Celtii

Originari probabil de undeva de dincolo de Rin, dar mai cu seama de pe tarmurile joase ale Marii
Nordului, celtii au ocupat, in urma migratiilor, teritoriile de azi ale Frantei, Germaniei, Marii
Britanii si Spaniei, constituind o prezenta originala si puternica in Vestul Europei.
Pana la cucerirea Galiei de catre Caesar, celtii au fost cu desavarsire necunoscuti lumii grecoromane. In aceasta perioada insa, progresul celtilor in zona de nord si nord vest a Mediteranei a
continuat, astfel incat "lumea civilizata" macedoneana s-a trezit inconjurata de "barbari".
Herodot scrie despre celti ca erau animati de un spirit razboinic mai aprig chiar decat cel al
temutilor germanici; totusi, nu in aceasta trasatura se regaseste originalitatea celtica ci in
creativitatea artistica, in dorinta lor de a-si apropia natura prin intermediul artei, precum si in
capacitatea de a lucra metalele cu o maiestrie nemaivazuta.
Natura este caminul primordial al celtului, plantele si copacii fiind zeii spre care el isi inalta ruga
si de la care soarbe intelepciune. Cruzi cu dusmanii, mandrii si inteleptii celti reprezentau o
puternica fascinatie pentru greci si romani - era fascinatia omului adancit in progres si stiinte exacte
fata de intelegerea simpla si fireasca a legilor lumii exercitata de un barbar; era admiratia
razboinicilor si artistilor celebri in imperiul lor fata de barzii si druizii anonimi dar atat de plini de
har si daruire in tot ce faceau, razboi sau arta.
In lumea celtica, scrisul era considerat o functie ritualica, destinata doar celor alesi de zei si
exercitata de acestia doar in momente cheie ale vietii; acesta este motivul pentru care nici nu s-au
pastrat scrieri de origine celtica pana in zilele noastre. Cei intelepti, care aveau acces la secretele
scrierilor si la tainele mistice dezvaluite de acestea, erau druizii. Ei "vegheaza asupra celor legate de
zei, se ocupa de sacrificii, reglementeaza toate chestiunile religioase" spune chiar Caesar in scrierile
lui. Ei au autoritatea suprema in societatea celtica, sunt preoti, conducatori si vraci si exercita o
forta extraordinara asupra maselor. Druizii sunt aceia care propaga cunostintele si invataturile
stravechi pe cale orala, inmagazinand de-a lungul vietii cantitati uriase de informatie.
Spre deosebire de vecinii lor de mai tarziu, dacii, celtii au fost daruiti cu vaile manoase si clima
blanda a Frantei si nordului Italiei iar acest univers primitor si luminos a influentat decisiv
conceptiile celtice asupra naturii ca fiind universul sacru al omului. Celtii se considera o parte
integranta a naturii, pe care o iubesc si o protejeaza, incercand sa pastreze o armonie perfecta. In
contrast cu dacii, nevoiti sa controleze si sa supuna adversitatile naturii, celtii traiesc in comuniune
cu natura care, la randul ei, este mult mai blanda si mai iertatoare. Daca in cazul dacilor natura
impune respect, pedepseste si pretinde la fel cum ofera, in universul celtic ea isi arata chipul
luminos, grijuliu si protector.

Celti - Civilizatie
Prezenti pe valea Dunarii sau pe cea a Ronului, unde au fost descoperiti de vanzatorii greci de
chihlimbar, in jurul Marii Nordului, in Europa Centrala, Nordul Italiei, Spania si Marea Britanie,
celtii trebuie vazuti ca principalul popor antic din Vestul Europei. Celtii au avut un mare avantaj
fata de celelalte popoare europene, fiind printre primii care au descoperit fierul si au inceput sa-l
prelucreze, in jurul anului 1000 i.e.n. Acest lucru a facut ca, in timpul migratiei lor, uneltele si
armele pe care le foloseau sa fie mai durabile si mai puternice decat cele ale populatiilor pe ale
caror teritorii s-au asezat.
Cand in reprezentarea geografica si entnografica a Vestului au inceput sa-i inlocuiasca pe liguri
cu celtii, anticii au substituit unei mari Ligurii o mare Celtica ce cuprindea tot Vestul, inclusiv
insulele. Celtii erau marele popor al Apusului asa cum tracii erau al Estului si Centrului Europei.
Galii erau priceputi comercianti si artizani de neintrecut. Insusi numele perioadei istorice La Tene
vine de la un sat din Elvetia unde au fost descoperite numeroase artefacte de origine celtica.
Cercetari recente au stabilit ca in acea zona, situata strategic la intersectia a trei cai comerciale valea Rinului, valea Ronului si cea a raului Doubs - celtii stabilisera o asezare unde percepeau vama
de la comercianti. Vama se platea probabil in natura si produsele erau adunate in imense magazii.
Au fost descoperite si resturi de harnasamente, punti, arme si unelte.

Celtilor le placea sa se impodobeasca, iar din imbinarea spiritului artistic caracteristic si a

cunoasterii timpurii a mestesugului prelucrarii metalelor au rezultat adevarate minuni ale artei
decorative. Majoritatea obiectelor de aur des folosite de celti s-au pierdut, insa forma lor a fost
reconstituita dupa cele de arama si bronz care s-au pastrat. Fibulele, acele de par, harnasamentele,
cataramele cu care isi incheiau mantalele, nasturii, bratarile, traditionalele torques, inelele,
centiroanele, cerceii, paftalele sau pieptenii, toate erau complex si viu ornate cu motive zoomorfe,
spirale, frunze si aranjamente florale, figuri antropomorfe si binecunoscutul nod celtic fara de
inceput si fara de sfarsit care simboliza natura si viata in esenta ei.
Artisti talentati, celtii sunt inventatorii harpei. De asemenea, priceperea lor de mestesugari a dus
si la mai multe inventii practice, printre care si emailul. La inceput ei il foloseau in cantitati mici,
dispus in diverse forme cu scop decorativ pe vasele lor, ca apoi, decoperindu-i capacitatea de
protectie, sa inceapa sa acopere suprafete tot mai mari din vesela folosita.
Calendarul descoperit la Coligny arata faptul ca celtii erau cunoscatori ai mersului vremii, studiau
astrele si, asemenea preotilor daci, druizii detineau informatii privind lumea inconjuratoare si
metode de vindecare a trupului si spiritului greu de crezut in zilele noastre. Calendarul de la
Coligny ne arata ca la calendarul anotimpurilor ce pare sa fi fost calendarul popular al Europei
nordice, celtii au adaugat un calendar al Lunii pe care mai apoi l-au extins pentru a include si
miscarile Soarelui. Celtii ne-au lasat ciclul de cincisprezece zile sau chenzina, ei au despartit lunile
in jumatati separate de luna plina si tot ei au introdus sistemul jumatatilor de anotimpuri cu cate
patruzeci si cinci de zile coexistand cu sistemul lunilor.
Intinzandu-si influentele pana dincolo de Alpi si inspre insulele Britanice, celtii nu au putut fi
feriti de razboaie si intr-o ultima faza de cucerirea romana.
In perioada celtica tarzie Irlanda era impartita in 100 sau 200 de mici regate (numite tuathe), iar
populatia se ocupa cu agricultura, cresterea animalelor si mestesugurile: fieraritul, sculptura in lemn
sau arta bijuteriei. Primul rege atestat conducator al mai multor triburi este Ambicatus, care avea in
stapanire circa sapte organizatii tribale.
In jurul anului 390 i.e.n. galii au atacat si aproape au cucerit Roma, insa au fost infruntati si
impinsi spre Gallia Cisalpina (Galia de cealalta parte a Alpilor), ca in 279 i.e.n. alte grupuri celtice
sa invadeze Balcanii si sa atace cel mai mare altar din Grecia: Delphi. Desi invinsi, celtii au trecut
in Anatolia (Turcia de azi) si s-au asezat acolo formand ceea ce romanii au numit grupul "galatilor"
si de unde si-a luat numele pamantul stapanit de ei: Galatia.
In ultimele trei secole inaintea erei noastre Imperiul Roman a fost in continua expansiune si a
cucerit tot mai multe teritorii celtice continentale pana la Rinul Nordic si Dunare, unde au fost opriti
de alti barbari: germanicii.
Pretul platit de romani pentru supunerea celtilor a fost mare, fiind nevoie de multe si sangeroase
expeditii militare pentru a cuceri teritoriile celtice continentale. In Britania druizii constituiau un
element de rezistenta a vechilor oranduiri celtice, si abia dupa o infrangere grava in 57 e.n.
Vespasian, care cunostea bine spiritul indaratnic si orgolios al celtilor a dispus reluarea luptelor de
cucerire si a infrant rand pe rand triburile rebelilor insulari instaurand dominatia si impregnarea
romana a societatii celtice stravechi.
Invaziei romane-i urmeaza cea a saxonilor in 449 e.n., apoi cea vikinga in secolul VII e.n. si cea
normanda in 1066; in pofida acestora insa, in nordul Scotiei si in Irlanda se pastreaza pana azi
mostre de civilizatie si folclor celtic stravechi, presarate insa cu elementele crestine inerente
repetatelor invazii.

Celti - Arsenal
Fiind printre primele neamuri care au descoperit fierul si calitatile
sale, celtii au avut un avantaj considerabil in ceea ce priveste
mestesugul armelor si armurilor. Ei au avut mai mult timp pentru a-si
dezvolta tehnicile de prelucrare a acestui metal, ceea ce a rezultat in
arme mai puternice, mai durabile si mai bine echilibrate. De asemenea,
fierarii celti au deprins de timpuriu metodele de a produce obiecte fine,
detaliate, ceea ce le-a permis, printre altele, sa realizeze armuri din

zale cu mult inaintea celorlalte neamuri europene. Chiar daca si celelalte popoare au adoptat mai
tirziu acest gen de armura, celtii au avut aproape tot timpul un avantaj, putand produce armuri care
erau in acelasi timp mai rezistente, dar si mai usoare decit ale adversarilor. Durabilitatea armelor
celtice se poate deduce si din faptul ca cele mai multe arme descoperite de arheologi in Europa sunt
de origine celtica.
Sulita celtica este o arma care a ramas bine intiparita in istoria militara a lumii. Razboinicii celti
sunt primii care au folosit in mod sistematic sulita si in lupta de aproape, pe linga a o arunca inspre
adversar. Acest model de sulita, din care mai tirziu a evoluat lancea, avea o lama la capat, in locul
unui simplu virf ascutit, ceea ce ii permitea razboinicului sa lupte in mod eficient cu ea in timp ce
isi tinea adversarul la distanta.
In ceea ce priveste sabiile, celtii foloseau in general o sabie de o mana si scut. Lama sabiei,
masurand in jur de 60-70 cm, era dreapta, cu tais pe ambele parti. In unele cazuri insa, mai ales
cand luptau calare, celtii foloseau si alt model de sabie mai mare si mai grea, cu tais pe o singura
parte si lama curbata in asa fel incit sa imprime forta foarte mare loviturii, chiar in detrimentul
vitezei de lovire. Acest gen de sabie se numea falcata.
Influenta foarte puternica a religiei si magiei in cultura celtilor
poate fi regasita si in felul cum isi ornau arsenalul. Maiestria
fierarilor celti se putea vedea nu numai in calitatea armelor pe care
le faceau, ci si in finetea desenelor si simbolurilor care impodobeau
orice obiect al razboinicului. Chiar daca si alte neamuri, cum ar fi
nordicii, isi gravau armele si armurile cu semne menite sa atraga
protectia zeilor, celtii sunt cei care au excelat in acest domeniu.
Unul din cele mai frecvente exemple este coiful pe care statea un
corb, simbol legat de credinta ca zeita Morrigan isi trimite corbii sa adune victime de pe campul de
batalie. Purtand un corb pe coif, celtii sperau sa insele corbii zeitei.

Celti - Mituri
Miturile civilizatiei celtice ne-au parvenit pe cale orala sub forma unor poeme in proza
amestecate cu versuri in care se descriau faptele eroilor. Acestea au imbracat o forma scrisa numai
dupa secolele VII - VIII, atunci cand calugarii au preluat legendele si povestile folclorului celtic si
le-au comprimat in scrieri cu evidente accente crestine. Aproape toate motivele mitologiei celtice
sunt integrate in cicluri: in Irlanda - Cartea Invaziilor, ciclul din Ulster, ciclul lui Finn sau al eroilor
din Leister, in Tara Galilor - ciclul lui Arthur. Un spatiu impresionant este acordat povestirilor ce
relateaza calatoriile intreprinse de marii eroi celtici - Cuchulainn, Febal, Connla sau Oisin - in
tinuturi fantastice, in lumea mortilor sau in Faery.
Mitologia celtilor este prin excelenta eroica, oamenii acordandu-le zeilor rolul de eroi civilizatori
si stramosi ai clanurilor si familiilor ce alcatuiau societatea celtica. Celtii se considerau urmasii unor
fiinte exceptionale din toate punctele de vedere, de aceea in societatea lor cultul perfectiunii (fizice,
spirituale, artistice) era fundamental. Mitologia lor reflecta preocuparea esentiala pentru gasirea
esteticului, artei in orice aspect al vietii, toate meseriile si artele fiind un dar oferit de zei si de
fiintele fantastice. Mitologia lor nu impune valori deoarece este inspirata din viata de zi cu zi a
celtilor si de gustul lor pentru extraordinar si supranatural. Astfel, teritoriul celtic era locuit de
oameni dar si de fiinte mitice primordiale, rase de zei stravechi precum Firbolgii, Fomorienii,
Tuatha dE Danann sau Milesienii, recunoscuti de catre celti ca stramosi sacri. O particularitate a
mitologiei celtice este faptul ca toate povestile fac parte din cicluri mari pe care usor le-am putea
numi "cicluri ale miturilor mortii". Insasi originea semintiei celtice este legata strans de lumea
mortilor printr-un vesnic proces de schimburi intre aceasta lume si a celor vii. Eroului celt i se pare
perfect normala o calatorie initiatica in taramul mortilor, in Faery sau o infruntare directa cu vreun
zeu.
Desi zeii erau parte activa a vietii oamenilor, ei isi aveau resedinta permanenta intr-o alta lume,
numita de catre celti "Insulele fericirii si tineretii vesnice" - Tir na n-Og. Acesta era taramul
mortilor, loc mustind de intelepciune. Orice fiinta care reusea sa ajunga aici impartasea
binecuvantarea zeilor dar carnea i se prefacea in scrum indata ce parasea aceste taramuri. Muritorii

puteau ajunge in aceste lumi fermecate prin calatorii initiatice (ca aceea intreprinsa de Bran), prin
vraji sau gasind deschizaturile prin care circulau zanele si zeii, expuse oamenilor de rand mai cu
seama in anumite perioade ale anului, respectiv la sarbatorile de Samhain si Beltane. Deschizaturile
se numeau sidh si erau plasate cel mai des in jurul mormintelor vechi ale teritoriilor celtice.
Mandri de originea lor divina, celtii practicau magia sistematic si in cele mai diverse feluri: de la
simplele incantatii si potiuni fermecate, la vrajile puternice si descantecele de fertilitate pastrate si
folosite cu grija de druizi si vrajitoare.
O alta particularitate a mitologiei celtice este prezenta mantuirii si salvarii prin arta. Se credea
chiar ca maestrii cantareti pot vraji si subjuga creaturile fantastice prin intermediul muzicii sau
poeziei. Predilectia celtilor pentru cultul mortilor este in vizibila legatura cu cele de mai sus in
credinta conform careia cine adoarme pe un mormant, se trezeste fie nebun, fie bard.
Celtii priveau intunericul si moartea ca intelepciunea suprema, iar interiorul unui mormant
laolalta cu puterea noptii erau considerate o combinatie de o intensitate magica extrema.

Celti - Zei
Panteonul celtic contine foarte multi zei, cu roluri ce se suprapun. Deseori, diversele surse
documentare sunt neclare sau se contrazic in legatura cu relatiile dintre zei sau functiile lor. O
posibila explicatie pentru aceste incertitudini poate fi gasita daca luam in considerare doua
caracteristici ale culturii celtice: intinderea mare a teritoriilor ocupate de ei si modul in care erau
transmise cunostintele si traditiile de la o generatie la alta. Primul aspect, intinderea teritoriala, a dus
probabil la nasterea mai multor versiuni paralele ale religiei si panteonlui, ce apoi s-au contopit in
imaginea care a ajuns azi la noi. Este de asemenea usor de presupus ca transmiterea pe cale orala a
cunostintelor a introdus in timp inexactitati sau chiar "inflorituri" ce au dus la complicarea religiei.
Celtii ii considerau drept zei pe primii locuitori ai pamanturilor lor natale si religia lor ii vede pe
oameni drept descendenti ai zeilor. Panteonul lor se imparte in trei rase: Fomorienii, Firbolgii si
Tuatha De Danann.
Ca si in mitologiile altor popoare, primele fiinte care au locuit Pamantul sunt gigantii, iar celtii ii
numesc pe acestia Fomorieni. Cei mai importanti zei din aceasta rasa sunt Balor, zeul mortii, Bres,
zeul fertilitatii si agriculturii si Tethra, zeul marii si stapanul din Mag Mell (Paradisul, lumea
mortilor).
Legendele spun ca pamanturile fomorienilor au fost atacate de mai multe valuri de invadatori.
Primele doua atacuri au fost respinse, dar a urmat venirea Firbolgilor care au reusit sa-i infranga pe
fomorieni. Descrierile aceste rase sunt neclare, insa in general ei sunt vazuti tot ca giganti.
A treia rasa, din care provin cei mai multi zei, se numeste Tuatha De Danann, ceea ce se poate
traduce prin "poporul zeitei Danu". Despre ei se spune ca sunt stapanii magiei si ca au venit din
"insulele din vest", traversand Atlanticul pe un nor si au invadat, la randul lor, pamanturile celtilor.
Ei i-au invins pe Firbolgi in prima batalie de la Mag Tuireadh si au luptat apoi impotriva
Fomorienilor in acelasi loc. In final au cazut la pace cu acestia din urma, oferindu-le provincia
Connacht, adica vestul Irlandei de azi. Zeii din aceasta rasa au deseori functii ce se suprapun peste
cele ale zeilor fomorieni, semn ca ar reprezenta o religie mai noua, ce a inlocuit religia veche a
zeilor fomorieni si firbolgi. Un exemplu relevant este zeul Manannan mac Lir ce face parte din
Tuatha De Danann, desi legendele recunosc ca el exista dinainte de venirea copiilor zeitei Danu.
El este zeul marii si stapanul din Mag Mell, intocmai ca fomorianul Tethra. Alti zei importanti din
aceasta rasa sunt: Danu, zeita Pamantului si mama intregii rase; Dagda, fiul lui Danu, stapanul
magiei, vietii si mortii; Brigid, o zeita stapana peste multe lucruri, printre care se numara poezia,
vitalitatea, vindecarea, fertilitatea, mestesugul fierului si razboiul; Nuada, zeul Soarelui, nasterii,
frumusetii, dar si al marii, magiei, poeziei si razboiului; Dian Cecht, alt zeu al vitalitatii si
vindecarii; si Ogma, zeul intelepciunii si cel care a inventat alfabetul Ogham folosit de druizi.
Putem observa cu usurinta ceea ce mentionam la inceput: in Tuatha De Danann exista foarte multi
zei cu acelasi scop, dar si o serie de zei cu mai multe aspecte, ce indeplinesc functii diferite, fara
legaturi aparente, lucru care duce frecvent la zei cu mai multe "fete". Toate acestea sunt semne ale
distorsionarii pe care religia celtica a suferit-o in timp.

Celti - Creaturi
Daca la daci relatia dintre oamenii simpli si zeitati ramane una distanta si de respect mutual, fara
a se influenta reciproc in mod semnificativ, la celti oamenii si zeii coexista intr-un amalgam de
fantastic si natural; este dificil de stabilit unde se termina nemurirea, fantasticul si incepe viata
simpla, muritoare.
Zeii sunt parte intrinseca a vietii oamenilor, ei apar si dispar, pedepsesc, daruiesc, se manie si
iubesc la fel de pasional ca si muritorii de rand. Creaturile fantastice din universul celtic apartin in
general lumii zeilor si a zanelor si sunt concepute pentru a ajuta sau a impiedica activitatile umane
din motive la fel de umane: din pura placere sau din spirit justitiar. Totusi, datorita talentelor magice
innascute, precum si datorita relatiei apropiate cu zeitatile, oamenii sunt in masura sa se protejeze
de aceste creaturi si de efectele lor malefice, sa le tina piept sau sa le infranga cu propriile lor arme.
Trasatura definitorie si universala a tuturor creaturilor celtice este umanismul: oricat de
periculoase sau infricosatoare ar fi, ele au intotdeauna o parte vulnerabila, psihica sau fizica, ce
poate fi exploatata de catre oameni. Simplii muritori au nevoie de creaturi ca sa le aminteasca de
originile lor divine tot asa cum creaturile au nevoie de prezenta oamenilor ca sa le satisfaca micile
placeri si capricii. De aceea, fiecare prezenta fantastica, fie ea malefica sau benefica, este tributara
unei incantatii ritualice care o forteaza sa se supuna vointei muritoare sau are anumite trasaturi
unice care trebuie descoperite si manipulate.