le este destinata
evaluarea, data evaluarii, obiectul si scopul evaluarii, instructiunile evaluarii;
- a doua categorie se refera la tipul ( baza) de valoare, metodologia utilizata, factorii
specifici, valoarea / valorile ce rezulta din calcul;
- a treia categorie cuprinde informatii privind riscurile si rezervele pe care le are
evaluatorul in vedere si diferitele clauze de declinare a responsabilitatii.
Informatia trebuie sa fie concisa, raportul nu trebuie sa se piarda in detalii. Pe
de alta parte, acest document nu trebuie sa fie vaduvit de acele informatii care pot fi
considerate semnificative, a caror absenta ar putea influenta, ar putea schimba
deciziile utilizatorului.
Un raport de evaluare mult prea detaliat risca sa il lase pe cel care-l citeste sa isi
piarda treptat interesul, sa se plictiseasca sau sa nu inteleaga. Un raport de evaluare
mult prea sintetic risca sa-l priveze de informatie pe utilizator.
Evaluatorul va trebui sa reuseasca sa selecteze toate acele informatii care vor
fi utile celor interesati, fara a omite nici una dintre informatiile necesare,
semnificative, care ar influenta deciziile utilizatorului.
Evaluatorul va putea omite toate detaliile nesemnificative, neinteresante.

Fiecare raport de evaluare trebuie sa fie astfel redactat, incat sa satisfaca nevoile celor
carora le este adresat.
Raportul trebuie sa contina precizari cu privire la:
-prezentarea intreprinderii / descrierea proprietatii care este supusa evaluarii
(identificarea sa, drepturile si restrictiile pe care le include dreptul de proprietate,
caracteristicile de evaluare, starea fizica);
-obiectul misiunii de evaluare (determinarea valorii, estimarea costului etc.) si data la
care se aplica;
-conditiile incidentale si limitative la care sunt supuse constatarile in urma evaluarii
(cum sunt informatiile obtinute de evaluator de la alti specialisti, membri ai altor
profesii, sau din surse oficiale;
-descrierea si explicarea metodologiei utilizate;
-o declaratie in care evaluatorul precizeaza ca nu are nici un interes prezent sau viitor
la proprietatea in cauza sau care ar putea impiedica efectuarea unei evaluari corecte,
nepartinitoare;
-o certificare cu privire la veridicitatea si corectitudinea faptelor prezentate in raport;
-semnaturile celor care au efectuat si supervizat evaluarea, precizandu-se eventualele
opinii diferite.
Continutul-cadru al raportului de evaluare este urmatorul[60]:
-rezumatul principalelor concluzii si recomandari,
-prezentarea intreprinderii,
-prezentarea evaluatorului si declaratia de conformitate,
-diagnosticul de evaluare si analiza fundamentala,
-bazele lucrarii de evaluare,
-metodele de evaluare aplicate,
-gama de valori,
-opinii ale evaluatorului.
6.2. Reguli de "bune practici" in evaluarea economica si
financiara
Si in activitatea de evaluare liber profesionistul membru CECCAR trebuie sa
accepte o responsabilitate sporita fata de public. El exercita independent profesia si nu
trebuie sa permita sa ii fie pusa la indoiala integritatea.
Independenta poate fi lezata[61] in situatii ca:
-existenta unui interes financiar in entitatea evaluata,
-participarea la conducerea entitatii evaluate,
-calitatea de debitor sau creditor al entitatii,
-existenta unui conflict de interese,
- efectuarea altor prestatii aceluiasi client,
-corelarea onorariului cu concluzia sau rezultatul evaluarii.
Evaluatorul trebuie sa exercite misiunea sa cu competenta, acordand toata
atentia profesionala cuvenita.
Evaluatorul va respecta confidentialitatea informatiilor pe care le cunoaste cu
prilejul misiunii sale, cu exceptiile legale si regulamentare.
Sunt interzise publicitatea agresiva si ofertele de servicii care sa induca in eroare
beneficiarul.
Utilizarea anumitor materiale intocmite de alte persoane in anumite prezentari trebuie
facuta mentionand acele surse.

Profesia poate aplica, prin comisia de disciplina, sanctiuni membrilor care se


abat de la regulile de etica si conduita.

Modulul VII - 3 ore


7. STANDARDELE INTERNATIONALE DE EVALUARE - 3 ore
IVSC furnizeaza profesiei contabile recomandari si consiliere referitoare la
evaluare, urmareste sa coordoneze standardele sale cu cele ale disciplinelor inrudite in
interesul public si coopereaza cu organismele internationale pentru elaborarea si
promulgarea de noi standarde.
IVSC revizuieste anual fiecare editie noua a Standardelor Internationale de
Raportare Financiara (IFRS), care include Standardele Internationale de Contabilitate
(IAS), publicate pentru sectorul contabil, de catre Consiliul pentru Standarde
Internationale de Contabilitate (IASB) si pentru Standardele internationale de
Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS), publicate de catre Federatia
Internationala a Contabililor (IFAC).
IVS face referire la aceste standarde de contabilitate, ori de cate ori le aplica in
munca evaluatorilor.
Dezvoltarea Standardelor Internationale de Evaluare (IVS) s-a realizat
urmarindu-se trei obiective principale:
1.Pentru a inlesni tranzactiile internationale si a contribui la viabilitatea pietelor
internationale prin promovarea transparentei in raportarile financiare precum si
cresterea increderii in evaluarile realizate pentru garantarea imprumuturilor, pentru
tranzactii care implica transfer al dreptului de proprietate, pentru solutionarea litigiilor
si pentru determinarea impozitelor asupra proprietatii;
2.Pentru a servi ca un etalon profesional pentru evaluatorii din intreaga lume, si astfel
permitandu-le acestora sa raspunda cerintelor pietelor internationale pentru evaluari
credibile si sa satisfaca cerintele pentru raportari financiare ale comunitatii
internationale de afaceri; si
3.Pentru a furniza Standarde de evaluare si raportare financiara care sa satisfaca
cerintele tarilor in dezvoltare sau in curs de industrializare.
Aceste Standarde de Practica in Evaluare pot fi impartite in trei grupe. Patru dintre
acestea se ocupa de aspectele specifice evaluarii diferitelor categorii de proprietati,
cum ar fi: proprietatea imobiliara; drepturile de inchiriere; instalatii, masini si
echipamente; bunuri mobile (corporale si necorporale). Trei din standarde se refera la
evaluarea de proprietati sau active pe baza fluxurilor de numerar incluzand activele
necorporale, intreprinderile si unitatile generatoare de afaceri. Doua din Standardele
de Practica in Evaluare contin instructiuni de aplicare a metodologiilor de evaluare
(Costul de inlocuire net pentru raportarea financiara - CIN si Analiza fluxului de

numerar actualizat - DCF). Datorita elementelor comune care stau la baza lor,
Standardele de Practica in Evaluare trebuie privite ca un intreg.
Din restul de cinci GN-uri, unul se refera la probleme de mediu (Consideratii cu
privire la substantele periculoase si toxice), doua se refera la evaluarea proprietatilor
specializate (proprietati agricole si din industria extractiva), unul furnizeaza
instructiuni intr-un domeniu profesional al practicii de evaluare (Verificarea
evaluarilor) si unul prezinta aria practicii de evaluare (Evaluarea globala pentru
impozitare).
7.1. Standarde Internationale de Evaluare (IVS)
In organizarea Standardelor Internationale de Evaluare, de Aplicatii in
Evaluare si de Practica in Evaluare, cele trei standarde sunt considerate ca fiind de
baza si permanente.
Astfel, IVS 1 trateaza valoarea de piata ca baza de evaluare. IVS 1 se
aplica valorii de piata a proprietatii, de obicei aceasta fiind proprietatea imobiliara si
elementele ei inrudite. Este necesar ca proprietatea avuta in vedere sa fie privita ca
fiind de vanzare pe piata libera, in contrast cu evaluarea acesteia ca parte a valorii
totale a intreprinderii care isi va continua activitatea normala de exploatare sau pentru
alt scop.
IVS 2 trateaza bazele de evaluare diferite de valoarea de piata. IVS 2 are doua
obiective: in primul rand sa identifice si sa explice bazele de evaluare altele
decat valoarea de piata si sa stabileasca standarde pentru aplicarea lor; in al doilea
rand, sa prezinte deosebirea dintre aceste baze si valoarea de piata. IVS 2 prezinta
categoriile: valoarea de utilizare, valoarea de investitie sau subiectiva, valoarea de
exploatare continua, valoarea unei intreprinderi in ansamblul ei, valoarea de asigurare,
valoarea de impozitare, de impunere sau valoarea impozabila, valoarea de recuperare,
valoarea de lichidare sau valoarea de vanzare fortata, valoarea speciala, valoarea de
garantare a creditului ipotecar.
IVS 3 prezinta cerintele de prezentare a raportului de evaluare. Acest standard are urmatoarele obiective
principale:

-sa comenteze cerintele privind raportarea, care corespund celei mai bune practici
profesionale;
-sa identifice elementele esentiale care trebuie incluse in rapoartele de evaluare.
De asemenea, cele trei standarde servesc ca baza pentru cele doua Standarde
Internationale de Aplicatii in Evaluare (IVA), care prezinta modalitatile de realizare a
evaluarilor in scopuri de inregistrari contabile si de garantare a imprumuturilor.
7.2. Standarde Internationale de Aplicatie in Evaluare(IVA)
Evaluarile sunt realizate pentru diverse scopuri. In cadrul acestor standarde
sunt descrise modalitatile de realizare a evaluarilor de active apartinand sectorului

public sau privat, in scopul utilizarii acestora in cadrul raportarilor financiare sau
pentru adoptarea deciziilor de acordare a imprumuturilor garantate.
Obiectivul IVA 1, Evaluarea pentru raportarea financiara este de a explica
principiile care stau la baza evaluarilor realizate pentru utilizarea in situatiile
financiare si in conturile adecvate ale intreprinderilor. Evaluatorii care efectueaza
lucrari de aceasta natura ar trebui sa aiba o buna intelegere a conceptelor si
principiilor contabile specificate in Standardele Internationale de Contabilitate
relevante. In cazul evaluarii pentru raportarea financiara este fundamental ca
evaluatorul sa utilizeze definitii bazate pe conditiile de pe piata, sa fie obiectiv si sa
prezinte integral aspectele relevante, intr-un format adecvat si usor de utilizat.
Scopul IVA 2 este de a oferi instructiuni evaluatorilor care elaboreaza
evaluarile pentru garantarea imprumuturilor. IVA 2 ofera cadrul in care evaluatorii pot
face evaluari mai degraba pentru institutiile de creditare si alte institutii care ofera
finantari, care trebuie garantate cu active imobilizate, decat pentru creditele destinate
persoanelor fizice sau intreprinderilor.
7.3. Standarde Internationale de Practica in Evaluare (GN)
Probleme referitoare la aplicarea Standardelor apar frecvent din practica de
evaluare sau din partea celor care apeleaza la serviciile de evaluare.
Standardele de Practica in Evaluare furnizeaza instructiuni referitoare la
probleme specifice de evaluare si la modalitatile de aplicare a standardelor in diverse
situatii si domenii de activitate specifice.
Standardele de Practica in Evaluare completeaza si dezvolta Standardele
de Evaluare avand aceeasi importanta ca si acestea.
Ele cuprind:
GN 1: Evaluarea proprietatii imobiliare
GN 2: Evaluarea pentru inchiriere/ leasing
GN 3: Evaluarea instalatiilor, masinilor si echipamentelor
GN 4: Evaluarea activelor necorporale
GN 5: Evaluarea bunurilor mobile
GN 6: Evaluarea intreprinderii
GN 7: Consideratii privind substantele periculoase si toxice in cadrul evaluarii
GN 8: Abordarea prin cost pentru raportarea financiara - (CIN)
GN 9: Analiza fluxului de numerar actualizat pentru evaluarea de piata sau in afara
pietei

GN 10: Evaluarea proprietatilor agricole


GN 11: Verificarea evaluarilor v
GN 12: Evaluarea proprietatilor specializate generatoare de afaceri
GN 11: Verificarea evaluarilor
GN 13: Evaluarea globala pentru impozitarea proprietatii
GN 14: Evaluarea proprietatilor din industria extractiva
Respectarea Standardelor Internationale de Practica in Evaluare precum si a
Standardelor Internationale de Evaluare si a Standardelor Internationale de Aplicatie
in Evaluare este obligatorie pentru toti evaluatorii care elaboreaza rapoarte de
evaluare in conformitate cu IVS.