Sara pe deal

Buciumul suna cu jale

Turmele urc'
Stelele scapara-n cale
Apele plang
Clar izvorand in fantane
Sub un salcam
Sub un salcam
Draga m-astepti tu pe mine (bis)
Luna pe cer
Trece-asa sfanta si clara
Ochii tai mari
Cauta-n frunza cea rara
Stele nasc
Umeri spre bolta senina
Pieptul de dor
Pieptul de dor
Fruntea de ganduri ti-e plina (bis)
Nourii curg
Razea lor siruri despica
Stresine vechi
Casele-n luna ridica
Scartaie-n vant
Cumpana de la fantana
Valea-i in fum
Valea-i in fum
Fluiere murmura-n stana (bis)
Si osteniti
Oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp
Toaca rasuna mai tare
Clopotul vechi
Umple cu glasul lui sara
Sufletul meu
Sufletul meu
Arde-n iubire ca para (bis)
Ah in curand
Satul in vale-amuteste
Ah in curand
Pasul spre tine grabeste
Langa salcam
Sta-vom noi noaptea intreaga
Ore intregi
Ore intregi
Spune-ti-voi cat imi esti draga (bis)
Ne-om razima

Capetele-unul de altul
Si surazand
Vom adormi sub inaltul
Vechiul salcam.
Astfel de noapte bogata
Cine pe ea
N-ar da viata lui toata!

SARA PE DEAL DE MIHAI EMINESCU

Comentariu literar - referat
Poezia SARA PE DEAL a fost publicta n revista "Convorbiri literare" la 1 iulie 1885. Poezia "Sara pe
deal" este o idil - pastel, o poezie construit cu elemente descriptive de natur i sentimentul de
dragoste, exprimat ntr-o viziune speciile eminescian.
Tema poeziei o constituie aspiraia poetului pentru o dragoste ideal, o poveste de dragoste ce se
imagineaz ntr-un cadru natural rustic.
Titlul este speciile pastelului i ilustreaz locul i timpul n care urmeaz s se manifeste iubirea."
Structura poeziei Compozitional, poezia este alcatuita din sase strofe de cate patru versuri si ar
putea fi impartita in doua secvente:
In primele patru strofe, autorul descrie un peisaj rustic si pastoral, cu turme si sate ancestrale
pierdute in departari:
"Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,
Apele plang, clar izvorand in fantane;
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara.
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Stelele nasc umezi pe bolta senina,
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina"
Strofa I a poeziei ilustreaz tabloul nserrii ntr-un peisaj natural, n cure imaginile vizuale se
mpletesc cu cele auditive, cu figuri de stil specifice descrierii, ceea ce motiveaz specia literar numit
pastel. Personificarea buciumului care "sun cu jale" i a apelor care "plng" semnific armonia
perfect a naturii cu sentimentele poetului, care aspir spre un sentiment de iubire desvrit.
Imaginile vizuale "Turmele-l urc, stele le scapr-n cale" i cele auditive exemplificate mai sus compun
cadrul natural n care urmeaz s se manifeste sentimentul de dragoste.
In strofa a doua, perspectiva e panoramica ,incluzand o dimensiune terestra (ochii tai mari cauta-n
frunza cea rara) si una cosmica (luna pe cer trece asa sfanta si clara, stelele nasc umezi pe bolta
senina). Aspectele de peisaj sunt prinse intr-o miscare a privirii, nu raman imobile si potenteaza
farmecul misterios prin incadrarea lor in spectacolul cerului de vara.
Spatiul poetic din strofele 3 si 4 devine astfel larg, evocator. Nu e nici puternic, nici individualizat prin
detalii care particularizeaza excesiv, dar nici abstract ,valabil oriunde si oricand. Privelistea care rezulta
are o linie romantica domoala, cu turme care urca dealul, cu oameni care vin de la coasa(osteniti

oameni cu coasa-n spinare/vin de la camp), cu sate pitite in vale. Totul e domestic si pastoral, cu un
aer de vechime nealterata. Imaginile pe care le construieste Eminescu sunt vizuale( cu alternante de
umbra si lumina, dar nu cromatice) si auditive. Sunetele, estompate, cu o intensitate redusa,
contribuie in mod paradoxal la accentuarea tacerii generale.
Ele sunt melodioasa si melancolice (buciumul suna cu jale, apele plang, fluiere murmura-n
stana), familiare (scartaie-n vant cumpana de la fantana, toaca rasuna mai tare) sau difuze
(clopotul vechi imple cu glasul lui seara), alcatuind un strat sonor secundar, ca o muzica discreta a
naturii.".
Ultimul vers accentueaz nerbdarea, intensitatea dorinei de iubire, ntr-un limbaj specific popular.
mbinarea armonioas a planului uman-terestru cu planul universal cosmic este sugestiv relevat de
prezena elementelor specifice celor dou planuri: "Streinc vechi casele-n lun ridic", "nourii" i
"fntna", "stna".
Trebuie remarcate, de asemenea, n aceste strofe, imaginile auditive i cele vizuale, care compun
pastelul.
Ultimele dou strofe reveleaz ritualul iubirii specific eroticii eminesciene, exprimnd emoia i
nerbdarea ca stare sentimental, dat de interjecia sugestiv: "Ah!" care se repet la nceputul
primelor dou versuri, de dorina ndrgostiilor de a tri sentimentul de iubire: Ore ntregi spunei-voi
ct mi eti drag". Tot in primele patru strofe este imaginat si timpul iubirii: o sara" nefixata in
vreme, cand stelele scapara" ca totdeauna, apele plang" in eterne izvoare, iar luna pe cer trece asa
sfanta si clara" masurand timpul universal infinit.
Dorita clipa a intalnirii se incadreaza astfel in vesnicie, scotandu-i pe cei doi indragostiti de sub tirania
timpului curgator.
Cea de-a doua secventa a textului cuprinde ultimele doua strofe:
Ah! in curand satul in vale-amuteste; Ah! in curand pasu-mi spre tine grabeste: Langa salcam stavom noi noaptea intreaga Ore intregi spune-ti-voi cat imi esti draga.
Ne-om razima capetele unul de-altul Si surazand vom adormi sub inaltul, Vechiul salcam. - Astfel de
noapte bogata, Cine pe ea n-ar da viata lui toata?"
Daca in prima secventa verbele erau la indicativ prezent, de data aceasta, viitorul proiecteaza clipa
iubirii in vis si in ideal.
Trecerea se face prin cele doua versuri exclamative de la inceputul strofei a V-a: aflat intre deal si
vale, intre ideal si real, tanarul indragostit va fi oprit din elanul sau de iubire si restituit conditiei sale,
ca un alt Hyperion. Sugestive sunt. de asemenea, imaginile vizuale i imaginile auditive specifice
pastelului, a cror mbinare perfect compun un emoionant i semnificativ tablou natural, n care
sentimentul de iubire se integreaz n mod desvrit:
- imagini vizuale: "Turmele-l urc, stele le scapr-n cale", "Luna pe cer trece-aa sfnt i clar", "i
ostenii oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la cmp ..." etc.
- imagini auditive: "buciumul sun cu jale", "Scrie-n vnt cumpna de la fntna", "toaca rsun
mai tare", "Clopotul vechi mple de glasul lui sar" etc.
Prozodia este deosebita prin ritmul versului de 12 silabe, alctuit n mod cu lotul surprinztor dintrun coriamb, doi dactili i un troheu, iar rima este pereche i feminin (ultima silab neaccentuat) d
o mare gingie, delicatee i puritate poeziei.
Coriambul, prin cele doua accente pe silabele 1 si 4, obliga la o rostire mai inalta a unitatilor sonore
de la inceput, iar pauza care urmeaza le separa de restul versului si le individualizeaza. Cei doi dactili
creeaza o miscare mai grabita, in care sunetele se estompeaza, se degradeaza lent. Troheul inchide
puternic si miscarea si sonoritatea.