Tema si viziunea despre lume in comedia

O scrisoare pierduta

Ion Luca Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator ironic al societatii romanesti
din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de personaje.
Comediile sale (O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului, Conu
Leonida fata cu reactiunea) ilustreaza un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea
firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si
prostie.
El foloseste cu maiestrie satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si
a contura personajele dominate de o trasatura de caracter reprezentativa pentru tipul uman.
Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura
romana, G. Ibraileanu afirma ca dramaturgul face concurenta starii civile, iar Tudor Vianu
considera ca formula artistica a lui Caragiale este realismul tipic.
Reprezentata pe scena in 1884, comedia O scrisoare pierduta este a treia dintre cele patru
scrise de autor, o comedie de moravuri, in care sunt satirizate aspecte ale societatii
contemporane autorului, fiind inspirata din farsa electorala din anul 1883.
Tema comediei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private,
dezvaluirea impletirii de interese dintre doua grupari politice locale ale partidului de
guvernamant, intr-un oras de provincie, capitala unui judet de munte.Autorul critica minciuna
vietii politice, minciuna activitatii electorale de la sfarsitul secolul XIX. Continutul operei are
un puternic caracter social, dar si de viata familiala. Nimeni nu se sinchiseste de nimic,
imoralitatea e suverana peste tot, la toate nivelele, in oras, in case pretentioase, la mosieri si la
burghezi.
Comedia este o specie a genului dramatic, care starneste rasul prin surprinderea unor
moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate, cu un final fericit. Conflictul
comic este realizat prin contrastul intre aparenta si esenta. Sunt prezente formele comicului:
umorul, ironia si diferite tipuri de comic.Incadrandu-se in categoria comediilor de moravuri,
prin satirizarea unor defecte omenesti piesa prezinta aspecte din viata politica si de familie a
unor reprezentanti corupti ai politicianismului romanesc.
Titlul pune in evidenta contrastul comic dintre aparenta si esenta. Pretinsa lupta pentru
puterea politica se realizeaza, de fapt, prin lupta de culise, avand ca instrument al santajului
politic o scrisoare pierduta pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotarat indinca
atat banalitatea intamplarii, cat si repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiasi scrisori,
amplificate prin repetarea intamplarii in alt context, dar cu accelasi efect).
Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuite din mai multe scene.
Personajele piesei, numite de catre autor persoane, sunt mentionate cu numele si statutul
social pe care il are fiecare in cadrul comediei.
Perspectiva spatiala este reala si deschisa, fiind precizata de catre autor, iar timpul in care se
petrec intamplarile este plasat la sfarsitul secolului al XIX-lea: in capitala unui judet de
munte, in zilele noastre. Relatiile temporale sunt in cea mai mare parte cronologice, cu
exceptia unot situatii in care perspectiva temporala este discontinua, remarcandu-se alternanta
temporala a intamplarilor, prin flash-back.Actiunea scoate in relief circumstantele in care
doua tabere politice se dusmanesc, se insulta, iar la final se conciliaza. Noua personaje arata
ca autorul pune pret pe personajele tipice, tipurile memorabile.
Actul I incepe cu o scena expozitiva in care se anunta pierderea unei scrisori de dragoste, in
jurul careia se va petrece intreaga actiune.Punctul culminant al acestei scene, il constituie
vestea ca Nae Catavencu nu vrea sa restituie scrisoarea decat in schimbul asigurarii ca va fi
numit candidat pentru un loc de deputat, si aparitia lui Zaharia Trahanache care anunta ca a
descoperit o plastografie a lui Catavencu.
Actul al II-lea incepe cu numaratoarea voturilor posibile si cu teama lui farfuridi si
branzovenescu ca vor fi tradati. O scena importanta este reprezentata de intalnirea prefectului
cu posesorul scrisorii, o scena tipica si de nuante caracteriologice memorabil prinse, gradat
redate, in care vedem tehnica santajului si a schimbului.
Actul al III-lea cuprinde doua parti, dominate de discursul agramat de betia de cuvinte, al lui
farfuridi si de discrusul categoric demagogic al lui catavencu pana la punctul culminant cand
se pronunta numele candidatului propus de centru, dupa care urmeaza vacarmul si bataia.
Actul al IV-lea aduce infrangerea lui catavencu si alegerea senilului agamita dandanache,
adevarat maestru al santajului, de vreme ce cu o scrisoare bine pastrata isi poate asigura
alegerea perpetua. Salvat de consecintele unei plastografii, catavencu accepta ce i-a ordonat
zoe si conduce manifestatia in cinstea noului ales.
Atmosfera destinsa la final reface starea initiala a personajelor, fara nicio modificarea a
statutului lor dinainte pierderii scrisorii. Personajele actioneaza stereotip, simplist, ca niste
maruonete lipsite de profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii, fara a suferi
transformari psihologice.O scrisoare pierduta cuprinde o galerie de tipuri ilustrative pentru
epoca strabatuta de caragiale. Mijloacele prin care sunt realizate aceste tipuri sunt in acelasi
timp procedee de realizare a comicului de moravuri, de caracter, de situatie, de limbaj etc.
Comicul e realizat prin contrast, prin afisarea gesturilor si atitudinilor, prin vorbire in cea mai
mare parte (incoerenta, nonsensuri, tautologii, inadvertente, automatisme lexicale, amestec de
stiluri, prin numele personajelor etc.).
In personaje, ca tipuri reprezentative, este concentrata toata prostia si coruptia societatii
trecute si a familiei, a politicianismului trecut: demagogie, lasitate, perfidie, lacomie, santaj,
umilire, servilism, imoralitate publica si intima, dar mai multa prostie decat toate.In
comediile lui Caragiale, principala modalitate de caracterizare a personajelor si de cosntruire
a situatiilor in care sunt puse acestea il constituie comicul.
Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, starnind rasul cu
scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele emane decat rasul. Autorul
creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative.Personajele apartin
viziunii clasice pentru ca se incadreaza intr-o tipologie comica, avand o trasatura dominanta
de caracter si un repertoriu fix de trasaturi: tipul incornoratului (trahanache), tipul primului
amorez (tipatescu), tipul cochetei si al adulterinei (zoe), tipul politic si al demagogului
(catavencu), tipul cetateanului, tipul servitorului (pristanda), prostul fudul (farfuridi), prostul
ticalos (dandanache).
Scriitorul depaseste, insa, cadrul comediei clasice avand capacitatea de a individualiza
personajele, prin comportament, particularitati de limbaj, nume, dar si prin combinarea
elementelor de statut social si psihologic. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi,
deoarece natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e
sucit intr-un fel, altul intr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci
haz de ei. (I. L. Caragiale)Comicul de caracter e relevat la fiecare personaj al
piesei. Trahanache se bucura de o veche si solida autoritate, de prestigiu recunoscut chiar si
de opozitie. El sustine ideea integritatii morale a societatii, dar practica inselaciunea,
falsificand listele cu alegatori, se opune coruptiei, dar in jurul sau, peste tot, e coruptie.
Ambitia politica si comoditatea vietii il fac sa pastreze cu strasnicie enteresul de a fi prieten
cu prefectul. Politician abil, stie ca functia sa in partid depinde de sefii de la Centru si se
lasa manevrat cu usurinta de acestia.
Este incult, trasatura reiesita din comicul de limbaj, dovada fiind ticul verbal ai putintica
rabdare, care reflecta viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca batranetii cauta
sa castige timp pentru a gasi o solutie. Pronunta gresit neologismeledin sfera limbajului
politic: dipotat, endependent. Se exprima confuz, cu abateri de la normele limbii literare
truismul unde nu e moral, acolo e coruptie, tautologia enteresul si iar enteresul.
Principiul sau de viata ce explica falsa naivitate a personajului este acela ca Intr-o sotietate
fara moral si fara printip trebuie sa ai si putintica diplomatie.Numele sau este definitoriu
pentru comicul onomastic. Zaharia sugereaza zahariseala, moliciunea, lentoare, iar
trahanache, faptul ca poate fi usor modelat de catre superiorii de la centru sau de enteres
si de zoe.
Tipatescu este prefectul judetului pe care il administreaza ca pe propria mosie, avand o
mentalitate de stapan absolut. Orgolios, abuziv, incalca legea, daca o cer interesele
partidului si admite, amuzat, escrocheriile politaiului: ai tras frumusel condeiul. Tipatescu
este lipsit de abilitati politice, singura cale de a parveni fiind amorul, de care stie sa profite cu
fler si diplomatie.
Comicul de nume, Tipatescu, trimite la cuvantul tip, care semnifica june prim, om rafinat,
amorez abil, adventurier.
Zoe Trahanache este sotia lui Zaharia Trahanache si amanta lui Tipatescu. Este inteligenta,
autoritara, ambitioasa si isi impune vointa in fata oricui. Este o luptatoare hotarata si foloseste
tot arsenalul de arme feminine ca sa-si salveze onoarea. Penduland intre sot si amant cu
inteligenta si abilitate, conduce din umbra manevrele politicii, toti fiind constienti de puterea
si influenta ei, avand asupra barbatilor o seductie aparte, care o face intelegatoare, generoasa.
Ghita Pristanda, functionarul servil, vrea sa para modest, necajit, devotat unui prefect energic,
dar se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: Ghita, Ghita,
pupa-l in bot si papa tot. Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduland cu o
siretenieprimitiva si avand ca centru de greutate propriul interes.Incultura, lipsta de instructi
sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele bampir,
famelie, catrindala, scrofulos, renumeratie -, are ticuri verbale care frizeaza prostia.
De exemplu, alaturarea cuvatului curat altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism,
facandu-l penibil si ridicol.Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza
principalele sale trasaturi de caracter servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate -
,deoarece pristanta este un joc popular, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si
in alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.
Nae Catavencu, parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza scopul
scuza mijloacele. Este infumurat si impertinent atunci cand stapaneste arma santajului,
spunandu-i prefectului asasin, dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde
scrisoarea si-i ureaza aceluiasi prefect, sa traiasca pentru fericirea judetului. Lipsit de
demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau
politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de
Zoe.
Comicul de limbaj este relevat mai ales de discursurile sale, care ilustreaza personajul
semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care
precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie o poza de patriot ingrijorat de
soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca.
Incultura sa reiese atat din nonsensul afirmatiilor Industria romana e admirabila, e sublima
putem zice, dar lipseste cu desavarsire precum si din confuzii semnatice, Catavencu
numindu-i capitalisti pe locuitorii capitalei, iar el considerandu-se liber-schimbist, adica
flexibil in conceptii.
Numele Catavencu sugereaza firea de mahagiu, de palavragiu cata=mahalagioaica- si
ipocrizia, demagogia cataveica=haina cu doua fete-, trasaturi ce definesc acest personaj si
prin comicul de nume!
Farfuridi si Branzovenescu sunt doi membri marcanti ai partidului de guvernamant. Ei
formeaza un cuplu de imbecilitate, intruchipare a ramolismentului politic. Cei doi se atrag
prin firilecomplet diferite: Farfuridi este coleric, prost, fudul, infatuat, iar Branzovenescu
este, dimpotriva, placid, moale, fricos, o umbra a celuilalt.
Farfuridi are automatisme ce creioneaza intruparea prostiei solemne (stefan cazimir),prin
formule aberante, care-i releveaza incultura: eu am n-an sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix
ma duc la targ; am n-am infatisare, la douasperezece trecute fix ma duc la tribunal.
discursul sau este un model al comicului de limbaj, care scoate ine evidenta platitudinea
gandirii, confuzia lingvistica a personajului, iar stilul bombastic si infatuat devine caricatural
atat prin ticurile verbale, cat si prin contradictiile in termeni: din doua una, dati-mi voie: ori
sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica, ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar
atunci sa se schimbe pe ici pe colo si anume in punctele esentiale.Comicul de nume
farfuridi si branzovenescu consta in sufixele onomasticul grecesc -idi si romanesc -
escu, precum si aluzia culinara branza si farfurie- care ilustreaza semnificativ relatia de
dependenta reciproca dintre ei, fiindu-si numai unul altuia de folos.
Agamemnom Dandanache se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor:
parvenit, demagog, prost, incult, perfid si ramolit. Prost, demagog, amnezic si senil, este o
epava morala si un santajist perpetuu, caci el nu restituie scrisoarea compromitatoare, sper a o
putea utiliza si in alte dati.
Comicul de limbaj este ilustrat prin anacolut: In sanatatea alegatorilor car au probat
patriotism si mi-au acordat astacum sa zic, de! zi-i pe nume, de! [] care va sa zica,
cum am zite in sfarsit sa traiasca!. Magistral construit, discursul lui Dandanache este,
poate, cea mai convigatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor
politici, din toate comediile lui Caragiale.Comicul de nume este relevant, prin alaturarea
ridicola a numelui viteazului razboinic grec, conducator de osti si bun strateg cu dandanache,
care sugereaza incurcatura, dandana.
Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simple,al alegatorului care nu are ambitii, nu este
nici el tocmai constit. Vicios pentru ca e mereu beat, asteapta sa fie dirijat, pentru ca el nu are
nicio opinie, apoi daca-i pe pofta eu nu poftesc pe nimeni este o fire lenesa, comoda,
gasindus-i scuze superficiale, da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin,da-i cu bere.
Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit
memorabila: eu cu cine votez?, iar pentru ca zoe il lamureste voteaza disciplinat cu cine i s-
a indicat, apoi bea in sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!.
El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este
dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se
prezinte la vot pentru a-si desemna alesul in Camera deputatilor. Nu are nume, el este
alegatorul anonim, bulversat de campania electorala confuza pentru omul de rand.
Comicul de situatie e abundent la Caragiale. El reiese din imprejurarile provocate de
coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce.
Gasirea si prierderea succesiva a scrisorii de amor constituie principala situatie comica in
care sunt implicate personajele si din care reies trasaturile lor de caracter. Se sugereaza astfel,
ca aceasta arma politica a santajului va fi eficenta si in viitor, cinstea si meritele politice
neavand nicio sansa in viata politica.
Catavencu si Dandanache folosesc acelasi mod de santaj, insa izbuteste cel mai astutios si
corupt, care are traditia unor astfelde procedee de la centru.Catavencu spune ca tot romanul
trebuie sa prospere, dar tocmai in acelmoment intra cetateanul turmentat care striga: Si eu!
unde rasul e generat de contrastul dintre pretentia teoretca a politicianului demagog si
realitatea betiei celui venit pe scena.Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta situatie
comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului, fiind incurajat si de catre prefect,
in calitatea lui de conducator politic al judetului.Una dintre cele mai sugestive situatii comice
este aceea in care Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse scrisoricade amor
adresata Zoei, vina acasa la Tipatescu, spunanadu-i ca scrisoarea e plastografie.
Comicul de intentie este o modalitate foarte aparte in litaratura, ilustrand atitudinea autorului
fata de personaje si situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la afirmatia autorului,
aceea ca nimic nu ardepe ticalosi mai mult ca rasul, adept al preceptului clasic rasul
indreapta moravurile,caragiae isi propune sa-si exprime opiniile prin scris. Astfel, acest
demon al veseliei (Paul Zarifopol) isi uraste personaele, marturisind ii urasc, ma, ii urasc.
Dintre toate tipurile de comic, cel de moravuri ilustreaza in mod special rolul educativ,
formator pe care scriitorii il atribuie artei, in general, si literaturii, in particular.moravurile
satirizate ino scrisoare pierduta sunt: adulterul, servilismul, prostia, coruptia, incultura,
infatuare. Demagogia si coruptia sunt intalnite la nivelul intregii societati si la nivelul clasei
politice inclusiv al marii burghezii.Comedia O scrioase pierduta apartine genului dramatic
si are ca moduri de expunere dialogul si monologul. Caracterizarea personajelor se face atat
in mod indirect prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte
personaje. O modalitate aparte o constituie referirile lui caragial, curpin in didascalii, ca
indicatii scenice prin care autorul isi misca personajele, le da viata.
In concluzie, comedia de moravuri o scrisoare pierdutaexprima vocatia de scriitor realist a
lui caragiale, nu numai prin spiritul de observatie acut si prin luciditatea cu care scruteaza
lumea ci si prin procuparea pentru domeniul social. Obiectivitatea, veridicitatea realizata prin
tehnica acumularii detaliilor, sunt trasaturi esentiale ale acestei capodopere.personajele
tipologice sunt supuse ridiculizarii, pentru ca rasul a fost intotdeauna considerat un mijloc de
amelioare a moravurilor , atitudine prin care scriitoul atinge dezideratul educativ al artei.