Metode de cercetare a vegetației pajiștilor

Cercetarea vegetației pajiștilor prezintă o importanță teoretică și practică deosebită.

Astfel, pe lângă cunoașterea anumitor raporturi de interdependență dintre speciile de plante,
precum și dintre acestea și condițiile de mediu, se pot urmări și explica modificările care au
loc în vegetația pajiștilor atât sub influența factorilor naturali, cât și sub influența lucrărilor de
imbunătățire și a modului de folosire.
Cercetarea vegetației constituie în acest fel baza științifică pentru perfecționarea
tehnologiilor de cultură a pajiștilor. Cunoașterea vegetației, a modificărilor din vegetație,
precum și a factorilor de influență ne permite să intervenim cu măsuri corespunzătoare în
scopul sporirii producției și calității furajelor.
Determinarea compoziției floristice prin metode specifice pentru studiul vegetației
constituie de asemenea, unul din elementele esențiale pentru diagnoza și delimitarea ”tipurilor
de pajiști”.
Pentru cercetarea vegetației pajiștilor se utilizează următoarele metode:
- Metoda gravimetrică,
- Metoda planimetrică,
- Metoda geobotanică,
- Metoda dublului metru sau metoda liniară
Prin folosirea acestor metode se obțin date care ne permit să caracterizăm pajiștile în
primul rând din punct de vedere al compoziției floristice. În afară de compoziția floristică,
prin metoda geobotanică se obin și date prețioase pentru condițiile staționale. Metoda
geobotanică și metoda dublului metru oferă în plus posibilitatea calculării unor elemente
necesare folosirii raționale a pajiștilor (valoarea pastorală și capacitatea de pășunat).

Metoda gravimetrică
Metoda gravimetrică se bazează pe analiza botanică a probelor de masă verde sau de
fân.
Cu ajutorul acestei metode se stabilesc procentele de participare în compoziția
floristică a principalelor grupe de plante și a unor specii care interesaează în mod deosebit.
Metoda gravimetrică se folosește pentru studiul vegetației pajiștilor, dar mai ales
pentru a se înregistra schimbările care au loc în vegetația pajiștilor permanente și temporare
sub acțiunea anumitor măsuri de îmbunătătțire sau metode de folosire. De asemenea, acesată
metodă se folosește și pentru aprecierea calității fânului depozitat.
Modul de lucru
Pentru executarea analizei botanice se folosesc probe medii de 1000 – 1500 g, când
plantele sunt verzi și de 1000 g, când plantele sunt uscate.
Probele medii rezultă din probe parțiale care se recoltează de pe 15-30 sau chiar mai
multe suprafețe de câte 1 mp, din cadrul tipului de pajiște care se studiază. Numărul
suprafețelor de probă se stabilește în funcție de gradul de uniformitate a compoziției floristice.
Prin omogenizarea probelor parțiale și prin înjumătățire repetată se obține proba medie de
analiză.
Când se studiază modificările produse în compoziția floristică a unei pajiști pe care se
execută o experiență, probele medii pentru analiză se recoltează din fiecare variantă, de pe
suprafața de câte 1 mp. Pentru ca recoltarea probelor să se execute din același loc în fiecare an
sau la începutul și la sfârșitul experienței, suprafețele de probă se pichetează.
Proba medie de analiză se cântărește cu o precizie de 01 g. După aceea se separă în
următoarele grupe:
- Graminee,
- Leguminoase,
- Cyperacee și juncacee,
- Specii din alte familii botanice
Fiecare grupă de plante se cântărește cu exactitate de 0,1 g, iar rezultatul se exprimă în
procente, prin raportare la greutatea totală a probei analizate. La fel se procedează și în cazul
în care se separă unele specii. Datele obținute se înscriu în ”Fișa de analiză botanică”.

Metoda planimetrică
Metoda planimetrică este una dintre cele mai exacte metode de cercetare a vegetației
pajiștilor. Cu ajutorul acestei metode se stabilește gradul de acoperire a solului cu vegetație,
care se referă la suprafața efectiv ocupată de tufe și lăstari. Suprafața acoprită de frunze prin
proiecția lor se va înregistra la goluri.
Gradul de acoperire determinat prin metoda planimetrică nu etse identic cu cel
determinat prin metoda geobotanică.
Metoda planimetrică se folosește mai ales în lucrările experimentale care se execută pe
pajiștile permanente și temporare, pentru a stabili modificările produse sub influența unor
măsuri de îmbunătățire sau a anumitor metode de folosire.
În cazul cercetării vegetației pe pajiști serecurge la această metodă numai pe pășuni
unde pantele nu sunt prea înalte, ceea ce permite așezarea ramei cu care se execută citirile,
direct pe sol.
Modul de lucru
Pentru cercetarea vegetației cu ajutorul metodei planimetrice se folosește o ramă cu
latura de 0,5 m sau 1,0 m împărțită cu sârmă sau cu sfoară în 25, respectiv 100 de pătrățele.
Cu această ramă se execută 10-15 sau mai multe citiri pentru un tip de pajiște, în funcție de
gradul de uniformitate a compoziției floristice.
În cadrul experiențelor se execută câte o citire în fiecare variantă, cel puțin la începutul
și la sfârșitul perioadei de experimentare.
Citirile se execută pe aceleași locuri, pichetate, pentru a se urmări cu exactitate, în
timp, modificările produse în cursul unui an (sezonale) sau pe o perioadă mai îndelungată.
După așezarea ramei pe suprafața respectivă se stabilește mai întâi procentul de goluri
și apoi se determină plantele prezente și suprafața ocupată de fiecare plantă în cadrul fiecărui
pătrățel, în procente.
De exemplu, când o specie acoperă în întregime un pătrățel și nu se constată goluri
înseamnă că specia respectivă are o acoperire de 4%, când rama are latura de 0,5 m și este
împărțită în 25 de pătrățele, sau de 1% când se lucrează cu o ramă cu latura de 1m împărțită în
100 pătrățele.
Dacă presupunem că se lucrează cu rama cu latura de 0,5 m împărțită în 25 de
pătrățele se va nota acoperirea cu 2 când specia ocupă o jumătate de pătrățel, cu 1 când
acoperă un sfert de pătrățel și cu 0,5 la o acoperire de 1/8 dintr-un pătrățel.
Se notează cu semnul + indivizii izolați, care au o acoperire atât de redusă, încât
aceasta nu poate fi exprimată în procente. Citirile se efectuează într-o anumită ordine, astfel
încât să seînregistreze vegetația din toate pătrățelele.
Toate notările de la o citire se înscriu în ”Fișa de cercetare planimetrică”. Citirile
individuale, notate pe fișe se centralizează într-un tabel final în care se exprimă gradul de
acoperire pe grupe economice de plante și pe specii. Pe această bază se pot face recomandări
privind aplicarea diferențiată a măsurilor de îmbunătățire.