Statiunea, element de baza in organizarea si conducerea structural

functionala a arboretelor.
1. Definirea statiunii.Caracterele fundamentale ale acesteia.

Potrivit prof. N.Rucareanu, statiunea reprezinta un fragment al scoartei terestre caracterizat printr-un mediu
fizic omogen. In aceasta definitie scoarta terestra este reprezentata de invelisul superficial al Pamantului, in care
exista conditii fizico-chimice favorabile aparitiei si interactiunii vietii.

In interpretarea ecologica reprezentata de ecosistemul forestier, statiune reprezinta fondul climatoedafic

de energie si substante ale naturii, caracterizat prin insusiri fundamentale permanente sau de foarte lunga durata.
In timp ce biocenozele forestiere pot suferi, sub actiunea factorilor naturali sau antropici puternice modificari ( pot
disparea definitiv, pot fi substituite), statiunea este stabila in elementele sale esentiale, reprezentand permanenta
naturii in sistemele bioproductive ale biosferei.

In felul acesta, statiunea reprezinta atat conditie de . , cat si parte integrala a ecosistemelor
forestiere.

Masura in care sunt reprezentati intr-o statiune factorii ecologici si modul in care se asociaza intre ei si cu
determinantii lor foremeaza, in fiecare areal stational elementar, un ansamblu fizico-geografic unitar si , in functie
de acesta, un anumit complex ecologic care determina, la randul sau, specificul ecologic al statiunii. Acest complex
ecologic variind de la o statiune la alta, fie ca si specificul ecologic sa difere.

Consecintele specificului ecologic sal statiunii se manifesta prin capacitatea acesteia de a intretine o
anumita vegetatie si prin nivelul productiv asigurat acestei vegetatii. Aceste trei elemente sunt caractere
fundamentale ale statiunii, de aceea ele trebuie exprimate concis in chiar denumirea acestora.

2. Potentialul productiv al statiunii, bonitatea stationala si productivitatea arboretelor.

Intr-o statiune data, cantitatea de substante nutritive care joaca rolul de materie prima in procesul de
formare a biomasei poate fi mai mare sau mai mica, poate fi bine proportionata cu nevoile reale ale arborilor sau
nu. In functie de aceste imprejurari, productivitatea arborilor si arboretelor poate fi mai mare sau mai mica.

O padure instalata intr-o statiune favorabila se caracterizeaza pritr-un proces bun, sustinut de acumulare
de fitomasa, adica printr-o capacitate mare de productie, rezultat al potentialului productiv ridicat al statiunii.
Dimpotriva, daca solul este sarac, conditiile necesare insusirii si asimilarii substantelor nutritive sunt
necorespunzatoare, atunci statiunea este mai putin favorabila vegetatiei lemnoase, iar potentialul productiv al
statiunii este scazut.

Aceasta insusire a statiunii poate fi mai mult sau mai putin favorabila decat altele dezvoltarii plantelor
lemnoase sau productiei de lemn se numeste bonitate. Termenul este mai putin folosit in practica silvica a tarii
noastre, folosindu-se in locul lui cel de productivitate. Ca urmare, se vorbeste de statiuni de productivitate ridicata,
mijlocie sau scazuta, naturala sau cultivata.

Ca forte vii, arborii absorb si prelucreaza elementele nutritive din sol si aer, sub actiunea luminii si caldurii
si sub influenta factorilor si conditiilor stationale. Dar capacitatealor de a exploata aceste conditii variaza cu secia.
De aceea, intr-o statiune data, performantele diferitelor specii difera, astfel incat, aceeasi statiune poate fi mai mult
sau mai putin pusa in valoare, respectiv poate fi considerata de productivitate ridicata pentru o specie, respectiv
mijlocie sau scazuta pentru alta specie.

In acelasi timp, intrand in interactiune intre ei si formand arborete, arborii nu raman pasivi fata de factorii
stationali, ci actioneaza asupra acestora, incercand sa-si faca favoruri propriilor cerinte. Efectul arborilor in aceasta
privinta depinde de compozitia arboretelor, de consistenta si tipul lor de structura, elemente care pot fi modificate
prin cultura, modificand cu atat mai mult prodctivitatea arboretului, respectiv a statiunii.

De remarcat ca intre potentialul productiv si bonitatea statiunii este o stransa legatura, insa cele doua
elemente nu pot fi confundate intru-cat, fdaca potentialul productiv exprima posibilitatea pe care staiunea o ofera

1
vegetatiei forestiere pentru cresterea si dedzvoltarea acesteia, atunci bonitatea reda masura in care acest potential
este folosit de catre vegetatiesi, se apreciaza, in general, pe specii. Rezulta de aici ca potentialul productiv nu este
niciodata folosit in totaltate de padure in procesul dde productie. Gradul de folosire se amelioreaza prin amenajare
si cultura.

Masura cea mai maire in care un arboret ar putea valorifica potentialul productiv al unei statiuni corespunde
starii de maxima productivitate a acesteia. Cunoasterea acestei productivitati este, desigur, de mare importanta
pentru organizarea padurii, pentru ca aproprierea productivitatii reale a arboretelor de productivitate maxima ar
dovedi justetea masurilor gospodaresti adoptate.

Metodele si procedeele cele mai bune de adoptat pentru cresterea productivitatii arboretelor urmeaza sa
fie extinse, dar rezultatele lor depind de conditiile stationale si nu pot fi extinse cu succes decat in statiuni similare.
De aici rezulta necesitatea clasificarii statiunilor dupa bonitate si de a stabili pentru fiecare clasa productivitatea
arboretelor cele mai bune , cu specificarea compozitiei si structurii acestora si a metodelor de cultura aplicate.
Pentru realizarea acestei clasificari s-au intocmit in timp tabele de productie.

Aceasta reprezinta unul din mijloacele de informare principale folosite de amenajist in pregatirea deciziilor
sale. Tbelele de productie reprezinta modalitatea de determinare indirecta a bonitatii statiunii, in functie de
productivitatea realizata de arboretele instalate intr-o astfel de statiune.

Problema determinarii bonitatii pe aceasta cale a statiunii implica realizarea a doua operatii:

- determinarea roductivitatii celor mai bune arborete crescute in diverse statiuni, bine definite prin
caracteristicile lor;

- identificarea statiunii date cu una din aceste statiuni deja definite.

Intru-cat forma arborilor si arboretelor variaza de la un loc la altul in mod neprevazut, sub inluenta mai multor
factori, identificarea directa a bonitatii statiunii pe baza aspectului arboretului respectiv este practic imposibila. Este
necesar, in acest scop, un sistem de referinta cu ajutorul careia sa se evidentieze caracteristica bonitatii. Pe baza
acestei ideei s-au intocmit diferite sisteme de clasificare.

O astfel de schema de clasificare a statiunilor dupa bonitate se bazeaza, in general, pe doua caracteristici
variabile ale arborilor sau arboretelor:

- una independenta ( varsta in cazul arboretelor si diametru in cazul arborilor);

- alta dependenta, caracteristica atata arborilor cat si arboretelor, dar si bonitatii statiunii.

Deoarece inaltimea variaza atata in functie de varsta ( diametru) , cat si in functie de bonitate, se traseaza
pe un grafic, in campul de variatie al inaltimilor, pentru fiecare clasa de bonitate, curba de variatie caracteristica (
fig)

Schema de clasificare pe care se bazeaza tabelele de productie romanesti se caracterizeaza prin cinci
clase de productie relative, reprezentate printr-o curba de variatie a inaltimii mdedii a arboretelor. Pe baza unei
astfel de scheme, daca se cunoaste inaltimea medie a unui arboret si varsta lui, clasa de bonitate a statiunii este
clasa cea mai apropiata de inaltime medie determinata.

Trebuie amintit aici ca schema este aplicabila numai la arboretele avand varste mai mari de 30 de ani.
Pana la aceste varste, legatra dintre inaltimea arboretului si potentialul silvo-productiv al statiunii sunt bine
stabilizate.

Variatia inaltimii fiind diferita de la specie la specie, astfel de tabele de productie au fost intocmite initial
numai pentru arborete pure, echiene. Ele pot fi folosite si pentru determinari cu privire la arboretele amestecate,
tratandu-se fiecare specie ca si cand ar constitui un arboret pur pe o suprafata proportionala cu cota de participare
in amestec. Datorita preciziei insuficiente, in timp au fost intocmite si tabele diferentiate, in functie de proportia
amestecului, pentru speciile brad, fag si molid.

2
 Caracterul aproximativ al tabelelor de productie se constata in situatia arboretelor pure, intru-cat intre
inaltimea si volumul arborilor sau arboretelor nu este o corelatie perfecta, atat din cauza deosebirilor de forma ce
exista intre arbori, cat si din cauza structurii diferite a arborboretelor, care depinde de caracterul operatunilor
culturale. Rezulta de aici ca o tabela de productie da rezultate bune numai pentru arboretele in care s-au practicat
acelasi fel de operatiuni culturale ca si in cele care au stat la baza elaborarii tabelelor.

Intru-cat o statiune poate fi caracterizata ca fiind, in acelasi timp, de clasa I de bonitate pentru o specie si
de clasele a II-a a V-a pentru celelalte specii, aprecierea de ansamblu a unei paduri din punctul de vedere al
calitatii ei stationale devine aproape imposibila. Ea este usurata insa daca, in locul clasei de productie relative, se
face apel la clasa de productie absoluta, exprimata prin cresterea medie a productiei totale la varsta exploatabilitatii
absolute ( m/an/ha).

O alta modalitate de a usura aprecierea de ansamblu a padurii sub aspectul calitatii ei stationale ar consta
in atribuirea fiecarei statiuni bonitatea indicata de specia de valoare cea mai favorizata, urmata de gruparea
statiunilor pe specii. Ar rezulta, astfel, statiuni de molid, statiuni de brad, statiuni de fag, statiuni de gorun etc.