Disfagia

Semne si simptome
Diagnostic
Complicatii
Cauze
Disfagia se refera la dificultatea in deglutitie (inghitire) si este o problema frecventa, in
special la varstnici. Aproximativ 7-10% din persoanele cu varste peste 50 ani acuza
dificultati la deglutitie, desi numarul acestora poate fi mult mai mare, deoarece
numerosi pacienti cu aceasta problema nu se prezinta la medic.
Deglutia este procesul de inghitire, prin care bolul alimentar este transportat din
cavitatea bucala prin faringe si esofag pana in stomac. In mod normal, deglutitia
implica o serie de contractii voluntare si involuntare si cuprinde trei
etape: bucala, faringiana si esofagiana.
Disfagia prezinta un risc serios pentru sanatatea pacientilor, datorita riscurilor
depneumonie de aspiratie, malnutritie, deshidratare, scadere in
greutate si obstructie aeriana pe care le prezinta.
Desi cele doua afectiuni sunt frecvent asociate, trebuie sa se faca distinctia
intreodinofagie (deglutitie dureroasa) si disfagie.
Disfagia este produsa de afectiuni care pot afecta etapa orala, faringiana sau
esofagiana a deglutitiei. Accidentul vascular cerebral (AVC) este principala cauza a
disfagiei neurologice. Aproximativ 50-70% din pacientii cu AVC prezinta disfagie, care
este cel mai important factor de risc pentru aparitia pneumoniei.
Pe baza antecendentelor medicale ale pacientului, dar si a examenului fizic se poate
stabili diagnosticul, confirmat apoi de explorarile paraclinice: examenul radiologic
baritat si/sau endoscopia gastroesofagiana. O anamneza amanuntita si un examen fizic
riguros sunt importante in diagnosticul si tratamentul disfagiei.
In disfagia orofaringiana, simptomele sunt provocate de transferul deficitar al bolului
alimentar din faringe in esofag. Disfagia orofaringiana este mai frecventa la varstnici si
este deseori insotita de alte semne si simptome ce orienteaza spre diagnosticul corect.
Principala cauza a disfagiei orofaringiene este accidentul vascular cerebral.

Disfagia esofagiana este cauzata de tulburarile de motilitate (acalazia

si sclerodermia) sau de obstacole mecanice la nivelul esofagului (carcinoame, strictura
si inelul Schatzki).

Semne si simptome
Pacientii cu disfagie pot prezenta o varietate de semne si simptome, dar acuza
indeosebi tuse, senzatie de presiune retrosternala sau stagnarea bolului alimentar.
Uneori, simptomele pot fi subtile sau chiar absente.

Disfagie orala sau faringiana

tuse sau senzatie de sufocare
dificultati in initierea deglutitiei
oprirea bolului alimentar

sialoree (salivatie abundenta)

scadere inexplicabila in greutate
pneumonie recurenta
modificarea timbrului vocii (timbru nazal)

regurgitatii nazale
Drept urmare a acestor simptome, pacientii isi modifica deseori dieta, adoptand o dieta
bazata pe alimente de consistenta scazuta.

Disfagie esofagiana
senzatie de presiune sau jena retrosternala
regurgitatii
pneumonie recurenta

Cauze
Printre cauzele disfagiei se numara:

accident vascular cerebral

 boala Parkinson sau alta afectiune degenerativa

miastenia gravis
laringectomie (extirparea laringelui) sau esofagectomie
miopatie

spondiloza cervicala
varsta

reflux gastroesofagian
La pacientii cu tulburari neuromusculare, disfagia se instaleaza progresiv, intai pentru
alimentele solide apoi pentru lichide. Alimentele reci agraveaza problema. Pasajul
bolului alimentar poate reusi cu ajutorul manevrei Valsalva, sau prin modificarea
pozitiei corpului.
Cele mai frecvente tulburari functionale care provoaca disfagie sunt: acalazia,
sclerodermia si spasmul esofagian difuz.
Obstacolele mecanice sunt asociate cu disfagie la deglutitia alimentelor solide, dar nu
si la lichide. Pacientii pot reusi sa trimita bolul alimentar in esofag cu ajutorul manevrei
Valsalva, sau prin regurgitarea alimentelor nedigerate. O anamneza atenta va pune in
evidenta modificarea dietei pacientilor, cu adoptarea unei diete bazate pe alimente de
consistenta scazuta.
Disfagia cu evolutie rapida pe durata catorva luni poate indica un carcinom esofagian.
Scaderea in greutate este un semn al unei leziuni obstructive mecanice. Stricturile
peptice, carcinoamele si inelul Schatzki sunt cele mai frecvente leziuni obstructive.

Disfagie orofaringiana
Pacientii cu disfagie orofaringiana prezinta dificultati in initierea deglutitiei. Alte
simptome sunt tusea, regurgitatia nazala si voce nazonata (timbru nazal). Acest tip de
disfagie este frecvent asociat cu accidentul vascular cerebral (AVC), boala
Parkinson sau alte afectiuni neuromusculare. Leziunile structurale locale sunt mai rare.

Disfagie esofagiana
Pacientii cu disfagie esofagiana descriu o senzatie de presiune retrosternala sau de
stagnare a bolului alimentar. Tulburarile de motilitate si obstacolele mecanice sunt
comune.
Unele medicamente au fost asociate direct cu afectarea mucoasei esofagiene, in timp

ce altele scad presiunea sfincterului esofagian inferior, cauzand reflux gastroesofagian.

Antibioticele (doxicilina, tetraciclina, clindamicina, etc.) si medicamentele
antiinflamatorii nesteroidiene sunt cele mai frecvente cauze ale afectarii mucoasei
esofagiene.

Complicatii
Disfagia are efecte profunde asupra starii nutritionale a pacientilor. Pe masura ce
capacitatea de deglutie este afectata, aporturile de alimente sunt diminuate. Prin
urmare, depistarea precoce si tratamentul disfagiei sunt esentiale pentru evitarea
malnutritiei.
Malnutritia este un factor de risc pentru pneumonie, deoarece reduce rezistenta
pacientilor la infectii. In plus, malnutritia este implicata in aparitia osteoporozei,
osteopeniei sau anemiei prin deficienta de fier.
Intrucat tulburarile de deglutie duc la diminuarea aporturilor lichidiene, disfagia este un
factor de risc pentru deshidratare.
Daca alimentele sau lichidele patrund in caile respiratorii (aspiratie) in timpul deglutiei,
pot surveni infectii sau probleme respiratorii: pneumonie si infectii ale cailor respiratorii
superioare.

Diagnostic
Disfagia poate fi insotita de alte simptome, de obicei tuse, jena respiratorie sau
senzatia de oprire a bolului alimentar. O anamneza atenta contribuie la identificarea a
80-85% din cauzele disfagiei.
Intrebarile legate de debutul, durata si severitatea disfagiei, dar si a simptomelor
asociate pot ajuta la diagnosticul diferential.
O anamneza amanuntita ar trebui sa raspunda la doua intrebari generale: disfagia este
orofaringiana sau esofagiana? si disfagia este cauzata de o obstructie mecanica sau de
tulburari neuromusculare?
Antecendentele medicale ale pacientilor sunt deseori utile pentru identificarea disfagiei
esofagiene simptome legate de refluxul gastroesofagian: pirozis, regurgitatii acide.
Examenul fizic trebuie sa includa examinarea gatului, gurii, orofaringelui si laringelui.

Numararea formulei sangvine este efectuata pentru evidentierea infectiilor sau

afectiunilor inflamatorii. Investigarea functiei tiroidiene poate detecta cauzele ce tin
de hipotiroidism sau hipertiroidism ale disfagiei (de exemplu, boala Grave sau carcinom
tiroidian).
Examenul radiologic baritat este deseori primul pas in evaluarea pacientilor cu
disfagie, in special in cazul in care este suspectata o leziune obstructiva. Examenul
identifica leziunile structurale, dar nu poate identifica natura leziunilor obstructive. In
plus, examenul radiologic baritat evalueaza motilitatea esofagiana mai eficient decat o
endoscopie si prezinta putine complicatii.
Endoscopia vizualizarea esofagului cu ajutorul unui instrument flexibil, dotat cu
sistem optic si de iluminat (endoscop). Endoscopia este cea mai buna metoda de
evaluare a mucoasei esofagiene. In cazul pacientilor cu disfagie instalata subit,
endoscopia poate indeparta direct bolul alimentar si dilata stricturile.
Manometria - examen ce masoara presiunea si activitatea musculara la nivelul
esofagului. Manometria este indicata in cazurile in care tranzitul baritat sau endoscopia
digestiva superioara nu deceleaza o anomalie.
Monitorizarea pH-ului esofagian este examenul standard pentru diagnosticul
pacientilor cu suspiciune de boala de reflux gastroesofagian. Nivelurile pH-ului sunt
inregistrate si comparate cu simptomele pacientului pe o perioada de 24 ore, pentru a
stabili daca refluxul acid contribuie la aparitia simptomelor de disfagie.

Tratament
Disfagia orofaringiana
Exista numeroase tratamente pentru disfagia orofaringiana la adulti. Unele strategii
privesc modificarea consistentei alimentelor, in timp ce altele se refera la exercitii de
stimulare a structurilor orofaringiene, modificari ale pozitiei corpului sau prin manevre
terapeutice de deglutie.
Exercitiile recomandate pacientilor cu disfagie au drept obiectiv facilitarea manipularii

bolului alimentar si proiectarea acestuia din cavitatea bucala, intarirea corzilor vocale
sau ameliorarea capacitatii respiratorii.
Exercitiile de ridicare a capului au drept scop favorizarea deschiderii sfincterului
esofagian superior: pacientii sunt intinsi pe spate, cu umeri lipiti de sol si trebuie sa isi
ridice capul suficient pentru a-si vedea degetele de la picioare. Pozitia trebuie
mentinuta timp de 1 minut. Activitatea trebuie efectuata de 30 ori consecutiv, iar
exercitiul este repetat de 3 ori pe zi, timp de cateva saptamani.

Disfagia esofagiana
In cazul tumorilor esofagiene sau a diverticulilor faringieni, poate fi necesara o
interventie chirurgicala.
Disfagia asociata cu boala de reflux gastroesofagian poate fi tratata cu ajutorul
medicamentelor ce reduc aciditatea, dupa dilatarea unei stricturi.
Daca dificultatea in deglutie impiedica mentinerea unei stari bune de nutritie, prin
reducerea aporturilor alimentare, medicul poate recomanda o dieta speciala, bazata pe
alimente de consistenta redusa.
In cazurile grave de disfagie, este necesara nutritia enterala. Indicatiile nutritiei
enterale sunt: pacienti care nu pot asigura o stare buna de nutritie si hidratare prin
alimentatia orala, pacientii cu aspiratie grava, obstructie esofagiana, sau cu infectii
respiratorii recurente. Modul sau metoda de administrare a nutritiei enterale poate fi
continua sau intermitenta, intestinala sau gastrica.