Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stanislavski Munca Actorului Cu Sine Inasusi Sub Forma de Jurnal PDF
Stanislavski Munca Actorului Cu Sine Inasusi Sub Forma de Jurnal PDF
In acest referat am vorbit despre fiecare capitol in parte. Am pus aici ideil
e care mi s-au parut importante, ce m-a impresionat, m-a convins, si m-a facut
sa inteleg acest sistem, iar pentru a demonstra acest lucru am sa presar cu exe
mple din viata mea de studenta la actorie de pana acum.
In capitolul I "DILETANTISM" se povesteste cu emotie despre prima zi d
in Scoala de Teatru si de faptul ca au fost anuntati ca vor face un spectacol ex
perimental, ceea ce m-a dus imediat cu gandul la prima zi in care am fost chemat
i in sala in care acum ne desfasuram zilnic activitatile,pentru a ni se da o tem
a asupra careia aveam toata vara la dispozitie sa reflectam, si anume fiecare di
ntre noi trebuia sa pregateasca o dramatizare, ( un scurt fragment dintr-un rom
an, nuvela etc., pe care mai apoi sa-l transformam intr-o scena).
Cand scoala a inceput si scenele (acum transformate) s-au ales, distributia a fo
st facuta, am inceput sa lucram cu doamnele profesoare la aceste mici scene care
aveau sa ne dea mare bataie de cap!
Pe masura ce citeam, fraza cu fraza incepeam sa ma identific intr-un fel sau alt
ul cu ceea ce faceau si "personajele" din aceasta carte .
Ca si Stanislavski, (tind sa cred ca mai multi dintre colegii mei impartasesc a
ceasta idee) primul rol pe care l-am avut de interpretat nu a fost unul ce poat
e fi facut cu usurinta de catre un incepator.
Stanislavski incearca sa redea toate emotiile pe care le-a avut incercand sa de
scopere personajul Othello si descrie amanuntit STARI, SENZATII, SENTIMENTE, pri
n care a trecut pana la punerea in scena si dincolo de ultima repetitie generala
a jocului sau din spectacolul experimental sustinut impreuna cu colegii sai.
Astfel am regasit sistemul Stanislavski inca de la inceput. Ca si el, si noi am
avut parte de un spectacol experimental cu dramatizari dar si scene, despre care
am sa mentionez putin mai tarziu.
Pentru mine, acest spectacol experimental al nostru a fost ceva cu totul
si cu totul aparte, dar in primul rand ceva nou! Aveam sa interpretez un rol pe
care nu mi l-am ales eu ci in care am fost distribuita, respectiv doamna Lettun
en, din "Sarpele in paradis", o nuvela finlandeza de Maria Jotuni.
Cand am citit prima oara textul m-a convins si simteam ca ceva ma atrage spre ac
est personaj, fara sa-mi dau seama cat de greu imi va fi de fapt si ce avea sa m
a astepte.
Trebuie sa recunosc ca mi-a fost foarte greu la inceput cand incercam sa caut i
n mine trasaturile acestui personaj. Tebuie sa mentionez faptul ca ma simteam gr
oaznic cand stiam ca trebuie sa repet aceasta scena de care inca nu eram pregati
ta, si nu ma simteam sigura pe mine.
Incetul cu incetul, repetitie cu repetitie am inceput sa gasesc in mine
ceea ce eu credeam ca nu exista, si am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine
pe scena noastra pe care imi era atata teama sa pasesc. Desigur fara rabdarea de
aur si profesionalismul doamnelor profesoare mi-ar fi fost imposibil asa cum ti
ndeam sa cred la inceput. Ele au fost alaturi de noi pas cu pas si ne-au aratat
acele trasaturi care nu se vad in oglinda si de care multi dintre noi nu eram co
nstienti.
Apoi au urmat scenele.Aveam voie sa ne alegem fiecare o scena dintr-o pi
esa de teatru care sa apartina unui autor roman. Am fost foarte bucuroasa si din
nou mi-am facut iluzii crezand ca de data aceasta va fi mult mai usor atata vr
eme cat pot sa-mi aleg eu rolul.
Avand deja experienta dramatizarilor stiam acum cat de cat, ca nu este asa de us
or cum pare. Din nou m-am regasit printre cuvintele lui Stanislavski care spunea
ca gandul zbura la autori cat mai cunoscuti si mai mari ...Din nou ne lasam "fu
rati de val" si ne ducem spre geniile romane, parasind fara sa ne dam seama pozi
tiile noastre modeste si ne-am ales ceva greu din nou!
Am ales Ioana Boiu din "Suflete tari" de Camil Petrescu, o piesa care s-
a imprimat undeva in mine de cum am citit-o. Ma atragea foarte mult aceasta Ioan
a Boiu, o femeie din neam nobil cu un caracter extraordinar. Ceva ma chema de m
ult spre ea si eram nespus de bucuroasa ca am ocazia sa fac macar o parte din ac
est rol in facultate. Cineva spunea ca ne-am ales niste roluri mult prea grele p
entru noi ceea ce este si adevarat. Neavand experienta necesara ne-am avantat in
ceva ce nu stiam! M-am straduit din rasputeri sa gasesc cat mai mult, sa intele
g acest personaj sa fiu "la mine acasa" cum se spune. Din nou au urmat repetitii
peste repetitii, nopti nedormite, lungi cautari...si intr-un final marea zi: ex
amenul!
Este adevarat niciodata nu m-am bucurat de mine, de o reusita a mea, de
un lucru bine facut...nici aici nu am putut sa ma bucur intrucat simt ca nu am r
epetat suficient ca mai aveam de dat la acest personaj...Ei bine totusi am fost
avertizati sa avem grija caci personajele "te bantuie" daca le dezamagesti. Cred
ca Ioana Boiu ma va bantui mereu si sper sa am ocazia sa ma revansez fata de "e
a" intr-o zi. Simt ca puteam sa fac mai mult. De altfel mereu traiesc cu aceasta
nesiguranta de fiecare data cand interpretez un personaj... Doamna profesoara V
itcu spune ca astept laude...Am incercat sa ii explic ca nu vreau laude, ci pur
si simplu vreau sa fiu sigura ca nu intru intr-o scena cu personajul pe jumatate
pregatit! Stiu ca nu este bine si nu stiu cum sa lucrez la asta dar pe mine cri
ticile nu ma fac mai ambitioasa, chiar din contra...ma inhiba ingrozitor si nu m
ai am curajul sa dau nimic din mine. In schimb o vorba buna face minuni, si asta
am simtit-o pe pielea mea de mai multe ori, am curajul "sa ma arunc", sa dau fr
au liber imaginatiei si sa ma simt bine pe scena.
Pe de o parte o inteleg, pentru ca oamnii care sunt laudati incep sa creada desp
re sine ca intruchipeaza perfectiunea, astfel stagnand la acelasi nivel. De cele
mai multe ori asa se si intampla am vazut oameni care au crezut despre sine ca
pretuiesc ceva si au ramas cu imposibilitatea de a-si depasi nivelul.
Acum cand scriu aceste randuri nu ma indoiesc de viitorul meu, am sa fiu
actrita tot restul vietii mele. Cat despre nota de la examen a fost una mare...
dar oare chiar am meritat-o? sau a fost o simpla incurajare?...
IV. IMAGINATIA
Capitolul "Imaginatia", m-a facut sa inteleg ca e nevoie de antrenarea i
maginatiei noastre in permanenta ca atunci cand avem un rol de interpretat sa ne
putem ajuta, sa putem sa deosebim contururile unei vieti pe care nu o simtim. S
tim cu totii ca autorul este foarte zgarcit in detalii. Nu ni se spun prea multe
lucruri spre ex: (plange,iese, pleaca,vine) dar noi trebuie sa cunoastem toate
detaliile pe care le putem avea cu ajutorul imaginatiei. Noi trebuie sa stim in
fiecare moment al desfasurarii unei scene, unei piese, fie ca suntem in scena, f
ie ca nu, ce se petrece inlauntrul nostru, in propria imaginatie, trebuie sa ved
em situatiile propuse ale vietii rolului si in permanenta sa stim "cand?", "und
e?", "de ce?", "pentru ce?" ne aflam acolo. Doar asa vom creea inauntrul nostru
dispozitii corespunzatoare care ne vor influenta sufletul si ne vor provoca tra
iri corespunzatoare.
Fiecare miscare a noastra pe scena, fiecare cuvant trebuie sa fie rezultatul act
ivitatii logice, juste a imaginatiei.
Daca actionam fara sa stim cine suntem, de unde am venit, unde ne vom d
uce si ce facem acolo, vom actiona mecanic, superficial, iar acest lucru este va
zut in sala de catre spectatori fara ca noi sa ne dam seama. Probabil de aceea s
untem adesea opriti in timpul repetitiilor unor scene si suntem intrebati aceste
lucruri, tocmai ca sa nu uitam niciodata, sa nu ne lasam purtati de un mecanism
ci sa ne purtam firesc.
V. ATENTIA SCENICA
In acest capitol am intalnit din nou situatii prin care am trecut si noi
la scoala.
Stiam ca un actor trebuie sa aiba o atentie distributiva si o concentrare extrao
rdinara dar acestea chiar daca exista in om, ele trebuiesc antrenate. Cum era d
e asteptat cu totii ne-am lovit de asa numita "gaura neagra" -deschiderea scenei
.
Nu intelegeam de ce ne comportam ca niste roboti, de ce ne incruntam, de ce aten
tia noastra se indreapta spre orice altceva mai putin asupra partenerului si a s
ituatiei pe care o avem de rezolvat, pana intr-o zi cand am facut o altfel de re
petitie la clasa si anume cu luminile stinse si cu relfectoarele aprinse care ne
luminau puternic, izolandu-ne de restul. La inceput credeam ca va fi si mai rau
..Insa cand am pasit in scena noastra mi-am dat seama ca este cu totul altceva,
intr-adevar era mult mai intim, mai izolat desi acum eram vazuti mult mai bine n
oi nu ii vedeam pe restul, nu vedeam ochii critici de care ma temeam si practic
te obliga ascum sa vezi tot ce inainte nu vedeai. Ma refer aici si la decor, la
recuzita care nu sunt puse intamplator ci tocmai ca sa ne ajutam de ele, sa ne p
utem purta firesc,ca sa nu mai spun de reactiile partenerului care ajuta enorm d
aca le vezi, dar nu le vedeam niciodata pentru ca atentia mea se ducea pe orice
altceva si din cand in cand si in scena. Este foarte greu sa -ti educi atentia.
Am inteles ca trebuie sa ne comportam firesc, fara nicio teama, dar fara sa scap
i din ochi ce se intampla in jurul tau in scena. Cand spun asta ma refer ca se
poate intampla orice in scena, mici accidente care nu au avut loc la nicio repet
itie. Actorul nu poate sa treaca peste ele ca si cum nu a vazut, trebuie sa ne
rezolvam situatiile imprevizibile firesc si sa ne hranim din tot ce ni se intamp
la in scena, sa incasam.
Imi aduc aminte de o intamplare oarecum amuzanta. In timpul unui spectac
ol, in "Piatra din casa" (V.Alecsandri), in scena in care Zamfira il prinde pe L
eonil in casa, si il cearta, ea o striga pe Ioana tiganca sa aduca lumanari. Zam
fira noastra a uitat de aceasta data sa o strige pe tiganca, iar eu, care eram I
oana tiganca nu stiam ce sa fac, daca intram, intram fara motiv, daca nu intram
ii incurcam pe ceilalti.
Miscarea scenica era stabilita iar Leonil in momentul in care scapa din mainile
Zamfirei da fuga in casa dar chiar in acel moment intra tiganca si el se sperie
si fuge in cealalta directie.
Deci, nici nu apucasem sa intru in scena, ca Leonil s-a si speriat...nu stiu de
ce nici in ziua de azi!
Intr-un final am intrat, sigur ca totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda
pana m-am decis sa intru pentru a nu-mi incurca restul colegilor mai rau!.
Desigur ca dupa spectacol am gasit solutii...As fi putut sa strig din culise: "
Aduc lumanari cucoana?". Dar solutiile salvatoare vin dupa !Important este ca a
tunci cand suntem in scena, atentia noastra sa fie asupra situatiei in care ni s
e cere sa fim trup si suflet!
VI. DESTINDEREA MUSCHILOR
PARTEA A DOUA
I. TRECEREA LA INTRUCHIPARE
Este esential sa dezvoltam si capacitatile corpului nostru intruchipare
a actorului este foarte importanta pentru munca delicata ce ni se cere; ea red
a "viata interioara a spiritului omenesc".
Asadar trebuie sa dezvoltam si sa ne pregatim trupul in asa fel incat t
oate partile componente sa corespunda activitatii pe care i-a destinat-o natura.
Trebuie sa cultivam glasul si trupul. Un lucru foarte important de care trebuie
sa tinem seama este ca scena te arata asa cum esti, asa cum nu esti vazut in via
ta.
Actorul e analizat si ies la iveala cele mai caraghioase trasaturi ale
omului incluzand lipsurile sale. Un lucru de care trebuie sa fim pregatiti si sa
tinem seama.
De aceea trebuie sa muncim mult cu noi insine atat cu sufletul cat si cu trupul.
II. CARACTERISTICUL
Am inteles aici ca fara o infatisare exterioara nici "caracteristicul in
terior" si nici "sufletul" personajului nu ajung la public. Caracteristicul exte
rior explica, arata despre personaj si asa ajunge la spectator si conturul sufle
tesc launtric al rolului. Stanislavski spune ca de cele mai multe ori, si indeo
sebi la oamenii talentati intruchiparea exterioara si caracteristicile personaj
ului creat se naste de la sine datorita cxaracterului sufletesc cand este creat
just.
Dar atunci cand aceasta nu vine de la sine, actorii trebuie sa apeleze l
a procedee pur tehnice ca sa poata creea caracteristica exterioara, prin trucuri
fizice.
Si asa, fireste ca datorita noii imagini exterioare se naste si o imagine psihic
a noua corespunzatoare. Mare atentie insa in cautarea trucurilor nu trebuie sa
ne pierdem pe noi. Si asa te ajuti in cautarea personajului care incetul cu ince
tul se aseaza in tine fara sa-ti dai seama si descoperi ca mai pastrezi din cara
cteristicile sale si in viata reala, asta pentru ca personajul nu se desprinde d
e tine imediat cum ai terminat de interpretat, desigur poate nu toti gandesc asa
insa eu vorbesc din experienta mea!
Imi aduc aminte ca in timpul repetitiilor la scenele din piesele lui Ce
hov, aveam chiar si acasa unele purtari care nu ma caracterizeaza in totalitate.
Eram deprimata mai tot timpul si noaptea in pat ma bufnea plansul si ma ghemui
am ca o copila inocenta in perna mea. Desigur asta era starea care imi ramanea d
upa repetitii si marturisesc ca m-am desprins greu de acest personaj drag mie,
Sonia.
Dar una este sa cauti in tine si sa alegi din tine ceea ce consideri pot
rivit pentru rolul tau si alta e sa te lasi asa cum esti si sa faci rolul sa sem
ene cu tine falsificandu-l! Exista si astfel de actori!
IV. PLASTICA
In acest capitol se da o mare importanta mersului, si nici nu e de mirar
e de ce. Mersul scenic nu e la fel ca cel din viata, si asta nu este o noutate p
entru mine. Asta pentru ca toti mergem prost in timp ce mersul scenic trebuie sa
fie asa cum l-a creeat natura.
Observ oamenii pe strada cum merg cocosati, stramb, caraghios, vulgar si
asta pentru ca fiecare particica ajuta mersul. De la sira spinarii, sold, genun
chi pana la degetele picioarelor care ne ajuta foarte mult de asemenea.
V. DICTIUNEA SI CANTO
DESENUL
Din carte
In primul rand sa urmarim miscarea si dezvoltarea liniei care indica tendinta in
telectului, vointei si sentimentului/...nr.9 si nr.10/. Motoarele vietii psihice
atrase de o piesa noua si de un rol nou, de o tema noua creatoare/ care le stra
bate ca o sageata prin inima/, se grabesc sa-si impartaseasca impresiile si sa a
traga in munca atat aparatele creatoare sufletesti (stanga), cat si pe cele fizi
ce (dreapta).
In ambele figuri ale schitei/nr.11 si nr.12/, colorate cu cele mai varia
te tonuri 1, sunt cuprinse diferitele noastre capacitati, talente, insusiri, cal
itati naturale, deprinderi psihotehnice si altele: imaginatia, atentia, sentimen
tul adevarului, momentele credintei, comunicarea, adaptarea, logica si consecven
ta precum si alte "elemente". Aici insa, in urma intelectului, vointei si sentim
entului, au patruns "elemente" rolului, aduse de catre "motoarele vietii psihic
e" din opera poetului, emotionate si pline de admiratie fata de tema creatoare X
XI.
O data ce ele au patruns in sufletul si in trupul artistului, unele "ele
mente" ale rolului gasesc o legatura comuna, de rudenie, o simpatie reciproca,
o asemanare si o apropiere in virtutea unei analogii sau a unei contopiri cu ce
le ale viitorului interpret.
"Elementele" artistului si ale personajului interpretat de el se leaga p
artial sau integral unul de altul, renasc treptat unul in altul si, in noua lor
calitate, inceteaza de a mai fi pur si simplu liniile artistului insusi sau ale
rolului lui, ci se transforma in linia tendintei artistului- rol / 13 si nr 14/.