Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
potentiale. Functia acestui curent este de a determina incetinirea treptata a descarcarilor de potentiale
ceea ce permite neuronului sa intrerupa descarcarea de impulsuri declansate de un stimul. Un blocant al
acestor canale este bicuculina.
- Canalele de K tip M: sunt activate prin depolarizare si nu prezinta un mecanism propriu de inactivare.
Acestea sunt cuplate cu receptori muscarinici si un receptor asemanator celui pentru GnRH. Aceste
canale sunt dependente de timp . Activitatea lor e stimulata de substantele adrenergice prin intermediul
beta receptorilor avand ca mesager secund AMPc.
- Canale de K dependente de ATP sunt controlate de raportul ADP/ATP intracelular si de valoarea pH- ului
extracelular.
- Canale de K dependente de Na: sunt deschise cand concentratia intracelulara a sodiului depaseste
valoarea de 20mM. Conductanta este mai mare. Sunt blocate de TEA si 4 AP.
- Canale de K senzitive la cresterea de volum a celulei se deschid atunci cand volumul celulei creste peste
valoarea normala. Apar odata cu un dezechilibru osmotic urmat de patrunderea osmotica intracelulara a
apei.
- Canalele de clor voltaj-dependente sunt specifice celulelor miocardice, fibrei musculare striate si pentru o
mare varietate de celule epiteliale.
Potentialul de actiune odata generat intr-un segment al celulei nervoase este transmis pana la capatul
terminal unde determina eliberarea transmitatorului in fanta sinaptica. Transmiterea informatiei mediata de
transmitatorul eliberat se realizeaza prin intermediul canalelor ionice care vor fi activate specific de catre
acesta.
2. Canale ionice controlate chimic
Sunt controlate de substante chimice sintetizate fie de alte celule fie de celula din care fac parte. Sunt
canale controlate direct de neurotransmitator si implicate in transmiterea sinaptica. Canalele sunt localizate
in segmentul postsinaptic al sinapselor rapide. Sunt receptorii ionotropici, pentru neurotransmitatorii
nonpeptidergici: Ach, glutamat, glicina, GABA.. Cel mai bine cunoscut receptor din aceasta categorie este
receptorul canal colinergic nicotinic. Este format din 5 subunitati. Fiecare subunitate este compusa din 4
domenii transmembranare. Unul dintre domenii contine AA negativi spre interiorul canalului si dispusi in trei
inele. Receptorul canal pentru glutamat participa la transportul de Ca in celula nervoasa. Calciul poate
deveni neurotoxic.
Canalele controlate de liganti sintetizati in celula sunt: canale controlate de proteine G(metabotropici) sau
canale controlate de neurotransmitatori. Cuplarea neurotransmitatorului cu canalul ionic poate realiza:
o
o
functional transportul prin pompe contracareaza transportul prin canale ionice. Activarea pompelor
realizeaza repartizarea inegala a Na, K, Ca, Cl.
c. Pompa de sodiu potasiu: expulzeaza Na din celula si introduce K, numita ATP-aza Na-K dependenta.
Pompa este un complex format din doua subunitati diferite:
subunitatea alfa este o molecula proteica politopa cu 10 segmente transmembranare. Are activitate
catalitica, pe suprafata intracelulara are un situs de legare pentru Na si unul pentru ATP, iar pe cea
extracelulara un situs pentru K si unul pentru ouabaina.
o subunitatea beta este glicoproteica si are rol de reglare a activitatii de transport si de fixare a pompei
in structura membranei celulare.
- efluxul de Na si influxul de K sunt dependente de hidroliza ATP
- transportul ionic nu se poate realiza decat atunci cand Na si ATP se afla in interiorul celulei iar K in exterior
- ouabaina este inhibitorie numai atunci cand se afla in exteriorul membranei unde se leaga competitiv.
- pentru fiecare molecula de ATP, 3Na sunt transportati in exterior si 2K in interior.
o
Intre activitatea pompei si potentialul de membrana exista o relatie de interdependenta care e un mecanism
de reglare a fluxului ionic membranar. Prin intensificarea efluxului de Na se produce hiperpolarizarea. Cand
celula este in repaus se realizeaza un echilibru intre cantitatea de ioni care se deplaseaza pasiv, prin
difuzie, si cantitate de ioni transportati activ prin intermediul pompei. Aceasta stare de echilibru este un
echilibru intre cele doua forme de transport ionic cu pastrarea permanenta a unui gradient. La fiecare
impuls nervos generat si transmis determina un influx pasiv de Na si un eflux pasiv de K, energia necesara
acestui transport in sens opus gradientului poate reprezenta 2/3 din consumul total energetic.
b. Pompele de Ca: Sunt localizate in membrana celulara si in peretele RE, reprezentand un depozit de Ca.
Prin activarea pompelor e scazuta concentratia de Ca citosolic si se produce cresterea citoplasmica.
Componenta functionala are un capat carboxiterminal care exercita un efect inhibitor asupra activitatii
pompei avand rol in mentinerea concentratiei citosolice a Ca. Cresterea concentratiei citosolice a Ca peste
valoarea normala determina interventia calmodulinei. care ii blocheaza efectul inhibitor. Pompa de Ca din
peretele RE are rolul de a transporta acest cation de la concentratia mica din citosol inspre concentratia mai
mare din lumenul RE. Mecanismul de transport este controlat de fosfolamban, care regleaza activitatea
pompei de Ca din reticulul sarcoplasmic. Cand e defosforilat e inhibitor, cand e fosforilat este blocat.
c. Pompa de clor: participarea ionilor de clor este la nivelul sinapselor inhibitorii din SNC. Nu au sistem
propriu de control. Anionii intracelulari cu molecula mai mare nu pot strabate membrana citoplasmatica,
atunci ionii de clor nu patrund in celula datorita excesului de sarcini negative. Aceste sarcini negative se
opun si efluxului de K. Mentinerea si dinamica potentialului electric de membrana e data de mobilitatea
redusa a anionilor intracelulari si lipsei unui sistem de transport corespunzator.
5. Transportori ionici
Sunt molecule proteice transmembranare care leaga ionul sau alte particule dintr-o parte a membranei, le
transporta prin membrana si le elibereaza de partea opusa a membranei celulare. Este un sistem care
integreaza excitabiliatea fiecarei celule in raport cu statusul metabolic propriu al organismului. Functia
transportorilor membranari este de conectarea a transportului ionic cu metabolismul celular, echilibrul
osmotic si echilibrul acidobazic.
6. Potenialul de aciune neuronal
Este functia fundamentala de integrare a functiilor organismului si a organismului in mediu.
Suportul cel mai important de transmitere si prelucrare a semnalului in SN este potentialul de actiune. Este
rezultatul unei perturbari bruste a echilibrului dinamic al repartitiei ionilor corespunzatoare potentialului de
repaus. Generarea potentialului de actiune se declanseaza intr-o zona specializata unde se integreaza
variatiile de potential induse prin trei mecanisme principale:
- de actiune a unui stimul specific
- actiunea unui neurotransmitator
- depolarizarea spontana
In cazul neuronilor senzitivi variatia potentialului de membrana indusa de actiunea unui stimul asupra
terminatiilor axonice se va transmite ca potential de receptor pana la zona de integrare sau declansare
reprezentata de primul nod Ranvier. Daca potentialul de receptor este suficient de puternic se va declansa
potentialul de actiune. Pentru neuronii care primesc informatii de la alti neuroni zona de declansare a
potentialului de actiune este reprezentata de segmentul initial al axonului.
Potentialul de actiune generat se va deplasa spre capatul distal al axonului unde va determina eliberarea
neurotransmitatorului in sinapsele derivate axonului respectiv. Daca in urma integrarii variatiilor de
potential apare o valoare echivalenta cu pragul se va declansa potentialul de actiune.
Faza de latenta: Intr-o prima faza se realizeaza un influx de cationi determinand scaderea diferentei de
potential-depolarizare urmata de deschiderea canalelor de K si prin efluxul ionic al acestora se va realiza
restabilirea potentialului de repaus-repolarizare si va continua cu faza de posthiperpolarizare.
Faza de depolarizare: consta in deschiderea canalelor de Na voltaj dependente (influx de Na) si printr-un
mecanism de feedback pozitiv insotit de o crestere a conductantei si o variatie de potential de 100mV.
Durata fazei de depolarizare este mai mica de 1ms.
Faza de repolarizare: consta in deschiderea canalelor de potasiu. Exista doua categorii de canale de K:
1. canale de rectificare intarziata care se activeaza si se deschid dupa 4ms dupa depolarizare si se
inactiveaza mult mai lent decat canalele de Na
2. canale de tip A care activeaza si se inactiveaza rapid.
Potentialele de actiune din celuelele Purkinje din cerebel, din terminatiile nervoase axonice din
neurohipofiza si din celulele Purkinje din miocard sunt dependente intr-o masura mai mare sau mai mica
de Ca.
Dupa ce un canal a fost deschis urmeaza starea de inactivare in care fluxul ionic este oprit. Aceasta
secventa controleaza perioada refractara si asigura deplasarea unidirectionala a potentialului de actiune.
Perioada refractara reprezinta timpul de la debutul unui potential de actiune pana la momentul recuperarii
posibilitatii generarii unui nou potential. In aceasta perioada aplicarea unui stimul nu poate induce
modificari ale potentialului de membrana deoarece canalele pentru Na sunt deschise sau inactivate. In
perioada refractara absoluta niciun canal nu poate fi activat de un nou stimul iar in perioada relativa se
poate obtine un raspuns in urma unui stimul supraliminar. Potentialul de actiune odata declansat se
transmite diferit prin axonii mielinizati si nemielinizati.
7. Receptori metabotropi
Receptorii metabotropici sunt monomeri cuplati cu proeina G de transducere, producatoare de efecte
postsinaptice lente. Canalele ionice afectate nefiind in vecinatatea receptorului, actiunea asupra
permeabilitatii se realizeaza mai lent.In timp ce receptorii ionotropici determina raspunsuri postsinaptice
prompte si de scurta durata, receptorii metabotropici, fiind mai lenti, servesc la modularea excitabilitatii
sinaptice, indispensabila reactiilor adecvate postsinaptice. Fixeaza neurotransmitatorul dar nu produc direct
un raspuns celular. Fixarea neurotransmitatorului pe receptor activeaza sau inhiba proteinele asociate
canalelor ionice, moduland activitatea lor. Exemple de receptori: muscarinici, pentru glutamat, histamina,
dopamina, neuropeptide, serotonina, epinefrina
8. Sinapsa electric
Prezenta unor canale apoase deschise care conduc direct impulsul electric intre celulele succesive.
Majoritatea acestor canale sunt reprezentate de structuri proteice denumite jonctiuni de comunicare (gap)
care permit deplasarea libera a ionilor. Aceste jonctiuni sunt mai bine reprezentate la nivelul musculaturii
netede si a miocardului.
9. Sinapsa chimic
Sinapsele chimice sunt alcatuite din terminatiile axonale ale neuronului presinaptic si elementele
postsinaptice separate de fanta sinaptica. In regiunea presinaptica se afla terminatii axonale eliberatoare de
mediatori chimici specifici continute in vezicule, iar in regiunea post sinaptica, receptori si canale ionice
generatoare de reactii electro-chimice si raspunsuri specifice celulare.
Fanta sinaptica are 20-30nm si asigura, prin filamente dense, adezivitatea, unidirectionalitatea, ghidajul si
difuziunea substantei mediatoare eliberate.
Receptorii postsinaptici preiau mesajele transmise determinand transmiterea informatiei si raspunsul
corespunzator din partea teritoriului postsinaptic. Semnalele electrice transmembranare modulate in
frecventa sub forma de influx nervos sunt transmise cu o latena de 0.3-0.5 ms. Ionii de Ca participa la
scindarea veziculelor cu modulator chimic, eliberand neurotransmitatorul.
Ajuns la nivelul terminatiilor axonale, potentialul de actiune, ca manifestare electrica membranara
autopropagata, determina eliberarea neurotransmitatorului in fanta sinaptica, combinarea cu receptorii
membranari postsinaptici, cresterea sau scaderea permeabilitatii ionice selective si transformarea
potentialului postsinaptic de repaus in PPSE sau PPSI.
Sinapsele chimice se particularizeaza prin perioada mare de latenta, participarea ionilor de Ca la eliberarea
substantei mediatoare si restabilirea manifestarilor electrice membranare generatoare de raspunsuri
specifice postsinaptice celulare. Sinapsele se impart in excitatorii si inhibitorii. In functie de neuromediator
pot fi: adrenergice, colinergice, histaminergice, dopaminergice, peptidergice, serotoninergice.
10. Sinapsa adrenergica
Sinapsele adrenergice sunt sinapse chimice ce sunt mediate de catecolamine. Catecolaminele, adrenalina
si noradrenalina, sunt sintetizate la nivelul corpului neuronal si apoi sunt depozitate in vezicule cromafine si
transportate axonal spre butonii sinaptici sau varicozitatile neuronilor adrenergici, in cazul noradrenalinei,
sau stocate in granulele celulelor secretoare medulosuprarenale in cazul adrenalinei. Veziculele cromafine
contin si neuropeptidul Y, ATP, ioni de Ca si cromogranina.
Localizarea lor difera la nivelul sinapselor interneuronale si neuro-efectoare. Receptorii alfa1 si beta1 sunt
localizati in unele organe vegetative, postsinaptic, iar receptrii alfa2 se gasesc atat presinaptic cat si
postsinaptic.
Eliberare: Se realizeaza printr-un mecanism fizico-chimic similar celui colinergic. Catecolaminele sunt
eliberate de la nivelul veziculelor cromafine prin exocitoza. Depolarizarea membranara si prezenta ionilor de
calciu sunt factori indispensabili eliberarii. Anexina intervine la nivelul porilor de fuziune a veziculelor cu
membrana presinaptica, permitand descarcarea continutului in fanta sinaptica.
Inactivare: Este realizata in fanta sinaptica de catre monoaminoxidaza(MAO) si de catecol O
metiltransferaza (COMT). Ambele catecolamine sunt supuse ortometilarii cu ajutorul COMT si apoi sunt
degradate de MAO in 3metoxi4hidroxifenilglicol si acid vanilmandelic. Indepartarea adrenalinei si
noradrenalinei din fanta sinaptica se realizeaza prin procesul de precaptare sinaptica.
Receptori: sunt clasificati in alfa i beta:
-alfa1: alfa1A, alfa1B, alfa1C
-alfa2: alfa 2A, alfa 2B, alfa2C
-beta: beta1, beta2, beta3
Toti receptorii au o structura glicoproteica comuna fiind formati dintr-un singur lant polipeptidic de 4-500 AA.
Actiuni: Actiunile determinate de activarea diverselor tipuri de receptori adrenergici sunt rezultatul efectelor
mediate de proteinele G asupra generarii de mesageri secunzi si influentarii canalelor ionice generatoare de
manifestari electrice postsinaptice ce difera in functie de tipul de receptori afectati.
Diverse modificari ale metabolismului intern al neuronului postsinaptic conduc la stimularea activitatii
celulare prin scaderea numarului de receptori inhibitori sau prin cresterea celor excitatori.
16. Fototransducia
Atat bastonasele cat si conurile contin substante chimice care se descompun in prezenta luminii si care in
cursul acestui proces stimuleaza fibrele nervoase care parasesc globul ocular. Substanta chimica folosita
de bastonase se numeste rodopsina, iar cele folosite de conuri sunt pigmenti colorati.
Rodopsina:
Descompunere:
Segmentul extern al bastonasului contine rodopsina in concentratie 40%. Aceasta este combinatia dintre
scotopsina si pigmentul retinal (11cisretinal). Descompunerea rodopsinei se produce intr-o fractiune de
secunda atunci cand absoarbe energie luminoasa. Cauza este fotoactivarea electronilor componentei
retinal, fenomen ce duce la transformarea formei cis in all-trans. All-trans se separa de scotopsina si rezulta
bathorodopsina. Aceasta se degradeaza la lumirodopsina, apoi in metarodopsina 1 si in final, in
metarodopsina 2 (forma activa). Aceasta se descompune in scotopsina si alltrans retinal. Metarodopsina 2
induce modificari electrice la nivelul bastonaselor.
Resinteza:
Reconvertirea intregii cantitati de alltrans retinal in 11cis retinal: necesita energie metabolica si este
catalizat de retinal izomeraza. Cand se formeaza 11cis retinal, acesta se recombina cu scotopsina pentru a
forma rodopsina.
Rol vitamina A: Vitamina A formeaza mereu molecule noi de retinal, cand este necesar. Vitamina A este
folosita pentru adaptarea pe termen lung la diferite intensitati de lumina.
Stimularea bastonaselor:
Cand bastonasul este expus la lumina, potentialul de receptor rezultat este diferit de potentialele de receptor
ale tuturor celorlalti receptori senzoriali. Stimularea bastonasului determina cresterea negativitatii
potentialului membranar intern, fenomen echivalent cu o stare de hiperpolarizare, interiorul membranei
bastonasului devenind mai negativ decat normal. Atunci cand rodopsina se descompune, conductanta
membranei bastonasului pentru ionii de sodiu scade la nivelul segmentului extern realizandu-se
hiperpolarizarea.
Cand membrana bastonasului nu e stimulata de lumina, este foarte permeabila pentru ionii de Na. Astfel, la
intuneric, electronegativitatea este redusa (la interior) fiind de -40mV.
La expunerea la lumina rodopsina incepe sa se descompuna reducand conductanta interna pentru sodiu,
astfel numarul ionilor de Na care ies este mai mare decat al celor care intra. Acest fapt determina
hiperpolarizarea, potentialul fiind de -70-80 mV.
Durata potentialului de receptor: Atinge valoarea maxima dupa 0.3 secunde si dureaza mai mult de o
secunda. In conuri se realizeaza de 4 ori mai rapid. Potentialul de receptor este proportional cu logaritmul
intensitatii luminoase.
Cascada excitatiei:
In mod normal un foton induce un potential de receptor de 1mV. 30 de fotoni vor activa 50% din bastonas.
1. Fotonul activeaza un electron in regiunea 11cis retinal a rodopsinei formand metarodopsina 2 (rodopsina
activa)
2. Rodopsina activata activeaza numeroase molecule de transducina
3. Transducina activeaza moleculele de fosfodiesteraza
4. Fosfodiesteraza activata hidrolizeaza numeroase molecule de GMPc inchizand canalele de Na de care
acesta era legat.
5. Rodopsin kinaza inactiveaza rodopsina activa deschizand canalele de Na si ciclul se reia.
Conurile:
Proteinele din conuri denumite fotopsine sunt usor diferite de scotopsina. Pigmentii (pentru rosu, albastru,
verde) sunt combinatii intre fotopsine si retinal. Absorbtia maxima a luminii la cele trei tipuri de conuri se
produce la 570, 445 si 535 nm, iar la nivelul bastonaselor este de 505nm.
17. Ochiul emetrop si viciile de refractie
Emetropia: Ochiul ce este considerat normal. Daca razele paralele de lumina provenite de la obiecte
situate la distanta sunt focalizate adecvat pe retina atunci cand muschiul ciliar este complet relaxat. Ochiul
emetrop poate vedea clar toate obiectele.
Hipermetropia: Este defectul vederii la distanta si este cauzata de un defect al globului ocular prea scurt
sau de un cristalin cu putere de refractie insuficienta. In aceasta afectiune razele paralele de lumina nu sunt
deviate suficient de cristalinul relaxat pentru a fi focalizate in momentul in care ajung la nivelul retinei.
Imaginea se formeaza in spatele retinei. Muschiul ciliar trebuie sa se contracte astfel incat sa determine
cresterea puterii de convergenta a cristalinului. O persoana cu hipermetropie este capabila sa focalizeze
obiectele aflate la distanta. Pe masura ce acestea se apropie, ele mai pot fi focalizate pana la contractia
maxima a muschiului ciliar. Se corecteaza cu lentile convergente.
Miopia: Este defectul vederii de aproape. Cand muschiul ciliar este relaxat razele de lumina provenite de la
obiecte situate la distanta sunt focalizate in fata retinei. Defectul este cauzat de un glob ocular mai lung sau
de un cristalin cu puterea de refractie prea mare. Ochiul miop nu detine niciun mecanism prin care sa
focalizeze obiectele aflate la distanta. Cand obiectul se apropie, acesta poate fi focalizat. Se corecteaza cu
lentile divergente.
Astigmatismul: Reprezinta o tulburare de refractie oculara care conduce la focalizarea imaginii dintr-un
plan, la o distanta diferita de distanta la care este focalizata imaginea din planul perpendicular. Defectul este
cauzat de o curbura corneana prea accentuata intr-un plan al ochiului. Razele de lumina care patrund in
regiunile periferice ale unui plan al cristalinului nu sunt deviate la fel de mult ca razele care patrund in
regiunile periferice ale celuilalt plan. Puterea de acomodare nu poate compensa niciodata astigmatismul
deoarece fiecare dintre cele doua planuri ale cristalinului necesita un grad diferit de acomodare. Se
corecteaza cu lentile care combina atat corectia sferica cat si cea cilindrica pentru axa respectiva (lentile
cilindrice).
18. Vederea cromatica
Celulele cu conuri sunt responsabile pentru vederea colorata.
Celulele cu conuri contin fotopigmenti asemanatori rodopsinei care raspund optim la o anumita valoare a
lungimii de unda a luminii:
a) albastru (absortie maxima 419nm)
b) verde (absortie maxima 530nm)
c) rosu (absortie maxima 560nm)
Absorbtia luminii de catre pigmentii vizuali: Toti cei trei pigmenti sunt necesari pentru vederea cromatica
corecta. Sunt necesari minim doi pigmenti pentru vederea cromatica.
Vederea tricromata se intalneste la 90% din populatie prin utilizarea a N proportii apropiate de rosu, verde,
albastru.
Daltonism:
Discromatopsia este data de absenta unui dintre pigmenti, totusi individul vede aproape toate culorile
utilizand doar doi pigmenti.
Absenta pigmentului rosu protanopie
Absenta pigmentului verde deuteranopie
Absenta pigmentului albastru tritanopie.
Vederea monocromata implica absenta conurilor si este foarte rara.
Exista doua teorii care incearca sa explice vederea colorata:
a) Teoria tricromatica:
Se bazeaza pe posibilitatea perceptiei tuturor nuantelor culorilor prin amestecarea in diferite combinatii ale
celor trei culori fundamentale
Cel putin doua tipuri de celule cu conuri trebuie excitate
Intensitatea excitatiei fiecarui pigment este comparata de catre creier.
b) Teoria Hering sau teoria culorilor oponente galben-albastru:
Propune existenta unui proces neurologic care considera culorile a fi opuse
Culoarea albastra este opusa culorii galbene (R-V)
Culoarea rosie este opusa culorii verzi
19. Acuitatea vizuala
Cand lumina de la o sursa punctiforma aflata la distanta este focalizata pe retina, ar trebui ca dimensiunea
punctului de focalizare sa fie infinit de mica. Deoarece sistemul optic nu este niciodata perfect un astfel de
punct retinian are diametrul de 11 microni. Punctul are cea mai mare stralucire in centru si se estompeaza
spre periferie. Diametrul mediu al conurilor din fovee este de aproximativ 1.5 microni (a 7-a parte din
punctul luminos). Persoana distinge in mod normal doua puncte separate in cazul in care centrele acestora
se afla la o distanta de cel putin 2 microni departare pe retina.
Acuitatea vizuala normala pentru discriminarea unor surse luminoase punctiforme este de 25 de secunde
arc. O persoana cu acuitate vizuala normala care priveste 2 puncte luminoase aflate la o distanta de 10
metri poate distinge cu dificultate punctele separate la o distanta de numai 1-2 mm.
Foveea are un diamentru mai mic de 0,5mm, ceea ce inseamna ca acuitatea vizuala maxima este prezenta
pe o suprafata mai mica de 2 grade de camp vizual.
O persoana percepe in mod normal distanta prin trei modalitati:
- dimensiunile imaginilor obiectelor cunoscute pe retina
- fenomenul de paralxa dinamica
- fenomenul de steroscopie
20. Adaptarea la intuneric si lumina
Adaptarea la lumina: Se face prin modificarea diametrului pupilar. Acest diafragm colorat impiedica
aparitia aberatiilor sferice si cromatice, nepermitand razelor luminoase sa treaca prin zona periferica a
cristalinului. La iluminarea intensa, diametrul pupilei scade la 1-2 mm si poate creste la 8-9mm in lumina
slaba. Reducerea fantei (mioza) se datoreaza contractiei fibrelor circulare ale musculaturii irisului, in timp de
marirea pupilei (midriaza) se datoreaza contractiei fibrelor musculare radiare.
Timpul de excitare normala la intuneric este de 1s, iar pentru vederea fotopica este de 0.33 s. In cazul
acomodarii la lumina are loc o adaptare fotochimica a celulelor cu conuri si bastonase fata de intensitatea
luminoasa sau are loc o scurtare a timpului de excitare normala a fotoreceptorilor.
Conurile se adapteaza mai repede la intuneric pentru ca au posibilitatea sa-si sintetizeze mai rapid
pigmentii. Pentru adaptarea la intuneric este nevoie de un timp mai indelungat (40 de minute), in care
sensibilitatea conurilor creste pana la 15000 de ori, putandu-se observa si detaliile obiectelor. Ramanerea in
mediul intunecos atrage si stimularea bastonaselor secundara conurilor fiind un proces mai lent.
In adaptarea la lumina, procesele biochimice se desfasoara intr-un interval mai scurt (3-4 minute), pentru
ca rodopsina bastonaselor se decoloreaza rapid, incat adaptarea se realizeaza numai pe baza conurilor
care au o viteza crescuta de sintetizare a fotopigmentului. Un rol important in adaptarea la lumina si la
intuneric il detine si expunerea anterioara a retinei la lumina.
Expunerea de lunga durata la lumina intensa va distruge fotopigmentul, resinteza retinenului fiind un proces
lent si necesitand un timp mai lung de adaptare.
In timpul miozei se adanceste focarul ocular, reducandu-se cercurile de difuziune la nivel retinian, iar
imaginea din axul ochiului devine mai clara. Jocul pupilei este comandat de contractia si relaxarea fibrelor
musculare ale irisului aflata sub control vegetativ. Astfel parasimpaticul produce mioza, iar simpaticul
midriaza.
21. Acomodatia si refluxul pupilar
Acomodatia
Capacitatea cristalinului de a-si modifica puterea de refractie pentru a asigura o imagine clara atat la
distanta cat si aproape
Cristalinul are o putere de refractie la tanar intre 20-34 dioptrii, la adultul de 40 ani intre 20-23 dioptrii si la
varstnic de 20 21 dioptrii
Pentru realizarea acomodatiei participa:
1 Cristalinul
2 Ligamentul suspensor (20 de zonule/ligamente)
3 Muschiul ciliar (componenta circulara este cea mai imp.)
Este un reflex conditionat care apare dupa varsta de 6 luni timp necesar dezvoltarii functiei maculare.
Este realizata prin actiunea:
a) Sistemului nervos parasimpatic:
Nucleul accesor al nervului oculomotor comun fibre preganglionare
Ganglionul ciliar neuron II
Nervi ciliari scurti fibre postganglionare
b) Sistemului nervos simpatic
Primul neuron este situat in hipotalamus
Al dolea neuron se afla in coarnele intermediolat ale maduvei spinarii la nivel C8-T2
Al treilea neuron se afla in ggl cervical superior
Reflexul Pupilar fotomotor:
Cand cantitatea de lumina care patrunde in ochi este prea mare, pupila se micsoreaza ajustand astfel
cantitatea de lumina care patrunde in ochi obtinandu-se o vedere clara atat in mediu luminat cat si
intunecat.Este un reflex rapid care modifica diametrul pupilar de la 1,5 mm in lumina puternica pana la 8
mm in intuneric. Determina cresterea profunzimii campului vizual in lumina puternica prin ingustarea
fasciculului de lumina care ajunge la retina.
22. Cmpul vizual
Campul Vizual
Este aria perceputa de un ochi la un moment dat. Aria dinspre regiunea nazala este denumita campul vizual
nazal, iar aria dinspre regiunea temporala este denumita campul vizual temporal.
Vederea binoculara este intalnita in mod normal la om. Imaginea este buna si vederea clara atunci cand se
priveste cu ambii ochi, cand se formeaza o singura senzatie luminoasa. Daca pe retina sunt excitate puncte
necorespunzatoare, atunci apare o imagine dubla (diplopia). Pentru a repera corect un obiect in spatiu
trebuie sa intervina atat convergenta globilor oculari cat si acomodarea cristalinului. Dupa ce procesul de
fuziune corticala s-a realizat indiferent daca se foloseste un ochi sau se folosesc amandoi, imaginea este
unica. La nivel cortical vor fuziona imaginile incat apare o corespondenta intre zonele nazale si temporale
ale celor doua retine: zona nazala a retinei unui ochi devine zona corespondenta a retinei temporale a
celuilalt ochi.
23. Inhibiia lateral (rolul celulelor orizontale):
- Este importanta in toate sistemele vizuale
- Asigura cresterea contrastului vizual
- Conexiunea laterala prin intermediul celulelor orizontale sustine inhibitia laterala (mediata de GABA)
- O inhibitie laterala suplimentara este asigurata de celulele amacrine
Fiecare und este relativ slab iniial, ns devine puternic cnd atinge regiunea membranei bazilare
care are o frecven natural de rezonan egal cu frecvena sunetului respectiv.
O und cu frecven nalt parcurge o distan mult mai scurt n comparaie cu o alt und de o
frecven joas.
Organul Corti
Este organul receptor care genereaz impulsuri nervoase n funcie de vibraiile membranei bazilare.
Este localizat pe suprafaa fibrelor bazilare i a membranei bazilare.
Receptorii sunt reprezentai de celulele proase:
Interne: sunt n jur de 3500 dispuse ntr-un ir
Externe: sunt n jur de 12000 pe fiecare dintre cele 3 sau 4 iruri n care sunt dispuse
Bazele i feele laterale ale celulelor proase fac sinaps cu o reea de terminaii nervoase libere
Fibrele nervoase ajung la ganglionul spiral Corti, din centrul cohleei.
Axonii neuronilor ganglionului spiral formeaz nervul cohlear.
Celulele proase
Celulele proase prezint nite specializri de pol apical, denumite stereocili. Acetia sunt n contact cu
suprafaa membranei tectoriale, fiind inserai n aceasta.
ndoirea stereocililor ntr-un sens depolarizeaz celulele proase, iar n cellalt sens le hiperpolarizeaz.
Terminaiile externe sunt inserate ntr-o structur rigid, denumit lamina reticular, ce este susinut de
celulele cohleare triunghiunlare, ataate strns la fibrele bazilare. Toate aceste structuri se deplaseaz
ca un tot unitar.
Aceast unitate se mic spre interior sau spre exterior determinnd deplasarea stereocililor celulelor
proase pe suprafaa membranei tectoria i deformarea lor.
Celulele proase sunt de 2 feluri:
Celulele proase interne sunt responsabile, n mare parte, de stimularea celulelor nervoase.
Totui, dac celulele proase externe sunt lezate, se pierde o mare parte a acuitii auditive. Deci
celulele proase externe controleaz activitatea celor interne.
Celulele proase externe sunt implicate ntr-un mecanism nervos care regleaz sensibilitatea auditiv la
diferite frecvene sonore.
Fiecare celul proas are n componena sa aproximativ 100 de stereocili, ce devin progresiv mai lungi
la distan de columel, iar cei mai scuri sunt ataai prin filamente subiri de cei mai lungi.
Atunci cnd cilii sunt ndoii spre cei mai lungi, celula se depolarizeaz prin deschiderea a 2-300 de
canale de K. Deplasarea n cealalt direcie produce hiperpolarizarea.
Generarea potenialelor electrice
Ductul cohlear conine endolimfa, un lichid secretat de stria vascularis, o regiune din zona peretelui
extern al ductului
Endolimfa are o concentraie crescut de ioni de K i o concentraie sczut a celor de Na, fapt ce ete n
contrast cu componena perilimfei.
ntre endolimf i perilimf exist un potenial electric de +80mV cu valoarea pozitiv n ductul cohlear i
cea negativ la exterior. Acest potenial este denumit potenial endocohlear.
Potenialul endocohlear este important deoarece varfurile celulelor proase sunt scldate n endolimf,
n timp ce bazele iau contact cu perilimfa.
Celulele proase au un potenial IC negativ de -70mV referitor la perilimf i de -150mV referitor la
endolimf.
26. Determinarea frecventei, intensitatii si directiei sunetelor
Determinarea frecvenei sunetului
Principiul localizrii:
Metoda principal utilizat de sistemul nervos perntru a detecta diferitele frecvene sonore prin identificarea
zonelor cu stimulare maxima de-a lungul membranei bazilare.
Este eficienta pentru sunete cu frecventa mai mare de 2000 Hz.
Principiul rafalelor:
Sunetele joase pot produce rafale de impulsuri nervoase sincronizate la aceleai frecvene, ce sunt
transmise prin nervul cohlear la nucleii cohleari cerebrali.
Distrugerea jumtii apicale a cohleei nu elimin capacitatea discriminatorie ntre sunetele cu frecvena
joas.
Este folosit pentru sunete cu frecven ntre 20 i 2000 de Hz.
Percepia frecvenei sunetului
Sunetele cu frecvene diferite stimuleaz arii diferite. Astfel cele cu frecven joas sunt reprezentate
anterior, iar cele cu frecven nalt, posterior.
Unele arii detecteaz caracteristici speciale (producerea brusc a sunetelor, zgomotele)
Intervalul de frecven la care rspund neuronii din cortex este mult mai ngust dect cel din nucleii cohleari.
Numeroi neuroni ai cortexului auditiv de asociaie asociaz diferite frecvene sonore ntre ele sau cu
informaii provenite din alte regiuni corticale senzoriale.
In functie de frecventa undelor sonore, acestea vor rezona cu membrana bazilara:
Undele cu frecventa joasa, 200Hz intra in rezonata maxima la varful cohleei si trebuie sao parcurga
in intregime.
Undele cu frecvente inalta intra in rezonata la baza cohelei astfel ca energia acestora se disipeaza
rapid 8000 Hz
Undele cu frecventa intermediara vor intra in rezonanta cu membrana bazilara intre varf si baza
Determinarea intensitii sonore
Intensitatea sunetului este determinat de ctre sistemul auditiv prin trei modaliti:
Pe msur ce sunetul devine mai puternic, crete i amplitudinea vibraiilor membranei bazilare i a
celulelor proase.
Pe msur ce amplitudinea vibraiilor crete, aceasta determin stimularea unui numr progresiv
mai mare de celule proase localizate pe marginea regiunii rezonante a membranei bazilare,
producnd sumaia spaial a impulsurilor.
Celulele proase externe nu sunt stimulate semnificativ pn n momentul n care vibraia
membranei bazilare atinge o intensitate mare. Excitarea acestor celule este semnalul care
informeaz sistemul nervos asupra intensitii mari a sunetului.
Determinarea direciei sunetului
Determinarea direciei orizontale prin 2 mecanisme:
1. Durata ntrzierii ntre ptrunderea undei sonore la nivelul unui canal auditiv i ptrunderea n
canalul auditiv controlateral.
2. Diferena ntre intensitile sonore percepute de cele dou organe auditive
Cele dou mecanisme nu pot preciza dac sunetul generat este n faa sau n spatele, inferior sau superior
de receptor.
Distrugerea bilateral a cortexului auditiv produce pierderea aproape complet a capacitii de a detecta
direcia.
Procesul de detecie este iniiat n nucleii olivari superior din trunchiul cerebral. Nucleul olivar superior este
mprit n:
Lateral: detectarea direciei prin compararea intensitilor diferite ale sunetului
Medial: detectarea direciei prin detectarea ntrzierii ntre semnalele acustice care ptrund n cele
dou canale auditive.
27. Cai de transmitere a semnalelor nervoase auditive
Este o senzatie speciala insotita de necesitatea imperioasa de scarpinat. De obicei este generat la nivel
cutanat dar poate aparea si la nivel de mucoasa sau semimucoasa.
Rolul fiziologic al senzatiei de prurit: de aparare a pielii impotriva unor agenti potential nocivi
Senzatia prelungita de prurit este incomodanta uneori de nesuportat afectand major calitatea vietii
Receptori:
- terminatii nervoase libere, bogat ramificate ale unor fibre nemielinizate de tip C
- sunt localizati in epiderm si in portiunea superficiala a dermului
- au un camp receptor larg
Stimuli:
- atingerea usoara a pielii
- modificarea temperaturii cutanate
- stres
- agenti chimici implicati in generarea senzatiei de prurit:
direct: prin stimularea terminatiilor nervoase
indirect: prin eliberarea de agenti pruritogeni din mastocite sau alte celule cutanate
Mediatori ce determina pruritul:
Histamina: produce un prurit intens, insotit de vasodilatatie locala si cresterea permeabilitatii vasculare, in
principal prin actiunea pe receptorii H1.
Alti mediatori ce determina pruritul: Serotonina, Acetilcolina, Prostaglandine, Secretina, Somatostatina,
Substanta P
Relatia dintre prurit si durere
Scarpinatul determina diminuarea sau incetarea senzatiei de prurit prin:
- indepartarea factorului pruritogen
- determinarea unei senzatii dureroase la locul manevrei (cresterea stimularii dureroase inhiba pruritul
prin inhibitie laterala)
31. Hiperalgezia si allodinia - definitie
Hiperalgezia: Cresterea sensibilitatii receptorilor pentru durere
O cale pentru transmiterea nervoasa devine foarte excitabila aparand o hipersensibilitate pentru durere.
Cauze:
- hipersensibilitatea receptorilor pentru durere: hiperalgezie primara (sensibilitate extrema a tegumentelor cu
arsuri solare)
- facilitarea transmiterii senzoriale: hiperalgezie secundara
Allodinia: este o durere care survine ca urmare a unei stimulri de intensitate redus (ex. mecanic,
termic), care n mod normal nu produce o astfel de reacie. Survine n relaie cu durerea de cauz
neuropatic (nevralgia postherpetic, neuropatia diabetic), sindroamele de durere regional complex tip I
si II, fibromialgie si sindroamele nrudite de amplificare a durerii.
32. Mediatorii nociceptivi si hiperalgezianti ai durerii
Bradikinina activeaz direct nociceptorii prin intermediul receptorului specific B2
Histamina produce o durere de durat redus prin aciunea pe receptorul specific H1.
Enzimele proteolitice produc durere prin activarea receptorului PAR-2 (proteinase activated receptor 2)
Acidoza tisular determin durere mediat de canalele de tip ASIC
Capsaicina (ingredient picant coninut n ardeii iui) determin durere prin aciune direct pe receptorul
TRPV1.
Numeroase alte substane nu stimuleaz direct nociceptorii dar determin cresterea senzitivitii acestora
fa de ali stimuli: prostaglandinele, NGF (nerve growth factor), substana P.
33. Potentarea pe termen lung - faza precoce
Potentarea pe terment lung: fenomen cu rol in memoria durerii ce presupune amplificarea raspunsurilor
postsinaptice ca urmare a stimularii sinaptice prelungite prin cresterea numarului dendritelor. Este descrisa
la nivelul hipocampului si la nivel spinal.
Faza precoce:
Aceasta faza este independenta de sinteza proteica.
In timp ce inductia presupune activarea tranzitorie a Ca-calmodulin kinaza 2(CaMKII) si protein kinaza C
(PKC), intretinerea fazei precoce a potentarii pe termen lung se caracterizeaza prin activarea persistenta a
celor 2 enzime. In aceasta etapa Proteinkinaza Mz, independenta de Ca, devine activa autonom. Prin
urmare acestea au posibilitatea de a efectua fosforilarea care sta la baza exprimarii fazei precoce.
Mecanism: Activarea receptorului NMDA-> Cresterea concentratiei Ca-> Activarea CaMKII:
-> Inserarea receptorului AMPA
-> Fosforilarea receptorului AMPA-> Cresterea conductantei receptorului AMPA
34. Neurotransmitatori si receptori la nivel spinal
Glutamat- neurotransmitator la nivelul fibrelor A delta; responsabil pentru durerea rapida.
Substanta P- neurotransmitator la nivelul fibrelor nervoase de tip C; responsabil pentru durerea lentacronica
Enkefalina si serotonina- sunt secretate de fibre nervoase cu originea in nucleii periventriculari si in
substanta cenusie periapeductala.
- serotonina: secretata de fibre cu originea in nucleul magnus al rafeului.
- enkefalina: secretia ei e determinata de serotonina si determina inhibitia pre si postsinaptica a fibrelor de
tip C si A delta.
35. Caile descendente ale durerii
Acestea sunt reprezentate de sistemul analgezic al creierului si maduvei spinarii. Este alcatuit din 3
componente principale: substanta cenusie periapeductala si ariile periventriculare ale mezencefalului si
puntii superioare care inconjoara apeductul lui Sylvius. Neuroni din aceste regiuni transmit impulsuri catre
nucleul magnus al rafeului de la nivelul regiunii inferioare a puntii si catre nucleul paragigantocelular, lateral
de bulb. De la nivelul acestor nuclei sunt transmise impulsuri descendent prin coloanele dorsolaterale ale
maduvei spinarii spre un complex inhibitor al durerii localizat in coarnele posterioare ale maduvei.
36. Caracteristicile durerii acute
Este o durere de scurt durat sau cu surs care poate fi identificat. Durerea acut este mecanismul prin
care organismul atenioneaz asupra afectrii esuturilor sau a unei boli. Este rapid, tioas urmat de o
durere acut.Este localizat la nceput ntr-o arie bine delimitat, dupa care difuzeaz. Acest tip de durere
rspunde de obicei foarte bine la medicaie.
37. Evaluarea durerii
Evaluarea durerii este obligatorie pentru un management
corect al sindromului algic. Se aplic principiul de autoevaluare, adic pacientul si apreciaz
singur, n limita absent-maximal, nchipuit de el. Heteroevaluarea intensitii durerii de ctre
personalul medical nu are nicio valoare, cu urmtoarele excepii: copil sub 3 ani (nu au
capacitate de abstractizare), persoane incapabile s comunice (de ex, strini, btrni, maladia
Alzheimer) sau care nu pot nelege niciun principiu existent de utilizare a scorurilor
(incapacitate de abstractizare, prezent la cca 10% din populaie).
Pentru evaluarea durerii se realizeaza mai multe teste:
EMG, HRV, EEG, SVA
SVA: Pacientului i se da o rigla a durerii ce are doua fete. Pe una (cea a examinatorului) se gaseste o
numerotare milimetrica 0-100, iar cea a pacinetului este libera. Pacientul este rugat sa pozitioneze cursorul