DESCULȚI ÎN PARC - NEIL SIMON

Corie: Ce zici de treaba asta? O place! O place pe mama mea! Probabil o sa trebuiasca sa
și ramana la ea peste noapte. Paul, crezi că... Nu! Nu mama mea! Doamne, ce noapte!
Am o idee. Hai să luăm sticla de Scotch și să mergem să sunăm la toate ușile din bloc și să
stigăm „Poliția”. Ce zici? Doar așa să vedem cine iese?...Ce e dragule? Nu te simți bine?

Paul: Ce urât din partea ta să își târești mama pe coclauri în mijlocul nopții pentru o
amarâtă de supă de fasole.

Corie: Era supă grecească de găluște. Și cel puțin ea a gustat-o nu a străpuns-o cu cuțitul:
„Ho, ho, ho. E cineva acolo?!"

Paul: Ce să zic...sunt un cuplu perfect!... Parcă îi și aud vorbind! Trebuie că au o

conversație strălucitoare! El îi povestește despre un restaurant japonez ilegal din Berlinul
de Est, iar ea îi descrie în amănunt cum i-a decurs extracția de măsea.

Corie: Pur și simplu nu pot să întelege cum poți fi atât de indiferent după tot ce s-a
întâmplat.

Paul: Indiferent?

Corie:... Tu chiar crezi că eu o să pot să adorm până n-o să sune telefonul? Sunt cât se
poate de îngrijorată pentru mama. Și mă bucur foarte tare câ în sfârșit am un motiv de
îngrijoare! Dar lucrul care mă îngrijorează cel mai tare ești tu.

Paul: Eu?

Corie: Da,tu. Încep să mă întreb serios dacă tu ești capabil să te distrezi.

Paul: De ce? Pentru că port mănuși iarna?

Corie: Pentru că îți lipsește orice spirit de aventură. Știi ce ești tu Paul? Ești un
spectator. Pe lumea asta există 2 tipuri de oameni: cei care privesc și cei care fac. Și în
noapte asta tu doar ai stat și te-ai uitat, și eu am făcut.

Paul: Crede-mă că a fost mai greu pentru mine să privesc ce făceai tu, decât a fost pentru
tine să faci ce priveam eu.
Corie: Tu nu poti să te relaxezi niciodată! Nu știu zău, Paul, câteodată te porți ca un... cum
să zic... atât de ...

Paul: Scorțos,nu?

Corie: N-am zis asta.

Paul: Dar ai gândit-o.

Corie: Nu, nu-i adevărat... doar că ești tot timpul așa...cum trebuie...corect și adecvat

Paul: Când am fost eu corect și adecvat?

Corie: Alaltăseară la Delfino te amețisei, nu-i asa?

Paul: Așa-i. Mă amețisem bine!

Corie: Exact! Și eu habar n-am avut până nu mi-ai zis tu a doua zi dimineată.... adică
vreau să spun că ai un mod foarte ciudat de a te ameți. Toată noapte ai stat pe scaun cu o
mutră tristă și ți-ai păzit paltonul.

Paul: Mi-am păzit platonul pentru că mai era un tip care

mi-l păzea. Da'foarte bine, dacă vrei, mă fac atât de mangă într-o seara de o să ți se
zburleazcă părul în cap. Știi că revelionul trecut am pocnit o bătrânică așa eram de beat?!
Așa că să nu-mi vorbești mie de beție. Altceva? Când am mai fost corect și adecvat?

Corie: Tot timpul. Întotdeauna te îmbraci cum trebuie. Arăți cum trebuie. Vorbești cum
trebuie. Ești aproape perfect!

Paul: Foarte urât din partea ta!

Corie: Înainte să ne căsătorim am crezut că dormi cu cravata la gât!

Paul: Doar la ocazii.

Corie: Pur și simplu tu nu poți să fii ridicol. Nu mai departe de Joia trecută nu ai vrut să
mergi desculț în parc cu mine. De ce?

Paul: Pentru că erau 2 grade afară!

Corie: Cum spuneam, un comportament foarte corect, foarte radecvat și foarte plictisitor.
Paul: Știi ceva? Poate că așa e. Poate că sunt un pic prea corect și adecvat pentru tine.
Poate că ai fi mai fercită cu cineva mai excentric, mai flamboaiant...ca ospătarul de azi.

Corie: Măcar el nu e scorțos.

Paul: Parcă ai zis că nu sunt scorțos.

Corie: Acum ești.

Paul: Nu am timp de discuțiile astea. Mâine am un caz la tribunal.

Corie: Unde te duci?

Paul: La culcare.

Corie: Acum? Cum poți să te duci la culcare ACUM?!

Paul: Mă bag în pat, închid ochii și încep să număr găluște. Noapte bună!

Corie: Paul nu poți să te culci acum. Acum ne certăm.

Paul: Tu te cerți. Când termini să stingi lumina.

Corie: Nu, că e prea de tot! Tu și când ne certăm te comporți perfect!

Paul: Nu, nu. Sunt la fel de supărat ca și tine. Doar că atunci când mi-e foame, mănânc și
când sunt obosit, dorm. Și din câte am văzut și tu faci la fel.

Corie: Da, dar nu în mijlocul unei crize.

Paul: Ce criză? Doar am țipat unul la altul.

Corie: Nu crezi că asta e o criză? Toată căsnicia noastră atârnă de un fir de ața!
Paul: De când?

Corie: De acum. Dintr-o dată mi-e foarte clar că noi doi nu avem nimic în comun.

Paul: De ce? Pentru că nu vreau să merg desculț parc? Asta nu e un motiv de divorț.
Adulterul da, dar picioarele reci nu.

Corie: Nu simplifica lucrurile.Nu vezi că sunt furioasa?

Paul: E 2 noaptea. Dacă reușesc să adorm în jumătate de oră, apuc 5 ore de soomn. Te sun
mâiine de la tribunal și rezumăm cearta de acolo.

Corie: Ba nu ai să te duci la culcare! Ai să stai aici și o să lupți să-ți salvezi căsnicia!

Paul: Dacă de o supă grecească de găluște atârna căsnicia noastră , nu merită salvată.... Ai
de gând să mă însoțești în minusculul nostru pat matrimonial? În noaptea asta dormi la
perete.

Corie: Deci ție chiar ți-e frică să vorbești despre asta! M-am căsătorit cu un laș!

Paul: Poți să aduci și un lighean? Țeava din dormitor curge din nou.

Corie: Oh! Te detest! De data asta chiar te detest!

Paul: Dacă e ceva ce am învâțat în cariera mea de avocat este să îți măsori cuvintele la
oboseală și supărare. S-ar putea să zici ceva de care o să-ți pară rău. Și eu acum sunt și
obosit și supărat.

Corie: Și laș!

Paul: Știi ceva, poate că într-adevăr n-avem nimic în comun. Ar trebui să se ceară și alte
lucruri în afara analizelor de sânge înainte de căsătorie! Ar trebui să se verifice și dacă
partenerii dau dovadă de un minim de bun simț, de empatie și de maturiate emoțională.

Corie: Excelent! Să nu uiți să faci mâine o cerere la curtea de apel pentru treaba asta! Doar
cuplurile cu certificat psihiatric în regulă să se poată căsători.

Paul: Haide Corie...

Corie: Nu mă atinge! Să nu îndrăznești să-mi atingi nici un fir de păr! Nu vreau nici măcar
să mai împărțim aceeași cameră!

Paul: Ești isterică!

Corie: Nu sunt isterică! Știu foarte bine ce spun. S-a terminat totul între noi. Nu o să mai
iasa nimic bun de aici. Îmi pare rău. Nu vreau să plâng.

Paul: Plângi dacă îți vine să plângi.

Corie: Nu-mi spune tu mie când să plâng! O să plâng când am eu chef. Și n-o să plâng
până nu părăsești acest apartament!

Paul: Cum adică?

Corie: Doar nu crezi că după toate astea o să mai locuim împreuna, nu?

Paul: Tu vorbești serios?

Corie: Bineînțeles că vorbesc serios, Paul. Vreau să divorțez!

Paul: Să divorțezi!

Corie: Îmi pare rău dar nu mai avem ce discuta.

Paul: Unde te duci?

Corie: La culcare?

Paul: Nu poți să te duci acum la culcare.

Corie: De ce? Așa cum ai putut și tu înainte, pot și eu.

Paul: Înainte eram în mijlocul unei certe, acum suntem în plin divorț!

Corie: Nu pot să vorbesc cu tine când ești isteric.

Paul: Bine, da' spune-mi și mie de ce vrei să divorțezi.

Corie: Pentru că noi doi nu avem nimic în comun.

Paul: Nimic în comun?! Și cu alea 6 zile de la Plaza cum rămâne?

Corie: 6 zile nu fac o săptămână.

Paul: Și ce vrei să zici cu asta?

Corie: Nu știu, nu știu ce vreau să zic! Tot ce știu e că vreau să divorțez.

Paul: Auzi, tu chiar vorbești serios?

Corie: Da, chiar da.

Paul: Hai să nu ne pripim...parcă era vorba să te abții până plec eu.

Corie: Nu mai pot să mă abțin. Am să trag o repriză bună de plâns acum, cea mai mare și
ce mai lungă din viața mea. Am să plâng cât pot eu de tare să te țin trez toată noaptea.
Noapte - bună Paul! Adică Adio!

Paul: Auzi! 6 zile nu sunt o saptămână!