Dubla intentie a limbajului si problema

stilului Tudor Vianu

Asa e omul: nu-i vine sa creada ca moare pana nu inchide ochii
Blog > Campus > Cursuri > Dubla intentie a limbajului si problema stilului Tudor Vianu
Prin Arta prozatorilor romani T.Vianu inaugureaza la noi critica stilistica, oferindu-ne o
originala
istorie
a
stilurilor
epice
in
literatura
romana.
Eseul Dubla intentie a limbajului si problema stilului deschide aceasta carte.
- Autorul justifica aici teoretic metodologia pe care a aplicat-o in studiul artei prozatorilor
romani.
- In teoria stilului Vianu pleaca de la dubla intentie a limbajului, spunand ca cine vorbeste
comunica
si
se
comunica.
Deci
limbajul
este
in
acelasi
timp
tranzitiv
si
reflexiv.
- Cele doua intentii ale limbajului se afla intr-un raport de cooperare, in sensul ca vorbitorul
comunica un mesaj dar in acelasi timp intra intr-un raport social cu cei care il asculta,
exprimandu-si
atitudinea
fata
de
cele
comunicate
tranzitiv.
- Cele doua functii ale limbajului se afla insa si intr-un raport de inversa proportionalitate, in
sensul ca valoarea reflexiva a limbajului scade in functie de cresterea valorii tranzitive.
Deci cu cat o manifestare lingvistica se adreseaza unui grup mai mare de ascultatori, cu atat
valoarea lui tranzitiva creste, iar valoarea sa reflexiva (starea sufleteasca ce a produs-o ) scade.
- Din acest raport T.Vianu deduce ca limbajul poetic se caracterizeaza prin tranzitivitate limitata
si
printr-o
reflexivitate
infinita.
- T.Vianu face distinctie intre limbajul teoretic (matematic) si cel artistic .
Limbajul matematic este un simplu instrument explicabil de comunicare, pe cand limbajul
artistic este dominant de inefabil, capata o ambiguitate ce trebuie descifrata.
Actul
matematic
este
tranzitiv,
pe
cand
cel
liric
(
artistic
)
este
reflexiv.
- Stilul este dupa Vianu expresia unei individualitati, deci stilul literar este modul particular
de
a
comunica
al
unui
scriitor.
- Stilul unei opere literare depinde de personalitatea creatoare a artistului si de continutul de idei
(fondul)
operei
respective.
- Vianu urmareste apoi interconditionarea dintre continut si forma, dintre idee si forma poetica a
operei.
El subliniaza ca forma poetica plasticizeaza o idee, iar o idee cu multiple semnificatii cere o
forma
poetica
pe
masura.
- Vianu se opreste si asupra pericolelor care ameninta expresia poetica: obscuritatea ( cand
limbajul poetic se concentreaza exclusiv in reflexivitatea a, mergand pana la o incifrare totala ) si
banalitatea
( cand se exagereaza intentia tranzitiva a limbajului, scriitorul folosind un limbaj prozaic )

DUBLA INTENTIE A LIMBAJULUI SI PROBLEMA STILULUI TUDOR

VIANU
Referat "Dubla intentie a limbajului si problema stilului" de Tudor Vianu
Care este importanta si valoarea unui savant ca Tudor Vianu n istoria literaturii si culturii
romnesti o spune n primul rnd opera lui si ecourile acesteia n timp. Filolog, teoretician,
publicist, eseist, filosof, stilistician, estetician, Tudor Vianu descinde din scoala maiorescian
fiind nsa un autentic inovator si un erudit care a ncercat a crea un sistem esteic.
Studiul "Dubla intentie a limbajului si problema stilului", constituie o teoretizare expozitiva
pentru volumul "Arta prozatorilor romni" (1941), "carte capitala" (Henri Zalis) ntmpinata cu
unanima apreciere n epoca si ramasa un punct de referinta al stilisticii estetice, ntre lucrari ca:
"Dualismul artei" (1925), "Fragmente moderne" (1925), "Arta si frumosul, idealul clasic al
omului" (1934), "Estetica" (1934) si Probleme de stil si arta literara (1955), "Problemele
metaforei si alte studii de stilistica" (1957), "Studii de literatura universala si comparata" (1960),
"Arta prozatorilor romni" e rezultatul unui travaliu de douazeci de ani. Esentiala inovatie pe
care o opereaza autorul n domeniul stilistic se afla la nivelul gruparilor de scriitori care aici se
face pe verticala, n functie de tendinte, afinitati, nrudire a evolutiilor individuale.

Pornind de la o recunoscuta problema a stilisticii teoretice, aceea a dublei intentii a limbajului,

studiul cu acest titlu ajunge n final la definirea stilului si la enuntarea a doua principii ce stau la
baza analizei scriitorilor (60 la numar) pe care i cuprinde volumul.
Explicatia e nsotita de exemple si pe ct de succint, pe att de convingator este demersul
teoretic. Cele doua intentii ale limbajului, solidare, dar si diferite n acelasi timp, sunt acelea de a
comunica si de a reflecta. Prin urmare, "cine vorbeste comunica si se comunica,"; sau, cu alte
cuvinte, limbajul ndeplineste doua functii: cea "tranzitiva" si cea "reflexiva,", doua functii n
relatie directa cu faptul de a organiza "un raport social" sau de a elibera "o stare sufleteasca". In
legatura cu cele enuntate, Vianu precizeaza: "Se reflecta n el, n limbaj, (n.n.) omul care l
produce si sunt atinsi, prin el, toti oamenii care l cunosc. In manifestarile limbii radiaza un focar
interior de viata si primeste caldura si lumina o comunitate omeneasca oare-care".
Esteticianul discuta mai departe raportul dintre cele doua intentii. El este de inversa
proportionalitate. Aceasta nseamna ca pe masura ce valoarea "tranzitiva" creste, cea "reflexiva"
scade, ca o formulare cu un grad de generalitate mare a sacrificat adevarul ei subiectiv. Aici
autorul studiului exemplifica prin enunturi din domeniul matematicii si al fizicii care se pot

"transmite oricarei inteligente omenesti", dar care nu comunica nici un "reflex", al intimitatii
celui care le emite. Nu la fel se ntmpla n cazul unui fapt poetic de limba, a carui circulatie e
mult mai restrnsa, pentru ca "nu toti cititorii/.../ vor putea realiza intentia lui reflexiva".
Tranzitivitatea unui enunt poetic e deci mult mai scazuta n favoarea reflexivitatii lui.
Un alt raport luat n discutie este acela al cooperarii celor doua intentii ale limbajului. Excluznd
faptele lingvistice din domeniile stiintifice, ca legi generale n care reflexivitatea lipseste cu
desavrsire, autorul precizeaza ca pretutindeni altundeva cele doua intentii colaboreaza. Chiar
daca reflexivitatea e atenuata - ceea ce se ntmpla n limba comuna, practica,- dar si n scrisorile
de afaceri sau de politete. Ea exista, totusi, dincolo de conventionalismul lor.
Dar esteticianul si propune sa discute si aspectul reflexivitatii absolute. Exemplul delirului unui
nebun si al "automatismului psihic" sau al "dictarii subconstientului" n poezia suprarealista au
ca efect "desocializarea expresiei". Textul obscur e acela nascut din adncimi mult prea intim
subiective si de aceea comunicarea cu altii nu se mai reali zeaza.Dimpotriva, interesul scriitorilor
pentru accesibilitate determina scaderea valorii reflexive si deci superficialitate si
conventionalism. Acestea sunt, deci, cele doua pericole care ameninta textul literar: obscuritatea
si superficialitatea
.
Pentru a demonstra ca "peste stirea nuda se adauga aureola unei ambiante subiective". Tudor
Vianu exemplifica printr-un pasaj sadovenian n care distinge expresiile cu valoare tranzitiva
mbogatite de intentia reflexiva ce se resimte la nivelul expresiei.
Aici esteticianul ajunge la definirea stilului.Mai nti stilul este, scrie esteticianul, "ansamblul
notatiilor pe care el le adauga expresiilor sale tranzitive si prin care comunicarea sa dobndeste
un fel de a fi subiectiv, mpreuna cu interesul ei propriu-zis artistic". El "este si expresia unei
individualitati", dar, desi afirmatia a mai fost facuta (n alti termeni) de catre diversi teoreticieni,
ea nu e suficienta, ntruct, asa cum o dovedesc stiintele sociale moderne, individualitatea este
produsul "de interferenta a mai multor feluri generale de a fi". De aici posibilitatea si necesitatea
de a introduce n anumite curente intelectuale, morale si estetice scriitori comentati. Existenta
stilurilor si a curentelor e la fel de autentica precum este existenta individualitatii.
Prin urmare, studiul aplicat operei scriitorilor n "Arta prozatorilor romni" are n vedere nu
numai "particularitatea lor stilistica individuala", ci si "curentele stilistice care i cuprind".
Conceput ca preambul si avertisment al volumului amintit, dar si ca studiu teoretic detasabil de
acesta, "Dubla intentie a limbajului"... delimiteaza cteva idei ce se pot constitui n premise ori
principii ale studiului analitic asupra textului literar. Si daca acest studiu si acest demers analitic
pe care l regasim la nivelul volumului nu s-au perimat, aceasta se datoreaza, dupa cum bine
observa Serban Cioculescu, culturii estetice a lui Vianu, stiintei lui superior pedagogice si,
adauga Henri Zalis, metodei.

La nivel teoretic, Vianu mbogateste cu aceste idei principiile enuntate si discutate n capitolul
Stilistica din "Estetica" si, n cursul de stilistica predat n 1942-1943, revine si nuanteaza.
Dincolo de nivelul teoretic, strategiile esteticianului si stilistului, instrumentele investigarii au
dus la analize deosebit de valoroase pentru cunoscatorul de literatura si pentru specialisti.