UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII 

BUCURESTI 

TEZA DE DOCTORAT

EVALUAREA COMPORTARII
STRUCTURILOR LA ACTIUNEA SEISMICA
UTILIZAND PROIECTAREA BAZATA PE
PERFORMANTA
(rezumat)

Autor:Ing.Emil Voiculescu
Conducator stiintific.Prof.Dr.Ing. Mircea Ieremia

2010

 
CUPRINS 
 

A. Introducere 
B. Metode de proiectare traditionale 
1. Proiectarea traditional bazata pe forte 
2. Normarea actiunii seismice 
3. Compararea fortelor seismice echivalente din diferite norme 
4. Imagini consecinte seisme 
5. Metoda proiectarii capacitatii de rezistenta 
C. Conceptul de proiectare bazat pe performanta 
1. Masura miscarii seismice, raspuns seismic 
2. Nivele de performanta si exigente 
3. Ductilitatea 
D. Actiunea seismica 
1. Aspecte generale privind actiunea seismica 
2. Metode pentru calculul raspunsului seismic 
3. Caracteristici dinamice proprii 
4. Aspecte privind influenta terenului 
E. Metode si procedee de calcul 
1. Metoda fortelor seismice echivalente 
2. Considerarea comportamentului inelastic 
3. Definitia si calibrarea amortizarii 
4. Analiza rezultatului 
5. Analiza static neliniara in impingere progresiva(push‐over) 
6. Proiectarea bazata pe performanta 
7. Metode de dimensionare directa bazata pe deplasari 
8. Proiectarea moderna in deplasari 
9. Procedee simplificate de calcul 
10. Modul de asigurare a rezistentei constructiilor la actiunea seismica 
F. Observatii finale , contributii 
    
 
 
G. Anexe –Studii de caz 
               Analize comparative 
 

 
  INTRODUCERE 
1. Practică ultimilor zeci de ani în domeniul proiectării structurilor la acţiunea seismic a
consacrat tranziţia de la “structuri rezistente la cutremur” la “performanţă structurală la
mişcări seismice”, prin aceptarea faptului că un sistem structural va avea o comportare mai
bună printr-un control mai bun al distribuţiei de rigiditate decât prin simpla creştere a
capacităţii de rezistenţă.
Siguranţa structurală nu va creşte ca o consecinţă directă a sporirii capacităţii de
rezistenţă după cum nivelul de avariere structurală nu se va reduce în mod automat. Nivelul
de avariere structurală poate fi mai bine controlat prin estimarea cu acurateţe îmbunătăţită a
nivelului de deformare post-elastica a elementelor structurale (analiza controlată prin
deplasări) decât prin controlul exclusiv al nivelului eforturilor unitare/secţionale (analiza
controlată prin forţe). [Priestley 1992]

  CONCEPTUL DE PROIECTARE BAZAT 
PE PERFORMANTA 
1. Masura miscarii seismice , raspuns seismic
2. Niveele de perrformantta, exigen
nte
a.. Preocupăriile în domeniul inginerriei seismicee sunt necessare, continuue şi tot mai
susţinute având în vedere sissmicitatea riidicată a teeritoriului R României, complexitate
c ea
fenomenuului şi dificuultăţile în obbţinerea unuii răspuns reaalist al constrrucţiilor.
Înn ceea ce priveşte
p ideeea unei proiectări care să asigure protecţia antiseismică
a a
construcţţiilor, aceasta s-ar putea rezuma la urrmătoarea fiilozofie:

CERINT
TE
M
SEISM COMP
PORTAMEN
NTUL CERU
UT STRUCT
TURALE

MINOR
R Nici o avarie a elem TATE
mentelor nesstructurale (aarhitecturalee) RIGIDIT

MEDIU
U Nici o avarie a elem
mentelor struucturale REZISTE
ENTA

MAJOR
R Avarii structurale. Evitarea praabusirii DUCTIL
LITATE

Tab. 1
T
b.. Practică ultimilor
u ani în domeniuul proiectăriii structuriloor la acţiuneea seismică a
consacratt tranziţia dee la structurri rezistente la cutremur la performaanţă structurrală la mişcăări
seismice prin accepttarea faptuluui că un sisttem structurral va avea o comportarea mai bunnă
n control maii bun al distrribuţiei de rigiditate decâât prin simplla creştere a capacităţii de
printr-un d
rezistenţăă.
Siguranţa stru ucturală nu va creşte ca c o conseccinţă directă a sporirii capacităţii de d
rezistenţăă după cum nivelul
n de avvariere struccturală nu se va reduce înn mod autommat.
N
Nivelul de avvariere structturală poate fi mai bine controlat prrin estimareaa cu acurateţe
îmbunătăăţită a niveelului de deformare
d ppost-elastica a elementelor structu urale (analizza
controlattă prin deeplasări) decât prin controlul exclusiv aal niveluluui eforturiloor
unitare/seecţionale (an
naliza contro olată prin forrţe). [M.J.N. Priestley 19992]
Conceptuul de proiecttare bazată pep performannţă
C
Conceptul prooiectării seissmice bazatee pe performanta seismiccă:
Contrrolul compoortării constrrucţiilor la mai multe stări limita definite de obiective de
d
peerformanţă
• Obiectivuul de perform
manţă repreziintă asociereea:
 o Unui nivel de performanţă (siguranţa oferită ocupanţilor clădirii, durata
întreruperii funcţiunii, costurile şi fezabilitatea lucrărilor de consolidare,
impactul economic, arhitectural şi social, etc) cu un
o Nivel de hazard seismic (un cutremur cu un anumit interval de revenire)

Nivele de performanţă şi exigente 
Contribuţia documentelor FEMA (Federal Emergency Management Agency).
Obiective (cerinţe) de performanţă FEMA.
NIVEL DE
NIVEL DE HAZARD
CERINTE
PERFORMANTA IMR

OPERATIONAL Toate functiunile sunt operationale. 72 ani

(OP) Degradari neinsemnate.
OCUPANTA Cladirea ramane sigura pentru ocupanti. 225 ani
IMEDIATA (IO) Reparatii minore.
SIGURANTA Strucutura ramane stabila si are rezerve de rezistenta. 475 ani
VIETII (LS) Stabilitatea componentelor nestructurale este controlata.
PREVENIREA Constructia ramane in picioare sustinand incarcarea 2475 ani
PRABUSIRII (CP) gravitationala. Degradari si pagube oricat de mari.
Tab. 2

  Stari limita. 
In planul practic al proiectarii cerintele de performanta sunt satisfacute indeplinind
conditiile asociate starilor limita.

• Starea limita ultima (SLU)

rezistenta
Exigente de rigiditate Control explicit
rezistenta Control implicit
rigiditate
• Starea limita de serviciu (SLS)
Exigente de rigiditate - Control explicit

Metode de analiză seismică.

Forţele şi deplasările induse de mişcarea sismica pot trece limita de elasticitate a
elementelor structurale. Din punct de vedere al concepţiei, modalitatea tradiţională pentru a
lua în considerare neliniaritatea structuriieste asociată cu o reducere a forţelor provenind
dintr-o analiză elastică. Deplasările sunt prin urmare verificate într-un mod aproximativ.
Aceasta este metoda (concepţia) bazată pe forţe.
Concepţia cu luarea în consideraţie direct a deplasărilor şi evaluarea precisă a
comportamentului neliniar ţinând seama de fiecare element structural este o aproximare mai
naturală (obiectivă). Aceasta este metoda (concepţia) bazată pe performanţă.

Se disting astfel in principal metodele de analiza sesimica:

ACTIUNE STATICA DINAMICA
STRUCTURA
Forte de inlocuire Spectre de raspuns
ELASTICA
(Forte statice echivalente)
NELINIARA Push-over Neliniara dinamica

Tab.3
Comportamentul seismic dorit se poate astfel exprima:
∆ ∆

Mg cap Mg cap
Mge Mge

MS cap

MSe MSe
V1 V2 V3

Fig.3
V

V3

V2 Conceptie fragila
prabusire prematura
V1

∆
V= forta taietoare la baza
∆= deplasarea

Fig.4

Rezistenta: prima linie de aparare

Ductilitatea: a doua linie de aparare
Rigiditatea: panta curbei

Proiectarea bazată pe performanţă

  Raspunsul  seismic  al  unei  structuri  printr­o  analiza  numerica 
neliniara in deplasari 
a) Modelarea fenomenului seismic in forte si respectiv deplasari.
 De o bună perioadă de vreme a apărut cu prioritate în multe ţări cu risc seismic mare,
necesitatea evaluării vulnerabilităţii construcţiilor existente. Această evaluare este necesară
pentru a se stabili consecinţele producerii unui seism într-o anumită zonă şi a se identifica
clădirile cu cea mai mare sensibilitate la un cutremur în perspectiva unei consolidări a
structurii de rezistenţă. În acest sens, vulnerabilitatea trebuie să fie exprimată sub o formă
compatibilă cu noţiunea de alee seismică astfel încât să se poată estima impactul său asupra
unei zone construite.
Aleea seismică se defineşte prin probabilitatea de a se atinge sau a se depăşi un
anumit nivel de solicitare seismică într-o regiune dată, într-o perioadă specificata de timp.
Există trei mijloace clasice de a reprezenta aleea seismică
-Intensitatea, reprezintă măsura efectelor unui seism asupra construcţiilor. Este o
măsură pur calitativa care rămâne foarte utilizată în ţări seismice că Italia şi Grecia, fiind
singură ce poate oferi date accesibile pentru seismele istorice; este perfect definită în Europa
datorită scării de intensitate EMS98.
Acceleratia maxima a solului – PGA, Peak Ground Acceleration.
Spectrul de raspuns: reprezentarea acceleratiei aplicate asupra unei serii de oscilatoare cu
un grad de libertate dinamice supuse la o accelerograma data.Acest mijloc este din ce
in ce mai mult utilizat datorita faptului ca integreaza parametrii importanti ca:
continutul frecvential, viteza maxima, deplasarea maxima si impune utilizarea in
calcul a metodelor in deplasari.
Normele paraseismice au considerat din totdeauna acţiunea seismică că o forţă iar
răspunsul calculat al unei structuri s-a determinat pe baza principiului fundamental al
Dinamicii. În consecinţă, dimensionarea sau verificarea structurii la seism revenea la a se
echilibra aceste forţe excitatoare.
În realitate, acţiunea seismică se limitează la o deplasare impusă la baza construcţiei.
Forţa seismică menţionată de norme nu este decât o consecinţă (reacţiunea) la această
deplasare. Atâta timp cât deplasarea şi forţa respectivă sunt legate printr-o relaţie liniara,
analiza dinamica prin aproximarea în forţe echivalează cu o analiză în deplasări. Aceasta
echivalentă încetează însă de a mai fi valabilă în momentul în care comportarea materialului
nu mai este liniar elastică. În acest caz se recurge la aproximarea în forţe apelând fie la
metode de calcul numerice capabile să traducă pas cu pas comportamentul structural fizic
neliniar, fie la coeficienţi de reducere a efortului respectiv (coeficienţi de comportare) iar
prevederile constructive impuse asigura structurii ductilitatea corespunzătoare.
În concluzie, când se dimensionează sau se verifică o structură prin noile norme de
proiectare paraseismica se urmăreşte să se controleze deplasările şi nu să se echilibreze
forţele provocate de seism. În plus acţiunea seismică poate fi reprezentată în mod natural
printr-o deplasare şi nu printr-o forţă sau o simplă acceleraţie.

b) Modelarea comportării structurale la acţiunea seismică.

Structura de rezistenţă se discretizeaza în elemente finite într-un sistem plan său
spaţial iar în dreptul maselor structurii, la noduri, se aplică forţele laterale seismice
convenţionale. Configuraţia regulată sau neregulată a structurii influenţează performanta
privind comportarea la cutremure puternice.
Modelarea structurii se va face ţinând cont de următoarele principii:
daca miscarile de translatie laterale ale structurii sunt clar decuplate atunci se poate
considera in calcul un model bidimensional cu cate un grad de libertate dinamica de
translatie la nivelul fiecarui planseu;
 daca miscarile de translatie si de torsiune sunt cuplate, atunci se impune alegerea unui
model tridimensional cu cel putin trei grade de libertate dinamica pentru fiecare
planseu,cu respectare urmatoarelor conditii:
o gradele de libertate dinamica sa fie doua translatii orizontale si o rotatie fata de
axa perpendiculara pe planseu;
o fiecare planseu sa fie indeformabil in planul sau si sa lucreze ca o saiba rigida
ce va antrena in miscare toti stalpii odata.
Pentru clădiri cu planşee flexibile nu mai sunt utilizabile modelele cu 3 grade de
libertate dinamică la fiecare nivel. Diferenţele semnificative de rigiditate între diferite zone
ale planşeului pot conduce la modificări ale distribuţiei forţelor laterale în interiorul structurii.
La elementele verticale de rezistenţă (stâlpi, diafragme) se pot produce efecte nedorite
de torsiune. În unele situaţii se poate conta pe efectele de interacţiune între elementele
rezistente la forţele laterale (cadre) şi elementele nestructurale (pereţi). Contribuţia pereţilor
structurali, respectiv a cadrelor de beton armat în rezistenţă ansamblului structural se exprima
prin fracţiunea din forţa tăietoare de bază preluată de cele două subsisteme structurale. Dacă
aceşti pereţi nu sunt distribuiţi uniform în plan şi în elevaţie pot apărea neregularităţi
torsionale. Aceste efecte suplimentare de torsiune conduc la creşteri ale eforturilor şi
deformaţiilor în elementele perimetrale.
Astfel, construcţiile cu elemente rigide concentrate într-o zonă cu dimensiuni relativ
reduse, situată spre mijlocul clădirii şi cu elemente mult mai flexibile în restul construcţiei
prezintă de regulă rotiri de torsiune importante, cu amplificări periculoase ale deplasărilor
elementelor dispuse periferic. Analiza dinamica modală evidenţiază în asemenea cazuri
primele moduri care cuplează vibraţiile de translaţie cu cele de torsiune, făcând dificil
controlul comportării structurii. Pentru echilibrarea structurii din punct de vedere al rigidităţii
se recomandă plasarea unor pereţi pe contur, dispuşi în poziţie avantajoasă sau mărirea
rigidităţii cadrelor perimetrale (de obicei prin sporirea înălţimii grinzilor). Eficienţa acestor
intervenţii se poate verifica prin decuplarea vibraţiilor de translaţie cu cele de răsucire de
ansamblu.
De asemenea o configuraţie neregulată pe verticală (existenţa etajelor flexibile sau a
nivelelor cu rigiditate diferită) poate provoca concentrări ale tensiunilor tangenţiale din
forfecare şi răsucire.
Codurile de proiectare paraseismica a clădirilor includ reglementări pentru luarea în
considerare a efectelor torsiunii apărute în comportarea structurilor asimetrice, dar şi a celor
cvasi-simetrice, în cazul în care raportul dintre perioadele proprii de translaţie şi torsiune
(decuplate), se apropie de unitate. Apare un fenomen echivalent rezonantei dinamice, datorat
cuplării vibraţiilor de torsiune şi translaţie, care amplifică semnificativ eforturile secţionale.
Datorită acestui fapt, se prevede în norme o excentricitate adiţională ( e1 ), care introduce
e
efectul dinamic al vibraţiilor de torsiune şi care se adună cu excentricitatea reală ( 0 ) dintre
centrul maselor (punctul de aplicare a forţei seismice de nivel) şi centrul de rigiditate.
e = e0 + e1 + e2 ,
in care e2 este excentricitatea accidentala care tine seama de diverse inexactitati in calculul
excentricitatii reale si de componenta torsionala a excitatiei seismice; aceasta excentricitate se
considera egala cu (1÷5)% din dimensiunea cladirii perpendiculara pe directia fortei seismice.
De remarcat că avem de a face cu un efort de torsiune împiedicată, ca urmare a
faptului că incastrarea stâlpilor, pereţilor şi nucleelor în fundaţii nu permite deplanarea liberă
a secţiunilor. Ca urmare, apare un supliment de tensiuni normale şi tangenţiale datorate
bimomentului, momentului de incovoiere-rasucire şi momentului de torsiune pură. Valoarea
acestor tensiuni poate fi de acelaşi ordin de mărime cu cele din încovoiere.
 În sfârşit, modelul structural devine mai riguros dacă sunt considerate (când sunt
importante) efectele interacţiunii „teren – structura” sau „structura-fluid” asupra răspunsului
seismic.
Exemplu:
modelul tridimensional al centralei nucleare considerand interactiunea dintre coaja
centralei propriuzise si structura principala (halele mecanice, electrice) prin
intermediul terenului de fundare;
raspunsul seismic al unui castel de apa in interactiune cu terenul de fundare si cu lichidul
din cuva.

Cerinţele de performanţă conform cod FEMA. 

Proiectarea bazată pe performanta implică mai multe niveluri ale performanţei seismice a
construcţiilor:
(1) OP– OPeration– Operational;
(2) IO– Imediat Ocupation– Ocupanta imediata;
(3) LS–Life Safety– Siguranta vietii;
(4) CP–Crash Prevention–Prevenirea prabusirii.

Aceste cerinte se indeplinesc pentru un anumit nivel de hazard definit de un cutremur cu un

anumit IMR–Interval mediu de revenire. Astfel,
(1) IMR= 72 ani;
(2) IMR= 225 ani;
(3) IMR= 475 ani;
(4) IMR= 2475 ani.
Obiectivele de performanţă corespunzătoare sunt:

(1) Toate functiunile sunt operationale. Degradari neinsemnate.

(2) Cladirea ramane sigura pentru ocupanti. Reparatii minore.
(3) Structura ramane stabila si are rezerve de rezistenta. Stabilitatea componentelor
nestructurale este controlata.
(4) Constructia ramane capabila sa sustina incarcarea gravitationala.Degradari si pagube
oricat de mari.

Cerinţele de performanţă conform Normativ P100–1/2006. 

Nivel de performanţă.
(1) DL–Degradation Limitation– Limitarea degradarilor;
(2) LS–Life Safety–Siguranta vietii.
Nivel de hazard.
(1) IMR= 30 ani;
(2) IMR= 100 ani.
Obiectivele de performanţă:
(1) Degradari structurale/nestructurale controlate.Cladirea nu este scoasa din uz
 (2) Structura ramane stabila si are rezerve de rezistenta. Stabilitatea componentelor
nestructurale este controlata. Cladirea se poate repara in conditii economice.
  Din punct de vedere al proiectării, cerinţele de performanţă DL şi LS sunt satisfăcute
dacă sunt îndeplinite condiţiile de verificare asociate stărilor limita SLU şi SLS. Astfel,
pentru SLU, condiţiile de verificare se referă la exigenta de existenţa şi rigiditate (control
explicit) şi respectiv la exigente de ductilitate şi stabilitate histeretica (control implicit).
Similar, pentru SLS, trebuiesc respectate exigenţele de rigiditate (control explicit).

c) Metode de calcul pentru determinarea răspunsului seismic.

Metoda de calcul static liniar, F.S.E. – Forte Seismice Echivalente;
Metoda de calcul dinamic liniar, C.M.S.R. – Calcul Modal cu Spectru de Raspuns;
Metoda de calcul dinamic liniar I.E.M.D. – Integrarea directa a Ecuatiilor diferentiale
Modale Decuplate;
Metoda de calcul static incremental neliniar – „Push-over”;
Metoda de calcul dinamic neliniar I.E.M.C.–Integrarea directa a Ecuatiilor diferentiale de
Miscare Cuplate.
Codul seismic românesc recomanda pentru proiectarea curentă metodele F.S.E. şi
C.M.S.R. Se indica alegerea unei anumite metode de calcul în funcţie de tipul construcţiei
(regulate sau neregulate în plan sau în elevaţie) şi de necesitatea reducerii factorului de
comportare (în cazul structurilor neregulate).
Forţele seismice de proiectare se stabilesc pe baza unui coeficient de comportare (de
reducere) q, corelat cu ductilitatea potenţială a structurii. Sursele factorului de reducere
rezultă din:
aplicarea masurilor constructive, qov1;
diferenta dintre rezistentele efective si rezistentele de proiectare, qov2 ;
redundanta structurala (articulatiile plastice nu se formeaza simultan in cadrul
mecanismului de cedare), qov3.
Corespunzator, fortele laterale de calcul, in functie de forta elastica de cod, Fcod vor fi:
F1= qov1. Fcod; F2= qov1. qov2 .Fcod; F3= qov1. qov2 . qov3. Fcod.
Metoda F.S.E. reprezintă varianta simplificată a metodei C.M.S.R., aplicată când
modul propriu fundamental de vibraţie de translaţie este predominant. Efectele acţiunii
seismice se determina prin calcul static liniar cu forţele seismice convenţionale echivalente
laterale aplicate separat pe cele două direcţii orizontale principale ale structurii. Forţa
tăietoare de bază se determina pe fiecare din cele două direcţii, pentru primul mod propriu de
vibraţie de translaţie pe acea direcţie.
Metoda F.S.E este intuitivă şi simplă din punct de vedere ingineresc fiind potrivită
pentru structuri care satisfac următoarele condiţii, pe cele două direcţii principale orizontale:
criterii de regularitate in plan si elevatie din punct de vedere al alcatuirii structurale;
perioadele proprii ale primelor doua moduri de vibratie, de translatie, corespunzatoare
directiilor principale, sa fie mai mici decat 1,6 secunde.
Metoda C.M.S.R. are la baza suprapunerea răspunsurilor modale maxime asociate
modurilor proprii semnificative. Fiecare mod propriu de vibraţie este caracterizat de
frecvenţă, de vectorul propriu (formă de vibraţie) şi de fracţiunea din amortizarea critică
modala. Se determina răspunsul maxim pentru fiecare mod propriu de vibraţie semnificativ şi
prin suprapunerea răspunsurilor maxime (cu reguli de compunere modală) se calculează
răspunsul maxim total.
 În calculul modal trebuie considerate toate modurile de vibraţie care contribuie
semnificativ la răspunsul modal. Criteriul frecvent utilizat în codurile de proiectare considera
un anumit număr de moduri proprii de vibraţie pentru care masa modala efectiv antrenată în
mişcare reprezintă cel puţin 80% din masă totală a structurii.
Dacă răspunsurile modale care au contribuţii semnificative în răspunsul structural
total pot fi considerate independente, atunci efectul total maxim este estimat prin regulă de
combinare SRSS-Square Root of Square Sum (rădăcina pătrată din pătratul rădăcinilor). Dacă
răspunsurile dinamice corespunzătoare unor moduri alăturate nu sunt independente, atunci
regulă de suprapunere este combinaţia pătratica completă CQC- Completely Quadrat
Combination.

d) Evaluarea deplasării structurii în cursul seismului. Metoda spectrului de capacitate.

Metoda Spectrului de capacitate se bazează pe compararea capacităţii structurii de a se

deforma şi a înmagazina energie cu cerinţele impuse de mişcarea seismică (fig. 1).
Reprezentările grafice fac posibilă evaluarea stadiilor de degradare a structurii la acţiunea
seismică definită prin spectrul cerinţelor.
Parametrul esenţial în caracterizarea răspunsului seismic al unei structuri, atât în
satisfacerea exigentelor de siguranţă a vieţii, cât şi a celor de limitare a degradărilor, este
deplasarea laterală. Din acest motiv, asigurarea prin concepţie a unei rigidităţi laterale
suficiente devine primordială în proiectarea seismică. În acest sens, răspunsul seismic al
construcţiilor cu vibraţii de torsiune majore provocate de cuplarea modurilor de vibraţie de
torsiune cu cele de translaţie, este unul nefavorabil, cu sporuri semnificative ale deplasărilor
laterale.

                 Spectrul cerintelor (SA‐SD) 

               
Acceleratie spectrala SA [g] 

                             Curba capacitatii structurii (A‐D) 

 
                     Punctul de intersectie defineste 

     stadiul de degradare al structurii 

                                                     Deplasare spectrala SD [cm] 

Reprezentarea grafica a metodei spectrului de capacitate

Fig. 1

Modul in care structurile raspund unei excitatii seismice, se exprima prin spectrele de
raspuns ale deplasarilor structurale, S d , ale vitezelor S v , sau ale acceleratiilor, S a , intre care
exista urmatoarele relatii aproximative:
S a (ω , ξ ) = ω 2 S d ( ω , ξ ) = ω Sv ( ω , ξ )
(1)
k 2π
Unde, ω 2 = = 2πf = - pulsatia (frecventa circulara) a oscilatorului liniar de
m T
masa ( m ) si rigiditate ( k ), cu perioada proprie neamortizata T;
c
ξ= - factorul de amortizare a oscilatorului liniar;
2mω
c - coeficientul de amortizare prin frecare interna a materialului vascos din
care este confectionata structura (pentru solide - modelul Voigt).
Prin spectre seismice de răspuns se înţelege reprezentarea grafică a valorilor spectrale
maxime ale răspunsului unui set de sisteme cu caracteristici dinamice proprii diferite, în
funcţie de perioada proprie neamortizata şi fracţiunea din amortizarea critică. Spectrele de
răspuns sunt caracteristice unei anumite mişcări a terenului, fiind specifice amplasamentului
în care a fost făcută înregistrarea. Parametrii de care depinde răspunsul seismic (ag,β) au fost
îmbunătăţiţi ca urmare a prelucrării complete a datelor instrumentale disponibile pentru
diferite zone ale teritoriului.
Obţinerea spectrelor seismice de răspuns se poate face direct prin discretizarea
accelerogramei cutremurului, acurateţea rezultatelor depinzând de mărimea intervalului de
timp în care a fost discretizata înregistrarea. Deoarece spectrele seismice prezintă numai
valori maxime ale răspunsului, independent de istoria mişcării terenului în timp, caracterul lor
este aproximativ static. De asemenea spectrele seismice nu furnizează informaţii referitoare la
durata mişcării seismice.
În aplicaţiile practice se folosesc spectre medii de răspuns, care pot descrie o mişcare
seismică medie într-o anumită zonă. Aceste spectre au un caracter convenţional, obţinându-se
prin medierea spectrelor de răspuns normalizate la un nivel unic de intensitate a mai multor
cutremure înregistrate; pun în evidenţă, prin intermediul spectrului Fourier, conţinutul de
frecvenţă al accelerogramei din care sunt obţinute. Astfel poate fi evaluată energia totală a
sistemului cu un grad de libertate dinamica-1GLD, la sfârşitul cutremurului, ignorând
amortizarea, β.
Configuraţia spectrelor de răspuns depinde de proprietăţile geofizice şi dinamice ale
terenului din amplasamentul în care este situată structură. În terenuri slabe, componentele cu
frecvenţe înalte sunt rapid atenuate, iar cele cu frecvenţe joase devin predominante şi în
consecinţă efectele seismice maxime se vor întâlni la clădirile cu structura de rezistenţă
flexibilă. În terenurile tari, situaţia se inversează.
În proiectarea antiseismică a centralelor nuclearo-electrice şi a altor obiective de
importanţă deosebită (baraje, construcţii militare etc), se desemnează cutremurul de
proiectare în termenii unui set de curbe, cunoscute ca spectrul de proiectare pentru diferite
valori ale fracţiunii din amortizarea critică.
Spectrul de proiectare este o relaţie, relativ aplatizata, dintre acceleraţie, viteza,
deplasare şi perioadă, obţinută prin analizarea, evaluarea şi combinarea statistică a unui
număr de spectre de răspuns, ale unor cutremure puternice înregistrate sau degenerate
sintetic. Valorile numerice ale acceleraţiilor, vitezelor şi deplasărilor din spectrul de
proiectare, sunt obţinute prin multiplicarea valorilor maxime ale acceleraţiilor, vitezelor şi
deplasărilor, la nivelul terenului, cu aşa numiţii factori de amplificare dinamică, care pun în
evidenţă atât condiţiile locale de teren, cât şi cele de focar pentru un cutremur oarecare. Acest
coeficient dinamic, denumit şi factor de amplificare după R.G. – Regulatory Guide 1.60 ale
U.S. Atomic Energy Commission sau factor de amplificare spectrală după Newmark şi Hall,
reprezintă un parametru de bază în realizarea spectrului de răspuns de proiectare. Factorul de
amplificare dinamică pentru acceleraţii este raportul dintre acceleraţia spectrală maximă şi
acceleraţia maximă în câmp liber.
Cunoscandu-se valorile maxime ale acceleratiilor ( a max ), vitezelor ( v max ) si
deplasarilor ( d max ) in camp liber, precum si valorile spectrale pentru acceleratiile absolute (
S amax ), vitezele relative maxime ( S vmax ) si deplasarile relative ( S dmax ), s-au calculat factorii de
amplificare dinamica, adica raportul:
S max S max S max
Fad = a ; v si d ,
a max vmax d max
pentru fractiunile de amortizare critica ξ = 0 % , 2 % , 5 % , 10 % si 20 % .
Concluzii:

• Dependenta neliniara inversa dintre M – magnitudinea cutremurului si Fad –

factorul de amplificare dinamica. Astfel, in urma producerii ultimilor seisme, se
poate constata:
30.08.1986 - M = 7 ,0 ; h = 133 km pentru ξ = 5% → Fad = 3,67

30.05.1990 - M = 6,7 ; h = 90 km pentru ξ = 5% → Fad = 3,73

31.05.1990 - M = 6,1 ; h = 79 km pentru ξ = 5% → Fad = 4,37

• Factorii de amplificare dinamica sunt la fel de mari in comparatie cu cei dati de

R.G. 1.60 sau de AECL Canada, indiferent daca statiile seismice sunt amplasate
pe:
- roci sedimentare (Bucuresti, Bacau, Focsani, Iasi);
- roci tari (Vrancioaia, Muntele Rosu, Istrita),
• Factorii de amplificare dinamica pentru cutremurele vrancene ( Fad = 3,67 ), au
valori mai mari decat cele din normele americane ( Fad = 3,13 ) sau canadiene (
Fad = 2,92 ), pentru o amortizare ξ = 5 % . Factorul de amplificare dinamica
Fad = 2,92 a fost folosit la proiectarea CNE Cernavoda.
• Aceeasi concluzie ca la punctul anterior pentru factorii de amplificare dinamica
exprimati in viteze:
S max
Fad = v : 3,51... 2,61... 2,52
vmax
 Spectrele seismice elastice nu pot evalua posibilitatea aparitiei unor avarii asteptate la
un cutremur viitor deoarece degradarea structurala implica dezvoltarea unor deformatii
postelastice.

3.5

3 B  β 0 =2.75 C 
• 4.4/T
2.5
•
2
2
1.5 • D  8.8/T

1 A 
0.5
T B =0.16 T C =1.6s T D =2
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5 3 3.5 4
Perioada T , s
•

Spectrul seismic conform Normativului P100-2006

Fig. 2

Metodologiile de obtinere a spectrelor de raspuns inelastic din spectre de raspuns

elastic folosesc echivalenta dintre energia disipata prin histereza si amortizarea vascoasa.
Raspunsul dinamic (in timp) al unui sistem neliniar este foarte dificil de modelat, de
aceea in practica se folosesc cu precadere metode de calcul neliniare statice de tip „Push-
over" pentru determinarea comportamentului structurii. Aceste metode permit, prin folosirea
conjugata a spectrelor de raspuns inelastic, determinarea raspunsului maxim al structurii,
evaluat in deplasari si apoi in eforturi.
Din punctul de vedere practic al dimensionarii structurilor la actiunea seismica, exista
doua moduri de a aborda problema rezistentei acestora, pentru care factorul cuantitativ este
ductilitatea (deplasarea). Pe de o parte regasim prevederile constructive ale codurilor de
proiectare dublate de reducerea corespunzatoare a fortelor seismice conventionale de calcul.
De cealalta parte se afla abordarea teoretica si modelizarea in element finit, in care se
porneste de la o discretizare suficient de fina a structurii si se obtine in urma unei analize
neliniare, raspunsul „real” al acesteia in cazul unui anumit tip de eveniment seismic. Desi
mult mai greu de pus in practica, aceasta ultima solutie este varianta care trebuie aleasa in
cadrul proiectelor de tehnicitate deosebita.
Calculul dinamic al structurilor nu poate fi in general efectuat pe un model liniar.
Acest gen de model se preteaza doar pentru studiul vibratiilor acelor sisteme ale caror
amplitudini raman moderate. Aceasta nu este insa cazul structurilor amplasate in zone
seismice. Din momentul in care amplitudinile constructiei devin importante, raspunsul
materialului din care este alcatuita structura trece dincolo de domeniul elastic si comportarea
sistemului devine neliniara.
Desi o structura reala este in general mult mai complexa decat un oscilator cu 1GLD
un grad de libertate dinamic, putem deseori sa reducem studiul acesteia la un astfel de model,
iar un model simplu ne poate permite sa abordam notiunile esentiale de ductilitate, spectre
inelastice si de rezolvare numerica a sistemelor neliniare.
 Pentru sistemul liniar, exista o corespondenta biunivoca intre forta si deplasare. In
mod traditional, dimensionarea unei astfel de structuri necesita doar o estimare a fortelor care
actioneaza asupra acesteia. Modul de gandire actual care se bazeaza pe echilibrul fortelor
active si reactive este in general preferat de ingineri.
Pentru sistemul elastoplastic, sau de maniera mai generala neliniar, nu mai exista o
relatie biunivoca intre forta si deplasare. Forta nu mai reprezinta parametrul semnificativ,
fiindca forta maxima pe care o poate prelua sistemul este in continuare limitata de
caracteristicile de rezistenta ale acestuia, dar aceasta forta maxima corespunde unei infinitati
de valori ale deplasarilor, dintre care unele pot fi in afara limitei de stabilitate a sistemului. Ca
urmare, parametrul fundamental ce trebuie analizat in cadrul proiectarii este deplasarea
maxima, Dm , sau, in mod echivalent, -ductilitatea, µ .
Proprietatea unui material, a unui element sau a unei structuri de a se deforma plastic,
pastrandu-si nealterata capacitatea de rezistenta, este definita prin notiunea de
ductilitate.Problema asigurarii unei comportari ductile se impune nu numai pentru a se prelua
efectele cutremurelor puternice de catre elementele structurilor de rezistenta, ci si in scopul
obtinerii unei comportari structurale care sa permita avertizarea fata de o eventuala apropiere
de momentul cedarii. Proprietatile de ductilitate sunt evidentiate prin reprezentarea relatiei
dintre un efort si o deplasare:
la nivelul materialului, prin relatia dintre eforturile unitare si deformatiile specifice (ex.:
ductilitatea de deformatie);
la nivelul sectiunilor, prin relatia dintre eforturile sectionale si deformatiile specifice (ex.:
ductilitatea de curbura);
la nivelul elementelor, prin relatia dintre eforturile sectionale si deplasari (ex.: ductilitatea
de deplasare unghiulara / liniara);
la nivelul structurii in ansamblu, prin relatia dintre un efort generalizat global si o
deplasare globala (ex.: moment de rasturnare-deplasarea laterala de nivel).
Metoda cea mai simpla in Ingineria seismica de a calcula deplasarea neliniara a unei
structuri este de a apela la regula lui Newmark (1960) privind conservarea deplasarilor:
maximul deplasarii relative a unui oscilator simplu cu comportare neliniara (reprezentata de
un model „elastic-plastic perfect”) este identica cu a unui oscilator simplu echivalent elastic
liniar de aceeasi frecventa proprie si amortizare (dar de o rigiditate redusa in raport cu
rigiditatea elastica a oscilatorului initial). De remarcat ca echivalenta deplasarilor nu este
justificata decat pentru perioade mari, adica pentru oscilatoare suficient de suple in raport cu
continutul frecvential al excitatiei seismice.
Aspectul analizarii deplasarilor nu apare din nefericire exprimat in mod clar in toate
codurile de proiectare seismica care incearca sa pastreze posibilitatea utilizarii unei logici
ingineresti de proiectare bazata pe forte. Fortele sunt evaluate printr-un calcul elastic si apoi
reduse printr-un coeficient de reducere, R , a carui marime este data de regulament. Valoarea
acestui coeficient depinde de materialul folosit pentru structura (otel, beton, zidarie) si de
schema sa structurala (cadre, diafragme, …), altfel spus, de valoarea maxima admisa a
deplasarii pe care sistemul o poate accepta sau, de o maniera echivalenta, de ductilitatea
maxima acceptabila.
In acest sens,denumirea analizei neliniare tip „Push-over” sau „Impingere progresiva”
provine de la fundamentul metodei: stabilirea unei curbe unice „efort-deplasare”, care sa
caracterizeze comportarea structurii de rezistenta supusa la o excitatie – „impingere”
monoton crescatoare, din ce in ce mai puternica. Criteriile de verificare ale elementelor
structurale „primare” si nestructurale „secundare” sunt definite comparand deformatia
maxima efectiva produsa de seism cu capacitatea lor maxima de a se deforma si inmagazina
energie.
 Este vorba de un calcul static aplicat pe un model neliniar sau liniar echivalent,
actionat de o serie de incarcari gravitationale (greutatea moarta, sarcini utile, sarcini
climatice-zapada) care raman constante pe tot parcursul experimentului numeric si de
incarcari laterale orizontale-seism, care cresc incremental. Aceste din urma incarcari sunt
multiplicate cu factorul crescator λ pana la obtinerea starii de deteriorare plastica considerata
ca limita acceptabila pentru securitatea structurii respective. Incarcarile laterale sunt aplicate
la nivelul maselor modelului structural si reproduc fortele de inertie reprezentative din
actiunea seismica, avand o repartitie in general asemanatoare cu aceea a deplasarilor
provenite din modul I fundamental de vibratie (diagrama vectorilor proprii, Φi ). Aceasta
repartitie este riguros exacta pentru un sistem monomodal, in domeniul elastic de comportare
a materialului.
Analiza neliniara static echivalenta tip „Push-over” bazata pe repartitia fortelor
laterale corespunzatoare modului fundamental de vibratie, nu este insa pertinenta pentru un
calcul seismic, decat daca modul fundamental devine preponderent, adica masa antrenata in
vibratie reprezinta peste 80% din masa totala a structurii.Aceasta implica o dispozitie cvasi-
regulata in plan si pe verticala atat a maselor, cat si a rigiditatilor.
Repartitia eforturilor orizontale din seism este deasemenea uneori (arbitrar) aleasa in
functie de tipul structurii, astfel: dispozitie liniara-triunghiular inversa pentru o structura
x
regulata in cadre de inaltime H (de tip: Φ = ), dispozitie parabolica pentru o structura
H
1,5
⎛ x⎞
regulata cu pereti portanti (de tip: Φ = ⎜ ⎟ ), dispozitie uniforma pentru o structura etajata
⎝H⎠
realizata in cadre - etaj tip „piloti” (parter flexibil).
In cazul unei structuri cu distributia maselor si rigiditatilor oarecare, Chopra (1995) a
propus o analiza specifica tip „Push-over modal”, capabila de a tine seama si de participarea
modurilor superioare in vibratia structurii.Aceasta revine la a realiza o
analiza tip „Push-over” pentru fiecare mod propriu de vibratie, structura fiind asimilata cu un
oscilator simplu si utilizand o repartitie a eforturilor laterale asemanatoare cu deformata
modala caracteristica pentru fiecare din aceste moduri.
Tinand seama de fiecare mod de vibratie, spectrul in deplasari furnizeaza direct
deplasarea modala corespunzatoare, pe baza regulei de echivalenta a deplasarilor modificate.
Aceste deplasari sunt in consecinta combinate tinand cont de factorii de participare modali
dupa regula de compunere modala SRSS-Square Root of Square Sum (radacina patrata din
suma patratelor), sau dupa regula CQC-Completely Quadrat Combination (combinatia
patratica completa).
Eforturile sunt apoi determinate in functie de deplasarile obtinute si in raport cu legile
de comportare neliniare ale elementelor utilizate.
Raspunsul structural total maxim (in eforturi sau deplasari) este estimat mai precis cu
regula SRSS sau CQC in cazul cand miscarea seismica are o compozitie spectrala cu banda
lata de frecventa si o durata efectiva mai mare ca perioada proprie fundamentala de vibratie a
structurii. Regula SRSS se va aplica cand raspunsurile modale cu contributii semnificative
pot fi considerate independente, modurile proprii de vibratii fiind clar separate. Regula de
compunere CQC se va aplica cand modurile de vibratie corespunzatoare oscilatiilor j si k
oarecare, nu pot fi considerate independente; in acest caz se va considera un coeficient de
corelatie modala.
Curba „Push-over” reprezentand capacitatea de rezistenta a unei structuri supuse
actiunii seismice, se poate obtine plecand de la un calcul static neliniar efectuat pe un model
Element Finit avand la baza o lege constitutiva specifica. Astfel, materialul beton armat
impune un comportament neliniar al materialului datorita fisurarii la intindere si zdrobirii la
compresiune a betonului si respectiv curgerii plastice a otelului moale de constructii. Aceste
neliniaritati constitutive pot fi luate in considerare prin legi de comportament structural
monoton sau ciclic care se pot reprezenta in 3 mari familii:
Modele globale, bazate pe legi biliniare elasto-plastice, cu/fara ecruisare (ex. pentru otel )
sau respectiv pe legi triliniare-Takeda (ex. pentru betonul armat) care leaga momentul
incovoietor de curbura sau forta taietoare de deformatia specifica unghiulara.Aceste
modele necesita un numar mic de parametrii pentru a defini curba primei incarcari
(rigiditatea la incovoiere K = EI sau la taiere K = GA ) ori comportamentul ciclic
(util pentru calculul dinamic temporal);
Modele locale cu ajutorul carora se poate descrie comportarea fiecarui material
constitutiv din care sunt alcatuite elementele structurii: fier, beton , aderenta fier-
beton, zidarie, s.a.;
Modele semi-globale sau modele multistrat sau modele cu fibra. Astfel, in teoria grinzii
incovoiate se considera descrierea geometrica bidimensionala a unei sectiuni
presupusa a se comporata pe plan cinematic dupa ipoteza J.Bernoulli a sectiunilor
plane si normale, fara deformatii de forfecare sau, respectiv dupa ipoteza
S.Timoshenko a sectiunilor deplanate (distorsionate) datorita efectului eforturilor
unitare tangentiale.
In acest spirit, programul de calcul numeric CASTEM 2000, imbunatatit sub forma
CAST3M, creat de Pegon/1993, Guedes/1997 si Combescure/2001, este cu predilectie folosit
de inginerii structuristi din Comunitatea Europeana pentru modelarea raspunsului
constructiilor supuse actiunii seismice. O analiza statica inelastica biografica de tip „Push-
over” se poate efectua cu programul de calcul IDARC 2D-versiunea 4.0. Legea histeretica
triliniara adoptata pentru simularea comportarii elementelor din beton armat include
degradarea de rigiditate, deteriorarea de rezistenta si lunecarea.
Pe baza consideratiunilor prezentate se traseaza curba de capacitate „Push-over” care
traduce comportarea (raspunsul) structurii sub sarcina excitatoare (in primul rand seismul).
Astfel, se pune in abscisa-deplasarea D determinata la varful structurii si in ordonata-forta
taietoare V (reactiunea) calculata la baza structurii. Determinarea valorii deplasarii laterale
de curgere plastica la nivel structural se poate defini ca deplasarea corespunzatoare atingerii
nivelului maxim al fortei pentru un sistem echivalent elasto-plastic ce are aceeasi rigiditate ca
si sistemul de referinta. Efortul de taiere reprezinta suma fortelor laterale exterioare
multiplicate cu un parametru crescator, λ (fig. 3). Se calculeaza caracteristicile de rigiditate
si dinamice ale structurii:

- Rigiditatea initiala, K i , corespunde pantei curbei de capacitate in partea sa elastica;

tgα = K i const .

- Rigiditatea efectiva, Ke , corespunde la 60% din valoarea fortei taietoare de curgere

Vy
plastica; Ke = 0, 6 [kN/m]
D1

Rezulta perioadele de vibratie initiala, Ti , si respectiv efectiva, Te :

1
Ti = T1 = [s]
f1
 Ki M
Te = Ti = 2π [s]
Ke Ke

Deci, curba „efort V - deplasare D ” constituie o caracteristica intrinseca a structurii

din punct de vedere al efectului actiunilor laterale orizontale (vant, seism, franarea „pisicii”
pe podul rulant s.a.) de natura statica sau dinamica.
Curba „ V − D ” pune in evidenta capacitatea structurii de a disipa energia si in
consecinta furnizeaza o estimare a mecanismelor de plastificare asteptate, precum si
distributia deteriorarii structurale progresive, in functie de intensitatea crescanda a fortelor
seismice excitatoare si de marimea deplasarilor orizontale corespunzatoare.
Dupa cum s-a vazut, curba de capacitate „Push-over” se poate obtine plecand de la un
calcul static neliniar care insa uneori este dificil de a se realiza datorita problemelor privind
convergenta rezolvarii ecuatiilor diferentiale care caracterizeaza fenomenul fizic si a
greutatilor intampinate in modelarea cu Element Finit.
Cateodata este mai simplu si mai putin costisitor de a se utiliza metode simplificate
bazate pe o suita de calcule lineare si pe legi constitutive de comportare „elastica-perfect
plastica”. In orice caz, in toate cazurile, pertinenta rezultatului obtinut prin proceduri iterative
depinde de capacitatea algoritmului utilizat de a tine cont si a modela corespunzator alterarea
progresiva a comportamentului structurii in sensul degradarii rigiditatii si cresterii
flexibilitatii elementelor structurale; acest proces devine evident odata cu aparitia
deformatiilor plastice sau, pentru structuri in cadre, odata cu formarea articulatiilor plastice.

n
V [kN ] – forta taietoare la baza;  V = ∑ Fi ⋅ λ  
i =1

Ki  V = f ( D)  

Vy  

•  

0,6Vy   •

 
α 

D1 D y D[m] – deplasarea la varf 

Curba de capacitate

Fig. 3

La proiectare, formarea succesiva a articulatiilor plastice trebuie controlata in cadrul

fenomenului de adaptare a structurii. Se recomanda ca liniile dirijate de creare a articulatiilor
plastice sa se formeze succesiv la capetele sirurilor de grinzi, incepand de jos in sus. Stalpii
vor reprezenta liniile finale elastice. Dirijarea liniilor de plastificare de-a lungul capetelor
riglelor pare solutia cea mai indicata, daca se tine seama ca ductilitatea riglelor este mult mai
ridicata decat a stalpilor.
Grinzile fiind elemente supuse in principal la momente incovoietoare si forte taietoare
pot fi ductilizate relativ usor. Sporirea capacitatii de plastificare a sectiunii grinzii se obtine
prin consolidarea zonei comprimate, adoptarea unor procente de armare reduse pentru ca
armatura longitudinala sa ajunga la curgere inaintea zdrobirii betonului si utilizarea unor
oteluri cu palier de curgere. In aceste conditii, se obtin grinzi cu ductilitate de 10÷20.
Stalpii fiind elemente supuse la forte de compresiune mari, cu momente incovoietoare
si forte taietoare, sunt cu mult mai greu de ductilizat. Efortul axial de compresiune este cauza
principala a fragilizarii elementului. Printr-o fretare transversala adecvata, deformarea
transversala este blocata, iar starea de tensiune de compresiune axiala se modifica in
compresiune triaxiala, transformand materialul casant si fragil, intr-unul rezistent si ductil.
Cum ductilitatea este invers proportionala cu tensiunea de compresiune, se recomanda ca
valoarea efortului unitar mediu de compresiune sa nu depaseasca (0,25÷0,35) Rb . Cu aceste
masuri se pot obtine pentru stalpi valori ale ductilitatii de 2÷5.
Pentru a realiza apropierea comportarii modelului de calcul numeric de comportarea
structurii reale in cadre, se promoveaza o metoda simplificatoare bazata pe formarea
succesiva a articulatiilor plastice (cu capacitate mare de deformatie) ca urmare a aplicarii
teoremei statice de maximum a incarcarii de cedare.Este necesar de a se parcurge toate fazele
prin care trece structura actionata de un sistem de incarcari ce creste proportional de la
valoarea zero pana la cea corespunzatoare cedarii, in cadrul unui calcul biografic pe un
mecanism favorabil de disipare de energie.
Determinarea momentelor incovoietoare capabile de plastificare in toate sectiunile critice
ale elementelor de rezistenta (stalpi, rigle) ale structurii.Aceasta se va realiza cu
ajutorul legii constitutive „moment-curbura”, rezultata din analiza raspunsurilor
sectionale. Diagrama de moment incovoietor trebuie sa satisfaca simultan conditiile
de echilibru si de plastifiere.
Calculul eforturilor efective din structura datorita incarcarilor verticale gravitationale si
respectiv a solicitarilor incrementale produse de aplicarea unui sistem de forte
orizontale laterale unitare reprezentand actiunea seismica.
Determinarea amplasarii urmatoarei articulatii plastice si a incarcarii laterale
corespunzatoare. Modelarea structurii cu noua articulatie si iterarea momentelor
incovoietoare.
Incrementarea incarcarii laterale pana ce se obtine articulatia plastica urmatoare in
diagrama de moment incovoietor si, in final, pana la obtinerea starii imita de „ruina” -
mecanism de cedare plastica (prin deplasari, forta taietoare etc.). Acesta poate fi un
mecanism de cedare general prin formarea articulatiilor plastice la capetele riglelor
sau un mecanism de cedare local prin formarea articulatiilor plastice in stalpi, la un
anumit nivel flexibil (deformatii ample localizate).
Observatie: Urmarind aplicarea metodei, repartitia incarcarii orizontale initiale poate
fi mentinuta sau modificata pentru a se tine seama de deformata mecanismului.
Cunoscand momentul incovoietor de plastificare, M pl , pentru doua valori ale
efortului normal, N , se determina prin interpolare liniara, momentul de plastificare a unui
element, M pl ( N ) , pentru un efort normal, N – fig. 4.

M pl (N ) = M pl (N 1 ) + α
 α N − N1
=
M pl ( N 2 ) − M pl ( N1 ) N 2 − N1

N − N1
M pl ( N ) = M pl ( N1 ) + ⋅ (M pl ( N 2 ) − M pl ( N1 ))
N 2 − N1

M pl  

M pl ( N 2 )   •  

M pl ( N )   •  

M pl ( N1 )   •  
}α

N 
N1   N  N2  

Diagrama Moment incovoietor plastic – Forta axiala

Fig. 4
Se determina in final incrementul de forta ∆F necesar pentru ca momentul incovoietor
M ( N ) sa atinga valoarea momentului de plastificare.

dM dN
M (N ) = M i + ⋅ ∆F ; N = N i + ⋅ ∆F
dF dF
(2)

dN
Ni + ⋅ ∆F − N 1
⋅ (M pl (N 2 ) − M pl (N1 ))
dM
Mi + ⋅ ∆F = M pl ( N1 ) + dF
dF N 2 − N1
(2’)

Rezulta,

N i − N1
M pl ( N1 ) − M i + ⎡ M pl ( N 2 ) − M pl ( N1 ) ⎤⎦
N 2 − N1 ⎣
∆F =
dM dN M pl ( N 2 ) − M pl ( N1 )
− ⋅
dF dF N 2 − N1
(3)

La cladirile etajate cu structura in cadre cu umplutura de zidarie supuse actiunii

seismice se va tine seama de efectul de diafragma, pana la iesirea din lucru a zidariei de
umplutura. Simplificat se poate admite o schema de calcul prin asimilarea cadrului cu
zidarie de umplutura cu o grinda cu zabrele, stalpii preluand rolul talpilor, grinzile pe cel al
montantilor, iar zidaria de umplutura pe cel al diagonalelor comprimate.
 Suprarezistenta structurii asociata mecanismului de cedare ultim, se calculeaza cu
raportul dintre forta taietoare de baza determinata la formarea mecanismului de cedare
plastica a structurii si cea corespunzatoare aparitiei primei articulatii plastice.
Interesul construirii curbei „Push-over” in cadrul aplicarii metodelor de analiza
neliniara in deplasari apare imediat in determinarea punctului de performanta (punct de
functionare) al unei structuri folosind factorul cuantitativ in amortizare, ξ, si spectre de
raspuns elastice (cu valori de amortizare marite) sau, respectiv, o aproximare in ductilitate, µ
, si spectre inelastice de calcul.
Pentru aceasta este necesar de a se suprapune o curba reprezentand capacitatea
rezistenta a unei structuri rezultata dintr-o analiza statica neliniara tip „Push-over” cu o curba
reprezentand solicitarea provocata de seism. Aceasta excitatie este evidentiata direct printr-o
curba in format ADRS – Acceleration Displacement Response Spectrum. Curba ADRS se
obtine raportand pe abcisa deplasarea spectrala ( S d [cm]) corespunzatoare unui seism si pe
ordonata – spectrul de raspuns in pseudo-acceleratii ( S a [g]), plecand de la o amortizare de
5%. Dreptele radiale secante care pornesc din origine semnifica curbe izofrecventiale ( f =
1
const.) sau izoperiodice ( T = ) si trebuiesc interpretate cu precautie in cadrul folosirii
f
spectrelor inelastice in format ADRS. Aceasta deoarece deplasarea maxima a oscilatorului,
Dm , si acceleratia, Ay , care produce efortul la limita de curgere, sunt legate printr-o relatie
care depinde direct de ductilitatea, µ .
Ca urmare, panta secantei este functie de perioada printr-o relatie care se modifica cu
ductilitatea.
2
⎛ T ⎞
Dm = µ Ay ⎜ ⎟ (4)
⎝ 2π ⎠

De mentionat ca aceasta curba de capacitate „Push-over” ce caracterizeaza

comportarea structurii cu mai multe grade de libertate dinamica, nu poate fi direct suprapusa
cu spectrul ADRS si de aceea este necesar sa sufere in prealabil o conversiune in spectrul de
capacitate corespunzator unui sistem echivalent cu un singur grad de libertate dinamica. In
acest scop se omogenizeaza parametrii sai in acceleratii, S a si respectiv deplasari spectrale,
V
S d . Astfel, Sa = (5)
α1G
D
Sd =
( PF1 ) Φ1V
(5’)
Unde, α1 – coeficientul de masa modala a primului mod de vibratie;
PF1 – factorul de participare modala (de distributie a acceleratiilor seismice)
corespunzator primului mod de vibratie;
n

∑m ⋅Φ i i1
PF1 = i =1
n
(6)
∑m ⋅Φ
i =1
i
2
i1

mi–masa concentrata la un nivel i oarecare al structurii;

Φ1i – amplitudinea primului mod de vibratie (vectorul propriu) la nivelul i ;
Φ1V – amplitudinea primului mod de vibratie la varful structurii.
 Masa pendulului se considera egala cu masa totala a constructiei.
Intr-o viziune moderna, actiunea seismica poate fi privita ca un proces de alimentare
cu energie a unei structuri care, daca este judicios proiectata pe baza conceptiei inelastice de
ductilitate, absoarbe, disipa si restituie energia indusa (inapoi in terenul de fundare).
Capacitatea unei structuri de a absorbi energia mecanica prin deformatii plastice in ambele
sensuri este caracterizata prin conceptul de ductilitate. Atenuarea raspunsului structurii la
excitatia seismica prin deformatii neelastice reprezinta amortizarea prin ductilizare.

Ductilitatea efectiva, µ , este raportul dintre deformatia elasto-plastica maxima, Dm,

si deformatia la pragul elastic (la curgere), D y . Atenuarea raspunsului prin deformatii plastice
este evidentiat de raportul subunitar ψ D dintre forta de curgere, Fy , si forta ce confera
structurii o inalta rezistenta elastica, Fe .
Dm Fy
µ= >1; ψ D = <1 (7)
Dy Fe

Din ipoteza conservarii deplasarii maxime si egalarea energiilor induse (elastica si

respectiv elasto-plastica) in modelul dinamic „Forta-Deplasare” (fig. 5) in baza celor doua
conceptii de proiectare: elastica si inelastica (fara ecruisaj), rezulta coeficientul ψ D care
caracterizeaza atenuarea (amortizarea) raspunsului prin deformatii neelastice datorita
ductilitatii.

1
ψD =
2µ − 1
(7’)

Fortele seismice corespunzatoare comportarii inelastice a structurii se vor obtine

reducand fortele seismice elastice prin inmultire cu factorul ψ D . Cu cat structura va avea o
capacitate de deplasare plastica mai mare, cu atat fortele seismice de calcul vor fi mai mici.
Astfel, la o structura de beton armat ductila ( µ = 5 ), fortele de calcul se vor reduce la o
treime (ψ D =1/3), fata de fortele elastice.

Amortizarea care evalueaza energia disipata de structura pe parcursul incursiunilor

sale in domeniul post-elastic, depinde deci de deplasarile pe care aceasta le va suferi pe
durata unui seism.

In final, intersectia intre curba „Push-over” si spectrul ADRS furnizeaza un PP punct

de performanta ce marcheaza neliniaritatile care afecteaza structura; va rezulta o amortizare
care in majoritatea cazurilor practice nu va coincide cu cea initiala.
  D

F
F (forta) 

Fe Ee (energia elastica) 
Ee − p (energia elasto‐plastica) 

Fy 1
Ee = Fe ⋅ De
2
⎛ 1 ⎞
Ee − p = Fy ⋅ ⎜ Dm − Dy ⎟
⎝ 2 ⎠
O D y De Dm D (deplasarea) 
Diagrama Forta – Deplasare. Energia absorbita.

Fig. 5

Actualizarea acestei amortizari este deci necesara in vederea calculului unui nou
spectru ADRS. Cu acest spectru se va determina printr-un calcul iterativ un alt punct de
performanta si in consecinta, o noua deplasare. Amortizarea echivalenta corespunzatoare
acestei deplasari trebuie sa fie compatibila cu reprezentarea solicitarii seismice. Deplasarea
asteptata este cea pentru care factorul de ductilitate la deplasare laterala calculat coincide cu
cel al spectrului inelastic intersectat. Aceasta metoda de a determina punctul de performanta
al structurii se numeste metoda in amortizare, deoarece factorul cuantitativ este amortizarea.
In continuare se evalueaza eforturile M , N , V si deplasarile liniare si unghiulare si se
verifica rezistenta si respectiv rigiditatea structurii.
Calculul amortizarii echivalente , ξeq , este bazata pe reprezentarea comportarii
dinamice a structurii idealizate si anume pe energia disipata de un oscilator elasto – plastic cu
ecruisaj (fig. 6).
ξ eq = ξ 0 + 0, 05
Coeficientul 0,05 reprezinta amortizarea vascoasa prin frecari interne a materialului
din care este alcatuita structura (beton armat, in cazul de fata). Factorul de amortizare critica
care caracterizeaza global amortizarea unui anumit material variaza intre 2% pentru otel si
18% pentru zidarie sau prefabricate.
Pentru a tine cont de comportarea dinamica specifica unui tip de structura compusa
dintr-un anumit material, se foloseste in calculul practic o amortizare efectiva,
ξ ef = kξ 0 + 0, 05 .
Unde, k – coeficient empiric care depinde de capacitatea de disipare a energiei,deci de
comportarea dinamica (cu amortizare histeretica) a unui tip de structura (cu comportare
ductila-casanta); coeficientul este legat de tipologia si varsta structurii, precum si de durata
seismului;
 a (acceleratia spectrala)

K i (rigiditatea initiala) 

Ke (rigiditatea efectiva/echivalenta) 

am  
ay  

E max

O  dy   dm   d (deplasarea spectrala) 

Reprezentarea comportarii structurii idealizate

Fig. 6
ξ0 – amortizarea vascoasa echivalenta corespunzatoare factorului amortizarii
histeretice, β 0 ;
1 ED 2 ( a y d m − d y am )
ξ0 = ⋅ max = (8)
4π E π am d m
E D – energia disipata prin amortizare;
E D = 4 ( a y d m − d y am ) (9)
max
E – energia de deformatie maxima;
1
E max
=
2am d m
(9’)
Calculul punctului de performanta se mai poate face si prin compararea curbei privind
capacitatea structurii de a disipa energie cu curba sub forma unui spectru referitoare la
cererea de energie necesara a se disipa. Din acest motiv metoda mai este denumita si metoda
in ductilitate, deoarece factorul cuantitativ este ductilitatea. Cererea de energie este
caracterizata prin punctul PGA-Peak Ground Acceleration de pe curba si perioada de colt, Tc ,
corespunzatoare sfarsitului platoului spectral.
Utilizarea de spectre elastice (metoda in amortizare) se diferentiaza esential de metoda
bazata pe utilizarea spectrelor inelastice (metoda in ductilitate) prin calculul factorului, R ,de
reducere a ordonatelor spectrului elastic; factorul permite evaluarea de spectre reduse
corespunzatoare (de fapt spectre supra-amortizate).

Factorul de reducere a eforturilor se poate scrie sub forma:

S ae
a) Rξ = – pentru metoda cu cuantificare in amortizare;
Sa
 Rξ se poate exprima in functie de amortizarea elastica, ξe si de amortizarea
echivalenta, ξ0 .
ξel
Rξ = (10)
ξel + kk ′ξ0
Coeficientul k ′ depinde de parametrii curbei de capacitate – Ay , Te , respectiv de
parametrii curbei de cerere de energie – PGA, Tc .

Sae
b) Rµ = – pentru metoda cu cuantificare in ductilitate.
Ay
Se noteaza: S ae – acceleratia spectrului elastic initial ( ξ =5%);
S a – acceleratia spectrului redus;
Ay – acceleratia la limita elastica (la curgere) a oscilatorului inelastic;
Ay = ω 2 Dy
T0 – perioada elastica.
In acest caz factorul de reducere depinde de valoarea perioadei de vibratie in raport cu
valoarea perioadei de colt. Astfel,

T ( µ − 1)
- pentru T < Tc , Rµ = ; (11)
Tc + 1

- pentru T ≥ Tc , Rµ = µ .
(11’)

Observatie: In legatura cu stabilirea valorii perioadei proprii fundamentale de vibratie

a unor cladiri existente inalte, care au suferit mai multe evenimente seismice, pe baza
inregistrarilor de la cutremurul San-Fernando (9.02.1971, M 6,4 Richter, focar 8,4 km
adancime; 3 accelerometre pe bloc la 66 de cladiri inalte, doar pe 25 cladiri au functionat) se
pot concluziona urmatoarele:
prin modelarea raspunsului structurilor folosindu-se accelerogramele inregistrate la sol, s-
a constatat ca se obtine o concordanta cu inregistrarile la cele 3 nivele numai daca se
iau in consideratie si modurile de oscilatie superioare primelor 3 moduri de vibratie
care se admit in mod obisnuit in practica de calcul;
din analiza accelerogramelor de pe model rezulta ca se obtine o concordanta si mai buna
daca se modifica dupa (5÷6) s. perioada fundamentala a oscilatiei introduse in
computer si de asemeni se modifica corespunzator ductilitatea si rigiditatea pe nivele.
Asa se comporta probabil constructia reala: dupa primele oscilatii in urma carora
crapa peretii, structura devine mai flexibila si creste perioada proprie de vibratie ramanand in
continuare sa oscileze numai scheletul de rezistenta propriuzis, constructia devenind mai
ductila.
Factorul de reducere se reprezinta grafic functie de perioada pentru diferite valori ale
ductilitatii.
Diferenta principala intre cele doua metode se constata trasand spectrele reduse. Ca
urmare,
 in metoda cu cuantificare in amortizare aceste spectre sunt calculate cu perioada constanta
– fig. 7;
in metoda in ductilitate aceste spectre sunt calculate considerand o deplasare constanta
(sau ductilitate constanta) – fig. 8.
Pentru aceeasi structura si acelasi spectru de acceleratie elastic exista posibilitatea
obtinerii unor puncte de performanta diferite in raport cu spectrele reduse considerate – fig. 9.
Pentru un coeficient unitar de disipare a energiei ( k = 1 ; µ = 2, 7 ), metoda de aproximare in
ductilitate (spectre inelastice) da acelasi rezultat cu metoda in amortizare. Daca insa k ≠ 1 ,
metoda in amortizare da o deplasare superioara.

12 
S a (cm)  11  Perioade constante
10  •  
9 
8  •  
7  •  
5% 
6  •  
10% 
5  •  
15% 
4 
3 
2 
1 
0  S d (cm) 
0  5 10 15 20 
Efectul cresterii amortizarii asupra perioadei de tranzitie Tc pentru
metoda in amortizare.
Fig 7
In sfarsit, o alta comparatie intre cele doua metode de calcul, respectiv un alt mod de a
determina punctul de performanta al structurii, este de a reprezenta curbele de variatie ale
amortizarii β = ξ eq (factorul amortizarii histeretice echivalate cu amortizarea vascoasa), in
functie de ductilitatea µ . Astfel,

- amortizarea curbei de capacitate care depinde de energia disipata de oscilatorul

inelastic, pentru k = 1 , este:
2 ( µ − 1)
β= ;
πµ
(12)

- amortizarea curbei privind necesarul de energie se poate scrie sub forma:

2
β= ,
1− µ
π
µ p2
(12’)
 as R pTcT
Unde, µp =
4π 2 Dy
(13)

as - acceleratia nominala la sol; Rp - coeficient de amplificare ( R p 2, 5 ).

Intersectia celor doua curbe ale amortizarii se constituie in punctul de performanta al

structurii.

Sa
14 
Deplasare constanta

12 

•
10  µ =1

8 
• µ = 1, 5
6 
• µ=2
4 
• µ=4
2 

0 
0  0,05  0,1 0,15 0,2 0,25 S d (m) 

Efectul cresterii ductilitatii asupra perioadei de tranzitie Tc

pentru metoda in ductilitate

 Sa ( g )  ‐ acceleratie  S.E. – Spectrul elastic cu amortizare 5%;
spectrala
1,0  S.R.(ξ) – Spectrul redus, metoda in amortizare;
ag = 0,35 ⋅ g T
PGA  • c S.R.(µ) – Spectrul redus, metoda in ductilitate;
platou spectral 
C.C. – Curba de capacitate;
ξ = 5%
•
• C.C. S.E.
• •
Ay
P.P. P.P. 
S.R.(ξ)
(µ )
(ξ ) S.R.(μ)

0
µ1       µ2   µ ‐
ductilitate
Comparatie intre punctele de performanta

date de diferite metode, cand T0 < Tc

e) Aplicarea metodei spectrului de capacitate

5.1 Varianta ATC40

Pentru aplicarea metodei spectrului de capacitate este necesara parcurgerea

urmatorilor pasi:

1. Se alcatuieste modelul de calcul pentru constructia analizata; se efectueaza analiza

statica fizic neliniara; se traseaza diagrama „forta taietoare de baza – deplasare la ultimul
nivel” al constructiei.

2. Se convertesc valorile diagramei rezultate, determinate pe modelul structural cu mai

multe grade de libertate dinamica, in valori corespunzatoare unui sistem echivalent cu un
singur grad de libertate dinamica, cu ajutorul formulelor (5), (5’).
Masa pendulului se considera egala cu masa totala a constructiei.

3. Se converteste spectrul elastic de proiectare corespunzator unui factor de amortizare

ξ=5% in formatul „acceleratie spectrala – deplasare spectrala” sau se obtine direct spectrul
inelastic prin prelucrarea unei accelerograme.

4. Asezarea pe acelasi grafic a celor doua spectre: de capacitate si de cerinte.

 5. Alegerea unui punct de performanta ce apartine spectrului de capacitate.
corespunzator acestui punct se determina factorul de amortizare vascoasa echivalenta.

6. Calcularea factorilor de reducere a spectrului cerintelor, SRA si SRV. Aceste factori de

reducere se aplica in domeniul acceleratiilor, respectiv vitezelor si se calculeaza dupa cum
urmeaza:
3.21 − 0.68 ln β eff
SR A =
2.12 (14)
2.31 − 0.41 ln β eff
SRV =
1.65 (15)

7. Reducerea spectrului elastic al cerintelor si redesenarea pe acelasi grafic a acestuia si

a spectrului de capacitate.

8. Determinarea intersectiei dintre spectrul redus al cerintelor cu spectrul de capacitate.

Daca punctul de intersectie este in apropierea punctului de performanta (deplasarea obtinuta
nu difera cu mai mult de 5% fata de deplasarea corespunzatoaree punctului de performanta),
atunci alegerea de la pasul 5 este corecta si deplasarea corespunzatoare devine deplasarea
maxima asteptata pentru actiunea seismica considerata. Daca punctul de intersectie se situeaza
in afara intervalului de toleranta, atunci se selecteaza un alt punct si se reia calculul de la
punctul 5.
5.2 Varianta FEMA356 – Metoda coeficientilor

Metoda coeficientilor – FEMA356

Fig. 10

f) Procedeu de calcul static neliniar al structurilor conform Normativului P100-2006.

Procedeul face parte din categoria celor care consideră deplasările structurale drept
parametru esenţial al răspunsului seismic al structurilor. Aplicarea procedeului implică
următoarele operaţii principale:
6.1 Stabilirea caracteristicilor de comportare pentru elementele structurii.
6.2 Construirea curbei „forţă laterală – deplasare la vârf”.
6.3 Transformarea curbei „forţă laterală – deplasare la vârf” pentru construcţia reală cu mai
multe grade de libertate (MDOF) în curba corespunzătoare sistemului echivalent cu un grad
de libertate (SDOF).
6.4 Selectarea spectrelor de deplasare inelastice relevante din baza de date, atunci când
aceasta există, sau construirea spectrelor avand in vedere seturi de accelerograme compatibile
cu spectrul de proiectare (de acceleraţie); caracteristicile structurii cu un grad de libertate
utilizate la construirea spectrelor sunt cele stabilite în treapta 6.3 de calcul.
6.5 Stabilirea cerinţei de deplasare laterală pentru stările limită considerate, determinarea
valorilor corespunzătoare ale deplasărilor relative sau deformaţiilor în elementele structurale
şi verificarea încadrării acestora în limitele admise.
Stabilirea caracteristicilor de comportare pentru elementele structurii.

Forţa
laterală
   F formarea mecanismului

Fy 
apariția 
articulațiilor  Siguranță 

Degradare plastice 
limitată

dy  dSLS du  dULS  Deplasare 

laterală, d 
Biliniarizarea curbei „forta-deplasare”
Fig. 11

Procedeul de calcul se poate folosi şi la verificarea structurilor existente oferind

avantajul, în raport cu procedeele obişnuite de verificare bazate pe evaluarea gradului de
asigurare seismică R (vezi Normativ P100/92), – că nu necesită precizarea factorului de
comportare, q. În marea majoritate a cazurilor valoarea acestui coeficient nu poate fi
determinată practic la construcţiile existente. Procedeul evaluează mult mai precis gradul de
degradare şi vulnerabilitatea construcţiei, considerând drept principal parametru al
comportării la seism-deplasarea laterală a structurii.

Construirea curbei „forţă laterală – deplasarea la vârf” pentru constructia data

Curba se obţine printr-o analiza statica neliniara, de tip biografic, utilizând programe
de calcul specializate care iau în considerare modificările structurale la fiecare pas de
încărcare. Încărcările gravitaţionale corespunzătoare grupării seismice de calcul se menţin
constante.
Calculul permite determinarea ordinii probabile a aparitiei articulaţiilor plastice,
respectiv determinarea mecanismului de cedare plastica.
Se recomandă ca diagrama să fie construită până la o deplasare cu cca 50% mai mare
decât cerinţa de deplasare corespunzătoare stării limită ultime, pentru a evidenţia evoluţia
procesului de degradare până în apropierea prăbuşirii şi implicit vulnerabilitatea clădirii faţă
de prăbuşire.

Echivalarea structurii MDOF cu un sistem SDOF

Curba stabilită pentru structura reală se converteşte într-o relaţie „forţă – deplasare”
pentru sistemul echivalent cu un grad de libertate dinamica pentru ca parametrii acesteia să
poată fi puşi în relaţie directă cu spectrele răspunsului seismic, construite pentru sisteme cu
un grad de libertate.
Notaţii:

φ – vectorul formei deplasărilor normalizate (cu valoarea unitate la vârf);

 n
M = ∑ mi
1 – masa sistemului MDOF (suma maselor de nivel mi);
F – forta tăietoare de bază a sistemului MDOF;
M ∗ = {φ} ⋅ M ⋅ {φ} = ∑ miφi2
T
– masa generalizată a sistemului echivalent SDOF;
L = {φ} ⋅ M ⋅ {1} = ∑ miφi
∗ T
– coeficient de transformare.
Relaţiile de echivalenta (16) si (17) între mărimile răspunsului SDOF, deplasările d∗ şi
forţele F∗ şi mărimile asociate răspunsului MDOF (d şi F), rezultă:

d∗ =
∑m φ d
M∗
d=
i i
2

∑m φ
L∗ i i
(16)
F ∑ mi ∑ miφi
2
∗ M ⋅M∗
F = F= = F
L∗
2
ε (∑ miφi )2 (17)
În vederea stabilirii parametrilor structurali definitorii pentru spectrele răspunsului
seismic inelastic, curba „F∗ - d∗” urmează să fie idealizată sub forma unei diagrame biliniare
(fig. 11). În acest scop forţa de iniţiere a curgerii, Fy se considera egală cu rezistenţa ultimă a
sistemului, corespunzătoare formării mecanismului de cedare plastica.
Rigiditatea iniţială a sistemului idealizat se determină astfel încât capacitatea de
absorbţie de energie să nu se modifice prin schematizarea curbei (ariile celor două curbe să
fie egale).
In cazul idealizării curbei „forta-deplasare” sub forma unei diagrame biliniare fără
consolidare, în domeniul post-elastic, deplasarea la curgere dy rezultă:

⎛ E ⎞
d y = 2⎜ d m − m ⎟
⎜ Fy ⎟⎠
⎝ (18)
unde,
dm, Em – deplasarea, respectiv energia de deformaţie (aria situată sub curba)
corespunzătoare formării mecanismului plastic.

Selectarea spectrelor de răspuns

Cerinţele de deplasare ale sistemului SDOF echivalent, pentru starea limită ultimă
(ULS), se obţin din spectrele de deplasare ale răspunsului seismic inelastic. Se pot folosi,
dacă există, spectre aproximative, specifice amplasamentului. În caz contrar, spectrele se pot
calcula folosind programe de calcul specializate, utilizând accelerograme înregistrate,
simulate sau artificiale compatibile cu spectrul de proiectare din cod.
Se aproximeaza spectrul inelastic de deplasare, SDi(T) cu ajutorul relaţiei (19).
d * = SD i (T) = c SD e (T) (19)
c - coeficient de amplificare al deplasărilor în domeniul inelastic;
SDe(T) - spectrul de răspuns elastic.
Parametrii care caracterizează valorile spectrale, respectiv cerinţele de deplasare, sunt:
- perioada T∗ a sistemului SDOF echivalent, determinata cu formula (20);
Md *y
T = 2π
∗

Fy*
(20)
 - coeficientul seismic c*
F y*
c*y =
Mg (21)
Controlul deplasărilor structurale
După determinarea cerinţelor de deplasare pe sistemul echivalent SDOF, acestea se
convertesc în cerinţele de deplasare ale structurii reale MDOF, inversând relaţia (16):

d=
L∗ ∗
d =
∑m φ i i
d∗
M∗ ∑m φ i i
2
……. (22)
Corespunzător acestor deplasări globale, se determină mecanismul de cedare plastica,
eforturile in elementele fragile (care si-au consumat capacitatea de ductilitate), deplasările
relative de nivel şi deplasările individuale ale elementelor (rotiri dezvoltate în articulaţiile
plastice punctuale echivalente etc) şi se verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile
corespunzatoare starii limită considerate.

Metode de dimensionare directa bazata pe deplasari

Obiectiv: Dimensionarea unei structuri prin controlarea nivelului de degradare suferit pentru
un nivel de actiune data.

De exemplu:
EQ "de serviciu" (IMR= 50 ani): Fara degradari (comportament elastic)
EQ "de calcul" (IMR= 500 ani): Degradari reparabile
EQ "extreme" (IMR=2500 ani): Fara colaps - prabusire (siguranta vietii)

Prin comparatie o dimensionare la forte nu garanteaza decat rezistenta

(+incertitudinile asupra valorilor factorului de comportament).

Extreme - Kobe (1995)

 Accepptabil Inaccceptabil

Metodollogie
Etapa 1:
D
Definirea starrii de deplasare "tinta" in legatura cu nivelul de d performaanta cerut (dde
exemplu:: drift intre etaje
e sau niveel de curbura)
Etapa 2:
E
Estimarea dep
plasarii elasttice a structuurii (formulee aproximative pentru sccheme tip). Se
S
deduce ductilitatea
d caautata.
Stalpi circulari: y = 2.25εy / D
Stalpi rectangularri: y = 2.1
10εy / hc
Peretti rectangularri: y = 2.0
00εy / lw
Grinzzi cu sectiunni T: y = 1.7
70εy / hb

Etapa 3:
Cunooscand ductiilitatea se deduce
d amoortizarea vaascoasa echiivalenta repprezentativa a
diisiparii "hysteretice".
Etapa 4:
Cunooscand amorrtizarea echivalenta, speectrul de depplasare si deeplasarea tinnta, se deducce
peerioada efecctiva a structu
urii.

ati:
Dificulta
Evalu
uarea spectruului deplasarrii
Efecttele amortizaarii asupra sppectrului depplasarilor

Deplasare [m]

Perioada [s]
Etapa 5:
Cunooscand perio oada efectiv
va si masa sstructurii see deduce riggiditatea seccanta si forrta
taaietoare de baza.
b

Etapa 6:
Se finnalizeaza dim
mensionareaa in capacitatte pe baza effortului astfeel evaluat.

Proiecctarea mooderna in
n deplasaari
  1. Conceptiia bazata p
 pe perform
manta 
Metodele tradditionale de proiectare a cladirilor supuse incarccarii seismicce sunt bazatte
M
pe utilizaarea acceleraatiilor spectrrale (Fig.1). Se presupunne ca sistem
mul poate fi reprezentat
r d
de
un oscilaator cu un grad
g de libeertate dinammica, de massa „M”, de perioada elaastica „Te” si
coeficiennt de amortizzare „ξ”. See cunoaste dde asemenea un spectru de accelerattii elastice de d
proiectarre provenindd din codul de calcul resppectiv.
 Fig. 1 – Metoda acceleratiilor spectrale

Cu acest spectru si tinand seama de proprietatile oscilatorului, forta taietoare elastica

la baza a structurii Ve, este :
⎛ S (T , ξ ) ⎞
Ve = Mg ⎜ a e ⎟
⎝ g ⎠e
(1)
S a ( T e ,ξ )
unde, , este acceleratia spectrului elastic corespunzand perioadei elastice Te si
g
coeficientului de amortizare ξ.
Daca sistemul este conceput pentru a prelua un efort Vi inferior lui Ve se poate astepta
ca sistemul sa sufere un comportament inelastic. Acest comportament va induce o crestere a
coeficientului de amortizare si deci o diminuare a acceleratiilor la care este supusa structura.
Tinand seama de comportamentul inelastic se poate construi un nou spectru de raspuns.
Daca se presupune ca perioada ramane aproximativ constanta si egala cu Te se obtine
pentru efortul Vi, valoarea (2) :
Sa (Te,ξ ) ⎞
Vi = Mg ⎛⎜ Ve
⎟ =R
⎝ g ⎠i
(2)
unde „R” este coeficientul de reducere al fortelor.
Din punct de vedere economic, conceptia unui sistem care ramane elastic numai pana
la valoarea Vi, este mai putin costisitoare decat aceea a unui sistem care ramane elastic pana
la valoarea Ve. Dar pentru a profita de aceasta economie este necesar de a garanta ca
diferitele elemente ale constructiei (structurale si nestructurale) pot dezvolta raspunsul
inelastic cerut; in plus, implicit, trebuind sa fie acceptata aparitia unui nivel al degradarii in
urma miscarii seismice.
Principalele limitari ale metodei de proiectare prin acceleratii spectrale sunt legate de
alegerea coeficientului „R” si de verificarea elementelor structurale.
Coeficientul „R” este fixat printr-o reglementare in functie de materialele de constructie
utilizate si de sistemul structural ales. Valoarea se obtine in functie de observatiile facute
asupra seismelor care au avut loc si de experienta proiectantului. Valoarea sa este dificil de
justificat si are numai un sens mediu din punct de vedere al comportamentului asteptat.
Pentru situatii particulare, folosirea coeficientului „R” poate fi destul de indepartata de
comportamentul real dezvoltat de structura.
Deplasarile nu sunt tratate de o maniera directa, verificarile facandu-se cu anumite criterii la
sfarsitul procesului de proiectare. Conceptia fiecarui element este bazata fundamental pe
fortele obtinute cu incorporarea coeficientului „R”. Din contra, este mai normal sa se
defineasca raspunsul elementelor structurale in functie de deplasari in loc de forte.
O abordare care tine cont direct de deformatia elementelor si de deplasarile structurii
pare a fi mai naturala. Acesta este scopul metodelor de proiectare a constructiilor bazate pe
notiunea de performanta. Urmand aceasta metodologie se impun limite ale deformatiilor de
serviciu pentru seismele medii de o maniera care sa previna degradarile elementelor
structurale si nestructurale iar pentru seismele majore se impun limite ale deformatiilor pentru
prevenirea sensibilitatii structurii.

1.1. Sistem cu un grad de libertate inelastic

Se considera un sistem cu un grad de libertate cu proprietatile elastice m, k si c.
Relatia intre forta taietoare la baza V si deplasarea oscilatorului δ este de tip elastoplastic
perfect. Deformatia limita elastica-δy, este asociata unui efort (forta taietoare la limita de
curgereVy):

Fig. 2 – Sistem cu un grad de libertate

Sub actiunea unei anumite incarcari dinamice sistemul va suferi o plastificare, o

deplasare maxima δm si o anumita deplasare reziduala δp. Se poate compara deplasarea
maxima δm cu aceea corespunzand unui sistem cu aceleasi proprietati elastice, dar care
ramane liniar in timpul incarcarii:
 Fig. 3 – Sistem liniar corespunzator sistemului inelastic

Cele doua sisteme au deci aceiasi masa m, aceiasi rigiditate initiala k si aceiasi
amortizare c. Perioada proprie de vibratie a celor doua sisteme este aceiasi daca δ < δy pentru
deplasarile mari; nu este posibil sa se defineasca o perioada elastica pentru sistemul inelastic.
Se poate interpreta valoarea V0 ca fiind rezistenta minima ceruta pentru ca un sistem sa
ramana elastic in timpul incarcarii. Coeficientul de reducere a fortelor „R” poate fi definit
astfel:
R = V0
Vy
(3)
Analog se poate stabili factorul de ductilitate µ :
µ = δδmy
(4)
Rigiditatea elastica k face legatura intre coeficientul de reducere a fortelor si factorul
de ductilitate, conf. (5).
kδ 0 δ 0
R= =
kδ y δ m
µ
(5)
Deci,
δm µ
= (6)
δ0 R

• Daca coeficientul de reducere a fortelor R este egal cu 1, atunci δ0= δm si

sistemul ramane tot timpul linear elastic, neavand deplasari permanente, δp.
• Daca coeficientul „R” este supraunitar deplasarea maxima va fi superioara
celei de la limita de elasticitate, δy si deci ductilitatea µ va fi mai mare ca 1. Deplasarile
permanente vor fi de asemenea diferite de 0.
• Daca creste valoarea lui „R” limita de elasticitate δy scade si factorul de
ductilitate µ va creste.
• Pentru aplicarea metodei de conceptie bazata pe performanta este practic
nevoie sa se dispuna de spectre de ductilitate µ constanta. Urmatoarea procedura a fost
propusa de Chopra (2001) pentru un semnal seismic cunoscut üg(t) :
 o Selectarea unei fractiuni de amortizare ξ.
o Selectarea unei valori a perioadei proprii de vibratie Tn.
o Calculul raspunsului elastic δ(t) al sistemului cu proprietatile Tn si ξ.
Obtinerea deplasarii maxime elastice δ0 si a fortei corespunzatoare V0 = k•δ0
o Calculul raspunsului pentru un sistem elastoplastic cu aceleasi proprietati Tn,
ξ pentru o anumita valoare data Vy = V 0 . Calculul deplasarii maxime δm
R
corespunzatoare si a factorului µ corespunzator. Repetarea pentru mai multe
valori ale lui Vy pentru obtinerea unei curbe (Vy, µ).
o Selectarea unei valori a ductilitatii µ si a valorii fortei limita Vy
corespunzatoare. Cu Vy se obtine deplasarea limita:

δy = Vyδ 0
V0
(7)
Cu deplasarea δy cunoscuta coordonatele spectrale sunt :

Dy = δy ; Vy = ωn δy ; Ay = ωn2 δy
(8)

unde Dy, Vy si Ay sunt raspunsurile spectrale in deplasari, pseudo- viteze si pseudo-

acceleratii, iar pulsatia este ω n =
2Π .
Tn
Prin repetarea pentru mai multe valori ale lui Tn, se obtin spectrele de raspuns pentru
un anumit factor de ductilitate µ. Pentru a obtine spectrul corespunzator unei alte ductilitati
este suficient sa se schimbe valoarea lui µ in ultimul pas. Spectrele obtinute au aliura din
Fig.4 pentru cazul pseudo-acceleratiilor.

Fig. 4 – Spectre de raspuns de ductilitate constanta

• O alta optiune pentru a reprezenta comportamentul inelastic

 o al oscilatorului este de a utiliza curbele care leaga coeficientul de
reducere a fortelor R si factorul de ductilitate µ asociat perioadei
fundamentale a oscilatorului, Tn. Constructia acestor curbe este
similara celei a spectrelor de raspuns de ductilitate constanta; primele 3
etape fiind identice. Urmeaza:
o Calculul raspunsului elastic δ(t) al sistemului de proprietati Tn si ξ.
Obtinerea deplasarii maxime elastice δ0 si a fortei corespunzatoare
V0=k•δ0
o Calculul raspunsului pentru un sistem elasto-plastic cu aceleasi
V0
proprietati Tn, ξ pentru o anumita valoare Vy =
R data.
o Calculul deplasarii maxime δm corespunzator si coeficientul µ
corespunzator. Repetarea pentru mai multe valori ale lui R si obtinerea
unei curbe ( R, µ)
o Selectarea unei valori a lui R si a valorii µ corespunzatoare.
Reprezentarea punctului ( Tn, µ , R)
Repetarea acestor operatii pentru mai multe valori ale lui Tn da curba pentru un anume
R fix. Pentru a stabili alte curbe este suficient sa se schimbe valoarea lui µ in ultimul pas.

1.2. Metoda de analiza neliniara

O problema deosebit de importanta pentru conceptia de proiectare a cladirilor bazata

pe performanta lor seismica este aceea de a dezvolta metode care sa fie in acelasi timp simple
si eficace pentru analiza, dimensionarea si verificarea efectelor seismelor asupra structurilor.
Metodele de analiza statica si dinamica trebuie sa fie capabile sa prezica de o maniera realista
aprecierea fortelor si deplasarilor impuse de seisme. Ca raspuns la aceste cerinte, anumite
reglementari, in special ATC40/1996 si FEMA 450/2003 au introdus metode pentru
determinarea cerintei in deplasare impusa unei cladiri susceptibile de a avea un
comportament inelastic in timpul seismului.

Printre metodele propuse pentru a tine cont de comportamentul neliniar foarte

raspandita este metoda de analiza neliniara statica dezvoltata initial de Freeman S.A. In
metoda se parcurg urmatorii pasi:
1. Constructia curbei de capacitate plecand de la curba push-over a structurii.
2. Conversia spectrului de raspuns elastic in spectrul cerintei.
3. Determinarea puntului de performanta al structurii.
4. Conversia punctului de performanta la cerinta de ductilitate pentru fiecare element al
structurii.

Constructia curbei de capacitate incepe cu obtinerea curbei push-over, Fig.5. Curba

push-over este determinata cu incarcarea incrementala monoton crescatoare laterala a
structurii pana ce aceasta atinge starea limita de rupere sau o anumita deplasare tinta.
 Fig. 5 – Metoda push-over

Obiectul analizei este de a evalua capacitatea structurii sub actiunea seismului prin
estimarea eforturilor si cerintelor in deplasari. Aceasta metoda neliniara statica tine cont intr-
un mod aproximativ de redistributia eforturilor in interiorul structurii. Analiza este bazata pe
ipoteza ca raspunsul structurii poate fi asimilat celui al unui sistem echivalent cu un grad de
libertare(SDOF). Altfel spus, raspunsul este controlat printr-un singur mod de vibratie care se
presupune constant pe tot parcursul incarcarii de o maniera independenta de nivelul
deplasarii.

Alegerea distributiei fortelor de excitatie pentru incarcarea incrementala este unul din
aspectele critice ale metodei. In general distributia fortelor de inertie va fi dependenta de
severitatea seismului (deplasari inelastice induse) si va fi de asemenea dependenta de timp (in
timpul seismului).

Daca raspunsul structurii nu este prea mult influentat de modurile proprii

nefundamentale si daca structura prezinta un unic mod de cedare care poate fi identificat cu o
distributie a fortelor constante, atunci alegerea unei distributii unice a fortelor este suficienta.

Din contra, folosirea unei distributii unice a fortelor nu poate reprezenta variatiile
locale ale cerintei de deplasari si nici prevedea tot mecanismul de cedare locala. Este bine sa
se utilizeze cel putin doua distributii ale fortelor. Adesea se utilizeaza o distributie uniforma,
proportionala cu incarcarea fiecarui etaj, conf. (9), (10).

F i = CV ,i ⋅ V
(9)

CV ,i = nwihi
k

∑ w jhj
k

j =1

(10)
unde CV,i este coeficentul de distributie a fortelor, V este forta laterala totala, wj este
incarcarea nivelului j, hj este inaltimea nivelului j (masurata plecand de la baza) si Fi este
forta laterala la nivelul i.

Valoarea exponentului k depinde de reglementari, exemplu codul FEMA 450/2003

utilizeaza :

⎧2, daca Te ≥ 2,5

⎪
k=⎨
⎪1, daca Te < 0,5
⎩
(11)

unde Te este perioada fundamentala elastica a structurii. Valorile intermediare trebuie sa fie
interpolate.

Recunoscand limitarile utilizarii distributiei constante a fortelor mai multi autori au

propus distributii adaptabile pentru a lua in considerare variatia distributiei fortelor de inertie
in timpul miscarii (Fayfar si Fischinger 1998, Bracci 1997). Anumite metode propun
incarcari proportionale cu deplasarile laterale pe fiecare increment, distributie fortelor fiind
bazata pe combinatiile modale SRSS a modurilor derivate de la rigiditatea tangenta la fiecare
increment si incarcarile proportionale rezistentei la forfecare a fiecarui etaj in timpul pasilor
de incarcare precedenti. Cu toate aceste cercetari, nu exista inca o distributie unica adaptabila,
avantajoasa pentru toate sistemele structurale. In general utilizarea distributiilor adaptabile
este necesara pentru cladirile cu perioada fundamentala mare, cu mecanisme de plastificare
localizate.

Chestiunea care se pune cand se construieste curba push-over a unei structuri este
aceea de a se stabili cand se opreste incarcarea structurii. Reglementarile, de exemplu FEMA
450/2003, propun oprirea incarcarii cand se atinge 150% din deplasarea tinta δf (la punctul
de control), definita conform cu :

Te2
δt = C0 ⋅ C1 ⋅ C2 ⋅ C3 ⋅ S a g
4∏2
(12)

unde:

C0 – este un factor care leaga deplasarea spectrala a sistemului cu un rad de libertate

de deplasarea la varf a acoperisului;

C1 – este un factor care tine seama de diferenta intre deplasarea inelastica si cea
obtinuta dintr-o analiza elastica;

C2 – tine cont de stabilitatea si regularitatea buclei hysteretice caracteristica

comportamentului inelastic;
 C3 – tine contt de efectele „P – ∆” (neeliniaritate geeometrica);

Sa – acceleraatia spectrala pentru peerioada efecttiva a consttructiei, Te, dupa directia

analizataa, conf. (13).

Fig. 6 – Idealizaarea bi-linearra a curbei pu

ush-over (FE
EMA 450/20003)

Te = Ti ki ke
(13)

unnde,

ki – rigiditatea lateerala dupa directia

d consiiderata

ke – riigiditatea latterala efectivva obtinuta din

d curba pussh-over

Inn reglementarile FEMA A 450(2003)) se utilizeaaza deplasarrea tinta δt, ca deplasarre

indusa dee seism penttru calculul cerintelor dee ductilitate a elementellor structuralle. In practicca
se utilizeeaza mai dess metoda speectrului de ccerinta introddusa prin AT TC40(1996)). In acest caaz
se incarca structura pana
p la atingerea instabillitatii globalee sau partiale –Fig.6.

Dupa obtinerrea curbei push-over

D p see cauta transsformarea inntr-o curba de capacitatte
echivalennta care leag
ga acceleratia unei structturi cu un grrad de liberttate(SDOF) de deplasareea
sa. Pentrru a obtine aceasta echhivalenta see pleaca de la ecuatia diferentiala de echilibrru
dinamic liniar
l u acceleraatii seismice üg(t) la bazaa :
(14) all sistemului real supus unei

[M ]⎧⎨x(t )⎫⎬ + [C ]⎧⎨ x(t )⎫⎬ + [K ]{x(t )} = −[M ]{1}ug (t )

.. . ..

⎩ ⎭ ⎩ ⎭
(14)

unde {x((t)} sunt depplasarile fieccarui nivel; [[M], [C] si [K]

[ sunt respectiv matriicile de masa,
amortizarre si rigiditaate.
 Deplasarile se pot descompune sub forma unei serii de n moduri proprii

{x(t )} = ∑ {x(t )} = ∑ {φ }nqn(t ) (15)

n n

unde q(t) sunt coordonatele modale.

Dupa rezolvarea ecuatiei (14) se obtin deplasarile {x(t)} pentru fiecare nivel j al
constructiei. Din punct de vedere al conceptiei este necesar de a determina fortele si eforturile
fiecarui element al structurii. Aceste forte pot fi si eforturile fiecarui element introducand
fortele echivalente statice {F(t)}. La fiecare moment t, aceste forte trebuie sa conduca la
aceleasi deplasari {x(t)}, adica :

{F(t)}=[K]{x(t)}
(16)

Aplicarea fortelor {F(t)} printr-o analiza statica pentru fiecare moment t va da fortele
si eforturile pe elemente.

Fortele {F} pot fi obtinute cu o descompunere a inertiei sistemului.

[M ]{1} = ∑ Γn[M ]{φ }n = ∑ {S }n

n n

(17)

unde, Гn sunt factori de participare si {S}n reprezinta distributiile fortelor pe structura. Daca
modurile de vibratie provin dintr-o analiza de valori si vectori proprii, se poate considera
ortogonalitatea lor pentru a se obtine valoarea lui Гn :

{Ф}nt[M]{1} = Гn{Ф}nt[M]{Ф}n
(18)

= > Γn = Ln
Mn
(19)

Aplicarea proprietatilor de ortogonalitate a modurilor de vibratie pentru (17) permite

obtinerea expresiei (20) cunoscute :
.
.. . ..
q n (t ) + 2ξnωn q n(t ) + ωn 2 qn(t ) = −Γ u g (t ) (20)

unde, ξ este fractiunea din amortizare a modului n si ωn-pulsatia sa.

Daca se face substitutia qn(t)=ГnDn(t) cu Dn(t) deplasarea asociata modului n, se

obtine ecuatia (21).
 .
.. . ..
D n (t ) + 2ξnωn D n (t ) + ωn 2 Dn (t ) = − u g (t ) (21)

Expresia deplasarilor structurii initiale in functie de deplasarile modale sunt date de

expresia:

{x(t )} = ∑ {φ }nΓnDn(t )
n

(22)

Daca se considera numai modul fundamental de vibratie, expresia devine:

{x(t )} = {φ }1Γ1D1(t )
(23)

Pentru un moment dat relatia intre deplasarea la varf a acoperisului xt si deplasarea

corespunzatoare primului mod este:

xt
xt = φ N ,1Γ1 D1 ⇒ D1 = (24)
φ N ,1Γ1

ceea ce permite legarea deplasarilor punctului de control al curbei push-over de deplasarile

corespunzatoare ale sistemului cu un grad de libertate – Fig.7a.

Pentru obtinerea unei corespondente intre forta taietoare de baza a curbei push-over si
acceleratia corespunzatoare unui sistem cu un grad de libertate, se pot considera fortele
laterale echivalente static {F}n pentru un mod n:

{F(t)}n = [K]{x(t)}n = {S}nAn(t) = ωn2{S}nDn(t)

(25)

unde, An(t) sunt pseudo-acceleratiile modale.

In general, daca se doreste, un raspuns γn(t) se poate obtine plecand de la rezultatele

st
γn ale unei analize statice echivalente de forte {F}n:

γn(t)= γnstA(t)
(26)

In aceasta aproximare forta taietoare de baza Vb poate fi obtinuta in functie de efortul

Vb,nst indus de {S}n pentru un moment dat:
N 2
Vb , n st = ∑ Sj , n = {1} {S }n = Γn{1} [ M ]{φn} ⇒Vb , n st = Ln = Mn *
t t
(27)
j =1 Mn

unde Mn* este masa efectiva modala asociata modului n.

In final forta taietoare de baza Vb poate fi aproximata dupa cum urmeaza:

 Vb(t )
Vb(t ) = ∑ Vb , n An(t ) ≈ Vb ,1 st A1(t ) ⇒ A1(t ) =
st

n M 1*
(28)

obtinandu-se astfel o expresie pentru a trasnforma forta taietoare de baza din analiza push-
over in acceleratia corespunzatoare unui sistem cu un grad de libertate.

a. b.

Fig. 7 – Conversia curbei push-over incurba de capacitate

Curba „D1-A1” este cunoscuta sub numele de diagrama (curba) de capacitate a

structurii – Fig.7b.

1.3. Calculul cerintei de deplasare

Exista mai multe metode pentru obtinerea cerintei de deplasare a structurii. Principiul
general al tuturor metodelor este insa acelasi: constituirea unei aproximatii biliniare pentru
curba de capacitate, aducerea spectrului de raspuns elastic al seismului in format ‚A-D” si
cautarea intersectiei intre cele doua curbe dupa o schema iterativa. Codul FEMA 450(2003)
indica doua optiuni, fie obtinand cerinta de deplasare δt analitic cu expresia (12), fie urmand
metoda propusa de codul ATC40 (1996).

Idealizarea bi-liniara

Se incepe cu cautarea unei reprezentari bi-liniare echivalenta a curbei de capacitate.

Aceasta idealizare permite calcularea factorului de ductilitate µ astfel incat amortizarea
echivalenta sa cuprinda amortizarea vascoasa si amortizarea hysteretica.

Curba bi-liniara echivalenta se bazeaza pe un criteriu de echivalenta a energiei. Pentru

o valoare a deformatiei maxime Dm, aria de sub curba de capacitate trebuie sa fie egala celei
de deasupra curbei bi-liniare (energie de deformatie) astfel spus Ω1= Ω2 - Fig.8.
 Fig.
F 8 – Moddel bi-liniar echivalent
e

Ay si Am suntt acceleratiilee pentru lim

mita de elasticcitate si resppectiv maxim
mala; Dy si Dm
sunt depllasarile coresspunzand ceelor doua nivvele de accelleratie.

R
Rigiditatea po
ortiunii elasttice, Ke, poatte fi exprimaata in functiee de perioadaa elastica, Te.

Ke = Ay = ωe 2 = 2Π
Dy Te
( ) 2
(299)

A
Acceleratia m
maximala p
poate fi expprimata in functie
f de ductilitatea in deplasarre
µ = Dm si reducereea de rigiditaate α conf. (30):
Dy

Am = Ay + α ⎜ 2 ∏ (Dm − Dy ) = Ay (1 − α + αµ )
⎛ ⎞
⎝ Te ⎠
(30)

Pastrand o peerioada elasttica constannta Te selectia diferitelorr valori ale lui Am va da

d
valori differite pentruu Ay si α. Inn general valloarea lui Ay nu variazaa prea mult dupa
d alegereea
unei valoori Am; din contra valoarrea lui α estee sensibila la valoarea aleeasa a lui Am.

Dupa stabilirrea echivalenntei bi-liniaare se pot caalcula proprrietatile sisteemului cu un

D u
grad de liibertate echiivalent. Periooada elasticaa Teq poate fi
f obtinuta duupa cum urm
meaza:

m = 2∏ D A = T µ
Teq = 2 ∏
K eq m m e
1 − α + αµ
(31)

si amortizarea echivaalenta ξeq (du

upa Chopra ssi Goel 19999).
^ E A D − Dy Am (1 − α )(µ − 1)
ξ eq = ξ e + 1 + D = ξ e + 2 y m = ξe + 2 = ξ e + ξ eq (32)
4 ∏ ES ∏ Am Dm ∏ µ (1 − α + αµ )

unde, ED - este energia disipata intr-o bucla de hysterezis si EK - este energia de deformatie
elastica a unui sistem echivalent secant; ξe este amortizarea vascoasa, dar ecuatia (32) in
general supraestimeaza amortizarea dezvoltata in timpul incarcarii seismice.

Codul ATC40 (1996) propune o corectie de tipul

^
ξ eq = ξ e + kξ eq

(33)

unde, k ≤ 1 este un coeficient depinzand de comportamentul hysteretic al sistemului: stabil,

intermediar sau cu degradare. Se precizeaza ca ξeq trebuie sa fie obligatoriu mai mic de 45%

Alte coduri de exemplu Eurocode 8 propun un sistem linear echivalent elasto-plastic

perfect (α=0 in relatiile precedente) si o limita de amortizare impuse la jumatatea factorilor de
reducere care corespund aproximativ lui ξeq<12,25%

1.4. Conversia spectrului in format „A-D”

Plecand de la un pseudo-spectru de raspuns al acceleratiilor pentru un anumit seism

sau un spectru de proiectare al unui cod de calcul in sistemul de reprezentare „A-Tn”, se poate
construi o reprezentare echivalenta in planul acceleratiilor si deplasarilor „A-D” –Fig.9.

Daca se cunosc numai acceleratiile A(T) in functie de perioada T, din analiza in

domeniul frecvential se poate deduce ca:

2
A=ω D⇒ D = T2n
A
4∏2
(34)

unde Tn, - sunt perioadele oscilatoarelor cu un grad de libertate dinamica corespunzand

fiecarui nivel de acceleratie A cunoscut. In mod alternativ se poate construi reprezentarea A-
D direct a spectrelor de raspuns in acceleratii si in deplasari daca se ia un semnal seismic
particular.
 Fig.9 Conversia spectrului

In acesta reprezentare fiecare perioada corespunde cu o dreapta care trece prin origine
avand o anumita panta.

1.5. Calculul punctului de performanta

Procedura pentru obtinerea punctului de performanta (PP), adica a cerintei de

deplasare pentru structura afectata de seism, urmeaza in general urmatorii pasi:
^
1. Se alege un punct de performanta test, acest punct se obtine selectionand D m pe
diagrama de capacitate sau a spectrului de raspuns elastic.
2. Se construieste aproximarea bi-liniara.
^
3. Se calculeaza amortizarea echivalenta ξ eq ; se reduce spectrul cerintei calculat cu
^
amortizarea ξ eq obtinuta.
4. Se determina intersectia curbei de capacitate bi-liniara cu spectrul redus (pct. Dm2)
– Fig. 1a.
^
5. Daca valorile Dm 1 si Dm2 sunt apropiate (in limita de 5% de exemplu) punctul de
^ ^ ^
performanta este Dm 1; daca nu, se alege un nou Dm sau se alege Dm = Dm2 si se
revine la pasul 2.
Atunci cand convergenta este atinsa se revine la deplasarea la varf cu relatia (35).

xt
xt = φ N ,1Γ1 D1 ⇒ D1 =
φ N ,1Γ1
(35)
 Fig.10 Determinarea punctului de performanta

Codul ATC40 (1996) specifica trei tipuri de metode pentru estimarea deformatiei
induse, toate trei bazate pe principiile expuse. Procedurile A si B sunt analitice si pot fi
implementate direct. Procedura C este mai ales grafica. In general procedura A da cele mai
bune rezultate. Este important de adaugat ca nici una din metode nu garanteaza convergenta.
Sansele de a obtine un rezultat satisfacator depind in principal de trasarea curbei push-over
initiale.

Procedura A urmeaza pasii urmatori:

1. Ajustarea curbei bi-liniare pe diagrama de capacitate

Se va pastra deformatia limita elastica Dy si curba bi-lineara in timpul iteratiilor.

2. Construirea spectrului de raspuns elastic sau de conceptie in sistemul „A-D”

pentru o fractiune din amortizarea vascoasa de 5%.
3. Estimarea cerintei de deplasare Di si a acceleratiei respective Ai. Initial se ia
valoarea Di=D(Te, ξe=5%).
i
4. Calculul ductilitatii, µ=D
Dy .
^
5. Calculul amortizarii echivalente, ξeq .
^
6. Constructia spectrului A-D pentru ξeq (cu factorul de reducere, curbele R-T-µ sau
simpla recalculare). Obtinerea noii intersectii in punctul Dj.
D j − D i ≤ t ol
7. Daca , seismul induce o deformatie D=Dj, daca nu, Di=Dj, si
Dj
se repeta pasii 4÷7.
Exista mai multe expresii pentru reducerea spectrelor in functie de o anumita valoare
a fractiunii din amortizare. De exemplu, Eurocod 8 indica valoarea (36).
 η= 7
^ ,
2 + ξeq
(36)

unde η este factorul de reducere a acceleratiilor spectrului. Factorii cei mai utlizati
sunt cei propusi de Newmark si Hall in 1982.

^
3,21 − 0,68 ln ξeq
ηA = ;
2,12
^
2,31 − 0,41 ln ξeq
ηV = ;
1,65
(36’)

unde ηA si ηV sunt factorii de reducere a acceleratiilor si vitezelor aplicati spectrelor

de raspuns respective.

• In procedura B propusa in codul ATC40 (1996) se urmeaza o cale

asemanatoare.
1. Ajustarea curbei bi-lineare pe diagrama de capacitate. Se va pastra
deformatia limita elastica Dy si curba bi-lineara in timpul iteratiilor.
2. Constructia spectrului de raspuns elastic sau de conceptie in sistemul
„A-D” pentru o fractiune de amortizare vascoasa de 5%.
3. Estimarea cerintei de deplasare Di si a acceleratiei corespunzatoare Ai.
Initial se ia valoarea Di=D(Te, ξe=5%).
i
µ= D
4. Calculul ductilitatii, .
Dy
^
5. Calculul amortizarii echivalente ξeq si a perioadei echivalente, Teq.
^ ^
6. Calculul punctelor D(Teq, ξeq ) si A(Teq, ξeq )
^
7. Verificarea daca dreapta care uneste punctul D(Teq, ξeq ), punctul
^
A(Teq, ξeq ) si punctul determinat precedent intersecteaza curba de
capacitate. Daca intersectia exista, - acest punct corespunde cerintei de
deplasare indusa de seism.
Mai multi autori au propus metode perfectionate pentru a determina punctul de
performanta. De exemplu Chopra si Goel(1999) propun o tehnica bazata pe spectrele de
raspuns de ductilitate constanta. Alti autori (Albanusi s.a. 2000) propun utilizarea spectrelor
de raspuns de amortizare variabila.
 In general metoda ne-lineara statica ofera mai multe informatii ca o analiza elastica
statica sau dinamica. Cu toate aceste avantaje, metoda neliniara nu poate fi considerata ca o
solutie generala in toate cazurile. Tehnica este utila pentru identificarea punctelor slabe ale
unei structuri si a eventualelor slabiciuni ale unei anumite conceptii, dar nu va arata in mod
cert toate mecanismele posibile de cedare.

Pentru structurile care raspund in primul lor mod elastic de vibratie, metoda va da in
general estimari bune ale cerintei de deformatii globale si locale. Se vor arata potentialele
slabiciuni care nu se pot observa cu o analiza lineara elastica : mecanisme de cedare ale
etajelor, cerinte de deformatii excesive, iregularitati ale rezistentei, suprasarcini pe elementele
potential fragile(conexiuni).

Din contra, analiza ramane statica si nu poate atinge o reprezentare precisa a

fenomenelor dinamice. De exemplu, metoda risca sa nu poata detecta anumite moduri de
deformatie importante si sa supraestimeze altele. Raspunsul dinamic inelastic poate sa difere
semnificativ de raspunsul obtinut cu distributiile incarcarilor laterale constante sau chiar
adaptive. De exemplu se pot astepta diferente semnificative pentru structurile care sunt
puternic influentate de modurile de vibratie de inalta frecventa (cu perioada scazuta).

Considerarea efectelor interactiunii sol-structura

Metoda propusa in reglementarile FEMA 440 (2004) este astfel conceputa pentru a fi
inclusa alaturi de analizele ne-lineare statice. Se iau in consideratie:

- introducerea flexibilitatii sistemului sol-structura;

- efectele de filtraj al semnalului seismic transmis la structura (interactiune
cinematica);
- disiparea energiei cauzata de radiatia undelor de interfata catre infinit si
amortizarea hysteretica a solului (amortizarea fundatiei).
Anumite reglementari, in special ATC40 (1996) si FEMA450 (2003) au introduse
prevederi pentru a tine seama de flexibilitatea solului. Aceste prevederi raman limitate pentru
ca nu iau in considerare efectele asupra modificarii semnalului seismic sau amortizarea
indusa de fundatie.
 Fig. 11 Cladire supusa unui seism

Analiza dinamica clasica a constructiilor presupune o structura cu o baza fixa excitata

de un semnal seismic al campului liber ü FF ( t ) - Fig.11. Aceasta miscare a campului liber
este miscarea seismica determinata intr-un punct al suprafetei solului suficent de departat de
constructie. Ipoteza unei baze fixe poate fi incorecta pentru constructii cu sensibilitate mare la
rotatiile sau translatiile fundatiei lor.
Printre metodele care tin seama de flexibilitatea solului procedura cea mai raspandita
este metoda lui Winkler (terenul asimilat cu paturi de resorturi). Folosirea acestei metode cu
semnalul campului liber conduce in general la o evaluare mai precisa a comportamentului cel
mai probabil al unei structuri in timpul unui seism.
In cazul general efectele interactiunii cinematice pot modifica semnificativ semnalul
campului liber. Se pot identifica doua fenomene : efectul obisnuit asupra fundatiei si efectele
de profunzime. Miscarea pe fiecare punct al suprafetei nu este exact aceiasi deci adevarata
miscare suferita de fundatia structurii corespunde unei anumite medii pe toate punctele asupra
carora ea este plasata. Odata cu adancimea miscarea seismica are tendinta de a se diminua.
Daca fundatia este dezvoltata in adancime apare o variatie a miscarii cu adancimea. Analizele
arata ca aceste efecte sunt strans legate de perioada si ca ele sunt mai semnificative pentru
perioadele fundamentale mici. Aceste doua efecte pot fi idealizate ca un filtru al semnalului
campurilor libere care produc miscarea efectiva a fundatiei (FIM).
Efectele amortizarii fundatiei apar din cauza deplasarilor relative intre fundatia
structurii si portiunea de sol care o inconjoara. Amortizarea aditionala este explicata prin
energia radiata de interfata sol-structura catre sol si prin amortismentul material al solului.
Aceasta amortizare conduce la diminuarea ordonatelor spectrale ale spectrului de cerinta
seismica a semnalului venit la structura. FEMA 440(2004) propune combinarea amortizarii
fundatiei cu acela al structurii pentru obtinerea unei amortizari globale corijate.
Modul in care se tine cont de efectele interactiunii sol-structura prin metoda de analiza
ne-lineara statica este prezentat schematic in Fig. 12.
 Fig.12 Incorporarea efectelor interactiunii sol-structura

2.1 Efecte cinematice

Efectele interactiunii sol-structura pot fi importante pentru perioade mici(T<0,5s)

pentru fundatiile de marime importanta (in suprafata) sau pentru fundatiile ingropate mai
mult de 3,00m.

Se calculeaza un factor de modificare RRS pe spectrul de raspuns al miscarii seismice

in camp liber :

1. Calculul marimii efective a fundatiei be:

be = ab
(37)

2. Evaluarea modificarii prin efectul de medie RRSbsa:

1, 2
⎛b ⎞
RRS bsa = 1− 1 ⎜ e ⎟
14100 ⎝ T ⎠
(38)

RRSbsa este mai mare / egal cu valoarea corespunzatoare pentru T=0,2s.

3. Evaluarea modificarii prin efectul de profunzime RRSe :

 ⎛ ⎞
RRSe = cos⎜ 2∏e ⎟
⎝ Tnvs ⎠
(39)

RRSe este mai mare / egal ca maximul dintre valoarea 0,453 si valoarea
corespunzatoare pentru T=0,2s.

In expresia (39),e este adancimea fundatiei (in picioare!),vs - este viteza undei de
forfecare sub fundatie in ft/s(picioare/secunda) si n - este un factor de reducere in functie de
acceleratia maxima la suprafata PGA conform Tabel 1

PGA  0,10  0,15 0,20 0,30 

n  0,90  0,80 0,70 0,65 

Tabel 1

4.Calculul factorului de modifcare total RRS:

RRS=RRSbsaxRRSe,
(40)

pentru fiecare perioada care intersecteaza. Acest factor este aplicat direct ordonatelor
spectrului de raspuns al semnalului de camp liber.

2.2 Amortizarea fundatiei

Daca amortizarea structurii de baza fixa este notata cu βi (in mod uzual egala cu 5%)
si amortizarea data de efectele interactiunii sol-structura este βf se calculeaza o amortizare
globala care tine cont de amortizarea fundatiei (β0). Variatia lui βi la β0 modifica spectrul de
raspuns elastic. Ordonatele spectrului sunt modificate numai daca β0> βi.

1.Evaluarea perioadei fundamentale a structurii cu baza fixa, T si respectiv cu baza

flexibila, Tf, de exemplu cu un model de paturi de resorturi.

2.Calculul rigiditatii efective a bazei fixe, Kfix*:

2
= M ⎛⎜ 2 ∏ ⎞⎟ ,
* *
K fix
⎝ T ⎠
(41)
unde M* este masa efectiva corespunzand primului mod propriu de vibratie cu baza fixa.

3.Calculul razei echivalente a fundatiei, γu :

Af
γu =
∏
(42)

4.Evaluarea rigiditatii de translatie a fundatiei Kx, de exemplu cu :

Kx = 8 G γu
2 −υ
(43)

unde, G - este modulul de elasticitate transversal, iar υ- coeficientul lui Poisson de

contractie transversala al solului.

5.Calculul rigiditatii echivalente pentru rotatia γθ

*
K fix (h* ) 2
Kθ = 2 *
⎛ Tf ⎞ K
⎜⎜ ⎟⎟ − 1 − fix
⎝T ⎠ Kx
1
⎛ 3(1 − υ ) Kθ ⎞ 3
γθ = ⎜ ⎟
⎝ 8 G ⎠
(44)

unde, Kθ , - este rigiditatea la rotatie a fundatiei si h* - este inaltimea efectiva a structurii.

6.Evaluarea incrementului perioadei fundamentale efective :

^ ⎡ ⎛ ^ 2 ⎞ ⎤
0.5

Teff ⎢ 1 ⎜ ⎛ T ⎞ ⎟
= 1 + ⎜ ⎜ ⎟ − 1⎟⎥
Teff ⎢ µ ⎜ ⎜ T ⎟ ⎟⎥
⎣ ⎝ ⎝ ⎠ ⎠⎦
(45)
unde µ este cerinta de ductilitate asteptata. Aceasta valoare trebuie sa fie verificata la sfarsitul
calculului.

7.Calculul amortizarii fundatiei:

2
⎛ ^ ⎞ ⎛
⎜ ^
⎞
⎟
⎜T ⎟ ⎜
T
⎜ eff
⎟
⎟
β f = a1 ⎜ eff
− 1⎟ + a2 ⎜⎜ − 1⎟⎟
⎜ Teff ⎟ T
⎜ eff ⎟
⎜ ⎟ ⎜⎜ ⎟⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
(46)

unde βf este exprimat in procente si coeficientii a1 si a2 au expresiile (47).

a1 = Ce exp(4,7 − 1,6 h )
γθ
a2 = Ce (25 log h − 16)
γθ
a3 = 1,5 l + 1
γu
(47)

^
T eff
Expresiile precendente sunt conservative pentru valorile lui
T eff >1,5

8. Evaluarea amortizarii globale β0 .

βi
β0 = β f + 3
⎛ ^ ⎞
⎜T ⎟
⎜ eff ⎟
⎜ Teff ⎟
⎜ ⎟
⎝ ⎠
(48)

Calculul spectrului de raspuns seismic cu amortizarea β0 in loc de βi. Daca se tine seama de
efectele cinematice ordonatele spectrelor trebuie sa fie corectate cu factorul RRS.
 Procedeu de calcul propus
  Etapa I ­ Stadiul elastic 
1. Se stabileste categoria sistemului dual (cadre preponderente sau pereti preponderenti)
stabilindu-se astfel valoarea α11/ α1

2. Se incarca structura cu:

• incarcari gravitationale: "GRAV"
• incarcari orizontale date in prescriptii (forta de cod din P100/1-2006) in stadiul
elastic "S0"
3. Se calculeaza eforturile sectionale si deplasarile si se traseaza prima parte a diagramei S-
∆
S ∆0 - deplasarea la varf
S0 – forta taietoare la baza conform Cod

A0
S0

Obs: In aceasta etapa calculul se face cu rigiditatile

"EI" pentru toate elementele
∆0 ∆

4. Se face armarea elemetelor conform rezultatelor obtinute la pct. 3.

  Etapa II 
1. Se determina momentele de plastificare la capetele riglelor.
1
(1)
, unde  
2. Se stabileste pentru fiecare rigla (i) raportul.

(2)
si se face ordonarea rapoartelor λi in ordine crescatoare.
3. Se incarca succesiv structura cu:
• GRAV + - articulatii plastice grinda 1
• GRAV + - articulatii plastice grinzile 1 si 2

• GRAV + - articulatii plastice grinzile 1, 2, ... n

unde
o min

o min
 o min
4. Se traseaza urmatoarea parte a diagramei S-∆
S
Obs: Operatiunile de la pct. r se pot comprima intr-o
singura faza incarcand structura cu GRAV + S λ , unde
B S S max λ , λ , … λ
S
A
S0
 

∆0 ∆n ∆

  Etapa III 
1. Se determina momentele de plastificare ale stalpilor si se stabileste pentru fiecare stalp(i)
raportul

(4)
facandu-se ordonarea rapoartelor in ordine crescatoare.

2. Analog cu procedura din etapa II se incarca succesiv structura cu:

• GRAV + - articulatii plastice la baza stalpului 1
• GRAV + - articulatii plastice la baza stalpilor 1 si 2

• GRAV + - articulatii plastice baza stalpilor 1, 2, ... n

unde
o min

o min
(5)

o min

3. Se treseaza urmatoarea parte a diagramei S-∆

S
Obs:
C
S
B • Operatiunile de la pct.3 se pot comprima
S intr-o singura faza incarcand structura cu GRAV +
A
S0 unde   , ,…
• In etapele II si III care sunt analize
postelastice, este mai corect sa se introduca pentru
rezistentele betonului si armaturilor valori medii

∆0 Δ Δ ∆
 pe structura pentru care se admit in raport cu rezistentele de calcul valorile:
1.75
(6)
  1.35
Coeficientul de corectie este mai mare la beton decat la armaturi, avand in vedere ca
pentru beton imprastierea statistica este mai mare si deci diferenta intre rezistenta minima si o
rezistenta medie este mai mare.
Totodata in cazul diafragmelor cu grosime sub 30cm (15cm si 27cm in cazul nostru)
in relatia (6), Rc se introduce neafectata de coeficientul mbc=0.75, deoarece acestea se refera
la influente locale si deci nu este normal sa se afecteze capacitatea portanta a structurii si
ansamblul ei.
Deci 116.66  / (7)
  4050  /
(vezi R. Agent si T. Postelnicu "Calculul structurilor cu diafragma din beton armat")
Incarcarea pana la aparitia plastificarilor la baza stalpilor s-a facut deoarece sistemul
dual cadre-diafragme se incadreaza in categoria "sistem dual cu pereti predominanti" in care
contributia peretilor in preluarea fortelor laterale reprezinta peste 50% din total.

  Etapa IV 
γ
1. Se incarca structura (mentinandu-se constanta incarcarea gravitationala) de la S pana la
aparitia primei plastificari la baza unui montant.
Practic se calculeaza momentele de plastificare ale montantiilor si se stabileste pentru
fiecare montant (i) raportul

(8)
facandu-se ordonarea rapoartelor in ordine crescatoare.

2. Analog cu procedura din etapele II si III se incarca succesiv structura cu

• GRAV + - articulatii plastice la baza montantului 1
• GRAV + - articulatii plastice la baza montantilor 1 si 2

• GRAV + - articulatii plastice baza montantilor 1, 2, ... n

unde
o min

o min (5)

o min

3. Se traseaza urmatoarea parte a diagramei S-∆

S

C D

S
B In acest domeniu forta orizontala S nu mai creste fata
A de deci in stadiul ultim
S0

∆0 Δ Δ  Δ ∆
Cu comprimarea operatiunilor cuprinse in etapele II, III, IV, V se poate scrie.

(10)

(11)

Rezulta:

(12)

Daca ne propunem proiectarea la o anumita ductilitate µ atunci vom avea:

 
  (13)

 
(13)

Daca atunci cand s-a proiectat structura s-au considerat valorile:

1
(14)
1
(15)

Pentru:
1
1
Exemplu:
Stadiul elastic: 31,758
Stadiul plastic: 34,716
,
34,716
1,099 1
31,758
· · ·
· 1,099
· 1,099
1,2078
(16)
Pentru diferite cerinte de ductilitate obtinem

4 => β 3,31
5 => β 4,139
6 => β 4,968

OBSERVATII FINALE , CONTRIBUTII 

Pe baza consideratiilor teoretice si a studiilor de caz prezentate in lucrare in anexe se

pot trage urmatoarele concluzii :
1. In evaluarea comportarii structurilor supuse actiunii seismice trrebuie concomitent
tinut seama de tipul de seism ( rapid sau lent) , tipul de sol de pe amplasament si
caracteristicile structurii. Astfel luarea in consideratie a actiunii seismice tinand seama numai
de valoarea de varf a acceleratiei terenului fara considerarea tipului de seism posibil a actiona
nu este suficienta.

2. Tipul de sol poate influenta decisiv asupra rezultatelor obtinute la analizarea

structurii , o ptroblema delicata pentru situatia unei zone importante din teritoriul Romaniei
fiind aceea in care pentru perioadele de colt mari terenul are o constitutie moale de tip lut.

3. Deoarece din diversele cercetari a rezultat ca pentru perioade proprii de vibratie

(caracteristice modului1fundamental1) de circa 1s , acceleratiile la care este supusa structura
sunt mari , scoaterea structurii din zona T=1s devine importanta , in acest sens fiind interesant
modul cum se poate face acest lucru: rigidizari de diferite tipuri , permiterea formarii
controlate a articulatiilor plastice , eventuale masuri de introducere a disipatorilor de energie ,
etc.
In acest sens sunt propuse o metoda de (pre) dimensionare a cadrelor din beton armat
si un procedeu de control al formarii articulatiilor plastice si al deformatiilor( procedeude tip
calcul biografic)
 4. In procesul de formare a articulatiilor plastice (cand acesta este permis) este necesar
sa se tina seama de toate caracteristicile elementelor cum ar fi armarea si nu numai de
sectiunea lor sau de raportul rigiditatilor. De asemeanea datele de intrare pentru analiza
structurii contin elemente cum ar fi factorul de amortizare ξ sau factorul de comportament q
aproximate in prima faza de catre proiectant.
In acest sens apare ca firesc faptul ca un calcul de evaluare al comportarii unei
structuri trebuie sa fie de tip iterativ:
a.O prima dimensionare incluzand si detalii de armare
b.Analiza capacitatii sectiunilor elementelor ( curbe de interactiune, capacitate de
deformatie, etc)
c.Reluarea calculului tinand seama de analizele efectuate la pct. b si de valorile ξ si q
determinate dupa prima faza.

5.In urma unei analize de tip pushover se poate obtine un indice de vulnerabilitate al
structurii care este definit ca fiind o combinatie lineara (medie ponderata) a valorii de
performanta masurata tinand seama de articulatiile plastice ale componentelor si se
calculeaza de la nivelul de performanta al componentelor la punctul de performanta/punctul
final al analizei pushover.
Pentru fiecare domeniu de performanta se atribuie un factor de importanta xi cu o
valoare propusa conf.tabel

NR CRT DOMENIU(GAMA) DE FACTOR DE IMPORTANTA

DOMENIU PERFORMANTA xi
1 <B 0
2 B-IO 0.125
3 IO-LS 0.375
4 LS-CP 0.625
5 CP-C 0.875
6 C-D ; D-E; >E 1.0

Factori de importanta de masurare a gamei de performanta

Deoarce pentru siguranta globala a unei structuri stalpii sunt mai importanti decat grinzile
pentru stalpi se mai considera factorul de importanta de 1.5 fata de grinzi unde se ia 1.0 .
Astfel indicele de vulnerabilitate „ V „ este dat de expresia:
,
V=
 in care si reprezinta numarul articulatiilor plastice de la stalpi respectiv
grinzi pentru domeniul de performanta i .
IndicrleV constituie astfel o masura a vulnerabilitatii generale a constructiei. Valoarea
mare a indicelui V reflecta o performanta slaba a elementelor structurale ( adica un risc
ridicat) asa cum a fost obtinut din analiza pushover.
La structurile de tip dual , tinand seama de aportul peretilor ( diafragmelor) factorul de
importanta pentru stalpi considerat 1,5 ar putea fi redus dar in prezent este greu de cuantificat
aceasta pondere.
6. Compararea codurilor
7. Concluzii ingineresti privind proiectarea ( de rezistenta, rigiditate , ductilitate)
rezultate in urma analizariiunor studii de caz pe cladiri reale supuse unei excitatii seismice
reale.

  BIBLIOGRAFIE 

1. A l d e a A. , A r i o n C. , V a c a r e a n u R. , L u n g u D. – „Evaluarea vulnerabilitatii la
cutremur a cladirilor.Metode de calcul si prioritati de consolidare ”, Buletin AICPS nr. 1/2003,
pag 14-25.
2. C h e n A. C., C h e n F . W. – „Constitutive Relationship for Concrete”, Journal of the
Engineering Mechanics Division, vol. 101, nr. EM 4, 1975 , pp. 465-481.
3. C h o p r a A. K. – „Dynamics of structures. Theory and applications to earthquake
engineering”, Englewood Cliffs, N.J. Pretience Hall, 1995.
4. C i s m i g i u A l. –„Dupa cutremurul moldavic din 4 Martie 1877.Spre noi tipuri de structuri
antiseismice”, „Arhitectura”, nr.4, 1977, pag. 1-23.
5. C o m b e s c u r e D. – „Modélisation des structures de génie civil sous chargement sismique à
l’aide de CASTEM 2000”, Rapport CEA-DEMT/EMSI/RT/01-008, 2001.
6. G i n j u S. – „Contributii la analiza numerica neliniara a structurilor industriale tinand cont de
efectul amortizarii si degradarea structurala”, Teza de doctorat, Universitatea Tehnica de
Constructii Bucuresti, 2004.
7. G u l k a n P., S o z e n M. A. – „Inelastic Responses of Reinforced Concrete Structures to
Earthquake Motions”, Journal of the American Concrete Inst., 71(12), 604-10, 1974.
8. I e r e m i a M., S i d o r e n c o E., G i n j u S.– „Analiza numerica neliniara a structurilor”,vol
II „Modelarea raspunsului structural”, Ed. Conspress, Bucuresti, 2005.
9. N e w m a r k N. M., V e l e t s o s A. S. – „Effects on inelastic behavior on the response of
simple system to earthquake motions”, Proceedings of the 2nd World Conference on Earthquake
Engineering, Japan 2:895-912.
10. N i c a - U d a n g i u G. R. – „Studiu de caz privind analiza modala a structurii de rezistenta a
blocului „Scala” Bucuresti”, Referat doctorat, Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti,
Martie 2007.
11. P o p a T. – „Consideratii privind metodele de calcul la torsiune a cladirilor”, „Constructii”, nr.
2, 2000, pag 16-20.
12. T o b a S. –„Consideratii asupra ductilitatii cadrelor din beton armat”, Referat doctorat:
„Concepte moderne de elasticitate, plasticitate si element finit”, Universitatea Tehnica de
Constructii Bucuresti, 14.02.2008.
13. T u l e i E., C r e t u D., T o p a N., –„Controlul performantelor unei structuri metalice
multietajate supuse la actiuni seismice”, A 3-a Conferinta Nationala de Inginerie Seismica,
Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, 09.12.2005.
14. * * * Cahier technique AFPS, Nr. 26, 2006 –„Méthodes en déplacement: Principe- Codification-
Application”.
15. * * * Eurocode8, pr.EN1998, „Calcul des structures pour leur résistance aux séismes”, „Règles
générales, actions sismiques et régles pour les bâtiments”, 2003.
16. FEMA (2000). Prestandard and commentary for the seismic rehabilitation of buildings, FEMA
356. Washington, D.C.: Federal Emergency Management Agency.
17. FEMA (2003). Prestandard and commentary for the seismic design of buildings, FEMA 450.
Washington, D.C.: Federal Emergency Management Agency.

Anexe‐ analize comparate, studii de caz 
 

G1- INFLUENTA TERENULUI

G2- POZITIA SECTIUNII DE INCASTRARE

G3 – EFECTUL RIGIDIZARII LA NIVELUL INFERIOR

G4 - STUDIU DE CAZ

G5 – PROCEDEU DE CALCUL

G6- STUDIU STRUCTURI P+3 -----P+8

G7 – EVALUARE VULNERABILITATE