Masacrul de la Otopeni

Pe 23 decembrie 1989, in zori, 40 de

militari si 8 civili au fost ciuruiti de
dispozitivele de aparare ale
aeroportului, care i-au luat drept
teroristi. Trei camioane pline cu
militari ai unitatii din Campina au fost
intampinate cu focuri de arma la
Otopeni, la ora 6.30, desi fusesera
chemate sa intareasca apararea
aerogarii. Unul dintre cele mai
revoltatoare si sangeroase evenimente ale Revolutiei din 1989 s-a petrecut in
dimineata de 23 decembrie. "Adevarul" va dezvaluie, in serial, cine au fost victimele
si cine au fost calaii din spatele diversiunii de la Otopeni. Veti putea citi marturiile
supravietuitorilor si veti afla continutul ordinelor in urma carora au murit zeci de
oameni nevinovati. Toate indiciile duc la varful MApN, unde se afla generalul Nicolae
Militaru, instalat de Ion Iliescu inca din dupa-amiaza de 22 decembrie. n jurul orei
6.30, dispozitivele de aparare ale Aeroportului Otopeni au deschis focul asupra
militarilor de la UM 0865 Campina, unitate apartinand trupelor de Securitate. Formata
din soldati aflati in timpul stagiului militar, compania de la Campina fusese chemata
chiar de generalul Iosif Rus, comandantul Aviatiei Militare Romane, sa intareasca
paza aerogarii. S-a declansat un adevarat masacru, soldat cu 40 de victime in randul
militarilor si cu inca 8 morti civili, din autobuzul care transporta personalul
aeroportului si care a fost de asemenea ciuruit de gloante. Toate datele conduc spre
ideea de premeditare, chiar daca eticheta oficiala, lipita ulterior pe dosarul acestui
caz, vorbeste despre o regretabila lipsa de comunicare, cu efecte dezastruoase. n
realitate, incidentele de la Otopeni se incadreaza in sfera diversiunilor puse la cale de
noua putere in acele zile ale lui decembrie 1989. Carnajul de la aeroport, care a
precedat asasinarea trupelor USLA chemate sa apere sediul MApN in seara aceleiasi
zile de 23 decembrie, a avut menirea de a crea impresia ca asa-zisii teroristi chiar au
existat. Recunoscuti la punctele de control Dupa ce fusese chemat la Bucuresti inca
din ziua de 21 decembrie, un detasament de 220 de oameni de la UM 0865 din
Campina se afla in noaptea dintre 22 si 23 decembrie in cazarma Comandamentului
Trupelor de Securitate de la Baneasa. 82 dintre ei s-au urcat in trei camioane si au
plecat in jurul orei 5 dimineata spre Aeroportul Otopeni, din ordinul generalului
Grigorie Ghita, comandantul Trupelor de Securitate (actualii jandarmi), pentru a intari
dispozitivul de aparare din acel loc. "Am fost in biroul generalului Ghita. Acolo ni s-a
explicat ca trebuie sa mergem la Otopeni, pentru ca cei de acolo au cerut intariri. Ni
s-a spus ca vom fi asteptati la intrarea in aerogara de catre maiorul Buzescu", isi
aminteste capitanul Aron Bugoiu in cartea "Vin florile. Secerati-le!", a lui Emanoil
Toma. n drum spre Otopeni, traseul celor trei camioane a fost ingreunat de mai
multe filtre, dar toate le-au recunoscut misiunea si au trecut cu bine mai departe. Au
ajuns in zona aeroportului la ora 6.20, fiind opriti la primul punct de control, chiar la
iesirea de pe DN 1, Bucuresti - Ploiesti. Au fost recunoscuti si li s-a permis sa treaca
mai departe. Camioanele au intrat pe strada care duce spre aeroportul civil si au
ajuns la al doilea punct de control. Misiunea companiei de la Campina a fost
confirmata si de aceasta data si, mai mult de atat, locotenentul-major Constantin
Ionescu a urcat in primul camion pe post de insotitor, pentru a conduce coloana acolo
unde era asteptata!
Foc incrucisat, din trei directii
Camioanele au plecat mai departe, dar, dupa ce au parcurs cateva sute de metri, s-a

auzit o rafala de foc automat. Acest semnal a fost urmat de dezlantuirea unui
adevarat infern. Asupra celor trei camioane s-a tras in plin din mai multe directii: de
pe estacada aeroportului (lant de tragatori din UM 01874, aflati sub comanda
locotenentului-major Lucian Pascu), de pe cladirea Departamentului Aviatiei Civile
(cadre si militari in termen apartinand UM 01925 si UM 02802) si de la sol, din fata
aerogarii (dispozitiv aflat sub comanda locotenentului-major Ionel Zorila si format din
militari ai UM 01874 si din garzi patriotice de la Fabrica de vata Buftea). Convoiul este
lovit in plin de gloante. 22 de militari din cele trei camioane sunt omorati pe loc, iar
alti 6 sunt raniti grav. Ceilalti incearca sa-si revina din soc si prima reactie pe care o
au este aceea de a cobori din masini. Cativa dintre ei se adapostesc in spatele
camioanelor, altii se tarasc inspre liziera din dreapta soselei. "Acest foc desfasurat
sub un vacarm naucitor, care dadea impresia ca esti atacat din toate partile, a durat
circa zece minute. S-au mai facut mici pauze. Se auzeau la un moment dat strigate:
Nu mai trageti, ne predam, nu mai trageti!. Am crezut ca se vor opri, dar nu a fost
asa. Au reluat focul pentru ca nu toti auzeau aceste strigate. Daca se opreau cei de la
estacada, trageau cei de pe Departamentul Aviatiei si atunci trageau si ceilalti, si tot
asa", rememoreaza capitanul Aron Bugoiu, care s-a aflat in cabina celui de-al treilea
camion si a reusit sa supravietuiasca.
Cei cinci litri de sange ai soldatului Vasile Buta
Dincolo de nonsalanta cu care dispozitivele de aparare au deschis focul asupra
militarilor veniti de la Campina, carnajul de la Otopeni socheaza si prin episoadele
ulterioare. "Pe noi ne-au bagat in aeroport ca prizonieri, iar victimele si o parte din cei
raniti au ramas intinsi pe asfalt, nu i-au bagat nicio clipa in seama. Un coleg de-al
nostru, Buta Vasile, a fost ranit la picioare si l-au lasat acolo pana i s-a scurs tot
sangele si a murit. Noua nu ne-au dat voie sa mergem sa-l ajutam. L-au lasat acolo,
sa moara ca un caine. Omul ala putea sa traiasca, daca l-ar fi ajutat cineva. Poate
ramanea fara un picior sau fara amandoua, dar traia!", rememoreaza cu indignare
Paul Bustiuc, supravietuitor de la Otopeni.
Au vrut sa ascunda urmele crimelor
Cadavrele au fost luate de pe sosea abia a doua zi, pe 24 decembrie. "Au fost stransi
si au fost pusi pe niste foi de cort intr-o masina si au plecat cu ei. Eram ferm convins
ca au fost dusi la morga. Ulterior am aflat ca au fost dusi, de fapt, in spatele
aeroportului, la aerogara de marfuri, si lasati acolo intr-un autolift. Cred ca pur si
simplu s-au blocat si, cand si-au dat seama de dimensiunea dezastrului, n-au stiut
cum sa mai iasa din aceasta situatie. Probabil ca au vrut sa-i ascunda, nu stiu", a
declarat capitanul Aron Bugoiu.
Omorati ca la plutonul de executie
n vacarmul creat de rafalele pistoalelor-mitraliera si de strigatele de disperare ale
militarilor de la unitatea din Campina, apare ca din senin un autobuz plin cu civili. De
fapt, era un autobuz al aeroportului, care aducea din oras angajatii pentru tura de la
ora 7.00. Un detaliu care face si mai nejustificata primirea convoiului de la Campina
cu foc deschis: circulatia in si dinspre aeroport nu era inchisa in acea dimineata. Spre
aerogara circulau inclusiv taxiuri! Dispozitivele de aparare deschid focul si asupra
autobuzului cu civili, care ajunsese in dreptul celor trei camioane. Opt persoane sunt
ucise pe loc, insa, spre norocul celor aflati in masina, soferul nu se afla printre
victime. Acesta reuseste sa mearga cu spatele si sa scoata autobuzul din acea zona.
O dimineata in care nimic n-a fost rational
Militarii de la unitatea din Campina raman in bataia focului si, dupa cateva minute de
la episodul cu autobuzul, se aud voci care ii someaza sa se indrepte spre cladirea
aeroportului cu mainile sus. Convinsi ca nimeni nu poate trece peste legea nescrisa
conform careia nu se trage asupra unui soldat care are mainile ridicate, campinenii se
ridica si inainteaza spre aeroport. Comportamentul mai mult decat bizar al celor din
dispozitivele de aparare atinge insa absurdul maxim. Desi acestia puteau vedea
acum, fara niciun fel de problema, ca au in fata militari in termen si nicidecum
teroristi veniti sa cucereasca aeroportul, focul este deschis din nou! Se trage in plin

asupra campinenilor, care sunt impuscati ca la plutonul de executie. nca 18 militari

sunt omorati, iar 11 sunt raniti. Ceilalti se trantesc la pamant si reusesc sa scape.
Cativa dintre ei izbutesc sa fuga spre liziera si apoi prin padure, iar unii dintre ranitii
intinsi pe asfalt sunt luati de un taximetrist si transportati la spital. "Acel om, care
conducea un taxi tip furgoneta, mi-a salvat viata. El m-a luat de acolo, dupa ce s-a
oprit focul, si m-a dus la spital la Balotesti", povesteste Ionel Dumitru, unul dintre
supravietuitorii masacrului de la Otopeni.
Sunteti teroristi! l aparati pe Ceausescu!
Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre
cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au
legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "Sunteti teroristi! l aparati
pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati, asa ne strigau", marturiseste Aron Bugoiu.
Dupa cateva ore, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, supravietuitorii contingentului
venit de la Campina au fost introdusi in dispozitivul de aparare al aeroportului, printre
cei care ii luasera la tinta cu putin timp inainte! "Am ramas in aeroport pana pe 30
decembrie, nemancati, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pista, sa
pazim Boeing-ul lui Ceausescu. Tocmai pe noi, pe care ne luasera drept teroristi si
spuneau ca vrem sa-l ajutam pe dictator sa fuga din tara", povesteste Paul Bustiuc,
un alt supravietuitor al carnajului de la aeroport.
Batuti, insultati, dar vii
Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre
cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au
legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "Sunteti teroristi! l aparati
pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati, asa ne strigau", marturiseste capitanul Aron
Bugoiu, supravietuitor al macelului de la Otopeni.
Sursa: www.adevarul.ro
Pe 23 decembrie 1989, in zori, 40 de militari si 8 civili au fost ciuruiti de dispozitivele
de aparare ale aeroportului, care i-au luat drept teroristi. Trei camioane pline cu
militari ai unitatii din Campina au fost intampinate cu focuri de arma la Otopeni, la
ora 6.30, desi fusesera chemate sa intareasca apararea aerogarii. Unul dintre cele
mai revoltatoare si sangeroase evenimente ale Revolutiei din 1989 s-a petrecut in
dimineata de 23 decembrie. "Adevarul" va dezvaluie, in serial, cine au fost victimele
si cine au fost calaii din spatele diversiunii de la Otopeni. Veti putea citi marturiile
supravietuitorilor si veti afla continutul ordinelor in urma carora au murit zeci de
oameni nevinovati. Toate indiciile duc la varful MApN, unde se afla generalul Nicolae
Militaru, instalat de Ion Iliescu inca din dupa-amiaza de 22 decembrie. n jurul orei
6.30, dispozitivele de aparare ale Aeroportului Otopeni au deschis focul asupra
militarilor de la UM 0865 Campina, unitate apartinand trupelor de Securitate. Formata
din soldati aflati in timpul stagiului militar, compania de la Campina fusese chemata
chiar de generalul Iosif Rus, comandantul Aviatiei Militare Romane, sa intareasca
paza aerogarii. S-a declansat un adevarat masacru, soldat cu 40 de victime in randul
militarilor si cu inca 8 morti civili, din autobuzul care transporta personalul
aeroportului si care a fost de asemenea ciuruit de gloante. Toate datele conduc spre
ideea de premeditare, chiar daca eticheta oficiala, lipita ulterior pe dosarul acestui
caz, vorbeste despre o regretabila lipsa de comunicare, cu efecte dezastruoase. n
realitate, incidentele de la Otopeni se incadreaza in sfera diversiunilor puse la cale de
noua putere in acele zile ale lui decembrie 1989. Carnajul de la aeroport, care a
precedat asasinarea trupelor USLA chemate sa apere sediul MApN in seara aceleiasi
zile de 23 decembrie, a avut menirea de a crea impresia ca asa-zisii teroristi chiar au
existat. Recunoscuti la punctele de control Dupa ce fusese chemat la Bucuresti inca
din ziua de 21 decembrie, un detasament de 220 de oameni de la UM 0865 din
Campina se afla in noaptea dintre 22 si 23 decembrie in cazarma Comandamentului
Trupelor de Securitate de la Baneasa. 82 dintre ei s-au urcat in trei camioane si au

plecat in jurul orei 5 dimineata spre Aeroportul Otopeni, din ordinul generalului
Grigorie Ghita, comandantul Trupelor de Securitate (actualii jandarmi), pentru a intari
dispozitivul de aparare din acel loc. "Am fost in biroul generalului Ghita. Acolo ni s-a
explicat ca trebuie sa mergem la Otopeni, pentru ca cei de acolo au cerut intariri. Ni
s-a spus ca vom fi asteptati la intrarea in aerogara de catre maiorul Buzescu", isi
aminteste capitanul Aron Bugoiu in cartea "Vin florile. Secerati-le!", a lui Emanoil
Toma. n drum spre Otopeni, traseul celor trei camioane a fost ingreunat de mai
multe filtre, dar toate le-au recunoscut misiunea si au trecut cu bine mai departe. Au
ajuns in zona aeroportului la ora 6.20, fiind opriti la primul punct de control, chiar la
iesirea de pe DN 1, Bucuresti - Ploiesti. Au fost recunoscuti si li s-a permis sa treaca
mai departe. Camioanele au intrat pe strada care duce spre aeroportul civil si au
ajuns la al doilea punct de control. Misiunea companiei de la Campina a fost
confirmata si de aceasta data si, mai mult de atat, locotenentul-major Constantin
Ionescu a urcat in primul camion pe post de insotitor, pentru a conduce coloana acolo
unde era asteptata!
Foc incrucisat, din trei directii
Camioanele au plecat mai departe, dar, dupa ce au parcurs cateva sute de metri, s-a
auzit o rafala de foc automat. Acest semnal a fost urmat de dezlantuirea unui
adevarat infern. Asupra celor trei camioane s-a tras in plin din mai multe directii: de
pe estacada aeroportului (lant de tragatori din UM 01874, aflati sub comanda
locotenentului-major Lucian Pascu), de pe cladirea Departamentului Aviatiei Civile
(cadre si militari in termen apartinand UM 01925 si UM 02802) si de la sol, din fata
aerogarii (dispozitiv aflat sub comanda locotenentului-major Ionel Zorila si format din
militari ai UM 01874 si din garzi patriotice de la Fabrica de vata Buftea). Convoiul este
lovit in plin de gloante. 22 de militari din cele trei camioane sunt omorati pe loc, iar
alti 6 sunt raniti grav. Ceilalti incearca sa-si revina din soc si prima reactie pe care o
au este aceea de a cobori din masini. Cativa dintre ei se adapostesc in spatele
camioanelor, altii se tarasc inspre liziera din dreapta soselei. "Acest foc desfasurat
sub un vacarm naucitor, care dadea impresia ca esti atacat din toate partile, a durat
circa zece minute. S-au mai facut mici pauze. Se auzeau la un moment dat strigate:
Nu mai trageti, ne predam, nu mai trageti!. Am crezut ca se vor opri, dar nu a fost
asa. Au reluat focul pentru ca nu toti auzeau aceste strigate. Daca se opreau cei de la
estacada, trageau cei de pe Departamentul Aviatiei si atunci trageau si ceilalti, si tot
asa", rememoreaza capitanul Aron Bugoiu, care s-a aflat in cabina celui de-al treilea
camion si a reusit sa supravietuiasca.
Cei cinci litri de sange ai soldatului Vasile Buta
Dincolo de nonsalanta cu care dispozitivele de aparare au deschis focul asupra
militarilor veniti de la Campina, carnajul de la Otopeni socheaza si prin episoadele
ulterioare. "Pe noi ne-au bagat in aeroport ca prizonieri, iar victimele si o parte din cei
raniti au ramas intinsi pe asfalt, nu i-au bagat nicio clipa in seama. Un coleg de-al
nostru, Buta Vasile, a fost ranit la picioare si l-au lasat acolo pana i s-a scurs tot
sangele si a murit. Noua nu ne-au dat voie sa mergem sa-l ajutam. L-au lasat acolo,
sa moara ca un caine. Omul ala putea sa traiasca, daca l-ar fi ajutat cineva. Poate
ramanea fara un picior sau fara amandoua, dar traia!", rememoreaza cu indignare
Paul Bustiuc, supravietuitor de la Otopeni.
Au vrut sa ascunda urmele crimelor
Cadavrele au fost luate de pe sosea abia a doua zi, pe 24 decembrie. "Au fost stransi
si au fost pusi pe niste foi de cort intr-o masina si au plecat cu ei. Eram ferm convins
ca au fost dusi la morga. Ulterior am aflat ca au fost dusi, de fapt, in spatele
aeroportului, la aerogara de marfuri, si lasati acolo intr-un autolift. Cred ca pur si
simplu s-au blocat si, cand si-au dat seama de dimensiunea dezastrului, n-au stiut
cum sa mai iasa din aceasta situatie. Probabil ca au vrut sa-i ascunda, nu stiu", a
declarat capitanul Aron Bugoiu.
Omorati ca la plutonul de executie
n vacarmul creat de rafalele pistoalelor-mitraliera si de strigatele de disperare ale

militarilor de la unitatea din Campina, apare ca din senin un autobuz plin cu civili. De
fapt, era un autobuz al aeroportului, care aducea din oras angajatii pentru tura de la
ora 7.00. Un detaliu care face si mai nejustificata primirea convoiului de la Campina
cu foc deschis: circulatia in si dinspre aeroport nu era inchisa in acea dimineata. Spre
aerogara circulau inclusiv taxiuri! Dispozitivele de aparare deschid focul si asupra
autobuzului cu civili, care ajunsese in dreptul celor trei camioane. Opt persoane sunt
ucise pe loc, insa, spre norocul celor aflati in masina, soferul nu se afla printre
victime. Acesta reuseste sa mearga cu spatele si sa scoata autobuzul din acea zona.
O dimineata in care nimic n-a fost rational
Militarii de la unitatea din Campina raman in bataia focului si, dupa cateva minute de
la episodul cu autobuzul, se aud voci care ii someaza sa se indrepte spre cladirea
aeroportului cu mainile sus. Convinsi ca nimeni nu poate trece peste legea nescrisa
conform careia nu se trage asupra unui soldat care are mainile ridicate, campinenii se
ridica si inainteaza spre aeroport. Comportamentul mai mult decat bizar al celor din
dispozitivele de aparare atinge insa absurdul maxim. Desi acestia puteau vedea
acum, fara niciun fel de problema, ca au in fata militari in termen si nicidecum
teroristi veniti sa cucereasca aeroportul, focul este deschis din nou! Se trage in plin
asupra campinenilor, care sunt impuscati ca la plutonul de executie. nca 18 militari
sunt omorati, iar 11 sunt raniti. Ceilalti se trantesc la pamant si reusesc sa scape.
Cativa dintre ei izbutesc sa fuga spre liziera si apoi prin padure, iar unii dintre ranitii
intinsi pe asfalt sunt luati de un taximetrist si transportati la spital. "Acel om, care
conducea un taxi tip furgoneta, mi-a salvat viata. El m-a luat de acolo, dupa ce s-a
oprit focul, si m-a dus la spital la Balotesti", povesteste Ionel Dumitru, unul dintre
supravietuitorii masacrului de la Otopeni.
Sunteti teroristi! l aparati pe Ceausescu!
Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre
cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au
legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "Sunteti teroristi! l aparati
pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati, asa ne strigau", marturiseste Aron Bugoiu.
Dupa cateva ore, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, supravietuitorii contingentului
venit de la Campina au fost introdusi in dispozitivul de aparare al aeroportului, printre
cei care ii luasera la tinta cu putin timp inainte! "Am ramas in aeroport pana pe 30
decembrie, nemancati, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pista, sa
pazim Boeing-ul lui Ceausescu. Tocmai pe noi, pe care ne luasera drept teroristi si
spuneau ca vrem sa-l ajutam pe dictator sa fuga din tara", povesteste Paul Bustiuc,
un alt supravietuitor al carnajului de la aeroport.
Batuti, insultati, dar vii
Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre
cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au
legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "Sunteti teroristi! l aparati
pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati, asa ne strigau", marturiseste capitanul Aron
Bugoiu, supravietuitor al macelului de la Otopeni.
Sursa: www.adevarul.ro

SURSA 03 ziaruldeiasi.ro
Ziua de 14 decembrie a ramas in mintea iesenilor ca momentul in care se punea la
cale, de catre un grup de intelectuali, o revolta populara. Au fost scrise zeci de carti si

sute de articole, care ar putea face alte zeci de carti, despre ceea ce s-a intimplat in
acele zile. "Monitorul" a intors pe toate fetele, in anii ce au urmat, ce s-a intimplat pe
14 decembrie 1989, cind acel grup de intelectuali nu a reusit sa-i scoata pe ieseni in
strada. Anul acesta ne-am oprit asupra unei teme extrem de captivante, probabil cel
mai de neinteles moment al Revolutiei din decembrie 1989: masacrul de la Otopeni.
Sapte ieseni au fost atunci tinte vii pentru dispozitivul de aparare al aeroportului.
Patru au murit, unul a fost nenorocit pe viata, iar doi au scapat ca prin minune.
"Monitorul" i-a pus fata in fata pe doi dintre participantii la evenimentele din 23
decembrie. Unul a fost "calaul", celalalt, victima. Unul a tras, celalalt s-a adapostit.
Dupa 12 ani in care nu s-au cunoscut, cei doi ieseni s-au privit zilele trecute in ochi.
Pentru cei doi, clipele de foc au fost si vor fi fara indoiala cea mai mare cumpana din
viata lor. Masacrul de la Otopeni este poate una din cele mai mari erori ale armatei
romane. Materialul de mai jos nu isi propune sa dezvaluie secretele ascunse cu
strasnicie de potentatii acelor vremuri, ci sa reconstituie trairile oamenilor din cele
doua tabere. Victor Halciug si Mihai Giubernea erau in 1989 doi baieti de 19 ani, care
abia au terminat liceul si au fost incorporati. Amindoi au copilarit in Iasi, insa nu se
cunosteau. De fapt, nu s-au cunoscut pina zilele trecute, cind s-au intilnit la redactia
"Monitorului" desi au fost foarte aproape unul de altul in decembrie 1989. Soarta a
facut ca Mihai si Victor sa fie adversari intr-un razboi care nu le apartinea. Unul dintre
ei era in tabara calailor, altul in tabara victimelor. Abia iesiti de pe bancile scolii, cei
doi tineri s-au trezit deodata in ipostaza de a goli unul intr-altul incarcatoarele
armelor pentru a supravietui. Atunci, in dimineata zilei de 23 decembrie, la Otopeni
au fost masacrate trei plutoane de militari in termen. 50 de tineri au murit si alti 13
au fost raniti. Toti acestia nu purtau decit vina ca sefii lor nu si-au putut sincroniza
comenzile in acele zile fierbinti ale Revolutiei. Printre soldatii asupra carora a fost
deschis focul se aflau sapte ieseni. Patru au murit, unul a fost ranit si doi au scapat ca
prin minune de sub tirul incrucisat. Unul dintre norocosi este Victor Halciug, care in
1989 era militar in termen la o unitate a Securitatii din Cimpina.
Trei luni de antrenamente pentru un adevarat razboi
Dupa aproape trei luni de pregatire militara, soldatul Victor Halciug a depus
juramintul de credinta. Fusese incorporat in octombrie, la fel ca si Mihai Giubernea.
Ultimul servea patria intr-o unitate speciala de aparare a Aeroportului Otopeni,
antrenindu-se pentru lupta cu teroristii. Pusi fata in fata la redactia "Monitorului", cei
doi incep sa-si depene povestile. "Scenariile cu teroristi care atacau aeroportul erau
analizate zilnic in cadrul sedintelor de pregatire. Erau prezentate atacuri teroriste din
Italia si Statele Unite, apoi se cautau solutii de contraatac", povesteste Mihai
Giubernea. Subliniaza ca soldatii din unitatea sa erau foarte bine pregatiti pentru
lupta cu teroristii. Termenul nu fusese pe atunci asimilat cu tragatorii de elita care
omorau revolutionarii si dispareau in citeva clipe. Terorist era pentru soldatul
insarcinat cu paza aeroportului un ins care incerca sa deturneze un avion si nimic
altceva. Nici pregatirea soldatilor de la Cimpina nu era o treaba pentru domnisoare.
"Chiar daca eram o companie de transmisiuni, faceam zilnic antrenamente de
infanteristi. Sapam santuri, salt inainte, culcat, alarme in miez de noapte si foarte
multe trageri. Antrenamente pentru lupta", spune Victor Halciug.
Alarma partiala de lupta
In saptamina de dupa 17 decembrie, ca toate unitatile militare din tara, si cea din
Cimpina a intrat in alarma partiala de lupta. Alarmele de antrenament au fost
substituite de o chestiune mult mai serioasa, care atenta la siguranta statului
comunist: posibilitatea producerii unei revolte populare. Pe 21 decembrie, trei
plutoane de militari in termen de la unitatea din Cimpina au fost imbarcate in
camioane si trimise la Bucuresti, pentru a ajuta la restabilirea ordinii. Printre ei era si
soldatul Victor Halciug, care a inteles ca cele trei luni de pregatire militara au acum o
finalitate practica. Intre timp, Aeroportul Otopeni se inchisese. Paza a fost intarita, iar
controalele erau tot mai severe. Mihai Giubernea facea parte tocmai din acest
dispozitiv si a simtit pe pielea lui ce inseamna sa pazesti un obiectiv de importanta

strategica intr-o perioada in care s-a dat alarma partiala de lupta. "Chiar daca ne
cunosteam destul de bine intre noi, foloseam cu strictete parolele de acces in diferite
zone. Tensiunea era foarte mare, toti ofiterii erau agitati si nervosi, iar noua nu ne
spunea nimeni nimic", isi aminteste Mihai.
Spre infern, cu cintec inainte, mars!
Cele trei plutoane plecate de la Cimpina au fost cazate la Baneasa, iar in dimineata
zilei de 23 decembrie, in jurul orei 3:00, o noua alarma i-a pus in priza pe cei aproape
90 de militari. Tinerii au fost urcati in cele 3 camioane si la ora 5:00 au plecat spre o
destinatie necunoscuta. Doar ofiterii stiau ca se indreapta spre Aeroportul Otopeni,
insa nici macar ei nu aveau habar ca acolo ii astepta infernul. Dupa doua filtre ale
MApN, camioanele au ajuns in fata drumului care ducea catre aeroport. Era ora 6:30
si doar citeva sute de metri ii desparteau pe acei soldati de gloantele confratilor lor.
La iesirea de pe soseaua Bucuresti - Ploiesti, astepta un ofiter din trupele care pazeau
aeroportul, pentru preluarea soldatilor veniti in ajutor. "Locotenentul-major Ionescu,
de la paza Aeroportului, s-a urcat in primul camion si apoi coloana s-a deplasat spre
aerogara. La citeva secunde a fost deschis focul asupra primei masini, spune Victor
Halciug. El nu stie cine a tras primul, de fapt nici nu avea cum sa vada din ce directie
se trage. Camionul acoperit cu prelata era o tinta foarte usoara pentru ostasii de la
aeroport, in timp ce soldatii din camioane nici macar nu apucau sa vada de unde vine
moartea. Momentul deschiderii focului l-a prins pe Mihai Giubernea pe undeva, prin
spatele Aerogarii Noi. "Eram cu citiva colegi in post. Am auzit focuri de arma si am
iesit repede sa vedem ce se intimpla. Eram pregatiti sa facem fata unui atac, pe care
il credeam atunci al teroristilor".
Corespondenta din infern: zeci de guri de foc dezlantuite
In schitele alaturate se poate vedea dispozitia unitatilor de foc din dispozitivul de
aparare al aeroportului. Un TAB-C ascuns sub pasarela aerogarii, douazeci de soldati
cu pistoale mitraliera pe esplanada si trei mitraliere de companie situate undeva pe
una din cladirile Aviatiei Civile asteptau aparitia teroristilor. In interior mai erau
soldati care puteau interveni imediat, iar Mihai era unul dintre acestia. Vazind ca
toate unitatile de foc trag asupra camioanelor, impreuna cu ceilalti patru soldati
Mihai a armat pistolul mitraliera, l-a pus pe pozitia "foc automat" si a deschis focul in
directia camioanelor. "Oricum, degeaba trageam. Distanta dintre noi si cele trei
camioane era de peste 500 metri, iar noi nu puteam avea nici un control asupra
rafalelor". Totusi, pentru ca soldatii din TAB, cei de pe esplanada aeroportului si
militarii de la cele trei "catele" trageau intruna asupra "teroristilor", Mihai a continuat
sa tina degetul apasat pe tragaci. Una din virtualele sale tinte era Victor, aflat in cel
de-al treilea camion. "Auzeam cum gloantele se izbesc de metal. Stateam pe
bancute, aplecati, si ne rugam sa nu fim omoriti. Gloantele intrau prin prelata care
acoperea camionul, unele se izbeau de metal, iar altele isi atingeau tinta", povesteste
Victor cum a trecut prin acele clipe de groaza. "Am vazut cum un coleg a fost atins de
glont in git, imi amintesc cum horcaia. Nimeni nu putea sa-l ajute. Un altul a fost lovit
in cap, glontul strapungind foarte usor casca de otel. Mirosea a carne arsa si a
pucioasa, se auzeau gemete, nu aveam timp nici macar sa vedem ce se intimpla".
Nu trageti! Opriti focul
La un moment dat, camioanele s-au pus in miscare, insa in directia inapoi. Focul s-a
intetit, iar primele doua erau deja ciuruite. "A venit comandantul de pluton in spate,
ne-a spus sa stam linistiti. Multi dintre soldati erau deja morti, iar focul nu mai
contenea". Imaginea este descrisa cu sobrietate de Victor Halciug. In timp ce acesta
povesteste, Mihai priveste in jos si isi face de lucru cu un pix pe hirtie. Oare se simte
vinovat? Se gindeste oare ca este posibil ca glontul plecat din pusca sa sa fi strapuns
casca de otel si apoi creierul unui coleg de-al lui Victor? El povesteste in continuare
cum au continuat ostilitatile: "Am lasat armele in camion si am inceput sa iesim. NU
TRAGETI! OPRITI FOCUL !, striga comandantul nostru. Totusi, ceilalti continuau sa
traga. Citiva dintre cei care au coborit cu miinile sus au fost secerati imediat, iar noi
nu am mai vrut sa iesim", spune Victor. Intrerupe povestirea, iar privirea sa se fixeaza

pe chipul lui Mihai. Acesta se simte dator sa explice: "Noi cinci nu aveam nici macar
cum sa tintim vreunul din cele trei camioane. Eram prea departe. Camioanele au fost
ciuruite de TAB si de cele trei catele. Erau chiar in bataia lor, era greu de crezut ca
va scapa cineva". Victor accepta explicatia. Si-a dat seama ca nu pistoalele mitraliera
purtate de soldati au fost adevarata forta de foc, ci TAB-ul si mitralierele de
companie. Isi aminteste insa ca a fost o pauza.
Trei sau treizeci de minute?
"De ce s-a continuat tirul si dupa cele citeva clipe de ragaz?", intreaba el. "Aparuse
autobuzul civil, care aducea angajatii aeroportului. Probabil ca soldatii de la catele au
deschis din nou focul, nu stiu cu precizie, insa imi amintesc ca a urmat o noua
repriza". Clipele se scurgeau extrem de greu sub ploaia de gloante. Victor sustine ca
atacul a durat macar treizeci de minute, in timp ce Mihai este convins ca totul s-a
terminat in cel mult trei minute. Aduce argumente ingineresti: "Cit timp dureaza sa se
goleasca un incarcator de 30 de cartuse la foc automat? Treizeci de secunde! Fiecare
soldat a tras cel mult trei incarcatoare, iar, daca focul continua, aveau suficienta
munitie si puteau sa traga fiecare cite zece incarcatoare. Si stiind ca sintem atacati
de teroristi, nimeni nu a facut economie la cartuse", explica el. "Nu se poate. A durat
foarte mult, macar jumatate de ora. A fost si o pauza, s-a strigat, comandantul
plutonului a schimbat citeva cuvinte cu cei care trageau. Sigur a durat jumatate de
ora", decreteaza Victor, insa Mihai stie ca nu este adevarat. Pentru baiatul cu trei luni
de pregatire militara timpul s-a scurs mult mai greu decit pentru restul lumii. Aplecat,
cu capul intre picioare, apoi culcat pe un coleg omorit de gloante sau ascunzindu-se
dupa trei cadavre - pina nu demult colegi de catanie, cele trei minute au insemnat
pentru Victor Halciug o eternitate, cuantificata in "macar jumatate de ora". Dupa trei
sau treizeci de minute, poarta infernului s-a inchis.
Voi sinteti copiii lui Ceausescu?
"Nu mai era nici o miscare dinspre camioane si focul s-a oprit. In spatele lor era
autobuzul civil, care fusese de asemenea ciuruit. Nu mai stiu cum s-a terminat totul",
spune Mihai. Clipa finala a asaltului l-a surprins pe Victor pe asfalt, facut ghem dupa
un coleg care nu a avut norocul lui. "Imediat au venit soldatii de la paza aeroportului,
cu armele in miini, si ne-au luat prizonieri. Pe cei care mai traiau. Nu cred ca eram
20". In continuare, prizonierii au fost tratati ca teroristi. Intii au fost dusi intr-o sala
din incinta aeroportului. Acolo, ranitii au beneficiat de primul ajutor, in timp ce
soldatii neatinsi de gloante erau inghiontiti si ironizati: "Voi sinteti copiii lui
Ceausescu? Voi sinteti securistii care ne-au chinuit ani de zile?" Victor isi aminteste ca
in orele ce au urmat mergeau chiar si la toaleta sub supravegherea pistoalelor
mitraliera. In tabara cealalta, a aparatorilor aeroportului, domnea satisfactia de a fi
respins un atac al teroristilor.
Asa e la armata: ordinul comandantului se executa
Mihai isi aminteste ca, imediat dupa terminarea focului, a fost trimis de superiori la
postul pe care-l parasise cu citeva minute inainte: "Trei zile am fost izolat, nu am mai
intrat in aerogara si nu am stiut ca am tras in oameni nevinovati. Am avut efectiv
convingerea ca acele camioane erau pline cu teroristi". Abia dupa ce a iesit din post a
aflat ca soldatii impuscati venisera sa ajute la apararea aeroportului si teroristii
trebuiau cautati in alta parte. Povestea lui Mihai continua cu constientizarea faptului
ca s-a facut o greseala de proportii neimaginabile: "La citeva zile dupa ce am iesit din
post am mers sa vad camioanele ciuruite. Aratau intr-adevar ca dupa razboi. Un
coleg mai curios a deschis portiera unui camion. De undeva, de sus a cazut o bucata
de carne, probabil ceea ce a mai ramas din obrazul soferului". L-am intrebat pe Mihai
daca nu se gindeste ca a omorit oameni nevinovati. Nu a apucat sa spuna nimic insa,
pentru ca a intervenit Victor: "Noi executam ordinele comandantilor. De unde sa stiu
eu sau Mihai cine erau adversarii nostri? Daca s-a comandat foc, s-a executat foc.
Asa e peste tot in armata". Faptul ca Victor a sarit in apararea lui Mihai poate
reprezenta intelegerea faptului ca acei tineri erau simple marionete la dispozitia unor
minti nepregatite suficient. La finalul discutiei cu Mihai Giubernea si Victor Halciug,

cei doi aproape ca s-au imprietenit. Dupa trei ore in care au amintit amanunte despre
care nimeni nu ar vrea sa-si aminteasca, Mihai Giubernea si Victor Halciug si-au strins
miinile cu zimbetul pe buze. Barbatii de astazi, care in urma cu 12 ani ar fi facut orice
ca sa se omoare unul pe altul, nu-i vor uita insa niciodata pe recrutii cu trei luni de
pregatire militara care s-au luptat pe viata si pe moarte.
Voi merge la Otopeni pe 14 decembrie in fiecare an, pina voi muri
Mihai Giubernea este casatorit, nu are copii si nu a fost niciodata la comemorarea
mortilor de la Otopeni. El spune ca nu a avut timp pentru asta, si apoi nu stie cum va
fi calificat gestul sau. Mihai este acum directorul "Dafis". Si Victor Halciug este
casatorit. El are un baietel de 5 ani, caruia ii povesteste citeodata urgia prin care a
trecut. Victor nu a renuntat la haina militara. In prezent este plutonier major de
jandarmi. El a participat in fiecare an la festivitatile comemorarii mortii celor 50 de
tineri si spune ca va merge la Otopeni in fiecare an, pina cind va muri.
18 ani de inchisoare si 37,5 miliarde pentru 50 de morti
Curtea Suprema de Justitie i-a condamnat, in martie 2001, la inchisoare, pe cei trei
ofiteri superiori ale caror ordine au determinat uciderea a 50 de militari si ranirea
altor 13, in decembrie 1989, la Otopeni. Maiorului Dumitru Draghin i-a fost confirmata
condamnarea la opt ani de inchisoare, gen. Grigorie Ghita a primit o pedeapsa de
sase ani de inchisoare, iar capitanul Ionel Zorila - patru ani de inchisoare. In plus, cei
trei vor trebui sa plateasca, in solidar cu Ministerul Apararii Nationale, catre cele 46
de parti civile constituite in dosar, daune materiale si morale insumind 37,5 miliarde
de lei. Sentinta Curtii Supreme de Justitie este definitiva. Generalii Draghin si Ghita,
precum si capitanul Zorila au fost trimisi in judecata pentru uciderea din culpa, in
noaptea de 22/23 decembrie 1989, a 50 de militari si vatamarea corporala a altor 13.
Victimele erau militari in termen si ofiteri ai UM 0865 Cimpina si primisera ordin sa
intareasca paza si apararea Aeroportului Otopeni.